Opinia, decembrie 1908 (Anul 5, nr. 598-619)

1908-12-02 / nr. 598

in jurul alegerilor din Capitala Parlamentul s’a deschis la 15 Noembrie, şi cea dintâi datorie a biroului Camerei, era să declare scaunele de deputaţi devenite vacante, de la închiderea trecutei sesiuni parlamentare şi pînâ azi. Cu toate acestea, au trecut multe zile—şi, pe cînd la Senat, din prima zi s’au știut scaunele vacante, iar guvernul a fixat și data alegerilor la Cameră, lucrurile s’au prelungit aproape două săptămîni — pînă cînd mai mult sub presiunea interpelărei d-lui Stoicescu, de cît a respectărei regulamentului [Camerei, d. Ferekide a fost nevoit să se pronunţe asupra vacanţelor ivite şi să declare în ceia ce priveşte jud. Ilfov — trei scaune vacante la coleg. II-lea. Dar, dacă nici guvernul, nici Preşedintele Camerei, nu se grăbeau să lămurească mai curînd această chestiune a vacanţelor din parlament, şi care preocupa în mod deosebit toată lumea noastră politică — îndată însă ce s’a stabilit numărul scaunelor vacante—d. Ionel Brătianu s’a şi grăbit să fixeze ziua alegerilor. Ast-fel, ziarele din Bucureşti ne anunţă că, alegerile vor avea loc în ziua de 21 Decembrie, adică de azi în trei săptămîni. Acesta este minimum de timp posibil, de la care poate să înceapă o alegere parlamentară, maximum fiind de șase săptămîni,și nu ne aduceni aminte ca de multă vreme, să se fi făcut vr’o alegere, într’un timp atît de scurt. De obiceiu, cînd asemenea vacanțeerau declarate de parlament la începutul sesiunei din Noembrie, alegerile se fixau după 12 Ianuarie, şi guvern şi opoziţie, nevoind a se ocupa în ajunul sărbătorilor de Crăciun, cu lupta electorală. , Ce a făcut deci, pe guvern şi iol special pe d. Ionel Brătianu, să se grăbească aşa de mult pentru ca să vadă terminate cît mai repede alegerile din Capitală? Desigur explicaţia trebue căutată în întoarcerea d-lui N. Pleva, în ţară. Ziareleau anunţat că cel mult pînâ la 5 Decembrie tribunul poporului se va întoarce în ţară,iar pentru ziua de 14 Decembrie va avea loc o mare întrunire publică în sala Eforiei şi fostul ministru al ţarei la Roma, care va fi unul din cei trei candidaţi ai partidului conservatordemocraţi la alegerea col. II de Ilfov va pronunţa un mare discurs politic. De la acea dată, d. Fleva, îşi va începe contactul său cu alegătorii Capitalei—şi guvernul a voit să dee cît mai puţin timp de contact tribunului, cu marele colegiu, care numără peste 4.000 de alegători. In adevăr, îi va fi foarte greu d-lui Flevi, ca în cele cîteva zile, cît îi mai rămîn, să poată să se întreţină cel puţin cu o parte din alegătorii cărora le va solicita voturile—şi de aceia guvernul vede între altele, şi aci, una din posibilităţile de a împedeca intrarea în Cameră a acestui temut opozant. Mare trebue să fie deci încă d-lui Ionel Brătianu, dacă recurge la asemenea puerile mijloace să înlăture triumful unui barbat politic a cărui presenţă azi în parlament, ar fi o mare cinste pentru ţară. Dar, de ceea ce îi este frică Ministrului de Interne, nu va scapa. Căci, în afară de personalitatea politică a acestui valoros fiu al ţarei, îndeajuns cunoscut şi iubit de populaţia Capitalei, Nicolae Fleva are în sprijinul său marele concurs al puternicei organizaţiuni politice a partidului conservator-democrat, care reprezintă o forţă invincibilă în Bucureşti. Aşa, că oricît de scurt este timpul pe care d. Brătianu l-a fixat pentru alegere, o majoritate zdrobitoare de voturi se va grupa în jurul persoanei d-lui Fleva, şi îl va trimete în parlamentul ţărei, ca pe unul din cei mai preţioşi fruntaşi ai partidului nostru. Şi nu numai reuşita d-lui Filova este asigurată, dar cîte şi trele locuri le vor cuceri candidaţii noştri, căci întreaga Capitală este alături cu noi pentru a înfiera politica de nelegiuiri, de persecuţiuni şi umiliri, pe care a făcut-o în ultimul timp partidul libers. Este adevărat, că lupta se dă în condiţiuni foarte grele şi cu totul neegale. In primul rînd este puterea, cu întregul ei aparat de opresiune şi de promisiuni, de avantagii şi dezavantagii, de favoruri şi depersecuţii—apoi întreaga zestre guvernamentală—şi pe deasupra şi concursul junimiştilor. Dar cu toateacestea conservatorii-democraţi, vor face minune, ca şi la colegiul II-lea, al alegătorilor ce depind mult de administraţie şi poliţie, partidul nostru să obţină un desăvîrşit triumf, deşi ziarele liberale ne prevăd o cădere sigură, care va însemna — spun ele — pentru noi, nimicirea noastră complectă ca partid politic! Se vede că ele uită, că după 12 ani de atotputernicie liberală, Ioan Brătianu, a căzut în Bucureşti, şi la colegiul 1, al proprietarilor independenţi,şi cu toate acestea partidul liberal n’a pierit. Dar totuşi, noi avem credinţa, că reuşind, să învingem pe toată linia guvernul, prin reuşita candidaţilor noştri, vom isbuti să dăm guvernului una din acele teribile lovituri cari îi va costa viaţa, aşa că va trebui în curînd să-i luăm succesiunea la cîrma ţărei. Nici n’ar putea fi un verdict mai elocvent şi o indicaţie mai categorică pentru retragerea liberalilor, şi venirea noastră la guvern, ca triumful ce’l vom repurta la 21 Decembrie în Capitală. Vespasian Pella, JOS MASCA I „Epoca“ pe deoparte şi „Secolul“ pe de altă parte, s’au grăbit să desmintă svonurile ce au ciculat şi continuă să circule încă în lumea politică, cu privire la stabilirea unui cartel electoral între gruparea junimistă şi guvernul liberal, în vederea alegerilor parţiale. Şi ,totuşi, avem motive să nu punem temeiu pe desminţirea celor două ziare — şi să credem că acordul este deja admis în principiu, şi că a rămas numai să se tranşeze forma sau modalitatea sub care se va prezenta apropiata luptă electorală,—precum şi candidaţii carpişti, pe cari îi va accepta guvernul spre a le înlesni—speră ei— alegerea. Pînă acum cîtăva vreme, asemenea combinaţiuni electorale, se încheiau între d. Carp şi liberali, pe faţă şi şeful junimiştilor se obişnuise cu denumirea de opoziţie miluită pe care pînă şi liberalii i-o dădeau grupărei d-sale. De data asta şi liberalii şi junimiştii par a voi să mascheze tovărăşia lor electorală şi aceasta pentru motivul că au încheiat-o în potriva partidului conservator-democrat, a cărui forţă politică apare şi mai mare, dacă guvern cu întregul apărat al forţei publice şi opoziţia cu pretenţiuni de a da ţărei guvernul de mîne, nu mai pot ţine piept viguroasei acţiuni politice a partidului nostru, decît coalizate. Dar masca cu cari vor să-şi acopere hipocrita lor combinaţie electorală, este prea transparentă, pentru ca şi cei mai miopi în politică să nu vadă eşind la iveală din nou vechea şi imorala tovărăşie liberală-junimista, ori de cîte ori este vorba de vr’un nou triumf al politicei d-lui Take Ionescu. De aceia partidului nostru îi este de o potrivă de indiferent dacă va avea de luptat cu ambele tabere vrăjmaşe, aliate sau separate. Pentru conservatorii-democraţi lupta prezintă acelaşi interes, căci ceia ce voeşte să dovedească ţărei este forţa lor morală şi politică, de care dispun în faţa corpului nostru electoral. Şi această forţă va apărea cu atît mai puternică cu cît ea se va exercita în potriva ambelor partide unite. Va fi poate o sdravănă lecţie, ca pe viitor, dacă vor să mai spere la încrederea ţărei, să renunţe la ideia nenorocită a combinaţiilor sau asociaţiilor electorale, şi să se scoboare în mijlocul naţiunei, să-i studieze de aproape nevoile şi să-i îmbrăţişeze cu căldură marele ei interese. Şi numai astfel îşi vor putea măsura cu folos forţa lor, cu acea a partidului nostru, care tocmai de aceia apare ca invincibilă, pentru că îşi găseşte reazimul în aceste mari interese. Casaţia şi proectul d-lui Stelian Ziarele liberale, au făcut mare tămbălău, în jurul proectului ele reformă judecătorească a d-lui Toma Stelian, şi -au prezentat ca pe o reformă rtlită să transforme justiţia în cea mai frumoasă şi perfectă instituţie a ţărei, iar din magistraţi să facă cei mai demni şi siguri slujbaşi în Stat. Dar iată, că tocmai acei pe cari îi favoriza proectul în chestiune şi cari ar fi trebuit să poarte o vecinică recunoştinţă Ministrului de justiţie, se pronunţă cu energie înpotriva reformei, şi, lucru curios, ei îşi sprijină împotrivirea lor tocmai pe motivul că îi loveşte în demnitatea lor de judecători şi le răpeşte ultima garanţie da stabilitate Cu adevărat. D-l Stelian, nu are noroc,—şi înalţii magistraţi ai ţărei sunt nişte ingraţi! Căci, după Curtea de Apel din Iaşi, care se ştie în ce mod admirabil ca argumentare s’a pronunţat în contra proectului de organizare judecătorească a d-lui Stelian, suprema Curte de Casaţie,şi a spus şi ea cuvîntul ei hotărîtor, împotriva acestei îndrăzneţe încercări, care tinde la nimicirea justiţiei ţărei. înalta Curte de Casaţie, a găsit că reforma d-lui Stelian, este cu mult mai retrogradă de cît primele începuturi de organizare judecătorească a ţărei—şi că actuala lege de organizare, da destule garanţii de stabilitate judecătorilor, fără a mai fi nevoe să le îngrădească printr’o nouă lege. Şi de aceea s’a pronunţat în potriva tuturor inovaţiimilor introduse prin proiect şi privitoare la membrii Curţei de Casaţie. Acelaşi lucruau spus şi Curţile de Apel —aşa că toate aceste instanţe superioare judecătoreşti au cerut Ministrului să scoată din reforma sa toate părţile ce se referă la dînsele—încît din marea reformă, nu mai rămîme nimic! Desigur că d. Sie Hart, nu este ţinut să asculte de opiniunile sau dezideratele acestor înalţi magistraţi—căci altfel ar fi căutat să le afle părerile în mod prealabil dacă ar fi voit să facă o reformă judecătorească cu adevărat utilă pentru ţară. D. Stelian, este unul din miniştrii cari a înţeles cel mai bine spiritul anarhic care domină guvernul din care face şi d-sa parte şi care are sarcina de a distruge rînd pe rînd toate instituţiunile pentru organizarea cărora s’au făcut atîtea jertfe de cătră Stat. De aceia a pus ochii pe justiţia ţarei, care de bine de rău prezenta mai multă siguranţă de independenţă şi demnitate,—şi cît mai are timp îi dă şi acesteia lovitura de graţie, pentru ca opera de nimicire să fie complectă. Dar toate au în lumea asta o margine. Şi dacă pînă azi liberalii au putui să pricinuiască atîtea neajunsuri ţărei prin guvernarea lor periculoasă, ziua de salvare va trebui să sosească, spre binele şi liniştea ţărei. La rubrica Cu ou şi cu oţet, Voinţa Naţională are această profundă apreciare . „Opinia“ publică la rubrică „Oameni şi lucruri“ un articol intitulat l’Aiglon“. S’avem ertare, dar l’Aiglon—adică puiul de vultur—, nu e nici lucru, nici om. Vulturaşul e pasere“. S’avem şi noi ertare, dar la o salată ca aceasta se cuvenea puţin oţet şi mai multă sare. CÂTEVA NOTE Cu Teodor Codrescu şi H. Goldner plecarăjd’intre noi doi din cei mai de seamă reprezentanţi ai artei tipografice locale ; cu Teodor Balassan se stinse gazetarul—tipograf, învins de mizerie—iar ieri a fost dus la mormînt ultimul tipograf din generaţia bătrînă: Leinwand. Nici litera modernă, nici maşina cu putere electrică—nu intrase în tipografioara mică şi întunecoasă a lui Leiwand. El însuşi mic, tăcut, retras avînd totuşi un cap de artist—era un fel de tipograf vesel : evreii săraci din Iaşi zeţuiau la el, cu caractere aurite, unica specialitate a firmei: invitaţiuni la logodne, la nunţi, la cumătrii... Iar calendarele evreeşti, format de broşurele , cu povestea afacerei Dreyfus, cu potretul de nerecunoscut al fostului căpitan, era o altă specialitate, care concura inocentele produse similare din Rusia şi Galiţia. Pînă a fi biruit de boală tipograful cel mic era la postul său, culegînd literile aurite, aşezîndu-le în vingalac şi trăgîndu-le apoi la maşina aceea mică—cu care s’a hrănit pe el şi o întreagă familie — multe decenii. Şi cînd a văzut moartea şi-a adus aminte de o dureroasă coincidenţă: că el, care a cules cu mina lui atîtea litere pentru anunţuri de logodne şi de nuntă —lasă în urma sa o fată nemăritată. Şi din toată sărăcia a testat fetei aceleia cota disponibilă a micei lui averi —agonisită după atîta lungă vreme de muncă—i-a lasat-o împreună cu regretul că n’a putut zelui, cu litera specialitatea firmei—măcar anunțul de logodnă... r V , 6 bani Exemnpiml ABONAMENTE Un an . . . . 20 lei 6 luni • • . 10 ► ZIAR CONSERVATOR DEMOCRAT Redacția și Administrația: Str. Primăriei No 30 Sub direcțiunea mnul. Corcitei Anul VI.—No. 598 6 bani Exempland ANUNȚURI tn ríná tn pag. 03^50 Balti £ Decembre 1968 « / w ' -J" ' \/ K '• v' «• rf Raportul d-lui Stere Card d. Stere, a fost ales raportor al coim« . ‘da răspuns la mesagiul Tronului, i. Inea se aştepta să vadă din partea deputatului de Iaşi, un răspuns care să iasă din cadrul obişnuit al parafrazărei mesagiului. In special ieşenii, cari cunosc mai de aproape pe şeful liberalilor locali aveau motive să creadă că d. Stere, profitînd de importantele evenimente cari se desfăşură în politica internă şi externă a ţărei, va face din răspunsul la mesagiu, o frumoasă şi înălţătoare pagină a situaţiei presente şi viitoare a neamului, invocînd în mod franc, demn şi liber soluţiile diferitelor probleme politico-sociale, care preocupă în mod atît de deosebit partidele noastre politice. Dar D. Stere s’a mărginit să parafrazeze, ca şi colegul seu de la Senat, dl. Al. Constantinescu, textul mesagiului, şi să dee astfel, în desbaterea Camerei, o proză banală lipsită de orice interes. De sigur că ideile „generoase“ cari însufleţesc pe dl. Stere, ar fi găsit ecou în răspunsul la mesagiu, dacă...—vedeţi că şi aici este un dacă—dacă dl. Stere n’ar fi un candidat la un portofoliu ministerial. De aceia deputatul Iaşan s’a temut ca în redactarea răspunsului să nu scape oarecari deziderate de natură a-i zdruncina pentru un moment, situaţia ce i-o prepară de cîtva timp la Palat, dl. Ionel Brăteanu, şi a preferat să se ţină tot de vechiul sistem, producînd orice decepţie, decît să-şi pericliteze viitorul său portofoliu. Și cine spunea, oare că dl. Stere, nu e un om practic în politică ? OAMENI ŞI LUCRURI » Dintr’o dramă uitată Răsfoiam aseară un număr de dosare ştiinţifice , acte chimico-legale, în legătură cu o prea cunoscută afacere judiciară. Proza aridă, lipsită de ritmu, proza specifică a lucrărilor de laboratoriu e puţin atrăgătoare şi cere oarecari sforţări, uneori te cuprinde mreaja, gîndurilor suggerate de cetirea ei ; în genere însă te lasă rece şi o poţi ceti cu obiectivitatea cerută de preocupările ştiinţifice. Dar într’un tîrziu am ajuns la unele pagini care îmi răpiră liniştea şi îmi dădură intense sensaţiuni. Nu mai era cetirea calmă, obiectivă, indiferentă, ci acum odată cu atenţiunea propriu zisă venise şi emoţiunea cetitului, o emoţiune care amintea pe aceea ce o simţi cînd te aproprii, noaptea, de umbra lugubră a unui cimitir. Intr’unul din actele studiate se vorbea de următoarele „obiecte* transmise spre a fi analizate . Borcanul 1 are o etichetă cu următorul conţinut : „Un plămîn, un rinichiu, jumătate de ficat, jumătate de splină,— d-na X. Z. din.. Borcanul II ; Crer,—d-na X, Z... Borcanul III , jumătate din intestinul subţire, d-na X. Z... Şi aşa mai departe. Rînd pe rînd borcanele indicau anumitele părţi din organism ; rînd pe rînd se treceau în revistă conţinuturile lugubre, rămăşiţe ce altă dată aparţinuse unei femei,—urme ale unei răsunătoare tragedii sociale, a cării eroină nu mai exista decît, sub forma pomenită a părţilor închise în borcane şi trimise, rînd pe rînd, diferitelor laboratorii, pentru analize contrazicătoare. Cu cît vream să trec mai repede asupra pasagiilor sinistre, cu atît gîndul mă reţinea în loc, imaginaţia torturată de evocarea unor icoane chinuitoare, se opria, de parcă ar fi simţit o perversă senzaţie de sadică plăcere—asupra noţiunilor clare suggerate de cetirea frazelor cu borcanele... Revedeam drama de acum cinci ani ; recettam în minte pasagii din nesfîrşitele dezbateri ale procesului ; îmi reaminteam epizode emoţionante la culme din acea tragedie familiară. soţul bănuit de a-şi fi otrăvit soţia, călăul aproape dovedit de fapta sa, dar scăpat graţie ignoranţei unui pretins om de ştiinţă care a stîrnit, ilaritate; dar mai presus de toate nu mă părăsia reflecţia acelei supreme ironii ce a rămas legată de soarta victimei nerăzbunate. Numele ei a trecut în dosare ; corpul ei ciorpărtit şi înnăbuşit în zeci de borcane ; suferinţele ei—material de dispute între avocaţi, viaţa şi moartea ei—etichetate în laboratoriu unde s’a căutat în zadar ceea ce era de dorit să se găsească : lumină în întuneric... Rodion PLATA SCRIITORULUI Artişti şi scriitori.-Cîştigurile de ari şi de astăzi.-Cifre eloquente - Studiul din „Revue des deux Mondes*. — Scriitori avari.- Muncă şi răsplată. La ordinea zilei este chestiunea cîştigului mare al artiştilor şi al scriitorilor. Cifrele ce se cunosc astăzi cu privire la scriitorii în viață par aproape fabuloase pe lîngă cele privitoare la vremile de altă dată. O singură piesă a lui Rostand—de exemplu—produce mai mult, pe scenă și în librărie, de cît ar fi putut produce toată literatura unui deceniu înainte cu două sau trei secole. Dovadă—detaliile pe care le culegem din articolul apărut zilele aceste într’o mare publicaţiune pariziană. Intr’un studiu literar publicat în „Revue des deux Mondes,,, vicontele G. d’Avenel se ocupă de situaţiunea materială a artiştilor, a poeţilor şi a scriitorilor din timpul trubadurilor până în zilele noastre. Iată cam ce scrie asupra unor autori din veacul al XVII şi al XVIII : Un scriitor bogat era Boileau, el a lăsat la moartea sa un capital de 288000 lei şi o proprietate în Auteuil; această avere însă, o datoria mai mult generozităţii regelui decit scrierilor sale. La Fontaine muri sărac. Când era pe patul de moarte şi duhovnicul îl îndemnă la rugăciune şi la milostenie, el zise : „Pomană nu pot să fac, căci n’am nimic, însă editorul meu va scoate în curînd o nouă ediţie a fabulelor mele ; o sută de exemplare mi se cuvin; vi le dau pentru a le vinde în folosul săracilor“. Lui Corneille i-ar fi fost greu să trăiască numai din venitul operilor sale, dacă n’ar fi avut şi altei resurse. In 1650 el poseda pămînt, 2 case mari şi un capital de 60.000 lei, daţi cu 7 la sută, procentul obicinuit pe acele vremuri. Mai tîrziu după ce-şi dotă copii, rămase fără avere. El căuta să-şi vînză operile cît mai scump şi fu mult criticat pentru aceasta. La începutul carierei el scria bucăţi pentru 40 lei, în urmă el ceru 1000 lei. Clnd te gîndeşti însă că cumpărătorul avea şi dreptul de a reprezenta piesa— atunci prețul nu e de loc exagerat. Operele sale se urcară iute. Moliére îi oferi pentru „Attila“ și pentru „Titus et Béléarce“ câte 6.500 iei Corneille mai avea și alte venituri. Montauron îi dete pentru dedicarea operei „Circa“ 9.000 lei. De la Ludovic XIV, el primi în urmă o pensie anuală de vre-o 6.500 lei—plătită de altfel in mod foarte neregulat. El muri dacă nu în mizerie—dar aproape ruinat. Racine fu şi el învinuit că i-ar plăcea prea mult banii. Venitul operilor sal© aiu-i ajungea la început ca să-şi ţie casa şi să-şi plătească datoriile. Ie urmă pensia regelui i era mărit de la 2.000 la 7.000 lei. Soţia sa îi aduse aproape acelaş venit şi astfel putu suporta mai uşor greutăţile vieţii familiare Numit apoi historiograf al Franţei--e primi 14.000 lei anual. El trebui mai tlrziu să însoţească ca rege în expediţiile sale, şi căpătă astfel în 6 ani 145.000 lei. Către sfirşitul vieţii sale Racine avea un venit de 55.000 lei. Singurul dintre scriitorii veacului al XVlI-lea c are a trăit de venitul operilor sale fu Mdele. Dar nimeni nu poate şti cît a cîştigat ca poet şi cît ca director de teatru. Dară n’ar fi jucat el însuşi piesele sale, el ar fi dus-o greu—căci Moliere autorul primea mai puțin decît Moliere actorul. Se zice despre Voltaire, că el ar fi ridicat pe scriitori din situația în care se găsau,—dovedind că cariera lor e tot, atît de rentabilă ca oricare altele.