Opinia, octombrie 1908 (Anul 5, nr. 548-573)

1908-10-01 / nr. 548

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . • • • 20 lei 6 fami t • . . 10 » ZIAR CONSERVATOR DEMOCRAT pusaanwva»tar ’ Bc^....otja u .'ihninistrația: Sir. Ştefan ce! Sare, 33. Sub direcțiunea unui, Corruitet .ri*»"" *W - ■&&& * -€. 5 bani Exemplara! ANUNȚURI Un rînd în pag. II* 50 Bani » » » » IV, 40 % Anul V.-^No. 548. IAȘI Mercuri I Octombre 1308 îndrumări nouă Şeful nostru, d. Take Ionescu, la marele banchet dat la Bucureşti, a zis, fără a preciza ce anume, că el are chemarea ca în numele noului său partid conservator-democrat să aducă ceva nou în viaţa noastră politică. O schimbare de regim politic în înţelesul lărgirii dreptului cetăţenesc de exercitat, n’ar fi acel ceva nou atît de aşteptat. Cercul vieţii politice se lărgeşte pe fiecare an, deşi cadrul în care acest cerc se lăţeşte, poartă în el pecetea condamnării sale. Cadrul vieţii noastre politice poartă unele anomalii vădite, care trebuesc revizuite şi îndreptate. De cît în acest cadru politic al vieţii obşteşti trebueşte ca statul să cîrnească societatea pe alte căi de ocupaţii şi de îndeletniciri practice şi mai producătoare de venit, decît calea budgetară. Statul nostru, în evoluţia lui politică de organizare, a pompat toate elementele bune disponibile din comerţ şi din industrie, aşa că azi ne găsim la pragul saturaţiei prin umplerea acestui cadru şi cum societatea noastră a eşit slăbită din această pompare, ea prin mijloacele ei proprii cu greu îşi va croi altă directivă fără o intervenire statornică şi persistentă din partea statului. Elementele de slujbaşi, acei 120.000 de funcţionari ai statului, judeţelor şi comunelor cu greu vor produce braţe pentru micul comerţ şi mica industrie. Cătînd tot să zboare în sus, ei nu se vor întoarce înapoi, lipsindu-le îndemnul moral de a vedea în aceste îndeletniciri un ideal al vieţii. Cu totul de altfel stă cu elementele rurale. Pentru ţărănimea noastră, care are unica ocupaţie agricultura, meseriile şi comerţul prezintă un vădit pas de progres, şi ei văd prin ei însăşi că toţi acei din săteni cari practică aceste îndeletniciri stau şi mai bine, şi sunt mai înstăriţi. Din pătura rurală trebuesc dar scoase noi braţe pentru industrie şi comerţ, ţărănimea trebue îndrumată pe o nouă cale. Dînsa Insă este pironită în starea actuală de 2 împrejurări: una de lege şi alta de fapt. Cea de lege este că oprit fiind de a-şi înstrăina pămîntul ce i s’a dat de stat, el e ţinut într’o permanentă sărăcie, căci e legat de pămîntul său secătuit şi micşurat, aşa că nu se poate mişca. Cea de fapt este că marea proprietate fiind mai mult arendată, proprietatea a lipsit de la datoria sa de a fi o funcţiune socială, cu chemarea înaltă şi largă de a face educaţia industrială a săteanului prin exemplul viu. Intre aceste două căi, tot ce e mai bun, mai harnic, mai econom la ţară nu poate sbura, şi deci şi selecţiunea braţelor spre mica industrie şi micul comerţ n’are cum să se facă. Cînd în locul celor 40,000 de proprietari mijlocii vom avea 100,000 cel puţin, cari vor ţinea echilibrul între baza piramidei sociale, ce e prea largă—peste un milion de proprietari rurali—şi între vîrful acestei piramide, ce e prea îngustă—abia 2000 de mari proprietari—vom avea şi o emancipare de braţe agricole, ce pirotesc azi în salăvia legală a lipsei de pămînt, pentru a-şi lua sborul în comerţ şi industrie, cum şi o proprietate mijlocie numeroasă, unde nu va fi niciunul din răul ce stăpîneşte azi marea proprietate—d p. absenteismul —şi unde se va putea experimenta în larg toată industria agricolă. După cum un stat care ar avea pletoră de slujbaşi într’o direcţie, ar periclita echilibrul stărilor, asemenea,şi o societate care numără un milion de plugari şi numai 50 de mii de meseriaşi, dă dovadă de o rupere de echilibru. Cu unele îndreptări în cadrul vieţii politice a dreptului cetăţenesc, cu sporirea elementelor bune în mişcarea economică, cu dezrobirea economică a zeci de mii de braţe rurale lipite de brazda îngustă de pămînt, se va stîrni în ţară o nouă foire de elemente româneşti spre meserii şi micul comerţ, căci după cum prin elementele bune şi sănătoase rurale sunt chemate a se primeni clasele diriguitoare, aşa tot prin elementele rurale se vor roi braţe la comerţ şi industrii-Iată ce va fi acel ceva nou de care a vorbit şeful partidului conservatordemocrat și pe care țara îl așteaptă. * * * In Orientul Europei In peninsula balcanică lucrurile par a se linişti, de şi situaţia de acolo nu pare a fi pe roze şi a se limpezi cit de puţin. In adevăr, toate mişcările cari s’au precipitat atit de vertiginos in ultimile zile, de şi nu au luat Încă o trinună războinică, de şi se apară că nu vor provoca conflicte stngeroase Intre popoare ; totuşi nu au ăvnt Încă plnă acum—ceea ce de altfel se explică—un rezultăt pozitiv intr’un fel sau altul. Nici Bulgaria Încă nu poate spune că acţiunea ei este consacrată şi recunoscută de către imperiul otoman ; nici anexarea Cretei de către Grecia nu este un fapt definitiv împlinit ; nici independenţa Albaniei nu a irtat o formă concretă; nici pretenţiunile Serbiei sau ale Austro-Ungariei asupra Bosniei şi Herţegovinei n’au Încă un început de valorificare. Forma pacifică sub care se desfăşoară gravele evenimente din peninsula balcanică, este netăgăduit binefăcătoare, dar nu e de natură a grăbi soluţiunea marilor probleme naţionale ce se agită, ceea ce desigur este in parte deprimant pentru mersul normal şi progresiv al statelor respective. Ca şi sabia lui Damocles,rezolvirea conflictelor internaţionale iscate In Balcani stă deasupra capetelor celor 8 popoare care iau parte activă la marile evenimente , pins că nici statele neinteresate direct nu pot răminea indiferente cu totul. Aşa e situaţiunea orientalul Europei, şi Încordate cum e, departe Încă de rezolvirea ei, ea determină neliniştea şi distrugerea statelor de la alte preocupări importante. In asemenea împrejurări o Intervenţie dreaptă şi eficace a puterilor europene este necesară, şi avem convingerea, că mai curind sau mai tărzmu tot o asemenea Intervenţie va pacifica lumea balcanică, redind orientalii liniștea atit de necesară progresului sân și progresului uman in general. O. Situaţiunea celor două partide E vorba de partidul liberal şi de partidul conservator, care deşi în ce priveşte ideile, numărul şi puterea se deosebesc foarte mult, totuşi au—în aceste momente — un punct de contact. In partidul liberal—partidul de la putere—este o anarhie spăimîntătoare. Şcoli şi curente, care de care mai adverse şi mai deşănţate. De la curentul conservativ, învechit şi reacţionar al d-lui Sturdza, pînă la curentul poporanist, cu aluri socialiste, al d-lui Stere. Liberalul, deşi membru al unui partid, are totuşi desăvîrşita latidudine de a crede ce vrea, de a acţiona cum îi place, fără a fi tras la răspundere, fără a i se reproşa măcar, că prin acest mod de a fi, dăunează prestigiul şi armonia partidului. Fruntaşii partidului, lingă grupul celor nemulţumţi, se ceartă pentru ideile ce profesează, şi de aici lupte intestine, intrigi de culise şi toată gama urîtelor sentimente omeneşti. Nici o forţă atractivă, nici un ideal comun, totul împinge la dezagregare, la marea „desfacere totală“, care cu siguranţă că nu va întîrzia. Şi aici nu poate vorba de temperamente numai nu. Temperamentele deosebite se calmează, atunci cînd este legătura ideologica sau sufletească, care se cimenteze oamenii. Cauza dezagregării lente a partidului liberal este mai profundă, mai gravă. Acei, cari formează astăzi partidul liberal au provenienţe deosebite. Intre ei sunt foşti conservatori, foşti liberali din şcoala lui Ion Brătianu, foşti socialişti etc... Fiecare grup de foşti, îşi are mentalitatea sa, sufletul său, idealul său. Şi oricît s'ar încerca să se armonizeze acest tot atît de variu şi de complex, este imposibil. Aceiaşi este şi situaţiunea grupării conservatoare. Compusă din elemente atît de diverse cum sunt: Junimiştii, reacţionari, sceptici şi impasibili ; cantacuziniştii, cari trăesc cu mintea în ideile veacului al 17-lea, şi cari nu vor să recunoască sfinte de et privilegiile clasei lor ; Filipescanii, cu alură democratică, în fond, însă demagogi ca şi şeful lor, plus dizidenţa personală a generalului Manu, care nu se poate împăca cu spiritul nici unuia din aceste grupări, gruparea conservatoare se prezintă ca un tot inert, a cărei inerţie provine tocmai din faptul diversităţii elementelor ce o compun. Ajunse in halul acesta, partidele de care e vorba nu pot folosi ţării cu nimic. Şi constatarea aceasta este cu atît mai tristă, cu cît unul din ele—partidul liberal—este acela care are marea răspundere a conducerii ţării. In interesul statului şi al neamului, partidul liberal ca şi cel conservator trebue să încerce o radicală primenire. D. Sturdza ca şi d. Carp au această datorie. Să încerce. Idem CATEVA NOTE Cunoscutul şi popularul Co. Maiman, disperat că o întreagă viaţă a brodat în politică fără a repurta succese uimitoare, s’a decis a înfiinţa o fabrică de broderie. Ce. Naiman speră, că de astă dată va brodi-o mai bine, şi că va conduce politica nouei broderii cu mai multe şanse de reușită, decît broderia politică, care a dat faliment. Succes pe. Naimane. * 4 In întrunirea de Vineri seara, pe care a ţinut-o clubul liberal din Capitală, d. Sturdza s-a rădicat— nu ştiu pentru a cîtea oară—în contra avocaţilor. D. Stoicescu s’ar fi simţit direct atins de această apostrofă a premierului—dar a tăcut. Şi bine a făcut: errare humanum est. * Vox populi, vox dei zice Eposa. Iată o îndrăzneală nepermisă. Schimbi litera iniţialei şi te împăunezi cu maximele născocite de alţii. Maestre Caragiali, tu tatăl faimosului Box populi etc.... de ce nu tragi la răspundere — de acolo de unde eşti—gazeta plagiatoare ? A, ştiu! Găseşti că Rică Venturiano e într’o companie demnă de el. Ai dreptate. Chestiuni politice De la Ţar la Rege Ţarul Bulgariei, Ferdinand I, in proclamaţia cetită la Tărnova declară că principatul Bulgariei datoreşte recunoştinţă persoanei Măriei sale împăratului tuturor Ruşilor, Alexandru al II, Ţarul eliberator, şi Măriei sale Carol I Regele României. Formula aceasta politică ascunde şi ceva fineţă diplomatică şi mentalitate medievală politică. Fineţa diplomatică e că principatul Bulgariei se desleagă de orice recunoştinţă cătră poporul Rus şi poporul Romăn, şi că deci legătura de recunoştinţă e rezervată capului Statului Român, atîta cît este El Carol I; iar mine cînd fi-va alt cap încoronat pe tronul Regatului României, principatul vecin nu e ţinut să mai înregistreze tributul politic de recunoştinţă. Am zis că e fineţă diplomatică, căci în dosul acestei formule curtenitoare Regelui nostru, poporul Bulgar cu Ţarul Său îşi păstrează toată libertatea de acţiune la cea dintăiu atingere de interese, Bulgarii fiind nărăviţi a îndrăzni, ca şi cum proverbul vechiu ar fi bulgăresc: aedaces fortuna jurat. Dar formula Ţarului Ferdinand trădează şi o mentalitate medievală. Se ştie că mai de mult Statele erau proprietatea Regilor, şi că ei dădeau de zestre şi luau de zestre pe lîngă coronă şi Provincii. Se putea atunci concepe ideia că toată acţiunea politică şi de arme e personală a Capului Statului, şi că deci nu se datoreşte nimic naţiunei. E tot aşa cazul în raportul de arme dintre România şi Bulgaria ? Desigur că nu. Marele căpitan a condus la vitejie armatele sale, dar câmpiile Plevnei au fost înroşite cu sînge dorobănţesc. De ai noştri şi în faţa redlanurilor înşălătoare ale Griviţei nici planul greşit al statului major, nici vigilenţa Domnului n’au câştigat lupta, ci voinicia dorobanţilor noştri, cari n’au dat îndărăt, înţelegem şiretenia formulei. Curtenia Ţarului Bulgariei trădează gîndul ascuns ; între poporul şi Ţarul Bulgar şi între poporul Român e un antagonism de interese ; unii altora îşi stau de-a curmezişul. Ţarul n'a zis-o, dar se înţelege. Şi deci...! OAMENI SI LUCRURI LUNTRAŞII 16 Septembrie. In faţa fiecăruia din ei, fie că te transportă flegmatic de permpleu la hotel, fie că, radios şi insinuant, te ademeneşte să iei foc în barca lui săltăreaţă,—îţi vine pe buze întrebarea: De unde o fi ? Pe ce ţărmuri s’a născut oare ? De ce s’a statornicit pe ţărmurile mării acesteia şi nu pe a alteia? Unde-i este locuinţa, unde-i este leagănul şi unde va fi mormîntul veşnic călătorului luntraş? Căci el e parcă tot acelaş, ori unde-l întîlneşti. Graiul lui seamănă puţin cu al oricui; el cunoaşte limbile mai tuturor ţărilor şi popoarelor şi ştie să dee fiecăruia salutul amical în limba ţării lui; el a rătăcit, de mic copil, pe apele călătoare ale tuturor zonelor şi dacă astăzi îl vezi aci, mini, peste un an ori peste zece îl poţi găsi aiurea, pe alte maluri tot aşa de nesigure, salutîndu-te cu aceeaşi cordială prietenie, poftindu-te cu aceiaşi insinuantă melodie ca să iei loc şi să te plimbi în barca lui. Cu toate aceste nu cunosc oameni mai serioşi ca barcagiii. In privirea lor vezi resfrîngîndu-se par’că toată seriozitatea şi îngrijorarea legată de o viaţă nomadă, pururi departe de uscat, şi în acelaşi timp de întreaga răspundere a unei meserii legate de primejdii, paruri atîrnînd de capriciul celui mai straniu element.— Marea, lat’o , e liniştită şi lucie ca oglinda cea mai seînteietoare. Şi cu toate aceste el, barcagiul, ne-a primit odinioară cu o sceptică şi întristătoare clătinare a capului : nu ne vrea ! Cu pînza strinsă pe tremurătorul catarg, s’a retras, tăcut şi singuratic, în adăpostul micului golf şi s’a întins pe scîndura tare. Nu de odihnă-i arde lui, nici de vise moleşitoare—o nu! El a auzit din vreme vocile rătăcitoare ale vîntului şi de mult a înţeles din graiul mării că s’apropie furtuna. Va fi „bora“ aducătoare de ploi, va fi „zirocco“ turburător de valuri,—el o ştie din vreme şi se foloseşte de momentul prielnic spre a se retrage şi milioane de ai dărui sărăciei lui, el n’o să te expună primejdiei şi n’o să te plimbe pe mare acum. El nu e un inconştient, nici un aventurier ; el nu s’a născut şi n’a trăit în zadar o viaţă întreagă purtat pe talazuri. Ci cunoaşte clipă cu clipă viaţa mării şi-i presimte gusturile, furtunile, neliniştea şi primejdiile. Cu siguranţă matematică el prevesteşte ceasul izbucnirii şi nu se avîntură, căci nimeni nu s’ar încumeta să se încaiere cu Marea. Apoi el o iubeşte, căci trăeşte cu ea şi prin ea, lui îi e dragă şi pe dînsa o alintă cu privirea iubitoare şi *** nu el o să-i creeze renumele de rea şi amăgitoare. Ci răbdător, luntraşul aşteaptă marea să se domolească să-i tracă ceasul rău. Pe urmă, cu aceiaşi siguranţă şi uşurinţă, o să înalţe catargul, o să întindă pînza şi va purta din nou în larg, perechile zgomotoase, idilele fericite, îngînînd melodia unei romanţe cu acordurile moi și legănate... ca undele mării. Rodion ELOGIUL VÎRTUŢEI Ce e virtutea. Cine e virtuos. Unde se găseşte. Premiul virtuţii. Virtutea femeii. Virtutea bărbatului. Concluzie. Mai eri, vorbeau aci de frumoasa Lison, aventurieră care probabil a ajutat mult acelui nenorocit, care a încercat un şantaj asupra patriei sale. Azi, vine rîndul, tot în această rubrică, unei chestii ce formează un curios contrast cu cea de emi. E vorba de... contrarul răului, de bine, de virtute. E natural de altfel ca în virtutea legei contrastului, titlul de mai sus să-mi fi fost suggerat, deoarece pe deoparte, nevoia ce simţim noi ceştia cari ne credem virtuoşi de a ne apăra... meseria, ne îndeamnă a o pune în faţa răului,—pe de altă parte, e o apologie a binelui, ce trebue să urmeze unei glorificări a viţiului. Virtutea nu se găseşte pe trotuarele bulevardelor marilor oraşe, nici la portalurile de fier ale marilor clădiri. Academia franceză, care are obiceiul de a decernia premiul... virtuţii, pare că o caută mai ales prin burgadele obscure, unde automobilul nu şi-a arătat farurile de lumină. Ce e oare această virtute, de care mulţimea pare a fugi, pe care noi o reclamăm... la alţii, de care ne amintim de cîte ori e vorba de viţiu, şi căreia în general i preferăm plăcerea sau interesele imediate, sub multele lor forme atrăgătoare ? Un răspuns direct, precis, ar fi greu. Prea depinde virtutea de loc şi obiceiuri, pentru a-i da un sens universal. Proba acestei afirmări, o găsim în felul diferit în care apreciem virtutea bărbătească de cea femenină. I- La femei, numim virtute, tot ce întîlnim în drumul nostru spre ea. Brevetul virtuţii i se acordă cu uşurinţă, cînd păstrează bărbatului comorile-i de dragoste. Fie ea geloasă, vanitoasă, încăpăţînată, duşmănoasă, cînte ea din pian, maltratînd pe Schuman, martirizlnd pe Beethoven, să scrie versuri, să picteza, cu o neglijare vădită a gramaticei sau a culorilor, femeia e virtuoasă întru cît nu are amant. Aşadar virtutea ei depinde de ceea ce există. Virtutea bărbatului, iată ceva mai rar de combinat în ziua de azi. Pe vremuri pare-se se abuza de astă vorbă, azi e cam... demonetizată. Inchipuiţi-vă într’un salon, o societate aleasă, discutînd ultimele evenimente politice. D. X , eroul zilei. — Are un om virtuos, ar zice cineva. Neaparat, întreaga asistenţă, va isbucni în rîs, soţia politicianului a cărui „virtute“ formează tema discuţiei ar fi... umilită, chiar pe obrajii palizi ai firei „virtuosului“ s’ar ivi două floricele rose !.. O persoană de „bon ton“ nici n’ar pune în discuţie chestia virtuţei... bărbăteşti într’un salon. e un om cinstit, ar fi mai bine-venit şi n’ar jena pe nimeni. Iată elogiul virtuţei bărbăteşti. Iată diferenţa între virtutea celor două sexe, iată de ce era greu de precizat valoarea cuvîntului. Pentru femeie, noi ceştia cari am făcut legi, am creat şi cuvinte, şi ele datoare sunt să se comporte astfel încît să corespundă tălmăcirei ce noi dăm acestor cuvinte, dacă vor să-şi treacă viaţa în linişte, dacă tind să-şi joace rolul în conştiinţă. Pentru noi iarăşi, liberi suntem ca în decursul vremilor să schimbăm însemnătatea vorbelor, după starea de disposiţiesau momentul de aptitudine în care ne găsim. Cine ne controlează ? Noi înşine ! Aşa că nu va fi ,de mirare, ca particula de virtuos, consacrată altă dată ca un titlu de merit marilor oameni, să ajungă azi ridicolă şi mîne, cine ştie, ce semnificaţie i se mai dă. Iar noi, continuăm a trăi în linişte între aceşti doi poli, viţiul şi virtutea, a căror curente în intîlnire produc morala, sau conştiinţa colectivă a popoarelor.