Opinia, iunie 1914 (Anul 11, nr. 2188-2211)

1914-06-01 / nr. 2188

Administraţia­­ Tipografia N­. Stoldner, Iaşi. - TELEFON No. 36 -ZIAR CONSERVATOR-DEMOCRAT Sub direcţiunea unui G­enitet­eaşi I—No. 2188 - Duminică 1 Iunie 1914 întrevederea dela Constanţa Mâine, în salve de tunuri, va sosi întreaga Familie a Ţarului tuturor Ruşiilor la Constanţa, întîmpinată de Fami­lia Regală şi Princiară a României. Nu e momentul de a face proorocii, nici de a scoate pripite încheieri dintr’un eveniment istoric atît de important, cum este o vizită în Romnia a celui mai puternic Suveran din Europa. Detaliile precise nu vor lipsi a se cunoaşte la timp şi urmările vor fi simţite fără întârziere. Astăzi, în preziua serbărilor de la Constanţa, presa este unanimă a salută cu simpatie însemnatul eveniment şi a-şi exprima încrederea in înţelepciunea Regelui Carol şi în bunele intenţiuni ale guvernului care-L înconjoară. toplin Imiii­­cdl api IV Recepţiunea provizorie a tuturor lucrărilor executate de Unionbauge­­sellsdlmft şi printre ele şi a conduc­tei de aducţiune, a fost făcută în Mai 1911 de către o comisiune compusă din d-nii ingineri I. B. Can­­tacuzino, Tancred Constantinescu, N. Bălănescu şi un reprezentant al Societăţei constructoare. Procesul verbal de recepţie iscălit şi de d. I. Cantacuzino şi de d. T. Constantinescu recepţionează tot res­tul lucrărilor , pentru conductă însă şi pentru anumite porţiuni a ce­lei de fontă şi a celei de oţel şi be­ton armat, „rămîne a se constata ulterior, după ce vor fi încercate la presiune, conform cadtului de sar­cini11. Pentru ori­cine, este limpede că comisiunea din 1911 nu a recep­ţionat toate aceste porţiuni, întru­cît procesul verbal zice că „rămân a se constata ulterior“. Aceste porţiuni anume specificate în procesul verbal, nefind recepţio­nate provizor, nu se poate concepe că au împlinit anii de întreţine­re spe­cificaţi de contract. Nu vorbesc de acest nou an „acceptat“ în urmă, ci de cei doi ani prevăzuţi în con­tract, ani care ar trebui să curgă de la recepţia provizorie. Cum această recepţie provizorie nu a avut loc pînă azi, anii de în­treţinere nu au fost făcuţi. Se va putea vorbi de ei numai din ziua cîrid un proces verbal în regulă va fi constatat recepţionarea provizorie. Dar ceia ce este aşa de limpede pentru orice om de bun simţ, de­vine prilej de mari încurcături pen­tru cei ce aveau interes să pescu­iască în apă turbure. Gîn­d procesul verbal din 1911 declară că porţiunile acestea din conductă, nu au fost constatate, şi că se vor constata şi recepţiona ulterior, cum s’a putut concepe că şi aceste porţiuni intră în anii de întreţinere cari iau sfîrşit la 1913. Cum puteţi supune aceste porţiuni recepţiei definitive, azi în 1914, cînd­ ele nu au fost pînă azi recep­ţionate provizor. Că Societatea a admis această procedare—este evident. Reprezentantul iei care a luat parte la recepţia provizorie din 1911, a convenit ca porţiunile acestea din conductă, „să se examineze ulterior“. Ce-ar putea să mai obiecteze astăzi? Primăria, actuală—treime să puie imediat în vedere onorabilei Union­­baugesellschaft că pentru aceste porţiuni prevăzute la art. 8 al procesu­lui verbal din Mai 1911, nu se poa­­te vorbi de recepţie definitivă. Uni-­­­onbaugesllschaft să bine­voiască să ceară recepţia prov­­orie care nu a obţinut-o în 1911. Dela data acesteia numai­ ar pu­tea fi vorba de o recepţie definitivă pentru porţiunile specificate la art. 8 al procesului verbal. A face altfel este a compromite cu bună ştiinţă interesele comunei. Dr. D. Mezincescu Profesor de Igienă la Facultatea de Medicină NOTA ZILEI Dilemă iaşeină d­intre administraţia comunală şi acea sanitară a isbucnit un mic conflict. Cea dintăi ne­vroind să fie acuzată că procedează cu uşurinţă în ce priveşte greutatea pînei la cîntar impune brutari­lor să lipească pe pini etichete indicînd greutatea lor. Şi iată că sare serviciul sanitar cu ar­gumentul că etichetele poartă microbi şi că sunt o primejdie pentru... consumatori. Vedeţi dilema bieţilor iaşani: Să moară de foame din cauza scanda­loasei lipse la cîntar, ori să moară de boli contagioase din cauza etichetelor? Vorba proverbului : ori cu capu’n pia­tră ori cu piatra’n cap. -----------------------------------------­ ritori marţi ? Nici-o dezminţire n- a urmat interv­ie­­wului pe care, cu o dată mai inttrziată de cum se face de obiceiu, l'a publicat ziarul vienez «Neue Fr­eie Presse». Ramine dlară stabilit că fostul şef al partidului conservator d. P. P. Carp, care tot prin «Neue Freie Presse»lansase perfida formulă «Ce avem noi cu He­cuba»? părăsind astfel pe Rominii din Peninsula Balcanică numai de dragul unei vorbe de spirit, — care n'a fost măcar de spirit a recidivat. Dar să fie gind de om politic că tra­tatul de Bucureşti nu e definitiv şi nu e viabil ? înţelege oricine că dacă tratatul dela București e literă moartă, atunci M. N. Regele, Titu Maiorescu, Take Ionescu, partidele, armata... nu au nici un merit, totul a fost ceva intimplător, o glorială trecătoare, un nimic. Și a fost un nimic nu-i ceva durabil, temeinic, tocmai fiindcă el P. P. Carp. n’a avut conducerea, sau cel puţin, n’a luat parte la înfăptuirea lui. ’ Nu se gindeşte domnul acesta că vo­ind să micşoreze meritele acelor cari au dat putinţa infăptuirei tratatului de la Bucureşti, micşorează prestigiul ţârii în­tregi? De multe­ ori are o ţară prilejul să înfăptuiască un tratat ca cel de la Bucureşti? Astfel se dă cu piciorul u­­nei opere a ţării întregi? Dacă această afirmare : tratatul de la Bucureşti este literă moartă, ar fi fost făcută de vre-un străin oare­care din ţara noastră, el trebuia să plece, căci toată ţara s'ar fi ridicat ca un om în cntra aceluia, care ar fi căutat să ne înjosească. Noi ne-am obişnuit—şi rău am făcut—cu insultele acestui domn a­­dresate poporului român. Are două scuze d. P. P. Carp : în­­tăiu că în toată viaţa sa a fost un ră­tăcit şi al doilea că nimeni nu-l ia in serios. Mici Polemici Agitaţie, telegrame, protestări la Rege, injurii pentru ministru, bătăi, balamuc — toate aceste ştiţi cum se cheamă la d. N. Filipescu ? ...Că s’a retras din viaţa politică. * Quidam aminteşte fraţilor Brătieni că poliţa reformelor ajunge la scadenţă. ...Sperăm că poliţa nu e girată de Quidani.* Tim­işeştii nu ne dau cei 20.000 metri cubi de apă. Ei ş­i ? Ni-­ a dat Bahluiul un schimb. * S’au pompat atitea credite ca să dis­pară Bahluiul. Şi etnci colo, inundă o­­raşul. „Petit Bonhomme vit encore!...* * Curioasă „miopie“ este acea de care sufere d. Toneanu. Vede numele d-lui Grecianu pe buleti­nele altor candidaţi. Ştiinţa va trebui să explice acest nou fenomen optic...* Epitropia Sf. Spiridon anunţă că vrea să dee în exploatare moşia „Ruşii“. ...Şi Ruşii speră să ne iee pe noi în exploatare. Ca să dezlipească România de Tripla Alianţă cu care a mers constant atîta vreme, Ţarul vizitează tocmai la... Con­stanţa ! * Ziarul «Le Temps» reproducind un articol din „Journal des Balkans“ al d-lui Al. Rubin, zice că e scris de Al. Rubin. ...Să fie o maliţiozitate ? * „Mai mulţi poliţişti engleji — scrie un ziar — au fost loviţi de sufragete cu piciorul in abdomen». — Numai de ri ar... avorta... mişcarea sufragetelor.* A propos de suf­răgete. Peste vro 40 de ani vTo agenţie lon­­donează o să telegrafieze: „M. S. Regele a însărcinat pe Lady Pankhurst să formeze cabinetul“... Presa străină şi vizita farului Neue Freie Presse, comentînd vizita Ţarului în România, zice că este un e­­veniment de o importanţă extraordinară. Şi aceasta nu numai pentru Romîni, dar pentru Europa întreagă şi în special pen­tru Austro-Ungaria. Se încerca a se da acestei vizite caracterul unei vizite de curioasie, dar faptul că Ţarul vine înso­ţit de d. Sasonoff, ministrul seu de ex­terne, însamnă că se vor desbate ches­tiuni de tot interesante. Vizita lui Talaat-Bey la Bucureşti, tre­­bue pusă în legătură cu cele ce se pe­trec acuma,—şi e de prevăzut, că d. Sa­sonoff va discuta cu oamenii de stat din România şi chestia Dardanelelor, Rusia dorind în această privinţă o înţelegere cu Romînia şi Turcia. Dar în afară de aceasta, se mai a­­firmă­ că o chestie de şi de o mai mare importanţă va fi discutată, şi care in­teresează chiar pacea europeană. ■■ E vorba de a se convinge Ro­mânia să nu mai reiauiasca con­venţia militară încheiată cu Aus­tria in 1898. Această convenţie, încheiată în timpul vizitei împăratului Frantz Josef la Bucu­reşti, expiră în anul 1916. Rusia n’ar încerca încheierea unei con­­venţiuni militare, dar asigurarea ca Ro­mânia să păstreze independența ei pe viitor. Un câine crai.—Astă iarnă , doamnă Lanoy, a cumpărat un cîine ciobănesc nemțesc cu 450 lei la Paris. Negustorul a sfătuit-o să-l culce pe Iingeria ei, ca să se obicinuiască cu noua stăpînă. In prima seară ea vru să-l așeze pe cămașa de zi, dar abea se desbrăcă și cîinele s’aruncă asupra stăpînei vrînd să-i dea dovezi de o afecțiune neașteptată. D-na Lanoy începu să strige ; servi­toarea interveni și reușind cu greu să-l ia pe cîne de pe stăpîna sa, acesta se re­pezi la servitoare. Numai aruncînd cu sca­une și fetele în satirul cu patru picioare, femeile izbutiră să se încuie în odaia de alăturea şi să scape de dragostea cu sila. Tribunalul, judecind cererea d-nei La­noy în reziliarea vînzării, n’a ţinut seamă de oferta negustorului ca să-i dea alt cîine, care ar fi putut fi mai berbant, şi l-a condemnat să restitue cei 450 lei. + Populaţia Bucovinei.—După recensă­­mîntul dela 31 Decembrie 1910 este de 794.929 suflete (între aceştia sunt cuprinşi şi militarii aduşi din alte ţinuturi). După naţionalităţi Rutenii domină (305.101) a­­poi în ordine numerică vin Romînii (284254) Germanii (68.581), Polonii (89.210), Un­gurii (10.391). Românii sunt în mai mare număr în districtul Rădăuţi (54.762 faţă de 23.822 Germani, 8533 Ruteni), distric­tul Suceava (46029 faţă de 11.723 Ger­mani, 6327 Ruteni, districtul Gura Humorei (41.984 faţă de 13.706 Germani, 2925 Poloni, 1287 Ruteni). In oraşul Cernăuţi Romînii sunt în minoritate (13.440 faţă de 41.340, Germani, 14.893 Poloni, 15.254 Ruteni), cu toate că provincia e româ­nească. OAMENI ŞI LUCRURI Două volume O singură dată face excepţie Eminescu şi anume în sonetul «Trecut-au anii...», în care ne întîm­pină 5 rime în loc de 4. Poate pentru că în cele din urmă două strofe marele poet ne dă două rime foarte rare şi dificile: o rimă la „tremuri“ şi una la „lunec“. Nici­odată insă nu schimbă lungimea versului şi aci este esenţialul pentru acei cari ţin cu orice preţ—cu preţul greută­ţii adecă şi al îndemînărei—să utilizeze sonetul. Care din noi, în anii de diletantism, n’a cultivat sportul sonetului, îngăduin­­du-şi sub“această « firmă », versul variat, cînd de 14, cînd de 7 silabe ? In aceste condiţiuni însă nu ne putem lăuda că am creat sonete. E adevărat că mulţi poeţi nu vor să recunoască severi­tatea legei acesteia în chip ireductibil. Bună­oară un compatriot al nostru care isbuteşte a scrie corect şi uneori eloqu­ent în franţuzeşte—d. Charles Ad. Can­­tacuzène intitulează „Sonnet“ următoarea poezie : Soleil cruel, ton oeil de joie toujours flamboie torrentiel. Ah f fin's du ciel — (que je m’y noio rieuse proie) un lac do miel ! Soleil qui tömbös dann Ies dtangs etdans los combes 1 Tos rayons lents dorent lcs toinbes et lcs amanta. in ce priveşte rima, ea este executată în mod ideal de corect,—4 la număr în totul şi de o orinduire clasică. Dar rit­mul nu este al sonetului şi licenţe de a­­ceastă natură au îngăduit d lui Mace­­donski, între alţii, să creeze sonete stra­nii,­­în versuri de 3 şi 2 silabe alternativ... E uimitoare această licenţă poetică sus­ceptibilă de confuziuni. In arhitectură ni­meni nu şi-ar îngădui să confunde un stil bizantin cu unul... rococo, dar poeţii persistă în micile abuzuri, atribuind unui gen de poezii creaţiuni cari, nu aparţin genului. Foarte adeseori ne întîmpină titlul grav de „sonet“ deasupra unor bucăţi poetice cari au numai o foarte relativă asemă­nare cu sonetul, fiind alcătuite din 4 strofe, de 14 versuri în total. Cu ce intenţiuni se face această confuzie iritantă ? Ar fi greu de precizat. Dar—ne grăbim a a­­dăuga—cele două volume apărute la noi nu intră în categoria acestor din urmă. D. Demetrius în micul volumaş intitu­lat «Sonete» păstrează aproape cu ri­goare forma tradiţională a sonetului cu 4 rime, păzind şi celelalte prescripţii im­puse, pare-ni-se, de la Boileau încoace. Cît despre Mihai Codreanu, e drept că şi-a ales pentru plasticele sale sonete for­ma cu cinci rime, iar nu cu patru. Dar recompensează această licenţă cu adevă­rate frumuseţi şi cu o absolută lipsă de orice altă licenţă, precum vom vedea cînd vom vorbi de volumul «Statui», in­finit superioare lucrării lui Demetrius, cu care numai întîmplător l-am alăturat. Rodica DONICI ca traducător al „Ţiganilor“ lui Puşkin încă înainte de publicarea celor mai multe din fabulele sale, pe care le-a tra­dus, le-a prelucrat, ori pe unele, le-a lo­calizat din ruseşte. Al. Donici mai con­tribuise la îmbogăţirea literaturii romî­­neşti contemporane lui, prin traducerea pe care a făcut-o, în anul 1837, a poe­mei lui Puşkin „Ţiganii“. Se ştie că acest talentat scriitor rus, în anul 1820 fusese exilat în Basarabia, unde a stat patru ani. In acest timp Puşkin a fost impresionat de viaţa ţiganilor rătă­citori cu şetrele lor din loc în loc pe pămîntul Basarabiei şi a compus poemul «Ţiganii» în care se văd simpatiile şi pre­ferinţele marelui poet dornic de libertate pentru viaţa lipsită de griji şi de orice preocupări mai înalte, pentru viaţa de vagabondaj a acestui popor nomad. Lui Donici i-a plăcut acest poem care trata un subiect luat din viaţa ţiganilor basarabeni, şi l-a redat în romîneşte, fără a avea pretenţia de mare traducător, ci numai conformîndu-se obiceiului ce-l a­­veau literaţii timpului, de-a transpune în limba noastră unele opere din literaturile ce citeau. De alt­fel însuşi Donici, în dedicaţia pe care o pune în fruntea poemului, ne spu­ne intenţia, scopul urmărit în traduce­rea sa. Ideala jucărie A poetului rusesc . .. .eu o am tradus Nu alungind vre-o fală Decît numai spre cercare In limba naţională. Felul cum şi-a înţeles Donici rolul de traducător nu diferă nici în cazul acesta, de acela cum şi l’a înţeles în fabule ; el n’a căutat să redea în romîneşte, cu ex­presiile corespunzătoare, ideea din ori­ginal, şi n’a înţeles să traducă urmîn­­du-şi de aproape modelul cum procedea­ză traducătorii de azi, ci a crezut mai ni­merit să schimbe unele părţi din opera originală, fără să ne facă şi nouă cu­noscut aceasta, iar altă dată să redea sub formă de naraţiune, cea ce în origi­nal e spus sub formă dramatizată, prin dialog. Unele abateri de la original provin din cauza împrejurărilor în care se afla ţara noastră, în preajma anului 1848. Ştim că mulţi preoţi şi oameni de seamă ai noş­­ri de pe atunci au fost închişi (Gr. A­­lexandrescu, N. Bălăşescu) ori exilaţi (M. Cogălniceanu, Alexandri etc). Donici te­­mîndu-se probabil, sâ nu aibă soarta a­­cestora, şi spre a nu fi bănuit de cen­zura rusească, înlătură sistematic cuvin­tele liber şi libertate, ori de cite ori le întîlneşte. giBiti In general Donici traduce liber după înţeles, făcîndu-n­e impresia că n’a urmă­rit altceva în traducerea sa de cît rezu­marea în versuri a poemei lui Puşkin. Insă o operă literară bună, trebue scrisă într’o formă desăvîrşită. Dar Donici în multe locuri schimbă şi fondul. Ast­fel, la el, un om­ incult ca bă­­trînul ţigan, vorbeşte despre Roma, în timp ce în original vorbeşte despre Ce­tatea Eternă Alecu, uri om cult, în re­­flexiunile ce le face, imediat după poves­tirea bătrînulu, asupra soartei unui mare scriitor al antichităţei. Pe unele­ locuri Donici nu se mulţu­meşte numai cu rezumarea originalului, ci tac pe dea’ntregul; traducătorul nos­tru a suprimat partea din poemul lui Puş­­chin unde e vorba despre visul groaznic al lui Alecu şi despre superstiţia rusească relativ la spiritul de noapte care uneori chinueşte pe cei ce dorm, iar în zori dis­pare. In traducerea lui Donici mai lipsește

Next