Patria, aprilie 1921 (Anul 3, nr. 69-93)

1921-04-20 / nr. 86

Miercuri 20 Aprilie Dl Iuliu Mi­ .c și Istoria Unirei Ardealului — Opera d-sale în timpul războiului de întregire — De curând am publicat în coloanele ziarului și am scrs și în broșură se­parată, discu­sul pe care dl Iuliu­­ Maniu, preștdi­n'ela partidului națio­­­nal, l-a ținut în Camera Română, cu­ ocazia val­oării maniatului din So­­­roca, încredințat de alegători, dlui C. Stere. Este întâiul discurs în care dl Iuliu Maniu, face ordine în istoria recență a Ardealului, de la începerea războiului mondial și până la unirea Ardeal­lui cu patria mumă. Ca valoare de document istoric, după care istoricii viitorului, vor scrie istoria pe care am trăit-o noi, a fost dimrs stă și Iu­ ri de a drep­tul în analele elocvenței române, ală­turi de marile discursuri ale lui Mi­hail Ki­gilniceanu, cu privire la dis­­baterile d­e divanurile ad hoc unirea principatelor, împroprietărirea și răz­boiul pentru independență , ală­uri de discursul lui Barbu Catargiu, Ion Brătianu, Titu M­iorescu (1913) și Ionel­­ C. Brătianu și Tac­he Ionescu. Trei sunt momentele care se des­prind din discursul dlui Iuliu Maniu: 1. rolul Ardealului în timpul răz­boiului mondial; 2. politica Ardealu­­l­ui în acest timp, în raport cu poli­tica vechiului Regat și a popoarelor de sub Habsburgi, cum și cu politica Imperiului german; și 3 rolul dlui Iuliu Maniu. în mijlocul acestor eve­nimente, Ardealul a avut un rol politic, după expunerea istorică a dlui Iuliu Maniu, sub fosta stăpânire, in conso­nanți cu rolul și misiunea istoriei a Întregului neam românesc. Lupta dintre români și monarhia habsbur­gici se dădea pentru gurele Dunărei și lupta aceasta nu se dădea la gurele Canarei, ci In Ardeal și cine era și domine politicește Ardealul, era și domine și gurele Dunărei, și, impli­cit, politica din Orientul Europei. De­ aici s’a ivit în concepția Romă­nilor, ideea, că între noi și poporul maghiar, transacțiune nu poate sa fie. Pornind de la aceste principii, Ar­dealul, între politica națională și po­litica oficială a vechiului Regat, nu putea primi politica păciei, ci a răz­boiului. De la începutul declarării războiului mondial, am fost convinși de înfrân­gerea Austriei și dovada sunt trata­tivele duse In acest timp cu Tisza, care nu au fost dusa la niciun bun sfârșit. In luna Septemvrie an. 1914 contele Tisza încearcă la Budapesta sa smulgă comitetului național, o cerere de loialitate, care a fost refuzată. In anul 1915, — când Tisza încearcă din nou să obțină o declarație de la comitet, prin care s-ar fi obligat sâ însuflețească pe soldații români sa lupte pentru monarhie,­­ împăratul Ger­maniei, printr'un reprezentant la Viena, încearcă să obțină promisiunea la comitetul național la inf­uența la București, ca si intre România ală­turi de puterile centrale. Cererea este res­pinsă și, ca o consecvență a poli­ticei pe care a dus-o Ardealul în tot timpul războiului, este faptul ca din 10 popoare, care se aflau sub Habsburgi, singur poporul român nu a făcut declarație de loialitate. Dar istoria nu se face singură, chiar când popoarele sunt împinse la anumite hotărâri, chiar când sunt comandate de imperativul național. Are și ea eroii ei, cum au războiele și de aici rucepe rolul dlui Iuliu Ma­niu, ca reprezentativ și rezumativ, In sensul cuvântului lui Emerscn,­ al gândirei și simțirei poporului ro­mânesc de dincoace de munți. Dl Iuliu Maniu a condus această politică și istoria va face analiza do­cumentari, pe care gazeta nu o poate anunța decât suferent. Iată pe scurt­­: Dl Iuliu Maniu a preconizat în­frângerea la sfârșit a popoarelor cen­trale; dl Iuliu Maniu în conversația pe care a avut-o cu dl C. Stere la B­așov, l-a însărcinat să aduci la cunoștință guvernului român că Ar­dealul pretinde ca România să nu la­tre alături de puterile centrale și l’a mai rugat să aduci la cunoștință M. S Regelui Ferdinand această dorință. Dl Iuliu Maniu a spus atunci la Brașov, către reprezentanții poporulu­i român, care trâesc, că mai bine în spânzurătoare, decât alături de Amtre - Ungaria. In tratativele cu Tisza­da» a jucat rolul principal, de a refuza orice transacțiune, după cum se vede in procesele verbale, care au fos înaintate și guvernului român. Repre­zentantului din p­atea Germaniei, dl Iuliu Maniu i-a declarat, să aducă la cunoșt­nța împăratului, că sub nici o condițiune și n­u odată nu se va face intervenție la București, în favoare puterilor centrale. Tot dl Iul­ii Maniu a informat guvernul dela Bucureșt de politica și loialitatea Ardealul­i, față de nea­mul românes­c, care a con­tribuit foarte mult la Intrarea Româ­niei In război. Iată pe scurt opera dlui I. Maniu In războiul de reîntregire al neamului românesc. Opera csale este egală m a guvernului Brătanu, care a făcut războiul și ca valoare istorică șts alături de opera lui M. Kogălniceanu, care aj facut unir­ea principatelor. O nouă criză de guvern ? Demisia dlui Tache Ionescu - Solidaritatea d­oi miniștri Anto­nes­cu și Titulescu cu ministrul de externe Primim în ultimul moment de la corespondentul nostru din București, știrea demisiei dlui Tache Ionescu, în urma neînțe­legerilor provocate de impune­rea mărfurilor germane la o taxă de export de­­ 90%. Consiliul de miniștri admisese această taxă, spre a se favoriza mărfurile din Franța. Cum însă ele vor fi plătite tot de consu­mator iar nu de importator, o mare parte din membrii majo­rității au protestat violent, ce­­ând suprimarea lor. Dl Tache Ionescu care a sus­ținut impunerea taxei, rămâ­nând intransigent, și-a prezen­tat demisia, la care s’au asociat dnii miniștrii Antonescu și Ti­­tulescu. Dl general Averescu și ceilalți membrii ai cabinetului depun mari insistențe pe lângă dl Tache Ionescu ca să revie asu­pra demisiei, propunând o so­luție mijlocie, în sensul de a se prezintă Camerei proectul de impunere a mărfurilor roma­­ne, guvernul rezervându-și dreptul de a da scutiri de acest impozit, ori de câte ori va cre­de, în special pentru mărfurile necesare reconstrucției. Dl Tache Ionescu nu a reve­nit încă. Se așteaptă limpezirea acestei situații care produce gu­vernului o nouă încurcătură. EFEMERIDE Un proces senzațional De curând, ziarele italirne făcură zgomot mare în jurul unui proces ale cărei desba­­teri au avut loc la Neapol. E vorba de pro­ce­sul călugărului franciscan Salvatore Cia­­nd­ino. Bărbat frumos și încă tânăr, acest călugăr exercita o putere diabolică asupra femeilor, ceea ce o dovedesc sutele de scri­­sori pline de­ o extraordinară și pătimașe dra­goste ce le scriau femeile, călugărului nostru Dar Salvatore Cianolino mai era și prac­­­tic nu-și lăsa nici o grație neplătită, cerea b­ani și amenința pe prietenile sale că le va părăsi, ddacă nu-i vor aduce sumele dorite. Bsmii pe urmă, îi risipea în localuri de noapte unde juca și petrecea, ca pe urmă, câteva ore mai târziu să se înfuțișeze la sl­oj­ba de dimineață. Salvatore Cianolino era pe lângă acestea și un mare duelgiu. Sfârșitul cântecului a fost, că acest călu­găr ș’a ucis pe egumenul și totodată protec­torul său crezându-l pe acesta în posesiunea sumei de 41­0 mii lire. . După făptuirea crimei, ca și cum nu s’ar fi întâmplat nimic, s’a întors în mănăstire a cinat cu apetit porțiunea sa și a egume­nului „absent“, a jucat trei ore cărți cu alți călugări și pe urmă a dispărut la o subretă — singura femeie ce-l stăpânea pe acest mare Don Juan. Tribunalul din Ne,apoi la osândit pe călugărul Cianolino la 24 de ani temniță gr.m.­ ARISTARO A COMP. 50 earn Clarificarea situației dlui Goldiș cu part. national Parlamentarii partidului națio­nal au cerut comitetului executiv al partidului să ia masuri ener­gice împotriva dlui Vasile Goldiș, care — abuzând de calitatea de vicepreședinte, — desfășoară o activitate în contradicție cu pro­gramul partidului și cu hotărârile clubului parlamentar. Rămâne ca dl .Goldiș să se ju­stifice în fața comitetului execu­tiv, care va aduce hotărârea ce va crede de cuviintâ. Anul­u­i. Nu­marul 86 precizări istorice Doi ani de la împlinirea Trecerea liniei programului de la Alba-lunia de demarcație — Doi ani — Se împlinesc doi ani de când ar­­mata română, zilnic atacată în postu­le el de apărare de trupele ungu­­rști, a­tacul, sub conducerea efec­tivă a generalului Traian Moșoiu, li­­nta de democrație, atât de nedrept­tabilită, în urma armistițiului de la Stigrad, de generalul D’Esperay. Săr­­bătorirea Puștilor din 1919, când vi­­tarul general Moșoiu intra în Ora­­dea-Mare, a adus, în sfârșit, lumină și negrăită fericire pentru sute de mii d e frați de ai noștri, torturați până tunzi de bandele ungurești bolșevice e dincolo de linia de demarca­ție, și dreg neamul românesc a privit cu emărginită recunoștință spre armata d­e a știut să execute hoțiră ea re­­­ală a poporului românesc de-a ft­răpăn pe ținuturile românești din ve­­­chea Ungarie. Greutățile pe cari am trebuit să le iruim după proclamarea unirii la­­­ba-Iulia, pentru a executa hotărâ­re acelei adunări, au fost nenumă­r de. Dir cea mai mare predecă ce n­­e punea în drum era stabilirea acelei noi de demarcație arb­trară, cuprinsă n tratatul de armistițiu de la Belgrad,­­ pe care comandantul armatei din bironl a aliaților, generalul D’Es­­teray, în necunoașterea situației de drept și sub efect d uneltirilor lui Ră'o­ul, a primit-o ca limită de în­a­ltare a trupelor românești. Aproape cinci luni a rămas a­rmat­a omână înaintea acestei linii, un pen­díted nu ar fi putut s’o treacă imediat , ea a fost at­asa, ci pentru­ a nu­­ fange­ntalul nostru în conflict cu illații. Insă în vreme ce noi am arătat­ă respectăm o hotărâre chiar când­va nedreaptă și cercam pe alte căi să-i convingem pe aliați de nedrepta­tea ce ni s’a făcut, ungurii arătau că urmăresc o singură țintă: să recuce­rească și din teritoriul ocupat de t­upele noastre, fără ca aliații să fi putut interveni pentru a-i face să respecteze și ei linia de demar­cație. Intr’o astfel de situație Consiliul Dirigent care avea datoria să execute hotărârile de la Alba-Iulia, între care, î tăia era să ne înstăpânim pe patri­moniul nostru național, și-a luat a­­supra sa răspunderea și a contribuit la înaintarea trupelor românești peste lnia de demarcație, în deplină con­vingere că armata română execută un act legal. Însuflețirea care a cuprins atunci întreg neamul românesc a arătat că trecerea liniei de demarcație era intr’a­­devăr un imperativ național, și faptul că aliații au admis punctul nostru de vedere a arătat că hotărârea luată nu cuprindea în sine nimic ilegal. Printr’un strălucit avânt al armatei noastre am pus stăpânire pe teritoriile­­ de vest ale patrimoniului națonal, și iam adus la sânul patriei mame sute de mii de frați cari așteptau — aproape la o jumătate de an după unire — desrobirea. * Binecuvântată fie amintirea eroilor căzuți în luptele de­ atunci, străduința ostașilor și a căpitanilor lor, cari au făcut ca Paștile din 1919 să fie în­­tr’adevăr sărbătoarea învierii și pen­tru frații schingiuiți de dincolo de li­nia de demarcație! Generalul Traian Moșoi­u, eroul sub a cărui comandă armata română a trecut linia demarcațională Ofensiva armatei române din Aprilie 1919 Acțiunea politică a dlui Iuliu Maniu — Succesul strălucitor al armatei de sub comanda generalului Moșoiu — Trecerea liniei demarcaționale — Două ani dela liberarea orașului Oradea­ Mare S’au împlinit doi ani, de când ar­­­mata rom­â­nă de sub comanda gene­­­ralului Tra an Moșoiu printr’o acțiune strălucită a desăvâr­șit hotărârea Ad­u­nării Naționale d* *’a Alba-Iulia, ce fusese împiedecată în parte prin sta­­birea in inima românismului arde­lean a faimoasei linii demarcaționale. Această graniță — impusă din consi­­derațiuni da ordin politic lipsite de vre­o justificare etnografică, în urma propagandei despățate a ungurilor în cercurile politice din Apus — des­părțea o bună parte din teritoriile românești și locuite de români, sub dominația brutalității maghiare Astăzi re­cunosc pe de aîntregul toate suferințele populației românești rămasă dincolo de linia de demar­cație, care forma obiectul răzbunării oarbe din partea foștilor stăpânitori ai Ardealului. Știrile atrocităților maghiare, pre­cum și atacurile sistematice aie ar­matei lor împotriva posturilor noastre de pază, produsese în sânul întregei po­pulații o justificată consternare, la care se adaoga neliniștea probabilităților diplomatice, cari păreau un obstacol periculos împotriva înfiptuirei inte­grale a unității noastre naționale. Oedem, oi e nimerit să reamintim mersul evenimentelor, cărora le-a ur­mat ofensiva din Aprilie 1919. In urma provocaț­unilor zilnice ale trupelor maghiare, neliniștea popula­ției din Ardeal creștea odată cu sur­prinderea ce pa drept o provoca ati­tudinea pasivă a armatei noastre. Atât guvernul central de sub pre­zidenția ad interim a dlui Ferik de, cât și Marele Cartier General după largi ezitări declarase, că nu se poate întreprinde o acțiune eficace din cauza n­epre­gătir­ii suficiente a ar­matei la Patria, numărul din 15 Aprilie 1919, apare un­ articolul intitulat :Imuratio mihnalîi cere — vor­bîndu­se tocmai de această atitudine, de inexplicababilă pasivitate — se cerea: „In judeca­rea dreaptă a acestui fapt, Consiliul Dirigent ca răspundere in fața națiunei și a Istoriei, trebue să-și ia asupră­ și Inițiatiativa de a­­ tcăia din această stau îngrijitoare cauza românească. Credem, că Con­siliul Dirigent va face bine, dacă va lua asupra sa răspunderea unei acțiuni proprii a întregului neant ro­mânesc, atunci când trebuiesc apărate în contra dușmanului secular Intere­sele proprii de existență."1­ j S­multan, cu aceasta dl Gol­iș, mi­nistrul Ardealului la cabinetul din­ București, reprezentând opiniile con­ducătorilor de pe atunci ai Ardealu­lui, precum și voința întregului po­por , cerea cu insistență guvernului să ordone o acțiune imediată a armatei pe frontul de vest. Acestor demersuri a urmat curând acțiunea atât de strălucită a armatei da sub comanda generalului Moșoiu. « In ziua de 20 Aprilie 1919 trupele victorioase intrau în Oradea­ Mare. A fost o zi de mare sărbătoare pentru întreg poporul românesc, când bravul general Moșoiu, intrând cel dintâiu în for­iș a adus populației liniștea, și si­­guranța după cele 4 luni de teroare, cât a fost despărțită de linia ne­dreaptă de demarcație. Întreaga populaț­e a orașului Indi­ferent de naț­onalitate a primit cu entuziasm pe salvatorii ei. Insigâ­d tricolorul țării acolo unde aveam dreptul să fixăm adevărata graniță a României­ mari, generalul Moșo­u a vor­bit astfel populației care-i a lima: Cetățeni. Armata conștientă de îndatoririle sale a luptat cu cel ma­i mare spirit de sacrificiu, pentru a salva pentru totdeauna pe frații săi cari erau tero­rizați și măcelariți de către bandele * bolșeviste ale guvernului unguresc. Cu toate că am ocupat acest oraș și aceste ținuturi cu puterea armelor, totuși noi românii credincioși senti­mentelor și idealurilor noastre, va în­tindem la toți mâna de frate, îndem­nându-vă CU Cl­getil Mirai, să deve­niți cetățeni, credinc­oși ai Marelui Nostru Rege Salvatorul Neamului Nostru, acela care s’a sacrificat pen­tru fericirea poporului Român marele Nostru Rege Ferdinand I și Augusta sa Soție M. S. Regina Maria. Fiți încredințați vă ocupând acest ținut va fi stăpân t da vo» pe vecie. Gândul nostru al tuturor să se îndrepteze către Familia Noastră Regali și toți într’un glas să strigăm : Trăiască viteazul vitejilor M. Sa Regele Ferdinan­d I, î­mpăratul tutu­ror Români­or, trăiască preamărită noastră împărăteasă M. Sa Regina Maria. Trăiască A. Sa Regală vitea­zul Principe Moștenitor al T­onului, La Regală Principele Carol. Tră­­ască D­nastia Română. Trăiacă marii noștri bărbați conducători. • Prevederile acelora cari cereau cu ins­stență o acțiune energică a ar­matei sa realizau în întregime. Intreg teritoriul românesc se găsea sub ocrotir­ea armatei noastre Dl Iuliu Man­u, prezidentul Consi­liului Dirigent ducându-se pe front spre a felicita armata pentru vitoria ei atât de strălucită, adresându-se fonda­­torului ei, a rostit această invântare, care fixează bravura și destoinicia viteazului general, condu­cătorul trupelor de­ atun­ci și apărătorul de astăzi al graniței de vest. „Domnule General! Am sosit pe front sâ vă aduc bucuria cea mare ce am silit o noi Consiliul Dirigent și întreg poporul, în urma strălucitelor fapte de arme ce a­ți săvârșit. Victoria dv. față de unguri pe lângă însemnătatea ei ca victorie militară, care va rămânea ne­­ștearsă în istoria poporului no­stru, are și o altă însemnătate morală. Până acum ungurii au­ susținut, că dacă au fost învinși in acest război, au fost învinși de Eu­ropa întreagă, nu de ar­­mata română, care nici nu ar fi îndrăznit să se bată cu ei. Dr. domnule general, a­ți dovedit lum­ei Întregi­t că, chiar atunci­­ când armata romănă, lupta nu­mai cu o singură mână, ceea­­laltă mână fiind întrebuințată pe alt front, ea a putut zdrobi armata ungurească. Atunci când va avea amândouă mâinile libere, atunci e capabilă să lupte cu zeci de armate mai superioare ca a poporului unguresc. Recunoștința Întregului popor față de dv. viteazul conducător al armatei glorioase, nu pot să v’o­­ arăt prin cuvinte. D voastră, domnule general, veți rămânea veșnic scris în­ Is­tor­ie printre cei mai mari eroi ai Neamului no­stru. Ridic pocalul meu de vin în sănătat­a victor­osului­ gene­ral și în sănătatea marei oștiri române, mândria noastră. PDHKBI LA PÜHOT Cu legea vagabondajului adusă de guvernul averescan di general Ave­resen a voit ca să oprească trecerea, sau mai bine zis vagabondajul, de la un partid la altul. Dsa are chiar miniștri cari au fost liberali, în partidul muncii, socialiști și apoi averescani. Un exemplu, dl Trancu-Iași, auto­rul legei. * Liberalii vorbesc, prin presa ave­­rescană, da tratative de colaborare cu partidul național. Aceasta nu este decât o dorință care va rămână neîmplinită ca și mirajul puterei pe care.. . o visează. De altfel nu e surprinzătoare do­rința liberalilor, știind că numai ast­fel ar putea veni la guvern. „Vra­bia mălai visează“.

Next