Patria, aprilie 1921 (Anul 3, nr. 69-93)
1921-04-20 / nr. 86
Miercuri 20 Aprilie Dl Iuliu Mi .c și Istoria Unirei Ardealului — Opera d-sale în timpul războiului de întregire — De curând am publicat în coloanele ziarului și am scrs și în broșură separată, discusul pe care dl Iuliu Maniu, preștdin'ela partidului național, l-a ținut în Camera Română, cu ocazia valoării maniatului din Soroca, încredințat de alegători, dlui C. Stere. Este întâiul discurs în care dl Iuliu Maniu, face ordine în istoria recență a Ardealului, de la începerea războiului mondial și până la unirea Ardeallui cu patria mumă. Ca valoare de document istoric, după care istoricii viitorului, vor scrie istoria pe care am trăit-o noi, a fost dimrs stă și Iu ri de a dreptul în analele elocvenței române, alături de marile discursuri ale lui Mihail Kigilniceanu, cu privire la disbaterile de divanurile ad hoc unirea principatelor, împroprietărirea și războiul pentru independență , alăuri de discursul lui Barbu Catargiu, Ion Brătianu, Titu Miorescu (1913) și Ionel C. Brătianu și Tache Ionescu. Trei sunt momentele care se desprind din discursul dlui Iuliu Maniu: 1. rolul Ardealului în timpul războiului mondial; 2. politica Ardealului în acest timp, în raport cu politica vechiului Regat și a popoarelor de sub Habsburgi, cum și cu politica Imperiului german; și 3 rolul dlui Iuliu Maniu. în mijlocul acestor evenimente, Ardealul a avut un rol politic, după expunerea istorică a dlui Iuliu Maniu, sub fosta stăpânire, in consonanți cu rolul și misiunea istoriei a Întregului neam românesc. Lupta dintre români și monarhia habsburgici se dădea pentru gurele Dunărei și lupta aceasta nu se dădea la gurele Canarei, ci In Ardeal și cine era și domine politicește Ardealul, era și domine și gurele Dunărei, și, implicit, politica din Orientul Europei. De aici s’a ivit în concepția Romănilor, ideea, că între noi și poporul maghiar, transacțiune nu poate sa fie. Pornind de la aceste principii, Ardealul, între politica națională și politica oficială a vechiului Regat, nu putea primi politica păciei, ci a războiului. De la începutul declarării războiului mondial, am fost convinși de înfrângerea Austriei și dovada sunt tratativele duse In acest timp cu Tisza, care nu au fost dusa la niciun bun sfârșit. In luna Septemvrie an. 1914 contele Tisza încearcă la Budapesta sa smulgă comitetului național, o cerere de loialitate, care a fost refuzată. In anul 1915, — când Tisza încearcă din nou să obțină o declarație de la comitet, prin care s-ar fi obligat sâ însuflețească pe soldații români sa lupte pentru monarhie, împăratul Germaniei, printr'un reprezentant la Viena, încearcă să obțină promisiunea la comitetul național la infuența la București, ca si intre România alături de puterile centrale. Cererea este respinsă și, ca o consecvență a politicei pe care a dus-o Ardealul în tot timpul războiului, este faptul ca din 10 popoare, care se aflau sub Habsburgi, singur poporul român nu a făcut declarație de loialitate. Dar istoria nu se face singură, chiar când popoarele sunt împinse la anumite hotărâri, chiar când sunt comandate de imperativul național. Are și ea eroii ei, cum au războiele și de aici rucepe rolul dlui Iuliu Maniu, ca reprezentativ și rezumativ, In sensul cuvântului lui Emerscn, al gândirei și simțirei poporului românesc de dincoace de munți. Dl Iuliu Maniu a condus această politică și istoria va face analiza documentari, pe care gazeta nu o poate anunța decât suferent. Iată pe scurt: Dl Iuliu Maniu a preconizat înfrângerea la sfârșit a popoarelor centrale; dl Iuliu Maniu în conversația pe care a avut-o cu dl C. Stere la Bașov, l-a însărcinat să aduci la cunoștință guvernului român că Ardealul pretinde ca România să nu latre alături de puterile centrale și l’a mai rugat să aduci la cunoștință M. S Regelui Ferdinand această dorință. Dl Iuliu Maniu a spus atunci la Brașov, către reprezentanții poporului român, care trâesc, că mai bine în spânzurătoare, decât alături de Amtre - Ungaria. In tratativele cu Tiszada» a jucat rolul principal, de a refuza orice transacțiune, după cum se vede in procesele verbale, care au fos înaintate și guvernului român. Reprezentantului din patea Germaniei, dl Iuliu Maniu i-a declarat, să aducă la cunoștnța împăratului, că sub nici o condițiune și nu odată nu se va face intervenție la București, în favoare puterilor centrale. Tot dl Iulii Maniu a informat guvernul dela Bucureșt de politica și loialitatea Ardealuli, față de neamul românesc, care a contribuit foarte mult la Intrarea României In război. Iată pe scurt opera dlui I. Maniu In războiul de reîntregire al neamului românesc. Opera csale este egală m a guvernului Brătanu, care a făcut războiul și ca valoare istorică șts alături de opera lui M. Kogălniceanu, care aj facut unirea principatelor. O nouă criză de guvern ? Demisia dlui Tache Ionescu - Solidaritatea doi miniștri Antonescu și Titulescu cu ministrul de externe Primim în ultimul moment de la corespondentul nostru din București, știrea demisiei dlui Tache Ionescu, în urma neînțelegerilor provocate de impunerea mărfurilor germane la o taxă de export de 90%. Consiliul de miniștri admisese această taxă, spre a se favoriza mărfurile din Franța. Cum însă ele vor fi plătite tot de consumator iar nu de importator, o mare parte din membrii majorității au protestat violent, ceând suprimarea lor. Dl Tache Ionescu care a susținut impunerea taxei, rămânând intransigent, și-a prezentat demisia, la care s’au asociat dnii miniștrii Antonescu și Titulescu. Dl general Averescu și ceilalți membrii ai cabinetului depun mari insistențe pe lângă dl Tache Ionescu ca să revie asupra demisiei, propunând o soluție mijlocie, în sensul de a se prezintă Camerei proectul de impunere a mărfurilor romane, guvernul rezervându-și dreptul de a da scutiri de acest impozit, ori de câte ori va crede, în special pentru mărfurile necesare reconstrucției. Dl Tache Ionescu nu a revenit încă. Se așteaptă limpezirea acestei situații care produce guvernului o nouă încurcătură. EFEMERIDE Un proces senzațional De curând, ziarele italirne făcură zgomot mare în jurul unui proces ale cărei desbateri au avut loc la Neapol. E vorba de procesul călugărului franciscan Salvatore Ciandino. Bărbat frumos și încă tânăr, acest călugăr exercita o putere diabolică asupra femeilor, ceea ce o dovedesc sutele de scrisori pline de o extraordinară și pătimașe dragoste ce le scriau femeile, călugărului nostru Dar Salvatore Cianolino mai era și practic nu-și lăsa nici o grație neplătită, cerea bani și amenința pe prietenile sale că le va părăsi, ddacă nu-i vor aduce sumele dorite. Bsmii pe urmă, îi risipea în localuri de noapte unde juca și petrecea, ca pe urmă, câteva ore mai târziu să se înfuțișeze la slojba de dimineață. Salvatore Cianolino era pe lângă acestea și un mare duelgiu. Sfârșitul cântecului a fost, că acest călugăr ș’a ucis pe egumenul și totodată protectorul său crezându-l pe acesta în posesiunea sumei de 410 mii lire. . După făptuirea crimei, ca și cum nu s’ar fi întâmplat nimic, s’a întors în mănăstire a cinat cu apetit porțiunea sa și a egumenului „absent“, a jucat trei ore cărți cu alți călugări și pe urmă a dispărut la o subretă — singura femeie ce-l stăpânea pe acest mare Don Juan. Tribunalul din Ne,apoi la osândit pe călugărul Cianolino la 24 de ani temniță gr.m. ARISTARO A COMP. 50 earn Clarificarea situației dlui Goldiș cu part. national Parlamentarii partidului național au cerut comitetului executiv al partidului să ia masuri energice împotriva dlui Vasile Goldiș, care — abuzând de calitatea de vicepreședinte, — desfășoară o activitate în contradicție cu programul partidului și cu hotărârile clubului parlamentar. Rămâne ca dl .Goldiș să se justifice în fața comitetului executiv, care va aduce hotărârea ce va crede de cuviintâ. Anului. Numarul 86 precizări istorice Doi ani de la împlinirea Trecerea liniei programului de la Alba-lunia de demarcație — Doi ani — Se împlinesc doi ani de când armata română, zilnic atacată în postule el de apărare de trupele ungurști, atacul, sub conducerea efectivă a generalului Traian Moșoiu, linta de democrație, atât de nedrepttabilită, în urma armistițiului de la Stigrad, de generalul D’Esperay. Sărbătorirea Puștilor din 1919, când vitarul general Moșoiu intra în Oradea-Mare, a adus, în sfârșit, lumină și negrăită fericire pentru sute de mii d e frați de ai noștri, torturați până tunzi de bandele ungurești bolșevice e dincolo de linia de demarcație, și dreg neamul românesc a privit cu emărginită recunoștință spre armata de a știut să execute hoțiră ea reală a poporului românesc de-a ftrăpăn pe ținuturile românești din vechea Ungarie. Greutățile pe cari am trebuit să le iruim după proclamarea unirii laba-Iulia, pentru a executa hotărâre acelei adunări, au fost nenumăr de. Dir cea mai mare predecă ce ne punea în drum era stabilirea acelei noi de demarcație arbtrară, cuprinsă n tratatul de armistițiu de la Belgrad, pe care comandantul armatei din bironl a aliaților, generalul D’Esteray, în necunoașterea situației de drept și sub efect d uneltirilor lui Ră'oul, a primit-o ca limită de înaltare a trupelor românești. Aproape cinci luni a rămas armata omână înaintea acestei linii, un pendíted nu ar fi putut s’o treacă imediat , ea a fost atasa, ci pentru a nu fangentalul nostru în conflict cu illații. Insă în vreme ce noi am arătată respectăm o hotărâre chiar cândva nedreaptă și cercam pe alte căi să-i convingem pe aliați de nedreptatea ce ni s’a făcut, ungurii arătau că urmăresc o singură țintă: să recucerească și din teritoriul ocupat de tupele noastre, fără ca aliații să fi putut interveni pentru a-i face să respecteze și ei linia de demarcație. Intr’o astfel de situație Consiliul Dirigent care avea datoria să execute hotărârile de la Alba-Iulia, între care, î tăia era să ne înstăpânim pe patrimoniul nostru național, și-a luat asupra sa răspunderea și a contribuit la înaintarea trupelor românești peste lnia de demarcație, în deplină convingere că armata română execută un act legal. Însuflețirea care a cuprins atunci întreg neamul românesc a arătat că trecerea liniei de demarcație era intr’adevăr un imperativ național, și faptul că aliații au admis punctul nostru de vedere a arătat că hotărârea luată nu cuprindea în sine nimic ilegal. Printr’un strălucit avânt al armatei noastre am pus stăpânire pe teritoriile de vest ale patrimoniului națonal, și iam adus la sânul patriei mame sute de mii de frați cari așteptau — aproape la o jumătate de an după unire — desrobirea. * Binecuvântată fie amintirea eroilor căzuți în luptele de atunci, străduința ostașilor și a căpitanilor lor, cari au făcut ca Paștile din 1919 să fie într’adevăr sărbătoarea învierii și pentru frații schingiuiți de dincolo de linia de demarcație! Generalul Traian Moșoiu, eroul sub a cărui comandă armata română a trecut linia demarcațională Ofensiva armatei române din Aprilie 1919 Acțiunea politică a dlui Iuliu Maniu — Succesul strălucitor al armatei de sub comanda generalului Moșoiu — Trecerea liniei demarcaționale — Două ani dela liberarea orașului Oradea Mare S’au împlinit doi ani, de când armata română de sub comanda generalului Tra an Moșoiu printr’o acțiune strălucită a desăvârșit hotărârea Adunării Naționale d* *’a Alba-Iulia, ce fusese împiedecată în parte prin stabirea in inima românismului ardelean a faimoasei linii demarcaționale. Această graniță — impusă din considerațiuni da ordin politic lipsite de vreo justificare etnografică, în urma propagandei despățate a ungurilor în cercurile politice din Apus — despărțea o bună parte din teritoriile românești și locuite de români, sub dominația brutalității maghiare Astăzi recunosc pe de aîntregul toate suferințele populației românești rămasă dincolo de linia de demarcație, care forma obiectul răzbunării oarbe din partea foștilor stăpânitori ai Ardealului. Știrile atrocităților maghiare, precum și atacurile sistematice aie armatei lor împotriva posturilor noastre de pază, produsese în sânul întregei populații o justificată consternare, la care se adaoga neliniștea probabilităților diplomatice, cari păreau un obstacol periculos împotriva înfiptuirei integrale a unității noastre naționale. Oedem, oi e nimerit să reamintim mersul evenimentelor, cărora le-a urmat ofensiva din Aprilie 1919. In urma provocațunilor zilnice ale trupelor maghiare, neliniștea populației din Ardeal creștea odată cu surprinderea ce pa drept o provoca atitudinea pasivă a armatei noastre. Atât guvernul central de sub prezidenția ad interim a dlui Ferik de, cât și Marele Cartier General după largi ezitări declarase, că nu se poate întreprinde o acțiune eficace din cauza nepregătirii suficiente a armatei la Patria, numărul din 15 Aprilie 1919, apare un articolul intitulat :Imuratio mihnalîi cere — vorbînduse tocmai de această atitudine, de inexplicababilă pasivitate — se cerea: „In judecarea dreaptă a acestui fapt, Consiliul Dirigent ca răspundere in fața națiunei și a Istoriei, trebue să-și ia asupră și Inițiatiativa de a tcăia din această stau îngrijitoare cauza românească. Credem, că Consiliul Dirigent va face bine, dacă va lua asupra sa răspunderea unei acțiuni proprii a întregului neant românesc, atunci când trebuiesc apărate în contra dușmanului secular Interesele proprii de existență."1 j Smultan, cu aceasta dl Goliș, ministrul Ardealului la cabinetul din București, reprezentând opiniile conducătorilor de pe atunci ai Ardealului, precum și voința întregului popor , cerea cu insistență guvernului să ordone o acțiune imediată a armatei pe frontul de vest. Acestor demersuri a urmat curând acțiunea atât de strălucită a armatei da sub comanda generalului Moșoiu. « In ziua de 20 Aprilie 1919 trupele victorioase intrau în Oradea Mare. A fost o zi de mare sărbătoare pentru întreg poporul românesc, când bravul general Moșoiu, intrând cel dintâiu în foriș a adus populației liniștea, și siguranța după cele 4 luni de teroare, cât a fost despărțită de linia nedreaptă de demarcație. Întreaga populațe a orașului Indiferent de națonalitate a primit cu entuziasm pe salvatorii ei. Insigâd tricolorul țării acolo unde aveam dreptul să fixăm adevărata graniță a României mari, generalul Moșou a vorbit astfel populației care-i a lima: Cetățeni. Armata conștientă de îndatoririle sale a luptat cu cel mai mare spirit de sacrificiu, pentru a salva pentru totdeauna pe frații săi cari erau terorizați și măcelariți de către bandele * bolșeviste ale guvernului unguresc. Cu toate că am ocupat acest oraș și aceste ținuturi cu puterea armelor, totuși noi românii credincioși sentimentelor și idealurilor noastre, va întindem la toți mâna de frate, îndemnându-vă CU Clgetil Mirai, să deveniți cetățeni, credincoși ai Marelui Nostru Rege Salvatorul Neamului Nostru, acela care s’a sacrificat pentru fericirea poporului Român marele Nostru Rege Ferdinand I și Augusta sa Soție M. S. Regina Maria. Fiți încredințați vă ocupând acest ținut va fi stăpân t da vo» pe vecie. Gândul nostru al tuturor să se îndrepteze către Familia Noastră Regali și toți într’un glas să strigăm : Trăiască viteazul vitejilor M. Sa Regele Ferdinand I, împăratul tuturor Românior, trăiască preamărită noastră împărăteasă M. Sa Regina Maria. Trăiască A. Sa Regală viteazul Principe Moștenitor al Tonului, La Regală Principele Carol. Trăască Dnastia Română. Trăiacă marii noștri bărbați conducători. • Prevederile acelora cari cereau cu insstență o acțiune energică a armatei sa realizau în întregime. Intreg teritoriul românesc se găsea sub ocrotirea armatei noastre Dl Iuliu Manu, prezidentul Consiliului Dirigent ducându-se pe front spre a felicita armata pentru vitoria ei atât de strălucită, adresându-se fondatorului ei, a rostit această invântare, care fixează bravura și destoinicia viteazului general, conducătorul trupelor de atunci și apărătorul de astăzi al graniței de vest. „Domnule General! Am sosit pe front sâ vă aduc bucuria cea mare ce am silit o noi Consiliul Dirigent și întreg poporul, în urma strălucitelor fapte de arme ce ați săvârșit. Victoria dv. față de unguri pe lângă însemnătatea ei ca victorie militară, care va rămânea neștearsă în istoria poporului nostru, are și o altă însemnătate morală. Până acum ungurii au susținut, că dacă au fost învinși in acest război, au fost învinși de Europa întreagă, nu de armata română, care nici nu ar fi îndrăznit să se bată cu ei. Dr. domnule general, ați dovedit lumei Întregit că, chiar atunci când armata romănă, lupta numai cu o singură mână, ceealaltă mână fiind întrebuințată pe alt front, ea a putut zdrobi armata ungurească. Atunci când va avea amândouă mâinile libere, atunci e capabilă să lupte cu zeci de armate mai superioare ca a poporului unguresc. Recunoștința Întregului popor față de dv. viteazul conducător al armatei glorioase, nu pot să v’o arăt prin cuvinte. D voastră, domnule general, veți rămânea veșnic scris în Istorie printre cei mai mari eroi ai Neamului nostru. Ridic pocalul meu de vin în sănătata victorosului general și în sănătatea marei oștiri române, mândria noastră. PDHKBI LA PÜHOT Cu legea vagabondajului adusă de guvernul averescan di general Averesen a voit ca să oprească trecerea, sau mai bine zis vagabondajul, de la un partid la altul. Dsa are chiar miniștri cari au fost liberali, în partidul muncii, socialiști și apoi averescani. Un exemplu, dl Trancu-Iași, autorul legei. * Liberalii vorbesc, prin presa averescană, da tratative de colaborare cu partidul național. Aceasta nu este decât o dorință care va rămână neîmplinită ca și mirajul puterei pe care.. . o visează. De altfel nu e surprinzătoare dorința liberalilor, știind că numai astfel ar putea veni la guvern. „Vrabia mălai visează“.