Patria, decembrie 1925 (Anul 7, nr. 261-284)

1925-12-01 / nr. 261

Cluj, Marți 1 Decemvrie 1925 ȘAPTE ANI Șapte ani dela unire! Șapte ani dela ziua pe veci memorabilă,­ când națiu­nea română de dincoace de Carpați, conștie de misiunea sa istorică și de momentul istoric decisiv pe care-l trăia, a hotărât unirea cu vechiul Regat și cu celelalte provincii românești, într’un nou Stat național al tuturor românilor. Peste o sută de mii de oameni, în a­­fară de delegații oficiali ai tuturor ju­dețelor românești, mânați de instinctul conservării etnice, de idealul conștient al desăvârșirii vieții naționale, și povă­țuiți de conducătorii lor firești, din li­beră voință, cu o sinceritate și însufle­țire vrednică de o mare națiune, au ho­tărât unirea cu Patria-mumă. Șapte ani de când la Alba-Iulia s’a ținut cea mai măreață adunare pe care o mai putea zări Austro-Ungaria în prăbușirea ei finală. Idealul pentru care luptaseră conști­ent generații întregi de intelectuali, pen­tru care suferiseră, conducători și popor, veacuri de arândul, se realiza. Un popor păstrat sănătos sufletește și trupește prin virtuțile lui­­­ăscute, prin traiul de muncă necurmată și de suferințe, își striga în cele patru vân­turi desrobirea, dreptul său la liberta­tea deplină, la intrarea și participarea sa activă în Statul liber al tuturor ro­mânilor. Urmași ai marilor cuceritori și înte­­meiatori de țări, gândul cel dintâi după hotărârea unirii, a fost stabilirea prin­cipiilor ce vor trebui puse in însăși te­meliile noului Stat, pentru a se­ naște sănătos, pentru a se clădi puternic și pentru a putea dăinui în veacurile vii­toare puternic, mândru și independent, așa cum s-a dorit de veacuri sufletul românismului de pretutindenea. Ceea ce ni s’a spus la șapte ani de la unire că hotărârile de la Alba-Iulia au fost niște „hotărâri ocazionale“, ca de pildă cele ce se iau cu prilejul cutărei adunări politice de partid, sau ceea ce ni s’a spus de la unire mereu, câ hotă­rârile dela 1 Decembre au fost o de­ghizare a condiționării unirii, constitue ori o nepricepere congenitală, ori o jignire. Națiunea românească de dincoace de Carpați n’a glumit niciodată în ceasu­rile hotărâtoare ale istoriei, nici nu s’a gândit că ar putea fi nesinceră, încer­când să ducă pe alții în rătăcire nu frați fiindu­ne, ci chiar dușmani. Ea a vorbit totdeauna cu sufletul deschis, cu voința întreagă, sub cupola vechiului unic apărător al neamului nostru, sub aceea a Cercului. Voința manifestată a fost în aceeași vreme un jurământ, pe care în trecut, ca și azi, ca și în viitor, a fost totdeauna gata să-l apere cu viața. Nici o șurubărie diplomatică, nici o rezervă mintală nu a chinuit națiunea română de dincoace de Carpați când a hotărât unire cu țara liberă. Hotărârile aduse au pornit toate din convingere, din instinctul conservării naționale, din conștiința datoriei ce-și asumă in fața istoriei, din conștiința nouilor principii stăpânitoare în viața popoarelor și a Statelor. Pecetluirea unui ideal, și începerea altuia, iată ce a caracterizat adunarea de unire și hotărârile ei. In astfel de clipe nici un popor de viitor, nici un popor conștiu de puterile lui ca și de drepturile și datoriile lui, nu face „de­clarații ocazionale“, nu glumește, nu încearcă să ducă în rătăcire pe alții. Pentru el ar fi un sacrilegiu și nici prin minte nu i poate trece. Acei cazi în clipele mari, hotărâtoare ale istoriei, sunt în stare să aducă hotărâri, să aibă atitudini, să pornească la fapte, cu gân­duri rezervate, — fie singuratici sau popor, — dovedesc că sunt într’o stare de decadență, că nu mai simt în ei pu­teri de urcare, ci alunecușurile cobo­rârilor. Națiunea română in­­ ceasul unirii n’a avut nevoe să-și ascundă gândurile: simțea că are putere să realizeze tot ceea ce spune și cu graiul viu. De aceea ea, prin hotărârea unirii, a pus cununa idealului de veacuri aștep­tat, iar prin hotărârile aduse a pus te­melia unui nou ideal, a Statului ro­mân unitar, legal, real constituțional, a Statului de d­epl, in care nația întreagă să se simtă acasă, iar cetățenii de altă limbă să se simtă în patria română ca și în patria lor. Noi ne-am dat seama că un popor nu poate trăi fără un ideal, și că idea­lul național atins, nu-i permis să ne așezăm la exploatarea lui, să-l mâncăm cum și-au mâncat țiganii biserica, ci să ridicăm unul nou: acela al desăvârșirii vieții de Stat român, fortăreața din vii­tor a întregului neam românesc. Gândul acesta, voința aceasta, a ve­nit imediat după voința unirii, erau îngemânate și nu se puteau despărți, N­oi vedem, și suntem siguri că și isto­ria imparțială va vedea, in această ati­tudine a noastră, în aceste hotărâri de la Alba-Iulia întâia strălucită dovadă, că virtuțile moștenite dela strămoșii ntemeietori de țari, n’au perit în româ­­nimea ținută în robie, și că ele s’au manifestat strălucit cu cel dintâi prilej. Gândul acesta de-al doilea, desăvâr­șirea vieții de Stat român, nu putea fi Îndreptat împotriva vechiului Regat, împotriva fraților mai­ mari. O afirmație în sens contrar e și absurdă și criminală. Cui s-ar fi putut trece prin gând atunci, între cei peste o sută de mii, că poate fi vr’un român din vechiul Regat, din ori­care provincie româ­nească, din orice strat social, din orice partid politic, care să nu voiască o să­nătoasă fundamentare și o modernă perfecționare a vieții de Stat român ? Noi veneam Cu cea mai desăvârșită încrede­re și sinceritate în unire; noi așteptam râuri de lapte și de miere dela Statul­­ român, dela bărbații politici români, așteptam realizarea Statului de drept,­ și nici nu ne putem închipui Statul român pe care l-am dorit, altfel decât ca pe un Stat de drept civilizat, adăpost și ocrotire­a celor de veacuri desmoșteniți. Hotărârile de la Alba-Iulia nu erau decât lt g,­mântul nostru de-a ne da și noi contr­b­ția la perfecționarea Sta­tului de drept. Se împlinesc șapte ani de la unire. Voința națiunii române de dincoace de Carpați a fost socotită exprimat. Bolgărad numai în mod ocazional. Ho­ta­tărârile ei, n’au fost deci luate în seamă. Elementul arde mese, acei cari alăturea de popor, au dat ziua de 1 Decemvrie sunt sistematic îndepărtați de la condu­cerea trebilor publice. De șapte ani se fac încercări de-al izola ca pe niște ciumați. In numele Ardealului au fost chemați să vorbească oamenii cari in trecutul de robie au fost muți. Poporul e lăsat pe seama slujbașilor numiți nu pentru merite obștești ori calități, ci pentru merite de partid, electorale. De șapte ani Ardealul a sărăcit me­reu, și e sărăcit sistematic nu de ve­­chi­ul Regat, ci de o politică acapara­toare de partid. De șapte ani institu­țiile creiate aici cu atâtea jertfe, ca un început de viață economică financiară românească, sunt mereu pe pragul pră­bușirii, de șapte ani jandarmul rural a ajuns și în Ardeal dumnezeul satelor, iar slujbașii administrativi pașalele de pe vremea turcească, pe când umbla vorba: „Turcul te bate, tot el te judecă“. De șapte ani un duh rău, strein, care n’are încredere în virtuțile de rasă ale neamului românesc, oprește consolida­rea țării, întemeierea Statului român de drept. La șapte ani de la unire, in loc să se mai vorbească de principiile de la Allba-Iulia, ca de un început de orga­nizare a Statului, trăim sub dictatură deghizată. Dar, dacă suntem un popor de vii­tor, vom alunga acest duh strein pe pustii locuri. Dușmanii duhului celui bun, a duhului românesc de baștină, să nu creadă că lupta ucide. Lupta crește e­­nergiile sănătoase, promisă cu orice prilej de factorii gu­vernamentali. Cu toată schimbarea ra­dicală a fundamentului constituțional, sistemul de guvernământ a rămas ace­­laș. Liberalii au fost cei dintâi, cari au dat exemplul, că având în mână gu­vernul își pot creia majorități și pot stăpâni și fără concursul masselor po­­pulare. Pentru ei problema electorală consfințită de votul obștesc nu există. Votul este o ficțiune, care n’are nicio importanță în conducere. Și totuși către sfârșitul guvernării, ei și au dat seama, că fără un fundament bine clădit un partid politic nu poate avea continuitate. Fără sprijinul masse­lor electorale se ruinează orice forță, orice organism politic întreținut în mod artificial. Și conștienți de acest adevăr s’au pus, să cucerească massele. Firește, că prozelitismul lor politic n’are la baza lui nici un dram de calitate morală. Existența acestei grupări fiind susținută de minciună și imoralitate, ei folosesc tot acest soi de arme și în cucerirea sateliților. Nu principiile, nu un pro­gram bine chibzuit sunt expuse spre studiare vederii publice. Aceste norme de civilizație lipsesc cu desăvârșire din sistemul politic aplicat de liberali. Și lipsindu-le la conducere, le lipsește de­sigur și în opoziție. Și iată-i făcând proselitism, acum când se simt, că li s’a slăbit chingă de la șea, cu aceleași mijloace cari au caracterizat în­totdea­una întreaga lor existență. Să le analizăm puțin aceste mijloace, pentru a ne putea da mai bine seama de desăvârșita lor decadență morală. Un sătean păgubit de război, înscris pe lista despăgubirilor cu neînsemnata sumă de 4000 de lei s’a prezentat la redacția noastră, mărturisindu-ne în sin­ceritatea lui r^tică, ci ®­ a fost curte­nit de liberi­ să se —^cri^în partidul Ir*. I-au • ai^-v maid­a, că va primi sun­t 400 lei despăgubire nume’ * zu­ se va înscrie în t­artiuu­ liberal. — „Ii dau dracului, cu 4000 de lei cu tot“, fu răspunsul vrednicului să­tean, a cărui omeniei nu se plătește cu bani. Nu poate el să confirme în schim­­­bul celor patru mii de lei toată ticălo­șia, ce o vede desfășurându-se la țară înaintea ochilor lui. Alt mijloc josnic și imoral este co­rupția cu decorațiile. Și sunt mulți slabi de înger, cari cad victimă acestei co­rupții. Firește că victimele sunt formate din oamenii certați cu morala și cu conștiința veșnic pătată. Steaua și Co­roana României îi orbește. In primul rând sunt ademeniți preoții, caracterele slabe, cari țin să se impună nu prin faptele lor, ci printr’o nemeritată stră­lucire pe sutană. O strălucire pe care o compromit și care demoralizează Pentru că poporul nostru nu este atât de prost, să nu înțeleagă, că ticăloșia, prostia și imoralitatea nu se pot răs­plăti cu decorații. Și dacă totuși se în­tâmplă acest lucru, atunci ticăloși și imorali sunt cei­ cari aprobi și execută astfel de fapte. Proselitismul astfel înțeles va carac­teriza și acțiunea de opoziție a libera­lilor, după cum si-a dat explicația și opera lor de guvernare prin felul cum a fost aplicată. Proselitismul liberal Către sfârșitul guvernării liberalii și-au dat seama, că au mai multe serii de cadre, in interiorul cărora există un mare vid. Au cadre în așa măsură, în­cât ele n’au putut fi complect satisfă­cute cu toate desele remanieri guver­namentale și cu toată frecventa schim­bare a șefilor de județe. In schimb massele electorale le lipsesc cu desă­vârșire. Le lipsesc, pentru că, adevărat vorbind nu-și pot câștiga nicio populari­tate prin sistemul de guvernare aplicat. Ce e drept, că nici n’au prea avut ne­voie de ele la guvern. Liberalii au în­țeles mai mult ca ori­care grupare po­litică crudul adevăr mărturisit de dece­datul Petre Carp, care cu o perfectă cunoștință a împrejurărilor a declarat solemn: „Dați-mi guvernul și voi a­­viza.“ Guvernul, asta era forța pe vre­murile censitare a partidelor istorice. In scaun la guvern însemna dominațiu­­nea situației. Jandarmi, armată, poliție, administrația și ramificațiile ei extinse până în cele mai retrase colțișoare ale țării, iată un aparat, care nu putea da greș în susținerea oricărui guvern. Credeam, că votul universal va su­prima aceasta proptea anacronică a gu­vernelor, modificând complect sistemul premenirilor de regim. Credința noastră s’a dovedit însă o slabă iluzie. com1 Ă JLEI EXBMIPLZAH UL* Monarhismul in Ungaria Declarațiile primului-ministru Parlamentul maghiar a luat în con­siderare răspunsul contelui Bethlen, primul-ministru, dat la Cameră, în che­stia monarhismului în Ungaria. Se știe, că de câtăva vreme chestiu­nea regalității agită din nou partidele politice din Ungaria, și că se face din nou o intensă propagandă pentru rea­ducerea Habsburgilor pe tronul Unga­riei. In aceasta chestiune guvernul a fost interpelat într-o ședință recentă. La interpelare a răspuns primul-m­i­­nistru spunând, că guvernul este hotă­rât să respecteze legea din 1921, care a rezolvat chestiunea regalității, în în­țelesul „că ea nu va fi de actualitate până când națiunea maghiară nu va pu­tea decide fără influența străinătății.“ Dl Bethlen a mai declarat, că potri­vit acestei concepții, guvernul nu a luat „nici un fel de măsuri pregătitoare“ și că „în orice caz nu va întreprinde ni­mic fără consultarea Parlamentului.“ Asupra agitațiilor din vremea din urmă, dsa a afirmat că ele „nu trebuesc exagerate.“ Din declarațiile primului-ministru nu apare de fel renunțarea oficialității ma­ghiare de-a readuce pe Habsburgi, și de­ a veni astfel în conflict nu cu „in­fluențele străinătății“, ci cu tratatele de pace pe care Ungaria le-a iscălit. Vizitatorii streini Am publicat scrisoarea dlui C. Bacalbașa, adresată președintelui Sindicatului ziariștilor din Capitală, în care se cerea convocarea comi­tetului, eventual o adunare generală extraordinară, pentru a se da un răspuns la continuele vizite cu ca­racter de control extern în aface­rile interne ale României. Dl C. Demetrescu, președintele Sindicatului îi răspunde tot prin o scrisoare publicată în ziare. Dsa arată că vizitele de care e vorba au un caracter politic, și că co­mitetul Sindicatului, dacă ar lua o atitudine, ar însemnă să dea una tot de acelaș caracter, ceea ce o­­presc statutele Sindicatului. Dsa mai arată că presa s-a pro­nunțat asupra acestor vizite, după convingerile politice ale susținăto­rilor de ziare, și că, întrucât îl pri­vește pe dsa, se înscrie imediat după dl Bacalbașa cu părerea că „socotește intolerabile vizitele — și cu atât mai mult anchetele — făcute pe teritoriul nostru de persoane, ori cum­ ar fi ele, declarate și deci cunoscute ca amice ale dușmanilor țării noatre“. Noi suntem de părerea că nu ar lovi în statutele nici unei organi­zații de presă, dacă s’ar da un ră­spuns denigrării României în strei­nătate, denigrare care se face toc­mai prin presa și publicațiile streine, și comisă ori inspirată de „vizita­­tatori“ cari la noi vin sub aparența dorinței de­ a se informa, ca publi­ciști, asupra stărilor din România. „Normalizare“ pe înțeles liberal Mai este o lună până la noul buget, adică până ce funcționarii publici vor primi sporurile la salarii, și guvernul după acum s’a grăbit să ia măsuri pentru scumpirea traiului. Și de astă dată chestiunea ameliorărei situației ma­teriale a funcționarilor este o farsă a dlui Vintilă Brătianu. S’ău scumpit produsele regiei mono­polurilor, sporindu se totodată tarifele poștale. Peste o lună se vor ridica cu 30 °­ C tarifele pe C. F. R. pentru tran­sporturilor de călători și mărfuri, su­­primându-se reducerile de călătorie pen­tru funcționari. Scumpirea traiului este, deci, de pe acum asigurată și fără îndoială această scumpire va întrece proporția îmbună­­tățirei salariilor. După „Viitorul“, totuși, sporirea ta­rif­urilor poștale și scumpirea produselor R. M. S. nu însemnează „o scumpire a traiului, ci pur și simplu un tarif normal.“ Socotind că ziarul guvernul are drep­tate și că nouăle taxe poștale precum și prețurile fabricatelor regiei nu au de­pășit tariful normal (potrivit puterei de cumpărare a leului față de aur), am dori să ni se spună dacă și nouăle sa­­larii ale funcționarilor publici sunt tot atât de normale. Căci altfel nu se poate vorbi de o ameliorare a situației mate­riale a funcționarilor. De altfel „ Viitorul“ are grije să dis­cute totdeauna separat aceste două chestiuni. Se supără, însă, de criticele drepte ce se aduc guvernului, și mi­nistrului de finanțe în special. Mai mult chiar, are cutezanța să a­­firme că la noi tarifele poștale au ră­mas mult în urmă față de tarifele in­ternaționale. „O scrisoare (spune „Vii­torul") se franchează la noi cu 1 leu și 25 bani, pe când în Franța costul francărei este cam 2 lei și 50 bani“. Mai multă rea credință nici nu se putea. Este într’adevăr rea credință a­­tunci când se face această comparație în valută românească, ținând seamă că în Franța timbrele poștale nu se plătesc în lei românești. Dacă e vorba să se facă o compa­rație dreaptă între ceea ce este în Franța și între situația dela noi, trebue să se calculeze proporția ridicărei tarifelor poștale la fiecare din aceste două țări, față de ceea ce era în 1916 și vom ve­dea : In România o scrisoare se franca 15 bani, iar astăzi după nouăle tarife poștale, 3 lei, deci de 20 ori mai mult ca în 1916, iar în Franța aceeaș scri­soare care se franca în 1916 cu 15 centime azi se franchează 20 sau 25 centime. Prin urmare în Franța sporul tarifelor poștale nici măcar nu a du­blat tariful din 1916. Lefurile funcțio­narilor publici din această țară sunt totuși în medie de 10 ori mai mari ca în 1916. Aceasta este singura socoteală ce se poate face, nu după puterea de cum­părare a leului, ci potrivit puterei de plată a funcționarului public. Dacă dl Vintilă Brătianu urmărește normalizarea încasărilor, să binevoiască să facă această normalizare și la sa­lăriile funcționarilor publici. Numai atunci chestiunea aceasta va fi definitiv și drept soluționată. Anul VII. ^ Numărul 261 Exportul și exportatorii noștri S’au făcut intervenții, s’a dus o cam­panie destul de serioasă prin presă, s’au înaintat memorii, s’au făcut întru­niri și de-abia s’a putut realiza ca gu­vernul, cu toată opunerea lui, să reducă în parte taxele de export la principa­lele produse naționale destinate expor­tului. Toată lumea era stăpânită de ideia că numai vechile taxe de export prea ridicate la cari au fost supuse produ­sele noastre erau cauza detestabilei si­tuații că chiar în sezoanele de export pentru țara noastră, porturile noastre lâncezeau într’o deplină neactivitate. S’au redus taxele de export într’o proporție destul de simțitoare aproape 80—100 °­ C, dar rezultatul nu este și el în aceeași proporție. Raportul atașatului comercial al Ro­mâniei în Egipt, adresat Ministerului cu privire la exportul produselor noastre, este plin de învățăminte folositoare pentru toată lumea noastră comercială. Exportul produselor noastre — cum apare și din acest raport, primit și de Camera de comerț din Cluj — nu poate fi asigurat numai cu ajutorul Sta­tului, prin reducerea taxelor de tran­sport, de vamă, etc., ci și prin promp­titudinea și conștiențiozitatea exportato­rilor noștri, cari de multe ori în vede­rea asigurării unui debușeu este nevoit de a face chiar sacrificii, mai ales la început. După cât sunt informat, Camera de comerț din Cluj va face, prin biroul de informație reorganizat, o intensă propa­gandă în această direcție Oricât de interesat ar fi Statul în vederea unui cât mai intens export al produselor naționale, și, prin urmare, ori­câte reduceri și încurajări ar face, dacă exportatorii noștri nu vor ști să și cu­noască ei interesele lor, nu se va putea ajunge la nici un bun rezultat, iar produsele noastre vor dispărea cu desăvârșire, de pe piețele internaționale fiind asvârlite ca marfă de cea mai proastă calitate numai din cauza con­­dițiunilor de livrare în care obișnuiesc să se facă exporturile noastre de azi. Iată și o parte din raportul atașatu­­lui nostru comercial la Cairo, dl V. Ciulei, pe care-l publicăm numai în do­rința de a putea servi lumea noastră comercială atât cât mai este încă vreme: „Exportul produselor românești în­tâmpină și va întâmpina dificultăți a­­tâta vreme cât toți cei nechemați se vor ocupa cu exportul. Chiar comer­cianții de meserie, improvizați în ex­portatori, cred că a exporta în țări cu monedă aur, ca de pildă Egiptul, în­semnează a se îmbogăți cu primul tran­sport de câteva produse. Prețurile ce­rute de acești producători-exportatori, sau intermediari sunt fantastice față de prețurile articolelor similare streine. Începând a înlesni importul salariului românesc, importatorii egipteni mi-au arătat cu surprindere că prețurile ce­rute erau de două ori mai mari de­cât cele de proveniență italiană. In ceea ce privește ambalajul, expor­tatorul român neglijează cu desăvârșire această importantă chestiune, crezând că calitatea mărfii este suficientă. E­­roare, întrucât prima impresie atât a importatorului cât și cea a consumato­rului, este rezultată din chipul cum se prezintă marfa în exterior, indepen­dent de calitatea mărfei care ia orice caz trebue să fie bună. Pentru o eco­nomie însemnată la ambalaj își preju­diciază singuri interesele. Un caz re­cent cu nucile românești aduse în Egipt, transportate în saci desgustatori de mur­dari, vechi și cu o colecție de periei multicolore, a avut norocul să fie vân­dute, având în vedere că la suprafață erau nuci excelente. Deschizându-se sacii, s’a constatat cu surprindere că nucile bune erau nu­mai la suprafață, iar în fundul sacului, și în interior nuci vechi. Ori, acest sistem nu este un caz izolat. Iată deci ce rol joacă cinstea in afaceri. Cu re­gret trebue să constat că în privința probității în afaceri, comerciantul ro­mân nu prea se bucură de multă con­siderație și din cauza unor elemente neoneste suferă și cei onești. Apoi chiar în căzut când anumite produse găsesc amatori streini, produ­cătorul român, sau așa zisul exporta­tor, se mărginește să vânză marfa F. O. B. Constanța sau Galați, dacă nu chhiar franco depozit București sau Cra­iova. In căzut acesta nu mai este ex­port, ci vânzare simplă pentru care im­portatorul strein, nu poate să dea cea mai mică atenție. Exportatorii occidentali se însărci­nează să livreze marfa chiar în maga­ziile importatorului îndepărtat, luându-și toată răspunderea transportului pe apă și pe uscat. Mărfurile sunt solid, curat și elegant împachetate iar conținutul corespund cu factura sau eșantioanele inițiale. Cu un câștig minim putând să învingă concurența, își asigură o con­tinuitate de afaceri. Aceste sunt mij­loacele civilizate și indispensabile spre a asigura debușeuri, iar reprezentanții României pot atunci cu ușurință să con­­tribue la desvoltarea legăturilor comer­ciale cu țările unde sunt acreditați. Aurel Sim­ion. Sărbătorirea dlui Ștefan C. Pop Membrii Baroului advocațial de Ilfov au luat inițiativa de­ a sărbători pe dl Șt. C. Pop, printr-un banchet care va a­­vea loc Marți seara, din prilejul intră­rii d sale în Baroul de Ilfov. Ziua de sărbătorire a fost aleasă me­morabila zi a unirii Ardealului. 1 De­cemvrie, ca un omagiu adus fruntașu­lui nostru pentru marea activitate ce a desvoltat la pregătirea acestei adunări și a hotărârilor aduse. Dl Ștefan C. Pop are o vechime de 34 ani în advocatură. Dsa a practicat la Arad, fiind considerat nu numai ca unul dintre cei mai buni advocați ai noștri, dar și ca un puternic stâlp al luptelor naționale. Dsa, om de o cinste exemplară, în întreaga sa carieră, a luat apărarea populație românești nu numai din jurul Ardealului, ci din toate părțile țării când se iveau chestiuni de ordin eco­­nomic­ național, de importanță mare pentru regiuni întregi. Astfel dsa a fost reprezentantul Moților din Munți Apu­seni în îndelungatul proces al foștilor urbarialiști cu Statul. Dsa, fiind ministru de justiție în gu­vernul dlui Vaida, a respectat o fru­moasă tradiție pe care puțini o mai re­spectă : de a nu pleda cinci ani după părăsirea ministerului. Noi suntem alăturea de membrii Ba­roului de Ilfov la sărbătorirea dlui Ștefan C. Pop. Dsa e într’adevăr un bărbat ale cărui merite trebuesc recu­noscute peste considerațiile de partid, căci a fost în trecut un neînfricat luptă­tor pentru idealul național, iar azi o armonie în luptele naționale, e suprema sa dorință. Intru mulți ani ! Monopolul peștelui - Cu capital de două sute de mi­lioane se acaparează bunuri de ale Statului în valoare de zeci de mi­liarde — Interpelarea deputatului nostru D. R. Ioanițescu — Deputatul nostru dl R. D. Ioanițescu a făcut într’o ședința recentă a Came­rei o comunicare în legătură cu mono­polul peștelui. Ne-am ocupat de ea la timp. Azi, pentru importanța cazului adus în discuția Camerei, publicăm textul a­­cestei comunicări prin care s’a anunțat o interpelare în aceași chestiune. Am onoare a interpela pe dl mini­stru de domenii asupra hotărârii ce a luat de a comercializa toate bălțile stu­­făriiîe, terenurile inundabile, pășunabile și chiar agricole din cea mai importantă și mai bogată regiune în pescuit, înce­pând de la Hârșova până la Mare și în care mai intră litoralul Mării și toate locurile din sudul Basarabiei și din Nor­dul Dobrogiei și pe deasupra chiar re­giunea de jos a Prutului și a Nistrului, care alimentează bogatele lacuri de pe­ște din Basarabia și Dobrogea. Ministerul de Domenii a luat hotă­rârea să comercializeze această enorm de bogată regiune în favorul unei sin­gure societăți al cărui capital de exploa­tare a fost fixat la două sute de mi­lioane. Această hotărâre a luat o cu toate protestările unei alte societăți a Uniu­nei centrale a Sindicatelor Agricole, care împreună cu cooperativele de pes­cari din Deltă și Centrala Cooperati­velor de desfacere și consum din Bu­curești, au cerut ca întreagă această regiune a cărei suprafață este de 670 mii Ha. și a cărei valoare trece de zece miliarde lei, să fie împărțită în 7 re­giuni și pentru fiecare să se constitue câte o nouă societate comercializată aducând fiecare nu numai capital mai mare, dar cu un personal tehhnic mai specializat și o mână de lucru mai a­­bundentă precum și o exploatare mai continuare în pagina II-a«,

Next