Opinia, iulie 1907 (Anul 4, nr. 183-207)

1907-07-01 / nr. 183

Apelul către alegători Mai sunt 4 zile pînă la alegerile comunale şi o muţenie şi lîncezire din partea alegătorilor, dovada vie de puţinul interes ce se pune în a­­ceste alegeri, chemate a da comunei Iaşi un nou sfat orăşenesc, care să-i ducă interesele mai departe. Părăsirea luptei de cătră ai noştri, a dat prilej clubului liberal să pună tot ce au mai obosit, mai uzat, în consiliul comunal. Afară de douâ­­trei nume de harnici muncitori, în colo lista e plină de nume dacă nu necunoscute, cel puţin ca obosiţi. Pare că se vede că chemarea a­cestui consiliu va fi acea de supra­veghere la execuţie, aşa că pe scau­nul de supraveghetor poţi pune şi pe un pensionar obosit, atîta nu­mai ca să privigheze ca execuţiunea să nu se facă prea încet şi rău. Dar liniştea aceasta a fost între­ruptă de marele apel ce se face ale­gătorilor, şi în care vedem un în­treg program de toate cele. Să le ascultăm. Intăiu. Datoria comunei a ajuns la maximum. Aproape un milion se plătește anuitate, deci cam 40 la sută din totalul veniturilor. Nici un împrumut, nici o cheltuială de lux, și strîngerea în regie a veniturilor. D. Nicu Ganea în trecuta-i d-sale primărie, avea o mare cheltuială de lux: exuberanţa însărcinărilor mem­brilor din consiliul comunal cu di­urne gras plătite. Credem că cea în­­tăiu cheltuială de lux, care trebue stârpită mai ales de d. N. Gane, e să nu-şi mai îmblînzască consilierii cu diurne grase, căci acelea sunt cheltueli de prisos. Vom vedea însă în ce măsură va reduce aceste cheltueli de lux, căci de altmintrelea edilitatea Iaşilor a început totdeauna de la cheltueli de lux, bulevardul I. C. Brăteanu, rîpa Galbenă, piaţa Unirei, Teatrul etc. etc. şi a nesocotit cheltueli de gos­podărie adevărată. Al doilea. Paveluirea străzilor măr­ginaşe ale oraşului, căci la ce ar as­tupa gropile de pe străzile asfaltate, cînd eşti expus a merge pe străzile centrale din hop în hop şi din bortă în bortă, aşa că îţi sar dinţii din gură şi îţi muşti limba. Dar în cu­­rînd va veni canalizarea oraşului, şi atunci se vor răscoli toate uliţele, pentru a se aşeza conductele şi ca­­nalurile. In schimb se va povelui periferia oraşului. Bine ar fi, cum însă luptă nu e la alegeri, nici Primăria nu va avea de ce făgădui, mai ales că chiar apelul spune că anul acesta nu va face nimic, nefiind sume in buget, iar pînă la anul nu ştie ce se va întîm­­pla şi edilii voesc s’o facă pe înţe­lepţii—făgăduind, uitînd că şi cetă­ţenii nu se lasă înşelaţi—nădăjduind. Al treilea. Făgăduesc liberalii prin apel: localuri de şcoli primare. Pe cît ştim, şcolile de băeţi mai toate au localurile lor proprii, au ră­mas cele de fete­, cîteva fără local. Am dori din toată inima să se ţină libe­ralii de cuvînt, şi să facă localuri de şcoli fără împrumut; şi în acest scop îi poftim să se ducă în stradela Trei Erarhii; există acolo în dosul latri­nelor şcolilor catolice de pe lîngă biserica catolică, o şcoală romînească de fete, instalată în magherniţele pu­trede şi mucegăiose ale d-lui Langa. Sănătatea copiilor e ameninţată, nu­mai locul de şcoală nu e acela. Au­torităţile şcolare abia nimeresc unde e şcoala. Pe cît ştim liberalii sunt aceia, cari au închiriat un asemenea local pentru şcoală în ciuda oricărei raţiuni şcolare. Putea-va d. N. Gane să mute cel puţin şcoala de acolo, dacă nu să facă un local mare şi frumos, ca pen­tru singura şcoală de fete din centrul oraşului ? Tare ne temem că şi aici vom avea a face cu făgădueli, de­şi fără nici o patimă am dori ca toate şcolile primare să-şi aibă localul lor, mai a­­les cele de fete. Păcurarii, Nicolina, Tataraşii şi cen­trul oraşului ar binecuvînta acea ad­ministraţie comunală, care ar zori in clădirea a celor 4 localuri absolut necesare. Vedem pe lista noului Consiliu co­munal 7 profesori, 2 doctori şi cre­dem că nu ne vor lăsa să fim deza­­măgiţi tocmai în ceia ce priveşte partea aceasta din apel. Dar..., este un dar, să-i aşteptăm la treabă. Al patrulea. Lupta contra carteluri­lor obiectelor de prima necesitate. In adevăr piaţa s’a scumpit foarte mult şi Iaşii are o piaţă mult mai scumpă de­cît Bucureştii. Pe lîngă cauzele generale care a provocat la noi în ţară scumpirea traiului, şi care e un strigăt de la un capăt la altul al ţării, mai sunt şi unele speciale Iaşilor. Netăgăduit că o ţară care exporta un articol, ajunge a vinde scump în ţară acel articol, căci nu se ştie limita cît să se oprească în ţară pentru consumaţia internă şi cît să se ex­­porteze pentru cîştig. Ca dovadă că în seceta şi foame­tea de popuşoi, a trebuit să se o­­prească pe cale administrativă ex­portul. Noi exportînd grîu şi popuşoi, şi pînea şi mămăliga vor fi mai scum­pe. Cu cît ? Aici e locul a se deosebi răul cartelelor, care mai adaugă la scumpire, cunoscut fiind că cu cît un articul se scumpeşte cu atîta se cîştigă mai puţin şi deci frauda de­vine mai mare. Iaşii a devenit oraş de export de carne , deci şi carnea s’a scumpit în special în Iaşi. Putea-va administraţia comunală să ţină cumpăna între cele două ne­voi, ale oraşului şi cele de export? έinea-va dînsa echilibrul şi cum? Ori numai vorbe, bune pentru a­­legeri cu opoziţie, nu însă şi pentru alegeri fără opoziţie. Al cincilea. Apa. Aici se cunoaşte că viitorul primar e un literat, un stilist. „Nu ne îndoim că ziua cînd va cur­ge la Iaşi cel întăi pahar de apă limpede din Timişeşti, va fi o zi de sărbătoare pentru noi, de­oare­ce aceste izvoare de­şi se aduc cu grele cheltueli, vor da Iaşilor un nou şi puternic avînt de prosperitate...“ Siliţi au fost autorii apelului a re­cunoaşte măcar în acest punct me­ritul administraţiei conservatoare, ca­re nu s’a plătit cu vorbe, ci cu fapte şi azi obosiţii membri ai consiliului comunal liberal vor putea, stînd pe scăueşul de privighitori, să observe cum se execută lucrările înjghebate, şi aduse la îndeplinire cu multă tru­dă, de edilii conservatori. Noi dorim administraţiei comunale liberale executarea pe dea-întregul a punctelor din apel, pentru a avea şi noi fericitul prilej de a constata că şi partidul liberal a făcut ceva pen­tru Iaşi. Gospodarul Gane D. Nicu Gane are memoria slabă, sau se preface astfel. Altmintreri, nu ne-am pu­­tut explica, de ce d-sa ar pretinde, prin note ce publică în ziarul local care-i stă la îndămînă, că noi calomniăm și inventăm, cînd, spicuind fapte din trecut, îi punem întrebări cam delicate şi displăcute, referi­toare la ultimul d-sale primariat în Iaşi, 1897—1899. Spicuind astfel, am reamintit d-lui Gane din abuzurile ce s’au făcut în Octomvrie 1897 cu primirea Suveranilor, subliniind chestiunile nisipului şi mobilelor. Noi am afirmat: că atunci s-au cheltuit 40.000 lei pentru nisipul cu care se aco­­periseră stradele asfaltate şi că mobilele, luate cu chirie pentru aranjarea aparta­mentelor regale,au dispărut pur şi simplu. Am adus, deci, două grave acuzaţiuni fostului primar, pe cari le menţinem şi as­tăzi, nu pentru că nu ni s’a respuns clar, dar pentru că faptele s’au petrecut. Din contabilitatea primăriei s’ar putea constata foarte uşor dacă noi am inventat ad-hoc aceste acuzări, sau dacă ele sunt adevărate. D. Gane s'ar putea justifica foarte uşor: să publice cifrele de pe mandatele ce-au fost eliberate furnisorului năsipului şi să dovedească că pentru mobilele de cari ne­am ocupat, s’a plătit chirie şi nu că au fost cumpărate. Iar dacă au fost ■ cumpă­rate, să se arăte unde sunt acele mobile. * * ft In ce ne priveşte ştim: 1) că pentru nă­­sip s’a plătit 40.000 lei şi 2) ca primăria a plătit integral mobilele luate de la Hirsch —fără a fi intrat în posesiunea lor. D. Gane ar putea susţinea cu mare suc­ces că nu ştia ce se petrecea sub fai­mosul seu primariat din 1897—99. Ocu­pat la Senat, ocupat la societatea „Naţio­nala*, ocupat cu resturile lichidărei Alea* —d. Gane nu putea fi şi primar, de cît doar cu numele. Dar faptele—şi n'am citat de cît 2 din un nămol întreg—s’au petrecut sub admi­nistraţia d-sale şi, prin urmare, trebue să respundă, clar şi precis, la acuzările noastre. Personal, nu-l facem responsabil de ni­mic—nici măcar de felul cum a înţăles d-sa să traducă Infernul lui Dante. ACHITAŢI La „Roumanie“ insistă asupra faptului că aproape toţi ţăranii, implicaţi în răs­coalele din Martie, au fost achitaţi. Dacă s-a făcut sau nu o greşală cu a­­chitările acestea, nu trebue discutat. Ce-a fost a trecut. Dar acum trebueşte făcut tot posibilul pentru ca proprietarii şi arendaşii să-şi poată urma treburile în linişte şi ca ţăranii, cari au contractat datorii, să le achite fără şovăire. Dacă ţăranii vor provoca, însă, greve agrare, dacă vor sta cu braţele încruci­şate înaintea secerişului, să ştie că ei vor compromite averea ţărei şi că vor con­tinua să facă, sub formă liniştită, ceea ce au făcut în Martie prin violenţă. Guvernul trebue să vegheze pentru ca o asemenea catastrofă să nu aibă loc şi să facă tot posibilul pentru înlăturarea răului şi pentru calmarea spiritelor. CATE­VA NOTE Alegerile comunale. Intendentul cimitirului „Eternita­tea“ cătră presidentul comisiunei in­terimare : „vă rog să bine­voiţi a’mi respunde dacă in vedere că onor­­o­­posiţia nu va lupta in alegerile co­munale, va fi nevoie să vă trimit ceva morți cari să contribue, cu en­­tusiasm, la reuşita listei liberale“. * O văduvă cătră copilul ei: — Tu nu l’ai cunoscut pe tatăl tău; erai de trei ani cînd D-zeu l’a luat la el. Peste cîte­va zile, însă, îl vei vedea probabil. Are să vie la primărie să voteze. Eu ți-l voiu arăta și tu ’i vei zice: — Tată, eu sunt copilul teu! Te rog votează cu guvernul şi cere să ne dee—mamei şi mie—casă şi băi gratis la Slănic.* — De ce ne concurează opoziţia in alegerile comunale? — Ştiind­că, pe lista liberală, îs prea mulţi doctori şi unde-s prea mulţi doctori e moarte sigură. * O cucoană Ta rîs pe cc. Naiman Paraschivescu de faptul că a fost a­­les delegat în alegerile comunale. — Dacă nu poţi face treabă pentru d-ta, Ta întrebat cucoana, cum ai să faci pentru alţii? O ruşine a laşilor Treceţi numai, aşa de curiozitate, pe lîngă statuele lui Alexandri din faţa Tea­trului Naţional şi a lui Asaki din faţa şcoalei Trei-Erarhi şi vă veţi îngrozi de ceea ce veţi vedea. încă statuia lui Asaki stă bine, ca pe-un medean oare-care la­­sat la voia naturii, unde omul n’a cercat încă să pue mîna : în jur e iarba lasată de natură, care ar fi destul de frumoasă de n’ar calca-o gîştele şi găinele. Cit pentru Statuia lui Alexandri, în jurul căreia odinioară mîna omului a încercat să facă ceva, ţi-i mai mare jalea s’o priveşti! Dacă trebue să fii om mare, dacă tre­bue să te jertfeşti pentru binele ţării, dacă trebue să produci opere neperitoare, pentru ca pe urma ta posteritatea să te toarne în marmură sau bronz şi apoi să te lese înconjurat de buruene şi de spini, cum este înconjurată statuia lui Alexan­dri, apoi nu face să mai fii om mare în ţara romînească. Să fii om mare, dar pentru gustul tău şi pentru­ că natura te-a zidit astfel ; dar în ţara romînească să laşi cu limbă de moarte să nu-ţi ridice statue. Căci e mai mare batjocură, dacă spiritul vieţueşte după moarte, să te vezi înconjurat de burueni şi de spini. Sau să-ţi ridice statue ; dar atunci să le facă ca pe-a lui Ştefan cel Mare sau a lui Miron Costin, înconjurate de pietre ciment şi prundiş, pentru ca să nu se mai ceară vre-o îngrijire omenească, pen­tru­ că în ţara noastră asemine îngrijiri nu se dau. Pentru de toate are mijloace ţara noastră, numai ca să ţie în curăţenie şi cinste nişte monumente scumpe n’are mijloace ! Duceţi-vă de vizitaţi Cetăţuia, Galata, Golia, etc., şi veţi rămîne îngri­joraţi de starea morală, în care am ajuns. Şi acum duceţi-vă nu mai departe de­cît în Ungaria, şi nu la Buda­pesta, căci acolo e o strălucire, ci la Braşov, Cernă­uţi ori aiure şi veţi vedea ce flori şi ce curăţenie se desfăşoară în jurul monu­mentelor şi veţi simţi înălţarea de suflet care se degajă la tot pasul. Mai departe nu zic să mergeţi, căci nicăeri, fără de cît poate în Hotentaţia, nu veţi vedea statui de figuri scumpe copleşite de spini şi de burueni; dar zic să vă întoarceţi repede, să-i luaţi la trei parale pe edili, să scoată bani din pămînt şi să curme bataia de joc pentru aceia cari le-au fă­urit o ţară atit de mîndră şi de mănoasă. Edilii să găsască pentru statui flori, nu spini şi buruene. Mă rog cînd vine englezul sau franţu­zul sau italianul sau neamţul sau ameri­canul, etc.,­in Iaşi, credeţi că se gindeşte un moment să se ducă să vadă parcul primarului sau prefectului sau ori­cărui alt înalt personaj ; ferească sfîntul , stre­inul se duce deadreptul să vadă statuele şi monumentele, căci acolo e ţara, acolo e sufletul şi morala oamenilor; şi cînd colo, spre marea lui surprindere, vede spini, vede buruene, vede gîşti şi ved­e porci, după cari se înţălege că judecă pe oameni. N’ar fi nimerit oare ca edilii să cruţe Iaşii de-aşa ruşine ? ! Pinus. OAMENI ŞI LUCRURI FUIT QUONDAM.... Rînd pe rînd curţile cu juraţi dau ver­dicte de achitare în procesele ţăranilor învinuiţi în nenorocita chestiune a răs­coalelor agrare. Pledoariile devin imnuri de slavă, iar procesele­ sfirşesc prin adevărate apo­teoze. Sentimentul de umanitarism ne o­­preşte de a regreta blândeţea excesivă sau indulgenţa dubioasă; singura temere ce ne poate stăpâni e ca nu cumva în min­tea naivilor săteni faptul acestora uşoare triumfuri să nu alimenteze convingerea unei reale nevinovăţii şi să nu-i alinte în ideia unei imunităţi sociale şi a unei iresponsabilităţi desăvîrşite. Dar se pare că din frămîntarea cea mare a vremilor din urmă a eşii osîndit un alt factor, al cărui rol e dovedit în marea dramă ce s’a desfăşurat pe toată întinderea ţării. E vorba de studenţi,­ pe cari noul regulament universitar, ela­borat de actualul ministru al instrucţiunii publice şi sancţionat prin decret regal, îi pune, pentru viitor, în neputinţă de a mai lua parte la luptele politice, la ma­nifestări şi demonstraţii, la tot ce e străin sau protivnic ordinei, disciplinei şi vieţei universitare propriu zise. Ar greşi cine n’ar atribui o reală în­semnătate acestui fapt...istoric. El va da pînă la un punct o altă înfăţişare multor colţuri şi multor manifestări ale vieţei noastre publice şi, cîtva timp, vom fi oa­recum miraţi de a nu mai vedea apărînd —în anumite momete—elementul stu­denţesc. Vechea obsesiune va dispărea şi cetăţenii vor fi nevoiţi a renunţa la acea epitropie socială şi morală pe care o ce­dase studenţimei, odată cu....autorizaţia de a o reprezenta în ocaziunile mari şi solemne ale vieţei şi activităţei publice. Negreşit, o să-i vie greu cetăţeanului să rezolve el singur probleme mari şi difi­cile, bunăoară conflictele cu vr’o ţeară ve­cină—fie că e vorba de o sarcină mai u­­şoară, ca luarea Transilvaniei sau de una mai puţin serioasă încă, bunăoară un răs­­boiu cu Grecia.... Dar chiar în chestiuni absolut liliputanice, ca desfiinţarea fran­­ţuzomaniei sau fluierarea vre-unei trupe sau a vre-unui autor­­dramatic—cine va da iniţiativa sau va executa actele, dacă regulamentul nou impune studenţilor o prealabilă autorizaţiune ? E neauzit: au­­torizaţiuni prealabile în chestiuni de spon­taneitate !.. Cum se cunoaşte că trăim într’o ţeară agricolă.... Afişele mari, proclamaţiunile entuziaste, »»•nfl IV, 30 5 Bani Exemplarul Abonamente Un an 6 luni • * 1 *'.V v ■')11 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN Redacţia şi Administraţia: Str. Ştefan ce! Mare 38 Anul IV.~ No. 183.­Duminică I Iulie 1907 T horele celebre, cortegiile triumfale, întru­nirile zgomotoase, reprezentaţiile necon­­trolate, toate, toate dispar în negura tre­cutului, în umbra amintirilor şi tot ce alcătuia până ieri gloria activităţei şi a tinerimei universitare—fluerarea profeso­rilor inclusiv—toate se vor rezuma în formula tristă a poetului : — Fuit quondam Ilion... A fost, dar nu mai este ! Rodion Politica la revista «BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ» II. Administraţia conservatoare n’a urmă­rit lovirea nimărui, ci numai îndreptarea răului, chiar cu cruţarea colectiviştilor vi­novaţi. Pentru a stimula la muncă pe redactorii leneşi, li s’a numit tovarăşi harnici, care să-i ambiţioneze, dacă mai au ambiţie şi nu’s predominaţi cu totul de adorarea lui Mamona. La o purtare aşa de delicată, la o ati­tudine aşa de binevoitoare, Administra­torul Casei Bisericei a răspuns cu o mo­jicie nemai­auzită, cu lovituri morale și materiale. A nesocotit Sf. Sinod, căci n’a cerut avisul său ; a călcat legea, pen­tru a reîntoarce revista iarăşi la decăde­rea cunoscută. Un referat la Dl. Minis­tru şi conservatorii da la revistă s’au suprimat. Dar cum ? Cu nesocotirea legii. Dar ce-i pasă D-lui Administrator de lege, căci el şi capriciile sale sunt legea. Şi a­­poi nu toţi colectiviştii au pe buze res­pectul legii, iar în faptă nesocotirea lor? Numirea D-lui Petru Gârboviceanu ca Administrator al Casei Bisericei nu-i o fără de lege ? De­sigur că da, fiind-că articolul 1 din legea Casei Bisericei zice : „ Administratorul şi subadministratorul vor fi creştini ortodocşi şi vor trebui să po­­seadă titlul de licenţiat sau doctor în teo­logie* . D-sa nu înplineşte condiţiunile le­gii, şi cu toate acestea e numit de cătră un regim, al cărui program este: respec­tarea legilor. Şi dacă s’a calcat legea o­­dată, de ce n’ar călca’o şi D-Sa, supri­mând redactorii conservatori de la revistă ? Dar a concedia oameni de talia D-lor profesori: Goraci, Boroianu, Cireşeanu şi a menţine pe cei ce nu întrunesc condi­ţiile cerute de la redactorii revistei bise­riceşti, este o faptă bună ? Este ea spre binele general ? A cere suprimarea oame­nilor a căror activitate literară este bine cunoscută, cum şi menţinerea celor cu activitatea nulă, însamnă aceasta a lucra spre mai bine ? A induce în eroare şeful, a nu-i arata, că este incompatibilitate între postul de Administrator şi cel de redactor, însamnă a da un bun exemplu? Postul de administrator nu mai este compatibil cu postul de redactor şi a le ocupa pe amândouă însamnă a ne bate joc de lege. Şi de ce nu-i compatibil? Fiindcă redactorii se numesc de Ministru cu avizul Sf. Sinod şi se plătesc de către Stat. Dacă defenzorul bisericesc nu poate ocupa şi alte funcţiuni, ci trebue să-şi ia concediu chiar de la profesorat, cu atît mai mult nu este permis administrato­rilor să mai funcţioneze în altă parte. Şi cu toate acestea, cei doi administratori de la Ministerul Instrucţiunei şi al Cul­telor nu se ruşinează de a lucra la re­vistă şi a primi două lefi de la acelaş minister. Suprimaţii de astăzi au tăcut, n’au protestat, nădăjduind că la politeţa lor se va răspunde cel puţin cu bună cu­viinţă. Administratorii d-lui Haret îşi bat joc de legi şi pun toată răutatea nu­mai în a lovi adversarii. Şi cînd ne gîn­­dim că soarta oamenilor e încredinţată în mâna unor aşa tipuri, atunci pricepem toată meschinăria politicei inaugurate da colectivişti la „Biserica Ortodoxă Poate mi se va obiecta, că suprimările s’au făcut pentru a realiza economii. S’a sporit venitul revistei şi s’a asigurat în­casarea abonamentelor de către adminis­traţia conservatoare, aşa că nu mai era nevoe de noi economii. Dar chiar de ar fi fost nevoe, dace nu s’a luat avizul Sf. Sinod asupra redactorilor ce trebuesc su­primaţi? De ce s’a nesocotit legea? De ce s’au suprimat numai, profesorii conser­vatori ? Economiile sunt numai pretextul dar motivul adevărat este politica mes­chină şi răutatea administratorului colec­tivist. Dacă s’a dorit de către adminis­traţia conservatoare îndreptarea răului, fără să se urmăriască lovirea colectivişti­­or, apoi s’a găsit mijlocul, fără a nemul­ţumi şi lovi oamenii. Dacă dorea Admi­nistratorul să realizeze economii, putea s’o facă fără să loviască pe cei mai buni şi mai harnici redactori. Şi cum? Iată :

Next