Patria, decembrie 1922 (Anul 4, nr. 261-285)
1922-12-01 / nr. 261
Cluj, Vineri 1 Decemvrie 1922 UN LEU EXEMPLARUL Aaal IV. * Numărul 261 Patru ani frnmnmemOM Cuvintele ar fi de prisos la aniversarea zilei de 1 Decembre 1918, dacă ar fi ca prin ele să arătăm însemnătatea marelui act naţional al Unirei, sau sentimentele cu care a fost săvârşit acest act In cea mai măreaţă adunare naţională ţinută vreodată pe întreg cuprinsul pământului românesc. Ziua de 1 Decembre a trecut, cu toată splendoarea sa, în domeniul istoriei naţionale, iar sentimentele care au plămădit-o zac şi azi întregi şi calde în fundul sufletelor noastre ca o nezdruncinată chezăşie a viitorului patriei şi naţiunii române. Suntem neclintiţi în aşteptarea marelui viitor al neamului românesc unit în cadrele aceluiaş Stat naţional, ştiind că evoluţia firească din viaţa popoarelor şi a civilizaţiei omeneşti merge, în mod firesc şi necesar, înainte, spre desăvârşire, şi că libertăţile odată câştigate, nu mai este putere pe lume care să le răpească. După cum libertatea de conştiinţă odată câştigată, nu s’a mai gândit şi nu a mai cutezat nimeni să o sufoce cu armele în mână, tot astfel principiul de naţionalitate, ajuns odată la triumf, cu jertfe nenumărate, va putea fi schimbat vr’odată numai printr’unul superior, de o mai largă, de o mai desăvârşită umanitate — dacă se va găsi cândva un astfel de principiu, — dar niciodată el nu va mai putea fi înlocuit prin unul inferior, de pildă acela al subjugării naţionale. Şi după declararea libertăţii de conştiinţă, după luptele religioase care au ţinut veacuri, au fost popoare, confesiuni şi singuratici cari nu s’au putut împăca cu noua biruinţă, şi au uneltit decenii şi chiar veacuri să atace libertatea câştigată. Dar nizuinţele lor fiindcă erau potrivnice poruncii de desăvârşire a vieţii pământeşti, au trebuit să cadă neputincioase. Aşa vor fi şi nizuinţele „istorice“ ale acelora ce nu se pot azi împăca cu ideea realizată a Statelor naţionale. Voruri, vor unelti, vor face încercări de reconstruire a monarhiilor dispărute, dar nizuinţele lor se vor izbi în rândul cel dintâi de ceea ce istoria a însemnat, prin monumente ce nu se pot răsturna, puse în calea evoluţiei spre desăvârşire în viaţa popoarelor. Şi se vor izbi de rezistenţa firească, necesară, instinctivă a popoarelor care şi-au făurit de curând,sub aprobarea întregei omeniri, unitatea lor” în State naţionale. E cu totul neîndoelnic faptul că azi, ca şi mâne, ca şi peste veacuri, neamul românesc unit, va fi gata la cel dintâi semnal de alarmă să-şi apere unitatea, nu numai în temeiul iubirii de patrie şi a asigurării viitorului său, dar şi dintr’o mai înaltă poruncă, aceea de a-şi da întreaga contribuţie la partea libertăţilor cari sunt tezaurul comun al întregei omeniri. • Libere odată, în cadrele Statelor naţionale, popoarele nu mai pot fi primejduite în păstrarea libertăţilor, în viitorul lor decât prin ele înşile. Germenul distrugerii nu mai e purtat de vânturile de peste graniţe, cel puţin câtă vreme nu ameninţă Europa o nouă năvălire a barbarilor, câtă vreme nu va începe lupta raselor pe care unii o întrevăd de acum. Sămânţa peirii azi ne-o poate da singur arborele nesănătos care creşte pe pământul patriei noastre. Pentru noi acest arbore otrăvitor îl vivifică sistemele politice care au înăduşit desvoltarea sănătoasă a vieţii de Stat şi publice a României vechi, şi care de patru ani, cu o perseveranţă diabolică cearcă să se înstăpânească asupra ţării întregi. Ştim că roadele acestui arbore, oricât s’ar numi naţionale, numai româneşti nu sunt. Ştim că însăşi sămânţa acestui arbore nu s’a reslăţit asupra ţării din codrii Carpaţilor, leagănul neamului nostru. Şi chiar de aceea n’am desnădăjduit o singură clipă că neamul nostru nu va fi volnic să-l poată smulge din rădăcini. Şi de aceea am luat lupta cu sistemele politice pe care le credem distrugătoare, cu toată hotărârea, fără nici o teamă că lupta noastră ar putea fi primejdioasă unităţii naţionale. O ducem fiindcă ştim, că ea e absolut necesară pentru consolidarea acestei unităţi, fiindcă voim să ridicăm de pe trupul României rana de care se poate învenina întreg organismul. Politicianismul „român“ cu toate sistemele lui, a făcut ca ţara noastră să nu aibă, nici la patru ani după unire, o Constituţie potrivită nouilor realităţi şi cerinţelor care îndrumează azi vieaţa de Stat, care să asigure domnia legilor şi realizarea principiilor democratice, naţionale şi de dreptate socială. Adunarea de unire de acum patru ani fixase liniile fundamentale ale nouăi Constituţiuni, potrivit principiilor de mai sus. Politicianismul „român“, cu sistemele lui de guvernământ mii de lupţi în opoziţie « făcut să fim Întrecuţi de toate Statele noui sau eşite mărite din războiu, In legiferarea pactului fundamental, să trăim de patru ani într’o completă stare de ex-lex, să fim privaţi de scutul legilor, să nu avem nici o stabilitate de drept, să se schimbe dintr’o zi pe alta legi şi instituţiuni, pentru ca peste o săptămână să se revină la formula veche, la una nouă sau la un complet haos nimicitor al oricărei organizaţii. In loc sa se fi legiferat pactul fundamental al noului Stat în cel dintâi Parlament al României întregite, ţinându-se seamă de principiile dela Alba-Iulia, de dorinţele basarabenilor şi bucovinenilor, ca şi ale fraţilor din vechiul Regat, care nu s’au bucurat nici odată de scutul Constituţiei şi al legilor, — politicianismul „român“ nu s’a gândit decât la intrigi de profit de partid şi personal, au disolvat Constituanta, s’au certat apoi trei ani dacă celelalte Camere ce au urmat sunt constituante sau ba, pentru a-i atribui acest caracter tocmai clubului libeal ai cărui membri sunt aleși prin fraudă electorală. In loc să se fi bucurat de unitatea politică cu care intraseră provinciile în întâiul Parlament, pentru ca nefalsificat să se audă glasul lor provinciilor în noua Constituţie, politicianismul „român“ au distrus aceste unităţi, şi-au pus sămânţa pretutindenea, pentru că azi, după patru ani să ne trezim, că liberalii singuri reprezintă ţara întreagă şi şi menit, să ne dea noua Constituţie.« Sămânţa politicianismului „român“ trebue distrusă în interesul neamului ce vrea să trăiască. Sistemele păcătoase de-a se juca cu destinele ţării ca şi cu nişte cărţi de joc, trebuesc înăbuşite. Perirea nu ne poate veni decât din noui înşine. Partidul naţional, făuritorul actului de la Alba-Iulia de acum patru ani, a simţit primejdia internă, chiar de la început şi a deschis lupta cea mai crâncenă. Politicianismul, veşnic „naţional“ a ajuns să ne facă şi trădători de patrie. Dar fraţii români de pretutindenea ne-au înţeles, ne-au aprobat şi şi-au pus nădejdile de mai bine în bărbăţia noastră luptătoare. Cu prilejul celei de-a patra aniversară a unirii iată, că fraţii din vechiul Regat ne-au dat mâna prin partidul democrat de sub fosta şefie a marelui român şi bărbat de Stat Tache Ionescu, unindu-se cu par- ‘ tidul nostru, precum şi un număr mare şi ales dintre cei mai distinşi bărbaţi ai neamului, care n’au coborât încă în arena luptelor politice. Numărul nostru va creşte mereu, par- tidul naţional va fi al neamului întreg care vrea să înceapă o vieaţă de Stat le- gală, constituţională, morală, democratică, şi de dreptate socială în temeiul principiilor de unire de acum patru ani. 1 Decemvrie 1918 De patru ani partidul naţional român luptă pentru înfăptuirea principiilor stabilite în adunarea de unire de la Alba- Iulia, pentru punerea lor la temeliile noului Stat constituţional român. Voinţa naţiunii române de dincoace de Carpaţi de a se uni ca patria-mamă era un lucru firesc, dar organizarea acestei voinţe, concretizarea ei, trebuia s- o facă organizaţia politică a lor, partidul naţional român. Şi el şi-a împlinit întreaga datorie care o avea faţă de naţiune şi de viitorul întregului popor românesc. Fiecarea voinţei sale de unire în punctele programatice de la Alba Iulia, avea în vedere tocmai viitorul neamului şi a noului Stat român. Partidul nostru, pe de o parte credincios programului său democratic şi naţional, pătruns şi convins de nouile principii de libertate, de nevoia nouilor probleme sociale ce frământă lumea, iar pe de altă parte cunoscând anahronismul regimelor politice ce au stăpânit vechiul Regat şi dezastrul ce ar urma pentru ţara întreagă dacă ele nu ar fi radical schimbate, a stabilit cunoscutele puncte din rezoluţiunea de unire. . Deplina libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare* era un principiu stabilit în vederea faptului că România va avea pe viitor minorităţi etice, şi dreptul fiecărui popor *de a se Instrui, administra şi judeca In limba sa proprie*, şi de a fi reprezentat în Corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării nî* proporţia numărului ce reprezintă*, era stabilit aici nu numai potrivit convingerilor noastre, ci în conformitate cu principiile larg umanitare, ajunse la suprafaţă după războiu.mbfăprnlrea desâvârşit a tmi re- gim curat democratic* era nicuinţa spre desăvârşirea vechiului nostru, vroa gram politic, şi expresiunea credinţei şi convingerii adânci, că aceasta e singura cale a consolidării vieţii noului Stat. „Desăvârşita libertate de presă, de asociare şi întrunire* nu era decât corolarul regimului curat şi sumer democratic, iarlibera propagandă a tuturor gândirilor omeneşti*, era asigurarea evoluţiei noastre culturale* Asigurarea munciiorimei industriale a aceloraşi drepturi pe care sunt legiferate nu e de mai avans?-CetiasfMare din Apus, era un postulat al desăvârşirii dreptăţii sociale. »Deplina libertate autonomă confesională* nu era decât completarea a sigururilor de libertate date minoritar lor. Şi, da fel dintâi până la cel din urmă, punctele hotărârii ds Unire nu erau decât expresiunea convingerilor politice ale Napunii române de dincoace de Carpaţi, principii dela realizarea ca era in viaţa ia Stat a României unite, aştepta as gurarea viitorului acestei ţări. In patru ani nu s’a realizat nimic din aceste postulate. Prin partidul naţional uu ,e numai o datoria de onoare să lupte pentru înfăptuirea lor, ci şi o misiune naţională, pe care '.im va putea o uita, ori câte decepţii s’ar mai ridica în drumul său de luptă şi ori câte piedect vor mai pune reprezentanţii sistemelor politice ale oligarhiei române. Democraţi şi Naţional! Unirea jfintra cele două partide s’a făcut pe baza unui trecut de fapte Identic in principii Odată cu comemorarea a patru ani dela marele act istoria,dela Aibaluus?, partidul naţional român sărbătoreşte şi unirea cu partidul democrat de sub fosta şefie a lui Tache Ionescu. Credem nimerit ca la această ocazie să sărutăm pe scurt punctele de legătură dintre noi şi ei. In comitetul de o sută al partidului, prezidentul nostru dl Iafiu Maniu, a accentuat contribuţia la unire a partidului democrat, mimindu - cu drept cuvânt partidul un trei, după opera lui din timpul neutralităţii, din timpul războiului 1,4 Uşi şi după opera nfăptuită la Paris, in urma tratatului de pace dela Buftea şi în preajma biruinţei finale a Aliaţilor. Dar, precum a renufest dl Iuliu Maniu, democratismul partidului de sub fosta şefie a lui Tache Ionescu, s’a vizat după revoluţia din 1907 când cu marele bău talent, a ştiut să smulgă din sânul altor partide, elemente pontice, pe care să le insirue In rândurile democraţiei. Se poate zise Că programul de atunci al noului partid, a rămas un program pe hârtie şi că el n’a fost adus la îndeplinire. Nu trebue însă să se piardă din vedere că vinovat de delatiarea elementului democrat de la conducerea ţărei, a fost tot partidul liberal, care, datorită metodelor cunoscute astăzi de toţi, a ţinut departe, partidele lui Tache Ionescu şi N. Iorga. Faptul că partidul democrat a’« putut sâ-şi iofiptuiascâ programul, din aceifiş cauză care Împiedică astăzi partidul naţional roman de a şi validita principiale, este, nu o piedică, ci un motiv mai mult care le îndreptăţeşte unirea. Partide care se aţii In faţa unui vrăjmaş comun, lucrând împreună pe baza programului partidului naţional român, vor putea cu forţe crescute, să traducă m faptă ceea ce liberalii au oprit să se Înfăptuiască In România Mică şi ceea ce Încercam de nou să oprească a se Înfăptui şi In România Midie. In frăţia de arme şi In idealul de viitor, inspirându se deja un trecut plin de învăţăminte, stă tăria unitei celor două partide. Dl Iuliu Maniu, în cuvântarea din tomitorul de-o sută, a făcut o analogie intre unirea de acum şi unirea um trecut a partidului naţional din Ardeal cu partidul naţional din Ungaria şi Banat. Suntţiie sunt identice. In trecut forţeie partidului s’au unit in faţa duşmnalm naţional, in prezent ae unesc in faţa duşmanului democraţiei. Acum câadv intrarea partidului de-mocrat in partidul naţional este ratificată de comnetul de o sută al partidului, amintim că fostul piftiu democrat a înscris in istoria politică a ţârei, acte nepieritoare. Este suficient să amintin că el, ca partid, a fost reprezentat in guvernul Hin Maiorescu din 1913, prin Tache Ionescu, guvern care a adus ţârei Cadtlatelul, şi pacea dela Bucureşti. Sinistra, cum s’a spus atunci, a fost simbolul intral cu Ardealul. De marele elan sufletesc de care au fort cuprins*, provine.ie de sub stăpânirile streine, este martoră presa noastră detail o ci, care, în acţiunea militară a României peste Dunăre, vedea oştirea de mai târziu, trecând victorioasă peste Carpaţ. Cât priveşte pacea de la Bucureşti, opera lui Titu Maiorescu şi Tith. Ionescu, ea a fost consfinţirea internaţională a principiului naţional. In războiul european, consecvent principiilor sale naţionale, partdul democrat, prin glasul lui Tache Ionescu unit cu ai lui Niculae Fiupescu, a fost și.1 mai neînfricat susţinător al intervenţiei României. Discursul din Camera in 1915 al lui Tache Ionescu, Instncmi Naţional, a constituit doctrina războiului român, iar ca valoare mituiala el va rămâne un monument de elocvenţă şi idealism. A venit apoirăzboiul când partidul democrat, prin şeful său şi alţi membri, a luat parte in guvernul de la Iaşi, prezidând la Înfăptuirea marelor teroime agrară şi electorală, Iara ca să mai amintim de comribuna lui , vietona noastră militară şi diplomatică. Atat in razboiul balcanic cat şi in războiul european, partidul democrat a susţinut şi a realizat principiile naţionale, care au piezidat şi in actul de la Alba-Ialia. Este adevărat că in drumul său spre cucerirea acestor principii, partidul lui Tache Ionescu a smerit şi unele defecţiuni, mulţi dimie partizani l-au părăsit. Dar dacă i-am căuta unde s’au Unirea partidului democrat cu partidul naţional • Unirea partidului democrat cu partidul naţional este unul din marile cazuri politice în care adevărata întărire sănătoasă e menită să aducă pentru întreaga ţară o putere nouă în continuarea aceleiaş lupte neclintite a partidului naţional. Evenimentele mari interne şi externe în care se încadrează acest eveniment, fac mai grească nădejdea că numai cu ajutorul neşovăitelor principii ale partidului naţional , destinele ţării pot fi readuse spre limanul salvator. E deajuns să constatăm că la lumina celor şapte împuşcături cu care în Grecia sunt executaţi miniştrii ce au dus la pieire ţara — frământarea spre o revenire la legalitate şi paza simţuluinaţional începe să se ridice dârză din 1,5 ţară în ţară, numai puţin în Italia şi a- aceleaş unde mari străbat întregul continent în vreme ce numai la noi guvermnanţii nu înţeleg că măcar în acest ultim jeeas să dea ascultare simţului naţional îşi democratic ce se ridică izbânditor şi egal. În Partidul democrat alipindu-se partidului naţional, înţelegând prin strânsă unire , să realizeze un gest ce nu poate decât fericit memoria lui Tache Ionescu — a adus astfel dovada că regionalismul nostru nu e un separatism ci dimpotrivă o convinsă luptă naţională ce opunându-se unificării cu furca şi încălecărilor de fraţi — vrea să întroneze adevărata constituţionalitate. Multe au fost şi pentru ţara noastră semnele că singure salvare o poate da numai naţionalismul democratic al vechiului nostru partid. — Semne ce s’au arâtat dela unirea din Alba-Iulia şi până la acea încoronare pe care noi cu tot poporul am voit-o mai măreaţă, mai naţio-I nală, mai democratică. Şedinţa comitetului partidului naţional consfinţind unirea partidului democrat cu cel naţional , apare ca o lumină îndrumătoare în vreme ce actualul guvern a prăbuşit averea ţârii, a călcat legi, a furat voturi, a arestat pe cei ce apărau reforma agrară. Din fiecare colţ al României-Mari aderările entuziaste şi înscrierile nenumărate în partidul naţional dovedesc încă odată că ţara e conştientă în nădejdile ei. E bine să relevăm, că faţă de samovolnicele urgii, orice alt partid ar fi ales alte căi de luptă — partidul naţional însă s’a mărginit să lupte legal în contra ilegalităţii, urmând prin aceasta cea mai sigură a sa tradiţie istorică. Asebrindu-se şi în această privinţă de toate partidele istorice la care şiretlicurile „şefului“ sunt porunci, conducerea partidului naţional a înţeles că prin reprezentanţii întregului comitet să îşi simtă întotdeauna drumul drept şi desinteresat, legat de aspiraţiunile întregei ţări. Unanimitatea şi entuziasmul cu care au fost primite hotărârile au subliniat străvechea jertfă în care nici când nu a fost urmărită puterea ci paza legalităţii. Rare sunt clipele în care un partid reuşeşte să se identifice cum a făcut partidul naţional întotdeauna, cu singur paza intereselor ţării. Rare sunt aceste clipe pentru orice ţară şi evenimentul cel mai de seamă politic şi naţional este fără îndoială faptul că în aceiaşi largi măsură intreaga Românie se simte sufletește în partidul național. dus, Ii gîsîm pe cei mai însemnaţi, In partidul liberal, ca doii C. Disesscu, Petre Mesir, Jean Th. Florescu, Erhanoil Antonescu, etc., etc., astăzi frunteii liberalilor. Am enumerat pe scurt motivele de înrudire principială Intre partidul naţional şi partidul democrat, pentru ca sS se vadă, că la afară de faptul că ambele partide, contopite intr’unul pe baza aceluiaş progara au la bază un trecut omogen, marcat şi de partea democraţilor, de naţionalism şi democaţia. Vestirea cea mare Unirea Transilvaniei cu Romania 1 Decemvrie 1918 „Un căpitan ardelean ne a adus știrea că Duminecă 1 Dicumvrie s’a proclamat la Alba-Iulia, In mijlocul unui entuziasm de nedescris, unirea Transilvaniei cu Romania. La această întrunire au luat parte deste o artă de mii de oameni. S’a ales un consiliu conducător, alcătuit de 15 persoane, şi o delegaţie de 5 persoane, care va veni si prezinte M. S. Regelui actul de Unire.“ T-*----*-TT Aceasta era vestirea cea mare, pe care ziarul „Dacia“ în primul său număr de apariţiune la Bucureşti, o aducea la cunoştinţă întregului neam româneaic. A fost singurul ziar care înregistrase ştirea, şi a fost coincidenţa cea mai fericită către evenimentul din Ardeal şi naşterea ziarului „Dacia“ care era menit să devină foaia, democraţiei şi a unităţii naţionale. Noi ştim ca îsbucnire de bucurie a produl această veste în toate sufletele româneşti, dala opinca până la vlădică, fiindcă la toate colţurile ţării, la mod spontan, s’au arborat drapelele tricolora ala ţârii considerându-se ca cea mai mare sărbătoarea a neamului.* Ştiam că va veni această zi mare. Aşteptam numai ceasul binecuvântat când acest măreţ act naţional să iasă la lumină împins ca de puterea legilor eterne ce conduc răsăritul soarelui. Ardealul s’a aruncat in braţele patriei mame. Peste o sută de mii de feciori ai Ardealului, infăţişind poporul acela robust, crescut in leagănul munţilor, şi-au contopit glasurile Intri o Singura voinţă care e însuşi instinctul de solidaritate al sângelui românesc. Ştiam că aşa are să fie ! Sttnetul acela oţelit în cuptorul robiei milenare, sufletul acela năvalnic şi vijelios, din care au ţâşnit revoltele mândriei naţionale, care a sângerat pe roată, a gemut la lanţuri, a luminat câmpia memorabilă a Blajului, a îngenunchit în mucenicii legendari ai idealului, sufletul acela care a strălucit apoi in acei luminoşi apostoli ai latinităţii noastre nobile, — a biruit pentru vecii vecilor. Intr’o zi s’au răsbunat toate strădaniile, toate oasneie, toate sfăşiereie şi toate jertfele unui mileniu de adăgie. Mâna dumnezeiască a frăţiei a rupt zăbranicul negru, care învăluia trecutul tragic al Ardealului. S a Însemnat şi s’a potolit Inima lâncuim celui înebunit de nenorocul eroismului Moţilor ici. Voinţa unanimă care a biruit la Alba-luna a sguduit şi a dărâmat ultimul flotor, ultima rămăşiţă din graniţele, cu care lunga tiranie a istoriei a spintecat veacuri dearândul fiinţa neamului românesc. Au murit hotarele vrăşmaşe ! Pe mormântul lor trece hora bucuriei gjuneifele. Suntem un popor, un pământ, un Stat.* Acesta era salutul nostru. Astăzi, după patru ani de zile serbăm şi actul unirii reale, al unirii suflau şi al tuturor celor cari, din Întreaga Românie întregită, îşi dau mâna frăţească pentru consolidarea unitaţii naţionale intre graniţele României Mari. ZiarulDacia, se mândreşte că a putut contribui, intr'o mică măsuţă, pe vremuri aşa de destrămate, la apropierea inflaţirei sunetelor româneşti de pe toţi versanţii Carpaţilor. Trăiască neamul românesc întreg în ţara lui. Şt. Zăvoranu Războiul, unirea şi liberalii Să împlinesc asăzi patru ani, de când România biruitoare se g?s°şte aproape în granițele ei etnice. Destinul, acest mare fiuritor de minuni, a ajutat străduinţelor noastre să şi ajungă scopul,re zicem şi destinul, pentru că am fi nedrepţi, faţă de adevăr, dacă sra pune rezultatul Întregirii neamului numai nu sardea şi în lauda străduinţelor noastre. Au fost mn torte provinciile şi oameni mari, potriviţi evenimentelor. Au fost şi oameni mici, negestoraşi, dornici de a specula vremea aceasta a unor neînţelese prefacer. S’au găst idealişti, cari să preamărească virtuţile străbune şi si prevestească reelizarea visului secular, la colţuri de stradă, prin localuri publice, la într’unuri. S’au găsit Insă şi alţi oameni mici de suflet, timizi, neîncrezători in triimfuî dreptăţi. S’au ridicat ziduri da eroi, ca o uriaşă baricadă împotriva năvălirii dumane, s’au luptat voiniceşte, dându-şi sângele şi viaţa pentru mărirea patriei. Alţii, ambuscaţii, şi farsorii îşi făceau mendrele in dosul frontului. Unii munceau din greu, alţii se distrau. Unii la adăpost, bine hrăniţi, îmbrăcaţi după ultima modă de campanie, bineînţeles. Alţii au două boabe de fasole în gamelă, rupţi de frig şi de feoale în bătaia gloanţelor duşmane. Aşa s’a fficat războiul, aşa s’a realizat marele ideal Suntem contemporanii evenimentelor şi cunoaştem adevărul. El este aşa cum II povestim noi. Infrumseţarea retorică, retuş««« tabloului le va face istoria, aşa cum este obiceiul consacrat. Ea va scoate în evidenţă interesul dramatic al marilor evenimente, conduse cu destoinicie de mari oameni politici, de mari militari, fără a aminti nimic de marile mizerii. La noi aceste mizerii au fost mai mari, ca in sită parte. Suntem la porţile Orientului şi te vede, că suntem atraşi in cursa defectelor, cari abundă în aceste părţi sie Continentului. Adecă de ce n’am face şi noi pe turcii şi pe grecii cu cari am trăit atâta vreme la legitură de suveranitate şi de sclavie/ — Şi i-am făcut. I am făcut cu prisosinţă. Nici aceşti Orientali nu ne-au întrecut In fraude, în hoţii, în tradare, în desinteres pentru cauzele mari şi in fierberea pentru meschinerii ruşinoase. Dacă am povesti partea morala a războiului nostru cu complicaţiile ei ingenioase, ar avea de ce râde Europa. Dar le tăcem, pentru că se vede, că slăbiciunile acestea omeneşti sunt toate inerente stărilor anormale. Desircum istoria ne învaţă, că abuzul de putere, spoliaţiunea, tortul, speculă, venalitatea toate defectele morale ale societăţii sunt presiunile epocelor de război. Iată de ce în decursul arbitrarului este absolut necesară stăpânirea unor guverne cinstite, compuse din oameni cu desăvârşire integrii. Numai un guvern bazat pe o disciplină morală poate feri ţara de dezastru şi poate forma o educaţie cetăţenească adevărată. Vom trece in revistă sub acest raport activitatea guvernului liberal, cel cu războiul, cu unirea, cu încoronarea şi acum cu unificarea, dela 1916 până astăzi. Din 1914—1916 a lungit neutralitatea pentru a se îmbogăţi.: Dovadă, că (Continuare pe pagina 0-at IFEMIRIDE Insula Pactelor Departe la oceanul Pacific exista o insula mică, numiţi Wahu, sau mauna Pactelor, de oarece descoperitorul ei Regeveen a r z t-o pentru prima oara într’o Dummed de Paşi. Insula aceasta, după oftt se spune a fon înghiţită de valuri, ca multe dimprejurul ei în urma unei erumpţiuni vulcanice Însoţita de cutremur. Despre insula Paştelor se povesteşte că purta urmele unei vechi şi înalte culturi Populaţia malaice ce trebue să fi trăit trainic cu mii de ani acolo a lat o mulţime de atatui, coloauri de piatră, columne de peste cinci metrii înălţime, cari stau risipite pe mantă, une e răsturnate, şi îngropata’n nisip adele înot neclintite’n măreţia lor, stau drepte predominândân departe singurătatea mării. Populaţa insulei, In vremuri bune poate să fi numărat vre’o 300 de capete In ultimii secoli a sorzut num rul acesta mult. Ei se deosebesc de ceilalţi polognezi prin arta olăritului şi a prestat untor în lemn, printr'un sorin enigmatic, necunoscut la ceilalţi, prin colibi d-n piatră şi atatui. Originea şi scopul acelor statui nu s’a putut stabili, iar inscripţiile tăiate’n piatra nu le poate nimeni ceti. Dacă insula Paştelor a dispărut, după cât se spune, de pe suprafaţă mării, toata acele taine ciudate s’au pierdut acum cu ea pentru totdeauna. De populaţie nu se ştie, dacă a putut fi salvat», s’au şi a gls.lt sfârşitul alturi de stat uleie de piatră, vecinii lor muți și singurii cei au avut in viată. ARI8TARQ ft COiP.