Opinia, octombrie 1912 (Anul 9, nr. 1702-1726)

1912-10-02 / nr. 1702

­i baniExemplarul ABONAMENTE 20 lei Un ah o o o o o 0 ItCBlU o o o oo !AB­SONSiBMTQB-DEROCRAT BedMtBs. sS MmiMsfempi­s lasi str Gh. Klirzescu 25 directiiHia­raui Comitet 9 5baniExemplaml ANUNȚURI b­ând în pag* m, 50 Bani 99 99 99 M­ÎV»-40 ■> ■a ■ /CJf '.’k&w" /£y< ‘ •■■" .■' f*** (':$• f • •g yVtf). IX No. 1702 Marţi 2 Octombrie ' 7­3,é-v Salvaţi mica economie! Articolul nostru despre mica eco­nomie, a fost şi este încă dezbătut de întreaga presă din Capitală,­dova­dă cam atins un punct dureros al or­­ganizmului nostru financiar. Spiritul de economie e încă la în­ceputurile lui, în ţară noastră. Sta­tul are datoria să-l ajute în năzuin­ţele lui, şi în adevăr, a înfiinţat o Casă de economii pe lîngă Casa de Depuneri. Statul însă, nu oferă de­cît 4 la sută pe an, pe cînd micii bancheri dau 6 ; publicul cel mare a renunţat la toate garanţiile de solva­bilitate a statului, pentru diferenţa de 2 la sută, aşa că depozitele de la micii bancheri, au întrecut cu mult depunerile Casei de economii a Sta­tului, cari, în anii cei mai buni, nau trecut cu mult peste 60 mili­oane. Ce se întîmplă însă acum ? Ulti­mele evenimente au dovedit că micii bancheri nu meritau încrederea ce publicul are în ei. Odată cu înmulţi­rea marilor bănci, bancherii aceştia şi-au văzut stocul afacerilor împuţi­­nîndu-se, aşa că ei, ca să poată trăi, sau trebuiau să-şi aleagă clienţii răi, respinşi de bănci, sau să joace la Bursă. Dar şi într’un caz şi în altul, depunătorii îşi vedeau depozitele com­promise. Adevărul e că micii bancheri au a­­les ambele aceste căi: au şi clienţi răi, şi joacă la Bursă. Anul trecut pe vremea aceasta, un tînăr bancher din Capitală, a căzut din urma unor mari pierderi la Bur­să, anul acesta alţi doi bancheri din Capitală, fraţii Levy, au fost che­maţi în declarare, din aceiaşi pricină. Iar acum se vorbeşte în Bucureşti despre alte două bănci mici, cari nar sta pe roze din pricina scăderilor de la Bursă. Iată dar pericolul cel mare la care sunt expuşi micii depunători, cari a­­traşi de firmele mari şi aurite ale bancherilor, precum şi de dobînda de 6 la sută, își varsă mica lor econo­mie, în mîini, cele mai adese­ori neexpermentate, dacă nu chiar necin­stite. Statul are întreita datorie să in­tervină. In primul loc, pentru că dobînzele aceste exagerate îi depreciază renta, Particularul, in loc să-și plaseze eco­nomiile în rentă, care nu-i produce de­cît 4 la sută, le depune la ban­cheri, cari li dau 6 la sută. In al doilea loc, bancherii aceştia fac o concurenţă nereală Casei de e­­conomii a Statului, a cărei menire e mare într’o ţără ca a noastră, unde neprevederea şi luxul particular, merg mînă în mînă cu fastul şi risipa pu­blică. Apoi, în al treilea rînd Statul are imperioasa datorie să apere pe cei mici şi slabi, împotriva şarlatanilor şi necinstiţilor, cari se adăpostesc de multe ori, în dosul ti­­ghetelor de ban­cheri. Maximul ce se primeşte la Stat, pe un livret de economie este 3000 lei. Pînă la această suimă, depunerea e clar considerată ca mică economie. Legiuitorul ar putea foarte uşor in­terveni şi cînd e vorrba de un depo­zitar particular şi să îngrădească mica economie cu garanţii puternice. Bancherii, cari printr’o reclamă ne­­înfrinată atrag pe depunători, ar tre­bui controlaţi de inspectori financiari; depunătorilor; pînă la un anumit ma­ximum, ar trebui să li se asigure a­­supra averei bancherilor un privilegiu care, în caz de încetare de plăţi, să li asigure un drept de p­referinţă faţă de ceilalţi creditori. Dar mai e ceva, în codul nostru de comerţ există art. 147, care o­­bligă societăţile de asigurare asupra pie­ţei, să-şi plaseze rezervele (Fontine­­le) în ipoteci sau efecte. Or, cum e­­conomia, capitalizarea nu e de­cît o asigurare asupra pieţei, în cea mai elementară combinaţie, nu vedem nici o dificultate că acest text să se a­­plice şi micilor bancheri. Cu chipul acesta, pe de-o parte mica economie va fi salvată şi pusă la adăpost, iar pe de altă parte, nu toţi bancherii vor putea primi aceste condiţiuni de control. Cîţi din ei, nu se tem să se uite ei în registrele lor, necum un ins­pector financiar ! Aşa că, depunătorii, cam­ azi se lăcomesc la acea diferenţă de 2 la sută, vor fi siliţi să-şi plaseze eco­nomiile în rentă sau la casa de de­puneri, fapt din care va rezulta un bine şi pentru ei şi pentru Stat. De aceia, încă odată, salvaţi mica economie, cît mai e timp. Căci aici nu e vorba să se salveze numai o sumă uriaşă de bani, ci însuşi spi­ritul de economie! procesul tramvaielor D. Dobrescu ţine cu­ tot b­inadin­sul să prelimgească la Infinit pro­cesul dintre Primăria Capitalei şi societatea comunală de tramvaie In acest scop d-sa a adoptat tac­tica amânărilor şi şicanelor. Fie­care punct din proces se judecă de două ori. La întîia înfăţişare a apelului, d. Dobrescu s’a abţinut, aşa că Ins­tanţa a trebuit să judece de două ori. Recuzările d. Dobrescu le-a fă­cut iarăşi de două ori. Odată îna­intea secţiei III a Casaţiei şi odată Sîmbătă, înaintea Curţii de Apel. Respîngindu-i şi această a doua cerere, avocaţii Primăriei s'au re­tras din instanţă, lăsînd comuna fără apărare, ceia ce implică o revizuire a procesului. Pînă acum magistratura era a­­tacată de presa guvernului, care strînsă cu uşa a fost nevoită să declare di Intre ea şi guvern nu există nici o solidaritate şi că deci ziarele oficioase pot injura pa judecători, fără ca prin aces­ta să angajeze răspunderea mi­niştrilor. Cele petrecute insă ori la Soc­­ia 11 a Curţii de Apel, e un fapt eră precedent. Magistraţii au fost pur si simplu Insultaţi. Re­tragerea avocaţilor Primăriei, mo­tivata pe o botirire preparatorie a Curţii, constitue un fapt fără precedent in anaieie noastre ju­decătoreşti. Avocaţii sunt auxili­­arii justiţiei, şi ei la intrarea in barou, depuşi in jurament. Pe ziua de S­îmbată, avocaţii Primăriei şi-au călcat acest jurâmînt, au insultat pe magistraţii ţării, lată de ce credem că predarea lor nu poate ramie fără urmări. Ştim că din nefericire, n’avam un ministru de Justiţie, care să intervină pentru a apăra prestig­­iul magistratura!, de aceia de atona baroului Capitalei e să intervină ei pentru a lua apăra­rea judecătorilor. Magistratura şi corpul de avocaţi formează o mare familie, şi de aceia credem că sanise­ritatea dintre ele tre­­bueşte afirmată mai cu seamă în această gravă împrejurare, şi este comod să se facă aşa. Se dovedeşte cu cifre—probabil cu cei doi matematiciani din asociaţia corbilor— că la afacere corbii au căzut victimă pă­gubind 39.000 lei. Iată adiţiunea corbilor: imobilul, cum­părat acum 12 ani, a costat 130,000-f-36,000 lei reparaţii şi îmbunătăţiri-f-14,000 lei amortizări din împrumut­­= 180,000. Scade 146.000 preţul vînzărei rămîne un minus pentru corbi de 34,000 lei, plus 5000 lei cheltueli de înregistrare plătite de corbi, rămâne un deficit de 39.000 lei. S’ar crede, dar, că corbii aceştia sunt, de fapt, papagali sau alte păseri delicate, dar nu este aşa. Imobilul a fost cumpărat de corbi cu 130.000 Iei, preţ în care intra­se şi firma şcoalei—o firmă foarte vechie şi cu excelent renume—şi bogatul mobi­lier al şcoalei —internat. Dacă ar fi să punem un preţ minimal ca valoare al fir­mei şi mobilierului, am pune 70,000 lei, rămînînd casa 60,000 lei, casa ce­ a fost vîndută acum cu 146,000 lei, adică cu un cîştig de netto 61,000 lei. Dar se pun la socoteală, în avantajul cumpărătorului, 14.000 lei amortizări. A­­cesta este un şeretlic aritmetic foarte subţire, căci nu ni se spune că aceşti 14.000 lei reprezintă o parte a chiriilor şi amortizărei capitalului pe timp de 12 ani. Am făcut aceste socoteli spre a înve­dera afacerea. Cît s’a cîştigat la afacere cade pe plan secundar. Principalul este partea absolut imorală a trebuşoarei, o asociaţie din care fac parte : secretarul general. Unul din directorii ministerului de instrucţie, un deputat cu trecere la a­­cel minister şi doi junimişti rămaşi ne­satisfăcuţi, acest cuvntet face o vînzare ministerului respectiv. In aceasta constă, în principal, pungă­şia ordinară—cu nenumărate surori în ca­tastiful asanării moravurilor. On­e voie—ar avea prilej să zică bie­tul Garagiale. MMusnasm AFACEREA — Corbii se explică și se înfundă rău — Cită vreme actul—furătură, privitor la afacerea corbilor n’a fost transcris—acei cari au umblat cu mîinele prin speria mi­nisterului de instrucţie, păstrase cea mai prudentă tăcere. Acum, însă, cînd pungăşia a fost autentic consumată, cînd prada a fost împărţită între corbi, ni se răspunse Concentrarea. Ceea ce nu trebuia să se *facă, nu s’a făcut, concentrarea. Nu trebuia să se facă —fiind că, aşa cum ştim noi că stau lu­crurile, n’ar fi fost o tovărăşie cu cinste şi cu sinceritate. Domnul Carp s’a deprins să facă pe nebunul de 50 ani. In această viaţă de om, joaca nebuniei a avut vreme s’ajungă chiar serioasă. Nici cum, nici cînd d. Carp n’a fost serios—putea oare să-i fi revenit cumințenia în cursul unor scurte tratative ? Concentrarea—ca d. Carp— ea n’ar mai trebui discutată. Cînd toată lumea o voia—n’a voit’o d. Carp și o va voi— cînd nimeni nu se va mai ocupa de dînsa. Discuţia concentrării este, după a noa­stră părere, o crimă. Se conversează, se discută, se tratează, se rupe—şi ţara stă locului, progresul ei este împedicat de aceste inutile conversaţii. Discuţiile concentrării menţin la tre­burile statului oameni incapabili de a gîndi, de a munci, de a crea ; menţin o stare anormală, menţin starea de anar­hie, căci este o adevărată anarhie să ai la putere, cu războiul la uşă, un guvern al cărui cel mai important membru este d. Arion; este anarhie ca numai o parte a expresiunii ţării să fie reprezintată in Parlament in vremuri foarte grele. Discuţia concentrării, recordul vorbei de clacă, a fost creată spre a temporiza această stare de lucruri şi ar fi absolut necesar ca asemenea joc de bursă politic să fie scos din uz. Domnul Carp este antipodul concen­trării sub ori­ce formă ea ar fi luată. Şeful partidului conservator este chinte­senţa elementului disolvant, este, din vechi, disolvatorul partidului conservator şi a fost şi acum absolut consecinţe cu principiul seu, cu mam­a sa—cînd chemat să discute concentrarea a plecat să facă vânătoare la moşie. De ce nu s’a ajuns nici acum la nici un rezultat ? Nu numai fiindcă d. Iano­­vici a fost, şi de astă dată, contra uni­­rei, nu numai fiindcă d. Carp era grăbit să plece la vânătoare, dar şi fiindcă d. Carp n’a împărtăşit avizul Coroanei, că ar fi vreme ca starea de anarhie să înce­teze prin reluarea bunelor raporturi între partide. Ce va fi de acum încolo ? Un singur prognostic putem face—sigur și îmbucu­rător : d. Carp nu va mai fi ministru în țara romîneascâ și nimeni nu va mai discuta cu el chestia concentrării. Pledoaria d-lui Cantacuzino Domnul Matei Cantacuzino s’a angajat voluntar entusiast în procesul comunei cu societatea de tramvaie. Alături de d. N. Fleva, care se lasă subvenţionat şi d. Rosental, ale cărui onorarii au cinstea să fie publicate în Monitor, d. Cantacuzino s’a prezintat sub o formă mai curată: desinteresat, pătimaş pentru partea slabă — primăria. Este o specialitate a senatorului de Iaşi, să fie apărătorul entusiast—desinte­resat al primăriilor. Ca şi cum ele ar fi femei — vadane sau epitropisite rău, d. Cantacuzino sare în ajutorul lor : entu­siast la termenul ultim al procesului din­tre comuna Iaşi cu un proprietar de te­ren, entusiast, la botul calului în conti­nuare, pentru primăria Bucureşti. Pentru primăria Iaşi înţelesesem. Un ieşean cu suflet şi trup, fiiul boerului Vasile Canta, corespunde sufletului său şi aspiraţiilor sale cînd dă sprijinul seu, incontestabil preţios, intereselor obşteşti ale oraşului seu. Dar cînd acest sprijin se întinde şi a­­supra unei comuni cu care n’are legături sufleteşti şi într’o chestie pur locală—a­­tunci nu numai că avem dreptul, ca ie­şeni, să devenim geloşi, dar putem trage şi concluzia, că d. Cantacuzino cată să se specializeze în apararea gratuită a in­tereselor comunelor urbane din ţară. Domnul Cantacuzino urma să debuteze ieri în apărător entusiast al savantelor invenţiuni juridice ale d-lui Fleva. Aceste savante invenţiuni consistă, invariabil, în a recuza magistraţii,pentru a... nu pleda procesul. Aşa şi Sîmbătă la s. NI a Curţii de Apel din Bucureşti. Au fost propuse re­cuzările a doi magistraţi, Curtea a res­pins incidentul şi atunci avocaţii comu­nei au părăsit instanţa. Totul a fost o punere în scenă dina­inte preparată, cu rezultat dinainte ştiut: recuzările n’au fost serioase, respingerea lor naturală, iar părăsirea instanţei de către cei trei avocaţi fusese hotărîtă cu cel puţin două septămîni în urmă. Nemic n’a fost serios în acţiunea pri­măriei, nemic serios în incidentul de re­cuzare şi în părăsirea sălii, neserios ca toate lo­viturele fleviste. Să fi fost serioasă angajarea în joc a d-lui Cantacuzino ? Noi, cam­ cunoaştem pe d. Cantacuzino, afirmăm că nu. Balcanii in flăcări Ultima ştire ce ne soseşte de pe cîm­­pul de răsboi, ne arată, că Bulgarii au respins intervenţia marilor puteri şi a îna­intat direct un­­ultimatum Turciei. Era de aşteptat. Bulgaria în răspunsul seu, spune că intervenţia puterilor e tardivă, adică gu­vernul bulgar are perfectă dreptate. După ce a fost lasată a fi astfel frămîntată şi a rîdica armata pe­ picior de răsboiu, ne­greşit că o promisiune vagă, înainte ca armele să fie decis într’un fel sau altul, nu poate fi acceptată de presa bulgară, fără a rîdica întreaga naţiune, ca un sin­gur om, spre un cumplit răsboi civil. Ce se poate întîmplă acum, e lesne de prevăzut. Turcia pentru a-și apăra în primul rînd demnitatea ei de mare imperiu, va respinge ultimatumul Bulgariei, fără a răs­­punde. La rîndul ei Bulgaria va rîdica arma, și va porni în răsboiul ce-l consideră sfînt, pentru desrobirea conaţionalilor. Răsboiul se prezintă azi în­ condiţiuni grele. Turcia va fi atacată în patru părţi şi va avea în faţa ei şi armata bine orga­nizată a Bulgarilor, judecind după cele petrecute pînă azi, răsboiul va fi şi din cele mai crude, cari din ambele tabere ura este neîmpăcată. Dar cum se va opri acest măcel ? Aceasta negreşit nu se va putea face de­cît printr’o intervenţie energică a pu­terilor. Această intervenţie energică va trebui poate impusă tot prin arme. Pro­babil că nici una din părţile beligerante, nu va consimţi la pace, cu promisiuni, care să fie identice cu cele de azi, îna­inte de izbucnirea formală a răsboiului. Şi în joc vor fi apărarea integrităţei imperiului otoman’ şi evitarea unei mă­celăriri a popoarelor’creştine din Balcani. Semnalul e dat, — focul din Balcani, e aprins şi proporţiile ce va lua, pot fi de tot mari. D. păreri mm educaţiei narate Acelaş profesor A. Zerr, care a arătat ce trebuie să se înţeleagă în şcoală prin raţionalism, vorbind în altă parte despre educaţia morală, dă norme după care trebue să se facă aceasta în şcoală. Mai întăi se întreabă el, dacă instruc­ţia, bine înţeleasă, nu este prin ea însăşi o educaţie. Da. A învăţă iubirea raţiunei, afirmă el, este a învăţa întru cît­va jus­tiţie. A învăţa dispreţul pentru eroare, este a inspira dispreţul pentru prostie şi pentru indolenţa spiritului, care îi sunt cauzele. A preda ştiinţa este a dispune la de­testarea fanatismului care"ş­i-a oprit pro­gresul înăbuşind vocea promotorilor săi. A învăţa adevărul, este a vesteji min­ciuna şi ipocrizia. A preda istoria, aceas­tă „ conştiinţă a genului omenesc“, este a moraliza. Istoria este de la început pînă la sfîrşit o lecţie de înţelepciune şi de virtute, cea mai elocventă şi cea­ mai puţin suspectă. Şi apoi studiul este prin el însuşi un bine moral: după cum şcoala este anti­teza trîndăviei, studiul este leacul tuturor viţiurilor. Mai mult, institutorul prin atitudinea sa, prin aerul şi prin vorba prin răbda­rea sa inspiră copiilor gustul pentru e­­xactitatea. Văzînd şi auzind în fiecare zi pe ins­titutorul lor, copii învaţă cu încetul, fără cărţi, fără­ fraze, două lucruri frumoase : a respecta vrîsta şi experienţă şi că ştiinţa este un lucru grav şi mare. * Asupra întrebării dacă este trebuinţă ca morala să fie tratată ca o materie de program deosebită, profesorul din Pa­ris este de partea acelor ce susţin că în­­văţămîntul moralei să fie ocazional; e­­ducaţia morală, fiind prin excelenţă o operă de fiecare moment, cel mai bun aliment al său, sunt ocaziile care vin din întîmplare sau din însuşi faptul pre­dării unei materii. Totul este materie de sfaturi şi de pre­cepte. Ştiinţa pedagogiei şi învăţătoru­lui trebue să constee în a şti să tragă folos din orice subiecte. Cite ocazii nu se ivesc pentru institu­tori e a face să simtă elevii preţul şi farmecul sentimentului, bunătăţii, al’ drep­tăţii, a sincerităţii, a blîndeţe’i, a milei, a sobrietăţii, a stăpînirei de sine, a for­ţei sufleteşti, a ajutorului reciproc. Trece o înmormîntare : institutorul vor­beşte despre respectul ce datorim mor­ţilor. Recruţii pleacă , spune cîte­va vorbe despre datoriile patriotice. Un copil chi­nuit, un animal , face observaţiuni des­pre urîţia cruzimei. Un altul a rănit pe un camarad ori s’a rănit el singur în transporturile unei mînii : arată prostia şi pericolul a­­cestei pasiuni. Aceste lecţiuni întîmplătoare sunt cele mai eficace şi mai bine reţinute de a­­cei copii. Cu toate aceste s’a crezut de cuviinţă în cele mai multe şcoli şi se institue un curs special. Aceasta pentru a nu se neglija aceas­tă sarcină a învăţătorului. Esenţialul însă este chipul cum se în­ţelege a se preda acest învăţămînt. Pînă la un oare­care punct, de fapt învăţămîntul moralei este un învăţămînt practic, concret, care constă din­ per­­cepte, asupra cărora toată lumea este de acord. Este morala curentă, împărţită în lecţii predate nu numai după rigoarea u­­nei deducţii, ci şi după claritatea şi u­­şurinţă, întărite prin lecturi frumoase, i­­lustrate de exemplu familiare şi de com­­paraţiuni scoase din mediul cunoscut de copii.* In Franţa şcoala fiind laică, s’au putut alcătui cărţi cu istorioare morale care au un principiu propriu, mult mai puternic de­cît doctrinele biblice care se bat de multe ori în cap cu morala curentă. In programul şcoalelor noastre primare sunt o mulţime de istorioare biblice care dau această împesie a Moralei, nu poate să aibă alt izvor de­cît cel ştiinţific, şi în cărţile noastre de citire ar trebui s­puse numai acele din istorioarele biblice care se potrivesc cu acest izvor. Legea morală, cu toate legile derivă din natura lucrurilor, reprezentată, în spe­ţă prin constituţia morală a omului. Cînd aceasta va fi aşa de bine cunoscută cum e cunoscută constituţia sa fizică, morala

Next