Patria, decembrie 1925 (Anul 7, nr. 261-284)
1925-12-01 / nr. 261
Cluj, Marți 1 Decemvrie 1925 ȘAPTE ANI Șapte ani dela unire! Șapte ani dela ziua pe veci memorabilă, când națiunea română de dincoace de Carpați, conștie de misiunea sa istorică și de momentul istoric decisiv pe care-l trăia, a hotărât unirea cu vechiul Regat și cu celelalte provincii românești, într’un nou Stat național al tuturor românilor. Peste o sută de mii de oameni, în afară de delegații oficiali ai tuturor județelor românești, mânați de instinctul conservării etnice, de idealul conștient al desăvârșirii vieții naționale, și povățuiți de conducătorii lor firești, din liberă voință, cu o sinceritate și însuflețire vrednică de o mare națiune, au hotărât unirea cu Patria-mumă. Șapte ani de când la Alba-Iulia s’a ținut cea mai măreață adunare pe care o mai putea zări Austro-Ungaria în prăbușirea ei finală. Idealul pentru care luptaseră conștient generații întregi de intelectuali, pentru care suferiseră, conducători și popor, veacuri de arândul, se realiza. Un popor păstrat sănătos sufletește și trupește prin virtuțile luiăscute, prin traiul de muncă necurmată și de suferințe, își striga în cele patru vânturi desrobirea, dreptul său la libertatea deplină, la intrarea și participarea sa activă în Statul liber al tuturor românilor. Urmași ai marilor cuceritori și întemeiatori de țări, gândul cel dintâi după hotărârea unirii, a fost stabilirea principiilor ce vor trebui puse in însăși temeliile noului Stat, pentru a se naște sănătos, pentru a se clădi puternic și pentru a putea dăinui în veacurile viitoare puternic, mândru și independent, așa cum s-a dorit de veacuri sufletul românismului de pretutindenea. Ceea ce ni s’a spus la șapte ani de la unire că hotărârile de la Alba-Iulia au fost niște „hotărâri ocazionale“, ca de pildă cele ce se iau cu prilejul cutărei adunări politice de partid, sau ceea ce ni s’a spus de la unire mereu, câ hotărârile dela 1 Decembre au fost o deghizare a condiționării unirii, constitue ori o nepricepere congenitală, ori o jignire. Națiunea românească de dincoace de Carpați n’a glumit niciodată în ceasurile hotărâtoare ale istoriei, nici nu s’a gândit că ar putea fi nesinceră, încercând să ducă pe alții în rătăcire nu frați fiindune, ci chiar dușmani. Ea a vorbit totdeauna cu sufletul deschis, cu voința întreagă, sub cupola vechiului unic apărător al neamului nostru, sub aceea a Cercului. Voința manifestată a fost în aceeași vreme un jurământ, pe care în trecut, ca și azi, ca și în viitor, a fost totdeauna gata să-l apere cu viața. Nici o șurubărie diplomatică, nici o rezervă mintală nu a chinuit națiunea română de dincoace de Carpați când a hotărât unire cu țara liberă. Hotărârile aduse au pornit toate din convingere, din instinctul conservării naționale, din conștiința datoriei ce-și asumă in fața istoriei, din conștiința nouilor principii stăpânitoare în viața popoarelor și a Statelor. Pecetluirea unui ideal, și începerea altuia, iată ce a caracterizat adunarea de unire și hotărârile ei. In astfel de clipe nici un popor de viitor, nici un popor conștiu de puterile lui ca și de drepturile și datoriile lui, nu face „declarații ocazionale“, nu glumește, nu încearcă să ducă în rătăcire pe alții. Pentru el ar fi un sacrilegiu și nici prin minte nu i poate trece. Acei cazi în clipele mari, hotărâtoare ale istoriei, sunt în stare să aducă hotărâri, să aibă atitudini, să pornească la fapte, cu gânduri rezervate, — fie singuratici sau popor, — dovedesc că sunt într’o stare de decadență, că nu mai simt în ei puteri de urcare, ci alunecușurile coborârilor. Națiunea română in ceasul unirii n’a avut nevoe să-și ascundă gândurile: simțea că are putere să realizeze tot ceea ce spune și cu graiul viu. De aceea ea, prin hotărârea unirii, a pus cununa idealului de veacuri așteptat, iar prin hotărârile aduse a pus temelia unui nou ideal, a Statului român unitar, legal, real constituțional, a Statului de depl, in care nația întreagă să se simtă acasă, iar cetățenii de altă limbă să se simtă în patria română ca și în patria lor. Noi ne-am dat seama că un popor nu poate trăi fără un ideal, și că idealul național atins, nu-i permis să ne așezăm la exploatarea lui, să-l mâncăm cum și-au mâncat țiganii biserica, ci să ridicăm unul nou: acela al desăvârșirii vieții de Stat român, fortăreața din viitor a întregului neam românesc. Gândul acesta, voința aceasta, a venit imediat după voința unirii, erau îngemânate și nu se puteau despărți, Noi vedem, și suntem siguri că și istoria imparțială va vedea, in această atitudine a noastră, în aceste hotărâri de la Alba-Iulia întâia strălucită dovadă, că virtuțile moștenite dela strămoșii ntemeietori de țari, n’au perit în românimea ținută în robie, și că ele s’au manifestat strălucit cu cel dintâi prilej. Gândul acesta de-al doilea, desăvârșirea vieții de Stat român, nu putea fi Îndreptat împotriva vechiului Regat, împotriva fraților mai mari. O afirmație în sens contrar e și absurdă și criminală. Cui s-ar fi putut trece prin gând atunci, între cei peste o sută de mii, că poate fi vr’un român din vechiul Regat, din oricare provincie românească, din orice strat social, din orice partid politic, care să nu voiască o sănătoasă fundamentare și o modernă perfecționare a vieții de Stat român ? Noi veneam Cu cea mai desăvârșită încredere și sinceritate în unire; noi așteptam râuri de lapte și de miere dela Statul român, dela bărbații politici români, așteptam realizarea Statului de drept, și nici nu ne putem închipui Statul român pe care l-am dorit, altfel decât ca pe un Stat de drept civilizat, adăpost și ocrotirea celor de veacuri desmoșteniți. Hotărârile de la Alba-Iulia nu erau decât lt g,mântul nostru de-a ne da și noi contrbția la perfecționarea Statului de drept. Se împlinesc șapte ani de la unire. Voința națiunii române de dincoace de Carpați a fost socotită exprimat. Bolgărad numai în mod ocazional. Hotatărârile ei, n’au fost deci luate în seamă. Elementul arde mese, acei cari alăturea de popor, au dat ziua de 1 Decemvrie sunt sistematic îndepărtați de la conducerea trebilor publice. De șapte ani se fac încercări de-al izola ca pe niște ciumați. In numele Ardealului au fost chemați să vorbească oamenii cari in trecutul de robie au fost muți. Poporul e lăsat pe seama slujbașilor numiți nu pentru merite obștești ori calități, ci pentru merite de partid, electorale. De șapte ani Ardealul a sărăcit mereu, și e sărăcit sistematic nu de vechiul Regat, ci de o politică acaparatoare de partid. De șapte ani instituțiile creiate aici cu atâtea jertfe, ca un început de viață economică financiară românească, sunt mereu pe pragul prăbușirii, de șapte ani jandarmul rural a ajuns și în Ardeal dumnezeul satelor, iar slujbașii administrativi pașalele de pe vremea turcească, pe când umbla vorba: „Turcul te bate, tot el te judecă“. De șapte ani un duh rău, strein, care n’are încredere în virtuțile de rasă ale neamului românesc, oprește consolidarea țării, întemeierea Statului român de drept. La șapte ani de la unire, in loc să se mai vorbească de principiile de la Allba-Iulia, ca de un început de organizare a Statului, trăim sub dictatură deghizată. Dar, dacă suntem un popor de viitor, vom alunga acest duh strein pe pustii locuri. Dușmanii duhului celui bun, a duhului românesc de baștină, să nu creadă că lupta ucide. Lupta crește energiile sănătoase, promisă cu orice prilej de factorii guvernamentali. Cu toată schimbarea radicală a fundamentului constituțional, sistemul de guvernământ a rămas acelaș. Liberalii au fost cei dintâi, cari au dat exemplul, că având în mână guvernul își pot creia majorități și pot stăpâni și fără concursul masselor populare. Pentru ei problema electorală consfințită de votul obștesc nu există. Votul este o ficțiune, care n’are nicio importanță în conducere. Și totuși către sfârșitul guvernării, ei și au dat seama, că fără un fundament bine clădit un partid politic nu poate avea continuitate. Fără sprijinul masselor electorale se ruinează orice forță, orice organism politic întreținut în mod artificial. Și conștienți de acest adevăr s’au pus, să cucerească massele. Firește, că prozelitismul lor politic n’are la baza lui nici un dram de calitate morală. Existența acestei grupări fiind susținută de minciună și imoralitate, ei folosesc tot acest soi de arme și în cucerirea sateliților. Nu principiile, nu un program bine chibzuit sunt expuse spre studiare vederii publice. Aceste norme de civilizație lipsesc cu desăvârșire din sistemul politic aplicat de liberali. Și lipsindu-le la conducere, le lipsește desigur și în opoziție. Și iată-i făcând proselitism, acum când se simt, că li s’a slăbit chingă de la șea, cu aceleași mijloace cari au caracterizat întotdeauna întreaga lor existență. Să le analizăm puțin aceste mijloace, pentru a ne putea da mai bine seama de desăvârșita lor decadență morală. Un sătean păgubit de război, înscris pe lista despăgubirilor cu neînsemnata sumă de 4000 de lei s’a prezentat la redacția noastră, mărturisindu-ne în sinceritatea lui r^tică, ci ® a fost curtenit de liberi să se —^cri^în partidul Ir*. I-au • ai^-v maida, că va primi sunt 400 lei despăgubire nume’ * zu se va înscrie în tartiuu liberal. — „Ii dau dracului, cu 4000 de lei cu tot“, fu răspunsul vrednicului sătean, a cărui omeniei nu se plătește cu bani. Nu poate el să confirme în schimbul celor patru mii de lei toată ticăloșia, ce o vede desfășurându-se la țară înaintea ochilor lui. Alt mijloc josnic și imoral este corupția cu decorațiile. Și sunt mulți slabi de înger, cari cad victimă acestei corupții. Firește că victimele sunt formate din oamenii certați cu morala și cu conștiința veșnic pătată. Steaua și Coroana României îi orbește. In primul rând sunt ademeniți preoții, caracterele slabe, cari țin să se impună nu prin faptele lor, ci printr’o nemeritată strălucire pe sutană. O strălucire pe care o compromit și care demoralizează Pentru că poporul nostru nu este atât de prost, să nu înțeleagă, că ticăloșia, prostia și imoralitatea nu se pot răsplăti cu decorații. Și dacă totuși se întâmplă acest lucru, atunci ticăloși și imorali sunt cei cari aprobi și execută astfel de fapte. Proselitismul astfel înțeles va caracteriza și acțiunea de opoziție a liberalilor, după cum si-a dat explicația și opera lor de guvernare prin felul cum a fost aplicată. Proselitismul liberal Către sfârșitul guvernării liberalii și-au dat seama, că au mai multe serii de cadre, in interiorul cărora există un mare vid. Au cadre în așa măsură, încât ele n’au putut fi complect satisfăcute cu toate desele remanieri guvernamentale și cu toată frecventa schimbare a șefilor de județe. In schimb massele electorale le lipsesc cu desăvârșire. Le lipsesc, pentru că, adevărat vorbind nu-și pot câștiga nicio popularitate prin sistemul de guvernare aplicat. Ce e drept, că nici n’au prea avut nevoie de ele la guvern. Liberalii au înțeles mai mult ca oricare grupare politică crudul adevăr mărturisit de decedatul Petre Carp, care cu o perfectă cunoștință a împrejurărilor a declarat solemn: „Dați-mi guvernul și voi aviza.“ Guvernul, asta era forța pe vremurile censitare a partidelor istorice. In scaun la guvern însemna dominațiunea situației. Jandarmi, armată, poliție, administrația și ramificațiile ei extinse până în cele mai retrase colțișoare ale țării, iată un aparat, care nu putea da greș în susținerea oricărui guvern. Credeam, că votul universal va suprima aceasta proptea anacronică a guvernelor, modificând complect sistemul premenirilor de regim. Credința noastră s’a dovedit însă o slabă iluzie. com1 Ă JLEI EXBMIPLZAH UL* Monarhismul in Ungaria Declarațiile primului-ministru Parlamentul maghiar a luat în considerare răspunsul contelui Bethlen, primul-ministru, dat la Cameră, în chestia monarhismului în Ungaria. Se știe, că de câtăva vreme chestiunea regalității agită din nou partidele politice din Ungaria, și că se face din nou o intensă propagandă pentru readucerea Habsburgilor pe tronul Ungariei. In aceasta chestiune guvernul a fost interpelat într-o ședință recentă. La interpelare a răspuns primul-ministru spunând, că guvernul este hotărât să respecteze legea din 1921, care a rezolvat chestiunea regalității, în înțelesul „că ea nu va fi de actualitate până când națiunea maghiară nu va putea decide fără influența străinătății.“ Dl Bethlen a mai declarat, că potrivit acestei concepții, guvernul nu a luat „nici un fel de măsuri pregătitoare“ și că „în orice caz nu va întreprinde nimic fără consultarea Parlamentului.“ Asupra agitațiilor din vremea din urmă, dsa a afirmat că ele „nu trebuesc exagerate.“ Din declarațiile primului-ministru nu apare de fel renunțarea oficialității maghiare de-a readuce pe Habsburgi, și de a veni astfel în conflict nu cu „influențele străinătății“, ci cu tratatele de pace pe care Ungaria le-a iscălit. Vizitatorii streini Am publicat scrisoarea dlui C. Bacalbașa, adresată președintelui Sindicatului ziariștilor din Capitală, în care se cerea convocarea comitetului, eventual o adunare generală extraordinară, pentru a se da un răspuns la continuele vizite cu caracter de control extern în afacerile interne ale României. Dl C. Demetrescu, președintele Sindicatului îi răspunde tot prin o scrisoare publicată în ziare. Dsa arată că vizitele de care e vorba au un caracter politic, și că comitetul Sindicatului, dacă ar lua o atitudine, ar însemnă să dea una tot de acelaș caracter, ceea ce opresc statutele Sindicatului. Dsa mai arată că presa s-a pronunțat asupra acestor vizite, după convingerile politice ale susținătorilor de ziare, și că, întrucât îl privește pe dsa, se înscrie imediat după dl Bacalbașa cu părerea că „socotește intolerabile vizitele — și cu atât mai mult anchetele — făcute pe teritoriul nostru de persoane, ori cum ar fi ele, declarate și deci cunoscute ca amice ale dușmanilor țării noatre“. Noi suntem de părerea că nu ar lovi în statutele nici unei organizații de presă, dacă s’ar da un răspuns denigrării României în streinătate, denigrare care se face tocmai prin presa și publicațiile streine, și comisă ori inspirată de „vizitatatori“ cari la noi vin sub aparența dorinței de a se informa, ca publiciști, asupra stărilor din România. „Normalizare“ pe înțeles liberal Mai este o lună până la noul buget, adică până ce funcționarii publici vor primi sporurile la salarii, și guvernul după acum s’a grăbit să ia măsuri pentru scumpirea traiului. Și de astă dată chestiunea ameliorărei situației materiale a funcționarilor este o farsă a dlui Vintilă Brătianu. S’ău scumpit produsele regiei monopolurilor, sporindu se totodată tarifele poștale. Peste o lună se vor ridica cu 30 ° C tarifele pe C. F. R. pentru transporturilor de călători și mărfuri, suprimându-se reducerile de călătorie pentru funcționari. Scumpirea traiului este, deci, de pe acum asigurată și fără îndoială această scumpire va întrece proporția îmbunătățirei salariilor. După „Viitorul“, totuși, sporirea tarifurilor poștale și scumpirea produselor R. M. S. nu însemnează „o scumpire a traiului, ci pur și simplu un tarif normal.“ Socotind că ziarul guvernul are dreptate și că nouăle taxe poștale precum și prețurile fabricatelor regiei nu au depășit tariful normal (potrivit puterei de cumpărare a leului față de aur), am dori să ni se spună dacă și nouăle salarii ale funcționarilor publici sunt tot atât de normale. Căci altfel nu se poate vorbi de o ameliorare a situației materiale a funcționarilor. De altfel „ Viitorul“ are grije să discute totdeauna separat aceste două chestiuni. Se supără, însă, de criticele drepte ce se aduc guvernului, și ministrului de finanțe în special. Mai mult chiar, are cutezanța să afirme că la noi tarifele poștale au rămas mult în urmă față de tarifele internaționale. „O scrisoare (spune „Viitorul") se franchează la noi cu 1 leu și 25 bani, pe când în Franța costul francărei este cam 2 lei și 50 bani“. Mai multă rea credință nici nu se putea. Este într’adevăr rea credință atunci când se face această comparație în valută românească, ținând seamă că în Franța timbrele poștale nu se plătesc în lei românești. Dacă e vorba să se facă o comparație dreaptă între ceea ce este în Franța și între situația dela noi, trebue să se calculeze proporția ridicărei tarifelor poștale la fiecare din aceste două țări, față de ceea ce era în 1916 și vom vedea : In România o scrisoare se franca 15 bani, iar astăzi după nouăle tarife poștale, 3 lei, deci de 20 ori mai mult ca în 1916, iar în Franța aceeaș scrisoare care se franca în 1916 cu 15 centime azi se franchează 20 sau 25 centime. Prin urmare în Franța sporul tarifelor poștale nici măcar nu a dublat tariful din 1916. Lefurile funcționarilor publici din această țară sunt totuși în medie de 10 ori mai mari ca în 1916. Aceasta este singura socoteală ce se poate face, nu după puterea de cumpărare a leului, ci potrivit puterei de plată a funcționarului public. Dacă dl Vintilă Brătianu urmărește normalizarea încasărilor, să binevoiască să facă această normalizare și la salăriile funcționarilor publici. Numai atunci chestiunea aceasta va fi definitiv și drept soluționată. Anul VII. ^ Numărul 261 Exportul și exportatorii noștri S’au făcut intervenții, s’a dus o campanie destul de serioasă prin presă, s’au înaintat memorii, s’au făcut întruniri și de-abia s’a putut realiza ca guvernul, cu toată opunerea lui, să reducă în parte taxele de export la principalele produse naționale destinate exportului. Toată lumea era stăpânită de ideia că numai vechile taxe de export prea ridicate la cari au fost supuse produsele noastre erau cauza detestabilei situații că chiar în sezoanele de export pentru țara noastră, porturile noastre lâncezeau într’o deplină neactivitate. S’au redus taxele de export într’o proporție destul de simțitoare aproape 80—100 ° C, dar rezultatul nu este și el în aceeași proporție. Raportul atașatului comercial al României în Egipt, adresat Ministerului cu privire la exportul produselor noastre, este plin de învățăminte folositoare pentru toată lumea noastră comercială. Exportul produselor noastre — cum apare și din acest raport, primit și de Camera de comerț din Cluj — nu poate fi asigurat numai cu ajutorul Statului, prin reducerea taxelor de transport, de vamă, etc., ci și prin promptitudinea și conștiențiozitatea exportatorilor noștri, cari de multe ori în vederea asigurării unui debușeu este nevoit de a face chiar sacrificii, mai ales la început. După cât sunt informat, Camera de comerț din Cluj va face, prin biroul de informație reorganizat, o intensă propagandă în această direcție Oricât de interesat ar fi Statul în vederea unui cât mai intens export al produselor naționale, și, prin urmare, oricâte reduceri și încurajări ar face, dacă exportatorii noștri nu vor ști să și cunoască ei interesele lor, nu se va putea ajunge la nici un bun rezultat, iar produsele noastre vor dispărea cu desăvârșire, de pe piețele internaționale fiind asvârlite ca marfă de cea mai proastă calitate numai din cauza condițiunilor de livrare în care obișnuiesc să se facă exporturile noastre de azi. Iată și o parte din raportul atașatului nostru comercial la Cairo, dl V. Ciulei, pe care-l publicăm numai în dorința de a putea servi lumea noastră comercială atât cât mai este încă vreme: „Exportul produselor românești întâmpină și va întâmpina dificultăți atâta vreme cât toți cei nechemați se vor ocupa cu exportul. Chiar comercianții de meserie, improvizați în exportatori, cred că a exporta în țări cu monedă aur, ca de pildă Egiptul, însemnează a se îmbogăți cu primul transport de câteva produse. Prețurile cerute de acești producători-exportatori, sau intermediari sunt fantastice față de prețurile articolelor similare streine. Începând a înlesni importul salariului românesc, importatorii egipteni mi-au arătat cu surprindere că prețurile cerute erau de două ori mai mari decât cele de proveniență italiană. In ceea ce privește ambalajul, exportatorul român neglijează cu desăvârșire această importantă chestiune, crezând că calitatea mărfii este suficientă. Eroare, întrucât prima impresie atât a importatorului cât și cea a consumatorului, este rezultată din chipul cum se prezintă marfa în exterior, independent de calitatea mărfei care ia orice caz trebue să fie bună. Pentru o economie însemnată la ambalaj își prejudiciază singuri interesele. Un caz recent cu nucile românești aduse în Egipt, transportate în saci desgustatori de murdari, vechi și cu o colecție de periei multicolore, a avut norocul să fie vândute, având în vedere că la suprafață erau nuci excelente. Deschizându-se sacii, s’a constatat cu surprindere că nucile bune erau numai la suprafață, iar în fundul sacului, și în interior nuci vechi. Ori, acest sistem nu este un caz izolat. Iată deci ce rol joacă cinstea in afaceri. Cu regret trebue să constat că în privința probității în afaceri, comerciantul român nu prea se bucură de multă considerație și din cauza unor elemente neoneste suferă și cei onești. Apoi chiar în căzut când anumite produse găsesc amatori streini, producătorul român, sau așa zisul exportator, se mărginește să vânză marfa F. O. B. Constanța sau Galați, dacă nu chhiar franco depozit București sau Craiova. In căzut acesta nu mai este export, ci vânzare simplă pentru care importatorul strein, nu poate să dea cea mai mică atenție. Exportatorii occidentali se însărcinează să livreze marfa chiar în magaziile importatorului îndepărtat, luându-și toată răspunderea transportului pe apă și pe uscat. Mărfurile sunt solid, curat și elegant împachetate iar conținutul corespund cu factura sau eșantioanele inițiale. Cu un câștig minim putând să învingă concurența, își asigură o continuitate de afaceri. Aceste sunt mijloacele civilizate și indispensabile spre a asigura debușeuri, iar reprezentanții României pot atunci cu ușurință să contribue la desvoltarea legăturilor comerciale cu țările unde sunt acreditați. Aurel Simion. Sărbătorirea dlui Ștefan C. Pop Membrii Baroului advocațial de Ilfov au luat inițiativa de a sărbători pe dl Șt. C. Pop, printr-un banchet care va avea loc Marți seara, din prilejul intrării d sale în Baroul de Ilfov. Ziua de sărbătorire a fost aleasă memorabila zi a unirii Ardealului. 1 Decemvrie, ca un omagiu adus fruntașului nostru pentru marea activitate ce a desvoltat la pregătirea acestei adunări și a hotărârilor aduse. Dl Ștefan C. Pop are o vechime de 34 ani în advocatură. Dsa a practicat la Arad, fiind considerat nu numai ca unul dintre cei mai buni advocați ai noștri, dar și ca un puternic stâlp al luptelor naționale. Dsa, om de o cinste exemplară, în întreaga sa carieră, a luat apărarea populație românești nu numai din jurul Ardealului, ci din toate părțile țării când se iveau chestiuni de ordin economic național, de importanță mare pentru regiuni întregi. Astfel dsa a fost reprezentantul Moților din Munți Apuseni în îndelungatul proces al foștilor urbarialiști cu Statul. Dsa, fiind ministru de justiție în guvernul dlui Vaida, a respectat o frumoasă tradiție pe care puțini o mai respectă : de a nu pleda cinci ani după părăsirea ministerului. Noi suntem alăturea de membrii Baroului de Ilfov la sărbătorirea dlui Ștefan C. Pop. Dsa e într’adevăr un bărbat ale cărui merite trebuesc recunoscute peste considerațiile de partid, căci a fost în trecut un neînfricat luptător pentru idealul național, iar azi o armonie în luptele naționale, e suprema sa dorință. Intru mulți ani ! Monopolul peștelui - Cu capital de două sute de milioane se acaparează bunuri de ale Statului în valoare de zeci de miliarde — Interpelarea deputatului nostru D. R. Ioanițescu — Deputatul nostru dl R. D. Ioanițescu a făcut într’o ședința recentă a Camerei o comunicare în legătură cu monopolul peștelui. Ne-am ocupat de ea la timp. Azi, pentru importanța cazului adus în discuția Camerei, publicăm textul acestei comunicări prin care s’a anunțat o interpelare în aceași chestiune. Am onoare a interpela pe dl ministru de domenii asupra hotărârii ce a luat de a comercializa toate bălțile stufăriiîe, terenurile inundabile, pășunabile și chiar agricole din cea mai importantă și mai bogată regiune în pescuit, începând de la Hârșova până la Mare și în care mai intră litoralul Mării și toate locurile din sudul Basarabiei și din Nordul Dobrogiei și pe deasupra chiar regiunea de jos a Prutului și a Nistrului, care alimentează bogatele lacuri de pește din Basarabia și Dobrogea. Ministerul de Domenii a luat hotărârea să comercializeze această enorm de bogată regiune în favorul unei singure societăți al cărui capital de exploatare a fost fixat la două sute de milioane. Această hotărâre a luat o cu toate protestările unei alte societăți a Uniunei centrale a Sindicatelor Agricole, care împreună cu cooperativele de pescari din Deltă și Centrala Cooperativelor de desfacere și consum din București, au cerut ca întreagă această regiune a cărei suprafață este de 670 mii Ha. și a cărei valoare trece de zece miliarde lei, să fie împărțită în 7 regiuni și pentru fiecare să se constitue câte o nouă societate comercializată aducând fiecare nu numai capital mai mare, dar cu un personal tehhnic mai specializat și o mână de lucru mai abundentă precum și o exploatare mai continuare în pagina II-a«,