Patria, octombrie 1930 (Anul 12, nr. 208-233)

1930-10-01 / nr. 208

Anul al XIMea. No 208 REDACțIA 0! ADMIHISTRAȚIA1 Gini, Strada Regina R* *rla Telefon:, (Redacția *1 adanan­tratia 18­81 (Dirsctinaaa M-M DIRECTIA POLITICA I Comitatul da­­ini al partidul*1 national-tftiineac, «acţia Ariaalalal. ABONAMENT ANUAL: Prof «»luni libera-----------Lai 80S funcţionari -------------------„ 70Q AutoriUfi şi m­atiritiaai — „ 1IN la atriiaătata dubla. Lei 3 TAXA POȘTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR No. 11176/929 Lz-ul Asociaţi­uni 1 - - - ... V/kio / Damplni­-at răsese Enigma rusească, îmbrăcată în s­traie bolşevice, perzistă.­­ Cu toate cărţile şi insem­narile cari s’au publi­­icat despre lumea de dincolo de Nistru în ultimii 13 ani condiţiile de traiu a­­ie celor­­140 de milioane de ţărani ruşi, terorizaţi de minoritatea uvrieră a centrelor industriale, au rămas până­ azi învăluite în mister. Sunt atăii de contradictorii veştile răzleţe, care iz­­voresc a depăşi frontierele, aproape ermetic incluse, ale republicelor sovie­tice, oricât orice judecată limpede, ori­ce concluzie dreaptă asupra stărilor lor interioare, devine imposibilă. In­­săi, oficialitatea bolşevică pare a-şi îmbrăca apoi politica sa internă şi ex­ternă în atâtea forme tainice şi răsu­cite încât sociologii, istoricii şi bărba­ţii de stat ai Europei se văd în nepu­tinţa de a-i descifra exact adevărate­le intenţii, cele întâmplă însă uneori ca această politică, mai ale­s cea ex­ternă, să urmeze astfel de căi îndrăz­neţe, astfel de piste de o primejdioa­să originalitate, încât, cu tot mutis­mul organelor ei oficiale, scopurile ei ascunse i să poată fi definite, de la distanţă chiar, destul de clar, destul de verosimil. Şi în asemenea cazuri, cari nu pot fii explicate numai prin structura misterioasă, brăzdata de prăpăstii adânci, a sufletului rusesc, datoria noastră, a vecinilor Rusiei şi apoi a Europei întregi, este aceea de a ne opri o clipă a­supra lor şi de a sco­ate din ele, pe cât posibil, toate î­nvă­ţămintele necesare.• Iată, de-o pildă, cea mai nouă is­pravă a discipolilor răposatului Le­nin: dumping-ul, adică formidabilul atac economic al Rusiei sovietice îm­potriva societăţii burgheze din apus. Ca noţiune de economie politică, dum­­ping-ul înseamnă o concurenţă neloia­­lă a unei asociaţii comerciale pe tere­nul vast al economiei internaţionale şi în cazul de faţă el constă în inva­darea Europei cu enorme cantităţi de grâu şi lemn rusesc sub costul normal de pe piaţa internaţională. Guvernul sovietic închiriază mai nou sute de vapoare pentru a transporta din por­turile sale arrticolele amintite. Ţăra­nului rus, care nu mai are pământ pro­priu, i se ia totul, lăsân­du-i doar atât cât să nu piară de foame, iar păduri­le seculare din muniţii Ural sunt stârpite cu o diabolică perseverenţă. Pădurile fiind ale­­tuturor, deci ale ni­mănui, exportatorii nu plătesc decât trasportul plus hrana sumară a mun­citorilor aşa încât la răscrucile de desfacere ale continentului lemnul ru­sesc se vinde pe preţuri derizorii. Care poate fi scopul final al ace­­stor­ sălbatice concurenţe într’un mo­ment în care însăş economia europea­nă traversează o criză cumplită". Unul singur. Prin această diferenţă de preţ, pe care Rusia o face cadou Europei, se urmăreşte ruinarea agri­culturei şi a indus­triei lemnului din apus, şi apoi o prăbuşire totală a tu­turor ramurilor indusitriei şi comer­ţului. Căci — e lucru ştiut — o sără­cire generală a ţărănimei europene a­­trage după sine, în mod normal, o scă­dere a capacităţii sale de cumpărare, implicit deci o sărăcire a marilor cen­tre industriale. Ce-ar putea să derive dintr’o astfel de sumbră perspectivă a economiei mondiale e iatrăş uşor de ghicit: o spo­rire fără precedent a proletariatului agricol şi industrial, deci o sporire a acelor elemente sociale pe care foamea teribilă şi goliciunea trupului le-ar impinge sigur la fapte diserate, la revoluţii sângeroase. Şi doar soviete­le nu se sperie de astfel de spectaco­le de anarhie... •Ce intenţionează să facă Europa în faţa acestui atac? Deocamdată nu pu­tem afirma nimic precis. Se calculea­ză abia proporţiile primejdiei, ur­mând ca deciziile energice să fie lua­te abia după dezmeticirea din prima emoţie generală. Oricare ar fi aceste măsuri însă e mai mult decât posibil ca noua ar­mă sovietică să fie cu două t­ăiuşuri Grânarele Rusiei se pot slei la un mo­ment dat, un an de secetă sau de ploi poate aduce o grozavă lipsă de cere­ale în însuş interiorul Rusiei şi ace­ste presimţiri sinistre­ se pot referi şi la imensele păduri din Ural, carm­, o­­dată exploatate, nu mai pot fi înlo­cuite nci chiar prin cea mai rafinată fantezie bolşevică. Ce-ar face Rusia generoasă de azi într-o astfel de eventualitate? Ar traversa, desigur, o epocă de cri­ză­ mult mai cumplită decât cele de până acum. Ar avea să întâmpine din nou foametea grozavă de acum câţiva ■ani când mamele îşi rodeau lacom odraslele pentru a-şi potoli stomacul lihnit. Am înregistra atunci­­ milioa­ne de nenorociţi răsturnaţi prin şan­ţuri, tainb­iremeniţi die frig, sleiţi de puteri. Şi-atunci, probabil, în naş, enig­ma rusească se va rezolvi de la sine, căci mulţimile sacrificate cu nemilui­­da pe altarul unei simple experienţe sociologice, ar putea striga, odată pentru totdeauna, destul, dl­or comi­sari! N. BUTA WfTTTTTITTTTî TVTWfW................. Ziariştii iugoslavi la Cluj Azi, oraşul nostru primeşte vizita­ţi­nui grup de ziarişti iugoslavi. Confra­ţii din regatul vecin spălat de apele Dunării şi de valurile limpezimii al­bastre a mării Adriatice, sunt în ţara noastră de câteva zile, cu gândul prie­tenesc de-a ne cunoaşte, cu dorinţa vie de­ a întări şi mai mult relaţiile romă­­no-iugoslave prin mijlocirea acelei şcoale uriaşe a mulţimi care este presa. Meseria trudnică şi legată de forfota cotidianului, nu dă răgaz ziaristului nici chiar în călătoriile de studii să stea mai multă vreme câte într’un loc. De­ aceea vizita confraţilor iugoslavi, este şi ea mai mult o călătorie cu popa­suri. Nu ne îndoim însă că ea va adu­ce frumoase contribuţii, pentru spori­rea prieteniei dintre cele două popoa­re, nu numai în sens oficial, ci şi co­lectiv.­intre ziariştii cari ne cercetea­­­ză, simt reprezntanţii tuturor marilor ziare iugoslave, între cari amintim Po­litica, Vreme, Pravda, Novosti, Ju­­tdh­ni, List, Obzor, Jutro, etc. Ei sunt conduşi prin toate regiunile şi localită­ţile însemnate ale României, de către d. D. Miciora, ataşatul nostru de presă la Belgrad activitatea căruia întru cul­tivarea prieteniei dintre gazetarii ro­mâni şi cei iugoslavi, poate fi luată drept exemplu. Ziarul „Patria" salută cu deosebită bucurie pe confraţii din presa iugosla­vă, urându-le: Bine-aţi venit! rrv v vv vvv TTT VT ▼▼▼▼▼ Y y y f f v vvr t - a format noul guvern austriac — Serviciul nostru special. — VIENA, 30. — Azi după masă s’a publicat lista noului cabinet constituit sub şefia dlui Vangoin. Noul guvern este format în majoritate de social­­creştini. Guvernul nu se va prezenta adunării naţionale, a cărei disolvare se aşteaptă din moment în moment. Lista noului guvern este următoare: Vangoin, cancelar şi armata. Schmitz, locţiitorul cancelarului. Seypel, externe. Scharenberg, interne. Heinl, comerţul şi industria. Juch, finanţele. Cerm­ak, instrucţia publică. Thaler, agricultura. —oxo— Comisia Monumentelor Istorice este una din cele mai active instituţii culturale de la noi din ţară. Faptul se datoreşte, de­sigur, şi desvoltării studiilor istorice, cea mai pros­peră dintre discipline, în România, dar cu deosebire personalităţilor care îi stau în frunte. Astfel la centru la Bucureşti, îi în­­drumează şi coordonează activitatea însuşi d- Iorga, cel mai competent cunoscător al tre­cutului nostru, iar Secţia pentru Transilva­nia e prezidată de d. profesor Alexandru La­­pedatu, care, între atâtea ocupaţiuni, găseşte tot timpul să îngrijească cu cea mai severă preocupare, de două publicaţiuni ştiinţifice periodice. Sub auspiciiile Secţiunii pentru Transil­vania a comisiei se inventariază, rând pe rând, mărturiile materiale ale trecutului provinciei, sunt studiate de cei mai price­puţi cunoscători, şi rezultaeele cercetărilor date publicităţii. Publcaţiunile Sec­ţi­un­ei sunt, până acum, în număr de zece, între cari dacă (cu acesta din urmă) anuare, cu un material foarte bogat. In jurul acestui anuar, în jurul anuarului Institutului de Is­toria Naţională şi al unei alte publicaţii a­­nuale, ce va apare, de acum încolo, în mod regulat, a Institutului de Studii Clasice, se concentrează pleiada de cercetători ardeleni ai trecutului nostru , împreună­­cu celelalte publicaţiuni ale instituţiilor de pe lângă tâ­năra Universitate clujană, formează dovada vie a mişcării ştiinţifice şi culturale a Ar­dealului românesc. Anuarul pe 1929 apare în condiţiuni tehnice foarte bune. In cele patru sute de pagini, apar, cu fotografii şi planuri, patru studii de dimensiuni diferite, un repertoriu epi­­grafic, o traducere şi o serie de rapoarte ştiinţifice către comisiune. La sfârşitul fie­cărui studiu se dă un rezumat în franţu­zeşte sau italieneşte. • 3B2iXSE&&SE*S*SBBm V. Vătăşianu : Vechile biserici de piatră din jud. Hunedoara. Elev al profesorului Strzygowski de la Viena, d. Vătăşianu îi­­ a­­doptă metoda în studierea­ celor mai vechi bi­serici româneşti de piatră din jud. Hunedoara. Adoptă de l­a început criteriul de clasare, al formei, stabilind trei sisteme : „unul cu ca­ractere longitudinale de-a lungul unei­ axe principale, orientate de la apus spre răsărit, altul, central, dominat de spaţiul desvoltat din mijlocul navei şi al­ treilea, mixt, pre­zentând ca aparenţă caracterului central, dar aparţinând în structura şi concepţia lui in­timă tipului longitudinal”. Concluzia priveşte influenţele cari s’au exercitat în arhitectura bisericească cea mai veche la românii din aceste părţi, şi caracteristica generală a cul­turii religioase române din sec. XIII—XV până când se ridică originea acestor mo­numente. Tipul străvechi de biserică româ­nească, e cel longitudinal, păstrat până a­­proape de zilele noastre, chiar î­n bisericile de lemn ridicate în sec. XIX. Acest tip e general românesc, el a fost constatat la româ­nii din toate provinciile, mărturisind astfel cea mai veche unitate de cultură românească pe teritoriul României Mari. Silviu Dragomir : Vechile biserici din Că­rand şi ctitorii lor în sec. XIV şi XV. D. pro­fesor Dragomir publică în Anuar, o comu­­niicare, cu acest titlu, făcută la Academia Română. Lămuririle dsale se refer la bise­ric­a din Crişcior şi Ribiţa ai căror ctitori sunt voevozi români din părţile Zărancului din aceste veacuri îndepărtate. Biserica din Crişcior este închinată Sfintei f­ecioare de către jupanul Bălea; pe părete se mai ză­reşte portretul jupânesei Vise etc. Ctitorii, numiţi în scrisoare slavonească, sunt îmbră­caţi în haine, bogat împodobite, de nobili ai regatului ungar. Familia Bălea e amin­tită în documente, în mod cert, pen­tru întâia dată, în anii 1404 şi 1445 Deşi îşi păstrau religia lor ortodoxă, pe un părete al bisericii apar şi regii Sfinţi ai Un­gariei, canonisiţi de biserica Romei. Ctitorii biseriicei din Ribiţa, jupânul Vladislav şi ai săi. ..sunt îmbrăcaţi nu în costume ungureşti, ci de boieri români ; pictura e din 15 iulie 1417. Dar documentele amintesc de jupânii de la Ribiţa, abia în 1445, în diploma în care se vorbeşte şi de cei de la Crişcior. Urmaşii familiei din Ribiţa trăiesc, maghiarizaţi, până în zilele noastre. Concluziile dlui pro­fesor Dragomir se opresc la intensitatea şi aspectul vieţii româneşti din acele vremuri îndepărtate, în Munţii Apuseni. D. M. Teodorescu : Cetatea de la Costeşti. Rezultatele generale ale săpăturilor arheolo­­gice. D. D. M. Teodorescu, profesor al Uni­­­versităţii din Cluj, a întreprins, de câţiva ani, săpături arheologice sistematice pentru­­desgroparea şi lămurirea cetăţii dace de la Costeşti. Săpăturile de la Costeşti au un ca­racter grandios şi au dat poate cel mai im­portant rezultat arheologic din secolul al XX-lea. O civilizaţie nouă, e dezvăluită cu metodă şi prezentată cu prudenţa unei In­troduceri în materie. Expunerea luminoasă­ a dlui Teodorescu va fi urmată, în curând, de un studiu complect. D. C. Daicovici în Cronica Arheologică şi epigrafică a Transilvaniei (1919—1920), face o foarte utilă adunare a materialului arheo­logic şi epigrafic ieşit la iveală răzleţ, care, altfel, ar fi rămas nevalorificate pentru ştiinţă. Repertoriul dlui Daicovici este în­soţit de instructive comentarii. D. Daicovici este secretarul comisiunei, şi a fost un pre­ţios colaborator al dlui Lapedatu, la publi­carea Anuarului. D. Em. Fanaitescu în: Castrul roman de la Căşii din cercetările nouă (1929), pre­zintă, cu comentariile şi explicaţiile necesare, o stelă funerară reprezentând celebrul ban­chet funebru, atât de des pe stelele funerare din părţile orientale ale imperiului roman, ceva mai rar întâlnite în Dacia. Descrie şi analizează foarte minuţios această scenă, în care găseşte interesante trăsături de por­tret, iar în îmbrăcămintea personagiilor des­coperă costumul băştinaşilor. Urmează o traducere a dlui Marţian şi câ­teva interesante rapoarte ale dlui Popa a­­suprau unor biserici de lemn din Transil­vania. GHERASIM PINTEA. Pl­bliCarti cliiţ€il£ Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice Secţia pentru Transilvania pe 1929 (Tip. Cartea Românească, Cluj 1930) de: Gherasim Pintea Gratuit SIBIU. Deprimarea din rândurile parti­dului liberal e în creştere * fruntaşii organizaţiilor liberale îşi dau seama ca — in insuficienta si nesinceritatea lui­­ noul program este inoperant atât fata de Coroana, cât si fatâ de Tara, dar nu îndrăznesc sa-sî ridice glasul — Criticele din­ G. Braoanu - Manifestul-program al dlor Vintilă Brătianu şi I. G. Duca a produs o ma­re desiluzie nu numai în opinia publi­că nepărtinitoare, dar şi în rândurile partidului liberal. Dar desiluzia din aceste rânduri, ia forma unei cumpli­te amărăciuni, cu atât mai cumplită cu cât îndreptarea situaţiei pare­ ex­clusă, dată fiind metoda şi tradiţia de acţiune in partidul liberal. Ceea ce izbeşte de la întâiul pas e insuficienţa programului lansat pen­tru a fi programul unui partid de gu­vernământ. Şi cei mai îndărătnici li­berali — bim­­înţeles afară de d. Vin­tilă Brătianu — îşi dau perfect seama că dezastrul ţării l-a pregătit greşita îndrumare a desvoltării politice şi e­­conomice a ţării, îndrumare dictată zece ani de către partidul liberal. A­­cest adevăr este atât de lămurit, în­cât mai ştiu cu toţii că dacă au fost izgoniţi de la putere într-un mod atât de ruşinos, în toamna anului 1928, a­­poi e fiindcă alţi trebuiau să vină să ne mântuie de prăpastie. Concluzia logică a acestei premise, e, de îndată ce partidul liberal vrea să SE reintre în arena politică, reclamând un loc de seamă, că se impunea cea mai radicală revizuire a vechiului program, sau, mai bine, lăpădarea lui, şi elaborarea unuia cu totul altul, po­trivit cerinţelor nefalsificate ale ţării. Ori, e tocmai ceea ce n’au făcut. Oa­meni vechi, crescuţi în aceleaşi cre­dinţe ca şi d. V. Brătianu, deprinşi cu acelaş fel de a vedea lucrurile, autorii manifestului-program, dnii Duca, lu­­culeţ şi haimanaua Guţă Tătărescu, nu au făcut de­cât să transcrie ideile şefului lor, cu mici retuşeri de stil. In aceste retuşeri stă toată „nouta­tea”. Dar ele dau aspectul celui mai nesm­eri dintre manifestele ce s’au lansat către opinia publică a ţării ro­mâneşti, in adevăr, în chestiunea restaura­ţiei. E o revenire asupra deciziunilor din Iunie, dar persistă un echivoc care mai e însă, şi insultător pentru Suve­ran, „purtătorul de coroană”, e o ex­presie dubioasă şi ofensatoarei în ace­laş timp. Apoi, problema colaborării cu capitalul străin, a operei de guver­nământ și reformatorie a actualului r­egim­. Câmd gândurile destructive trebuiau stăpânite, iau o formă flagrant echivocă. toi dacă nu ar fi decât aceste capi­tale probleme, și încă partidul cu un astfel de program și cu trecutul cuno­scut, nu poate nădăjdui creditul fac­torilor competenţi. D. Gheorghe Brătianu, şeful celui­lalt partid liberal, aduce serioase cri­tice manifestului unchiului său. La cele ridicate de noi, adaugă una foar­te importantă privitoare la rolul ce-i destinează vechea conducere liberală Băncii Naţionale şi problemei cultu­rale a ţării. Concluzia dlui Gheorghe este că sau rămân la vechiul program, sau se raliază la programul dsale, şe­ful „răsculaţilor”, altă alternativă nu exista pentru liberali. In rândurile partidului în capul pu­ţinilor lucizi ce mai stăruiesc acolo, aceste chestiuni sunt tot atât de lă­murite. Sunt decepţionaţi, simt ne­voia unei transformări, dar nu văd cum ar putea îndrepta situaţia; nu văd posibilitatea unei acțiuni dârze, întreg trecutul şi structura partidu­lui se opune la aşa ceva; pe răsvrătiţi, fie chiar fiul lui Ionel Brătianu, îi pândeşte sancţiunea cea mai catego­rică. In mijlocul acestei neputinţe — că­reia unii nădăjduiesc să-i pună capăt d. Argetoianu — vine ziua de mâine, cu decepţia şi sancţiunea finală. ---0X0---­ Nu ştiam că naţional-ţărăniştii cola­borează cu liberalii. Minunea asta ne-o desvăluie „îndreptarea" averescană, care af­irmă că între ziarele „Patria“ şi „Naţiunea" din Cluj, ar exista o con­venţie, o alianţă mai bine zis, în baza căreia tot ceea ce este averescan, să fie atacat şi compromis. Afirmaţia oficio­sului averescan e dea dreptul cara­ghioasă: cum îşi închipuie mareşalul că pentru combaterea unui partid in­existent în timp şi spaţiu, să se con­centreze toate partidele politice din ţa­ră? Noi am reprodus doar părerea li­beralilor, martor­i­ oculari la întrunirea averescană. Fiindcă eram curioşi să vedem cam ce scrie foştii stăpâni ai a­­verescanilor, despre mascarada lor din Sighişoara. S’au speriat slugile? Tot ei vor ieşi prost. O să li se taie simbria. Şi cu ce mama dracului vor trăi apoi? Că cele 13 milioane ale dlui Goga: „es­te, dar s’a insprăvit". * „Viitorul" liberal, care deocamdată ar trebui să se numească „Trecutul", pre­cizează că da! liberalii vor veni la pu­tere. Nu vrem să le demonstrăm înc’o­­dată, de ce ei nu pot veni la nici un caz. De atâtea ori am arătat-o doar și am­ spus-o, încât și surzilor li s'ar fi deschis urechile. Nu e rău visul liberalilor cari nu­tresc încă speranţe... de putere. Noi nu vrem să spulberăm acest vis al lor; din potrivă, îi asigurăm că vor veni la pu­tere. Când? „Când o face plopul pere „Şi răchita micşunele". Dar până atunei, la naiba, aveţi pu­ţintică răbdare. Antagonismul lebaudysto-vintilist, continuă. Când nervos, cu scandal şi explozii, când liniştit şi calm, în pole­mici nevinovate şi pianisime. Manife­­stul-program al vechei ramure libera­le, l-a scos însă din pasivitate pe tână­rul pretendent al tronului liberal, care de data aceasta căuta să demonstreze opiniei publice cât de prăpăstioase sunt ideile cuprinse în noul program de activitate al partidului liberal. Nu cunoaştem amănuntele bucătăriei liberale. Cunoaştem în schimb un ve­chili dicton: când doi se ceartă al trei­lea câştigă. Şi din umbră se desprinde silueta de grec rafinat a dlui Iani Dukas. Miercuri 1 Octomvrie 1930 Manifestul averescanilor arde­leni are valoare, prin substanţa-i politică, — scrie „îndreptarea“.­­ — Dar mai ales prin substan­ţei morală... Situat la CLIPE ST VEACURI Decapitarea in­ Grigore Ghica Vodă: 1 Octomvne im Războiul ruso-turc, se sfârşi»» cu pacea dela Kuciuc-Radnargi (1774), o etapă a as­­cenziuni ruseşti în dauna „bolnavului Euro­pei”­­— Turcia, — care aluneca vertiginos pe povârnişul capitulărilor din ce în ce mai ru­şinoase. Perfida Austrie, după încheierea pă­cii, începu să-şi ţese complicatele iţe ale in­trigilor sale, pretinzând în schimbul neutra­lităţii din timpul războiului o parte a Moldo­vei. împărăţia Habsburgilor îşi ascundea, de­sigur, lăcomia sub diferite pretexte, printre care şi neruşinata afirmaţie, că Poeuţia ar avea drepturi istorice asupra Moldovei. La­şitatea şi crasa neştiinţă a Turcilor a admis în principiu teza austriacă şi astfel au în­ceput negocierile pentru cedarea leagănului Moldovei. Boierii de la Iaşi, în frunte cu fa­­neriotul Grigore Alexandru Ghica Voevod au protestat energic contra acestei ilegale şi ne­drepte răpiri. In deosebi domnul ţării a ac­tivat demn de recunoştinţa urmaşilor în a­­ceasta dureroasă problemă pentru Moldova, aruncată fără apărare în mâna zarafilor imorali iii celor două ţări pertractante. Cu toate că acţiunea, de altfel fricosului şi ne­hotărâtului­ domn, nu o putem privi ca por­nită dintr'un conştient patriotism, ci mai mult prin prizma interesului personal, totuş prin protestul său a vorbit durerea Moldo­vei ciuntite. Răpirea s’a făcut, dar Austria nu a uitat greutăţile întâmpinate din cauza acţiunii voevodului moldovean, pentru aceea la Constantinopol l-a părut, că ar cocheta cu împărăţia ţarului, în detrimentul turcilor’. Sultanul, de altfel plin de suspiciune faţă de domnii fanarioţi, a trimis la 1777, un ceauş însoţit de ieniceri, cari pătrunzând pe furiş, în palatul domnesc la 1 Octomvrie, au retezat capul voevodului. Astfel, fără voie, Grigorie Ghica şi-a eternizat numele­ în isto­ria Moldovei, ca martir al răpirii Bucovinei, AZLEC in jurul unor declaraţii... Gu gentiietea şi spiritul european care-i este caracteristic, d. Massaryk a dat nişte declaraţii unei agenţii de informaţii, declara­ţii pe care ziarul vienez Neus Freie Presse le-a aruncat în vileag, desigur cu mai multă grije pentru „lovitura senzaţională” decât pentru autenticitatea lor scrupuloasă. In a­­ceste declaraţii preşedintele republicii a a­­tins mai multe probleme de actualitate asu­pra cărora nu insistăm pe larg. Insistăm în­să asupra unora din ele şi anume asupra declaraţii (afirmative!) care a scos presa maghiară, majoritară şi minoritară deopo­trivă, din ţâţâni, dându-i prilejul să bată câmpii mai fără frâu decât oricând. Preşedintele setogenar ar fi declarat anu­me, vorbind despre dificultăţile actuale ale păcii, că Cehoslovacia ar consimţi bucuros la o revizuire a frontierelor ei în favorul Ungariei, dacă Ungaria s’ar decide mai în­­tâiu să-şi schimbe politice sa externă de până acum. Din parte-ne am primit cu rezerva cuve­nită bucuria presei maghiare, deoarece scri­sul ei cotidian ne-a obicinuit cu o astfel de rezervă permanentă. Şi nici de astădată nu ne-am înşelat. In forma în care au fost pu­blicate, declaraţiile amintite au fost desmin- tite, din Praga, categoric. Nici nu se putea altfel. Massaryk nu e omul care să-şi rene­ge cu atâta uşurinţă trecutul eroic şi opera. Dar nu asta interesează. Interesează faptul că ziarele maghiare nici după această des­­minţire oficială nu şi-au coborât diapazonul. Ea se îndeletniceşte acum cu opera dificilă de­ a „desminţi” „desminţirea”, căci numai astfel îşi poate salva capul înfierbântat din sacul în care şi l-a vârât... Operă dificilă la­să, aceasta din urmă, şi foarte puţin onora­bilă. Şi încă ceva: o operă care dovedeşte pentru a nu ştiu câteva oară că Ungaria nu­treşte visuri caraghioase, meritându-şi va­­cuul diplomatic împotriva căruia se plânge necontenit. Cât despre presa minoritară, ca­re s’a înhămat şi ea la bucuria celei din Un­garia, ar trebui să vorbim mai pe larg... ,-j£?« 1 i ă . ..

Next