Opinia, noiembrie 1915 (Anul 12, nr. 2607-2630)

1915-11-01 / nr. 2607

ABONAMENTE Un an ... 20 le) 6 luni ... 10 lei Un rând pag. 6l» 50 tk rv,40„ Administrația, Tipografia B. fi­ldner, lași.­TW«* N, I­SW) 011^1^163 Unui COITliter asml XII—No. 2607. Duminică 4 Nor­ebrie 4SUB BANI Asupra flîn­sfftiiitî De la începutul războiului mondial, două InUebări s’au impus atenţiunii noastre, adecă păturei care cugetă asu­pra împrejurărilor şi le judecă, pătură căreia prin selecţiune peste semiseculară îi revine metilul de a fi diriguitoare. Aceste întrebări coti' istau in a şti dacă vom lua şi noi parte la acest mare răz­boi, şi în ce condiţiuni ? Traduse în o formă trivială aceste întrebări, ni se puneau astfel: „Intrăm ori nu intrăm ?“ Judecind insă serios îngrijorarea ce se ascunde sub acest chip de a prezintă lucrurile, se vede că ele erau expresiu­­nea unei dorinţe nutuită de multe vea­curi, dar tot­odată şi aceia a neputin­ţei de a o înfăptui numai prin noi în­şine. Cînd ne întrebam cu cine, aveam sen­timentul inferiorităţii noastre ca popor mic, dar mare ca neam­, deci cu aspi­raţii ce treceau peste hotarele ţării şi ţinteau la o reunire a elementului ro­­mânesc, resfirat în deosebite ţinuturi şi sub deosebite împărăţii. Aveam sentimentul că dacă, în focul ce s’a dezlănţuit vom face să intre toată organizarea noastră militară, politică şi socială, aceasta nu va fi totuşi de­cît ca o picătură de apă. De aici, grija noastră a tutur­or pen­tru ca această picătură să nu se iro­­sească de­geaba ci să cadă în viitoare, dar să cadă în momentul oportun, adecă atunci cînd ea n- ar face de cit bine, căci ar stinge focul şi în picioare ar râmi­­nea dreptul nostru, care să ne fie recu­noscut şi acordat. Sosit la momentul pen­tru aceasta, ori Tam scăpat ? Nu ştim cine ar fi în stare să răs­pundă nu cu preciziune, dar cu o mare aproximaţie ? Ceea ce e sigur e că de la momentul cînd ni s'a pus cele două întrebări şi pînă astăzi, noi am făcut drum. De la o situaţiune aproape nebuloasă, căci nici nu s’ar putea caracteriza în altfel starea ce a urmat o bună bucată de vreme, după Consiliul de Coroană, am ajuns astăzi să vede­m ceva mai clar, deşi nu de tot clar. Şi nu se va putea tăgădui că acţiu­nea diplomatică desfăşurată de Puterile astăzi în luptă, ne-a putut lasa abso­lut reci. Nu se va putea de asemenea nega că acţiunea militară a aceloraşi Puteri, ră­­mîne fără influenţă asupra noastră. Prin efectul acestor acţiuni am ajuns să fim astăzi cu mult mai îngrijoraţi de­cît nu erau la începutul războiului. Şi atunci ne temeam să nu facem un pas greşit care se aducă îngroparea idealu­lui nostru naţional pentru multă vreme, poate pentru cîte­va secole. Dar ne te­mem astăzi şi mai mult, căci primejdia e aşa de aproape în­cît se poate să per­­dem nu numai din punctul de vedere al realizărei idealului, ci din acel al fiin­ţei noastre ca Stat, şi din aed al onoa­­rei noastre ca factorul cel mai de capi­­tenie din Orientul European. Am ajuns deci la o mai mare limpe­zire a lucrurilor, cum ziceam, dar nu spre folosul nostru. Astăzi avem nevoie de mai multă chib­zuială de cut­rt am avut acum un an şi patru luni. Negreşit că acţiunea diplomatică şi militară a Puterilor beligerante a făcut ca diviziunea între noi să devină accen­tuată, să nu mărginim numai la dis­­cuţiuni, cum s'ar cuveni pentru o­ame­ni cu pretenţiunea de a fi civilizaţi, ci să trecem şi la fapte. Cei, de exemplu, cari văd triumful apropiat­ al armelor Imperiilor Centrale recurg, în lipsă de alte argumente, la fapte cari să pună în neputinţă pe ad­versarii lor, de a discuta şi a se înţelege asupra viitorului ţării. Ziarele ne spun că ’aşa s’a procedat la Galaţi, iar în alte părţi se încearcă tot aşa ceva. De alt­fel e în afară de discuţiune ca soarta a surîs pînă acum armelor austro-germane. Puţinii prieteni ai acestora în ţară, găsesc de sigur o creştere de energie în acest fapt şi nu se sfiesc de a arăta aceasta la ocaziuni­ celorlalţi. Dacă de partea cealaltă n'ar fi marea majoritate, atunci fără îndoială, cîştigul lor ar fi asigurat. Aşa însă cum stau lucrurile astă­zi găsim de o parte o minoritate, care a devenit­ turbulentă şi aceasta pentru că astă­zi soarta armelor e favorabilă Puterilor Centrale, iar de alta o mare majoritate care stă neclintită în ideia că Puterile împătritei înţelegeri vor eşi triumfătoare, majoritate care cu oare­care resemnare momentană, aşteaptă să-i vie rândul. Situaţiunea noastră geografică, po­litică, economică e aşa de delicată, incrt nu se va putea îndeajuns cere nu numai dibăcie pentru a strecura barca aşa ca să nu eşim vătămaţi, ci şi prudenţă ca să putem reuşi măcar cit de ctt in ceia ce ne-am pus in gind. Şi cum că ne aflăm, în­tr’o stare de tot gingaşă o învederează Împrejurările prin care trecem. E cert că nu ne putem deslipi de occidentale, de la cari sub raportul po­litic, economic şi social am luat atlta, şi căr­ora le datorăm că ne putem numi popor civilizat. Qsograficeşte insă ne aflăm Intre două împărăţii, de la cari sub raporturile mai sus amintite am primit ctt se poate de puţin. De aceia, auzi pe partizanii Puterilor Centrale, ziclnd: « Dar ce credeţi că de dragul Ungurilor vrem noi să fim alături de acele Puteri? Nu, noi vedem înaintea noastră numai pe Germania, contra căreia nu avem nimic de obiectat şi de la care am primit şi primim cul­tura, civilizaţie, lumina!?“ In timpul adversar găsiţi aceleaşi documentări: „Vrem să fim alături de Impătrita înţelegere pentru că acolo se află Franţa şi Italia, cele două surori latine. De la Franţa am primit civili­zaţia, cultura şi ei trebue să-i închinăm sufletul şi puterea noastră­­“ Şi acestea sunt de ajuns pentru a ne arăta de cită prudenţă avem nevoe pentru a lua o hotărâre. Ne vor spune oamenii însemnaţi, ce vor veni mine între noi, dacă a sosit momentul pentru aceasta, precum şi încotro e de mers. Presa rusă şi politica d-lui Brâtianu Foarte suggestiv este cuprinsul unui articol apărut in No. 1522 din 3 Oc­tombrie st. v. 1915 al ziarului „Nevoie Vremie* din Petrograd, cu privire la politica cabinetului Bratianu. Acest articol se ocupă, în special, de politica plină de duplicitate a şefului actual al guvernului român, şi, in impo­sibilitate de a-l reda in întregime, dăm numai partea finală: »D. Filipescu a demascat cu curaj con­­spiraţiunea lui Brâtianu & Comp. şi cu acest prilej a descoperit o atît de fan­tastică lipsă de talent la diplomaţii Trip­lei înţelegeri, îneît îţi vine să dezesperezi. Guvernul român, respingînd propunerea ce i s’a făcut de a înfiinţa în Romînia fabrici de cartuşe şi de tunuri, a dezvă­luit el însuşi pînă la ultima evidenţă fal­sitatea asigurărilor sale despre bunele in­­tenţiuni ce le-ar fi avînd faţă de cauza comună a Europei întregi. Nu mai puţin diplomaţia Triplei înţelegeri a continuat negocierile cu acest guvern, închizînd par­că cu tot dinadinsul ochii ca să nu vază înşelăciunea. Ceva mai mult, unul dintre diplomaţi, a cărui activitate s’ar cuveni să formeze obiectul unei cer­cetări speciale, a făcut — potrivit înaltei sale situaţiuni — tot ce a stat în putinţă pentru ca să justifice politica conspirato­rilor din Bucureşti. Acest diplomat a fă­cut Romîniei, in schimbul menţinerei neu­tralităţii aceie concesiuni extreme, cari erau menite să fie oferite Romîniei nu­mai in schimbul întrărei ei­­in acţiune. Şi astfel Brâtianu & Co., a avut posibilita­tea să spuie. De ce oare să intrăm în războiu, dacă şi fără război ne sunt a­­sigurate toate bunurile pămînteşti. Ministrul Romîniei la Berlin a făcut cunoscut guvernului său încă din August încheierea tratatului bulgaro-german, in timp ce Radoslavuf a lăsat să trea­că în interval de un an spre Turcia material de războiu­ri întregi transporturi militare din Germania,a continuat să ţie pe diplomaţii Triplei înţelegeri sub im­presia că Bulgaria observă o atitudine neutrală şi că o va păstra pănă la sfîr­­şit. Ar fi fost de crezut că tratatul bul­garo-german va da lovitura de moarte naivităţei înduioşătoare a ambasadorilor, miniştrilor şi însărcinaţilor de afaceri. Asigurările date la Atena, Sofia şi Ber­lin de către conducătorii Statului român, în sensul că România nu se va pune în calea lui Ferdinand de Cobourg, au com­plectat tabloul situaţiunei. Era deajuns, cum zic Englezii, simplul horse senze, pentru a se orienta cineva asupra situaţiunei care, afară de diploma­ţi, era limpede pentru toţi. Dar noi am fost duşi de nas şi în ur- | ■ ■iMlMMH RffiStpillIMIMMimwOT ■ --­ mă ca şi mai înainte cu asigurări că di­plomaţia lucrează cu mult zel, că este în ajunul succesului, şi că atitudinea ce o vor lua Romînia şi Grecia, nu va per­mite ca păcatul lui Cain să se săvîrşea­­scă pănă la sfîrşit. Această neiertată înşelare de sine a a­­vut ca rezultat că măsura atît de nece­sară de a trimete trupe aliate în Balcani a fost luată în ultimul moment, cu o re­gretabilă întîrziere. Apariţia trupelor aliate în Balcani, în Iulie sau August, ar fi putut să închidă calea aventurei criminale a Prinţului de Coburg. Ori­cît de mare ar fi puterea sa autocratică, primejdia evidentă a unoi ciocniri cu Ruşii, Francezii şi Englezii l’ar fi determinat să mai mediteze asupra ho­­tărîrei sale. O măsură bărbătească luată la momentul oportun, ar fi arătat Suvera­nilor din Balcani, că prin isprăvile lor nu pun în pericol numai binele popoarelor încredinţate conducerei lor, dar şi binele lor personal. Tripla înţelegere însă, prin aceea că a cedat pretenţiunilor lor, care au mers crescînd din zi în zi, a sugerat Hohenzol­­lernilor din Balcani credinţa în slăbiciu­nea iremediabilă a Europei şi impresia lipsei de seriozitate a ofertelor făcute de ea. Diplomaţia germană a exploatat ezita­rea Europei aliate şi ne-a pus în faţa u­­nui fapt îndeplinit. Noi trebue să ispăşim astăzi cu sîngele popoarelor înfrăţite cu noi pentru păcatele unor nefericiţi diplo­maţi­­. Note Răzleţe Ură şi trivialitate. Unele­­ ziare inventează fel-de­ fel de maliţiozităţi, întrebuinţînd calomnii şi trivialităţi ca la... uşa ortului. Ele se scoboară cit de jos, pere­m a ataca sus de tot.­­ O revistă londoneze­ adusese zilele trecute, chiar pe prima ei pagină, capul buldogului englez. Iţi părea câ-i auzi scrişnetul dinţilor, atît de furios şi încruntat îl reprezenta resemnatorul. Explicaţia in josul figurei suna : Vedeţi acest cine furios şi periculos, cit de bine seamănă cu împăratul Wilhelm al Germaniei. O altă gazetă anunţase că împăratul Austriei se ridică brusc din mijlocul Consiliului de Coroană şi pleacă la artista S. cu care avuse intimităţi in tinereţe. î No creadă cine pofteşte, ca la vrrsta de 85 de ani să te rîdici aşa repede şi să pleci şi mai repede — dar noi nu o credem. Un cotidian din Capitală făcuse acum cite­va săptămîni o revelaţie colosală, că ţarul Rusiei are relaţii cu o cintă­­reaţâ şi că-şi pierde tot timpul la ea. Ziarul a dat chiar numele şi portretul artistei. Oare la mahala se practică alt­fel ? Mai maliţios e insă un ziar italian. Cu litere muşcate şi sub titlul „Un cine inteligent“ ziarul aduce ştirea că un cine turbat a muşcat pe cancelarul Germaniei. Mai mult „muşcătură“ decit ironie, mai mult „cinizm“ decit glumă. Ministerul de războiu anunţă că a stabilit modelele pentru căciulile militare cu emblemele lor. Probabil că cele destinate puţinilor ofiţeri abuzivi, vor avea ca emblemă o muscă... * * * La mica publicitate a unui ziar din Capitală (citiţi bine Capitala) o doamnă Adela anunţă că ghiceşte in oue. Gospodinele caută în ou bănuţul şi d-na Adela găseşte în oue lei noi. * * * Cîntăreţul Donici E un cintăreţ de seamă, Insă nici-o­dată'n cor. Cintă numai in duete Şi mai cintă'n „fa... minori * * * Un ziar din Capitală spune că „un ghinărar scrie la gazete bătind cimpii“. Războiu­ri avem, ca să bată pe duş­mani şi de cit să bată in cazarmă, mai bine să bată... cimpii. Şi’n armată se chiamă „trupe“, pentru că ele joacă la teatrul războiului. ** * La teatru autorii dramatici dau „piese" — la războiu autorii tragediei iau „piese“. * * # A propos de piesă. La cassa teatrului, X cere un bilet zvirlind pe marmoră o monedă de 5 lei. Casierului nu-i cam place sunetul monedei și spune lui X: — Piesa dv. nu e bună. Și X răspunde Casierului: — A dv. par'că-i mai bună... OAMENI ŞI LUCRURI’ Calitate ori defect? In mod clar şi suscint, dacă ni s’ar cere să ne rostim părerea, este ceea ce am denumit şi se numeşte In genere „tu­peu* o calitate socială ori un d­fect, am rămînea cam încurcaţi, pentru moti­vul foarte simplu că au, poate, tot atîta dreptate şi acei cari sunt de o părere, ca şi acei cari sunt de părere perfect contrarie. Excesul pri „vina” omului calificat că are „tupeu“ constă numai în afişarea per­manentă şi persistentă a individualităţii sale. Aceasta, veţi zice, izbeşte ori impre­sionează cele de mai multe ori penibil pe semenii lui ? Prejudecată. Exagerare. Dacă într’adevăr impresia ar fi numai pe­nibilă, numai dizgraţioasă, atunci cum s’ar înţelege, efectul... defectului ? Este o constatare banală de a mai spune că oamenii cu tupeu au izbînda socială, în genere. Românul a şi consfin­ţit acest adevăr cu zicala suggestivă: „obraznicul mînîncă praznicul“, ceea ce de altfel, cu expresii ceva mai delicate, străbunul latin spusese cu vorbele : „a­­udaces fortuna jurat“—norocul ajută pe îndrăzneț. Ceea ce e departe de a însemna că îndrăzneala cată a fi pedepsită. Dacă ar fi vrednică numai de pedeapsă şi de dis­preţ, de ce i-ar mai veni în ajutor „no­rocul*, constatare care e aproape un în­demn, o încurajare, o povaţă : îndrăzniţi ! Proverbele—şi ele sunt doară cristali­zarea secularei înţelepciuni omeneşti şi sinteza îndelungelor observaţiuni şi expe­rienţe—consacră, dimpotrivă, sfiiala, timi­ditatea ca un mare neajuns. Nu ştim în ce limbă veche se spune timidului că nu poate învăţa, probabil în înţelesul că nu e vrednic, că nu e capabil de a învăţa, ne­fiind sociabil, pe de-o parte şi nepu­­tînd, de multe ori, să comunice mediului înconjurător, ceea ce şi-a asimilat din în­văţături. Timidul—o inutilitate, în total ori în parte, însamnă că extrema cealaltă prin excesul său de comunicativitate devine cel mai util ? De­sigur că nu. Dar între două rele, absolut normalul se găseşte a­­nevoie şi e loc de ales răul cel mai mic. Acesta e, poate, omul dotat cu tupeu, pentru că realizează, în primul loc, o ct­­time de foloase pentru el însu­şi, ceea ce este începutul fericirei sociale ;—în timp ce timidul, rămînînd îndărătul propriei sa­le individualităţi aduce, chiar prin aceas­ta, o pagubă obştei, societăţii. Intenţio­năm oare aci un elogiu al „tupeului“ ca factor social ? Nu . Dar urmărind o defi­­niţie a cuvîntului, nu se poate să nu gă­sim în favoarea-i argumente care-l în­dreptăţesc, alături de acele care-l osîndesc. Rodion. INFORMAŢII SS Zvon de remaniare — In Bu­cureşti a circulat pe ziua de ieri şi cu oare­care perzistenţă, zvonul că se face chiar astăzi remaniarea cu d. Vintilă Brăteanu la industrie, Tom­a Stelian la războiu, Banu la instrucţie, Nicuşor Săveanu la lucrări publice, I. G. Duca trece la justiţie, Ferechy de internele şi Ionel Brăteanu preşidenţia şi externele. Cu alte cuvinte ar­eşi din minister d-nii Al. Radovici,­­Victor Antonescu, Morţun şi dr. Anghelescu. Corespondentul nostru din Capitală îşi menţine insă nn totul ştirea, dată a­­cum trei săptămîni de „Opinia“, că nici o remaniare nu va avea loc pentru mo­ment şi probabil chiar nici în cursul se­­ziunei parlamentare. Un ministru, foarte autorizat,pe care corespondentul nostru la văzut ieri, l-a declarat:­­ „Nu se va face nici o re­­maniare“. * Din modul cum s’a pus în cir­culaţie lista ministerială remaniată se poate vedea lesne că ar fi vorba de o deplină satisfacere a pretenţii­lor d-lui Tom­a Stelian. Or, informaţiuni precise ne fac să fim în măsină de a afirma că lucru­rile se petrec tocmai pe dos. Nu nu­mai că d. Ionel Brâtianu nu­­re­cunoaşte dreptul fostului ministru de justiţie a pretinde ministere pentru prietini, dar se pare chiar că primul ministru ie decis la acte de autori­tate faţă de nemulţumiţi - oricari ar fi ei—care să învedereze că d-sa nu admite partid în partid. In această privinţă unul din cei mai apropiaţi de d. Ionel Brăteanu a spus ieri :­­ „Şeful nostru ştie prea bine ca a suferit Brătianu-tatăl de la Stă­­tescu pentru ca să tolereze o nouă legendă, a unui a­tot puternic în partid, în stilul şi genul defunctului Eugeniu Statescu“. Mine Duminică oara 11 a. m. d­. Take Ionescu­, şeful partidului nostru, va sosi în localitate. Toţi conservatorii democraţi vor arăta şi de data aceasta, ca ori de cîte ori d-saţa£venit în mij­locul nostru, aceiaşi dragoste şi devotament. ^ Rezultatul alegerei pentru dem­nitatea de rector al Universităţei din Bucureşti­­e următorul: Votanţi 92, d. dr. Tom­a Ionescu 53, d. dr. I. Cantacuzino 51, d. I. Atanasiu 44. Intru­cît ministrul are dreptul de a numi pe unul din cei trei reco­mandaţi şi dat find­ condiţiunele spe­ciale de astăzi, se dă ca sigură nu­mirea ca rector a d-lui I. Atanasiu. 1. Ştirea dată de unii confraţi cum că d. P. P. Carp a fost primit în audienţă de M. S. Regele, nu se confrmă. SS Numărul de curind tipărit al „Vieţei Romin­eşti“ a fost pus astă­zi in vinzare. El cuprinde partea Il-a din carnetul unui soldat, intitulat « Puhoiul» şi datorit d-lui C. Stere. Introducerea la acest aticol constitue o foarte interesantă pagină de polemică cu ziarul „UIndependance Roumaine“ oficiosul guvernului liberal. In­ No. nostru viitor vom reproduce această par­te. S3 Călătorii sosiţi astă-noapte din Bu­cureşti, care au avut nenorocul să călă­torească in vagonul de dormit, au su­ferit un frig extra­ordinar. Cei in drept, attt la acest serviciu cit şi la serviciul de la căile ferate, obiş­nuiţi prea mult cu altele inavuabile, n’au timp să se glndească la cele ce datoresc publicului călător. Se vor găsi unii ca să le amintească şi un chip destul de hotărtt. Pănă atunci, călătorii sosiţi astă­zi dimineaţă au făcut o reclamaţie in scris d-lui Armăşescu, şeful staţiei Iaşi. S3 Ziarele din Bucureşti publică ur­mătoarele : Starea de suflet a Serbiei care se­ ve­de părăsită de aliaţii ei, mai cu seamă de Rusia, şi-a găsit expresia in mod sesizant în următoarea declaraţiune, pe cît de mişcătoare pe attt de judicioasă, pe care a făcut-o dăunăzi Escelenţa Sa d. Marinkovici, ministrul Serbiei la Bu­cureşti, Prefectului de Mehedinţi. «Atitudinea d-lui Brăteanu este şi ră­­mine cea mai bună. Dealtmintr­elea, s'a purtat şi faţă de noi Strbii foarte co­rect. Mi-a declarat imediat categoric că nu veţi interveni in favoarea noastră, ceea ce n’au făcut şi aliaţii noştri, din care cauză avem astăzi attt de suferit. O parte din aliaţi ni-au făcut făgădu­­eli mari şi ni au ţinut nimic, iar ceilalţi ni-au deschis perspective mari şi n- au făcut mai nimic, astfel că acum nu ne rămâne decit să ne descurcăm cum pu­tem... S3 D. Sadoveanu, directorul Teatrului Naţional, obţinînd un concediu din armată pe 30 zile, va rămînea acest timp în Iaşi, pentru a se ocupa de aproape, de mersul teatrului. S3 La Casa de cetire N. Iorga, din strada Bărboi, a avut loc aseară o şeză­toare, la care au participat vreo 50 de studenţi. Plecînd de acolo, studenţii au mers intonînd cîntece naţionale.

Next