Opinia, noiembrie 1915 (Anul 12, nr. 2607-2630)
1915-11-01 / nr. 2607
ABONAMENTE Un an ... 20 le) 6 luni ... 10 lei Un rând pag. 6l» 50 tk rv,40„ Administrația, Tipografia B. fildner, lași.TW«* N, ISW) 011^1^163 Unui COITliter asml XII—No. 2607. Duminică 4 Norebrie 4SUB BANI Asupra flînsfftiiitî De la începutul războiului mondial, două InUebări s’au impus atenţiunii noastre, adecă păturei care cugetă asupra împrejurărilor şi le judecă, pătură căreia prin selecţiune peste semiseculară îi revine metilul de a fi diriguitoare. Aceste întrebări coti' istau in a şti dacă vom lua şi noi parte la acest mare război, şi în ce condiţiuni ? Traduse în o formă trivială aceste întrebări, ni se puneau astfel: „Intrăm ori nu intrăm ?“ Judecind insă serios îngrijorarea ce se ascunde sub acest chip de a prezintă lucrurile, se vede că ele erau expresiunea unei dorinţe nutuită de multe veacuri, dar totodată şi aceia a neputinţei de a o înfăptui numai prin noi înşine. Cînd ne întrebam cu cine, aveam sentimentul inferiorităţii noastre ca popor mic, dar mare ca neam, deci cu aspiraţii ce treceau peste hotarele ţării şi ţinteau la o reunire a elementului românesc, resfirat în deosebite ţinuturi şi sub deosebite împărăţii. Aveam sentimentul că dacă, în focul ce s’a dezlănţuit vom face să intre toată organizarea noastră militară, politică şi socială, aceasta nu va fi totuşi decît ca o picătură de apă. De aici, grija noastră a tuturor pentru ca această picătură să nu se irosească degeaba ci să cadă în viitoare, dar să cadă în momentul oportun, adecă atunci cînd ea n- ar face de cit bine, căci ar stinge focul şi în picioare ar râminea dreptul nostru, care să ne fie recunoscut şi acordat. Sosit la momentul pentru aceasta, ori Tam scăpat ? Nu ştim cine ar fi în stare să răspundă nu cu preciziune, dar cu o mare aproximaţie ? Ceea ce e sigur e că de la momentul cînd ni s'a pus cele două întrebări şi pînă astăzi, noi am făcut drum. De la o situaţiune aproape nebuloasă, căci nici nu s’ar putea caracteriza în altfel starea ce a urmat o bună bucată de vreme, după Consiliul de Coroană, am ajuns astăzi să vedem ceva mai clar, deşi nu de tot clar. Şi nu se va putea tăgădui că acţiunea diplomatică desfăşurată de Puterile astăzi în luptă, ne-a putut lasa absolut reci. Nu se va putea de asemenea nega că acţiunea militară a aceloraşi Puteri, rămîne fără influenţă asupra noastră. Prin efectul acestor acţiuni am ajuns să fim astăzi cu mult mai îngrijoraţi decît nu erau la începutul războiului. Şi atunci ne temeam să nu facem un pas greşit care se aducă îngroparea idealului nostru naţional pentru multă vreme, poate pentru cîteva secole. Dar ne temem astăzi şi mai mult, căci primejdia e aşa de aproape încît se poate să perdem nu numai din punctul de vedere al realizărei idealului, ci din acel al fiinţei noastre ca Stat, şi din aed al onoarei noastre ca factorul cel mai de capitenie din Orientul European. Am ajuns deci la o mai mare limpezire a lucrurilor, cum ziceam, dar nu spre folosul nostru. Astăzi avem nevoie de mai multă chibzuială de cutrt am avut acum un an şi patru luni. Negreşit că acţiunea diplomatică şi militară a Puterilor beligerante a făcut ca diviziunea între noi să devină accentuată, să nu mărginim numai la discuţiuni, cum s'ar cuveni pentru oameni cu pretenţiunea de a fi civilizaţi, ci să trecem şi la fapte. Cei, de exemplu, cari văd triumful apropiat al armelor Imperiilor Centrale recurg, în lipsă de alte argumente, la fapte cari să pună în neputinţă pe adversarii lor, de a discuta şi a se înţelege asupra viitorului ţării. Ziarele ne spun că ’aşa s’a procedat la Galaţi, iar în alte părţi se încearcă tot aşa ceva. De altfel e în afară de discuţiune ca soarta a surîs pînă acum armelor austro-germane. Puţinii prieteni ai acestora în ţară, găsesc de sigur o creştere de energie în acest fapt şi nu se sfiesc de a arăta aceasta la ocaziuni celorlalţi. Dacă de partea cealaltă n'ar fi marea majoritate, atunci fără îndoială, cîştigul lor ar fi asigurat. Aşa însă cum stau lucrurile astăzi găsim de o parte o minoritate, care a devenit turbulentă şi aceasta pentru că astăzi soarta armelor e favorabilă Puterilor Centrale, iar de alta o mare majoritate care stă neclintită în ideia că Puterile împătritei înţelegeri vor eşi triumfătoare, majoritate care cu oarecare resemnare momentană, aşteaptă să-i vie rândul. Situaţiunea noastră geografică, politică, economică e aşa de delicată, incrt nu se va putea îndeajuns cere nu numai dibăcie pentru a strecura barca aşa ca să nu eşim vătămaţi, ci şi prudenţă ca să putem reuşi măcar cit de ctt in ceia ce ne-am pus in gind. Şi cum că ne aflăm, într’o stare de tot gingaşă o învederează Împrejurările prin care trecem. E cert că nu ne putem deslipi de occidentale, de la cari sub raportul politic, economic şi social am luat atlta, şi cărora le datorăm că ne putem numi popor civilizat. Qsograficeşte insă ne aflăm Intre două împărăţii, de la cari sub raporturile mai sus amintite am primit ctt se poate de puţin. De aceia, auzi pe partizanii Puterilor Centrale, ziclnd: « Dar ce credeţi că de dragul Ungurilor vrem noi să fim alături de acele Puteri? Nu, noi vedem înaintea noastră numai pe Germania, contra căreia nu avem nimic de obiectat şi de la care am primit şi primim cultura, civilizaţie, lumina!?“ In timpul adversar găsiţi aceleaşi documentări: „Vrem să fim alături de Impătrita înţelegere pentru că acolo se află Franţa şi Italia, cele două surori latine. De la Franţa am primit civilizaţia, cultura şi ei trebue să-i închinăm sufletul şi puterea noastră“ Şi acestea sunt de ajuns pentru a ne arăta de cită prudenţă avem nevoe pentru a lua o hotărâre. Ne vor spune oamenii însemnaţi, ce vor veni mine între noi, dacă a sosit momentul pentru aceasta, precum şi încotro e de mers. Presa rusă şi politica d-lui Brâtianu Foarte suggestiv este cuprinsul unui articol apărut in No. 1522 din 3 Octombrie st. v. 1915 al ziarului „Nevoie Vremie* din Petrograd, cu privire la politica cabinetului Bratianu. Acest articol se ocupă, în special, de politica plină de duplicitate a şefului actual al guvernului român, şi, in imposibilitate de a-l reda in întregime, dăm numai partea finală: »D. Filipescu a demascat cu curaj conspiraţiunea lui Brâtianu & Comp. şi cu acest prilej a descoperit o atît de fantastică lipsă de talent la diplomaţii Triplei înţelegeri, îneît îţi vine să dezesperezi. Guvernul român, respingînd propunerea ce i s’a făcut de a înfiinţa în Romînia fabrici de cartuşe şi de tunuri, a dezvăluit el însuşi pînă la ultima evidenţă falsitatea asigurărilor sale despre bunele intenţiuni ce le-ar fi avînd faţă de cauza comună a Europei întregi. Nu mai puţin diplomaţia Triplei înţelegeri a continuat negocierile cu acest guvern, închizînd parcă cu tot dinadinsul ochii ca să nu vază înşelăciunea. Ceva mai mult, unul dintre diplomaţi, a cărui activitate s’ar cuveni să formeze obiectul unei cercetări speciale, a făcut — potrivit înaltei sale situaţiuni — tot ce a stat în putinţă pentru ca să justifice politica conspiratorilor din Bucureşti. Acest diplomat a făcut Romîniei, in schimbul menţinerei neutralităţii aceie concesiuni extreme, cari erau menite să fie oferite Romîniei numai in schimbul întrărei eiin acţiune. Şi astfel Brâtianu & Co., a avut posibilitatea să spuie. De ce oare să intrăm în războiu, dacă şi fără război ne sunt asigurate toate bunurile pămînteşti. Ministrul Romîniei la Berlin a făcut cunoscut guvernului său încă din August încheierea tratatului bulgaro-german, in timp ce Radoslavuf a lăsat să treacă în interval de un an spre Turcia material de războiuri întregi transporturi militare din Germania,a continuat să ţie pe diplomaţii Triplei înţelegeri sub impresia că Bulgaria observă o atitudine neutrală şi că o va păstra pănă la sfîrşit. Ar fi fost de crezut că tratatul bulgaro-german va da lovitura de moarte naivităţei înduioşătoare a ambasadorilor, miniştrilor şi însărcinaţilor de afaceri. Asigurările date la Atena, Sofia şi Berlin de către conducătorii Statului român, în sensul că România nu se va pune în calea lui Ferdinand de Cobourg, au complectat tabloul situaţiunei. Era deajuns, cum zic Englezii, simplul horse senze, pentru a se orienta cineva asupra situaţiunei care, afară de diplomaţi, era limpede pentru toţi. Dar noi am fost duşi de nas şi în ur- | ■ ■iMlMMH RffiStpillIMIMMimwOT ■ -- mă ca şi mai înainte cu asigurări că diplomaţia lucrează cu mult zel, că este în ajunul succesului, şi că atitudinea ce o vor lua Romînia şi Grecia, nu va permite ca păcatul lui Cain să se săvîrşească pănă la sfîrşit. Această neiertată înşelare de sine a avut ca rezultat că măsura atît de necesară de a trimete trupe aliate în Balcani a fost luată în ultimul moment, cu o regretabilă întîrziere. Apariţia trupelor aliate în Balcani, în Iulie sau August, ar fi putut să închidă calea aventurei criminale a Prinţului de Coburg. Oricît de mare ar fi puterea sa autocratică, primejdia evidentă a unoi ciocniri cu Ruşii, Francezii şi Englezii l’ar fi determinat să mai mediteze asupra hotărîrei sale. O măsură bărbătească luată la momentul oportun, ar fi arătat Suveranilor din Balcani, că prin isprăvile lor nu pun în pericol numai binele popoarelor încredinţate conducerei lor, dar şi binele lor personal. Tripla înţelegere însă, prin aceea că a cedat pretenţiunilor lor, care au mers crescînd din zi în zi, a sugerat Hohenzollernilor din Balcani credinţa în slăbiciunea iremediabilă a Europei şi impresia lipsei de seriozitate a ofertelor făcute de ea. Diplomaţia germană a exploatat ezitarea Europei aliate şi ne-a pus în faţa unui fapt îndeplinit. Noi trebue să ispăşim astăzi cu sîngele popoarelor înfrăţite cu noi pentru păcatele unor nefericiţi diplomaţi. Note Răzleţe Ură şi trivialitate. Unele ziare inventează fel-de fel de maliţiozităţi, întrebuinţînd calomnii şi trivialităţi ca la... uşa ortului. Ele se scoboară cit de jos, perem a ataca sus de tot. O revistă londoneze adusese zilele trecute, chiar pe prima ei pagină, capul buldogului englez. Iţi părea câ-i auzi scrişnetul dinţilor, atît de furios şi încruntat îl reprezenta resemnatorul. Explicaţia in josul figurei suna : Vedeţi acest cine furios şi periculos, cit de bine seamănă cu împăratul Wilhelm al Germaniei. O altă gazetă anunţase că împăratul Austriei se ridică brusc din mijlocul Consiliului de Coroană şi pleacă la artista S. cu care avuse intimităţi in tinereţe. î No creadă cine pofteşte, ca la vrrsta de 85 de ani să te rîdici aşa repede şi să pleci şi mai repede — dar noi nu o credem. Un cotidian din Capitală făcuse acum citeva săptămîni o revelaţie colosală, că ţarul Rusiei are relaţii cu o cintăreaţâ şi că-şi pierde tot timpul la ea. Ziarul a dat chiar numele şi portretul artistei. Oare la mahala se practică altfel ? Mai maliţios e insă un ziar italian. Cu litere muşcate şi sub titlul „Un cine inteligent“ ziarul aduce ştirea că un cine turbat a muşcat pe cancelarul Germaniei. Mai mult „muşcătură“ decit ironie, mai mult „cinizm“ decit glumă. Ministerul de războiu anunţă că a stabilit modelele pentru căciulile militare cu emblemele lor. Probabil că cele destinate puţinilor ofiţeri abuzivi, vor avea ca emblemă o muscă... * * * La mica publicitate a unui ziar din Capitală (citiţi bine Capitala) o doamnă Adela anunţă că ghiceşte in oue. Gospodinele caută în ou bănuţul şi d-na Adela găseşte în oue lei noi. * * * Cîntăreţul Donici E un cintăreţ de seamă, Insă nici-odată'n cor. Cintă numai in duete Şi mai cintă'n „fa... minori * * * Un ziar din Capitală spune că „un ghinărar scrie la gazete bătind cimpii“. Războiuri avem, ca să bată pe duşmani şi de cit să bată in cazarmă, mai bine să bată... cimpii. Şi’n armată se chiamă „trupe“, pentru că ele joacă la teatrul războiului. ** * La teatru autorii dramatici dau „piese" — la războiu autorii tragediei iau „piese“. * * # A propos de piesă. La cassa teatrului, X cere un bilet zvirlind pe marmoră o monedă de 5 lei. Casierului nu-i cam place sunetul monedei și spune lui X: — Piesa dv. nu e bună. Și X răspunde Casierului: — A dv. par'că-i mai bună... OAMENI ŞI LUCRURI’ Calitate ori defect? In mod clar şi suscint, dacă ni s’ar cere să ne rostim părerea, este ceea ce am denumit şi se numeşte In genere „tupeu* o calitate socială ori un dfect, am rămînea cam încurcaţi, pentru motivul foarte simplu că au, poate, tot atîta dreptate şi acei cari sunt de o părere, ca şi acei cari sunt de părere perfect contrarie. Excesul pri „vina” omului calificat că are „tupeu“ constă numai în afişarea permanentă şi persistentă a individualităţii sale. Aceasta, veţi zice, izbeşte ori impresionează cele de mai multe ori penibil pe semenii lui ? Prejudecată. Exagerare. Dacă într’adevăr impresia ar fi numai penibilă, numai dizgraţioasă, atunci cum s’ar înţelege, efectul... defectului ? Este o constatare banală de a mai spune că oamenii cu tupeu au izbînda socială, în genere. Românul a şi consfinţit acest adevăr cu zicala suggestivă: „obraznicul mînîncă praznicul“, ceea ce de altfel, cu expresii ceva mai delicate, străbunul latin spusese cu vorbele : „audaces fortuna jurat“—norocul ajută pe îndrăzneț. Ceea ce e departe de a însemna că îndrăzneala cată a fi pedepsită. Dacă ar fi vrednică numai de pedeapsă şi de dispreţ, de ce i-ar mai veni în ajutor „norocul*, constatare care e aproape un îndemn, o încurajare, o povaţă : îndrăzniţi ! Proverbele—şi ele sunt doară cristalizarea secularei înţelepciuni omeneşti şi sinteza îndelungelor observaţiuni şi experienţe—consacră, dimpotrivă, sfiiala, timiditatea ca un mare neajuns. Nu ştim în ce limbă veche se spune timidului că nu poate învăţa, probabil în înţelesul că nu e vrednic, că nu e capabil de a învăţa, nefiind sociabil, pe de-o parte şi neputînd, de multe ori, să comunice mediului înconjurător, ceea ce şi-a asimilat din învăţături. Timidul—o inutilitate, în total ori în parte, însamnă că extrema cealaltă prin excesul său de comunicativitate devine cel mai util ? Desigur că nu. Dar între două rele, absolut normalul se găseşte anevoie şi e loc de ales răul cel mai mic. Acesta e, poate, omul dotat cu tupeu, pentru că realizează, în primul loc, o cttime de foloase pentru el însuşi, ceea ce este începutul fericirei sociale ;—în timp ce timidul, rămînînd îndărătul propriei sale individualităţi aduce, chiar prin aceasta, o pagubă obştei, societăţii. Intenţionăm oare aci un elogiu al „tupeului“ ca factor social ? Nu . Dar urmărind o definiţie a cuvîntului, nu se poate să nu găsim în favoarea-i argumente care-l îndreptăţesc, alături de acele care-l osîndesc. Rodion. INFORMAŢII SS Zvon de remaniare — In Bucureşti a circulat pe ziua de ieri şi cu oarecare perzistenţă, zvonul că se face chiar astăzi remaniarea cu d. Vintilă Brăteanu la industrie, Toma Stelian la războiu, Banu la instrucţie, Nicuşor Săveanu la lucrări publice, I. G. Duca trece la justiţie, Ferechy de internele şi Ionel Brăteanu preşidenţia şi externele. Cu alte cuvinte areşi din minister d-nii Al. Radovici,Victor Antonescu, Morţun şi dr. Anghelescu. Corespondentul nostru din Capitală îşi menţine insă nn totul ştirea, dată acum trei săptămîni de „Opinia“, că nici o remaniare nu va avea loc pentru moment şi probabil chiar nici în cursul seziunei parlamentare. Un ministru, foarte autorizat,pe care corespondentul nostru la văzut ieri, l-a declarat: „Nu se va face nici o remaniare“. * Din modul cum s’a pus în circulaţie lista ministerială remaniată se poate vedea lesne că ar fi vorba de o deplină satisfacere a pretenţiilor d-lui Toma Stelian. Or, informaţiuni precise ne fac să fim în măsină de a afirma că lucrurile se petrec tocmai pe dos. Nu numai că d. Ionel Brâtianu nurecunoaşte dreptul fostului ministru de justiţie a pretinde ministere pentru prietini, dar se pare chiar că primul ministru ie decis la acte de autoritate faţă de nemulţumiţi - oricari ar fi ei—care să învedereze că d-sa nu admite partid în partid. In această privinţă unul din cei mai apropiaţi de d. Ionel Brăteanu a spus ieri : „Şeful nostru ştie prea bine ca a suferit Brătianu-tatăl de la Stătescu pentru ca să tolereze o nouă legendă, a unui atot puternic în partid, în stilul şi genul defunctului Eugeniu Statescu“. Mine Duminică oara 11 a. m. d. Take Ionescu, şeful partidului nostru, va sosi în localitate. Toţi conservatorii democraţi vor arăta şi de data aceasta, ca ori de cîte ori d-saţa£venit în mijlocul nostru, aceiaşi dragoste şi devotament. ^ Rezultatul alegerei pentru demnitatea de rector al Universităţei din Bucureştie următorul: Votanţi 92, d. dr. Toma Ionescu 53, d. dr. I. Cantacuzino 51, d. I. Atanasiu 44. Intrucît ministrul are dreptul de a numi pe unul din cei trei recomandaţi şi dat find condiţiunele speciale de astăzi, se dă ca sigură numirea ca rector a d-lui I. Atanasiu. 1. Ştirea dată de unii confraţi cum că d. P. P. Carp a fost primit în audienţă de M. S. Regele, nu se confrmă. SS Numărul de curind tipărit al „Vieţei Romineşti“ a fost pus astăzi in vinzare. El cuprinde partea Il-a din carnetul unui soldat, intitulat « Puhoiul» şi datorit d-lui C. Stere. Introducerea la acest aticol constitue o foarte interesantă pagină de polemică cu ziarul „UIndependance Roumaine“ oficiosul guvernului liberal. In No. nostru viitor vom reproduce această parte. S3 Călătorii sosiţi astă-noapte din Bucureşti, care au avut nenorocul să călătorească in vagonul de dormit, au suferit un frig extraordinar. Cei in drept, attt la acest serviciu cit şi la serviciul de la căile ferate, obişnuiţi prea mult cu altele inavuabile, n’au timp să se glndească la cele ce datoresc publicului călător. Se vor găsi unii ca să le amintească şi un chip destul de hotărtt. Pănă atunci, călătorii sosiţi astăzi dimineaţă au făcut o reclamaţie in scris d-lui Armăşescu, şeful staţiei Iaşi. S3 Ziarele din Bucureşti publică următoarele : Starea de suflet a Serbiei care se vede părăsită de aliaţii ei, mai cu seamă de Rusia, şi-a găsit expresia in mod sesizant în următoarea declaraţiune, pe cît de mişcătoare pe attt de judicioasă, pe care a făcut-o dăunăzi Escelenţa Sa d. Marinkovici, ministrul Serbiei la Bucureşti, Prefectului de Mehedinţi. «Atitudinea d-lui Brăteanu este şi rămine cea mai bună. Dealtmintrelea, s'a purtat şi faţă de noi Strbii foarte corect. Mi-a declarat imediat categoric că nu veţi interveni in favoarea noastră, ceea ce n’au făcut şi aliaţii noştri, din care cauză avem astăzi attt de suferit. O parte din aliaţi ni-au făcut făgădueli mari şi ni au ţinut nimic, iar ceilalţi ni-au deschis perspective mari şi n- au făcut mai nimic, astfel că acum nu ne rămâne decit să ne descurcăm cum putem... S3 D. Sadoveanu, directorul Teatrului Naţional, obţinînd un concediu din armată pe 30 zile, va rămînea acest timp în Iaşi, pentru a se ocupa de aproape, de mersul teatrului. S3 La Casa de cetire N. Iorga, din strada Bărboi, a avut loc aseară o şezătoare, la care au participat vreo 50 de studenţi. Plecînd de acolo, studenţii au mers intonînd cîntece naţionale.