Opinia, septembrie 1927 (Anul 23, nr. 6082-6107)

1927-09-01 / nr. 6082

ri . După operaţiile în miniatură ale căpitanului Manea din Cra­iova, au eşit la iveală cele en­­gros ale directorului „Monito­rului Oficial“ , presa dă alarma şi cere—cu această ocazie—un control mai riguros şi perma­nent al mânuitorilor de bani publici pentru ca nu cumva în­­tr’o zi să se descopere fraude şi mai formidabile. Chiar „Viitorul“ pare speriat şi indică oarecari măsuri cari trebue luate pentru curăţirea „atmosferei de duhul necurat al necinstei" şi pe lângă alte consideraţi­uni, le face şi pe a­­cestea: „Sancţiunile legale să nu în­târzie. Amânările repetate şi tergiversările de tot felul dau nu numai inculpaţilor dar şi celor cari ar fi tentaţi să-i imite, impresiunea demoralizatoare a unei quasi-impunităţi. Sancţiu­nile venite prea târziu nu au eficacitatea celor date la vreme, cari slujesc şi ca pildă altora decât celor direct vinovaţi“. Cine poartă vina acestor sanc­ţiuni tardive, cari dau impresiu­nea demoralizatoare a unei quasi-impunităţi ? Se pare că oficiosul guvernului vrea să dea lecţii magistraturii asupra rolului pe care îl are şi îl face imputări de o gravitate excep­ţională , pentru că „amânările“ şi „tergiversările“ le dau jude­cătorii chemaţi să aprecieze vi­novăţia celor aduşi la bara jus­tiţiei. Atunci ? Este o criză a ma­­gistraţiunii ? Sancţiunile legale întârzie din negi­jenţa sau bună­voinţa judecătorilor? Sau pro­cedura penală are prea multe labirinturi prin cari un inculpat se poate strecura ani dearândul, până în clipa oportună pentru dânsul a judecării definitive ? Consideraţiunile „Viitorului“ sânt de o importanţă care nu trebue scăp­­ă din vedere; fără a aduce preciziuni, oficiosul guvernului incriminează justiţia pe care—aproape— o consideră vinovată de situaţia care dă posibilitate atâtor defraudatori să opereze în voe. Se impune din partea „Viito­rului“ o clarificare: dacă are cazuri precise la îndemână să le denunţe şi autorităţile supe­rioare să ia măsurile dictate de împrejurări ; dacă vrea să facă pur şi simplu fraze de circum­stanţă şi să pară revoltat, să nu se joace cu cuvintele. Liberalii au introdus politica in magistratură, alegerile au dovedit aceasta cu prisosinţă. N’au dreptul tot ei să­­ atingă pentru a doua oară prestigiul magistraturii ridicând acuzaţiile pe care le relevăm acum. Justiţia îşi face datoria, când are independenţa absolută,or tocmai anumite practice, emi­namente liberale, cată să ştir­bească această independenţă. De aceea socotim frazele din „Viitorul“ şi imprudente şi jig­nitoare. G. SPINA ASPECTE „VIITORUL“ ŞI JUSTIŢIA * 4 «r Regionalism? Partidul naţional-ţărănesc a anulat o mare întrunire la Al­­ba-lulia. Vor veni la această adunare delegaţi din Bucovina, Basarabia şi Vechiul­­Regat. Va fi o mare manifestare de partid. S-a anunţat că între altele, se va discuta şi nesocotirea Ar­dealului de către partidul libe­ral. Presa guvernamentală a găsit în faptul acesta un motiv de at­a contra naţional-ţărăniştilor, pe care îi acuză de regiona­lism. In lupta dintre două partide cu concepţii deosebite, a găsi un motiv de atac din orice gest al adversarului, e firesc, chiar când nu e just, învinuirile aduse naţional-ţărăniştilor cu prilejul adunării de la Alba-lulia nu-s întemeiate de­cât pe dorinţa ce o au liberalii să micşoreze im­portanţa unei manifestaţii a o­­poziţiei, menită să aibă un ma­re succes. Căci nu se poate d­­uce lipsa de patriotism, nici regionalismul din faptul că na­­ţional-ţărăniştii vor să protes­teze contra tendinţei liberale de a servi totul Bucureştiului şi de a face din celelalte părţi ale ţării nişte simple colonii pentru căpătuiala partizanilor. În polemica aceasta intervine o chestie deosebit de impor­tantă şi pentru noi ieşenii. Am auzit pe unii oameni de bună credinţă, influenţaţi de campania interesată a ziarelor, reprodu­când atacurile împotriva d-lui Maniu pe chestia adunării de la Alba-Iulia. Le-am arătat însă, că şeful partidului naţional nu face de­cât ceia ce ar fi trebuit de mu­t să facă oamen­i politici moldo­veni cu sinceră tragere de inimă pentru această provincie. Căci acelaşi tratament barbar ni se aplică şi nouă. Despre Basara­bia nici nu mai vorbim. Departe de a fi condamnabi­lă, iniţiativa d-lui Maniu tre­bue imitată. Să facem şi noi la Iaşi o mare adunare, la care să che­măm pe românii din toate păr­ţile şi să le arătăm cum vechea capitală a Moldovei, leagănul unirilor, marele centru cultural, e ameninţat de urgia liberală să devină un simplu târg de pro­vincie. Iaşul, condus altădată de oa­meni capabili şi reprezentativi, e dat pe mâna unor simpli po­liticiani, fără nici o forţă, Iaşul, care avea totdeauna un repre­zentant in minister, nu mai are nici măcar un subsecretar de stat. Când se duc reprezentanţii oraşului să ceară un sprijin, obţin ajutoare ridicole, cum au fost cele o sută de mii de lei pentru combaterea epidemiilor. Pentru guvernul din Bucu­reşti, capitala Moldovei nu în­seamnă decât o expresie admi­nistrativă, fară oameni, fără ins­tituţii, fără anumite lucruri care trebuesc respectate. Dovadă e porunca ce dăduse să se mute puşcăria de la Galata la Go­­lia. Să se aducă tâlharii în ch­ar inima Iaşului, şi să fie aşezaţi înr’unul din cele mai preţioase mo­­mente ale artei româ­neşti. Pretutindeni se procedează la fel şi numai nişte moldoveni indolenţi până la imbecilitate pot suporta tratamentul acesta fără să reacţioneze. De pildă, ce alt oraş ar fi suportat să i se suprime cu brutalitate şi fă­ră nici un motiv fondurile pen° tru mărirea Universităţii ? Ieşe­nii au avut aroja votului pentru parlament, şi n’au întrebuinţat-o. O vor întrebuinţa in alegerile comunale ? —V­ ABONAMENTE Lei 1000 7­­]pe un an „ 500 . . . „6 luni , 300 ... „3 luni ZIAR a EES EXEMPLARUL POLITIC COTIDIAN '«MM jel 1 SEPTEMBRIE 1927 ARDNGIURI se primesc la toate Agenţiile de Publicitate şi la Administraţia ziarului laşi—Str. Ch. Morseson 17 „MORAVURI“» Aseară am fost martorul ur­mătoarei scene: O domnişoară, casieriţă la „Princiar“, eşea la ora 1 noaptea în întâmpinarea fratelui ei care vine s’o conducă acasă. Un agent de siguranţă o acostează cu vorbe triviale şi vrea cu tot dinadinsul s’o ducă la Siguranţă. Intervine patronul d-rei. Agentul­­e implacabil—nu vrea să ştie nimic. Intervin şi eu, mă legitimez, spun că cu­nosc fata, o vecină a mea — a­­gentul e implacabil. Cer agen­tului să se legitimeze şi el, dar în zadar—Şi am cerut să se le­gitimeze căci avea mai degrabă mină şi vocabular de client şi nu de ajutor al brigăzei de mo­ravuri. A trebuit intervenţia ci­vilizată a D-lui Prefect Ed. Lă­­zărescu ca lucrurile să se a­­ranjeze. Eram în piaţa Unirei şi am avut noroc de prezenţa d-lui Prefect. Dar acelaş agent, în­­chipuiţi-l singur, într’un cartier mărginaş ,urmărind pe aceiaşi fată cinstită. Nu crede Domnul prefect—sau cei în drept că recrutarea agen­ţilor de moravuri ar trebui su­­praveghiată. Un asemenea a­­gent nu trebue să întrebuinţeze cuvinte triviale. Aşa e In ţările civilizate, aşa trebuie să fie şi la noi. In străinătate un agent ca agentul Constantinescu (aşa-i zice) e dat afară pur şi simplu. Să se facă şi aici la fel. L. D. Răducăneanu Din toată lumea Alt mare raid aerian.— La 25 August, aviatorul Paul R. Redfern a plecat din Statele­ Unite spre Brazilia. Aviatorul face acest raid sin­gur pe un monopolon de 2oo cai putere. El speră să bată re­cordul pe distanţă şi durată. În­treprinderea e patronată de ca­mera de comerţ din oraşul Brun­swik (Statele­ Unite), Redfern va urma, un itinerar trecând peste insulele Bahamas, Porto-Rico, Micile-Antile, insula Trinitate şi Guinea olandeză. Acest raid dacă e urmat pînă la Buenos-Aires, reprezintă o distanţă de aproape zeoe kilo­metri. Paul Rediarn este un tânăr pilot de aviaţie comercială. O­­raşul Brunswick este situat în Gengia, pe coasta Atlanticului între oraşele Savanah şi Jackso­m viile.* Bolşevicii nu iartă pe fraudatori.— Tribunalul su­prem al Rusiei Albe după ce a examinat afacerea funcţionarilor de la vama din Minsk şi a co­mercianţilor particulari acuzaţi că au permis transportul şi de a fi transportat ei înşişi mari cantităţi de mărfuri de contra­bandă, a condamnat la moarte cinci dintre acuzaţi. Ceilalţi a­­cuzaţi au fost condamnaţi la pedepse variind intre 3 şi 7 ani. „OPINIA“ LITERARA SI ARTISTICA Moda literară In ultima sa lucrare „Etudes et milieux littéraires“, Leon Dau­det, criticul francez cu păreri de o primejdioasă originalitate, profesează „întoarcerea la cei vechi“. Literaturile greco-latine, după convingerea sa, formează singura sursă de permanentă inspiraţie superioară. Ca un re­zultat aparent logic al acestei afirmaţii, tot ce s’a creat desă­vârşit de atunci şi până azi se aseamănă cu o placă desprinsă din arta antichităţii şi galvani­­zată superficial cu talentul va­riat al scriitorilor. Proprietatea ideii lui Daudet poate fi atacată de evidenţa configuraţiei literaturii franceze, care aproape în toate epocile alimenta curente ce priveau în trecut. Şi astăzi încă se desfă­şură în Franţa o asemenea ac­ţiune literară. Maurice Rostand sau Charles Maurras nu sânt străini de această activitate sor­­t­­ă In cele mai fericite Împre­jurări unor izbânzi de durată trecătoare. De ce acum o reîntoarcere la matca părăsită nu poate trezi interes şi culege succese, naşte un dublu răspuns. In literatură, ca şi’n alte multe domenii, guvernează o modă e­­pocală. Opera scriitorilor a fost mereu în funcţie de acrobaţia e­­lastică a gustului public. Dacă Zola ar trăi in prezent şi greşit inspirat şi-ar continua tragica lungime a epopeei „Rougon Maquart", cifra lectorilor săi ar deveni dureros de­­ îndoelnică. Prin urmare reînvierea literatu­rilor vechi întimpină un prim obstacol sever în cerinţa contem­porană a cetitorilor, care osci­lează frecvent şi capricios. Şi apoi literatura, ca şi arta in genere, sapă in drumul m­­inilor evoluţia necesară fiecărui gen in parte. Orice epocă vă­deşte concludent o primenire li­terară sau cel puţin semne si­gure de specificitate. Thibaudet în „Reflexiunile" sale, atingând tangenţial această chestiune, crede că o nouă apropiere de scriitori antici ar pune zăgaz e­­voluţiei pomenită mai sus. Dar există încă un fapt, de care se împiedică părerea lui Daudet. Un scriitor sau un ar­tist, cind se remarcă deosebit in lucrările sale, Îşi datoreşte gloria tocmai notei personale, pe care o aduce. Or, culegind ins­piraţii din literaturi de mult în­cărunţite, această notă personală nu-şi găseşte aplicare fertilă de­cit excluziv în îmetodele de ex­ploatare a motivelor împrumu­tate. Şi evident, e puţin. Consideraţiile noastre, prea ti­mide ca să rănească valoarea uriaşă a literaturilor antice,dim­potrivă, le recunoaşte total mă­reţia gândirii şi frumuseţa cum­(Continuarea în pag. IV-a) Un prefect de poliţie modern Cum lucrează d. Ghiap­­pe, prefectul Parisului Actualul prefect de poliţie al Parisului, Jean Chiappe, are ap­titudini minunate pentru meni­rea sa. O mare revistă pariziană o­­cupându-se de el, îl defineşte astfel: „Acest om priceput nu vrea să creadă decât ceea ce vede cu ochii şi are o privire sigură, care nu şovăe niciodată... Refuză să creadă o infamie pe care n’a constatat-o ; tehnica sa, de alt­fel, 11 face să deosebească din­­tr’odată, amănuntul esenţial, tră­sătura revelatoare în­­învălmă­­şala documentelor misterioase care se îngrămădesc pe masa lui, în fiecare dimineaţă. Puterea lui de lucru şi intuiţia lui ex­traordinară, îl fac in stare să rezolve într’o singură zi, ches­tiuni considerabile ; el face toate acestea cu o dispoziţie atât de antrenantă, încât colaboratorii săi îi sânt devotaţi până la sa­­crificiu... Acest om, confident inevita­bil al desonoarei, al mărturisi­rilor tulburătoare, al atâtor su­flete putrede, păstrează ca arma cea mai sigură, prospeţimea sen­timentului. El îndepărtează dosarele pen­tru a cerceta omul; dispreţueşte formulele, la nevoie şi ştie să trezească in mulţime ceea ce păs­trează omenesc In ea; el nu lasă niciodată pe un individ să se încăpăţîneze in rele, şi în a­­părarea ordinei sociale, cu care a fost însărcinat, se preocupă mai întâiu să îndrepte pe cel rătăcit pe calea cea bună; ori­cât de decăzut ar fi vinovatul, e» * consideră cu înduioşare ca pe un om, pentru care tot tre­bue să lupţi spre îndreptare. Acum câteva luni chiar, Jean Chiappe şi-a arătat talentul său deosebit, când în afacerea Ga­ribaldi a ştiut să desfacă cu răbdare şi pricepere unele in­trigi şi să evite astfel compli­caţii externe, destul de primej­dioase pentru Franța, iar in altă împrejurare, sa dezarmeze pe un adversar ca Léon Daudet. NOTA VESELA să Întreb numai dacă pot lua scaunul ce-l aveți aci de prisos. SALTURI IN APA la lupta pentru cam­pionatul francez de înot, în basinul de la Tourelles (Paris). Muzica "Despre flaşnetă Flaşneta, care aproape a dis­părut, fie din cauza lipsei de papagali înţeles la propriu, fie din cauza luării unei alte me­serii mai bănoase de către stă­pânii lor, a fost isvorul de in­spiraţie a o mulţime de poeţi. Printre poeţii francezi putem c­­a pe Mallarmé, care spunea unde­va că „piano-ul scânteiază, vio­­lina înseninează inimile îndure­rate, dar l’orgue de Barbarie (flașneta) mă face să visez cu disperare în trecut“. Verlaine în „Nocturne Pari­sien“, a redat într-o formă cu­rioasă poezia acestui instrument, iar astăzi Georges Mi­landy, au­torul a numeroase „succese", într'un banal poem dedicat in­fidelei sale amante, compară plânsul depărtat al flașnetei cu romanța ce urmează: „Les Vieux orgues de Barbarie „Les soirs tristes d'esseulement, „Pour mon âme de vieil amant, „Ont une cruelle ironie". La noi, d. Alexis Nour, într-un recent număr al „Adevărului Literar“, scrie lucruri care arată clar, toate stările pe care ţi le poate provoca o flaşnetă, căreia i se rup rând pe rând, „basu­rile", „mijlocul“ până nu-i ră­mâne decât scheletul. E o fiinţă care simte, trăeşte, şi pe mă­sură ce e lipsită de ceva, cântă mai jalnic, tânguitor şi fârnâit. Azi flaşneta a dispărut, iar sunetele ei false şi nasale nu se mai aud. „Marseillaise“-a şi „Dunărea Albastră" nu mai su­nă alăturea de glasul papaga­lului, care mâncând seminţe, o­­dată cu cojile scotea şi „bileţele pentru domni, doamne şi copii“. Urechile delicate care au de­­testat’o pe vremuri, la auzul jazzbandofonului o vor regreta. E ceva care lipseşte, mai ales acelora care s’au obişnuit a asculta fârnâita „marseillaise“. Personal, dacă aşi avea da­rul versificaţiei, aşi scrie o odă „pe mormântul flaşnetei". S. Arcu Violonista e un aparat care reproduce cân­tecul viorii, cu ajutorul unu violine şi a unui arcuş, ambele normale. Sunt mişcate prin pneumatice şi mecanisme spe­ciale. La Berlin s-a format o „societate a coţn­­pusitorilor de muzică pentru film­“. Sibelius scrie două partituri, una pentru o melodramă a„Showpeace“ și alta pentru „Furtuna" lui Shakes­peare. Musicienii din Mexic pentru a sărbători pe Beethovee, au rugat pe guvernator ca să interzică jazzul pe timp de opt zile. In adevăr, excelent omagiu. [Osemintele prinţesei Guisla La Mănăstirea Saint-Martirt de pe muntele Canigon (Pirinei), s-au găsit rămăşiţele pământeşti ale prinţesei Guisia, soţia con­telui Guifre, care a trăit pe la anul 1049. Osemintele acestei prinţese au fost transportate în cripta bisericii mănăstireşti. Ele au fost aşezate într’un sicriu mic de metal, admirabil lucrat. Această ceremonie care s'a desfăşurat solemn In cadrul me­dieval al Mânăstirei, a atras o mulţime imensă. O slujbă şi cântece In limba catalană au Încheiat această sărbătoare. UN DOCUMENT INTERESANT Cu prilejul punerei pietrei fun­i­damentale la Clopotniţa şi Ate­neul popular da la biserica Sf Haralambie s’a alcătuit după indicaţiile date de către d. Pro­fesor Ghibănescu un frumos document care s’a aşezat la te­melia clădirii. Dăm in copie cuprinsul aces­tui document, foarte interesant pentru cunoaşterea vieţii trecute a laşului. ACT DE TEMELIE Cu vrerea Tatălui şi cu aju-* torul Fiului şi cu săvârşirea Sf. Duh, pusu-s’au temeliile acestei Clopotniţe cu clădirile sale din jur cum şi a casei de luminări şi educare a poporărilor din părţile de sus ale laşilor In ale sale năzuinţi creştineşti şi ro­mâneşti. Clădirile acestea, se înalţă pe locul sfintei şi dumnezeeştii biserici cu hramul marelui mu­cenic „haralambie“ carea din­tru Început a fost urzită şi în­­temeliată de fericitul întru po­menire Gheorghe a lui Leondari din Ioanina, zis şi Tufecci Başa, (şef armurier) carele în anul 1804 a înălţit în mahalaua Mun­­tinimii de mijloc pe locul vechiului târg al boilor, mai la deal de locul mormintelor tur­cilor,*—astăzi pronumită Sără­­ria,—acest frumos locaş, pentru iertarea păcatelor săvârşite cu omorârea fratel­ui său Haralamb Haiducul din porunca domni­torului Constantin Ipsilante Vo­­evod pentru liniştirea norodului şi a ţării de bântuelile sale hai­duceşti.­­ Se zideşte această clădire sub domnia Regelui minor Mi­­hai I, Regele tuturor românilor, în înalta Regenţă fiind: Princi­pele Nicolae, Sanctitatea Sa Pat­riarhul Miron Cristea şi Gheor­­ghe Buzdugan; Mitropolit al Moldovei şi Sucevei 1. P. S. S. 9. D. Pimen Georgescu, Locoes­tenent de Patriarh; Prim-Mi­nistru al ţării dr. I.­­ C. Bră­­tianu, Ministrul al Cultelor şi Artelor Alexandru Lapedatu. Reşedinţele comisiei interimare a Municipiului Iaşi Osvald Ra­­coviţă , prin vrednicia şi stă­­ruiniţa neobosită a Preotu­­i pa­roh al bisericei Sf. Haralambie (Continuarea în pag. IV-a)

Next