Opinia, martie 1930 (Anul 26, nr. 6845-6868)

1930-03-04 / nr. 6845

­ CONTRA DICTATURILOR Toate dictaturile sunt pătate de abuzuri, de violenţe şi de arbitrar. Chiar cele mai lumi­nate şi mai bine menţionate. Ie indiferent de pildă, dacă dicta­torul de principe, cu trecut şi tradiţie ca în anumite forme mo­narhice care se reazimă pe o coastă, al căreia exponent ieste iei, şi cu care împarte puterea de dominaţiune; sau ie un con­dotier, chiar de geniu, sprijinit de o armată de admiratori sau partizani devotaţi, cu care îm­parte şi sarcineie dar şi bene­ficiile puterii, cum a fost Bona­parte ; sau ie un exponent oca­zional şi vremelnic, al unei ca­tegorii sociale, cum ar fi dife­riţii reprezentanţi ai aşa zisei dictaturi a proletariatului. După cum tot atât de indeferent ieste, dacă unul îşi justifică excerciţiul puterii pe consideraţiuni de drept divin , altul pe superioritatea in­discutabilă a geniului creator, şi un altul pe puterea de a do­mina­­ ? a marilor mase produ­cătoare. De îndată ce, ori­care din ti­purile de dictatură, de totdeau­na şi de pretutindeni, va ocroti numai pe unii şi va oprima pe alţii, ceia ce ie de esenţa ori­cărei dictaturi , de îndată ce se va ştirbi libertatea tuturora, de a cugeta, de a simţi şi de a a­ . gita, după cum le dictează con­­' ‘'ftimţa lor şi anumite principii de onoare; de îndată ce se va viola acest principiu imutabil de viaţă civilizată, potrivit căruia, libertatea fie-căruia şi a tutu­rora nu încetează de cât în clipa In care s’ar putea aduce jigni­rea libertăţii şi prejudiciul drep­tului, altuia sau al tuturora imediat se va accentua de­zechilibrul existent, al inegali­­' IC.tSÎ di.rU f oam-•••!?,­­deaă se v. contrazice cea mai nobilă ten­dinţă a vieţii sociale, care con­stă tocmai în nivelarea, în limi­tele posibilului, şi inegalităţilor fireşti ale oamenilor. Viaţa socială sufere neîntre­rupt şi în continuu, transformări impuse de complexitatea mani­festărilor şi mai ales a nevoilor iei. Legea evoluţiei, care de fapt ie legea legilor, nu ie o crea­­ţiune doctrinară, ci o simplă constatare, că ie o lege ineluctabilă. Din iea isvorăsc toate legile şi toate doctrinele. Acestea sunt efemere, pe când iea, ie eternă şi va dura atât timp, cât va dura însăşi viaţa socială. Iele au apărut deodată şi vor dispare împreună. Marele merit al spi­ritelor cu adevărat superioare, de acela de a-şi da socoteală, despre mersul aproximativ al evoluţiei sociale, spre a face po­sibile transformările, fără sgu­­duiri prea profunde şi fără jertfe exagerate. Căci şi sguduirile şi jertfele sânt inevitabile. Suprimarea robiei (?), şi răs­pândirea culturii, în toate pătu­rile omenirii, pe de o parte, iar pe de alta, instituirea de norme şi criterii de viaţă socială, că­rora fie­care şi toţi sunt obli­­­­gaţi să se supuie, şi pe cari tre­buie să le respecteze, împing fa­tal la democratizare. De esenţa democratizării, de colaborarea armonică, dacă nu a tuturora cel puţin a unor ma­jorităţi covârşitoare, la fixarea normelor şi criteriilor celor mai cuminţi şi mai justificate, im­puse d­e evoluţiunea întregei vieţi sociale. Desigur că şi ideile şi sentimentele, îşi au rostul lor. A impune însă întregei vieţi so­ciale, voinţa unui singur om, sau a unui clan, sau a unei cate­gorii Sociale, şi a contrazice e­­voluţia socială, ca şi dorinţa ma­rilor mulţimi conştiente, sau a spiritelor distinse, cari sunt ex­ponenţii lor, iata o tiranie, care nu poate fi nici tainică şi nici utilă, chiar călăuzită de cele mai lăudabile intenţiuni. Tirania ră­mâne tot tiranie, şi ca atare hă­răzită pieirii mai curând ori mai târziu. lată de ce numai o colabo­rare armonică a unor majorităţi covârşitoare de componenţi ai unei societăţi, bazată pe abne­gaţii şi sacrificii personale, cu jertfireanstre ambiţiuni şi in­­terese_.4)j^^^e, poate fi de na­tură, să asigure viaţa liberă, co­rectă şi civilizată a fie­căruia şi a tuturora, şi un maximum de siguranţă, de bună stare şi de prosperitate, indispensabile va­lorificării puterii de muncă şi calităţilor individuale ale fie­căruia. In acest înţeles, celebra carac­terizare a lui Joseph de Maistre , „Toute nation­a le gouverne­­ment qu’elle merite“, devine pe fie­ce zi, un adevăr tot mai de actualitate. O dictatură, isvorâtă din con­simţământul marilor majorităţi ale unei naţiuni, are puterea u­­nei legi, r ea va trăi atât timp, cât vor persista şi nevoile cari au impus'o, Iea se va răzăma pe colaborarea efectivă a majo­rităţilor cari au consimţit'o. Dacă Iea va fi călăuzită de cele mai curate sentimente de justiţie şi de echitate , dacă nu va oprima pe nimeni, şi dacă va veghea la producerea maximului de armonizare a tuturor intere­selor contrarii, individuale şi co­lective,­­ea îşi va împlini misiu­nea sa socială şi va sfârşi cu o­­noare dacă nu şi cu glorie, dar nu se va prăbuşi lamentabil, în sânge şi mini, cum s-au prăbu­şit mai toate dictaturile. Naţiunea care va fi capabilă să-şi dea o astfel de dictatură, desigur, că va fi atins culmi ne­bănuite de superioritate morală şi socială. Ar fi idealul. Aşa ceva poate fi o utopie ? Cred că nu, şi voi arăta şi pentru ce, Osvald­­ Teodoreanu ersitâţii ON A­M­ENTE Lei 1000 .... pe un an „ 6 luni . 500 . 300 ft • • • • • • • ATELIERELE TIPOGRAFICE: IAŞI.—STR. LAPUŞNEANU 37 tel EXEMPLARUL ZIAR POLITIC COTIDIAN MARŢI 4 MARTIE 1930 A N U N C I U R I se primesc la toate AGENŢIILE DE PUBLICITATE şi la ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada Lăpuşneanu 37 Telefoane•­ Redacția 391 Administrația 394 Serviciul de noapte 361 TOATA LUMEA Prelungirea vieţii—Medicul a­­merican William Johnson din O­­­ K­iCL anunţa că a descoperit o me­­d­ioda­­eficace pentru prelungirea vieţii.. Procedeul constă în excita­rea muşchilor din dreptul inimii cu ajutorul unui medicament spe­cial şi în enervarea unei anumite vertebre din regiunea dorsală. Ex­perienţele făcute pînă în prezent au dat rezultate excelente. Nu­meroşi muribunzi au fost însănă­toşiţi şi în urmă unii din ei au trăit încă multe săptămîni. Medi­cul american a comunicat desco­perirea sa Academiei de ştiinţe din Washington şi în prezent aşteaptă verdictul savanţilor specialişti. S-a găsit un mijloc pentru pre­lungirea vieţii ?... Nu ştim dacă inventatorul merită într'adevăr re­cunoştinţa oamenilor ! * Femeia din Europa nu place în Asia—Ziarul „Straits Times” din Londra a întreprins în princi­palele țări din Asia o anchetă in­teresantă cu privire la femeia din continentul nostru. Rezultatul a fost surprinzător. Europeanca nu place celor din Asia. In special chinezii se revoltă cu furie împo­triva femeii din Europa, pe care o găsesc snobil şi trivială. Un critic chinez spune indignat: „Femeia voastră merge public aproape goală şi are atitudini păgine. Părinţi, soţi şi fraţi din Europa, nu vă este ruşine de o asemenea femeie?“ « Dealtfel dispreţul e reciproc. Nici femeilor noastre nu le prea plac chinejii !...* împotriva bandiţilor— In a­propiere de New-York s‘a construit o nouă bancă în formă de Zgîrie­­nori. Dar pentru asigurarea în con­tra bandiţilor, s‘a recurs la me­toda vechilor castele. In jurul lo­calului s‘a săpat un şanţ adânc, lat de 15 metri, şi complect plin cu apă. Adecă se revine astăzi la sistemul de apărare din vremea antică şi cum era şi la noi subt Ştefan cel Mare. * Comerţ cu sclavi— In Alger (Africa de Nord) a fost arestată o bandă care făcea comerţ cu sclavi. Ss stabilit că de doi ani de cînd lucrează această bandă, ea a vin­­dut 5.018 persoane, în special ne­gri şi femei. In legătură cu acest caz s-au adresat proteste la Liga Naţiunilor, cerîndu-se anchete la faţa locului. Faptul dovedeşte lim­pede că în unele locuri de pe pă­­mînt, civilizaţia a rămas încă ne­putincioasă. *1 '■J&& . , y.-XLx-.' • '. ' m m­illites IDEI ŞI FAPTE Dar cu ţara ce facem ? Când ţi se urăşte să tot relevi fărădelegile şi abuzurile, şi ai vrea din suflet să mai comentezi şi un fapt demn şi frumos,— în zadar îl vei căuta în balamucul social de la noi. Vei fi nevoit deci, să te referi la viaţa obştească a altor popoare. Nici acolo, ce e drept, nu sunt prea dese şi le enumeri oricînd pe degete. In orice caz, cei care se află la cârma ţării respective poartă mai întotdeauna respectul cuvenit maselor largi ale popula­ţiei şi ştiu să tragă la timp con­secinţele unei eventual© purtări in­corecte. Şi ministrul comerţului american demisionează, îndată ce numele său s-a pomenit alăturea de traficanţii de influenţă în urâta afacere a petrolului. Pe când la noi, cele mai scan­daloase afaceri şi combinaţii se muşamalizează, tocmai graţie a­­mestecului direct al unor miniştri. Demisionat­a d. Răducanu, după masacrul de la Lupeni ? d. Mirto după descoperirea spionajului Ti­­bacu ? d. Costăchescu, după ex­cesele antisemite de la Iaşi şi Chişinău ? sau d. Mironescu, în urma descoperirei tardive a ante­cedentelor scabroase ale contelui de Hochberg ?! Nici­decum... Străinătatea însă, merge mai departe. Acolo un ministru demi­sionează pentru că un poliţist nu a fost destul de corect cu un cetă­ţean amorezat de o stenografă, sau din cauza unui păstor care la majoratul său nu şi-a putut aşterne numele pe hârtie... Miniş­trii noştri sar ca fripţi numai când în joc sunt puse interesele lor personale. Atunci ei devin deodată arţăgoşi şi intransigenţi, cerând sa­tisfacţii imediate de ordin meschin şi ridicol. Şi astfel se întâmplă că la noi, d. Iunian dem­­ionează de zece ori pe zi, din pricină că nu şi-a pu­tut plasa o cunoştiinţă la postul de notar public din Ardeal. Iar doctorul Vaida Voevod, nu înţelege cum i se mai poate pre­tinde să revie la ministerul inter­nelor, odată ce bietul său prieten Mihai a fost atît de nedreptă­ţiţ. Asta-i morala după care se con­duc excelenţele noastre, care nici în desele lor voiajuri prin melea­gurile străine, n-au învăţat măcar atâta, că chiar când vrei să storci toate foloasele posibile din situaţia ta de ministru,­nu trebuie, sub nici un motiv să uiţi, că pe lângă satisfacerea vanităţii tale deşerte, mai există şi interese înalte ale ţării, căci şi ţara ar fi în drept să pretindă oleacă de dragoste şi devotament. Macar de ruşinea lu­mii, care se întreabă mirată: —„Mă rog, cine pentru cine e procreiat? Ţara pentru miniştri, sau... in­vers ? I. L. Basarabeanu­ DIVORS PRINCIAR Prinţesa Charlotta moştenitoarea t­r­o-­ nului Monacolui, şi soţul ei (contele Pierre de Polignac), sunt de mult timp în ceartă conjugală şi acum au pregă­tit să divorţeze. Tot­odată, e vor­ba ca prinţesa Char­­lotta să se urce pe tronul Monacolui, de­oarece tatăl ei, prinţul Louis, și-a manifestat hotărârea să abdice. in veacul vitezei O maşină cu 4.000 cai-putere După cum se anunţă din Ame­rica, inventatorul Louis Coatalen a construit o maşină într’adevăr extraordinară. Este vorba de un fel de automobil, în formă rotundă ca un glob, şi care posedă o vi­teză maximă, cea mai mare vi­teză obţinută până acum. Maşina posedă două motoare cu 4.000 cai-putere în total. In mod teore­tic ea ar putea astfel parcurge 480 kilometri pe ceas. Primele ex­periențe făcute au dat rezultate frumoase. Maşina însă n’a alergat decât cu 210 klm, pe oră, deoarece inventatorul se temea să nu se a­­prindă aparatul. El speră însă să poată obține toată viteza de 480 k­m. a motoarelor. In definitiv, tehnica modernă cunoaşte ceva imposibil ?... CROCODILUL LUI ROTHSCHILD Marele bogătaş Louis Rothschild a fost de curând în Africa, unde a luat parte la vânători îndrăz­neţe. întors în Europa, celebrul nabab a adus cu sine tot felul de animale exotice. Printre acestea se afla şi un frumos crocodil, pe care Rothschild l-a dăruit muzeu­lui zoologic din Viena. Crocodilul, în tot timpul şederii sale la pro­prietatea vestitului miliardar, s-a bucurat de o îngrijire excepţională. Avea un servitor special şi i se aduceau mâncărurile favorite. Câteodată un crocodil are mai mult noroc decât un om. TEATRUL NAŢIONAL. Vineri seara i-am văzut pe d-nii Maximilian şi Toni Bulandra ju­când împreună cu artiştii de la teatrul ce conduc, piesa lui Pagnol, care poartă titlul eroului — a lui „Marius“. Ambii protagonişti se bucură de credit mare pe lângă publicul spec­tator. Pentru noi personal, Maximilian (a cărui nume nu î l mai scriu nici cu domnul şi nici cu numele mic) reprezintă cel mai mare comic de caracter al scenei româneşti, nu numai de când face din nou teatru „serios", ci încă de pe vremea când juca operetă la Grigoriu. Re­sursele sale artistice sunt atât de multiple şi de variate, încât ori­ce rol nou, devine şi un tip de sine stătător, fără a păstra nici unul din trăsăturile celui precedent — nici măcar a vreunia din ticurile acestuia. Toată galeria înaintaşilor se dă la o parte, să facă loc celui nou. In cazul de faţă e vorba de Ce­zar tatăl eroului, a lui Marius. Şi fiind­că veni vorba de piesă şi autorul ei. Când, acum vre­o trei ani (poate că e mai mult) am văzut prima piesă a lui Pagnol— vorbim despre „Negustorii de glo­rie“, noi am fost profund impre­sionaţi. Am spus atunci că este una din cele mai puternice—dacă nu cumva, cea mai viguroasă sa­tiră scrisă în epoca post­belică împotriva patriotarzilor şi a spe­culanţilor de sentimente şi sacrificii aduse în războiul mondial. După această operă, ni s’a prezentat — tot de către Maximilian am alt e­rou al imaginaţiei lui Pagnol şi anume: Topaze. Faţă de prima lucrare aceasta însemna incontes­tabil o mare scădere. Ne-am ocupat atunci pe larg, despre inconvenientele lucrării. Iar acum vine la rând Marius. Mai slab decât Topaze şi incomparabil de sirupos şi diluat în raport cu CRONICA DRAMATICĂ DE VRATISLAVI­US «MARIUS» d^M.'pagnol Capitolul „alarmismului“ încă n'a încetat. Şi n'a încetat pentru faptul că guvernul n'a aplicat sancţiunile „severe“ cu care s'a lăudat. Nici nu ne puteam aştepta se­rios la aceste sancţiuni, dimn sim­plul motiv că „alarmismul“ era şi este un aspect, o fază, a tac­ticei de opoziţie pentru înlătura­rea guvernului. Toate partidele noastre procedează aşa. E o tra­diţie naţională a politicei noastre. Şi în potriva acestei tactice, nici un guvern n'are autoritatea să aplice sancţiuni­­şi încă „seve­re“...). Dar „alarmismul“ încă n'a în­cetat fiindcă nu şi-a isprăvit ro­lul în situaţia politică actuală, adica, să forţeze mîna Regen­ţei. „ Alarmismul“ va înceta numai în unul din aceste două cazuri: 1) sau cînd guvernul va fi în­depărtat, 2) sau cînd Regenţa va face pe fruntaşii opoziţiei să înţe­leagă că platforma de atac (situ­aţia din Basarabia) nu-i sufici­entă pentru o schimbare de regim. * Deocamdată „alarmismul“ își dez­voltă rostul politic. Iar d. general Averescu—categoric, ca de obicei— îi dezvălue dedesupturile şi-i for­ţează nota. D. Averescu semnează un articol în care avertizează Regenţa ei, dacă nu îndepărtează imediat gu­vernul, va fi trasă ca la răspunde» pentru greşelile ce se impută gu­vernanţilor. Şi dacă constituţiona­­liceşte Regenţa nu-i răspunzătoare, în schimb va răspunde In faţa tri­bunalului neiertător al Istoriei (spune d. general) ! Şi se înţelege, acest „tribunal şi Istoriei“ poate lucra şi imediat p­­rintr’o lovitură răsturnătoare, prin­­t’o revoluţie... sau aşa ceva. Adică, şah la Regenţă! Totul depinde de rezistenţa ner­voasă a factorilor în luptă. Şi mai depinde de situaţia în ac­tualul guvern care se fărâmiţează prin intrigi şi certuri. X. ACTUALITĂŢI POLITICE Rostul politic al „alarmismului“ Şah la Regenţă. — O chestie de rezistenţă nervoasă „OPINIA" LITERARA $1 ARTISTICA Vorbe... Memoriile Reginei Am relatat, după presa americană, titlu­rile capitolelor din memoriile Reginei Ma­ria. De pildă: „Poate o femeie să se facă frumoasă“ ? — „Experienţa cu bărbaţii“ — „Ce poate un surâs“, etc... Pentru mulţi, aceste subiecte au avut valoarea unei adevărate surprize. Conform obiceiu­lui în materie, lumea se aştepta să des­copere în memoriile Reginei, culisele vieţii de stat, relatări de politică generală, ches-­­ tiuni grave şi aride. Suverana însă, prin scrisul său, a oferit tuturora o lecţie ne­cesară. Regina a înţeles să pătrundă, cu observaţiile ei în viaţa simplă şi banală de toate zilele, viaţa aşa cum e. „Pute­rea surâsului“. ..Frumuseţea femeilor“, „Atitudinea bărbaţilor“, — iată ,coticfete-­ raţiuni şi subiecte care vor bice din me-­­ moriile Reginei un album al vieţii. Pu­blicul ar fi dorit desigur amănuntul secret de subt uşa palatului. Regina însă, poate tocmai fiindcă e regină, a respins proble­mele grave şi a simţit nevoia să se co­boare în cotidianul comun. Ar fi aceasta garanţia cea mai bună că memoriile su­veranei vor fi sincere şi umane. Şi mai ales ar fi dovada că reginele nu pot trăi în afară de viaţa noastră a tuturor. i. b. ...şi fapte Un club... detectivi La Londra a luat fiinţă o grupare originală. Este vorba de clubul, scriitorilor de ro­mane poliţiste, care au creat vre­un detectiv celebru. Din acest club fac parte Sir Conan Dogile, creatorul lui Sherlock Holmes , G. K. Chesterton, pentru romanul său senzaţional „Tata Brown“ şi alţii. Gruparea din Londra ţine şe­dinţe săptămânale şi are intenţia (Continuarea în pag. 11-a ÎNSEMNĂRI Chestiuni militare Tot Românul, când împlineşte 21 de ani, se duce la armată. Comisiunea de recrutare, II mă­sură, îl caută în gură, îl întoarce pe toate părţile, şi, ca final, îl înştiinţează de-o calitate despre care habar n'avea recrutat : că-i „bun pentru artilerie“ sau pentru altă armă, după cum e î­nalt, scurt, gras, slăbănog, roşcovan negricios sau cu vreo altă cali­tate particulară (lăutarii sunt re­partizaţi la „muzică“). După această prealabilă selec­­ţiune, recrutul intră la un regi­ment, unde îşi dă toată osteneala să se poarte bine şi să deprindă uşor „serviciul“ pentru a fi „a­­vansat“ fruntaş, iată însă că Domnul General Cihoski, nemulţumit se vede de felul cum noi, rezerva, ne fa­cem serviciul militar, s’a gândit, pentru cei ce vor veni după noi, să ia măsuri mai drastice, ca după timpul petrecut în cazarmă, să-i scoată dacă nu disciplinaţi ca grenadierii lui Napoleon, apoi macar aşa, barim ca ienicerii lui Hamza-Paşa.. ...îmi aduc aminte că, acum vreo câţiva ani, în Anglia, gu­vernul vroia să mărească durata serviciului militar. Ca să dove­dească absoluta inutilitate a proectului, un ziar englez (..E­­vening Standard“, mi­ se pare, a adunat prin anunţuri un grup de o sută de tineri cari nu fă­cuseră încă armată şi, punându-i subt comanda câtorva ofiţeri pri­cepuţi, în patru luni de zile l-a (Continuarea în pag. II-a) cea dintâi. Ne gândim la Mascagni şi la atâţi alţi autori, care izbucnesc vulcanic la început, fac irupţie cu o lucrare neobişnuit de puternică, se fixează cu ea şi tot ce vine apoi e mediocru—dacă nu sub—. Singurul lucru care se mai re­simte este dialogul vioi şi spiritual, precum şi technica. Dar unde este vigoarea conflictului care să pa­sioneze pe spectator până la ca­păt ? Dimpotrivă. Dacă acesta , spectatorul, suportă povestea până la urmă, e pentru­ ca Marius şi cu tată-sau, sunt interpretaţi de d-nii Bulandra şi Maximilian despre care, cum am spus la început, publicul are o părere excelentă. Şi cu drept cuvânt. Spectatorul a­­junge cu credinţa lui în actorii (Continuare în pag. 6-a) 50 PREMII SOCEC & Co. Numerar şi obiecte de valoare 5­0.000 lei ON No Detaşaţi seria complectă.

Next