Opinia, aprilie 1931 (Anul 27, nr. 7172-7195)

1931-04-01 / nr. 7172

!­I IDEI ŞI FAPTE LEGEA ÎMPOTRIVA PRESEI Gâtuirea gândirii şi a scrisului încercând o atentă şi lipsită de patimă recapitulare a actelor ac­tualului guvern, vom fi nevoiţi să constatăm un şir lung de crân­cene dezamăgiri, de promisiuni nerealizate, speranţe ruinate. Re­gimul democratic ne-a dus la o situaţie desnădăjduitoare. Ruinarea complectă a agricul­torilor, a industriaşilor, a comer­cianţilor; măsuri represive împot­riva muncitorimei ; sporirea exce­sivă a dărilor directe şi indirecte, scumpirea tuturor produselor, în afară de pâine. Dezastrul economic e succedat de cel cultural. Libertăţile se dau cu o mână şi se iau cu o sută de mâini; învăţământul de toate gradele e îngrădit mişeleşte. Am ajuns până acolo, încât a mânca parcă e un lux ; a te îm­brăca e o risipă ; a învăţa e un eroism ! Singura datorie e ach­ta­rea impozitelor; singurul drept acel de a fi batjocorit şi uzurpat. Observaţi însă că la acest lanţ dureros se mai adaogă acum un inel. Presa, acea presă care în ge­nere este cel mai eficace instru­ment de control public, e acum lovită printr'o lege scelerată. Acea presă care, orice s-ar zice, a dezvăluit opiniei publice miste­rul naţional-ţărănesc, arătând cum guvernul a înşelat toate spe­ranţele. Se vede că Naţional-ţărăniştii nu ne pot uita aceste „servicii“. Apoi le mai e teamă, că în timpul opoziţiei apropiate, presa le va distruge ultimele urme ale popu­larităţii actuale. De aici concepţia obtuză de a zugruma ceia ce le poate fi dău­nător, de a legifera o situaţie care există la noi, şi anume că a protesta insamnă a conspira. Dar unii con­fraţi preconizează nişte motive curiase: „Tocmai pe noi ne loviţi pe cei care v-au susţinut zece ani ?“ E înjositor să ceri o pomană, mai cu seamă de la po­sesorii unor mâini pătate. Desigur situaţia impune o pro­testare energică împotriva atenta­tului încercat contra presei. Tot­odată însă trebue să asigurăm pe călăii noştri că presa îşi va face mereu datoria, chiar dacă mame­­lucii plătiţi vor vota legea. Să insuflam guvernului sigu­ranţa neîndoielnică că presa ade­­varată nu se va lăsa speriată de măsurile restrictive proectate, de amenzi şi arestul preventiv, că libertatea absolută a scrisului o vom apara mereu prin profesarea lui energică şi hotărâtă. I. L. BASARABEAN­U ANUL XXVII Wo. 7T72 ABOHAMEw'r" $v- \0&­y ,^e ti^ V'*4^STR. LÃPUSNEANU 37 T RIPOSTE Epigramistul de la „Lumea“ râde de Ionel Ghiga pe motiv că e chel. Când de Ghiga vrei a scrie, Sare’n ochi un adevăr: El o fi având chelie, Dar tu tragi rimele de păr. AL O. T. Din „minunile" politicii... Aristocraţii chefuesc cu servitorii Campania electorală care a avut loc de curând la St. George (An­­gli­a) s-a efectuat cu o intensitate mai mare ca oricând. Unul din candidaţi, Duff Cooper, era spri­jinit de to­ata aristocraţia din oraş. La întruniri se puteau vedea lorzi umblând prin popor, strângând mâna tuturor şi salutând priete­neşte pe toată lumea. In ajunul alegerilor Lady Diana Duff Cooper împreună cu priete­­nele ei din înalta societate, au dat un banchet în onoarea servi­torilor. Frumoasele şi nobilele lady au mâncat alături de argaţii lor şi chiar i-au servit uneori. S au ridicat şi toasturi, în sănăta­tea servitorilor. Aceştia, încântaţi, de acest gest, au început o cam­­pan­e vie şi Duff Cooper a reuşit in alegeri. Cum îi schimbă politica de o­amenir 3 LEI EXEMPLARUL ZIAR POLITIC COTIDIAN MERCURI ! ANUNCI M­L» agenţiile tm iii* ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada LApu­şne­ani 37­1 Redacţia 391 Telefoane :­­ Administraţia 394­­ Serviciul de noapte 387 NAUFRAGIUL VAPORULUI„VIKING“ Am relatat că pe vaporul american „Viking“, plecat cu o expediţie pentru turnarea unui film, a iz­bucnit o puternică explozie, care a provocat scufundarea vasului în apropiere de New­ Fundland. O parte din călători au murit în valuri. Cei mai mulţi însă s-au refugiat pe o banchiză de gheaţă, unde au rămas până la sosirea ajutoarelor. Clişeul nostru reprezintă lucrările de salvare a naufragiaţilor. » I H 1 O M 2 A LV M JE M Sora vrea să se mărite cu fratele ei. — Ziarele din Cosice (Cehoslovacia) relatează o impre­sionantă tragedie care s’a petrecut în următoarele împrejurări : In satul Bukowzowa locuiau două familii: Skrupecki și Balar. Familia Skrupeck­e avea un băiat și familia Balar o fată, încă din fragedă copilărie, copiii se iubiau. Şi cu cât creşteau în vrâstă, cu atât creştea şi dragostea lor. De curând tânărul Skrupecki s-a dus la familia iubitei sale şi a cerut-o în căsătorie. Mama fetei însă a refuzat. Dar după câteva luni când fata a spus că se mărită fără consimţimântul părintesc, ma­ma a revenit şi nunta a fost fixată. In dimineaţa cununiei însă, mama a intrat în camera fiicei ei şi plân­gând i-a povestit că în tinereţe a avut legături intime cu bătrânul Skrupecki. Fructul dragostei lor a fost dânsa. Deci fata este sora mi­relui ei, îngrozită de această spovedanie, mireasa a fugit la iubitul l­ui si i-a povestit totul. Peste doua ceasuri, cei doi îndrăgostiţi au fost găsiţi morţi.« Vaporul căsătoriţilor. — La New-York se fac mari pregătiri în vederea apropiatei călătorii a va­porului „Florida“. Acest vapor va duce în voiaj de nuntă 250 pe­rechi căsătorite în cursul iernei. Timp de o lună, tinerele perechi vor pleca dealungul coastei ame­ricane. In acest scop vaporul a fost special înzestrat cu cabine elegante şi cu tot confortul necesar. In a­­fară de aceasta, s’au amenajat tot felul de distracţi, o sală de bal, şi tot ce poate face mai dulce călătoria perechilor căsătorite. Perechile pleacă vesele in voiaj. Rămâne de văzut cum se vor re­întoarce.* Un oraş din cutii de chibri­turi.—La Viena s'a organizat un interesant concurs pentru copiii de şcoală. Aceştia au lucrat cu mij­loace proprii, din cutii de chibri­turi, orice le dicta fantezia lor. Au luat parte la concurs sute de copii. Zilele acestea lucrările au fost adunate de o comisiune şi intr’o sală specială s-a deschis o ex­poziţie. Se pot vedea astfel: cas­tele, cetăţi, case, biserici, palate, gări cu trenuri, garaje cu maşini, hangare cu aeroplane, etc. Toate au fost aranjate în forma unui oraş făcut din cutii de ch­irituri. Privind acest oraş pitic, specta­torul are impresia că este un Gu­­liver ajuns in ţara liliputanilor !„ Zbârciturile feţei pot dis­părea.“ In hotelul „Pensilvania” din New-York, s’a făcut o intere­santă operaţie de înfrumuseţare. A asistat un public imens com­pus în special din femei (ziarele afirmă că erau aproape 1500). Persoana care s'a supus opara­­ţiei era artista de cinema Martha Peterie, iar medicul care a făcut operaţa, doctorul Howard Krum. Operaţia a decurs astfel : Doctorul Krum a făcut deasu­pra urechilor şi pe gât mai multe tăeturi fine, a tras apoi puternic pielea şi a îndreptat zbârciturile din partea dreaptă a feţei. Publicul a constatat că in timp ce partea dreaptă a feţei era netedă ca a unei femei tinere, partea stângă continua să facă impresia feţei unei femei bătrâne Apoi doctorul Krum şi-a desă­vârşit operaţia şi in partea stângă a feţei, cu acelaş succes. Bineînţeles, în urma acestei ex­perienţe toate babele l-au asaltat pe chirurgul „miraculos"­­“. O comemorare entuziastă 13 ani de la alipirea Basarabiei de Rudolf Suţu Şi astăzi îmi mai amintesc de toastul pe care l-a ţinut neuitatul nostru Rege Ferdinand, acum 13 ani la Iaşi, cu ocaziunea serbărei unirei Basarabiei cu România. O frază din inimoasele cuvinte pe care le-a rosti atunci Regele glo­rios, m-a remas mai bine înti­părită : „ Trăiască copilul cel mai nou, dar poate cel mai voinic al Ro­mâniei mume“. Din cuvintele regale s'a desprins înfăptuirea visului, unui vis care de mult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de din­coace de apele Prutului. Alipirea s’a făcut atunci în tim­puri grele pentru ţara mumă, dar copilul tânăr, a venit cu inima a­­devărat românească. Ţara dintre Prut şi Nistru nu putea trăi sin­gură, după desfacerea imperiului Ţarilor, în ţâri deosebite. Şi atunci a fost fatal ca Basarabia să se întoarcă la trupul României, de care fusese despărţită acum 119 ani. Cu atât actul alipire­ a fost mai măreţ, cu cât guvernul ro­mân de atunci nu a voit să iea nici o iniţiativă, lăsând fraţilor noştri de peste Prut, sa hotărască ei singuri ceasul şi forma sub care avea să se facă întruparea lor cu noi. Şi am văzut atunci, cum şi as­tăzi ii vedem par’ca'n vis, cum au venit în capitala lui Ştefan cel Mare, iar in timpul răsboiului nostru capitala marelui Rege Fer­dinand, representanţii Moldovei dintre Prut şi Nistru, a acelei bu­căţi din pământul strămoşesc, care fusese rupta de la trupul nostru. Fraţii cari au venit de peste Prut, au fost primiţi de noi cu căldura unor inimi, în care nu intră alt­ceva, decât dragoste ro­mânească şi aspiraţie către ideal. Ei şi-au găsit la noi mântuirea, iar bravii noştri ostaşi s’au dus cu steagurile acoperite de lauri, cu piepturile cinstite de decoraţiile româneşti şi ale aliaţilor, să asi­gure fraţilor noştri basarabeni li­bertatea, şi ordinea. Au trecut 13 ani de la aceste zie mari, când representanţii po­porului basarabean au adus Rege­lui Ferdinand expresia realităţii lor (Continuarea în pagina ll-a) „OPINIA" LITERARA $­ ARTISTICĂ Worize__ Artă și pornografie Am relatat cazul unui pictor din Co­penhaga, care a fost obligat de autorităţi să elimine din expoziţia lui toate pânzele reprezentând nuduri de femei. Faptul nu e nou în materie. Asemenea cazuri s’au mai produs, chiar în centrele de cea mai rafinată civilizaţie. Ne amintim astfel de a­­cela al unui pictor modernist din Paris, ale că­rui nuduri au fost tăiate şi aruncate la gunoiu de către un preot catolic cu alură de Savonarola. I­­âmplările în cauză au repus în dis­cuţie vechiul conflict al raporturilor dintre artă şi morală. In această chestiune pi­cant controversată, nu s’a putut ajunge la c­a. Adine fixă, la o soluţie decizivă. To­­tuş cele două păreri pentru şi contra nu­dului pare că admit o linie conciliantă plasată în cadrul bunului simţ. In genere, nudul în pictură, pentru a fi acceptat fără posibilitate de revoltă, nu cere decât o singură condiţie, aceia a ca­lităţii artistice. Ceva mai mult, chiar ceia­ce s'ar putea numi uneori pornografie, obţinând forma şi culoarea talentului au­tentic care ştie să-i imprime accente de artă adevărată, reprezintă o valoare vie, o valoare cu atât mai imare, cu cât în ase­menea condiţiuni ea e mai dificil de rea­lizat. Andre Gide vorbeşte chiar cu entu­ziasm şi pasiune despre o „pornografie ar­tistică“. Morala nu se poate considera jig­nită, când simte scânteia artei veritabile, înţelegând astfel situaţia, nudul în pic­tură nu prezintă un pericol prea mare !... Mai de­grabă nudul e primejdios în viaţă, unde adesea n’are nici măcar scuza artei !... ...s l/qpie Ce trebue să ştie o fată... Intr’una din zilele trecute a a­­părut în vitrinele librăriilor din Budapesta o carte întitulată: „Ce trebue să ştie fiecare fată înainte de a se mărita *. Cum era şi de aşteptat, cartea a avut un uriaş succes de librărie. In trei zile numai s‘au vândut 8000 de exem­plare. Cei care au cumpărat însă cartea, au constatat cu uimire, ca titlul nu era de­cât im truc al editorului Acesta având în depozit 10.000 volume întitulate „Carte de bu­cate“, și care nu se putea vinde, a pus să li schimbe titlul de co­­perta. Trucul a prins. Chestiunea însă nu s-a oprit aici. Câţiva ce­titori păcăliţi au dat în judecată pe editor. In instanţă acuzatul a declarat:­­„Am intitulat o carte de bu­cate „Ce trebue să ştie fiecare fată înainte de a se mărita". Ei bine, domnule judecător, ce trebue să ştie o fată înaintea nunţei, dacă nu a găti­t“. Şi tribunalul l-a achitat !... Diferite ştiri Se anunţă că scriitoarea fran­ceză Colette, care din cauza înză­­pezirilor din luna trecută n'a putut să vie la Iaşi, va vizita oraşul nostru în toamnă. — La Londra a încetat din viaţă celebrul scriitor englez A. Bennet. —Din Paris se anunţă câ a mu­rit acolo cunoscutul dramaturg francez Fernand Nozière. El moare în vârstă de 57 ani. Explicaţie... — Fotoliul pe care mi l-aţi vân­dut este foarte frumos, dar are desavantajul că nu poţi şedea pe dânsul mai mult de 5 minute. — Păi, e făcut special aşa. E un fotoliu pentru mus­liri. I. b. RĂSPUNS AUTORILOR „Scandalului de la Teatrul Naţional“ de IONEL TEODOREANU Abea sosit de la Timişoara unde umăr la umăr cu actorii Teatru­lui Naţional din Iaşi am izbutit să revalorizez prestigiul artistic şi cultural al Iaşului şi al Moldovei faţă de Românii bănăţeni, şi să-l creez faţă de minoritarii exigenţi şi sceptici,—aflu că intretinp, în­­spatele meu şi în absenţa mea, eram învinuit de către reprezen­tanţii unei fracţiuni politice a con­cetăţenilor mei, că directoratul meu nu-i decât frunza de viţă care acopere impudica anarhie a aces­tei instituţiuni artistice. Ziarul în care mi se aduce o­­magiul acestei copite grafice, toc­mai în clipa când am sosit la Iaşi cu obrajii fierbinţi şi inima încă vibrândă de aplauzele Banatului,­­se numeşte odată pe săptămînă „Liberalul“ , iar rechizitorul păca­telor mele se intitulează răsunător ca nechezatul trâmbiţelor de car­ton : „In jurul scandalului de la Teatrul Naţional“. Eu unul, când văd în faţa mea un om, mă uit dintâi la capul lui, socotind că acest sferic domiciliu al creerului exprimă întregul su­flet al individului. Voi proceda la fel şi cu articolul cornut şi-l voi considera dintâi titlul, socotindu-l ca organ cerebral şi reprezentativ al trupului cu copite grafice de subt el. De ce, mă rog, „scandalul de la Teatrul Naţional“ ? E drept că între dl. Al. O. Teo­­doreanu şi dl. D. Moruzan s’a petrecut un incident oarecum pu­gilistic, dintre acelea care alimen­tează rubrica faptelor diverse şi periferia penală. Dar acest inci­dent s’a petrecut în localul „be­răriei Luther“ nu în pretoriul ar­tistic al Teatrului Naţional. Ştiu bine, din faimă—căci am această gravă infirmitate socială de-a nu frecventa berăriile, bo­degele şi crâşmele acestui oraş eminamente intelectual, — că nai oratori şi plumitivi politici carac­terizaţi prin exiguitatea şi neas­tâmpărul lor de fox şi au cultul a­­cestui templu nocturn în care drept smirnă arde fumul de ţigară alături de acei bipezi numiţi cren­­vicişti întregiţi de tudesca halbă de bere sau de „sfertul" întovă­răşit de acel sifon care defineşte atât de stringent anumite exube­ranţe oratorice. Dar oricâtă inteligenţă, oricât intelectualism servit în scobitoare ca măslină ţuicei, oricâtă vertvă sifonizată şi oricât melodiatistra politic s’ar consuma în acest tem­plu al nopţilor pierdute sau jert­fite pentru binele ţării şi al medi­cilor curanţi, — el nu trebue con­fundat cu părăginitul local al Tea­trului Naţional, în care chiar dacă arta e mai prejos decât şpriţul, tot artă e. Aşa­dar, în loc de „Scandalul dela Teatrul Naţional“ să spunem „Scandalul dela berăria Luther“. Ş­iu, sună mai puţin picant pe lista de titluri a unui ziar, — dar e mai exact. De ce să anunţi icre negre — adică scandal excepţional — când n’ai decât icre de crap, adică banal fapt divers. Şi sper că am dreptul să cer conducerii unui ziar măcar atâta onestitate câtă cer unui birtaș, nu,"domnule director al „Liberalului* ? Asta pe de oparte. Pe de altă parte, incidentul dintre domnul Al. O. Teodoreanu și domnul D. Moruzan nu poate fi soco­it decât sofistic ca un inci­dent întâmplat între un membru al Consiliului de Administraţie şi un actor al aceleiaşi instituţii, fiind­că nici primul protagonist, nici secundul, nu oficiau la berărie în aceste calităţi ale lor, oarecum publice, ci in calitate privată de cetăţeni băutori de şpriţuri şi de bere. Şi ca să clarific aceste nuanţe de substanţială semnificaţie pen­tru hotărnicirea incidentului d­in care „Liberalul“ vede un eveni­ment,—voi folosi edificatorul pro­cedeu al comparaţiei. Să presupunem, ipotetic fireşte, că directorul ziarului „Liberalul“, pe când era deputat proeminent, ar fi făcut într'un local de noapte, ieşan, vasluian, bârlădean, focşă­­nean, râmnicean, buzoian, mizi­­lean, ploeştean sau bucureştean, un chef moldovenesc, un chiol­han, urmat de scandal. Şi să mai presupunem că în aceste clipe s’ar fi ciocnit cu un alt deputat, înfierbântat şi el de calorii podgo­­rene. Ei bine, s-ar putea comenta acest incident subt titlul : Scan­dalul dela Cameră. Cred că nu. Şi mai cred că mai ales directorul „Liberalului“ va înţelege utilitatea evitării unor astfel de confuzii pă­gubitoare pentru prestigiul multor bărbaţi politici care nu uită, din când în când, să mai fie şi oa­meni privaţi, şi să guste viaţa ca atare. Iată de ce socot că titlul pome­nitului articol, pe care l-am tratat ca pe un cap de om, nu merită această titulatură. Şi dacă nu-i cap, vai de... Să le vedem. Mi se reproşează că în calitate de director am refuzat să iau mă­suri şi să aplic sancţiuni d-lui Al. O. Teodoreanu, membru în Con­siliul de Administraţie al Teatrului Naţional, fiindcă e fratele meu­, ba mai mult, că „plecând la Ti­mişoara, deşi fusesem încunoştiin­­ţat de cele întâmplate, am găsit de cuviinţă să încredinţez fratelui meu, pe­ tot timpul lipsei mele, conducerea instituţiei“. Lupta împotriva sinuciderilor O interesantă acţiune în Ungaria In urma epidemiei sinuciderilor ce domneşte în Ungaria, poliţia ungară încearcă să reducă numărul sinuciderilor. Astfel s-a organizat la podurile din Budapesta un serviciu special poliţienesc, având la dispoziţie un număr suficient de vase cu mo­tor, cu ajutorul cărora s’a reuşit a se salva mulţi candidaţi la moarte care au sărit în apă. In ultimul timp însă sinucigaşii recurg la felurite otrăvuri, în spe­cial la acele cari se pot cumpăra la farmacii ca remedii împotriva insomniei. Direcţia poliţiei, in urma unei consfătuiri cu medicii specia­lişti, s-a adresat Ministrului de In­terne ca să ordone amestecarea obligatorie a tuturor otrăvurilor cu un praf care să provoace debor­­darea. Amestecul trebuie să fie astfel pregătit, încât să influenţeze normal în cazul când e luat în cantităţi prescrise, însă în cazul când va fi înghiţit în cantităţi mai mari să fi deborat prin influenţa prafului excitant Specialişti, afirmă că în urma acestei măsuri, va descreşte con­siderabil numărul sinuciderilor prin otrăvire. Un oraş refăcut aşa cum a fost în urmă cu un secol şi jumătate Williamsburg este orăşelul cel mai vechiu din statul Virginia (A­­merica de Nord). Primele case au fost clădite în anul 1632. In tim­pul războiului american, Washing­ton şi Lafayette au făcut acolo planul luptei care a adus victoria nordiştilor. In prezent orăşelul s’a mărit şi are case mari şi mo­derne. Acum câteva zile însă senatul american a votat o lege prin care s’a decis ca oraşul Williamsburg să fie refăcut aşa cum a fost în 1871. O mulţime de case vor fi dărâmate şi altele refăcute aşa cum au fost atunci. Pentru locui­torii ale căror case vor fi dărâ­mate, se va clădi un oraș nou la un kilometru de W­lliamsburg. In toamnă, cu prilejul sărbăto­ririi a 160 de ani de la războiul din 1871, oraşul va fi amenajat exact cum a fost atunci şi va fi declarat monument istoric. (Continuarea în pag. 6-a)

Next