Opinia, octombrie 1910 (Anul 7, nr. 1125-1149)
1910-10-01 / nr. 1125
6 bani Exemplarul abonamente Un an............................. lei 6 luni.......................10 „ ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Redacția si Administrația: IAȘI, Str. Gh. Mirzescu 27 • I » r ' Sub direcțiunea unui Comitet 5 baniExemplarul ANUNȚURI Un rând în pag. II, 50 Bani »‡ »‡ ‡‡ »‹ IV» ^0 ,, Anul VII.— No H25 Vineri I OctombriifJflîO Statuia lui CUZA VODĂ In faţa îndărătniciei ce primăria d-lui Nicu Gane o arată contra dorinţei unanime a Cetăţenilor Ieşeni şi a întregei suflări Moldoveneşti, de a aşeza statuia lui Vodă Cuza în piaţa cea nouă, doritori şi noi de a susţinea cu toate puterile noastre dreapta şi legitima dorinţă a ieşenilor, aceasta fiind şi dorinţa expresă a fruntaşilor noştri din partid, cum reiese din scrisoarea preşedintelui nostru d. A. A. Badaron, din cele zise şi scrise de d. A. D. Xenopol, şi legînd şi linia de conduită a ziarului nostru în această chestie, ne facem tari a cere şi a susţinea ca statuia lui Cuza Vodă să se aşeze numaidecît în piaţa Unirei. Iaşii nu vor îngădui un singur moment ca să vază aşezată în altă parte decît în Piaţa Unirei statuia Aceluia, care a înfăptuit România modernă. RĂSPUNDERILE CLERULUI Trăim într’o vreme, cînd se ridică la valoare de doctrină chemările extrabisericeşti ale clerului ortodox român. Prin fapt de imitaţie, luînduse după exagerările date corpului de Învăţători, pe care i-au scos de la munca lor intra-scolară, slăbind învăţămîntul, şi i-au pus să facă de toate, s’a căutat a se da şi preoţilor o chemare în afară de ale bisericei. Intîiu se pune mare preţ pe dezvoltarea unui verbiaj teologic, în conferinţi pastorale, obosindu-se lumea popilor cu tratări de subiecte, pentru cari n’au nici o pregătire, nici o aplicare, şi de care se achită cum dă D-zeu.^Se mai sileşte a pune clerul nostru in inima mişcării economice a satelor, deşi e un fapt ştiut că cei mai răsăriţi prin sat ca putere economică sunt preoţii, pentru că biserica este un prilej de luat, nu de dat. Bănci populare, obştii ţărăneşti, societăţi de consum, etc. etc., trebue să-şi aibă şi preotul în mijlocul lor. Şi foarte multe îşi au. De cît, se pune o întrebare generală: de ce sufere clerul nostru secular? Carte, slavă Domnului, i se dă. De la ceaslov şi Psaltire la diplome de teolog absolut e o foarte mare deosebire, în folosul clerului. Mai multă teologie nici că se mai poate da, de cît doar pentru cei ce vor să se facă apologeţi; dar contra cui ? Biserica noastră n’are nevoe de susţinători; ea este a neamului, străveche şi temeliile ei sunt sufleteşti. Şi apoi ea este stăpînă în stat, şi stăpânul n’are pentru ce să-şi arăte titlurile sale, căci nu i le contestă nimeni. Societatea cere ca toată această cultură teologică-morală să fie transformată în valori sociale, nu numai virtuozităţi individuale. Preotul noştri nu e numai slujitor al altarului ci , păstor sufletesc al turmei. Ca slujitor al altarului nu se vede totdeaua un raport drept între înalta cultură teologică şi aptitudinile de ritual. S altarul şi strana nu văd mai bun slujitori în cei mai mulţi din cleru teologic. Iar cît de răspunderea pastorală, se uită tocmai cea adevăraţi Turma drept credincioşilor nu se înpedică nici ca cum de păstorii noştri, cari se complac a-şi petrece timpul în cercul lor, au absorbiţi de nevoile lor şi a nesocoti sufletul turmei. Dacă chiriarhii noştri ar putea urni în aceasta cu ceva corpul nostru preoţesc, ar spori cu mult chemarea lor ; şi cel mai bun exemplu ar fi să dea ei pildă, circulînd mai des în sinul poporărilor săi, învăţînd cu viu glas, pilduind cu fapta, ca aşa cîştig să se facă. Să se dezvolte în clerul nostru virtuozităţi, de aşa fel ca să pilduiască pe alţii, în ţinuta lui, în vorba lui, în familia lui, în viaţa lui, totul să fie de pildă. Cun să se cîştige sufletul unei mulţimi unui norod, dacă din sufletul celor chemaţi a-i dirigui nu se împărtăşeşte nimic. Poporănii au ei prin ei ceva din necesitatea bisericei, din respectul lui taica părintele, din frica tainelor celor sfinte; dar atît, din sufletul însă al celor chemaţi a sluji altarului nu se prea vede circulînd mai nimic, fie că-şi ţin lumina minţei şi puterea sufletului supt oboroc, fie că văd şi ei, că aşa stau lucrurile, să se ţie mai de oparte. De unde în spiritul Evanghelului şi al Apostolilor era ca păstorul să se ia după turmă, să fie în mijlocul ei, ca făcîndu-i-se ei de toate să o stăpînească deplin—era epoca convertirilor—astăzi s’a părăsit acest terelj de propăvăduire în sinul turmei, lăsînd să se scape mulţi din fiii bisericei cu alunecările minţei, cu pornirile sufletului, fără să se mai intereseze de ei. Pentru scăderile economice ale unui neam au cine răspunde; pentru scăderile însă morale răspunderea cade toată asupra bisericei, chiar mai mult decît asupra şcoalei. Gh. Ghibănescu. Obrăznicia foei liberale locale este mare. Ea vorbeşte de şantaj şi necuviinţă în acţiunea ce facem ca să aşezăm în cel mai ales loc, pe cel mai de samă Voevod, pe Cuza. E o mare obrăznicie ca un partid, care şi-a făcut meseria de a întuneca opera lui Vodă Cuza, de a-l necinsti in faţa contimporanilor, de a-l uita chiar, mergînd cu linguşirea în a spune că Vodă Carol a descălecat România Modernă, cum Radu Negru a descălecat Muntenia, tocmai acel partid să vorbească de necuviinţă cînd un oraş întreg Iaşii, Moldova toată cer ca statuea lui Cuza Vodă să se pună în piaţa Unirea. Necuviinţă a fost toată atitudinea partidului liberal de la 1866 încoace. E prea mare Vodă Cuza ca să fie ponegrit de un partid anarhic ca cel liberal. Şi va fi dat să vedem şi fenomenul curios, că după ce d. D. A. Sturza va publica corespondenţa lui Cuza Vodă ce o ţine sechestrată de 44 ani de zile, să vină şi în fraze sforăitoare să facă mea culpa de tot veninul cela vărsat asupra lui Vodă Cuza. Vodă Cuza a avut în scurta sa domnie gesturi de om superior şi în raporturile sale cu străinătatea şi in luptele ce se încinsese pe faţă între persoana domnului şi partidele eşite dintr’un cerc viciat de alegători ; de aceia domnia lui a avut acel caracter prea personal, care i-a grăbit vodeoa abdicării. Ea uita înţelesul cuviinţelor, ca gazete unui partid, ce şi-a făcut o profesie de credinţă din necuviinţă cătră memoria lu Cuza Vodă, cum şi recursese la răsturnare în 1871 faţă de Domnul Carol, şi vină să arunce ieşenilor acest epitet. Trebue puşi scribii partidului la rezon şi p fruntaşii liberali să-i facem răspunzător de ofensa adusă Iaşilor. Şantaj ? Da. Şantaj a făcut d. IV Oane, and a escamotat buna credinţă câtorva membri din comitet, pentru a lua iscălitura la o adresă de mulţumiri Astăzi avem declaraţia d-lui Cananău, care o confirmă şi d. Şerban, casierul cimitetului, că nu există nici un proces verbal prin care comitetul ridicării statuei i se lege de noua piaţă Cuza Vodă. Ba atăzi ştim toate tertipurile d-lui Oane. D-sa adunînd pe cei cîţiva membi Un comitet le-a spus verde că însă Regele României se opune ca statul lui Cuza Vodă să se aşeze in piaţa f lirei La observările unora însă d comitet că nu se poate Incrul acest Băci cu M. S. Regele vorbise d. Ghi Deleni, d. A. O. Xenopol, d. Oane BObimbat nota şi a zis că d. II.Biianu se opune şi atunci a scos o sol soare de la d. Ionel Brătianu, prin cr arată că dorinţa guvernului e căi piaţa Unirei să se aşeze menumen Unirei, pentru care va propune Camr un proect de lege de 160000 lei. raportul legii a fost d. Georgel Mirzeci Aceasta era înainte de 24 ianuarl anul trecut. Şi în scrisoarea acela Chestii istorice Procesul Vrancei In 1800 lemnul C. A. Ipsilant dind danie boertini său lordachi Rosetvist, plaiul Vrantei, a deschis un proces, ce a f&cut epocă in analele noastre judecătoreşti. Nu cunoaştem Încă toate amă■iiiiiisiâ acanui lung proces, care a pus In luptă obştia răzeşilor din Vrancea cu una din cele mai puternice case boereşti din Moldovi, Roznovăneştii. Visternicul Roznovanu a pierdut procesul In toate instanţele. Pănă acum se cunoaşte procesul prin aiaforaua boerilor din 1817 Ghenar 21. Am arătat un alt număr tema forţată, pe ore s’au pus boerii divanişti din 1817, ci adică pămlntul Moldovei a fost pustii, adică domnesc şi deci Vrîncenii neavînd hfrtii de proprietate, Ipsilant Vodă pitea să facă danie lui lordachi Roset mosk Vrancei ca fiind domnească. Acum cltd cunoaştem ceva mai mult din actele procesului e a face părtinire divanului lin 1817, dacă am atribui lui şi numai Ioi nobila şi dreapta judecată in faţa domului şi a puternicului Roznovanu. Cu latru ani mai înainte divanul aceluiaşi domn mai judecase pricina şi dăduse o hotărire în chestie, nu însă pe tema pustirii Moldovei şi a întregului pămînt ca fiind domnesc, căci acesta a fost un tertip născocit de Roznovanu după lacrum cronicarilor, ci pe tema hrisoavelor vechi de stăpînire, după cum era nersul normal al judecăţilor la divan in materie de pămînt. In idevăr boerii de divan în 1813 Mart avisese înainte mai multe hărţii vechi). Ui uric din 1505 al lui Bogdan Vodă pentu Păuleştii din Vrancea, uricul l’a fost luat vist. lordachi Roset de la un pop Ioan din Vrancea, cu alte multe hărți. Prin acel uric Bogdan Vodă întărea împărţirea Păuleştilor între Ion şi Trifan. 9- Hotărnicia lui Dabije spătarul din 164 pentru moşiile Vrîncenilor, după cae s’a dat apoi hotărnicia din 1780 Iuie 23. 3) . Cartea lui Scarlat Ghica Vodă din 157 Maiu 7 pentru judecata dintre Şîndări şi Vrlnceni, hotărînd să stăpînească p din două. 4) . Anaforaua boerilor divanişti din 1767 vnie 18 pentru pricina dintre Tulnici şi moşia Soveja pentru nişte munţi. 5) . O carte de judecată din 1780 Mart 10 pentru Ploştina Intre Corneşti şi Zăbeşti cu Bodineşti. Aceste şi alte acte folosite de boeri mai apoi In anaforaua din 1817 fac pe boerii din 1813 Mart 1 să pună încheere: „după toate cercetările urmate In pricina aceasta cu pătrunzătoare luare aminte s’au dovedit că toate dreptăţile ajută pe jăluitorii Vrînceni a li se da dreptele lor moşteniri iarăşi întru deplina lor stăpînire, căci şi domnii cari au dat şi au întărit d-sale vist. lordache Roset moşiile din ocolul Vrancei, dacă ar fi văzut aceste dovezi n’ar fi voit să lipsască pe acei adevăraţi moştenitori şi supt nume de moşii domneşti sa le facă danie.“ Divanul din 1813 Marta judecase cuminte. Vrîncenii aveau hărţii suficiente să dovedească că Vrancea nu era pămînt domnesc, adică liber în 1800, ci aveau acte vechi de proprietate. Cum însă inst. Roset cerea termen de 6 luni să mai aducă dovezi, divanul i-a dat. Au trecut 6 luni şi n’a adus, se dă al 2-a O A p»n O UIREVINA propunea locui mult în alt loc... Azi, cînd M. N. Regele a subscris cel din urmă 20000 lei cad de la sine toate şoaptele d-lui Oane. E o sfruntată minciună, un adevărat şantaj a pune în cauză persoana Relui, că Dînsul S’ar opune la legitima dorinţă a Iaşilor ca să se pună statuea lui Guza Vodă în piaţa Unirei. Acesta e şantajul cel mare şi de acest şantaj vi se va cere socoteală la marea întrunire de protestare din ziua de 14 octombrie a. c. In valarii valuri, lumea va veni să vi-1 fereze prin prezenţa sa şantajul pe care Primarele Iaşilor la făcut cu numele M. A. Regelui, că El ar fi contra dorinţei celei de a doua a Sale Capitale. M. S. Regele a protestat în faţa d-lui A. D. Xenofol de legendele ce i le-au scos=cine liberalii”asupra părerii ce El ar avea asupra persoanei lui Vodă Cuza. Necuviinţa dar, faţă de memoria lui Vodă Cuza nu o fac Iaşii, care tocmai au ţinut şi ţin să proslăvească pe marele Domn, ci o fac liberalii, iar şantajul tot ei sau făcut cu escamotarea adevărului adevărat. termen de 2 luni, iarăşi nu 1- aduc; la al treilea termen de 3 luni iarăşi nu aduce; au mai trecut si alte 10 luni. si tocmai In 1814 Decembrie, Scarlat Calimah pune Incheere: „hotirirea iaste că orice arătări ar maiface d-lui inst. lordachi Roset, ascultare si nu li se dea. Pentru aceasta dupi trecere de zece luni in urma vaderii al treilea s’au întărit atriluirea Vrincenilor.“ Un an şi zece luni Calimach Vodă Ingădue pe inst. Iordachi Roset să aduci noi dovezi; la termenul inițiu pretextează că nu e vnchilul faţă si răspunzi ; la al doilea termen se arată ca minar loan din partea lui A. Moruz Vodi un al doilea donator ci n’are alte dovezi; la al treilea termen s’a aratat ci şi Vodi C. Ipsilant ar avea parte in acea moşie si atunci s’a pus a patra vadea de 10 luni, in care timp s’a făcut o notă la consulatul roaienesc si înştiinţeze pe Ipsilant Vodi. Au trecut 10 luni şi nici o ştire de nidiri Atunci numai Vodi Calimachintireşte anaforapa. Deci procesul era judecat deja la 1813 Mart 1; procesul din 1817 era un rispuns la tema : Ce era pimintul domnesc ? Fost-a toată Moldova un pimint domnesc? Boerii au răspuns cu Cantemir şi o parte din documente că nu era toată ţara pimint domnesc şi ci deci In Vrancea era o proprietate anterioară desciecatului. Aici au greşit şi au exagerat nota. Divanul din 1813 a judecat mai bine ** * OAMENI SI LUCRURI PRESA E DE VINA... Acum cîteva zile, pe cînd mă grăbeam să-mi refiu din timp locuri pentru „Contele de Luxembourg“ (in parantez: o foarte drăguţă operetă nemţească, in care d-na Miciora obţinu un franc şi viu succes) avui favoarea de a schimba cîteva vorbe cu cel mai popular antreprenor teatral al Iaşului, cu d. Pechea Alexandrescu. De cînd şi-a dat pentru nu ştiu a cita oară beneficiul de retragere la pensie, „Pechea“ a devenit cel mai... activ om de teatru, incepînd cu mici utilităţi ca garderoba, afişajul şi sfîrşind cu impresariatul în stil mare, internaţional, de la opera malo-rusă pînă la opereta romînă. Numai cîteva vorbe, pentru că era foarte ocupat; lumea venea mereu, cerea mereu bilete, mai mult decît îi se putea servi, ceea ce făcu pe fostul artist să spună, probabil cu o intenţie de ironie şi sub impresia dării de seamă puţin favorabile asupra „Orfeului infernal“ : — „Cum vezi, — e indeferent ce veţi scrie acum , lumea iea locurile cu asalt“. Apoi continuă după ce mai în casă cite ceva : — Nu e mai puţin adevărat că din moment ce direcţia dă ziarului un număr de X locuri, s’ar cădea ca anumite impresiuri să nu se publice...“. Era clar. Cu toată vechea noastră cunoştinţă, ex-artistul îşi arata pe faţă nemulţumirea şi nu putuse mistui articolul, nu numai pentru că... dantura îi lăsa de dorit încă pe cînd apărea pe scenă, dar pentru că aşa este felul E cel mai bun prietin al publiciştilor — pînă la „anumite“ impresiuni. De aci înainte îi sunt nesuferiţi, chiar cînd el, personal, nu e angajat decît cu vr’o 5 la sută. Pechea e autorul intelectual, inspiratorul legei d-lor Haret Eliade, cu faimoasa măsură a birului de 5 la sută. De aceea, consecvent, întreprinde cu plăcere afaceri de impresariat cu deviza: ,5 la sută“, încolo — ţine straşnic la gazetărie şi la gazetari, pentru că — inteligent cum este — cunoaşte influenţa bună ce pot exercita citeodată şi — cunoaşte reversul medaliei. Ştie bunăoară că impresionistul poate slăvi cu bună voinţă „ocazia bine venită pentru un oraş nenorocit ca laşul de a avea douăzeci de seri muzicale, atrăgătoare nu numai pentru oraş, — dar şi pentru provincie, — seri încîntătoare şi frivole, încercări de a învoioşa dispoziţiile...“. După cum poate,de asemenea, să arate „marile neajunsuri ale unei trupe care prea rar îşi reînnoeşte forţele, abuzînd de foarte puţinele voci“pînă la istovire şi abuzînd în acelaş timp de faptul că se lasă subvenţionată şi de minister şi de... public, sub cuvînt că e trupă romînă, o şcoală de muzică. Simplă confuziune: O trupă de operete austro-franco germane nu are nici pe de departe importanţa unei trupe dramatice româneşti, singura care contribue la fixarea limbii literare sub o direcţie literară, care montează şi piese româneşti, îmboldind talentele la creaţiuni, în timp ce operetele traduse, aşa cum se traduc, sunt o reală primejdie pentru limba iterară. Căci d. Grigoriu — necontestat un om abil şi muncitor — nu are altă consideraţie decît va adapta noutăţile muzicale la modă şi... rentabile. Dl Peltea Alexandrescu, a stăruit ani de zile, fără succes, ca să-i primească d. Grigoriu în repertoriu o lucrare la care amîndoi, acum vr’o 10—12 ani, am muncit în multe seri de iarnă, şi care, pe vremuri, a avut răsunet, dar care n’avea nimic frivol, — şi aceasta i-a adus'moartea, cu toată muzica frumoasă şi cu toate calităţile!“ textului şi a traducerei. Cu toate aceste d. Peltea nu are nici un dinte — în contra directorului operetei, et pour cause... Cunosc cazul recent, cînd din cele mai înalte ceruri ale societăţei s’au pus insistenţe ca să monteze o operă, cu libretul scris de cea mai cunoscută poetă iaşană şi cu muzica scrisă de un compozitor cu autoritate, reputaţie şi talent. Dar în zadar, nu e la modă o atare lucrare romînească / Curios ! Acum 30- treizeci / de ani, (exact, în Martie 1880) acelaşi compozitor reuşi să-şi monteze la Iaşi, cu concursul unor cîntăreţi amatori, o operetă care a avut 12 reprezentaţiuni. Şi după trei decenii tocmai![din*‘cauză că puţinele voci sunt monopolizate pentru succesul operetelor exotice — lucrul nu mai e posibil. Şi să se mai spună că s’a desvoltat, — cu atitea subvenţiuni—o şcoală muzicală lirică !“ ...Şi ştiţi a cui e vina a piesei în primul loc. Are dreptate d. Pechea. Veţi vedea cum devine cazul. Rodion 0 Vizită la un orfelinat raţionalist Pe unul din locurile cele mai salubre, în apropierea de Bruxelles, pe un platou în Forest-Ucele, în mijlocul unei grădini de arbori, flori, legume şi pomi, se află clădirile Orfelinatului Raţionalist, singurului Orfelinat Raţionalist din Belgia, instituţie, în genere, aşa de interesantă în viaţa modernă şi opera Liberei cugetări din această ţară. Cărei necesităţi răspunde el ? Iată ce sună prospectul institutului în această privinţă. „Pentru a împedica creşterea orfanilor liberi , cugetătorilor în alte idei, contrare principiului liberului examen. S’a fondat acest orfelinat raţionalist unde copii de ambe sexe să poată primi o educaţie stabilită pe baze riguros ştiinţifice şi inspirată de o morală curat omenească“. Aceasta nu e singura operă săvârşită de către societatea Liber-cugetătorilor din Belgia“. Pentru a sustrage pe copii şi pe tineret de la ceremoniile cultului, ei au organizat sărbări civile, distractive şi instructive“. Iar „pentru a apara pe bolnavi de suggestiile interesate ale persoanelor religioase şi ale preoţilor, ei au format infirmieri şi infirmiere laice, cari, pe lângă o instrucţie technică solidă să aibă şi principii de toleranţă şi de respect absolut pentru convingerile bolnavilor.- Timp de câteva ore o dioră institutoare ne arată, cu cunoscuta amabilitate din părţile acelea, tot institutul şi tot mecanismul lui. Păcat numai că fiind în vacanţă, cea mai mare parte din copii, băeţi şi fete, carii alcătuesc institutul, erau duşi prin familiile lor, nerăminând aici de cît 30—40 de inşi împreună cu servitorii lor şi cu câteva din Persoanele administrative. Vizitarăm salele de clasă, unde admirăm lucrările copiilor şi jucăriile lor, precum şi materialul didactic, sala de recreaţie de lucru, dormitoarele, sala de mâncare, bucătăria, grădina. . . Găsirăm pe copiii între 7—14 ani amestecaţi şi ocupaţi, unii la grădina de legume, alţii în ateliere, o parte fucându-se fără sgomot şi fără să se ivească neînţelegeri, copiii cei mai în vrstă jucând rolul de protectori şi de fraţi celor mai mici. Aşa petrec ei toată ziua, se separă numai în dormitoare şi în atelierile speciale. Cel mai mare spirit de solidaritate dom