Opinia, aprilie 1931 (Anul 27, nr. 7172-7195)
1931-04-01 / nr. 7172
!I IDEI ŞI FAPTE LEGEA ÎMPOTRIVA PRESEI Gâtuirea gândirii şi a scrisului încercând o atentă şi lipsită de patimă recapitulare a actelor actualului guvern, vom fi nevoiţi să constatăm un şir lung de crâncene dezamăgiri, de promisiuni nerealizate, speranţe ruinate. Regimul democratic ne-a dus la o situaţie desnădăjduitoare. Ruinarea complectă a agricultorilor, a industriaşilor, a comercianţilor; măsuri represive împotriva muncitorimei ; sporirea excesivă a dărilor directe şi indirecte, scumpirea tuturor produselor, în afară de pâine. Dezastrul economic e succedat de cel cultural. Libertăţile se dau cu o mână şi se iau cu o sută de mâini; învăţământul de toate gradele e îngrădit mişeleşte. Am ajuns până acolo, încât a mânca parcă e un lux ; a te îmbrăca e o risipă ; a învăţa e un eroism ! Singura datorie e achtarea impozitelor; singurul drept acel de a fi batjocorit şi uzurpat. Observaţi însă că la acest lanţ dureros se mai adaogă acum un inel. Presa, acea presă care în genere este cel mai eficace instrument de control public, e acum lovită printr'o lege scelerată. Acea presă care, orice s-ar zice, a dezvăluit opiniei publice misterul naţional-ţărănesc, arătând cum guvernul a înşelat toate speranţele. Se vede că Naţional-ţărăniştii nu ne pot uita aceste „servicii“. Apoi le mai e teamă, că în timpul opoziţiei apropiate, presa le va distruge ultimele urme ale popularităţii actuale. De aici concepţia obtuză de a zugruma ceia ce le poate fi dăunător, de a legifera o situaţie care există la noi, şi anume că a protesta insamnă a conspira. Dar unii confraţi preconizează nişte motive curiase: „Tocmai pe noi ne loviţi pe cei care v-au susţinut zece ani ?“ E înjositor să ceri o pomană, mai cu seamă de la posesorii unor mâini pătate. Desigur situaţia impune o protestare energică împotriva atentatului încercat contra presei. Totodată însă trebue să asigurăm pe călăii noştri că presa îşi va face mereu datoria, chiar dacă mamelucii plătiţi vor vota legea. Să insuflam guvernului siguranţa neîndoielnică că presa adevarată nu se va lăsa speriată de măsurile restrictive proectate, de amenzi şi arestul preventiv, că libertatea absolută a scrisului o vom apara mereu prin profesarea lui energică şi hotărâtă. I. L. BASARABEANU ANUL XXVII Wo. 7T72 ABOHAMEw'r" $v- \0&y ,^e ti^ V'*4^STR. LÃPUSNEANU 37 T RIPOSTE Epigramistul de la „Lumea“ râde de Ionel Ghiga pe motiv că e chel. Când de Ghiga vrei a scrie, Sare’n ochi un adevăr: El o fi având chelie, Dar tu tragi rimele de păr. AL O. T. Din „minunile" politicii... Aristocraţii chefuesc cu servitorii Campania electorală care a avut loc de curând la St. George (Anglia) s-a efectuat cu o intensitate mai mare ca oricând. Unul din candidaţi, Duff Cooper, era sprijinit de toata aristocraţia din oraş. La întruniri se puteau vedea lorzi umblând prin popor, strângând mâna tuturor şi salutând prieteneşte pe toată lumea. In ajunul alegerilor Lady Diana Duff Cooper împreună cu prietenele ei din înalta societate, au dat un banchet în onoarea servitorilor. Frumoasele şi nobilele lady au mâncat alături de argaţii lor şi chiar i-au servit uneori. S au ridicat şi toasturi, în sănătatea servitorilor. Aceştia, încântaţi, de acest gest, au început o campane vie şi Duff Cooper a reuşit in alegeri. Cum îi schimbă politica de oamenir 3 LEI EXEMPLARUL ZIAR POLITIC COTIDIAN MERCURI ! ANUNCI ML» agenţiile tm iii* ADMINISTRAŢIA ZIARULUI Iaşi. — Strada LApuşneani 371 Redacţia 391 Telefoane : Administraţia 394 Serviciul de noapte 387 NAUFRAGIUL VAPORULUI„VIKING“ Am relatat că pe vaporul american „Viking“, plecat cu o expediţie pentru turnarea unui film, a izbucnit o puternică explozie, care a provocat scufundarea vasului în apropiere de New Fundland. O parte din călători au murit în valuri. Cei mai mulţi însă s-au refugiat pe o banchiză de gheaţă, unde au rămas până la sosirea ajutoarelor. Clişeul nostru reprezintă lucrările de salvare a naufragiaţilor. » I H 1 O M 2 A LV M JE M Sora vrea să se mărite cu fratele ei. — Ziarele din Cosice (Cehoslovacia) relatează o impresionantă tragedie care s’a petrecut în următoarele împrejurări : In satul Bukowzowa locuiau două familii: Skrupecki și Balar. Familia Skrupecke avea un băiat și familia Balar o fată, încă din fragedă copilărie, copiii se iubiau. Şi cu cât creşteau în vrâstă, cu atât creştea şi dragostea lor. De curând tânărul Skrupecki s-a dus la familia iubitei sale şi a cerut-o în căsătorie. Mama fetei însă a refuzat. Dar după câteva luni când fata a spus că se mărită fără consimţimântul părintesc, mama a revenit şi nunta a fost fixată. In dimineaţa cununiei însă, mama a intrat în camera fiicei ei şi plângând i-a povestit că în tinereţe a avut legături intime cu bătrânul Skrupecki. Fructul dragostei lor a fost dânsa. Deci fata este sora mirelui ei, îngrozită de această spovedanie, mireasa a fugit la iubitul lui si i-a povestit totul. Peste doua ceasuri, cei doi îndrăgostiţi au fost găsiţi morţi.« Vaporul căsătoriţilor. — La New-York se fac mari pregătiri în vederea apropiatei călătorii a vaporului „Florida“. Acest vapor va duce în voiaj de nuntă 250 perechi căsătorite în cursul iernei. Timp de o lună, tinerele perechi vor pleca dealungul coastei americane. In acest scop vaporul a fost special înzestrat cu cabine elegante şi cu tot confortul necesar. In afară de aceasta, s’au amenajat tot felul de distracţi, o sală de bal, şi tot ce poate face mai dulce călătoria perechilor căsătorite. Perechile pleacă vesele in voiaj. Rămâne de văzut cum se vor reîntoarce.* Un oraş din cutii de chibrituri.—La Viena s'a organizat un interesant concurs pentru copiii de şcoală. Aceştia au lucrat cu mijloace proprii, din cutii de chibrituri, orice le dicta fantezia lor. Au luat parte la concurs sute de copii. Zilele acestea lucrările au fost adunate de o comisiune şi intr’o sală specială s-a deschis o expoziţie. Se pot vedea astfel: castele, cetăţi, case, biserici, palate, gări cu trenuri, garaje cu maşini, hangare cu aeroplane, etc. Toate au fost aranjate în forma unui oraş făcut din cutii de chirituri. Privind acest oraş pitic, spectatorul are impresia că este un Guliver ajuns in ţara liliputanilor !„ Zbârciturile feţei pot dispărea.“ In hotelul „Pensilvania” din New-York, s’a făcut o interesantă operaţie de înfrumuseţare. A asistat un public imens compus în special din femei (ziarele afirmă că erau aproape 1500). Persoana care s'a supus oparaţiei era artista de cinema Martha Peterie, iar medicul care a făcut operaţa, doctorul Howard Krum. Operaţia a decurs astfel : Doctorul Krum a făcut deasupra urechilor şi pe gât mai multe tăeturi fine, a tras apoi puternic pielea şi a îndreptat zbârciturile din partea dreaptă a feţei. Publicul a constatat că in timp ce partea dreaptă a feţei era netedă ca a unei femei tinere, partea stângă continua să facă impresia feţei unei femei bătrâne Apoi doctorul Krum şi-a desăvârşit operaţia şi in partea stângă a feţei, cu acelaş succes. Bineînţeles, în urma acestei experienţe toate babele l-au asaltat pe chirurgul „miraculos"“. O comemorare entuziastă 13 ani de la alipirea Basarabiei de Rudolf Suţu Şi astăzi îmi mai amintesc de toastul pe care l-a ţinut neuitatul nostru Rege Ferdinand, acum 13 ani la Iaşi, cu ocaziunea serbărei unirei Basarabiei cu România. O frază din inimoasele cuvinte pe care le-a rosti atunci Regele glorios, m-a remas mai bine întipărită : „ Trăiască copilul cel mai nou, dar poate cel mai voinic al României mume“. Din cuvintele regale s'a desprins înfăptuirea visului, unui vis care de mult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului. Alipirea s’a făcut atunci în timpuri grele pentru ţara mumă, dar copilul tânăr, a venit cu inima adevărat românească. Ţara dintre Prut şi Nistru nu putea trăi singură, după desfacerea imperiului Ţarilor, în ţâri deosebite. Şi atunci a fost fatal ca Basarabia să se întoarcă la trupul României, de care fusese despărţită acum 119 ani. Cu atât actul alipire a fost mai măreţ, cu cât guvernul român de atunci nu a voit să iea nici o iniţiativă, lăsând fraţilor noştri de peste Prut, sa hotărască ei singuri ceasul şi forma sub care avea să se facă întruparea lor cu noi. Şi am văzut atunci, cum şi astăzi ii vedem par’ca'n vis, cum au venit în capitala lui Ştefan cel Mare, iar in timpul răsboiului nostru capitala marelui Rege Ferdinand, representanţii Moldovei dintre Prut şi Nistru, a acelei bucăţi din pământul strămoşesc, care fusese rupta de la trupul nostru. Fraţii cari au venit de peste Prut, au fost primiţi de noi cu căldura unor inimi, în care nu intră altceva, decât dragoste românească şi aspiraţie către ideal. Ei şi-au găsit la noi mântuirea, iar bravii noştri ostaşi s’au dus cu steagurile acoperite de lauri, cu piepturile cinstite de decoraţiile româneşti şi ale aliaţilor, să asigure fraţilor noştri basarabeni libertatea, şi ordinea. Au trecut 13 ani de la aceste zie mari, când representanţii poporului basarabean au adus Regelui Ferdinand expresia realităţii lor (Continuarea în pagina ll-a) „OPINIA" LITERARA $ ARTISTICĂ Worize__ Artă și pornografie Am relatat cazul unui pictor din Copenhaga, care a fost obligat de autorităţi să elimine din expoziţia lui toate pânzele reprezentând nuduri de femei. Faptul nu e nou în materie. Asemenea cazuri s’au mai produs, chiar în centrele de cea mai rafinată civilizaţie. Ne amintim astfel de acela al unui pictor modernist din Paris, ale cărui nuduri au fost tăiate şi aruncate la gunoiu de către un preot catolic cu alură de Savonarola. Iâmplările în cauză au repus în discuţie vechiul conflict al raporturilor dintre artă şi morală. In această chestiune picant controversată, nu s’a putut ajunge la ca. Adine fixă, la o soluţie decizivă. Totuş cele două păreri pentru şi contra nudului pare că admit o linie conciliantă plasată în cadrul bunului simţ. In genere, nudul în pictură, pentru a fi acceptat fără posibilitate de revoltă, nu cere decât o singură condiţie, aceia a calităţii artistice. Ceva mai mult, chiar ceiace s'ar putea numi uneori pornografie, obţinând forma şi culoarea talentului autentic care ştie să-i imprime accente de artă adevărată, reprezintă o valoare vie, o valoare cu atât mai imare, cu cât în asemenea condiţiuni ea e mai dificil de realizat. Andre Gide vorbeşte chiar cu entuziasm şi pasiune despre o „pornografie artistică“. Morala nu se poate considera jignită, când simte scânteia artei veritabile, înţelegând astfel situaţia, nudul în pictură nu prezintă un pericol prea mare !... Mai degrabă nudul e primejdios în viaţă, unde adesea n’are nici măcar scuza artei !... ...s l/qpie Ce trebue să ştie o fată... Intr’una din zilele trecute a apărut în vitrinele librăriilor din Budapesta o carte întitulată: „Ce trebue să ştie fiecare fată înainte de a se mărita *. Cum era şi de aşteptat, cartea a avut un uriaş succes de librărie. In trei zile numai s‘au vândut 8000 de exemplare. Cei care au cumpărat însă cartea, au constatat cu uimire, ca titlul nu era decât im truc al editorului Acesta având în depozit 10.000 volume întitulate „Carte de bucate“, și care nu se putea vinde, a pus să li schimbe titlul de coperta. Trucul a prins. Chestiunea însă nu s-a oprit aici. Câţiva cetitori păcăliţi au dat în judecată pe editor. In instanţă acuzatul a declarat:„Am intitulat o carte de bucate „Ce trebue să ştie fiecare fată înainte de a se mărita". Ei bine, domnule judecător, ce trebue să ştie o fată înaintea nunţei, dacă nu a gătit“. Şi tribunalul l-a achitat !... Diferite ştiri Se anunţă că scriitoarea franceză Colette, care din cauza înzăpezirilor din luna trecută n'a putut să vie la Iaşi, va vizita oraşul nostru în toamnă. — La Londra a încetat din viaţă celebrul scriitor englez A. Bennet. —Din Paris se anunţă câ a murit acolo cunoscutul dramaturg francez Fernand Nozière. El moare în vârstă de 57 ani. Explicaţie... — Fotoliul pe care mi l-aţi vândut este foarte frumos, dar are desavantajul că nu poţi şedea pe dânsul mai mult de 5 minute. — Păi, e făcut special aşa. E un fotoliu pentru musliri. I. b. RĂSPUNS AUTORILOR „Scandalului de la Teatrul Naţional“ de IONEL TEODOREANU Abea sosit de la Timişoara unde umăr la umăr cu actorii Teatrului Naţional din Iaşi am izbutit să revalorizez prestigiul artistic şi cultural al Iaşului şi al Moldovei faţă de Românii bănăţeni, şi să-l creez faţă de minoritarii exigenţi şi sceptici,—aflu că intretinp, înspatele meu şi în absenţa mea, eram învinuit de către reprezentanţii unei fracţiuni politice a concetăţenilor mei, că directoratul meu nu-i decât frunza de viţă care acopere impudica anarhie a acestei instituţiuni artistice. Ziarul în care mi se aduce omagiul acestei copite grafice, tocmai în clipa când am sosit la Iaşi cu obrajii fierbinţi şi inima încă vibrândă de aplauzele Banatului,se numeşte odată pe săptămînă „Liberalul“ , iar rechizitorul păcatelor mele se intitulează răsunător ca nechezatul trâmbiţelor de carton : „In jurul scandalului de la Teatrul Naţional“. Eu unul, când văd în faţa mea un om, mă uit dintâi la capul lui, socotind că acest sferic domiciliu al creerului exprimă întregul suflet al individului. Voi proceda la fel şi cu articolul cornut şi-l voi considera dintâi titlul, socotindu-l ca organ cerebral şi reprezentativ al trupului cu copite grafice de subt el. De ce, mă rog, „scandalul de la Teatrul Naţional“ ? E drept că între dl. Al. O. Teodoreanu şi dl. D. Moruzan s’a petrecut un incident oarecum pugilistic, dintre acelea care alimentează rubrica faptelor diverse şi periferia penală. Dar acest incident s’a petrecut în localul „berăriei Luther“ nu în pretoriul artistic al Teatrului Naţional. Ştiu bine, din faimă—căci am această gravă infirmitate socială de-a nu frecventa berăriile, bodegele şi crâşmele acestui oraş eminamente intelectual, — că nai oratori şi plumitivi politici caracterizaţi prin exiguitatea şi neastâmpărul lor de fox şi au cultul acestui templu nocturn în care drept smirnă arde fumul de ţigară alături de acei bipezi numiţi crenvicişti întregiţi de tudesca halbă de bere sau de „sfertul" întovărăşit de acel sifon care defineşte atât de stringent anumite exuberanţe oratorice. Dar oricâtă inteligenţă, oricât intelectualism servit în scobitoare ca măslină ţuicei, oricâtă vertvă sifonizată şi oricât melodiatistra politic s’ar consuma în acest templu al nopţilor pierdute sau jertfite pentru binele ţării şi al medicilor curanţi, — el nu trebue confundat cu părăginitul local al Teatrului Naţional, în care chiar dacă arta e mai prejos decât şpriţul, tot artă e. Aşadar, în loc de „Scandalul dela Teatrul Naţional“ să spunem „Scandalul dela berăria Luther“. Şiu, sună mai puţin picant pe lista de titluri a unui ziar, — dar e mai exact. De ce să anunţi icre negre — adică scandal excepţional — când n’ai decât icre de crap, adică banal fapt divers. Şi sper că am dreptul să cer conducerii unui ziar măcar atâta onestitate câtă cer unui birtaș, nu,"domnule director al „Liberalului* ? Asta pe de oparte. Pe de altă parte, incidentul dintre domnul Al. O. Teodoreanu și domnul D. Moruzan nu poate fi socoit decât sofistic ca un incident întâmplat între un membru al Consiliului de Administraţie şi un actor al aceleiaşi instituţii, fiindcă nici primul protagonist, nici secundul, nu oficiau la berărie în aceste calităţi ale lor, oarecum publice, ci in calitate privată de cetăţeni băutori de şpriţuri şi de bere. Şi ca să clarific aceste nuanţe de substanţială semnificaţie pentru hotărnicirea incidentului din care „Liberalul“ vede un eveniment,—voi folosi edificatorul procedeu al comparaţiei. Să presupunem, ipotetic fireşte, că directorul ziarului „Liberalul“, pe când era deputat proeminent, ar fi făcut într'un local de noapte, ieşan, vasluian, bârlădean, focşănean, râmnicean, buzoian, mizilean, ploeştean sau bucureştean, un chef moldovenesc, un chiolhan, urmat de scandal. Şi să mai presupunem că în aceste clipe s’ar fi ciocnit cu un alt deputat, înfierbântat şi el de calorii podgorene. Ei bine, s-ar putea comenta acest incident subt titlul : Scandalul dela Cameră. Cred că nu. Şi mai cred că mai ales directorul „Liberalului“ va înţelege utilitatea evitării unor astfel de confuzii păgubitoare pentru prestigiul multor bărbaţi politici care nu uită, din când în când, să mai fie şi oameni privaţi, şi să guste viaţa ca atare. Iată de ce socot că titlul pomenitului articol, pe care l-am tratat ca pe un cap de om, nu merită această titulatură. Şi dacă nu-i cap, vai de... Să le vedem. Mi se reproşează că în calitate de director am refuzat să iau măsuri şi să aplic sancţiuni d-lui Al. O. Teodoreanu, membru în Consiliul de Administraţie al Teatrului Naţional, fiindcă e fratele meu, ba mai mult, că „plecând la Timişoara, deşi fusesem încunoştiinţat de cele întâmplate, am găsit de cuviinţă să încredinţez fratelui meu, pe tot timpul lipsei mele, conducerea instituţiei“. Lupta împotriva sinuciderilor O interesantă acţiune în Ungaria In urma epidemiei sinuciderilor ce domneşte în Ungaria, poliţia ungară încearcă să reducă numărul sinuciderilor. Astfel s-a organizat la podurile din Budapesta un serviciu special poliţienesc, având la dispoziţie un număr suficient de vase cu motor, cu ajutorul cărora s’a reuşit a se salva mulţi candidaţi la moarte care au sărit în apă. In ultimul timp însă sinucigaşii recurg la felurite otrăvuri, în special la acele cari se pot cumpăra la farmacii ca remedii împotriva insomniei. Direcţia poliţiei, in urma unei consfătuiri cu medicii specialişti, s-a adresat Ministrului de Interne ca să ordone amestecarea obligatorie a tuturor otrăvurilor cu un praf care să provoace debordarea. Amestecul trebuie să fie astfel pregătit, încât să influenţeze normal în cazul când e luat în cantităţi prescrise, însă în cazul când va fi înghiţit în cantităţi mai mari să fi deborat prin influenţa prafului excitant Specialişti, afirmă că în urma acestei măsuri, va descreşte considerabil numărul sinuciderilor prin otrăvire. Un oraş refăcut aşa cum a fost în urmă cu un secol şi jumătate Williamsburg este orăşelul cel mai vechiu din statul Virginia (America de Nord). Primele case au fost clădite în anul 1632. In timpul războiului american, Washington şi Lafayette au făcut acolo planul luptei care a adus victoria nordiştilor. In prezent orăşelul s’a mărit şi are case mari şi moderne. Acum câteva zile însă senatul american a votat o lege prin care s’a decis ca oraşul Williamsburg să fie refăcut aşa cum a fost în 1871. O mulţime de case vor fi dărâmate şi altele refăcute aşa cum au fost atunci. Pentru locuitorii ale căror case vor fi dărâmate, se va clădi un oraș nou la un kilometru de Wlliamsburg. In toamnă, cu prilejul sărbătoririi a 160 de ani de la războiul din 1871, oraşul va fi amenajat exact cum a fost atunci şi va fi declarat monument istoric. (Continuarea în pag. 6-a)