Olteanul, 1914 (Anul 6, nr. 1-52)
1914-06-29 / nr. 26
Nr. 26, cari prin desfăşurarea forţelor brachiale, ar aduce întăriri reale statului, dând astfel intrare îndestulirii şi mulţămirii, în casele acelora cari prin sudoarea feţii lor vrea să-şi agonisească pânea cea de toate zilele. Avem teama că mizeria economică care bate la uşe să nu ia proporţii sguduitoare pentru liniştea şi bunăstarea poporaţiunii noastre. Chimbăşanul: întocmirea listelor alegătorilor. Cul- luniu st. n. s’au început lucrările pentru statorirea listelor alegătorilor pe anul 1915. înscrierea alegătorilor va ţinea pănă la 8 August st. n. Comisiunile, cari au să înscrie pe alegători vor publica, s’au poate au şi publicat cu 8 zile mai înainte prin comune, că în cutare comună sau notariat în oarecare zi să va prezenta pentru a compune lista alegătorilor. Să fac atenţi dnii preoţi, învăţători şi toţi cărturarii noştrii a lumina poporul, ca toţi cei îndreptăţiţi să se prezenteze în ziua hotărâtă înaintea comisiunei, cu toate documentele de lipsă şi anume: Cu cărticica de dare, cu atestatul de clasa IV. sau a VI. (cari îl au), atestatul că au făcut examenul din cetit şi scris, cărţi cica dela miliţie, că au avut acolo ceva grad, atestatul că a servit la jandarmerie în oare care grad şi tot ce se mai recere. Aceia, cari nu s’au prezentat la examen, pot să’l facă acum înaintea comisiunei, fără a plăti ceva. Facem atenţi pe cei îndreptăţiţi, că comisiunile se vor duce numai în comunele mari şi în care locueşte notariul; prin urmare oamenii, cari locuesc în comunele unde nu este notariu, să se prezenteze în ziua publicată în cancelaria notarială, pentrru că altfel nu vor fi luaţi în lista alegătorilor. Ar fi de dorit, ca comunele în cari din cauza unei nepăsări păcătoase, — nu s’a prezentat mai nime la esamenul de cetit şi scris — să repareze acesta mare greşală şi să se prezenteze acum înaintea comisiunei şi să facă esamenul. — Totodată facem atenţi pe cei îndreptăţiţi, cari sub diferite pretexte nu vor fi luaţi în listele alegătorilor — să reclameze la timp. Fruntaşii noştri din comune să urmărească cu atenţie deosebită compunerea istelor, fiind de o mare importanţă pentru noi. E trist, că în comisiunile esmise pen* tru compunerea listelor alegătorilor nu e nici un român. # $ Hi îi r ** i* ** 5* i»T fi î UC UT i* S* ik îi~ POI T A. tsfîf Îîî *»? si? *!î *!? *!î îi? i* irf % $ J\fLcunei. Lui C. P. Ma cuprins măicuţă acum Dor de ducă, dor nebun Şi am să plec pe un altu drum...! Nu mai plânge — nu mă plânge... Mânile nu ţi le frânge... Uite lumina să stinge... I Şi ca ea — în miez de sară... Voi pleca în altă ţară... Că vezi dorul mă omoară... Şi în zi de sărbătoare Să 'mpleteşti cununi de floare... Şi apoi vino pe cărare... Şi sub umbra unui, soc... Unde doarme al meu noroc — Adămi flori de busuioc. CORNELIA LANGA, OLTEANUL VESTI DIN ROMÂNIA * Bătrâneţe cinstite. — Chemarea intr ajutor a României de cătră Albania. După învoiala, ca să se ia o parte din moşiile boereşti şi să se împartă la ţăreni au urmat noile alegeri pentru deputaţii, cari vor fi încredinţaţi cu împărţirea cu ducerea în îndeplinire a dorinţei acesteia mult aşteptată. Cu prilejul întâlniri noilor deputaţi cu încărunţitul în fapte vitejeşti şi înţelepte a regelui Carol s’au rostit vorbiri alese şi dintr’o parte şi din altă. Vorbirea regelui Carol cu deosebire e foarte frumoasă. Mai vârtos cuvintele următoare ne înfăţişează viaţa cinstită şi eroică a unui rege, care a trecut prin multe nevoi în cursul alor 48 ani, de când a pus piciorul pe plaiurile României. Ele sună astfel: tac urări fierbinţi ca să puteţi satisface aceste legitime dorinţe, cari sunt şi ale Mele, căci nu râvnesc altceva mai mult, decât a putea închide ochii liniştit, lăsând în urma Mea o Românie tare şi un popor fericit“........................ Vorbe mai frumoase şi mai grăitoare nici că să poate. * • * * Albania într’o aşa mare încurcătură se află, cât nici ea nu ştie ce să mai facă. Regele ei, bietul Wilhelm nu capătă ajutor de nicăiri, măcar că e atât de năcăjit, cât cine ştie, câte zile de domnie mai are, a cerut ajutor dela marile puteri, cu deosebire dela Austro-Ungaria şi Italia, dar regii acelora pismuindu se unul pe altul nu vreau să-i dea nici un ajutor. Ba nici pe albanezii, cari locuiesc în ţările lor şi cari ar vrea să vină de bunăvoie într’ajutor regelui Vilhelm, zic, nici pe aceia nu-i lasă să-şi mântuie ţara. In chipul acesta regele se pregăteşte de plecare în patria de unde a venit. Să zice, că marile puteri au sfătuit pe regele Carol să-i dea ajutor lui Vilhelm, fiindcă rudă şi El e pus să facă pace în Balcani, dar România a răspuns, că nu-şi trimite ea singură braţele luptătoare în mijlocul valurilor furtunoase din Albania. Un trimis al Albaniei, Turkan paşa umblă după ajutor pe la curţile împărăteşti, dar pănă acum fără folos. Principesa şi copii stau gata să se întoarcă iar în ţara lor. Vom vedea, ce va aduce ziua de mâne car. Intr’o cocioabă părăsită pa valea plângerii locuia Oarba. Nime nu ştia nici de unde venise nici cum o chema. Aşa, într’o bună dimineaţă se pomeniseră cu ea, în casă, goală, dărăpănată, nelocuită de nimeni, de când i se spânzurase stăpâni de*o grindă. Vecini au miluit-o păn’ la o vreme. Nefiind oameni cu dare de mână, ades rupeau dela gura lor şi a copiilor; apoi pe încetul începură să o uite. De pe trăsăturile feţei, de pe vorbă şi de pe felul de a fi, se cunoştea că oarba stătuse cândva bine. Ce nenorociri, ce furtuni ale vieţii o aruncaseră în prăpastia nevoilor? Cine ştie ? Orbise poate de suferinţi de acelea cari nu mai au leac ; poate lacrămi mai ferbinţi ca plumbul topit îi arseră luminile ochilor ! Nu se căina cătră nime, îşi ducea crucea par’că aşa era firesc să fie. Dacă vre o femee căta s’o cerceteze , dânsa, după unoftat adânc, răspundea: «Iov a pătimit făr’a cârti. De ce m’aşi plânge ? Sufer pentru păcatele mele ? Foamea, hiena nepotolită, ce nu ştie nici de suferinţi nici de neavut, o scoase din casă într’o zi. Era vară, soare şi luminos pentru fericiţii cu vederi, Oarba, bâjbâind cu un băţ, mergea în neştire, în bezna neagră făr’ zare de lumină. Pe uliţa ei sărăcăcioasă putea sta mult şi bine : nimenea n’avea de unde să-i arunce un ban; toţi oameni nevoiaşi; alergau în oraş să capete ceva pe muncă şi se ’nturnau seara târziu. Dânsa porni în sus la deal, tot bocănind cu băţul din piatră în piatră. Un stol de boeţi sburdalnici eşise din şcoală. Unul mai obraznic se apropie de bătrână şi-i pune în mână un pumn de praf; ceilalţi încep să râdă cu hohot strigând: „Oarba cu orbeţi’ ! Bătrâna tace. Ştie că orice ar spune, mai rău i-ar zădărâ, îşi înăbuşise oftatul amar. Nu-i învinse ci numai gândeşte : «Cât de pline de spini şi de amărăcini sunt sufleţelele astea tinere! De ce oare nu te curăţă şi nu le înalţă nici părinţii nici şcoala ?“ Deodată, dintre ei ese un băiat şi, cu glas îndesat şi poruncitor, strigă: «De mai râdeţi şi aruncaţi cu bulgări, vă spun Domnului». Ca prin vrajă, băeţii se liniştesc. Oarba zice făcându-şi cruce : «Să-ţi dea Dumnezeu noroc, că minte ai destulă. Vin’ mai aproape, puişorule. Cum te chiamă pe mata ?“ — Alecu Bunea. — Se cunoaşte. Eşti din neam cu inimă. Să tăeşti şi să fii totdeauna milostiv cu cei nenorociţi. Cine ştie, sărmanii, Pag. 3. Cum se manipulează şcoala de pomărit din Făgăraş? Cu proximul prilej am arătat cum se manipulează şcoalele de pomărit de pe sate, acum voind a complecta cele scrise, arătăm feliul în care se cultivă şcoala de pomi din Făgăraş. Cu ocaziunea comasării hotarului Făgăraş, au destinat înainte de asta cu 30 ani un jugăr şi jum., pentru şcoala de pomărit a oraşului. Pe păretele casei, destinată grădinarului, dar locuită de altul se poate ceti: «Községi faiskola’, Şcoala comunală de pomărit, înainte de asta cu vreo 15 zile s’a putut vedea iarba deasă şi buruieni mari alăturea de tufele de acaţări, crescute liber şi neatinse de mână omenească, aşezate în