Opinia, iunie 1898 (Anul 2, nr. 25-47)
1898-06-02 / nr. 25
~. Schimbarea în magistratura ieşana III Ne aducem aminte, că la 1893 — 94 presa şi bărbaţii politici ai Ungurilor—toţi şovinişti încarnaţi — înspăimîntaţi de avîntul viguros al chestiunei naţionale şi ca să-şi justifice cumva procedeurile sălbatice şi prigoanele păgîne contra Romînilor din Transilvania şi Ungaria, — inventaseră şi întreţineai cu mult zel şi cu mari cheltuelî (pentru agenţii lor) legenda, că Întreagă chestiunea romînă ar fi excluziv o creaţiune artificială a cîtorva agitatori romîni, sprijiniţi în scopuri irredentiste de cătră regatul nostru şi chiar de cătră guvernul român de atunci. Guvernul maghiar, echin credincios al opiniei publice ungureşti, făcea necontenit imputări comitelui Kálnoky, pe atunci ministru de externe al monarchiei vecine, acusîndu’l, că nu intervine pentru a înăbuşi agitaţia naţională din Romînia şi mai ales, că nu are lămuriri asupra pretinselor subvenţii ce le-ar acorda statului român, în scopuri irredentiste, capilor chestiunei române. In ajunul delegaţiunilor austroungare din 1894, corniţele Kălnoky, prevăzînd violentele atacuri căror a fost expus din partea unor deputaţi maghiari, a şi făcut de fapt demersuri pe lingă guvernul nostru de atunci (conservator), ca să i se spună ce anume subvenţii dă statul român în Transilvania. Atît cu ocazia neuitatelor discuţiuni ce s’au urmat la 1894 în corpurile noastre legiuitoare şi în presa noastră asupra chestiunei naţionale, cit şi cu ocazia recentelor desbateri parlamentare în chestiunea şcoalelor române din Braşov, d. Tache Ionescu, fostul ministru al cultelor şi instrucţiei publice, a declarat categoric, că aceste demersuri au avut caracter strict prietenesc şi au fost numai orale. Domnul Tache Ionescu, a răspuns comitelui Kălnoky, că într’adevâr statul român dă ajutoare peste munţi, dar numai şcoalelor şi bisericilor române şi anumit numai acelora, cari fără aceste ajutoare ar trebui să se închidă. „Dar de cite orî s’a vorbit, şi mie personal ’mi s’a vorbit—a zis d. Tache Ionescu in şedinţa de la 28 Aprilie a. c. a Camerei—de cite ori mi s’a vorbit să spun anume la ce şcoli şi la ce biserici dăm subvenţiuni, întotdeauna am răspuns : Refus“. Dovadă, că despre subvenţia şcoalelor române din Braşov şi a bisericei Sf. Nicolae nu s’a vorbit din partea guvernului român comitelui Kălnoky ori altor factori conducători, oficiali ori neoficiali, al monarchiei austro-ungare, cu atît mai puţin guvernului unguresc în special. La 7/19 Septembrie 1894 comitele Kălnoky, vorbind In delegaţia ungurească şi despre chestiunea romînă, a spus Intre altele: „Din suma de 525,000 lei înscrisă in budgetul 1894 — 95, ştiti că s’a cheltuit pln’acum de guver-, nul român 480,000 lei, — ştiui că din aceşti 480,000 lei suma de 380,000 s’a dat în Macedonia, cu ştirea guvernului turcesc; negreşit restul se distribue şcoalelor şi bisericilor romåne din Transilvania, dar totuşi după asigurarea precisă dată de guvernul român, numai la şcoalele şi bisericile cari altcum urmau să fie închise“. Delegaţia ungurească şi guvernul unguresc s’au mulţumit cu atîta şi au tăcut. De ce ? Nu putem şti. Ne vom putea însă explica din cele ce vom spune mal încolo. Pe cînd corniţele Kălnoky vorbea astfel In delegaţiuni şi tot odată spunea, că în Romînia curentul naţional „este exploatat în contra guvernului romín, şi că a cere guvernului român ceea ce nu poate să îndeplinească, ar însemna a face un serviciu oposiţiunei conduse de dl Dimitrie Sturdza, care a intrat cu totul în aceasta mişcare daco-romînă" (? Nota aut.), — pe atunci actualul nostru primministru era teribil naţionalist şi nu găsea cuvinte pentru a înfiera „trădările naţionale ale boiero-ciocoilor". Era deci foarte natural şi din multe motive explicabil, pentru un oposiţionist atît de impacient şi atît de Învăpăiat ca dl Sturdza, că discursul comitelui Kălnoky ’l-a supărat foc pe actualul prim-ministru român. „Supărarea" aceasta şi alte „supărări“ explică în parte faimoasele denunţări făcute de dl Sturdza în marele stu discurs rostit la 25 Sept. (7 Oct.) în sala Orfeu. După o lungă serie de acusări la adresa guvernului conservator de atunci, că acesta s’a dat în tovărăşie cu Maghiarii şi cu Mocsonyiştii pentru a suprima chestiunea naţională, oposiţionistul şi naţionalistul dl Sturdza a comentat în chipul cel mal pătimaş şi fatal de tendenţios menţionatele spuse ale luî Kălnoky, sicînd între altele: „Aş voi sa mi se arăte la ce şcoli s’au dat banî ca să nu se închidă, şi cari biserici s’au clădit sau s’au reparat cu ajutoare date de guvernul din Bucureşti !" „Contele Kălnoky disculpă pe guvernul din Bucureşti pentru banii daţi la Romînii de dincolo de Carpăţi“. (!! — Nota aut.): „Contele Kălnoky ştie pînă la ban, prin comunicările ce i le-a făcut guvernul nostru, toţi banii ce s’au cheltuit. Domnia-sa ştie d.e că în 1893/94 preotul Voina din Braşov a ridicat asupra articolului 82 din budgetul instrucţiunei publice, cu mandatul nr. 169, suma de 58.500 lei şi cu mandatul nr. 1595 suma de 90.000 lei“. (Urmează o serie întreagă de asemenea delaţiuni.--Nota auto: „Ştiu Maghiarii de ce se dau aceşti bani şi de aceea nu se îngrijesc!“ E învederat pentru orice om nepreocupat, că sub masca de naţionalism a acestor fatale rachete oratorice se ascundeau două tendinţe dintre cele mai reprobabile : denunţarea criminalii că guvernul român dă subvenţii Romînilor de peste munţi şi scopul pervers al delatorului de a se înscrie de pe atunci în bunele graţii ale guvernului maghiar. Şi nu ne poate mira, că Timpul, organul oficios al guvernului conservator, înfierînd fapta d-lui Sturdza, scria pe atunci: „Intr’o altă ţară delaţiunile infame ale d-lui Dimitrie Sturdza ar fi ridicat o furtună şi acest Eficcite modern ar fi primit o aspră pedeapsă“. El, dară d. Sturdza era pe atunci capul providenţial al campaniei naţionaliste în Romînia, iară „trădătorul chestiunei naţionale“ şi „aliatul Maghiarilor“ era guvernul conservator! Opinia publică, electrisată de discursurile naţionaliste ale oposiţioniştilor, avea toată dreptatea să nu dea crezămînt celor ce se scriau în gazetele guvernului conservator şi în gazetele Independente, şi era prea natural, ca lumea să se încreadă orbeşte în onorabilitatea şi sinceritatea politică a unui bărbat politic, şi liberal-naţional, şi distins, şi vîrstnic, şi încercat! Astăzi însă, cînd vremile s’au schimbat în şi mai rele pentru chestiunea naţională, iară d. Sturdza le-a întrecut schimbîndu-se în acelaşi chip fatal, — s’a ridicat ceaţa de pe ochii oamenilor noştri, cu atît mai grea lăsîndu-se ca pe sufletele lor.... Astăzi, nu mai poate exista un singur amic desinteresat şi idealist al causei Romînilor subjugaţi, care să nu vadă arma veninoasă ce s’a dat Ungurilor prin păcatele de la Orfeu. Păcatele de la Orfeu și alte păcate, mult mai nefericite, și pare că tocmai pentru asta mult mal tăinuite.... Despre acestea în articolul următor. ’â Aveti Chestiunea palelor române din Orasei ANUL II No. 25 EDIŢIA n-a Numărul 10 Bani ABONAHERTELE încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni şi se plătesc totd’auna înainte în Iaşi la Casa Administraţiei în judeţe şi străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 * MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA No 43.— Strada Gollei — No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN IAŞI — MARŢI 2 IUNIE 1S9S. Numărul 10 Bani .ivursuriJUR In Iaşi şi judeţe nu primesc numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anundiuri la pas. IV . . . . 20 b. linia „ III .... 40 „ . Inserţiile şi reclamele ... 50 M „ Un număr vechi & 80 '*• / —' /V* -REDACŢIA i jiA î? Wo. 43— Strada Golieî — {$$. 4ÎU ? r* (St. L ............................................o • OAMENI Şl LUCRURÎ Rase. Ne interesează foarte de aproape curentul de reforme mari propăvăduite de cugetători latini cu mare vază, reforme dictate de lungi şi triste experienţe. Ca nici odată, pare-se, nu s’a pronunţat ca In zilele noastre adinca deosebire Intre cele doua rase mari care-şi dispută astăzi întâietatea morală—şi materială inclusiv—, vorbim de rasa latină şi acea anglo-saxonă. S’a părut aproape o glumă faptul înregistrat de „Opinia“ după ziarul „Débats“ căruia triumful unui cal francez la ultimele alergări din Paris i-a suggerat încheierea că prin o educaţie serioasă rasa omenirii latine ar ajunge şi din ea să întreacă pe cea rivală, — anglo-saxonă. La dreptul vorbind am putea numi, pe ziua de azi, rubrica noastră: Oameni şi animale... încheierea marelui ziar redată sub forma aeasta e foarte pripită şi neserioasă, omul fiind un produs al unei evoluţii morale şi stări materiale atît de complexe. Dar e un mare adevăr că temeinica şi îndelungaeducaţie poate mlădia şi schimba rasele, deşi pe alta cale decit formulele simpliste aie teoriei darweniane, Franţa e negreşit fruntaşa vechei giute care „poartă In frunte o stea divină". Spiritele cugetătoare franceze au recunoscut superioritatea rasei anglo-saxone şi se arată pline de grijă şide temeri. Acum un an cartea d-lui Deschaumes, „La superiorité des Anglo-saxons" a avut un răsunet universal. Ne-am ocupat de lucrarea aceasta —care a fost cetită nu de mult şi la una din şedinţele Societăţii literare şi ştiinţifice din Iaşi—. Soluţii au fost propuse fără nume şi — „Vincultura“ a devenit un sistem de filosofie utilitară. Iar în ultima şedinţă solemnă a Sorbonei din Paris, ilustrul scriitor Jules Lemaître şi-a început discursul asupra educaţiei naţionale cu aceste cuvinte neptice: ...„Sunt adevăruri triste pe care le cunoaşteţi cu toţii. Suntem întrecuţi, cu mult întrecuţi de alte popoare in activitatea productivă..." Academicianul e secondat de o falangă întreaga de scriitori şi filosofi care meditează reforme mari. E de interesul nostru să luăm aminte la cele ce vor găsi de trebuinţă. ------------- i.Mrnn-aa&-nn»im... ------------ Paiul de roze al regimului Cu plecarea d-lui Sturdza în congediu de o lună în streinatate situaţia colectivităţei s’a încurcat încă şi mai reia, de cum era. Din conciliabulele urmate la d. Stătescu, ar fi rezultat hotărîrea de a se convoca comitetul esecutiv al partidului compus în majoritate de membrii ostili Ocultei, şi care comitet să lanseze o proclamaţie chemînd toată suflarea liberală la un mare congres, care să preceadă la constituirea unui nou şi mare comitet esecutiv, cu escluderea bine înţăles a d-lui Sturdza. Speriat de întorsătura pe care o iau afacerile partidului, tocmai acum în timpul verei cînd premierul comta pe o acalmie, d. ministru Palladi laie mahalalele Bucureştului şi în prăştie svonul că toţi liberalii sunt pe cale de a se înţălege şi că, cu d. Eleva, pacea chiar s’a făcut. Un ocultist de oarecare vază, serios îngrijit de situaţie, ar fi declarat că ultima piatră de încercare a remânerei colecivităţei la putere sunt alegerile comunale. Dacă d. Sturdza reuşeşte în alegerile comunale el va putea avea curajul să se presinte la alegerile generale legislative; dacă nu, atunci regimul cade fără discuţie. Propunerile de împăcare cu disidenţii lansate din nou de curînd de către ocultişti, nu mai au absolut nici o ascultare. Oricit de strălucitoare ar fi acele propuneri, disidenţii se tem, şi cu femeia, că chiar unită in întregimea ei, colectivitatea este menită să cadă, şi ’ntr’o asemine eventualitate, să remîie cu d. Sturdza pe braţe, şi să’i poarte ’n spinare o întreagă şi îndelungă perioadă de opoziţie. In vederea alegerilor comunale, dintre disidenţi se agită ideea unei alianţe electorale cu conservatorii în toată ţara. Pentru lista de candidaţi la comuna Bucureşti s-ar fi combinat deja ca în capul ei se figureze d-nii general Manu, Emil Costinescu, Take Ionescu, N. Fleva, Nicu Filipescu, Al. Băicoianu şi alţii. Precum se vede plecarea d-lui Sturdza în concediu a fost semnalul începerei unei acţiuni energice, care să puie capăt actualei stări de lucruri. Musik I.... Musik I.... Fraibalurile nemţeşti de prin oraşele de provinţie ale Germaniei nu sunt considerate, de către orice neamţ care se respectă, ca petrecere întreagă, dacă In cursul sindrofiei, hailaiful burghez nu provoacă nici un incident;- - bataie, cum am zice noi. Tinerii şi tinerele danţează ’n sala cea mare, tiroleza sau ştaierul, pe cînd în odaia de alăture, nemţoii cu barba roşie, ceafa groasă şi faţa rubicondă, scandează ritmul unui vals, cu lovituri cadenţate ’n masă şi fac muzica vocală de circumstanţă. Petrecerea băutorilor de bere ar curge liniştită în sgomotosul unison care face cor, dacă, aproape în toate cazurile, vre-un nemţoi, mai prima nu s’ar crede in drept se arunce mărul discordiei, sub forma unei veleităţi de a face spirit pe comptul vecinului. Aceasta-i de ajuns pentru ca să deie foc lăzeî cu pulbere ; pe dată se’njgheabă două partize adverse care iau lucrul affaire. Se ’ncep esplicaţiile, discuţia degenerează ’n Donnerwetter Noch ein Mal, Verfluchter ! şi bataia se ’ncinge pe toată linia. La trăsniturile messelor şi a scaunelor, la buşiturele reciproce ale musafirilor din odaia No. 2, muzica tace, iar dănţuitorii dau navală se vadă ce e. Intervin soţiile, fetele şi junii; pacea se face, liniştea se restabileşte, comesseniî îşi reiau băutura liniştită, a berei remase pe jumătate prin pahare, iar dănţuitorii pentru a da semnalul uităreî scandalului, strig din toate părţile: musik !.... musik!....* * * Anul trecut la Slănicoarele de petrecere ale viligiatureî fusesă Înveselite de o bandă de muzică a cărei artişti principali erau trei ţigani: unul cu o scripcă cu 3 strune, altul cu o cobză hodorogită şi al treilea sufla din o trompetă care cinta aşa de fals Incit stîrnea urletul tuturor clinilor din împrejurimi. Conul Nicu Cane care merge î n toţi anii la Slănic şi care suferise chinurile unei astfel de armonii, nu mai vroi se plece de data asta ’n viligiatură pînă ce nu s’a asigurat mai iniiim de o muzică bună, şi încă de o muzică militară. Primarul Iaşului a refuzat energic propunerile muzicei regimentului al 13 de a cînta, în schimbul unei modeste plăţi, prin grădinele publice ale oraşului nostru , astfel că muzica acestui regiment, din cauza unui deficit în bugetul ei, a fost nevoită să se angajeze la Slănic, ceea ce convenea de minune onorabilului părinte al Iaşului. Ginerii şi ţînţarii vor dilecta deci vara aceasta gingaşele urechi al cetăţencelor noastre prin grădina publică şi a aleelor, pe cînd conul Nicu va petrece oarele de primblări, mese şi serate, la Slănic, în sunetul muzicei militare răpită oraşuluî nostru. De altmintrelea pricepem pănă la oarecare punct dorinţa primarului de Iaşi de a căuta un derivativ. Partidul merge reu, primăria şi mai rea. Sătul de muzica patrioţilor din consiliu carii în fiece şedinţă propun şi votează mereu la credite şi înprumuturi, asurzit de această neîntreruptă muzică de cifre care a constris lada comunală se evite pănă ce a răguşit cu desevîrşire, primarul laşului vrea să se mai fie puţin, să se mai distreze. Conul Nicu pleacă în curînd la Slănic urmărit de glasul trîmbiţeî pustiului remas prin lăzile comunei, şi întocmai ca şi nemţii din fraibal, abia aşteaptă să ajungă acolo ca se strige : muzik!... muzik!... Juvenal. PMlippisiel© La răsărit de Indo-China şi la sud-est de China, se află un grup de vreo 1200 insule de diferite mărimi, cu o suprafaţă totală de 295.500 kil. p. (cam cu Italia) şi cu o populaţie de vreo 12 milioane locuitori. Aceste insule cu un climat tropical şi de o fertilitate uimitoare, se numesc Philippine. Cele mai însemnate dintre dînsele, şi cu o populaţie de la 6—8 milioane loc. se află în posesiunea Spaniolilor. Philippinele fac parte din imensul grup Oceanian, şi în special din grupul insulelor maleze, Sumatra, Java, Borneo, Molucele, Celebes etc. Ele au fost descoperite la anul 1521 de navigatorul portughez Magelhaeus (Magellan), care le-a numit archipelagul St Lazarus. Spaniolii după aceasta au încercat în vre-o trei expediţiuni să le ajungă, dar n’au reuşit, şi abia în a patra expediţiune sub conducerea lui Mihail Lopez de Legaspi au putut debarca în ziua de 27 Aprilie 1565 pe una din insule anume Cebu. La 1569 le-au declarat posesiune spaniolă sub numirea de Philippine, după numele Regelui Philipp II. Miezul acestui grup îl formează insulele Luson (Manilla) In nord (mai mare decît Portugalia) si Mindanao in sud. Intre acestea se află un alt grup de mîna a doua (vre-o 8) și altele mai mici, care poartă numirea de ins. Vazayas. Philippinele sunt de o natură muntoasă. Munţii lor în genere se întind In şiruri de la nord în spre sud şi printre dinşii se deschid văi Incintătoare. Pe alocuri se rntid cimpii împodobite cu cea mal frumoasă vegetaţie tropicală, şi în mijlocul lor se ridică In mod isolat cite o cupolă uriaşe, care ca un altar al zeilor, afumă şi iluminează vecinie orizontul. Munţii sunt de un caracter vulcanic şi In deosebi coasta de răsărit este împresurată de un lanţ de foc de vre-o 20 de vulcani In activitate ; numai în insula Luson vre-o 12. Unii sunt la suprafaţă, alţii la înălţimi de peste 2000 de metri. Unii aduc din sinul pămîntului apă ferbinte, alţii asurile fac pe gurile lor gigantice; unii au adormit de mult, şi lacuri sărate le-a închis gura înspâimintătoare odinioară, alţii abia se nasc, şi cu teribile cutremure se sbuciumă pămîntul în durerile creaţiunii lor. Şi aceste fenomene sunt atît de dese în Philippine ! Şi mai nu este dată ca ele să nu -şi iea tributul lor. Uneori o puternică sguduitură aduce o ruină; alte orî se deschide scoarţa pămîntului ca o gură monstră, şi înghite ce se întilneşte in cale-i. Iată ce ne spune un călător despre aceste fenomene Înspăimântătoare. „Pe întinderi de cîţiva kilometri pămîntul s’a deschis ca o crăpătură adincă de la 6 — 10 metri, apoi iarăşi s’a închis. Doi copii, cari se jucau au văzut cum se deschide pămintul, şi cuprinşi de groază au fugit în oraş, dar unul tipsia; mal departe un om a fost prins pănă la briu, a fost scos, dar el a inebunit de frică; mai încolo, un altul a fost prins la o adîncime de 10 metri, 11’a putut fi scos, şi pămintul l’a înghiţit; şi mai departe im cimp întreg de culturi s’a prăbuşit în sinul pămîntului». Aci Edenul şi cu Infernul îşi dispută existenţă. Nu Olympul, nu Tempe din îneîntătoarea vale a Tessaliel, au putut fi odinioară locuinţa Zeilor Hellade. Philipinelor li se poate rezerva cu drept cuvînt această distincţiune. Aci întîlnim sublimul alături cu înfiorătorul. Nymfele sglabil sunt în vecinică cearta cu rivalitatea zeilor. Teribilul Pluton de o mină cu grosolanul Vulcan le improşca cu stropi aprinşi. Pacinicul Neptun intertat de învăpăiatul Eo ridică mările din aprofunzimea lor, şi dacă nu le poate arunca în valuri pustiitoare,trimite cel puţin aversele lor. Acest fenomen se petrece regulat în fiecare an atlt în timpul verei cît şi al ernii, şi constitue ceea ce numim noi perioada vînturilor musoane. Primul suflă dinspre Sud-Vest cu ploi mai abundente, ceea ce dă sezonul ploilor, şi al doilea dinspre Nord-Est cu ploi mai puţine. Surîde natura scăldîndu-se în undele acestor musoane, şi ajutată de climatul cald al regiunii tropicale, se împodobeşte cu o vegetaţiune prodigioasă. Musoanele de Sud-Vest încep odată cu căldurile extreme ale verii. La început ele suflă cu turbare, şi furia lor este teribilă. Uragane înspăimântătoare ridică