Opinia, septembrie 1927 (Anul 23, nr. 6082-6107)
1927-09-01 / nr. 6082
ri . După operaţiile în miniatură ale căpitanului Manea din Craiova, au eşit la iveală cele engros ale directorului „Monitorului Oficial“ , presa dă alarma şi cere—cu această ocazie—un control mai riguros şi permanent al mânuitorilor de bani publici pentru ca nu cumva într’o zi să se descopere fraude şi mai formidabile. Chiar „Viitorul“ pare speriat şi indică oarecari măsuri cari trebue luate pentru curăţirea „atmosferei de duhul necurat al necinstei" şi pe lângă alte consideraţiuni, le face şi pe acestea: „Sancţiunile legale să nu întârzie. Amânările repetate şi tergiversările de tot felul dau nu numai inculpaţilor dar şi celor cari ar fi tentaţi să-i imite, impresiunea demoralizatoare a unei quasi-impunităţi. Sancţiunile venite prea târziu nu au eficacitatea celor date la vreme, cari slujesc şi ca pildă altora decât celor direct vinovaţi“. Cine poartă vina acestor sancţiuni tardive, cari dau impresiunea demoralizatoare a unei quasi-impunităţi ? Se pare că oficiosul guvernului vrea să dea lecţii magistraturii asupra rolului pe care îl are şi îl face imputări de o gravitate excepţională , pentru că „amânările“ şi „tergiversările“ le dau judecătorii chemaţi să aprecieze vinovăţia celor aduşi la bara justiţiei. Atunci ? Este o criză a magistraţiunii ? Sancţiunile legale întârzie din negijenţa sau bunăvoinţa judecătorilor? Sau procedura penală are prea multe labirinturi prin cari un inculpat se poate strecura ani dearândul, până în clipa oportună pentru dânsul a judecării definitive ? Consideraţiunile „Viitorului“ sânt de o importanţă care nu trebue scăpă din vedere; fără a aduce preciziuni, oficiosul guvernului incriminează justiţia pe care—aproape— o consideră vinovată de situaţia care dă posibilitate atâtor defraudatori să opereze în voe. Se impune din partea „Viitorului“ o clarificare: dacă are cazuri precise la îndemână să le denunţe şi autorităţile superioare să ia măsurile dictate de împrejurări ; dacă vrea să facă pur şi simplu fraze de circumstanţă şi să pară revoltat, să nu se joace cu cuvintele. Liberalii au introdus politica in magistratură, alegerile au dovedit aceasta cu prisosinţă. N’au dreptul tot ei să atingă pentru a doua oară prestigiul magistraturii ridicând acuzaţiile pe care le relevăm acum. Justiţia îşi face datoria, când are independenţa absolută,or tocmai anumite practice, eminamente liberale, cată să ştirbească această independenţă. De aceea socotim frazele din „Viitorul“ şi imprudente şi jignitoare. G. SPINA ASPECTE „VIITORUL“ ŞI JUSTIŢIA * 4 «r Regionalism? Partidul naţional-ţărănesc a anulat o mare întrunire la Alba-lulia. Vor veni la această adunare delegaţi din Bucovina, Basarabia şi VechiulRegat. Va fi o mare manifestare de partid. S-a anunţat că între altele, se va discuta şi nesocotirea Ardealului de către partidul liberal. Presa guvernamentală a găsit în faptul acesta un motiv de ata contra naţional-ţărăniştilor, pe care îi acuză de regionalism. In lupta dintre două partide cu concepţii deosebite, a găsi un motiv de atac din orice gest al adversarului, e firesc, chiar când nu e just, învinuirile aduse naţional-ţărăniştilor cu prilejul adunării de la Alba-lulia nu-s întemeiate decât pe dorinţa ce o au liberalii să micşoreze importanţa unei manifestaţii a opoziţiei, menită să aibă un mare succes. Căci nu se poate duce lipsa de patriotism, nici regionalismul din faptul că naţional-ţărăniştii vor să protesteze contra tendinţei liberale de a servi totul Bucureştiului şi de a face din celelalte părţi ale ţării nişte simple colonii pentru căpătuiala partizanilor. În polemica aceasta intervine o chestie deosebit de importantă şi pentru noi ieşenii. Am auzit pe unii oameni de bună credinţă, influenţaţi de campania interesată a ziarelor, reproducând atacurile împotriva d-lui Maniu pe chestia adunării de la Alba-Iulia. Le-am arătat însă, că şeful partidului naţional nu face decât ceia ce ar fi trebuit de mut să facă oameni politici moldoveni cu sinceră tragere de inimă pentru această provincie. Căci acelaşi tratament barbar ni se aplică şi nouă. Despre Basarabia nici nu mai vorbim. Departe de a fi condamnabilă, iniţiativa d-lui Maniu trebue imitată. Să facem şi noi la Iaşi o mare adunare, la care să chemăm pe românii din toate părţile şi să le arătăm cum vechea capitală a Moldovei, leagănul unirilor, marele centru cultural, e ameninţat de urgia liberală să devină un simplu târg de provincie. Iaşul, condus altădată de oameni capabili şi reprezentativi, e dat pe mâna unor simpli politiciani, fără nici o forţă, Iaşul, care avea totdeauna un reprezentant in minister, nu mai are nici măcar un subsecretar de stat. Când se duc reprezentanţii oraşului să ceară un sprijin, obţin ajutoare ridicole, cum au fost cele o sută de mii de lei pentru combaterea epidemiilor. Pentru guvernul din Bucureşti, capitala Moldovei nu înseamnă decât o expresie administrativă, fară oameni, fără instituţii, fără anumite lucruri care trebuesc respectate. Dovadă e porunca ce dăduse să se mute puşcăria de la Galata la Golia. Să se aducă tâlharii în char inima Iaşului, şi să fie aşezaţi înr’unul din cele mai preţioase momente ale artei româneşti. Pretutindeni se procedează la fel şi numai nişte moldoveni indolenţi până la imbecilitate pot suporta tratamentul acesta fără să reacţioneze. De pildă, ce alt oraş ar fi suportat să i se suprime cu brutalitate şi fără nici un motiv fondurile pen° tru mărirea Universităţii ? Ieşenii au avut aroja votului pentru parlament, şi n’au întrebuinţat-o. O vor întrebuinţa in alegerile comunale ? —V ABONAMENTE Lei 1000 7]pe un an „ 500 . . . „6 luni , 300 ... „3 luni ZIAR a EES EXEMPLARUL POLITIC COTIDIAN '«MM jel 1 SEPTEMBRIE 1927 ARDNGIURI se primesc la toate Agenţiile de Publicitate şi la Administraţia ziarului laşi—Str. Ch. Morseson 17 „MORAVURI“» Aseară am fost martorul următoarei scene: O domnişoară, casieriţă la „Princiar“, eşea la ora 1 noaptea în întâmpinarea fratelui ei care vine s’o conducă acasă. Un agent de siguranţă o acostează cu vorbe triviale şi vrea cu tot dinadinsul s’o ducă la Siguranţă. Intervine patronul d-rei. Agentule implacabil—nu vrea să ştie nimic. Intervin şi eu, mă legitimez, spun că cunosc fata, o vecină a mea — agentul e implacabil. Cer agentului să se legitimeze şi el, dar în zadar—Şi am cerut să se legitimeze căci avea mai degrabă mină şi vocabular de client şi nu de ajutor al brigăzei de moravuri. A trebuit intervenţia civilizată a D-lui Prefect Ed. Lăzărescu ca lucrurile să se aranjeze. Eram în piaţa Unirei şi am avut noroc de prezenţa d-lui Prefect. Dar acelaş agent, închipuiţi-l singur, într’un cartier mărginaş ,urmărind pe aceiaşi fată cinstită. Nu crede Domnul prefect—sau cei în drept că recrutarea agenţilor de moravuri ar trebui supraveghiată. Un asemenea agent nu trebue să întrebuinţeze cuvinte triviale. Aşa e In ţările civilizate, aşa trebuie să fie şi la noi. In străinătate un agent ca agentul Constantinescu (aşa-i zice) e dat afară pur şi simplu. Să se facă şi aici la fel. L. D. Răducăneanu Din toată lumea Alt mare raid aerian.— La 25 August, aviatorul Paul R. Redfern a plecat din Statele Unite spre Brazilia. Aviatorul face acest raid singur pe un monopolon de 2oo cai putere. El speră să bată recordul pe distanţă şi durată. Întreprinderea e patronată de camera de comerţ din oraşul Brunswik (Statele Unite), Redfern va urma, un itinerar trecând peste insulele Bahamas, Porto-Rico, Micile-Antile, insula Trinitate şi Guinea olandeză. Acest raid dacă e urmat pînă la Buenos-Aires, reprezintă o distanţă de aproape zeoe kilometri. Paul Rediarn este un tânăr pilot de aviaţie comercială. Oraşul Brunswick este situat în Gengia, pe coasta Atlanticului între oraşele Savanah şi Jacksom viile.* Bolşevicii nu iartă pe fraudatori.— Tribunalul suprem al Rusiei Albe după ce a examinat afacerea funcţionarilor de la vama din Minsk şi a comercianţilor particulari acuzaţi că au permis transportul şi de a fi transportat ei înşişi mari cantităţi de mărfuri de contrabandă, a condamnat la moarte cinci dintre acuzaţi. Ceilalţi acuzaţi au fost condamnaţi la pedepse variind intre 3 şi 7 ani. „OPINIA“ LITERARA SI ARTISTICA Moda literară In ultima sa lucrare „Etudes et milieux littéraires“, Leon Daudet, criticul francez cu păreri de o primejdioasă originalitate, profesează „întoarcerea la cei vechi“. Literaturile greco-latine, după convingerea sa, formează singura sursă de permanentă inspiraţie superioară. Ca un rezultat aparent logic al acestei afirmaţii, tot ce s’a creat desăvârşit de atunci şi până azi se aseamănă cu o placă desprinsă din arta antichităţii şi galvanizată superficial cu talentul variat al scriitorilor. Proprietatea ideii lui Daudet poate fi atacată de evidenţa configuraţiei literaturii franceze, care aproape în toate epocile alimenta curente ce priveau în trecut. Şi astăzi încă se desfăşură în Franţa o asemenea acţiune literară. Maurice Rostand sau Charles Maurras nu sânt străini de această activitate sortă In cele mai fericite Împrejurări unor izbânzi de durată trecătoare. De ce acum o reîntoarcere la matca părăsită nu poate trezi interes şi culege succese, naşte un dublu răspuns. In literatură, ca şi’n alte multe domenii, guvernează o modă epocală. Opera scriitorilor a fost mereu în funcţie de acrobaţia elastică a gustului public. Dacă Zola ar trăi in prezent şi greşit inspirat şi-ar continua tragica lungime a epopeei „Rougon Maquart", cifra lectorilor săi ar deveni dureros de îndoelnică. Prin urmare reînvierea literaturilor vechi întimpină un prim obstacol sever în cerinţa contemporană a cetitorilor, care oscilează frecvent şi capricios. Şi apoi literatura, ca şi arta in genere, sapă in drumul minilor evoluţia necesară fiecărui gen in parte. Orice epocă vădeşte concludent o primenire literară sau cel puţin semne sigure de specificitate. Thibaudet în „Reflexiunile" sale, atingând tangenţial această chestiune, crede că o nouă apropiere de scriitori antici ar pune zăgaz evoluţiei pomenită mai sus. Dar există încă un fapt, de care se împiedică părerea lui Daudet. Un scriitor sau un artist, cind se remarcă deosebit in lucrările sale, Îşi datoreşte gloria tocmai notei personale, pe care o aduce. Or, culegind inspiraţii din literaturi de mult încărunţite, această notă personală nu-şi găseşte aplicare fertilă decit excluziv în îmetodele de exploatare a motivelor împrumutate. Şi evident, e puţin. Consideraţiile noastre, prea timide ca să rănească valoarea uriaşă a literaturilor antice,dimpotrivă, le recunoaşte total măreţia gândirii şi frumuseţa cum(Continuarea în pag. IV-a) Un prefect de poliţie modern Cum lucrează d. Ghiappe, prefectul Parisului Actualul prefect de poliţie al Parisului, Jean Chiappe, are aptitudini minunate pentru menirea sa. O mare revistă pariziană ocupându-se de el, îl defineşte astfel: „Acest om priceput nu vrea să creadă decât ceea ce vede cu ochii şi are o privire sigură, care nu şovăe niciodată... Refuză să creadă o infamie pe care n’a constatat-o ; tehnica sa, de altfel, 11 face să deosebească dintr’odată, amănuntul esenţial, trăsătura revelatoare înînvălmăşala documentelor misterioase care se îngrămădesc pe masa lui, în fiecare dimineaţă. Puterea lui de lucru şi intuiţia lui extraordinară, îl fac in stare să rezolve într’o singură zi, chestiuni considerabile ; el face toate acestea cu o dispoziţie atât de antrenantă, încât colaboratorii săi îi sânt devotaţi până la sacrificiu... Acest om, confident inevitabil al desonoarei, al mărturisirilor tulburătoare, al atâtor suflete putrede, păstrează ca arma cea mai sigură, prospeţimea sentimentului. El îndepărtează dosarele pentru a cerceta omul; dispreţueşte formulele, la nevoie şi ştie să trezească in mulţime ceea ce păstrează omenesc In ea; el nu lasă niciodată pe un individ să se încăpăţîneze in rele, şi în apărarea ordinei sociale, cu care a fost însărcinat, se preocupă mai întâiu să îndrepte pe cel rătăcit pe calea cea bună; oricât de decăzut ar fi vinovatul, e» * consideră cu înduioşare ca pe un om, pentru care tot trebue să lupţi spre îndreptare. Acum câteva luni chiar, Jean Chiappe şi-a arătat talentul său deosebit, când în afacerea Garibaldi a ştiut să desfacă cu răbdare şi pricepere unele intrigi şi să evite astfel complicaţii externe, destul de primejdioase pentru Franța, iar in altă împrejurare, sa dezarmeze pe un adversar ca Léon Daudet. NOTA VESELA să Întreb numai dacă pot lua scaunul ce-l aveți aci de prisos. SALTURI IN APA la lupta pentru campionatul francez de înot, în basinul de la Tourelles (Paris). Muzica "Despre flaşnetă Flaşneta, care aproape a dispărut, fie din cauza lipsei de papagali înţeles la propriu, fie din cauza luării unei alte meserii mai bănoase de către stăpânii lor, a fost isvorul de inspiraţie a o mulţime de poeţi. Printre poeţii francezi putem ca pe Mallarmé, care spunea undeva că „piano-ul scânteiază, violina înseninează inimile îndurerate, dar l’orgue de Barbarie (flașneta) mă face să visez cu disperare în trecut“. Verlaine în „Nocturne Parisien“, a redat într-o formă curioasă poezia acestui instrument, iar astăzi Georges Milandy, autorul a numeroase „succese", într'un banal poem dedicat infidelei sale amante, compară plânsul depărtat al flașnetei cu romanța ce urmează: „Les Vieux orgues de Barbarie „Les soirs tristes d'esseulement, „Pour mon âme de vieil amant, „Ont une cruelle ironie". La noi, d. Alexis Nour, într-un recent număr al „Adevărului Literar“, scrie lucruri care arată clar, toate stările pe care ţi le poate provoca o flaşnetă, căreia i se rup rând pe rând, „basurile", „mijlocul“ până nu-i rămâne decât scheletul. E o fiinţă care simte, trăeşte, şi pe măsură ce e lipsită de ceva, cântă mai jalnic, tânguitor şi fârnâit. Azi flaşneta a dispărut, iar sunetele ei false şi nasale nu se mai aud. „Marseillaise“-a şi „Dunărea Albastră" nu mai sună alăturea de glasul papagalului, care mâncând seminţe, odată cu cojile scotea şi „bileţele pentru domni, doamne şi copii“. Urechile delicate care au detestat’o pe vremuri, la auzul jazzbandofonului o vor regreta. E ceva care lipseşte, mai ales acelora care s’au obişnuit a asculta fârnâita „marseillaise“. Personal, dacă aşi avea darul versificaţiei, aşi scrie o odă „pe mormântul flaşnetei". S. Arcu Violonista e un aparat care reproduce cântecul viorii, cu ajutorul unu violine şi a unui arcuş, ambele normale. Sunt mişcate prin pneumatice şi mecanisme speciale. La Berlin s-a format o „societate a coţnpusitorilor de muzică pentru film“. Sibelius scrie două partituri, una pentru o melodramă a„Showpeace“ și alta pentru „Furtuna" lui Shakespeare. Musicienii din Mexic pentru a sărbători pe Beethovee, au rugat pe guvernator ca să interzică jazzul pe timp de opt zile. In adevăr, excelent omagiu. [Osemintele prinţesei Guisla La Mănăstirea Saint-Martirt de pe muntele Canigon (Pirinei), s-au găsit rămăşiţele pământeşti ale prinţesei Guisia, soţia contelui Guifre, care a trăit pe la anul 1049. Osemintele acestei prinţese au fost transportate în cripta bisericii mănăstireşti. Ele au fost aşezate într’un sicriu mic de metal, admirabil lucrat. Această ceremonie care s'a desfăşurat solemn In cadrul medieval al Mânăstirei, a atras o mulţime imensă. O slujbă şi cântece In limba catalană au Încheiat această sărbătoare. UN DOCUMENT INTERESANT Cu prilejul punerei pietrei funidamentale la Clopotniţa şi Ateneul popular da la biserica Sf Haralambie s’a alcătuit după indicaţiile date de către d. Profesor Ghibănescu un frumos document care s’a aşezat la temelia clădirii. Dăm in copie cuprinsul acestui document, foarte interesant pentru cunoaşterea vieţii trecute a laşului. ACT DE TEMELIE Cu vrerea Tatălui şi cu aju-* torul Fiului şi cu săvârşirea Sf. Duh, pusu-s’au temeliile acestei Clopotniţe cu clădirile sale din jur cum şi a casei de luminări şi educare a poporărilor din părţile de sus ale laşilor In ale sale năzuinţi creştineşti şi româneşti. Clădirile acestea, se înalţă pe locul sfintei şi dumnezeeştii biserici cu hramul marelui mucenic „haralambie“ carea dintru Început a fost urzită şi întemeliată de fericitul întru pomenire Gheorghe a lui Leondari din Ioanina, zis şi Tufecci Başa, (şef armurier) carele în anul 1804 a înălţit în mahalaua Muntinimii de mijloc pe locul vechiului târg al boilor, mai la deal de locul mormintelor turcilor,*—astăzi pronumită Sărăria,—acest frumos locaş, pentru iertarea păcatelor săvârşite cu omorârea fratelui său Haralamb Haiducul din porunca domnitorului Constantin Ipsilante Voevod pentru liniştirea norodului şi a ţării de bântuelile sale haiduceşti. Se zideşte această clădire sub domnia Regelui minor Mihai I, Regele tuturor românilor, în înalta Regenţă fiind: Principele Nicolae, Sanctitatea Sa Patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan; Mitropolit al Moldovei şi Sucevei 1. P. S. S. 9. D. Pimen Georgescu, Locoestenent de Patriarh; Prim-Ministru al ţării dr. I. C. Brătianu, Ministrul al Cultelor şi Artelor Alexandru Lapedatu. Reşedinţele comisiei interimare a Municipiului Iaşi Osvald Racoviţă , prin vrednicia şi stăruiniţa neobosită a Preotui paroh al bisericei Sf. Haralambie (Continuarea în pag. IV-a)