Patria, noiembrie 1930 (Anul 12, nr. 234-258)

1930-11-01 / nr. 234

Anul al xn-lea. No 231 Lei 3 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Cluj, Strada Rugina Muia No. SA Taliiaa • 1 Redactia V1 administratia 13* * *31 IW*IM,­ Diracţiunea — — — 13-34 DIRECŢIA POLITICĂ: Comitetul de plată al partidului naţional-ţărănesc, lecţia Ardealului. ABONAMENT ANUAL: Profesiuni libere------------Lei 800 Funcționari -----------------„ 700 Autorități fi institutiuni — „ 1600 In atrăinătata dublu. ,.\UVECA Ceîv7^­.% 'Vs. a „JtSOCMT/mi" In jurul revenirii dlui Stere de: ZAHARIA BOILA Se zice, ca basarabenii se agită din nou. In unele ziare, a căror legături cu d. Stere sunt notorii, apar ,din când în când articole, știri, reportagii, cari toate conclud la o mişcare ce ar exista pentru reintrarea, rechemarea sau reprimirea dlui Stere în partidul naţional-ţărănesc. Ni se spune, că ba­sarabenii nu pot exista fără d. Stere, că basarabenii nu pot concepe o par­ticipare la guvernare iară d. Stere şi nu pot face parte din partidul na­­ţional-ţă­rănesc fără d. Stere. Pupăză pe colac, mai cetim şi ameninţarea, că d. Stere va porni la atac. Înainte de toate să restabilim fap­tele cu privire la plecarea dlui Stere din partid, D. Stere a demisionat din partidul naţional-ţărănesc, în momen­tul, când s’a pornit împotriva lui, pentru atitudinea sa din timpul răs­­boiului, o acţiune violentă. Abia de­misionat d. Stere a început publica­rea un un voluminos act de acuzare îm­potriva conducerii partidului naţio­nal-ţărănesc, recte a dlui Iuliu Ma­niu, în care îi aduce dlui Maniu în­vinuiri pentru acte politice şi de gu­vernământ, la care şi dsa a colaborat, direct sau indirect. I). Stere a ştiut să ocolească chestiunea sa personală, ca­re este şi azi nelămurită sau cel puţin deschisă pentru multă lume. După de­misia dlui Stere, o parte dintre basa­­rabeni au declarat, că vor rămânea în partid fără nici o condiţie, alţii au declarat, că vor forma un grup apar­te, dar vor sprijini guvernul, iar al­ţii, foarte puţini, au demisionat din partid, urmându-i întru toate pe d. Stere. Aşa fiind ar fi o imposibilitate mo­rală ca d. Stere să revină, sa fie re­primit sau să fie rechemat în partid. Pentru id. Stere ar fi o imposibilitate să ceară reprimirea lui, fiindcă toate acele motive, cari au existat în luna Aprilie şi pentru cari d. Stere a pă­răsit partidul, există şi azi. Pentru partid este o imposibilitate rechema­rea sau chiar reprimirea lui, fiindcă d. Stere după ce a ieşit din partid a pronunţat o critică foarte aspră la a­­dresa conducerii partidului şi în spe­ţă, a dlui Maniu. Prin urmare ori are dreptate d. Stere şi atunci trebuie să plece d. Maniu deodată cu rechema­rea dlui Stere, ori nu are dreptate d. Stere şi atunci cum poate fi invitat în partid? Dar cum se împacă toate versiunile acestea cu intenţiunea dlui Stere de-a porni la un nou atac împotriva con­ducerii partidului şi chiar a guvernu­lui? D. Stere ar face mai bine, dacă în loc de ofensivă s’ar apăra şi şi-ar lămuri singur chestiunea. In ce priveşte apoi atitudinea basa­­rabenilor, să ni se permită să nu cre­dem­­în zvonurile, cari se colportează. Basarabenii sunt animaţi de principii­le şi metodele democraţiei pure. Ori în acest caz, în faţa lor nu pot să pri­meze chestiunile de ordin personal. Soarta unei provincii nu poate fi le­gată de soarta unui om. Ori guver­nul Mironescu sau partidul naţional­­ţărănesc îmbrăţişează şi promovează interesele Basarabiei şi atunci este indiferent pentru ei, care e situaţia dlui Stere. Ori aceste interese sunt neglijate, şi atunci nu pot susţinea guvernul - nici chiar în cazul, dacă partidul naţional-ţărănesc întreg va face mea culpa, şi îl va rechema pe d. Stere în partid. D. Stere a avut şi cu ocazia alege­rii de Regent şi în chestia restaurării o atitudine, care nu cadrează nici cu principiile democratice şi nici cu inte­resele Ţării. Astfel, situaţia dlui Ste­re după restauraţie s’a agravat în loc să se uşureze. Prin urmare azi ar fi mai puţine motive pentru ca reintra­rea dlui Stere­­în partid să aibă loc fără multă zguduire. Repetăm însă, soarta nici unei ţări şi nici a unei provincii nu poate fi legată de soarta unui om, oricât de genial şi popular ar fi el. Prin urma­re datoria guvernului trebuie să fie să ocrotească interesele specifice ale Basarabiei şi să satisfacă deziderate­le lor cu orice jertfă, cari nu ating onoarea Ţării. Atât şi nimic mai mult. Dar a spune, că toate chestiunile de ordin material şi moral trebuie să fie puse la o parte, şi d. Stere trebuie satisfăcut, căci altfel e o catastrofă în Basarabia, ar fi să exagerăm mult, foarte mult, adevărata, situaţie din Basarabia. Zaharia Boila Consiliul de miniştrii se va ocupa de situația din Basarabia la baza ra­portului dlui Mihalache — Ser­viei­ul nostru special ■— BUCUREŞTI, 1. — D. ministru de interne Ioan Mihalache a terminat ancheta ce a interprins-o timp mai îndelungat prin Basarabia. Studiind la faţa locului nevoile populaţiei şi necesităţile urgente ale provinciei, d. Mihalache când se va întoarce în Capitală urmează să întocmească un raport asupra celor constatate, raport ce va fi dezbătut în proxima întruni­re a Consiliului­­de miniştri. In pri­mul rând se vor căuta măsuri pentru soluţionarea problemelor de ordin eco­nomic și administrativ. 1Cerşetoria Au început ploile toamnei, dese şi reci, cu ceaţă pe case şi băltoace pe străzi. Grijulii şi grăbiţi, oamenii au început aprovizionările, pentru că iarna ne bate în prag şi cine ştie cât ne va stăpâni. Necazurile se plimbă pe uliţi iar în casele săracilor mizeria, a înce­put să se simtă bine. Atâtea gânduri şi nevoi şi atâta sărăcie pretutindeni. Iar în cadrul acesta trist şi posomo­rât, cu nori de plumb pe cer şi asfal­turi umede, zdrenţuiţii vieţii au înce­put să apară în ploile de Octomvrie, desculţi şi goi, cerşind pomana trecă­torului, milostiv. In colţuri de stradă şi la uşe de biserici, ologi şi schilavi îşi întind mâinile învineţite de frig şi cerşesc. E un spectacol sfâşietor de tragic şi crud. Să vezi foamea şi dure­rea urlând în cârje şi târându-se pe brânci. Cine nu se milostiveşte de aceşti bă­tuţi ai sorţii? Dar nu mai putem vedea tablourile acestea dureroase. Să venim în ajutorul lor. Să venim, fără îndoia­lă. Dar altcum! Nu cu obolul pe care îl aruncăm zilnic în pălăriile lor soioase sau bucătara de pâine dată la bucătă­rie. Sunt prea vinete rănile lor şi prea străvezii feţele lor, bătute de ploi şi lihnite de foame, ca să-i ajutăm, aşa cum ar trebui. Ştim, că Primăria susţine un azil de săraci. Nu s’ar putea să fie încuartiru­­iţi acolo toţi aceşti oropsiţi ai sorţii? S’ar găsi apoi şi suflete bune cari să contribuie la susţinerea lor cu îmbră­căminte şi rufe. Avem doar atâtea societăţi de bine­facere, conduse cu mult zel şi pricepere de femei contabile. S’ar bucura fără îndoială şi de sprijinul acestora, mai cu seamă că programul lor le impune şi ajutorarea acestor nenorociţi. Şi am scăpa de cotidianele spectacole ale mizeriei, de pe străzile Clujului. Şi le-am, face şi lor un bine, dându-le un adăpost pentru greul iernii, şi un adă­post în contra bătăii vântului năpras­nic şi al ploilor de toamnă. v. d. ■xax— TAXA POȘTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR NO. 11170/929 p» ■ Noi nu suntem pentru aranjarea di­ferendelor de onoare pe cale cavale­rească. După războiul mondial, în ca­re zi de zi milioane de oameni şi-au expus viaţa pentru interesele şi onoa­rea naţiunii lor, duelul, cu formele lui medievale, rămâne un caraghioslâc. Dar dacă cineva a primit să iase pe teren şi o ia la fugă în ultimul mo­ment, cerând scuze sau uitând chiar şi atâta, este mai caraghios decât cei cari adoptă acest sistem medieval de a aranja diferendele. Ori ce a făcut presa maghiară aservită partidului maghiar ? A primit să discute cu noi problema ungară şi minoritară, şi­ a doua zi, înţelegând, că rămâne bă­tută, o ia la fuga sănătoasă şi nu-i pasă de ruşine. La alegeri, partidul maghiar, care nu are altă preocupare decât să ser­vească acţiunea iredentistă, pentru obţinerea unor mandate de consilieri comunali sau parlamentari, dă zor la încheierea acordurilor şi pacturilor e­­lectorale. Cu d. Tancred, cu d. Goga cu naţional-ţărăniştii, cu saşii, cu ori­cine, dar fără pacturi nu există viaţă. Maghiarii votează cu entuziasm pen­tru listele partidelor româneşti. Dar îndată­ ce trec alegerile, acelaş partid maghiar atacă, critică şi spumegă cu violenţă împotriva tovarăşilor de ieri. Aşa s’a întâmplat după pactul de la Ciucea, aşa cu liberalii, aşa cu d. Ma­niu. La congrese apoi se ridică pe rând şampionii, cari au fost aleşi pe listele româneşti şi fac declaraţiuni belicoase. Acolo vorbesc pentru naivi şi pentru stăpânii lor sufleteşti de peste hotare. In parlament iarăşi sunt inexistenţi parlamentarii maghiari. Nu-i auzi decât pe domnii Wilier, pe d. Gyárfás şi iarăşi pe d. Wilier şi ia­răşi pe d. Gyárfás. Şi fireşte nici dela ei nu auzi declaraţiuni îndrăsneţe ca la Satu-Mare. Noi revenim asupra tezei noastre. Minoritarii de la noi se bucură de un tratament excepţional de favorabil. Nu vom vorbi de situaţiile din cele­lalte state succesorale, nu vom aminti nici de Italia, ci ne mărginim să ară­tăm situaţia din Ungaria, unde cetă­ţenii „liberi“, sunt trataţi cu mult mai prost, decât ungurii „subju­gaţi“!?) din România, întrebăm pe cei mai avansaţi ideologi ai liberalis­mului politic, se poate cere de la noi mai mult ? Şi întrebăm din nou presa maghia­ră de la noi pentru cari motive ocoleş­te discutarea problemei ? E cuviincios să declari solemn, că domnii Mirones­cu, Titulescu şi Maniu au rostit un neadevăr şi când ţi se cere să dove­deşti, să te faci chinez şi să râzi în pumni ? Şijgajja Partidul maghiar acuză, dar nu dovedeşte . - V­. . li " Laşi iar alegeri, vileji la ttongresefslfl­eilstenp-in Parlament - Presa maghiara arunca peste bord polemica asupra problemei negare . Rămâne chestie deschisă discutarea formulei noastre: sun­tem datori românii sa tratăm mai bine pe ungurii dela noi decât cum sunt tratate minorităţile d in Ungaria sau chiar ce­tăţenii unguri deacolo? Am citit şi am recitit numărul cel mai proaspăt al ziarului „Cuvântul“. Nici o vorbă despre telegrama către d. Oprea, despre cambiile dlui Vidrighin şi despre antagonismele între chemărişti şi conducerea partidului. Va să zică, sunt chestiuni, cari pentru d. Nae Ionescu au devenit un fel de tabu. Sau dacă vreţi funie în casa spânzuratului. Dar noi credem, că lista chestiunilor anumite se va mai întregi. Şi la urmă nu se va citi în coloanele „Cuvântului” decât despre revoluţiile din America de sud şi­ despre expediţii ştiinţifice la polul nordic. • * • Dlui Tancred îi trebuie un chibrit pen­tru ca să aprindă ţara. Richard al trei­lea a cerut un cal. D. Nae cere o sumu­­lică din fondurile secrete. Fiecare cum poate. Toţi aceştia însă sunt şi au fost ghi­nionişti. Fiindcă şi Richard a­lll-lea s’a trezit prea târziu, când nu mai era nici un cal viu pe câmpul de luptă. Şi d. Tancred cere acum un chibrit, când ştie, că chibriturile sunt concesionate. d. Nae trebuie să ştie, că fondurile secrete au secat. • * • Fratele chemărist Bazil Gruia a deve­nit centrul preocupărilor averescane. Probabil deţine cheia misterioasă a cele­brităţii. Regretatul Brătianu îl acuză pe d. Averescu de trădare. D. general tace. Profesorul N. Iorga îl acuză la congre­sul de la Alba-Iulia pentru omorârea ţă­ranilor în anul 1907. D. general Ave­rescu tace. Toate ziarele de câte ori le vi­ne la socoteală vorbesc de cei 11.000 morţi în legătură cu răscoala de la 1907. D. Averescu nu scoate o vorbă. Dar iată că d. Bazil Gruia, redactor la „Chemarea“ face o aluzie vagă la is­prava dlui general Averescu, care între timp a devenit mareşal. Şi îndată ce a­­pare articolul d. mareşal se sesizează- Jurisconsulţii partidului sunt mobilizați, textele de legi sunt analizate, comitetul se întrunește, biroul reclamă. Și vom avea o desbatere ala Dreyfuss. Acum în 10 Noembrie. Și să mai spună cineva, că d. Gruia nu-i om norocos. .. ECOUL REVOLUŢIEI LUI HOREA ÎN ŢINUTUL SOMEŞULUI de: G. Mânzat Dovezi nouă, cari ies la iveală din zi în zi, ne arată, că mişcările de libertate ale ţărănimei române întâmplate în anul 1784, n­’au rămas izolate în locurile unde s’au des­făşurat evenimentele de cari are ştire isto­ria, ci s’au manifestat în toate colţurile Ar­dealului locuite de români. Valurile acestei zguduiri sociale, cari s’au sfârşit atât de tra­gic pentru iobăgime, au atins şi ţărănimea din ţinutul Someşului aprinzând ca dintr'o scânteie focul ce mijea în sufletele greu în­cercate de nedreptăţile şi împilările secu­lare. Populaţia acestui ţinut, deşi era aproape izolată de centrele de unde porneau miş­cările cu caracter naţional, pururea şi-a pă­strat intactă puterea atavică, sentimentul mândriei naţionale, şi urmărea cu viu in­teres tot ceea ce se petrecea în centrul ro­mânismului ardelean, la o considerabilă de­părtare de dânşii. Legăturile sufleteşti între românii de la şesuri şi dintre cei ce locuiau în creierii munţilor, apoi între cei de din­colo şi dincoace de Carpaţi existau, de când există şi poporul românesc. O întâmplare în­semnată din viaţa poporului ce se petrecea în munţii Abrudului ori în Zarand, în scurt timp se ştie şi era comentată de ţăranii de pe Someş şi Maramureş. Şi e curios, că a­­ceastă ţărănime, care n’a avut ocazia să iasă în afara hotarului unde vecinie îşi răs­turna glia, ori în cel mai bun caz frecventa târgurile din oraşul apropiat — nu rămânea indiferentă nici de evenimentele, cari se pe­treceau în Moldova ori Muntenia. O dovadă eclatantă despre aceasta ni-o dau iobagii o­­raşului Dej din comuna Cetan, cari auzind că Mihaiu Viteazul a trecut în Ardeal, au fugit dela stăpân şi unii dintre ei au ajuns chiar la Copşa-mică *). In ce priveşte apei contactul dintre poporul de aici şi cel din Moldova, acela a fost neîntrerupt, a fost mai intenziv însă începând dela anul 1700 In decursul veacului al XVIII-lea aproape nu era comună în Valea Someşului, care să nu ’) Arh. o Dej­a. doc. din a. 1615. *) Din ţinutul Romanului aduce acasă pe la 1814 mai mulţi someşeni plutonierul grănicer Şuteu (Arh. jud. Soma). fi avut vre-un locuitor emigrat în Moldova, cu deosebire „în ţinutul Romanului” ‘). Pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea când bân­­tue foametea prin ţinuturile Someşului e­­migrarea să făcea în massă 3), iar pentr cei ce voiau să se hirotonească, trecerea mun­ţilor în Moldova era un uz vechiu4) Acest popor ,pregătit sufleteşte pentru li­bertate prin însăşi soartea-i maşteră de care a avut parte, n’a rămas nepăsător faţă­ de marile evenimente cari se petreceau în munţii lui Horea şi încă la începutul anului 1784 se obsearvă la ţărănimea de pe So­meş o nelinişte care devine mai pronunţată în vara şi toamna acestui an când se face conscrierea populaţiei din judeţ şi isbucnise şi răscoala lui Horea. Poporul nu ştia sco­pul acestei conscrieri şi unde nu mai avea ocaziune, se subtrăgea de sub controlul au­torităţilor. După raportul comisarului Deési, abia s’a putut face conscripția în 3—4 sate din jurul Lăpuşului „după ceialalţi am um­blat — scrie dânsul, — şi cu mult năcaz abia s’au putut sfătui să se înscrie ; ne am oprit la Stoiceni şi Dobric, pentrucă aceştia ar vrea să se militarizeze şi dacă ar primi arme, nimenea nu i-ar putea înfrâna, deşi sunt oameni cu stare­­bună şi fac puţină ro­botă..., iar în Chiuieşti s’a pornit deja „po­mana lui Horea’’. Conscripţia de fapt a fost s) Prot. jud. Someş a. 1782. 4) Ib. In a. 1767 trec în Moldova pentru hi­­rotonire Pop Vartolomeu din Leleşti şi Pop Du­mitru din SănmArgita paie pe foc şi a grăbit numai izbucnirea ne­­mulţămirii, care s’a limitat­­ o manifes­taţie foarte demnă de caracterul blând al po­porului locuitor în acest® ţinuturi, şi avea un caracter mai mult de o demonstraţie pacinică şi puţin periculoasă. Nemulţumirile s’au manifestat în mod mai pronunţat în comunele Chiuieşti, Căşoiu, Rugăşeşti, Să­­lişca, Cuzdrioara şi Urişor. Ca instigatori erau bănuiţi militarii din Zagra, aceasta însă o desminte coloneull Schkum raportând autorităţilor judeţene din Dej că nu ştie nu­mele instigatorilor deci în zădar îi ciută. 6) Nici în aceste sate însă n’a degenerat revo­luţia, deoparte pentrucă disordinea nu era în firea poporului de altă parte era aproape armata imperială care staţiona în Dej, iar mai mult efect a avut asupra ţărănimii de­cretul Guberniului publicat în toate comu­nele judeţului. Acest decret scris în limba română avea o putere destul de ademeni­­toare pentru denunţiatori. Avea următorul cuprins : „După ce a înţeles o Preasfinţita Che­­saro-Crăiască şi apostolicească mărire acea fărădelege şi plină de răutate turburare ce s’a făcut în unele locuri prin oarecari dintre rumâni aşişderea şi alte foarte rele silnicii şi răpiri, pre­cum milostiveşte a poruncit ca fără de zăbavă şi fără nici o milă pe unii tur- 5) Ib. Venim est, quod nominibus horum mili­tam non notus, admodum grave irit ut exqui­­rantur ... etc. burători ca aceia să-i pedepsească așa precum marea milă a hotărât ca trei­­sute de galbini cinste sau cum se zice colac să i-se dea la unul ca acela, care pe unul sau altul dintre corifei, adecă dintraceia cari sunt căpetenii şi îndem­­nători acestei răutăţi îl va prinde şi prins îl va da înainte. Această dară preamilostivă a Înălţatei Împărăţii re­zoluţie sau hotărâre din porunca Impă­­rătu Sul crăiescul guverniu prin acest Patenis tutur cărora se cuvine vruta a o face de ştire. Dat în Sibiiu în zilele 23 Novembrie a. 1784.6­. Samuil de Bruckenthal Guy. Populaţia din comunele amintite s’a adu­nat cu toate acestea la o consfătuire în care au hotărât să ceară arme dela ofiţerii im­periali, să ceară bucate şi ştergerea iobăgiei dela împăratul, în schimb dânşii Îşi oferă împărăţiei pământurile cari le biruiesc. La consfătuire au luat parte Boţea Tanase, Frenţ Dumitru, Tămaş Alexa, Ilieş Onuţ şi Prodan Pintea din Chiuieşti, Muncelean Mi­haiu din Sălisca, Precup Pop primar comu­nal, Pura Alexa, Vancea Simeon, Prund­iş loan, Pura Dumitru, Pura Petre, Pura Di­m­­iar­, Dregan Mihaiu, Mânzat Lupu, Bujor Alexa, Prunduş Teodor, Daboc loan şi Hăş­­măşan George din Căşeiu, iar din Cuzirioa­­ra Niste Grigore. Umblând din casă în casă au comunica­t hotărârile luate în adunare tu­turor locuitorilor. Acestea au fost primite 6) D­. a. 1784, rwm-i-------r.......-T-TTT-T-n—­ Bέ0. Sâmbătă, 1 Noi­m­vrie 1930 Naţional-ţărănismul este acea doctrină, sau mai exact acel cu­rent politic-social, care pe bazele democraţiei şi ale civilizaţiei, urmăreşte desvoltarea societăţii româneşti, spre forme sociale superioare. CLIPE SI VEACURI Intrarea lui ramal» «Iba-lalia­­ Nocmvrle »99 După strălucita biruinţă de la Şelimbăr, Mihai Viteazul porni spre Alba-Iulia. Satele prin cari a trecut l-au primit cu daruri, salve de puşti şi frenezie de entuziasm. Locuitorii Albei-Iulii l-au întâmpinat cale de-o leghe în frunte cu e­­piscopul catolic Dimitrie Naprazdi, înconjurat de întreg clerul, urându-i fericire şi domnie lun­­gă asupra Ardealului. Ceremonia intrării trium­fale a fost impresionantă şi de­ un lux orbitor, demn de măreţia şi importanţa clipei istorice, pe care sufletul ambiţios al voevodului a dez­mierdat-o ani dearândul. Dela poartă Sfântul Gheorghe, prin care s‘a făcut memorabila intra­re, până la palatul domnesc, două şiruri de sol­daţi cu ochii scăpărători de solemnitatea mo­mentului, străjuiau calea. In dosul lor miile poporului se zgăiau curioşi la alaiul sărbătoresc, care înainta domol în frunte cu episcopul cato­lic şi clerul Capitalei. După el urmau corpora­­ţiunile oraşului, apoi o bandă de muzici cu trâmbiţe, tobe de oţel turceşti, flaute şi fluere. In urma orchestrei, pe­ un cal alb, Înconjurat de opt copii de casă, îmbrăcaţi cu mare eleganţă, venea Domnul, Mihai Cuceritorul. „Purta pe cap un calpac unguresc, împodobit cu o iulie nea­gră, cu pene de cocor, legată cu o copcă de aur, o mantie lungă, albă, de mătase, ţesută cu fir, având pe laturi ţesuţi vulturi de aur. O tunică albă de aceeaş materie; lungi ciorapi de mătase albi, cusuţi cu pietre scumpe şi cizme de saftian galben; de brâu îi atârna o pală de Taban, îm­podobită cu aur şi rubine". Alături de el, desfă­cute şi plecate la pământ, steagurile lui Andrei. Batori, capturate la Şelimbăr. In urma lui zece lăutari cântând cântece naţionale. Apoi opt seizi duceau de frâu opt cai acoperiţi cu şele pre­ţioase, lucrate în aur şi argint, împodobiţi la cap cu pene mari. Cortegiul era încheiat de bo­ieri, ofiţeri, călări şi trupe de soldaţi. In ura­­lele mulţimii, în sunet de muzici şi glas săr­bătoresc de clopot, primul domnitor al tuturor românilor, proiectând în sfinţenia clipei pe zări­le viitorului idealul unui neam, trase la palatul domnesc, iar oştirea în linişte se risipi pe la ospătării şi sălaşuri. AZLEC Azi , a s­cap­ie a­zi vccfind d. Lepădata tace D. Alexandra Lepfictatu a fost lorghist până In mo­mentul când cu ajutorul dlui prof. lorga a ajuns profe­sor la Universitate. A devenit apoi colaboratorul ziaru­lui „Patria“, până In momentul când d. Brătianu a în­ceput recrutările In Ardeal. A devenit fervent liberal pentru un portofoliu. Acest d. Lepădatu dă directivele unui ziar la Cluj. Acest ziar acum sunt şeapte zile, a afirmat că d. Maniu ar fi dorit să fie sărbătorit cu prilejul jubileului Univer­sităţii. A afirmat, că d. Rector Iuliu Haţieganu, a inter­venit pe lângă d. Maniu să renunţe la acest­­gând. Dar d. Maniu a refuzat să renunţe, stăruind în sărbătorirea dsale. L-am invitat atunci pe d. Lepădatu să binevoiască a-fi dovedi afirmaţiunile, sau să dea ordin ziarului „Na­ţiunea“, să vină cu dovezi. Şaapte zile au trecut şi d. Lepădatu preferă să tacă. Până când ?

Next