Patria, iulie 1920 (Anul 2, nr. 141-164)
1920-07-02 / nr. 141
Vineri 2 lelia 1020 Numărul 2 Colane AnOI II. Numarul 141. DIRECTOR! ION AGARBICEANU REDAQTIA Sl ADM1N1BTF CLUJ, Str. REGINA ’ ANUNXJ PRI*^ mmm HATieitu. mwlm PRIM-REDACTORI RADU DRAGNEA ABONAMENTUL PE UN AN 240 LEI - 480 COR PE V. AN 120 LEI — 240 COR PE V. AN 60 LEI —120 COR TELEFON |?a iîriî In chestia universităţii ungureşti I * * A- — — — - - ~ A'» - Mi /V * «■ JLJi au lum —.-----. » . . . (%*) Cu 1918* a dispărut pantru tot-? deauna apăsarea ungurească. A învins dreptatea istorică — pentru că a sosit plinirea vremurilor. Iar acum — trebuie să facem socoteala trecutului — ca să dispară tot ce ar conturba desvoltarea liniştită a forţelor româneşti deslănţuite. Fără această socoteală nu ne vom bucura de fructele învingerii şi vom fi nedemni de timpurile în cari trăim. Furia războiului mondial, alungată de pe câmpurile udate cu sânge — s’a refugiat între noi — acasă, şi aici vrea să şi facă ravagiile. Politica nefastă — care nu cunoaşte frate şi care uită trecutul dureros dar plin de nădejdi In aşteptarea zilelor de bucurie — ne face orbi. Nu vedem, nu auzim ce se petrece în jurul nostru şi n lupta nebună — pentru asigurarea puterii vremelnice — suntem în stare da-a jertfi viitorul, care nu e al nostru. In goana aceasta nebună — licităm asupra bunurilor neamului — şi nu observăm cursa şi abizul, robia, ce ni-sa pregăteşte cu atâta cutezanţă şi iscusinţă. Cine cunoaşte firea Ungurilor şi tendinţa lor de a-şi menţine şi pe mai departe poziţia, care au avut o, pe acela trebuie să-l cuprindă o grijă de soarta neamului. De aceea din bună vreme vizăm pe cei dela putera bine să grijească, nu cumva se scăpăm frânele din mână. Pentrucă — după părerea noastră — a menţine pe Unguri pe mai departe în aceeaşi situaţie favorabilă, înseamnă a continua cu nedreptatea în urma căreia am suferit noi ardelenii secoli de-a rândul. Noi azi, trebuie să facem cu Ungurii o socoteală dreaptă, una pentru trecut şi alta pentru viitor. O mie şi mai bine de ani — toate izvoarele de venit a statului au stat la îndămâna lor. Ei au fost copiii răsfăţaţi ai statului maghiar, iar noi maşteri, daţi totdeauna magistraţi, cari sa fie numai ai lor. Tot ce a fost în starea lor la o parte era, era unguresc. In urma acestei politici de desfiinţare a altor neamuri, Ungurii s’au desvoltat în cultură, s’au îmbogăţit în avere. Iar noi am rămas în intunerec, nu că n’am fi fost apţi de o înaintare, ca şi ei, ci pentrucă ni s’au închis toate căile prosperării Sunt deci tot ei, incorigibili — cari n’au învăţat nimic din trecut — când şi azi strigă în lume, că ei poporul cult, stă sub oeârjouirea noastră, a unui popor mai puţin înaintat. Ei îşi merită soarta, ei acum îşi ispăşesc şi trebuie să-şi ispăşească păcatele cele multe şi mari, cari le-au săvârşit fără milă faţă de noi. Întâia cale este calea dreptăţii, care măsură egal pentru toţi adevărul etern. Noi înainte de toate trebuie să refacem trecutul, ca să dispară cât se poate neegalitatea, care a existat între Unguri şi noi pe toate terenele vieţii omeneşti în stat. Ungurii trebuie să mai aştepte un moment; desvoltarea lor trebuie să meargă cu paşi mai înceţi, ca în timpul acesta reculegându-ne şi noi cu paşi repezi să ajungem Numai eprigând astfel neegalitatea trecutului, vom putea lua lupta, la care ei ne provoacă azi cu atâta îngâmfare. Procedând altfel ar însemna, să luăm lupta cu puteri neegale, ceiaca ar fi un păcat neiertat faţă de neamul nostru, învingerea adevărului şi a dreptăţii, umblă cu dureri, cari trebuiesc simţite. Aceste dureri trebuie făcute să le simţească şi ungurii, dacă altfel nu sunt capabili a înţelege schimbarea vremurilor, căci fără de această senzaţie rămân tot ei, neînţelegătorii, romanticii trecutului cu o mentalitate bolnavă, megalomană, care numai la nefericire îi poate duce. Vom face deci tot ce să poate, ca propăşirea noastră s’o grăbim, fără de a le cauza lor, nedreptăţi. Până când noi suntem în inferioritate faţă de ei, orice pretenziune a lor, care ar fi ridicată cu scopul de a-şi menţine privilegiile din trecut, trebuie s’o respingem cu suflet liniştit. Pentrucă dacă noi în liberalitatea noastră le vom asigura tot aceste privilegii şi pe mai departe, perpetuăm so conştruntarea nejustă din trecut. Aceasta-i socoteala trecutului, care trebuie s’o aplicăm pentru prezent. Pentru viitor vom proceda tot cu dreptate, cu care trebuie să se împace ungurii. Va merge cu greu, pentru că e greu Aşadar, cu tot controlul de la văm, contrabandă în eul mare se practică, pentru îmbogăţirea speciulanţilor, fără omenie, pe când bieţii ţărani români nu-i să te desparţi“ chiar“ şi de un lucru, care pot trece nevămuită nici o măsură pe nedreptul ţi a ajuns în posesiune. Şi porumb. In procesul dintre noi şi unguri, istoria a adus sentinţă. Şi executarea sentinţei nu formează un act de nedreptate, din contră e valorificarea dreptăţii. Noi am asigurat dreptatea pentru minorităţile etnice, care nu vom putea permite, ca ungurii sau alte minorităţi etnice să formeze stat în stat. Le vom da tot, ce li să cade, dar nu vom fi nedrepţi faţă de noi înşine. Având socoteala trecutului, pentru prezent nu putem admite, şi vom protesta cu toată răna împotriva mentalităţii ce se desface din memoriul episcopilor unguri înaintat ministerului, în chestiunea înfiinţării unei universităţi ungureşti. E cutezanţa unor oameni, cari vor să facă stat în stat. E extrema trufie ungurească, trufie care nu ştie că avem un stat românesc, că avem hotăririle adunării de unire dela Alba-Iulia. Ei nu tratează cu statul român decât dela o respectabila înălţime, şi nici nu tratează ci-i aduc la cunoştinţă o hotârîre a lor. Noi nu ne vom mira că ei sunt în stare să aducă cele mai mari jertfe, să uite de toată ura confesională, care există între catolici şi protestanţi , pentru a scăpa de ruşinea de a fi constrâns tânărul ungur a învăţa limba urgisită a românilor. Ura aceasta sălbatică se resimte din fiecare rând, cu care-şi motivează cererea, şi noi o cunoaştem de mult. Dar ne revoltă când vedem că neşte oameni care nu recunosc nici până azi statul român, vin să-i comunice ministrului român o hotârîre pe care au luat-o singuri, hotărîre menită să le dea o universitate ungurească în statul pe care nu-l recunosc. Şi motivează, că trebuie să-şi crească profesori pentru şcoalele lor, medici pentru societatea maghiară, magistraţi şi oficianţi administrativi pentru viitor. Adecă ei vreau să-şi crească numai pentru ei medici, oficianţi administrativi Nu.Înseamnă aceasta stat în stat? Separaţiunea aceasta, sfidarea statului român — o putem noi tolera? Acolo am ajuns după o stăpânire de 11, an, ca în forma aceasta să ne insulte ? Şi nerespectarea statului român culminează în aceia, că nici nu cer universitate maghiară — ci numai o anunţă spunând, că pe toamnă îşi încep cursuri e la universitatea lor! Te revoltă până în adâncul sufletul — temeritatea, cu care îşi bat joc de noi îa această măreaţă şi iezuitică scrisoare. Fiecare cuvânt e o sfidare. Să provoacă la legi de ale lor de sute de ani şi aşa tratează toată chestiunea, ca şi când pentru ei ţara românească şi tratatul de pace nici n’ar exista. Noi — dacă guvernul dlui Averescu — nu le respinge rugarea în timpul cel mai scurt şi nu le dă lecţia cuvenită acestor instigatori şi inimici interni ai ţării. Vom aranja proteste pe întreg pământul românesc, şi îi vom învăţa noi la cinste și omenie, care nici când n’au cunoscut-o. Videant Consulesl Controlul vămilor. Cu toată paza graniţelor, cu tot controlul de vamă, contrabanda cu cereale se practică pe o scară înfrinsă. La Maramureş controlul vameşilor are un singur scop să oprească populaţia românească din satele de dincolo de Tisă să şi ducă alimente peste graniţă Iată ce se spune într’o telegramă trimisă dlui prim-ministru dintr’o adunare poporală ţinută în Sighetul Marmaţei. „Adunarea poporală vă aduce la cunoştinţă că întreruperea comunicaţiei cu comunele Apşa, situate dincolo de Tisa, prin controlul vămilor la frecari, nu împiedecă de loc contrabanda în stil mare, dar nimiceşte, la existenţa lor, la Românii din acele comune. Populaţia românească este expusă la şicane fără sfârşit în urma dispoziţiilor de control la vămi, căci ea nu se pricepe la contrabandă...“ Apărarea fruntaşilor ardeleni Dl N. lorga vorbeşte în numele opoziţiei — Spulberarea calomniilor — In şedinţa de la 28 iunie a Camerei dl lorga a citit următoarea declaraţie în numele opoziţiei, în chestiunea atacurilor adresate de guvernele guvernamentale fruntaşilor ardeleni: Onorată Cameră! In şedinţa trecută s’a adus un articol al ziarului oficios, care crede, că-i de datoria sa să insulte zilnic adversari ce se bucură pe dreptate de consideraţiune publică, aducându se acuzaţiuni grave iubitului nostru coleg St. Pop (să trăiască) care în Camera ungară a ţinut o cuvântare dezaprobând intrarea României în răsboi. In numele colegilor mei din minoritatea naţională, dar şi ca fost secretar al Ligei culturale, cunoscând prin scrisorile ce păstrez, cugetarea intimă a şefilor români din Ungaria, ca unul ce am fost preşedinte al primului parlament al României unite, în care s’au adus din acelaş isvor ascunse, aceleaşi învinuiri pe care bunul simţ al adunarei le-a respins, sunt dator a da explicaţiunile ce urmează Oricine cunoaşte grelele împrejurări, în cari s’au aflat la începutul răsboiului cunoaşte, că erau neapărate declaraţii, ca acestea, cari nu aveau altă valoare, decât a stratagemelor de răsboi. A face altfel, însemna a se expatria, ceea ce nu era totdeauna posibil şi însemna în orice caz a lăsa fără conducătorii cei mai cu autorizaţie un popor nenorocit (aplauzi). Sunt mărturisiri, care n’au altă valoare, decât cele stoarse nevinovatului sub tortură. (Aplauze) Acei oameni politici din Ardeal, cari ca Şt C. Pop, au luptat o vieață întreagă pentru izbândirea idealului românesc, primind o asemenea sarcină dureroasă, se fac vrednici, nu de astfel de critici pătimaşe, ci de sentimentul duios, care întovărăşeşte orice acţiune silnică, făcută cu propriul sacrificiu sufletesc în folosul dăinuirei naţiuriei, scopul cel mai sacru, care este, ca să lupte pentru unitatea poporului român (aplauzi). Şi cine-şi aminteşte declaraţiile şefilor bisericelor noastre şi cine a citit prin pagine, cari trebuiau să le adopte foile pentru a nega românilor neliberi, cari nu mai puteau spera nimic de la România tratatului din Bucureşti dreptul de a se adresa aliaţilor făcători de dreptate naţională, de data aceasta Pop singur a avut curajul de-a se înfăţişa camerei ungare, unde era ameninţat cu ştreangul, ca să ceară acea intervenţie, care a fost factor esenţial în liberarea fraţilor noştri subjugaţi (aplauze). In haosul ce-a urmat el a fost acela, care în cetăţuia Aradului a pătruns tot singur, impunând comandamentului maghiar sâ nu împiedice pe soldaţii români de a întră sub steagul lor naţional. In sfârşit, am fost eu însumi martor şi uneori chiar ajutor al energiei nebiruite, cu care în zilele, când dincolo de linia demarcaţională, sute de mii de români erau în prada şovinismului maghiar, înecat în faldurile steagurilor roşii ale comunismului. Ştefan C. Pop, ministru român pentru Ardeal, dincolo chiar de marginele, pe care le admite diplomaţia, a făcut o intervenţie mântuitoare pentru acei mucenici desnădăjduiţi ai cauzei noastre sfinte (aplauze). Cred, că în această cameră, orice om nepreocupat se va uni la opera de dreptate, pe care am încercat s-o fac, constatând realitatea acţiunii politice a colegului nostru, fruntaş al unor lupte politice grele, ajunse în sfârşit la capătul cel bun: unitatea națională. (Aplauze). s Congresul Ligei Culturale Congresul general al »Ligei Culturale* va avea loc, anul acesta, la 4 iulie st. n în Râmnicul-Vâlcea. Comitetul central al „ Asociaţiunii“ a hotărât în şedinţa din 14. o. ca toţi membrii comitetului să participe la Congresul Ligei Culturale, răspunzând astfel la cinstea ce i-a făcut-o instituţiunii noastre în iarna trecută Liga Culturală, când, se ştie, la adunarea generală a „Asociaţiunii* a luat parte întreg comitetul central al Ligei în frunte cu prezidentul N. Iorga. Membrii din comitetul central al „Asociaţiunii* sunt rugaţi, şi pe această cale să ia parte nesmintit la congresul Ligei, cu atât mai vârtos că se va discuta şi chestiunea unei acţiuni mai strânse din partea celor două institute de cultură. Noi îndemnăm şi publicul cel mare, pe membrii Asociaţiunei Ligei noastre, să participe în număr cât mai mare la această serbare culturală, arătând interesul pe care trebuie să-l purtăm cu toţii instituţiilor care ţîn atât de furtunoasele preocupări de azi de cap gândesc la cea ce are mai scump un popor: la cultura, naţională. După un an de şcoală în Ardeal I fcs. rSf&Gust acest caz, el nu mai are conştiinţa împăcată a slujbaşului, ci pe aceia a cercetătorului veşnic în neastâmpăr. Intr’adevăr, .x.«, w .mpv«uuu. ru,.vU. şi el este — cum s’a zis — un cercetător pe căile vieţii sufleteşti. Pentru noi profesorii veniţi de peste munţi ne a fost de multe ori singura cale deschisă. Noi am avut — cum şi trebuie— de străbătut sufletul, nu materia. Sau mai bine să străbatem în el sub pojghiţa cam groasă a învăţăturii ungureşti. Ni s’a părut uneori că tabum să ridicăm o greutate de pe cufitele apăsate ale şcolarilor noştri, o greutate ca aceia, care de o mie de ani apăsa asupra neamului românesc din Ardeal. Şi nu o poate în lume privelişte mai măreaţă şi mai ademenitoare decât această desmorţire sufletească, pa care o vezi petrecându-se sub ochii tăi. Este adevărata liberare aşteptată de-un neam. Ia loc de-o vieaţă greoaie, o înflorire sub lumina culturii şi limbi naţionale. Aceasta au avut de făcut şi mai au încă profesorii veniţi în Ardeal. Cât de apăsătoare a fost greutatea învăţăturii maghiare pentru şcolarii noştrii se poate recunoaşte după formalismul — dană nu barbar cel paţin anarhic, — în care se îngrădia şcoala ungurească. E drept că n’am trăit sub ocrotirea lui, dar nici n’am fost scutiţi cu totul de el. Totdeauna trecutul şi formele îşi găsesc apărătorii lor, de multe ori nedlibari, dar cu credinţa că-şi fac datoria. De altminteri, să sperăm că aceştia nu mai apără decât o cauză pierdută. Dacă vrem ca şcoala românească din Ardeal să trăiască adevărata vieaţă a luminii — şi nu aceia a obscurantismului — să se desfacă de trecut privind drept înavoltarea sufletească*. Dascălul a fost nevoit — uitânid programe şi regulamente — să zăbovească mai mult asupra sufletului. Căci ce se uită mai ales în şcoală şi se cultivă mai puţin este suflatul însuş, această necunoscută care trebuie adusă la cunoaşterea de sine. Trebuind să-şi măsoare activitatea la fiecare pas după sufletul şcolarilor, iar nu după programe profesorul ..... „ — n’a mai avut conştiinţa împăcată — cum111110 şi siîindu-sa să fie o şcoală a viitorului o cu mulţi — dacă a străbătut materia. In " C. S. totdeauna dacă a fost un an rodnic sau nu ? Este aici ca şi în munca câmpului , fără ca se fie numai o simplă imagine aproprierea aceasta, ci parcă o realitate. Singura deosebire este în gradul de prevedere, cu care te pui la muncă, căci poţi prevedea mai mult la şcoală decât la câmp Roadele şcoalei sunt mai puţin supuse întâmplărilor din afară decât cele ale câmpului. Metoda învăţătorului este mai sigură. Dar se întâmplă uneori şi în vieaţa şcolară să lucrezi, fără să-ţi determini mai mult decât munca de pe o zi pe alta. Aşa a fost în realitate cu primul an de şcoală românească în Ardeal. De obicei dascălii se opresc prea mult — căci nu pot altfel — la program şi regulamente şi caută în împlinirea lor scopul lămurit al şcoalei Iasă aici, din fericire, nu s a putut astfel. Lipsiţi de putinţa de-a şti cât au să facă şi ce-au să facă, dar hotârîţi la felul cum au să facă, ei au putut să lucreze — dincolo de programe şi regulamente — asupra sufletelor românii de peste munţi, ameninţaţi în chiar şcolarilor. Caea ce părea la început că are existenţa tor, la cea dintâi manifestaţie tre-i să fie o mare pierdere pentru învăţământ dentiştii ce-ar fi putut face, acela vare- n a fost decât un câştig deosebit pentru des Funcţionarii publici şi ziaristi ca Ziarele din vechiul regat în general nu prea au simţ pentru chestiunile ardente ale funcţionarilor. Coloanele lor — azi după deschiderea parlamentului — sunt ocupate de politica zilnică şi de prognoza pentru viitor, puţin spaţiu rămâne pentru chestiuni de altă natură, cum e soartea şi situaţia funcţionarilor. In timpul din urmă observăm Însăşi la ziarele din vechiul regat o schimbare în bine. Aşa, Dacia, Adevărul, Avântul publică coloane întregi despre chestiunile funcţionarilor. .Adevărul“ sub titlul: Funcţionarii publici ameninţă cu grevă?, aduce veşi despre o agitaţie in sânul funcţionarilor publici şi raportează, că ţin în mai toate centrele de judeţ consfătuiri, la cari cer Îmbunătăţirea soartei lor. In „Avântul" (Nr. 199) Emil Isac igy Emil Isac scrie despre funcţionari ■ prezidenţia cancelarului Renner şi în Araeaiuhn şi cere de la guvern, ca să le. v » . . . .... . . . n.„.I recunoască pretenţiile lor atât de mini-; prezenţa ministrului Ungariei ckGraîz. A —•- rr—__............................mai luat parte secretarul Fimmen, Hueber ca reprezentant al ţărilor Germaniei şi Austria. Fiind reprezentate şi Cehoslovacia, Polonia, România şi Iugoslavia. male. Termină articolul astfel: .Nu cred, că va f nevoe, ca prin organizare să şi impună cererile fjancţionarii din Ardeal, căci guvernul nu poate provoca decizii drastice, doar pentru numele lui dumnezeu e vorbă de Ardealul românesc, de funcţionarii lui şi de guvernul român. E vorbă de o problemă românească Domnul Eisac — ca poet — nu judecă întru toate obiectiv. Noi — funcţionarii ce organizăm nu numai pentru prezent, dar şi pentru viitor. Organizarea înseamnă, că suntem coaştii de datorinţele şi drepturile noastre şi că voim să fie codificate şi în statutul, care trebuie să vină. Nu înseamnă însă teroare, aşa ceva este departe de gândul nostru, dar vrem să ni se audă glasul, căci observăm, că prea suntem nebăgaţi in seamă. Vrem, ca să ştie cei de la guvern, că suntem un element de ordine, conştiu — de care totdeauna trebuie sămnă seamă acela, care vrea să guverneze ţara bine şi cinstit »Condica“ în vechiul regat Sa vede, că nici în vechiul regat (— leagănul cond cei —) condica nu,adouâ mari rezuitae, deşi — după “România — e singura şi unica care mai poate scăpa ţara am năcaz. Dovadă e circulara dlui prin-ministru Averescu, care intrun ton elogic constată, că: „Cu tot personalul numeros de care dispun toate administraţiile statului, expedierea lucrărilor nu se face cu iuţeala şi preciziunea ce ar fi de dorit, din cauza puţinei rigori ce se pune în respectarea orelor de lucru in birouri Pe lângă toate motivele susţinute deRomânia* în favorul condicei — noi şi azi zicem, că pentru o bună administrapa şi pentru că orele de lucru să fie respectate — nu ,condica“e sine qua non-ul, ci o funcţionărie conştie, profesionistă, care să fie bine şi punctuos ca iarizată. Cu funcţionari ,schimbători“, — dilettanţi, nici cu condica la spate — nu faci administraţie bună, pentru că pentru oamenii aceştia funcţiunea este numai un „malum necessarium“ de care îndată ce poate, scapă. Apărătorii condicei (condicarii!) trebue s’o înţeleagă aceasta, dacă cumva nu sunt funcţionari de speţa amintită. Boicotul contra Ungariei Viena. — La consfătuirea de eri a delegaţilor sindicatelor internaţionale, secretarul Fimmen a declarat că boicotul contra Ungariei se execută în toate ţările în mod incontestabil. Joi înainte de amiazi a urmat consfâtuirele sub # • .. • uw u Uillidl LUlIdlttlUliC1C 2UU Pentru propaganda naţională în nordul Moldovei întregite Mişcarea noastră de propagandă naţională află din ce în ce mai mult sprijin. Zilele trecute a primit preşedintele nostru mai multe sute de cărţi şi hărţi din partea următoarelor instituţii culturale din Bucureşti: a) Academia Română, b) Casa şcoalelor de Bucureşti, c) Societatea caselor naţionale, condusă de dl colonel Manolescu, d) Organizarea bibliotecilor poporale, condusă de dl N. Iorga. Tuturor acestor instituţiuni se aduce din partea societăţii noastre cele mai calde mulţumite. Mulţumim şi Ministerului de lucrările publice pentru deosebita bunăvoinţă ce ni-a arătat-o dându-ne transport liber pe căile ferate. Un interes deosebit a arătat acestei mişcări culturale dl colonel Manolescu, organizatorul caselor naţionale din regat promiţându-ne un cinema-ambulant cu filme naţionale, cu care vom cutreera de la 1 Septemvrie a. c. Începând, satele ţinuturilor de nord ale Bucovinei şi Basarabiei. Societatea acad. „JUNIMEA* Cernăuţi,