Opinia, martie 1913 (Anul 10, nr. 1820-1845)
1913-03-01 / nr. 1820
ABONAMENTE ANUNŢURI Un an 6 luni rând pag. III, 50 b. an IV, 400 BANI Redacţia şi Admin., Iaşi, str. Gh. Mîrzescu 25 Sub direcţiunea unui Comitet Anul X No. 1820 - Vineri 1Mart 1913 20 lei 10 lei BANI AMICII La vreme de nevoe se cunosc prietenii, zicem noi. Strămoşii noştri, cari ne-au lăsat atitea comori de experienţă şi înaltă gîndire, ziceau : donee eres felix,’ multos numerabis amicos. Aceste cugetări şi maxime îmi vin în gind acum cînd trecem prin restrişte şi, mă uit în toate părţile, se văd cari sunt amicii noştrii. Cînd văd cum stau lucrurile, mă întreb : avem noi oare amici şi la urma urmei avem nevoe de amici ? ’ Pentru a răspunde acestor întrebări, să facem oare cari consideraţiuni. Dacă aruncăm privirile asupra timpurilor trecute, vom găsi istoriceşte povestit că au existat epoce cînd indivizii ca şi popoarele, fie care contau numai pe sine, că nu aveau şi nu recurgeau la prietenia nimănui. Un erou antic n’avea nevoe de ajutorul cuiva spre a se pune în valoare. O naţiune compusă din eroi, de asemenea n’avea necesitate de spirijinul alteia. Dar timpurile eroilor au dispărut de mult, dacă au existat vreo dată. Astăzi noi ca indivizi valorăm şi prin societatea în mijlocul căreia trăim. Considerăm ca un adevarat progres social starea de dependenţă în care ne aflăm unii faţă de alţii. Doctrina solidarităţii sociale, ori cît am cerca să o combatem este aceia sub scutul căreia înaintează societăţile de astăzi. Noi înţelegem ca indivizi, că fiecare dintre noi, n’am fi ceia ce suntem dacă n’am fi primit sprijinul societăţii din care facem parte, şi că noi, la rîndul nostru pentru o parte cît de mică dăm ajutor semenilor noştri ca să poată ajunge la realizarea scopului social. Nu se poate trăi deci astăzi într’un Stat civilizat fără să te sprijineşti pe acţiunea semenilor tăi, după cum aceştia se sprijinesc pe ajutorul ce ai datoria a li-L da. Nu se poate de asemenea să existe Stat civilizat, care să nu conteze în desfăşurarea energiei sale pe amiciţia şi concursul altor State. Şi negreşit, vorbind aici de amiciţii, n’am înţeles a mă referi la acele prietenii interesate, cari se cintăresc după importanţa interesului şi cari prin urmare, în anumite momente îţi pot lipsi, ci de amiciţia încercată, amiciţie care să reziste oricărei întîmplări. Şi în asemenea caz ce e mai natural ca cei de acelaşi sînge cu tine, cei cu o origine comună să-ţi fie în adevăr fraţi ? ! E drept că toată lumea pricepe şi vorbeşte că nu astăzi este timpul sentimentalizmului, că amiciţiile de astăzi au la bază interesul, înaintea unui asemenea argument, ne închinăm, şi recunoaştem importanţa lui. Dar iarăşi nu se va putea nega că dacă interesele mai mult sau mai puţin recomandabile dictează şi orînduesc acţiunea generală a Statelor, sentimentele, prietenia, solidaritatea încă se manifestă. Noi, cei care facem parte din rasa latină, trebue să regretăm numai că între noi facem prea puţin caz de această solidaritate. Căci să ne uităm la marele nostru vecin. Acolo, exista o puternică asociaţiune slavă, asociaţiune care poate contrabalansa acţiunea Statului, acţiune dictată de interesele momentului. însuşi Statul cu întreaga organizaţie a lui se teme de ea. Statul ştie că atunci, cînd această forţă se va pune în mişcare, el va fi dator să o urmeze. De această putere se teme Statul politic rusesc, dar se teme şi o lume întreagă. Acea asociaţie slavă a încurajat pe Bulgari şi Sirbi. Aceştia ştiau că Statul Rusesc, ca organizaţie politică, n’are să le dea mare ajutor, dar erau siguri de concursul acelei mari asociaţiuni slave, şi cunoşteau importanţa ei. Bulgarii şi Sîrbii au mers la războiu pentru, că ştiau că există o putere, care veghează asupra lor, putere care în nici un caz nu-i va lasa să piară. Este deci o amiciţie, care rezistă tuturor încercărilor. In lumea latină o asemenea putere tutelară nu există. Negreşit, trebue să regretăm că aşa sunt împrejurările, dar constatăm că aşa este. Momentele prin cari trecem noi acum, trebue să aibă influenţă hotărîtoare în chestiuni de felul acesteia de care vorbim aici. Dacă este cert că trebue să avem amici, e bine să ştim cari sunt aceia împrejurările actuale ne vor face să-i cunoaştem. Desigur puterea oarecum personală a fiecării naţiuni este ceva. Ea însă nu e totul. De aceia dacă trebue să contăm în primul loc pe propriile noastre forţe, nu e mai puţin adevărat că acestea nu se vor putea produce în toată întinderea lor, decît sprijinite şi de alţii. Pe aceşti alţii voim să-i cunoaştem. Situaţiunea actuală e de natură a ne da această satisfacţiune. O dată ce vom cunoaşte pe amic, vom avea datoria a-i cultiva. Va trebui să educăm pe viitoarele noastre generaţiuni în acest sens. De mici trebue să deprindem pe urmaşii noştri cu ideia, că adevăraţii amici sunt unii şi nu alţii. Trebue de cu vreme să le arătăm cu cine să fie şi să rămînă prieteni. Chiar dacă am fi siliţi la o amiciţie ca aceia cătră care îndrepta Ştefan cel Mare pe fiul său „să o facem, dar s’o facem cu conştiinţă şi s’o facem cu deplinătate. Negreşit astăzi nu mai poate fi vorba de Puterea la care s’a gîndit Ştefan cel Mare, dar se prea poate că nu fraţii să fie amicii noştri viitori. De altă parte se poate ca amiciţiile pe cari le-am cultivat pănă acum să nu reziste încercărilor momentului. Orientarea noastră viitoare va avea însă punctul său de plecare în amiciţia ce se va lega acum. Ne trebue dar o amiciţie şi solidă, dar care să Înţeleagă că e şi solidară. S’o căutăm. Am convingerea că o vom găsi. V. I. Radu. NOTA ZILEI In viaţa teatrului nostru naţional... suflă un vînt pustiitor. Sufleorul Nicu Pavelescu s’a trezit şi el — spre mirarea noastră—bătrîn, bun de scos la pensie, bun de... suflat într’un cuvint. Şi iată că se anunţă nu numai înlocuirea lui Pavelescu, dar şi inovaţia modernă de a se încredinţa postul de sufitor unei.. femei. Calităţile voacei femenine—cum şi alte calităţi... fizice—ar fi corespunzînd mai bine „rolului“ de sufleor, poate. Dar ne întrebăm ce s’ar întîmpla dacă ar fi şi tînără în acelaş timp. Gîndiţi-vă la scenele de gelozie între artista de pe scenă şi acea din cutie ; gândiţi-vă la ta... sufleţirea junelui amorez pentru „sufleora“ jună, care ar fi reuşit să insufle oarecari sentimente. De emoţiune, eroul—■ între două—ar putea să nu... sufle o vorbă din rolul ce i s’a încredinţat. Te joci cu zăpăceala ! încolo—dorim din... suflet, ca inovaţia să fie aplaudată,—fie şi numai între culise. Publicul nu va profita prea mult dintr’o astfel de schimbare. PRIMARUL ESTET Jurisconsultul şi profesorul distins care e d. Matei Cantacuzino, e in acelaşi timp un estet. Primarul laţului este un om de gust, poate chiar de un gust rafinat, care se găseşte adeseori un conflict cu împrejurările de diverse naturi, in care se desfăşoară viaţa şi activitatea unui oraş nenorocit—cum este al nostru. Ca om de gust—a dispus, îndată după instalarea sa la primărie, să se dărime cele două alegorii, improvizate cu ocazia serbării lui Cuza Vodă, figuri cari desfigurau laşul, fără să adauge nimic, ca avantagiu estetic, oraşului atît de sărac în adevărate monumente sculpturale, ori arhitectonice. Ca om de gust s’a revoltat — văzînd, întîmplător,una din judecătoriile noastre de ocol—instalată într’un imobil al comunei de un aspect mizerabil și de o încăpere sumbră și a dispus evacuarea imobilului, condemnat de mult a fi dărîmat pentru alintarea străzii respective. Ne gîndim însă, nu fără oarecare temere, ce s’ar întîmpla dacă d. Matei Cantacuzino, înzestrat cu un simț estetic superior, ar vedea de aproape toate acele numeroase pânde și aspecte ale lașului, cari desfid nu numai nervii unui estet cum este primarul Iaşilor,—dar dezgustă şi pe un trecător nepretenţios care ar fi venit bunăoară, dintr’un alt oraş — mai din jos—al ţării. Nu mai vorbim de cei veniţi de peste hotar ! S’ar întîmpla că primara,spontan şi sincer cum este, ar pune în cumpănă toată autoritatea personalităţii sale, ca să facă să dispară, măcar în parte, acele multe şi mari neajunsuri ■cari fac din foasta capitală a Moldovei un infect oraş de provincie , un oraş în care judecătoriile pot fi confundate cu..., temniţele şi unde unde şcoli primare sunt, la rîndul lor, ocne pentru dascăli şi copii. Mai zilele trecute d. Matei Cantacuzino a făcut intervenţiuni la Centru, spre a se acorda Iaşului sumele necesare pentru clădiri de şcoli şi pentru oarecari îmbunătăţiri de altă natură, resursele comunale fiind excesiv de reduse în a doua Capitală. Să sperăm că primariatul d-lui Cantacuzino va coincidă şi ca vremuri de abundenţă financiară,generală şi locală şi că astfel înaltul d sale gust estetic va fi susţinut de mijloace suficiente, pentru a se mulţumi şi simţul fin al primarului şi trebuinţele publice atât de multiple in acest nefericit oraș. Subscripţia naţionala Rezultatul frumos pe care l’a dat pînă acuma subscripţia pentru flota naţională a stîrnit o mare mulţumire sufletească. La început s’au găsit unii care să zică că e nedemn ca statul român să permită această cerşetorie al cărei rezultat să-i Înlesnească întemeierea unei instituţiuni de aparare naţională şi n’aveau dreptate, căci iniţiativa nu pornia de la stat şi nici nu putea porni de la el. Era o iniţiativă particulară, era un gest măreţ al cltorva persoane cu dragoste de ţară, gest care a fost apoi imitat de mulţi şi care a făcut curent. Astăzi se găsesc alţii care constatând rezultatele pe care le-a dat acea iniţiativă lăudabilă să zică că ele sunt dovada strălucită a celui mai bun patriotism. Greşesc şi aceştia, căci exagerează. Mulţi au fost surprinşi displăcut de mulţimea listelor de subscripţii şi de varietatea titlurilor, sub care ele se prezintau. Nu era chip, ziceau ei, să intri la vre-o autoritate sau chiar la vre-o instituţie privată sau particulară mai cu vază,—la care prezenţa unor astfel de liste de multe ori e inexplicabilă—, fără ca să fii nevoit din diferite motive săţi verşi punga pentru aeroplan, submarin s’au flotă. Da aceea ar fi desigur foarte interesant de ştiut în ce chip au contribuit la subscripţie diferitele categorii de profesionişti, diferiţii producători ai ţărei. Căci dacă s’ar vedea că cea mai mare parte din acest capital destinat apărărei naţionale a fost adunat din subscripţia funcţionarilor şi a clienţilor diferitelor autorităţi, nu avem de ce ne bucura. Ei au făcut-o de nevoie. Şi rezultatul acesta nu duce la o concluzie înbucurătoare. Ne-am întreba atunci ce-a făcut masa cea mare a producătorilor, proprietarii şi arendaşii, industriaşii şi negustorii. De la ei am vrea fapte mari şi gesturi înălţătoare, căci pe acestea le ştim bine simţite şi libere. Dar oricum ar fi să recunoaştem că bucuria nu ne poate fi în nici un caz deplină decît atunci cînd listele de subscripţie înpărţite la diferite persoane şi autorităţi se vor strînge, de preferinţă pe judeţe, şi se vor totaliza şi publica detaliat, dîndu-se samă în acelaş timp de modul de întrebuinţare al capitalului astfel adunat. V. Inkrugiftu ii. 1 Un avertisment Bulgariei In „Neue Freie Presse“ de azi, găsim un prea judicios articol privitor la diferendul româno-bulgar. Ziarul, după ce laudă atitudinea exactă şi atît de umanitară a României, se adresează Bulgariei şi zice: „S’a neglijat şi Bulgaria, în aceşti 35 ani,—cu toate că se făceau platonice manifestaţiuni de recunoştinţă către Romînia, ca eliberatoare a Bulgariei,—a se convinge populaţia, că realizarea idealului bulgar din Macedonia şi Tracia, şi mărirea Bulgariei, atrage după sine şi plata poliţei de recunoştinţă către Romînia. Bulgaria ar fi trebuit să facă primul pas spre sacrificiul necesar, pentru a permite Romîniei rectificarea frontierei dobrogene... şi a repara astfel nedreptatea de odinioară*. Ziarul adaugă: „Dacă Romînia ar fi vrut să reguleze această chestiune numai în interesul ei şi a nu ţine în seamă de alte sentimente, ar fi putut negreşit s’o facă în 1885, cînd Bulgariea era ocupată de revoluţia din Rumelia şi de războiul cu Serbia, şi era guvernată de un principe, desemnat de Rusia“. Afirmarea marelui ziar Vienez, e un adevăr, asupra căruia bulgarii nu pot decît să mediteze. .. ....... In apararea comerţului — Legea nouă a firmelor — Va fi una din cele mai apropiate proiecte de legi propuse Parlamentului, de către d. N. Xenopol. Legea firmelor din 1881, nu mai poate corespunde cerinţelor actuale ale comerţului nostru. O lege a înscrierii firmelor trebue în primul rind sa ocrotească exercitarea comerţului cinstit. Din acest punct de vedere reforma d-lui Xenopol e, incontestabil, de o deosebită utilitate economică şi socială. Această ocrotire a comerţului cinstit e arătată prin dispoziţiunile art. 3 din proectul d-lui Xenopol. Se prevăd următoarele : Nici un comerciant nu se va putea folosi de emblema aleasă pentru table, afişer, prospecte, etc., dacă nu va insofi de numele şi pronumele său, care va trebui să fie scris in întregime, în mod vizibil şi citeț. Aceasta e una din inovaţiunile de seamă ale reformei d-lui Xenopol, înşelarea publicului şi a creditorilor nu se va mai putea face ca pînă acum. Scriindu-se numele şi pronumele citeţ, falitul nul va mai putea urma comerţul său—pe numele sofiei sale, cum o făcea pînă acum, continuind astfel a înşela bună credinţa tuturor.* Legea d-lui Xenopol nu se opreşte numai la specificarea înscrierei firmelor comercianţilor, dar se mai referă şi la emblemele diverselor societăţi în comandită, anonime, în nume colectiv şi de bancă Referitor la ele, legea prevede ca să-şi însoţească emblema de firma lor socială, indicind că sunt societăţi în comandită, anonime etc.* Legea, dintr’un meritos spirit de prevedere, insistă în deosebi asupra emblemelor comercianţilor de bancă. Aceasta era necesar căci, prin libertatea ce există pentru acela care-şi înscrie comerţul de bancă, de a-şi alege orice emblemă, chiar din acelea care prin natura lor induc cu ușurintă in eroare, se aduce un mare rău publicului încrezător. De aceea proectul interzice acestor comercianţi de a alege emblema. Comerciantul e dator a-şi înscrie pe firmă numele și pronumele şi să le insoteasca de cuvintul „ban cher“. t ADRIANOPOLE De cîte ori citesc istoria otomană, mă prinde lincezeala după vremurile de frămîntare şi glorie ale numerosului popor crezător de „Coran“. Din depărtările Asiei, Turcii au venit ca un şivoi spre Europa şi, cînd sultanul Amurat I cuprinse Adrianopolul la 1360, părăsi Brusa pentru a-şi stabili capitala în noua cetate cucerită. Oraşul asediat astăzi de Bulgari a fost primul centru al islamismului în Europa şi astfel şi-a căpătat o valoare istorică mereu crescută prin încercările grele ce avu a le suferi de atunci pînă ’n zilele noastre. Adrianopolul fu de multe ori asediat, dar niciodată cuprins, vădîndu-se astfel admirabil întărit și totuși, o aplicare subtilă spre misticizm, ne îndeamnă a-l socoti un rău augur pentru imperiul otoman. La 1453 Turcii, sub Mahomed II cuprinseră Constantinopolul care luă locul vechei capitale, iar Adrianopolul rămase ca o avangardă mahomedană prin cotiturile Balcanului. La 1512 Selim, fiul sultanului Baiazid, se răsculă în contra tatălui său şi împresură Adrianopolul. Cetatea nu căzu, dar sultanul trebui să abdice. In 1829 Ruşii împresoară Adrianopolul şi, deşi necuprins, Turcii recunosc independenţa Greciei şi tot astfel la 1878 ctnd fu declarată Independenţa Romîniei. In războiul actual Adrianopolul a opus cea mai înverşunată rezistenţă cunoscută în paginele lui prăfuite de vremuri Ultimele ştiri ale ziarelor proorocesc capitularea. Ar fi dureros pentru dînsul şi ar fi trist şi pentru noi Cedat da, dar cuprins, ar fi uciderea unui vis bătrîn şi frumos. Ori-cum, avem credinţa că chiar dacă după 552 ani de stăpînire turcească, Adrianopolul va trece în stăpînirea Bulgarilor vecinii noştri vor trage multe foloase economice—poate și militare—dar gloria bătrînei cetăți va fi apus odată cu risipirea nimbului de poezie orientală. G. ’ ECOURI In societatea din New-York se pare că se petrec multe scandaluri cu ocazia balurilor ce se dau şi s-ar fi simţit nevoia unei ligi a amfitrioanelor şi unui cod al bunelor moravuri. Iată clauzele acestui cod. Liga interzice accesul saloanelor: 1) Doamnele cari iau parte la dansuri oprite; 2) Acelora cari fură altor dame accesorie de cotilion şi diverse cadouri; 3) Cari fumează în sala de mîncare, în timpul mesei; 4) Cari nu poartă jupoane ; 5) Cari flirtează în colţuri obscure ; 6) Domnilor cari aprind chibrituri pe ziduri ; 7) Cari aruncă pe parchet scrum şi mucurile de ţigări. 8) Cari turnează în timpul mesei; 9) Cari beau mai mult de două butelii de şampanie ; 10) Cari refuză a dansa cu o doamnă indicată de stăpîna casei; 11) Cari convorbesc împreună la o parte; 12) Cari corup servitoarele. * Ce-au fost cei şapte miliardari americani înainte de a fi... miliardari: J.-Wastes, măturător ; P. Morgan, striga lapte pe stradă; Rockefeller, băiat de băcănie ; Carnegie, mic funcționar comercial ; G.-I.Gould, purtător de reclame pe stradă ; A. Belmond, portar. * Cele cinci porturi Egiptene '• Alexandria, Port-Said, Suez, Damietta şi El- Kossieri sunt la stare de înflorire. Exportul anului 1912 faţă cu cel al anului precedent deşi a scăzut cu peste un milion de livre egiptene totuşi importul a crescut cu 5.975 330 liv. egipt. Anglia este ţara care face cel mai mare comerţ ca Egiptul, Franţa, Germania şi Italia reprezintă proporţii mai mici. OAMENI ŞI LUCRURI Intr’o zi, la Senat ■■■ In una din zilele sâptămlnii trecute, în urmărirea unor acte de studiu la Universitatea din Capitală, descoperit ca un naiv venit dintr’un fund de provincie, că Senatul ţării se află instalat in palatul Universităţii. O aulă cu adevărat universitară, lipsită de majestate şi fără proporţii exagerate—în aşteptarea aulei grandioase din noul Palat al Senatului ce se va clădi de acum înainte. Prea multă pază la Intrări — gardişti jandarmi!—pentru liniştea care domneşt® lnlăuntru. O animaţie uşoară—provocată de curiozitatea zilei, de chestiunea de actualitatea zilei, acea a concursurilor universitare pentru numiri de profesori. O săptămină academică, la genere. Discuţiunea în jurul Academiei Comerciale era de abia terminată şi iată la ordinea zilei o altă problemă culturală, acea a numirilor profesorale. O ridicase un iaşan,—profesorul Gâvănescul, interpelind pe tema articolului 81 şi în acea zi avea să îi răspundă profesorul Toma Ionescu, un orator clar, cumpătat şi avînd în acelaş timp autoritatea, de toţi recunoscută, de a invoca un argument peremptoriu între toate luptele şi succesele sale proprii la numeroase concursuri, — în Franţa. Cu încetul sala s’a populat, iar tribunele sunt ocupate. Aspectul a devenit mai interesant, dominat cum este de figura vigurosului bătrîn, neclintit la postul său,—care prezidează adunarea. Se comenta în tribuna publică faptul că preşedintele Senatului n’a lipsit încă la nici o şedinţă în toată seziunea. ...Acum obiectul discuţiunii s’a schimbat, dar suntem tot în actualitate. O scurtă interpelare a unui senator, Eme Lahovary, privitoare la o chestiune de mobilizare a personalului C. F. R., şi răspunsul concis, lămurit, dat de ministr lucrărilor publice, de care interpelatorui se declară mulţumit. Ce contrast—remarc în treacăt—între tonul şi finul, abundînd în locuţiuni şi intonaţii franţuzeşti, al senatorului şi pitoreasca limbă „moldovenească“ a ministrului căruia profesoratul de franceză—de altădată—nu i-a răpit, de loc, înlesnirea de a găsi şi a rosti cele mai curgătoare şi mai precise fraze într’o „moldovenească“ plăcută şi