Opinia, aprilie 1910 (Anul 7, nr. 981-1003)

1910-04-01 / nr. 981

5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un an . . . . „ 20 lei 0 lam o 0 o * o 10 99 RodwtlJi slAissaMctotâsislASl-Str Primăriei 27­ ­ .. ............ ■ T 6 bani Exemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. IV, 50 Bani o »» »* it IV, 40 ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Sub direcţiunea unui Comitet Anul Vil.-No 381 - Joi I Aprilh 1910 D-l Brătianu şi ultimele legi Acum o săptâmînă, cînd mişcarea Universitară era în toiul ei—d. Bră­tianu, cu obişnuita-i morgă, zicea : — „Ori-ce s’ar întîmpla—guvernul nu va renunţa la legea Universitară ; ar da ast-fel dovada unei slăbiciuni, care i-ar impune înainte de retrage­rea legei, însăşi retragerea guver­nului“. Cuvintele şefului guvernului, ex­primau o justă gîndire. Guvernele tari nu renunţă nici­odată la legile lor sub presiunea mişcărei create de opoziţie—şi preferă plecarea de la putere de­cît o situaţie umilită. Dar, d. Brătianu, se bizuia şi pe înal­tul sprijin al Regelui—şi pe eşuarea mişcărei stîrnită de profesorii celor 2 Universităţi. Cind curentul protivnic legei, ame­ninţa cu o grevă generală a corpu­­lui profesoral şi cu o mişcare vio­lentă a studenţilor—d. Brătianu şi-a îndreptat privirea în­spre Palat. Şi cînd nici acolo n’a mai găsit reazi­­mul trebuincios,—a retras legea, fără ca prin aceasta să se gîndească şi la retragerea sa de la putere. Acum, avem la ordinea zilei legea industriilor—şi d. Brătianu, foarte si­gur pe situaţia d-sale, sfidează din nou opoziţia cu declaraţii, pe cari în urmă le regretă. Ast-fel, interpelat de d. Carp, asu­pra soartei acestei legi, şeful guver­nului, cu emfaza-i cunoscută, a răs­puns: — „Această lege am s’o trec şi prin Cameră şi am s’o aplic pînă la capăt“. Noi ne îndoim, dacă are să obţină şi votul Senatului—dar în tot cazul p putem garanta, că va fi înmormîntată a Cameră. Şeful guvernului, va găsi şi aci ex­plicaţia; sesiunea fiind pe terminate, n’a mai fost timp suficient şi pentru votarea acestei legi. De alt­fel cam aceasta e soarta ultimelor legi libe­rale : cea Universitară, s’a înmormîn­­tat la Senat—cea industrială la Ca­meră—şi pentru amîndouă rămîne rezervată ultima sesiune a legislatu­re! de la toamna viitoare. Zicem, că rămiae — căci credinţa generală este, că legislatura liberală se poate considera terminată cu a­­ceastă sesiune—şi nici vorbă nu mai poate fi la toamnă de o guvernare liberală. Tînărul şef al liberalilor—păcătu­­eşte între alte lipse de calităţi—şi de aceia a francheţei, atît de preţioasă pentru bărbaţii politici conducători de grupări sau partide politice. Din toate actele sale, reesă o mare ne­­sinceritate şi o ipocrizenie desgustă­­toare. Totul e fals, în tot ce gîndeşte, în tot ce zice şi în tot ce face. Pe vorbele sale nu se poate pune nici temeiu—faptele sale sunt adese­ori in contrazicere cu vorbele—şi nici­odată rezultate dintr’o gîndire bine fixată şi hotărîtă. De aceia, ori de cîte ori ne-am gă­sit în faţa vre­unei declaraţiuni sau promisiuni de natură mai importantă şi cu caracter mai general, ne-am a­­ratat de îndată îndoiala asupra rea­­lizărei ei—căci cunoşteam bine din gura cărui politician erau eşite, şi cîtă ezitare şi ipocrizie ascund cu­vintele sale. Cînd mişcarea profesorilor împo­triva legei d-lui Haret, s’a văzut că va face imposibilă votarea şi sanc­ţionarea legei—d. Brătianu, s’a ară­tat şi în Parlament—şi faţă de del­e­gaţiile Universităţilor — ca cel fr­ai straşnic susţinător al reformei şi nu s’a dat în lături de a declara, că face chestie ministerială din această lege. In îndrăzneala aceasta a șefului gu­vernului, de a sfida toată lumea și a se împotrivi unui curent, ce în mod fatal trebue să’l doboare—noi am vă­zut marea sa slăbiciune. Am spus o­atanoi: . . . — Legea va cădea, tocmai pentru că șeful guvernului declară că nu va renunţa cu nici un preţ la ea. ► Şi faptul s’a adeverit. Legea a că­zut—iar afirmaţia d-lui Brătianu sA văzut cît era de nesinceră. D. Bră­tianu, tot aşa ne ameninţă acum cu legea industriilor—şi d-sa e cel din­tâi care ştie că şi această reformă este deja condamnată, cum condam­nată este şi reforma sanitară. Şi to­tuşi d. Brătianu, nu-şi spune gîndul asupra soartei acestor legi—din­p­o­trivă, ceia ce spune, e cu totul altfel de cît ceia ce gîndeşte şi vede. Apoi n'avem dreptate să credem, că şi asupra soartei însăşi a guver­nului, afirmările d-lui Brătianu, sunt cu totul departe de realitatea lucru­rilor. Şi că tocmai, fiind­că şeful gu­vernului declară că guvernul seu va presenta la toamnă aceste reforme, avem dovada că guvernul nu va a­­junge pînă la toamnă. In declaraţiile de tărie a cabine­tului noi vedem marea sa slăbiciune şi cu cit şeful guvernului ne va a­­meninţa cu guvernarea mai departe, cu atît avem motive să credem, că-şi pregăteşte sfîrşitul. Şi e şi natural să fie aşa. Atît cît mai are dă guvernat—d. Brătianu vrea ca nimeni să nu ştie. De aceia strigă acum, în toate părţile că nu se retrage şi că va continua să guverneze în ciuda opoziţiei. Or, din aceste declaraţiuni atît de depăr­tate de adevăr, opoziţia să tragă con­­cluzia că trebue să se pregătească a lua succesiunea liberalilor, a căror guvernare a fost o calamitate pentru ţară. Guvernul nu renunţă la legea Industriei In ultimele consilii de miniştri s’a luat hotărîrea ca legea industriei să nu fie re­trasă şi să fie trecută şi prin Senat şi prin Cameră, pînă la 7 Aprilie, întîm­­ple-se ori­ce. Faţă de această hotărîre, mai mulţi frun­taşi liberali au întrebat pe d. Brătianu dacă caută o platformă pentru retragerea guvernului, căci altfel nu-şi pot explica persistenţa de­ a impune o lege, care va provoca grave tulburări în viaţa economi­că şi industrială a ţărei. D. Brătianu însă spune tuturor că gu­vernul nu are de loc intenţia de a se re­trage, că vrea reforma industrială, pentru că ea va proteja pe micul meseriaş şi nu loveşte de­cît în streini. Acest limbagiu îl ţine şeful guvernului şi al partidului liberal crezînd că va prinde campania demagogică ce se alimentează, pe ascuns de către unii prefecţi cari agită meseriaşii în contra industriaşilor şi fa­bricanţilor, pentru ca la cea dinţii grevă legitimă să-i snopească în bătaie, să-i bage în puşcărie sau să-i arunce peste graniţă. Guvernul d-lui Brătianu se joacă cu focul. Nu i-a fost de ajuns lecţia ce a primit-o cu reforma universitară, acum vrea să prezinte o lege anti-democratică ca proteguitoare a micului meseriaş român, pentru a putea realiza din taxele şi noile biruri, acele milioane risipite pe sinecure şi pentru îmbogăţirea dinastiilor liberale. Guvernul agită meseriaşii ca să zmulgă o reformă adusă numai pentru a acoperi deficitele, care se anunţă din cauza poli­ticei destrăbălate a d-lui Brătianu. Şarlatanismul acestor politiciani, dem­a­­gogismul primejdios la care recurge gu­vernul, pentru a-şi pregăti în opoziţie platforma unei campanii, sprijinită de me­seriaşi, este o operă mizerabilă care tre­bue demascată, vestejită și împiedicată cu cea din urmă energie. Mergem spre deficit Din situaţia tesaurului public înche­iată la 31 Ianuarie, reiesă în mod vădit că mergem spre deficit pe exerciţiul budgetar 1909—1910. Şi în sumă gene­rală şi pe anumite capitale încasările pe Ianuarie au dat un minus de 6 mi­lioane lei, căci de unde la 31 Decem­­brie plusul de încasări era de 8 mii. lei, faţă cu exerciţiul anterior, 1909 la 31 Ianuarie plusul s’a scoborît la 2 milioane lei, încasîndu-se în luna Ianuarie 1910 numai 29 milioane lei faţă cu 35 mi­lioane in Ianuarie 1909. Sporul budgetar pe întregul exerci­ţiu e de 24,674,286 lei, iar în cele 10 luni abia s’au încasat 2,355,107, de unde trebuia să se încaseze cel puţin 13 mi­lioane. Socotind pe capitale şi articule scă­derile ce vor aduce deficitul sunt ur­mătoarele : — Contribuţiile directe ne dau o u­­şoară scădere de 12,000 lei; — Impozitele indirecte au scăzut în o lună cu 800,001 lei, acuzind un minus de 1,123,922 lei, de unde la 31 Decem­­brie era numai de 309,587 lei. Mai mult ca sigur că aceste impozite se vor cifra cu un deficit de 2 milioane și contul lor se încheie la 1 April. Cum însă pre­vederile budgetare la acest capitol sunt încărcate cu 9 milioane lei, aici vom avea un deficit colosal de 11 milioane­­. — Monopolurile statului acuză o scă­dere pe luna Ianuarie, căci s’au înca­sat numai 4 jum. milioane, pe cînd me­dia lunară e de 5 jum. milioane; așa că față cu sporul la evaluări de 4,900,009 abiau s’au încasat în 10 luni 2,648,400, dind la sigur la 31 Mart un deficit de 2 milioane. — Serviciile publice (posta, telegraf, C. F. R., S. M. R., C. F. R., docuri, șantiere etc.) dau o scădere colosală, căci de unde media încăsărilor lunare trebue să fie 9 milioane, abia s’au în­casat în cursul lunei lui Ianuarie 5 mi­lioane, dînd de o dată un deficit de 7 milioane faţă cu prevederile budgetare. Cel mai mare condeiu în acest deficit îl dau căile ferate cu 2 jum. milioane și docurile iarăși cu 2 jum. milioane. Insumînd aceste 4 mari condee reiese la sigur că budgetul în curs, a cărui cont se închee astăzi 31 Martie se va solda cu un deficit de peste 20 mili­oane lei. Cum prevederile budgetare sunt de 435 milioane lei, budgetul abia se va solda cu 415 milioane încasări, iar pe­ricolul cel mare e că pe cînd încasările abia vor atinge cifrele budgetului din 1908 — 1909, budgetul pe anul 1910 a fost întocmit pe nişte încasări de 461 milioane lei. Cifrele din situaţia budgetară arată că politica financiară a d-lui Costines­­cu va da faliment o dată cu politica generală a guvernului. Facultatea de medicină din Iaşi Această instituţie este cu desăvârşire incomplecta. Ii lipsesc şi catedre şi la­borator­ şi bibliotecă. După ani de existenţă, iu foc să fi mers progresînd, să fi devenit conformă cu progresele ştiinţei moderne, facultatea de medicină din Iaşi a reuşit să devină un început de facultate, o pretinsă fa­cultate de medicină. La minister se crede probabil, că a­­ceastă facultate este de prisos. Ar fi bine să se zică ceea ce se crede ; ar fi bine ca savanţii din Bucureşti să ho­­tărească, dacă li dă mine, desfiinţarea facultaţei, dar nu să care s’o dorime. Studenţii medicinişti din Iaşi, pătrunşi de convingerea că la Bucureşti să ur­măreşte un fel de zugrumare a institu­ţiei locale, s’au pus in grevă. Mişcarea lor, înălţătoare prin modul demn cum a fost condusă, a fost desa­­probată de ministru, a fost desaprobată şi de senatul universitar. Nici nu se putea alt­fel. Ministrul dacă ar fi aprobat greva, s’ar fi desaprobat pe el însuşi , iar Senatul n’a putut a­proba greva, dacă el singur nu a’a pus în grevă. A aprobat’o totuşi, desapro­­bind’o, căci a cerut rectorului să inter­vină şi să pretindă de la ministri să satisfacă toate doleanţele studenţilor. Prin faptul că cele trei catedre : bac­­teriologia, psihiatria şi farmacologia, au fost menţinute pe cale budgetară , stu­denţii în şedinţa lor de ieri, au hotărît să înceteze greva, dar să revie cînd nu se vor creia laboratoriile şi nu se va clădi un local de bibliotecă. E culmea fantasiei să crezi că există o facultatea de medicină fără de labora­­torii principale şi că acea facultate n’are local de bibliotecă Şi totuşi, fantezia a­­ceasta ie perfectă realitate şi fiind că noi, la facultatea noastră de medicină, n’avem nici profesori nebuni, nici profe­sori anarhişti,­nici facultatea nu poate fi bine văzută la Bucureşti Vorba este: o asemenea stare de lu­cruri poate ea dăinui ? Avem noi facul­tate de medicină, menită să dea medici, sau facultate pentru a creia pepioniere de agenţi sanitari şi de moaşe ? Greva studenţilor fusese motivată de o stare de lucruri fără pereche, fără pre­cedent—şi demnitatea cu care ea a fost condusă, liniştea perfectă ce-a domnit în tot timpul fiinţei ei, dovedeşte pe de o parte, seriozitatea faptelor ce-au de­terminat greva; mai dovedeşte, că stu­denţii medicinişti din Iaşi, luptă pentru tot mai multă carte, pentru tot mai multă ştiinţă—de cari va depinde, în viitor, să­nătatea publică. Greviştii de ieri n’au făcut politică, nici un fel de politică, în mişcarea lor. Aceasta este spre cinstea lor şi în însem­nul ei, pentru răsplata purtărei lor demne să sperăm că se vor satisface frumoa­sele lor doleanţe. Studenţii medicinişti, să se ştie, n’au cerut să li se plătească chirie localului societăţei lor, prin o reprezentaţie tea­trală, pusă sub patronajul poliţiei , ci au cerut laboratorii ca să asude muncind. De aceasta să iee act cei in drept. Salariaţii d-lui Haret Arătam ori că dintre toţi profesorii Universitari, nu s’au agitat contra legei d lui Haret d-nii I. Bogdan şi N. Iorga. D-ior­in contra asentimentului general al senatului Universitar s au ţinut de o parte. Şi de ce mă rog această rezervă în o chestie de înaltă atenţie a Universităţii? N’au şi obrazul fin şi supţire pentru a înţelege aceste înalte chestii? Ce adică numai cu cătămările se pot bate şi In cancelaria Universităţii? numai cu pum­nii şi cu ghionturile îşi pot face cursu­rile ? E ceva mai putred in aceşti doi cori­fei ai ştiinţei Romane. Putregaiul moral din Bogdan se vede In lorga şi putre­gaiul moral din lorga se vede In Bogdan, căci doară nu degeaba sunt cumnaţi! Iar Bogdan slavistul, istoricul, filolo­gul, de omni­re scibile, e numit director al societăţii istorice, unde are de mane­vrat 25000 lei fonduri, diurne, misiuni. I se mai dau 10000 lei pentru diplomatica lui Ştefan cel Mare şi de la 1903 tot n’a dat lucrarea gata, lucrare de adu­nătură, de copii, de alergături şi cel mult indicii de nume şi lucruri; nici cel puţin traducere nu face, căci se teme să nu le facă răle. Apoi comisiuni de exami­nare, frate ţinut ca pe puf la minister, pedagog inventat, toate aceste trans­formate in parale, fac zeci da mii de Iei In plus peste leafă. In asemenea condiţii de ce şi-ar risca un Ion Bogdan pielea pentru Universi­tate, au nu e dinsa pentru el vaca de muls a dr. Sion? Celalalt, d. N. lorga, primeşte 5600 iei pe fiecare an plata pentru documente ce publică pe sama ministerului. Toţi is­toricii şi filologii au protestat asupra felului cum d-sa face această publicaţie, vechii dieci de visterie fâcind mai largi regeşte In perilipsurile lor de cit însuşi d. lorga, care rezumă şi publică astfel: „6925 aug. 6. Uric sârbesc de la Ale­xandru cel Bun. Pecete.“ Atita! abso­lut atita !“ Iar d. Haret Ii mai pluteşte şi colac peste pupăză, ori­ce coală ce producti­vul şi incoherentul N. lorga scrie şi re­tipăreşte la Vălenii lui de Munte. Aşa in Menut. Oficial de la 13 Martie mai cetim (Desbateri pag. 897): „Costul im­primării lucrărilor „arhiva monăstir­i Ho­­rezului“ şi „Inscripţiuni din bisericile romine“. 3375 lei bani 70“. Iată deja şi pe d. Iorga păpind de la d. Haret 8975 lei pe an, şi tipăriturile le face la Văleni cu 110 lei coala de tipar In 300 exemplare, de­şi pe el nu-l ţin cheltuelile nici 40 lei coala. Să se ştie clar de ce au stat muţ d-nii Ion Bogdan şi N. Iorga in toată mişcarea universitară! Sîn­t salariaţi ai d-lui Haret şi toată cinstea şi chemarea lor şi-o vind pentru paralele lui Haret. Acesta e tot adevărul. Iar ca incheere, d. Ion Bogdan pe ziua de 1 April e numit director al comisiei istorice, create de d. Haret. OAMENI ŞI LUCRURI ÎNTREPRINDERE grea Pe cind, In acest loc, vorbeam ori de peripeţiile prin care trece „Cucoşul“ lui Roatand In diverse ţări pe unde călăto­reşte,—n’aveam cunoştinţă încă de nou­tatea surprinzătoare că „Chantecler“ a fost tradus în româneşte. O înştiinţare apărută prin ziare anunţă că trupa A. P. Marinescu va cutreera In curînd toată ţeara, fiind singură autorizată a juca piesa lui Rostand tradusă de d. Ion Pe­­retz, profesor universitar, generalmente apreciat pentru distinse merite şi insu­şiri literare. E un nume care ne dă garanţii că in ce priveşte traducerea operei, avem de a face cu o Întreprindere serioasă. Râ­­mine numai ca să fie tot aşa de serioasă a doua parte a Întreprindere!, — partea de artă dramatică şi de comerciu : inter­pretarea. Anunciul înştiinţează publicul că s’au comandat costume şi decoruri de la Pa­ris. Aici Îndoială nu se încape, de­oare­ce nimeni nu se va încumeta să contec­ ţioneze In ţeară la noi asemenea cos­tume,—pe cînd în capitala Franţei ate­lierele gata montate In vederea marei senzaţiuni dramatice nu aşteaptă de cit comenzile din diferite părţi ale lumei, pe unde n’au putut ajunge trupele originale franceze ca să mulţumească curiozitatea publicului de a vedea piesa epocală,— oamenii simbolizaţi prin păsere, vorbind şi gindind prin suflete păsereşti, sau— din potrivă. Piesa lui Rostand e, din punctul de vedere literar, de o structură aşa de franceză Incit de sigur, multe pasagii ori jocuri de cuvinte vor rămînea intraduc­tibile, ori vor risca să rămînă confuze. Bună­oară acele calambururi legate de anumite pronunţări, cum este gluma din actul I: — „Fichez-moi le... Kant“ ! legătură spirituală cu „Fichez-moi le camp“ ! Jo­cul e posibil numai In franţuzeşte unde numele propriu al filosofului şi cuvlntul „camp“ se rostesc la feliu. Tot aşa în actul ei cind pichiriţa re­comandă speciile de cucoşi exotici: — „Hambourg“!.. La care mierla adaogă : „Major“ ? E o legătură cu „Tambour major“,— joc de cuvînt destul de forţat şi de ris­cat,—dar de sigur intraductibil. Şi de calibrul acesta sunt multe In piesă, pen­tru că autorul, egoist, n’a vrut să se gln­­dească puţin şi la... traducători. Vă închipuiţi pe bietul traducător ger­man, fie chiar un Fulda ori un Blumen­thal—despre care se vorbeşte că lucrează la atari încercări — muncind să esca­ladeze asemenea penibile jocuri de cu­­vinte unde au de a face cu nume pur nemţeşti ca Hamburgul şi Kant... Puişorii cari fac dragoste şi glume vor da de lucru celor mai isteţi traducători. Şi cind ne gindim ce vor ajunge apoi pe micile scene ale oraşelor noastre de pro­vincie, toate acele fineţe poetice, fruct al unor lupte grele din care a eşit birui­tor geniul teatral al celui mai capricios dintre poeţi. Rodion DE PESTE UITARE La Paris în treacăt—Muzee şi institu­ţii—Din minunile marei Capitale.—In împrejurimi.—Versailles. — Intre Paris şi München.— Vörishofen. Atmosfera întreagă a Parisului e grea şi sgomotul e asurzitor.. Dar e prea a­­devărat că intrînd într’un muzeu sau vizitînd un monument oarecare, eşti dispus să nu găseşti Parisului de­cît calităţi—şi încă din cele mai extra­or­­dinare. Se înţelege că nici nu se mai vorbeşte despre conferinţele, cursurile şi toată mişcarea intelectuală ce există aci. Nu-i vorba de­cît de impresia ge­nerală din cîteva săptămîni. Intrînd pu­ţin în inima Parisului, cu adevărat că atunci mintea are mult de lucru... Aşa , la Cluny, museul de antichităţi, te pierzi în adîncimea timpurilor... Lu­xemburg, muzeu cu picturi şi sculpturi între care: Mozart acordindu-şi vioara, în bronz, bustul Sarah­ei Bernhard— colorat.—Tolstoi calare... Parcurile Lu­­xemburg-ul mare și cel mic. In acest din urmă statuele sunt aşezate pe pri­mul meridian. La Pantheon te găseşti Intre mormin­tele celor mai mari oameni. Această clădire a fost o biserică colosală. In faţa ei e renumita statuie : Le penseur de Rodin, iar în dreapta, statuia lui Rousseau. Inlăuntru păreţii au mari picturi cu viaţa Sf. Genevievei, patro­nul Parisului. In catacombele acestei foste biserici sunt mormintele lui­­ Rou­sseau unde o mină cu o faclă ese din mormîntul ce pare întredeschis—simbol al luminei şi al adevărului; mormîntul lui Voltaire cu statuia lui — un capo­­d’operă: Voltaire in picioare, pe buze se vede surîsul lui caracteristic. Apoi mormîntul lui Zola în aceiaşi încăpere cu cel al lui Victor Hugo; mormîntul lui Sadi Carnot; cel al soţilor Bertelot, morţi în aceiaşi zi... Muzeul Guimtt în care se găsesc tot felul de lucruri de artă chinezească, indiană şi japoneză. Muzeul Galiera cu lucruri de artă modernă, produse naţionale. Cit priveşte muzeul Louvre, el singur e un haos — trebuesc 2 ore numai a trece de la un capăt pînă la celalalt—clădi­rea fiind cu trei etaje. Aci se văd sculp­turile vechi romane, cît şi cele moderne şi nu numai din Europa, ci şi din A­­sia, Egipt... Aci e Venus de Milo în faţa căreia, cel mai profan dintre profani nu poate să nu fie mişcat. . Cit priveşte tablourile de pictură , unele din ele

Next