Opinia, octombrie 1912 (Anul 9, nr. 1702-1726)
1912-10-02 / nr. 1702
i baniExemplarul ABONAMENTE 20 lei Un ah o o o o o 0 ItCBlU o o o oo !ABSONSiBMTQB-DEROCRAT BedMtBs. sS MmiMsfempis lasi str Gh. Klirzescu 25 directiiHiaraui Comitet 9 5baniExemplaml ANUNȚURI bând în pag* m, 50 Bani 99 99 99 MÎV»-40 ■> ■a ■ /CJf '.’k&w" /£y< ‘ •■■" .■' f*** (':$• f • •g yVtf). IX No. 1702 Marţi 2 Octombrie ' 73,é-v Salvaţi mica economie! Articolul nostru despre mica economie, a fost şi este încă dezbătut de întreaga presă din Capitală,dovadă cam atins un punct dureros al organizmului nostru financiar. Spiritul de economie e încă la începuturile lui, în ţară noastră. Statul are datoria să-l ajute în năzuinţele lui, şi în adevăr, a înfiinţat o Casă de economii pe lîngă Casa de Depuneri. Statul însă, nu oferă decît 4 la sută pe an, pe cînd micii bancheri dau 6 ; publicul cel mare a renunţat la toate garanţiile de solvabilitate a statului, pentru diferenţa de 2 la sută, aşa că depozitele de la micii bancheri, au întrecut cu mult depunerile Casei de economii a Statului, cari, în anii cei mai buni, nau trecut cu mult peste 60 milioane. Ce se întîmplă însă acum ? Ultimele evenimente au dovedit că micii bancheri nu meritau încrederea ce publicul are în ei. Odată cu înmulţirea marilor bănci, bancherii aceştia şi-au văzut stocul afacerilor împuţinîndu-se, aşa că ei, ca să poată trăi, sau trebuiau să-şi aleagă clienţii răi, respinşi de bănci, sau să joace la Bursă. Dar şi într’un caz şi în altul, depunătorii îşi vedeau depozitele compromise. Adevărul e că micii bancheri au ales ambele aceste căi: au şi clienţi răi, şi joacă la Bursă. Anul trecut pe vremea aceasta, un tînăr bancher din Capitală, a căzut din urma unor mari pierderi la Bursă, anul acesta alţi doi bancheri din Capitală, fraţii Levy, au fost chemaţi în declarare, din aceiaşi pricină. Iar acum se vorbeşte în Bucureşti despre alte două bănci mici, cari nar sta pe roze din pricina scăderilor de la Bursă. Iată dar pericolul cel mare la care sunt expuşi micii depunători, cari atraşi de firmele mari şi aurite ale bancherilor, precum şi de dobînda de 6 la sută, își varsă mica lor economie, în mîini, cele mai adeseori neexpermentate, dacă nu chiar necinstite. Statul are întreita datorie să intervină. In primul loc, pentru că dobînzele aceste exagerate îi depreciază renta, Particularul, in loc să-și plaseze economiile în rentă, care nu-i produce decît 4 la sută, le depune la bancheri, cari li dau 6 la sută. In al doilea loc, bancherii aceştia fac o concurenţă nereală Casei de economii a Statului, a cărei menire e mare într’o ţără ca a noastră, unde neprevederea şi luxul particular, merg mînă în mînă cu fastul şi risipa publică. Apoi, în al treilea rînd Statul are imperioasa datorie să apere pe cei mici şi slabi, împotriva şarlatanilor şi necinstiţilor, cari se adăpostesc de multe ori, în dosul tighetelor de bancheri. Maximul ce se primeşte la Stat, pe un livret de economie este 3000 lei. Pînă la această suimă, depunerea e clar considerată ca mică economie. Legiuitorul ar putea foarte uşor interveni şi cînd e vorrba de un depozitar particular şi să îngrădească mica economie cu garanţii puternice. Bancherii, cari printr’o reclamă neînfrinată atrag pe depunători, ar trebui controlaţi de inspectori financiari; depunătorilor; pînă la un anumit maximum, ar trebui să li se asigure asupra averei bancherilor un privilegiu care, în caz de încetare de plăţi, să li asigure un drept de preferinţă faţă de ceilalţi creditori. Dar mai e ceva, în codul nostru de comerţ există art. 147, care obligă societăţile de asigurare asupra pieţei, să-şi plaseze rezervele (Fontinele) în ipoteci sau efecte. Or, cum economia, capitalizarea nu e decît o asigurare asupra pieţei, în cea mai elementară combinaţie, nu vedem nici o dificultate că acest text să se aplice şi micilor bancheri. Cu chipul acesta, pe de-o parte mica economie va fi salvată şi pusă la adăpost, iar pe de altă parte, nu toţi bancherii vor putea primi aceste condiţiuni de control. Cîţi din ei, nu se tem să se uite ei în registrele lor, necum un inspector financiar ! Aşa că, depunătorii, cam azi se lăcomesc la acea diferenţă de 2 la sută, vor fi siliţi să-şi plaseze economiile în rentă sau la casa de depuneri, fapt din care va rezulta un bine şi pentru ei şi pentru Stat. De aceia, încă odată, salvaţi mica economie, cît mai e timp. Căci aici nu e vorba să se salveze numai o sumă uriaşă de bani, ci însuşi spiritul de economie! procesul tramvaielor D. Dobrescu ţine cu tot binadinsul să prelimgească la Infinit procesul dintre Primăria Capitalei şi societatea comunală de tramvaie In acest scop d-sa a adoptat tactica amânărilor şi şicanelor. Fiecare punct din proces se judecă de două ori. La întîia înfăţişare a apelului, d. Dobrescu s’a abţinut, aşa că Instanţa a trebuit să judece de două ori. Recuzările d. Dobrescu le-a făcut iarăşi de două ori. Odată înaintea secţiei III a Casaţiei şi odată Sîmbătă, înaintea Curţii de Apel. Respîngindu-i şi această a doua cerere, avocaţii Primăriei s'au retras din instanţă, lăsînd comuna fără apărare, ceia ce implică o revizuire a procesului. Pînă acum magistratura era atacată de presa guvernului, care strînsă cu uşa a fost nevoită să declare di Intre ea şi guvern nu există nici o solidaritate şi că deci ziarele oficioase pot injura pa judecători, fără ca prin acesta să angajeze răspunderea miniştrilor. Cele petrecute insă ori la Socia 11 a Curţii de Apel, e un fapt eră precedent. Magistraţii au fost pur si simplu Insultaţi. Retragerea avocaţilor Primăriei, motivata pe o botirire preparatorie a Curţii, constitue un fapt fără precedent in anaieie noastre judecătoreşti. Avocaţii sunt auxiliarii justiţiei, şi ei la intrarea in barou, depuşi in jurament. Pe ziua de Sîmbată, avocaţii Primăriei şi-au călcat acest jurâmînt, au insultat pe magistraţii ţării, lată de ce credem că predarea lor nu poate ramie fără urmări. Ştim că din nefericire, n’avam un ministru de Justiţie, care să intervină pentru a apăra prestigiul magistratura!, de aceia de atona baroului Capitalei e să intervină ei pentru a lua apărarea judecătorilor. Magistratura şi corpul de avocaţi formează o mare familie, şi de aceia credem că saniseritatea dintre ele trebueşte afirmată mai cu seamă în această gravă împrejurare, şi este comod să se facă aşa. Se dovedeşte cu cifre—probabil cu cei doi matematiciani din asociaţia corbilor— că la afacere corbii au căzut victimă păgubind 39.000 lei. Iată adiţiunea corbilor: imobilul, cumpărat acum 12 ani, a costat 130,000-f-36,000 lei reparaţii şi îmbunătăţiri-f-14,000 lei amortizări din împrumut= 180,000. Scade 146.000 preţul vînzărei rămîne un minus pentru corbi de 34,000 lei, plus 5000 lei cheltueli de înregistrare plătite de corbi, rămâne un deficit de 39.000 lei. S’ar crede, dar, că corbii aceştia sunt, de fapt, papagali sau alte păseri delicate, dar nu este aşa. Imobilul a fost cumpărat de corbi cu 130.000 Iei, preţ în care intrase şi firma şcoalei—o firmă foarte vechie şi cu excelent renume—şi bogatul mobilier al şcoalei —internat. Dacă ar fi să punem un preţ minimal ca valoare al firmei şi mobilierului, am pune 70,000 lei, rămînînd casa 60,000 lei, casa ce a fost vîndută acum cu 146,000 lei, adică cu un cîştig de netto 61,000 lei. Dar se pun la socoteală, în avantajul cumpărătorului, 14.000 lei amortizări. Acesta este un şeretlic aritmetic foarte subţire, căci nu ni se spune că aceşti 14.000 lei reprezintă o parte a chiriilor şi amortizărei capitalului pe timp de 12 ani. Am făcut aceste socoteli spre a învedera afacerea. Cît s’a cîştigat la afacere cade pe plan secundar. Principalul este partea absolut imorală a trebuşoarei, o asociaţie din care fac parte : secretarul general. Unul din directorii ministerului de instrucţie, un deputat cu trecere la acel minister şi doi junimişti rămaşi nesatisfăcuţi, acest cuvntet face o vînzare ministerului respectiv. In aceasta constă, în principal, pungăşia ordinară—cu nenumărate surori în catastiful asanării moravurilor. One voie—ar avea prilej să zică bietul Garagiale. MMusnasm AFACEREA — Corbii se explică și se înfundă rău — Cită vreme actul—furătură, privitor la afacerea corbilor n’a fost transcris—acei cari au umblat cu mîinele prin speria ministerului de instrucţie, păstrase cea mai prudentă tăcere. Acum, însă, cînd pungăşia a fost autentic consumată, cînd prada a fost împărţită între corbi, ni se răspunse Concentrarea. Ceea ce nu trebuia să se *facă, nu s’a făcut, concentrarea. Nu trebuia să se facă —fiind că, aşa cum ştim noi că stau lucrurile, n’ar fi fost o tovărăşie cu cinste şi cu sinceritate. Domnul Carp s’a deprins să facă pe nebunul de 50 ani. In această viaţă de om, joaca nebuniei a avut vreme s’ajungă chiar serioasă. Nici cum, nici cînd d. Carp n’a fost serios—putea oare să-i fi revenit cumințenia în cursul unor scurte tratative ? Concentrarea—ca d. Carp— ea n’ar mai trebui discutată. Cînd toată lumea o voia—n’a voit’o d. Carp și o va voi— cînd nimeni nu se va mai ocupa de dînsa. Discuţia concentrării este, după a noastră părere, o crimă. Se conversează, se discută, se tratează, se rupe—şi ţara stă locului, progresul ei este împedicat de aceste inutile conversaţii. Discuţiile concentrării menţin la treburile statului oameni incapabili de a gîndi, de a munci, de a crea ; menţin o stare anormală, menţin starea de anarhie, căci este o adevărată anarhie să ai la putere, cu războiul la uşă, un guvern al cărui cel mai important membru este d. Arion; este anarhie ca numai o parte a expresiunii ţării să fie reprezintată in Parlament in vremuri foarte grele. Discuţia concentrării, recordul vorbei de clacă, a fost creată spre a temporiza această stare de lucruri şi ar fi absolut necesar ca asemenea joc de bursă politic să fie scos din uz. Domnul Carp este antipodul concentrării sub orice formă ea ar fi luată. Şeful partidului conservator este chintesenţa elementului disolvant, este, din vechi, disolvatorul partidului conservator şi a fost şi acum absolut consecinţe cu principiul seu, cu mama sa—cînd chemat să discute concentrarea a plecat să facă vânătoare la moşie. De ce nu s’a ajuns nici acum la nici un rezultat ? Nu numai fiindcă d. Ianovici a fost, şi de astă dată, contra unirei, nu numai fiindcă d. Carp era grăbit să plece la vânătoare, dar şi fiindcă d. Carp n’a împărtăşit avizul Coroanei, că ar fi vreme ca starea de anarhie să înceteze prin reluarea bunelor raporturi între partide. Ce va fi de acum încolo ? Un singur prognostic putem face—sigur și îmbucurător : d. Carp nu va mai fi ministru în țara romîneascâ și nimeni nu va mai discuta cu el chestia concentrării. Pledoaria d-lui Cantacuzino Domnul Matei Cantacuzino s’a angajat voluntar entusiast în procesul comunei cu societatea de tramvaie. Alături de d. N. Fleva, care se lasă subvenţionat şi d. Rosental, ale cărui onorarii au cinstea să fie publicate în Monitor, d. Cantacuzino s’a prezintat sub o formă mai curată: desinteresat, pătimaş pentru partea slabă — primăria. Este o specialitate a senatorului de Iaşi, să fie apărătorul entusiast—desinteresat al primăriilor. Ca şi cum ele ar fi femei — vadane sau epitropisite rău, d. Cantacuzino sare în ajutorul lor : entusiast la termenul ultim al procesului dintre comuna Iaşi cu un proprietar de teren, entusiast, la botul calului în continuare, pentru primăria Bucureşti. Pentru primăria Iaşi înţelesesem. Un ieşean cu suflet şi trup, fiiul boerului Vasile Canta, corespunde sufletului său şi aspiraţiilor sale cînd dă sprijinul seu, incontestabil preţios, intereselor obşteşti ale oraşului seu. Dar cînd acest sprijin se întinde şi asupra unei comuni cu care n’are legături sufleteşti şi într’o chestie pur locală—atunci nu numai că avem dreptul, ca ieşeni, să devenim geloşi, dar putem trage şi concluzia, că d. Cantacuzino cată să se specializeze în apararea gratuită a intereselor comunelor urbane din ţară. Domnul Cantacuzino urma să debuteze ieri în apărător entusiast al savantelor invenţiuni juridice ale d-lui Fleva. Aceste savante invenţiuni consistă, invariabil, în a recuza magistraţii,pentru a... nu pleda procesul. Aşa şi Sîmbătă la s. NI a Curţii de Apel din Bucureşti. Au fost propuse recuzările a doi magistraţi, Curtea a respins incidentul şi atunci avocaţii comunei au părăsit instanţa. Totul a fost o punere în scenă dinainte preparată, cu rezultat dinainte ştiut: recuzările n’au fost serioase, respingerea lor naturală, iar părăsirea instanţei de către cei trei avocaţi fusese hotărîtă cu cel puţin două septămîni în urmă. Nemic n’a fost serios în acţiunea primăriei, nemic serios în incidentul de recuzare şi în părăsirea sălii, neserios ca toate loviturele fleviste. Să fi fost serioasă angajarea în joc a d-lui Cantacuzino ? Noi, cam cunoaştem pe d. Cantacuzino, afirmăm că nu. Balcanii in flăcări Ultima ştire ce ne soseşte de pe cîmpul de răsboi, ne arată, că Bulgarii au respins intervenţia marilor puteri şi a înaintat direct unultimatum Turciei. Era de aşteptat. Bulgaria în răspunsul seu, spune că intervenţia puterilor e tardivă, adică guvernul bulgar are perfectă dreptate. După ce a fost lasată a fi astfel frămîntată şi a rîdica armata pe picior de răsboiu, negreşit că o promisiune vagă, înainte ca armele să fie decis într’un fel sau altul, nu poate fi acceptată de presa bulgară, fără a rîdica întreaga naţiune, ca un singur om, spre un cumplit răsboi civil. Ce se poate întîmplă acum, e lesne de prevăzut. Turcia pentru a-și apăra în primul rînd demnitatea ei de mare imperiu, va respinge ultimatumul Bulgariei, fără a răspunde. La rîndul ei Bulgaria va rîdica arma, și va porni în răsboiul ce-l consideră sfînt, pentru desrobirea conaţionalilor. Răsboiul se prezintă azi în condiţiuni grele. Turcia va fi atacată în patru părţi şi va avea în faţa ei şi armata bine organizată a Bulgarilor, judecind după cele petrecute pînă azi, răsboiul va fi şi din cele mai crude, cari din ambele tabere ura este neîmpăcată. Dar cum se va opri acest măcel ? Aceasta negreşit nu se va putea face decît printr’o intervenţie energică a puterilor. Această intervenţie energică va trebui poate impusă tot prin arme. Probabil că nici una din părţile beligerante, nu va consimţi la pace, cu promisiuni, care să fie identice cu cele de azi, înainte de izbucnirea formală a răsboiului. Şi în joc vor fi apărarea integrităţei imperiului otoman’ şi evitarea unei măcelăriri a popoarelor’creştine din Balcani. Semnalul e dat, — focul din Balcani, e aprins şi proporţiile ce va lua, pot fi de tot mari. D. păreri mm educaţiei narate Acelaş profesor A. Zerr, care a arătat ce trebuie să se înţeleagă în şcoală prin raţionalism, vorbind în altă parte despre educaţia morală, dă norme după care trebue să se facă aceasta în şcoală. Mai întăi se întreabă el, dacă instrucţia, bine înţeleasă, nu este prin ea însăşi o educaţie. Da. A învăţă iubirea raţiunei, afirmă el, este a învăţa întru cîtva justiţie. A învăţa dispreţul pentru eroare, este a inspira dispreţul pentru prostie şi pentru indolenţa spiritului, care îi sunt cauzele. A preda ştiinţa este a dispune la detestarea fanatismului care"şi-a oprit progresul înăbuşind vocea promotorilor săi. A învăţa adevărul, este a vesteji minciuna şi ipocrizia. A preda istoria, această „ conştiinţă a genului omenesc“, este a moraliza. Istoria este de la început pînă la sfîrşit o lecţie de înţelepciune şi de virtute, cea mai elocventă şi cea mai puţin suspectă. Şi apoi studiul este prin el însuşi un bine moral: după cum şcoala este antiteza trîndăviei, studiul este leacul tuturor viţiurilor. Mai mult, institutorul prin atitudinea sa, prin aerul şi prin vorba prin răbdarea sa inspiră copiilor gustul pentru exactitatea. Văzînd şi auzind în fiecare zi pe institutorul lor, copii învaţă cu încetul, fără cărţi, fără fraze, două lucruri frumoase : a respecta vrîsta şi experienţă şi că ştiinţa este un lucru grav şi mare. * Asupra întrebării dacă este trebuinţă ca morala să fie tratată ca o materie de program deosebită, profesorul din Paris este de partea acelor ce susţin că învăţămîntul moralei să fie ocazional; educaţia morală, fiind prin excelenţă o operă de fiecare moment, cel mai bun aliment al său, sunt ocaziile care vin din întîmplare sau din însuşi faptul predării unei materii. Totul este materie de sfaturi şi de precepte. Ştiinţa pedagogiei şi învăţătorului trebue să constee în a şti să tragă folos din orice subiecte. Cite ocazii nu se ivesc pentru institutori e a face să simtă elevii preţul şi farmecul sentimentului, bunătăţii, al’ dreptăţii, a sincerităţii, a blîndeţe’i, a milei, a sobrietăţii, a stăpînirei de sine, a forţei sufleteşti, a ajutorului reciproc. Trece o înmormîntare : institutorul vorbeşte despre respectul ce datorim morţilor. Recruţii pleacă , spune cîteva vorbe despre datoriile patriotice. Un copil chinuit, un animal , face observaţiuni despre urîţia cruzimei. Un altul a rănit pe un camarad ori s’a rănit el singur în transporturile unei mînii : arată prostia şi pericolul acestei pasiuni. Aceste lecţiuni întîmplătoare sunt cele mai eficace şi mai bine reţinute de acei copii. Cu toate aceste s’a crezut de cuviinţă în cele mai multe şcoli şi se institue un curs special. Aceasta pentru a nu se neglija această sarcină a învăţătorului. Esenţialul însă este chipul cum se înţelege a se preda acest învăţămînt. Pînă la un oarecare punct, de fapt învăţămîntul moralei este un învăţămînt practic, concret, care constă din percepte, asupra cărora toată lumea este de acord. Este morala curentă, împărţită în lecţii predate nu numai după rigoarea unei deducţii, ci şi după claritatea şi uşurinţă, întărite prin lecturi frumoase, ilustrate de exemplu familiare şi de comparaţiuni scoase din mediul cunoscut de copii.* In Franţa şcoala fiind laică, s’au putut alcătui cărţi cu istorioare morale care au un principiu propriu, mult mai puternic decît doctrinele biblice care se bat de multe ori în cap cu morala curentă. In programul şcoalelor noastre primare sunt o mulţime de istorioare biblice care dau această împesie a Moralei, nu poate să aibă alt izvor decît cel ştiinţific, şi în cărţile noastre de citire ar trebui spuse numai acele din istorioarele biblice care se potrivesc cu acest izvor. Legea morală, cu toate legile derivă din natura lucrurilor, reprezentată, în speţă prin constituţia morală a omului. Cînd aceasta va fi aşa de bine cunoscută cum e cunoscută constituţia sa fizică, morala