Patria, noiembrie 1930 (Anul 12, nr. 234-258)
1930-11-01 / nr. 234
Anul al xn-lea. No 231 Lei 3 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Cluj, Strada Rugina Muia No. SA Taliiaa • 1 Redactia V1 administratia 13* * *31 IW*IM, Diracţiunea — — — 13-34 DIRECŢIA POLITICĂ: Comitetul de plată al partidului naţional-ţărănesc, lecţia Ardealului. ABONAMENT ANUAL: Profesiuni libere------------Lei 800 Funcționari -----------------„ 700 Autorități fi institutiuni — „ 1600 In atrăinătata dublu. ,.\UVECA Ceîv7^.% 'Vs. a „JtSOCMT/mi" In jurul revenirii dlui Stere de: ZAHARIA BOILA Se zice, ca basarabenii se agită din nou. In unele ziare, a căror legături cu d. Stere sunt notorii, apar ,din când în când articole, știri, reportagii, cari toate conclud la o mişcare ce ar exista pentru reintrarea, rechemarea sau reprimirea dlui Stere în partidul naţional-ţărănesc. Ni se spune, că basarabenii nu pot exista fără d. Stere, că basarabenii nu pot concepe o participare la guvernare iară d. Stere şi nu pot face parte din partidul naţional-ţărănesc fără d. Stere. Pupăză pe colac, mai cetim şi ameninţarea, că d. Stere va porni la atac. Înainte de toate să restabilim faptele cu privire la plecarea dlui Stere din partid, D. Stere a demisionat din partidul naţional-ţărănesc, în momentul, când s’a pornit împotriva lui, pentru atitudinea sa din timpul răsboiului, o acţiune violentă. Abia demisionat d. Stere a început publicarea un un voluminos act de acuzare împotriva conducerii partidului naţional-ţărănesc, recte a dlui Iuliu Maniu, în care îi aduce dlui Maniu învinuiri pentru acte politice şi de guvernământ, la care şi dsa a colaborat, direct sau indirect. I). Stere a ştiut să ocolească chestiunea sa personală, care este şi azi nelămurită sau cel puţin deschisă pentru multă lume. După demisia dlui Stere, o parte dintre basarabeni au declarat, că vor rămânea în partid fără nici o condiţie, alţii au declarat, că vor forma un grup aparte, dar vor sprijini guvernul, iar alţii, foarte puţini, au demisionat din partid, urmându-i întru toate pe d. Stere. Aşa fiind ar fi o imposibilitate morală ca d. Stere să revină, sa fie reprimit sau să fie rechemat în partid. Pentru id. Stere ar fi o imposibilitate să ceară reprimirea lui, fiindcă toate acele motive, cari au existat în luna Aprilie şi pentru cari d. Stere a părăsit partidul, există şi azi. Pentru partid este o imposibilitate rechemarea sau chiar reprimirea lui, fiindcă d. Stere după ce a ieşit din partid a pronunţat o critică foarte aspră la adresa conducerii partidului şi în speţă, a dlui Maniu. Prin urmare ori are dreptate d. Stere şi atunci trebuie să plece d. Maniu deodată cu rechemarea dlui Stere, ori nu are dreptate d. Stere şi atunci cum poate fi invitat în partid? Dar cum se împacă toate versiunile acestea cu intenţiunea dlui Stere de-a porni la un nou atac împotriva conducerii partidului şi chiar a guvernului? D. Stere ar face mai bine, dacă în loc de ofensivă s’ar apăra şi şi-ar lămuri singur chestiunea. In ce priveşte apoi atitudinea basarabenilor, să ni se permită să nu credemîn zvonurile, cari se colportează. Basarabenii sunt animaţi de principiile şi metodele democraţiei pure. Ori în acest caz, în faţa lor nu pot să primeze chestiunile de ordin personal. Soarta unei provincii nu poate fi legată de soarta unui om. Ori guvernul Mironescu sau partidul naţionalţărănesc îmbrăţişează şi promovează interesele Basarabiei şi atunci este indiferent pentru ei, care e situaţia dlui Stere. Ori aceste interese sunt neglijate, şi atunci nu pot susţinea guvernul - nici chiar în cazul, dacă partidul naţional-ţărănesc întreg va face mea culpa, şi îl va rechema pe d. Stere în partid. D. Stere a avut şi cu ocazia alegerii de Regent şi în chestia restaurării o atitudine, care nu cadrează nici cu principiile democratice şi nici cu interesele Ţării. Astfel, situaţia dlui Stere după restauraţie s’a agravat în loc să se uşureze. Prin urmare azi ar fi mai puţine motive pentru ca reintrarea dlui Stereîn partid să aibă loc fără multă zguduire. Repetăm însă, soarta nici unei ţări şi nici a unei provincii nu poate fi legată de soarta unui om, oricât de genial şi popular ar fi el. Prin urmare datoria guvernului trebuie să fie să ocrotească interesele specifice ale Basarabiei şi să satisfacă dezideratele lor cu orice jertfă, cari nu ating onoarea Ţării. Atât şi nimic mai mult. Dar a spune, că toate chestiunile de ordin material şi moral trebuie să fie puse la o parte, şi d. Stere trebuie satisfăcut, căci altfel e o catastrofă în Basarabia, ar fi să exagerăm mult, foarte mult, adevărata, situaţie din Basarabia. Zaharia Boila Consiliul de miniştrii se va ocupa de situația din Basarabia la baza raportului dlui Mihalache — Servieiul nostru special ■— BUCUREŞTI, 1. — D. ministru de interne Ioan Mihalache a terminat ancheta ce a interprins-o timp mai îndelungat prin Basarabia. Studiind la faţa locului nevoile populaţiei şi necesităţile urgente ale provinciei, d. Mihalache când se va întoarce în Capitală urmează să întocmească un raport asupra celor constatate, raport ce va fi dezbătut în proxima întrunire a Consiliuluide miniştri. In primul rând se vor căuta măsuri pentru soluţionarea problemelor de ordin economic și administrativ. 1Cerşetoria Au început ploile toamnei, dese şi reci, cu ceaţă pe case şi băltoace pe străzi. Grijulii şi grăbiţi, oamenii au început aprovizionările, pentru că iarna ne bate în prag şi cine ştie cât ne va stăpâni. Necazurile se plimbă pe uliţi iar în casele săracilor mizeria, a început să se simtă bine. Atâtea gânduri şi nevoi şi atâta sărăcie pretutindeni. Iar în cadrul acesta trist şi posomorât, cu nori de plumb pe cer şi asfalturi umede, zdrenţuiţii vieţii au început să apară în ploile de Octomvrie, desculţi şi goi, cerşind pomana trecătorului, milostiv. In colţuri de stradă şi la uşe de biserici, ologi şi schilavi îşi întind mâinile învineţite de frig şi cerşesc. E un spectacol sfâşietor de tragic şi crud. Să vezi foamea şi durerea urlând în cârje şi târându-se pe brânci. Cine nu se milostiveşte de aceşti bătuţi ai sorţii? Dar nu mai putem vedea tablourile acestea dureroase. Să venim în ajutorul lor. Să venim, fără îndoială. Dar altcum! Nu cu obolul pe care îl aruncăm zilnic în pălăriile lor soioase sau bucătara de pâine dată la bucătărie. Sunt prea vinete rănile lor şi prea străvezii feţele lor, bătute de ploi şi lihnite de foame, ca să-i ajutăm, aşa cum ar trebui. Ştim, că Primăria susţine un azil de săraci. Nu s’ar putea să fie încuartiruiţi acolo toţi aceşti oropsiţi ai sorţii? S’ar găsi apoi şi suflete bune cari să contribuie la susţinerea lor cu îmbrăcăminte şi rufe. Avem doar atâtea societăţi de binefacere, conduse cu mult zel şi pricepere de femei contabile. S’ar bucura fără îndoială şi de sprijinul acestora, mai cu seamă că programul lor le impune şi ajutorarea acestor nenorociţi. Şi am scăpa de cotidianele spectacole ale mizeriei, de pe străzile Clujului. Şi le-am, face şi lor un bine, dându-le un adăpost pentru greul iernii, şi un adăpost în contra bătăii vântului năprasnic şi al ploilor de toamnă. v. d. ■xax— TAXA POȘTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR NO. 11170/929 p» ■ Noi nu suntem pentru aranjarea diferendelor de onoare pe cale cavalerească. După războiul mondial, în care zi de zi milioane de oameni şi-au expus viaţa pentru interesele şi onoarea naţiunii lor, duelul, cu formele lui medievale, rămâne un caraghioslâc. Dar dacă cineva a primit să iase pe teren şi o ia la fugă în ultimul moment, cerând scuze sau uitând chiar şi atâta, este mai caraghios decât cei cari adoptă acest sistem medieval de a aranja diferendele. Ori ce a făcut presa maghiară aservită partidului maghiar ? A primit să discute cu noi problema ungară şi minoritară, şi a doua zi, înţelegând, că rămâne bătută, o ia la fuga sănătoasă şi nu-i pasă de ruşine. La alegeri, partidul maghiar, care nu are altă preocupare decât să servească acţiunea iredentistă, pentru obţinerea unor mandate de consilieri comunali sau parlamentari, dă zor la încheierea acordurilor şi pacturilor electorale. Cu d. Tancred, cu d. Goga cu naţional-ţărăniştii, cu saşii, cu oricine, dar fără pacturi nu există viaţă. Maghiarii votează cu entuziasm pentru listele partidelor româneşti. Dar îndată ce trec alegerile, acelaş partid maghiar atacă, critică şi spumegă cu violenţă împotriva tovarăşilor de ieri. Aşa s’a întâmplat după pactul de la Ciucea, aşa cu liberalii, aşa cu d. Maniu. La congrese apoi se ridică pe rând şampionii, cari au fost aleşi pe listele româneşti şi fac declaraţiuni belicoase. Acolo vorbesc pentru naivi şi pentru stăpânii lor sufleteşti de peste hotare. In parlament iarăşi sunt inexistenţi parlamentarii maghiari. Nu-i auzi decât pe domnii Wilier, pe d. Gyárfás şi iarăşi pe d. Wilier şi iarăşi pe d. Gyárfás. Şi fireşte nici dela ei nu auzi declaraţiuni îndrăsneţe ca la Satu-Mare. Noi revenim asupra tezei noastre. Minoritarii de la noi se bucură de un tratament excepţional de favorabil. Nu vom vorbi de situaţiile din celelalte state succesorale, nu vom aminti nici de Italia, ci ne mărginim să arătăm situaţia din Ungaria, unde cetăţenii „liberi“, sunt trataţi cu mult mai prost, decât ungurii „subjugaţi“!?) din România, întrebăm pe cei mai avansaţi ideologi ai liberalismului politic, se poate cere de la noi mai mult ? Şi întrebăm din nou presa maghiară de la noi pentru cari motive ocoleşte discutarea problemei ? E cuviincios să declari solemn, că domnii Mironescu, Titulescu şi Maniu au rostit un neadevăr şi când ţi se cere să dovedeşti, să te faci chinez şi să râzi în pumni ? Şijgajja Partidul maghiar acuză, dar nu dovedeşte . - V. . li " Laşi iar alegeri, vileji la ttongresefslfleilstenp-in Parlament - Presa maghiara arunca peste bord polemica asupra problemei negare . Rămâne chestie deschisă discutarea formulei noastre: suntem datori românii sa tratăm mai bine pe ungurii dela noi decât cum sunt tratate minorităţile d in Ungaria sau chiar cetăţenii unguri deacolo? Am citit şi am recitit numărul cel mai proaspăt al ziarului „Cuvântul“. Nici o vorbă despre telegrama către d. Oprea, despre cambiile dlui Vidrighin şi despre antagonismele între chemărişti şi conducerea partidului. Va să zică, sunt chestiuni, cari pentru d. Nae Ionescu au devenit un fel de tabu. Sau dacă vreţi funie în casa spânzuratului. Dar noi credem, că lista chestiunilor anumite se va mai întregi. Şi la urmă nu se va citi în coloanele „Cuvântului” decât despre revoluţiile din America de sud şi despre expediţii ştiinţifice la polul nordic. • * • Dlui Tancred îi trebuie un chibrit pentru ca să aprindă ţara. Richard al treilea a cerut un cal. D. Nae cere o sumulică din fondurile secrete. Fiecare cum poate. Toţi aceştia însă sunt şi au fost ghinionişti. Fiindcă şi Richard alll-lea s’a trezit prea târziu, când nu mai era nici un cal viu pe câmpul de luptă. Şi d. Tancred cere acum un chibrit, când ştie, că chibriturile sunt concesionate. d. Nae trebuie să ştie, că fondurile secrete au secat. • * • Fratele chemărist Bazil Gruia a devenit centrul preocupărilor averescane. Probabil deţine cheia misterioasă a celebrităţii. Regretatul Brătianu îl acuză pe d. Averescu de trădare. D. general tace. Profesorul N. Iorga îl acuză la congresul de la Alba-Iulia pentru omorârea ţăranilor în anul 1907. D. general Averescu tace. Toate ziarele de câte ori le vine la socoteală vorbesc de cei 11.000 morţi în legătură cu răscoala de la 1907. D. Averescu nu scoate o vorbă. Dar iată că d. Bazil Gruia, redactor la „Chemarea“ face o aluzie vagă la isprava dlui general Averescu, care între timp a devenit mareşal. Şi îndată ce apare articolul d. mareşal se sesizează- Jurisconsulţii partidului sunt mobilizați, textele de legi sunt analizate, comitetul se întrunește, biroul reclamă. Și vom avea o desbatere ala Dreyfuss. Acum în 10 Noembrie. Și să mai spună cineva, că d. Gruia nu-i om norocos. .. ECOUL REVOLUŢIEI LUI HOREA ÎN ŢINUTUL SOMEŞULUI de: G. Mânzat Dovezi nouă, cari ies la iveală din zi în zi, ne arată, că mişcările de libertate ale ţărănimei române întâmplate în anul 1784, n’au rămas izolate în locurile unde s’au desfăşurat evenimentele de cari are ştire istoria, ci s’au manifestat în toate colţurile Ardealului locuite de români. Valurile acestei zguduiri sociale, cari s’au sfârşit atât de tragic pentru iobăgime, au atins şi ţărănimea din ţinutul Someşului aprinzând ca dintr'o scânteie focul ce mijea în sufletele greu încercate de nedreptăţile şi împilările seculare. Populaţia acestui ţinut, deşi era aproape izolată de centrele de unde porneau mişcările cu caracter naţional, pururea şi-a păstrat intactă puterea atavică, sentimentul mândriei naţionale, şi urmărea cu viu interes tot ceea ce se petrecea în centrul românismului ardelean, la o considerabilă depărtare de dânşii. Legăturile sufleteşti între românii de la şesuri şi dintre cei ce locuiau în creierii munţilor, apoi între cei de dincolo şi dincoace de Carpaţi existau, de când există şi poporul românesc. O întâmplare însemnată din viaţa poporului ce se petrecea în munţii Abrudului ori în Zarand, în scurt timp se ştie şi era comentată de ţăranii de pe Someş şi Maramureş. Şi e curios, că această ţărănime, care n’a avut ocazia să iasă în afara hotarului unde vecinie îşi răsturna glia, ori în cel mai bun caz frecventa târgurile din oraşul apropiat — nu rămânea indiferentă nici de evenimentele, cari se petreceau în Moldova ori Muntenia. O dovadă eclatantă despre aceasta ni-o dau iobagii oraşului Dej din comuna Cetan, cari auzind că Mihaiu Viteazul a trecut în Ardeal, au fugit dela stăpân şi unii dintre ei au ajuns chiar la Copşa-mică *). In ce priveşte apei contactul dintre poporul de aici şi cel din Moldova, acela a fost neîntrerupt, a fost mai intenziv însă începând dela anul 1700 In decursul veacului al XVIII-lea aproape nu era comună în Valea Someşului, care să nu ’) Arh. o Deja. doc. din a. 1615. *) Din ţinutul Romanului aduce acasă pe la 1814 mai mulţi someşeni plutonierul grănicer Şuteu (Arh. jud. Soma). fi avut vre-un locuitor emigrat în Moldova, cu deosebire „în ţinutul Romanului” ‘). Pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea când bântue foametea prin ţinuturile Someşului emigrarea să făcea în massă 3), iar pentr cei ce voiau să se hirotonească, trecerea munţilor în Moldova era un uz vechiu4) Acest popor ,pregătit sufleteşte pentru libertate prin însăşi soartea-i maşteră de care a avut parte, n’a rămas nepăsător faţă de marile evenimente cari se petreceau în munţii lui Horea şi încă la începutul anului 1784 se obsearvă la ţărănimea de pe Someş o nelinişte care devine mai pronunţată în vara şi toamna acestui an când se face conscrierea populaţiei din judeţ şi isbucnise şi răscoala lui Horea. Poporul nu ştia scopul acestei conscrieri şi unde nu mai avea ocaziune, se subtrăgea de sub controlul autorităţilor. După raportul comisarului Deési, abia s’a putut face conscripția în 3—4 sate din jurul Lăpuşului „după ceialalţi am umblat — scrie dânsul, — şi cu mult năcaz abia s’au putut sfătui să se înscrie ; ne am oprit la Stoiceni şi Dobric, pentrucă aceştia ar vrea să se militarizeze şi dacă ar primi arme, nimenea nu i-ar putea înfrâna, deşi sunt oameni cu starebună şi fac puţină robotă..., iar în Chiuieşti s’a pornit deja „pomana lui Horea’’. Conscripţia de fapt a fost s) Prot. jud. Someş a. 1782. 4) Ib. In a. 1767 trec în Moldova pentru hirotonire Pop Vartolomeu din Leleşti şi Pop Dumitru din SănmArgita paie pe foc şi a grăbit numai izbucnirea nemulţămirii, care s’a limitat o manifestaţie foarte demnă de caracterul blând al poporului locuitor în acest® ţinuturi, şi avea un caracter mai mult de o demonstraţie pacinică şi puţin periculoasă. Nemulţumirile s’au manifestat în mod mai pronunţat în comunele Chiuieşti, Căşoiu, Rugăşeşti, Sălişca, Cuzdrioara şi Urişor. Ca instigatori erau bănuiţi militarii din Zagra, aceasta însă o desminte coloneull Schkum raportând autorităţilor judeţene din Dej că nu ştie numele instigatorilor deci în zădar îi ciută. 6) Nici în aceste sate însă n’a degenerat revoluţia, deoparte pentrucă disordinea nu era în firea poporului de altă parte era aproape armata imperială care staţiona în Dej, iar mai mult efect a avut asupra ţărănimii decretul Guberniului publicat în toate comunele judeţului. Acest decret scris în limba română avea o putere destul de ademenitoare pentru denunţiatori. Avea următorul cuprins : „După ce a înţeles o Preasfinţita Chesaro-Crăiască şi apostolicească mărire acea fărădelege şi plină de răutate turburare ce s’a făcut în unele locuri prin oarecari dintre rumâni aşişderea şi alte foarte rele silnicii şi răpiri, precum milostiveşte a poruncit ca fără de zăbavă şi fără nici o milă pe unii tur- 5) Ib. Venim est, quod nominibus horum militam non notus, admodum grave irit ut exquirantur ... etc. burători ca aceia să-i pedepsească așa precum marea milă a hotărât ca treisute de galbini cinste sau cum se zice colac să i-se dea la unul ca acela, care pe unul sau altul dintre corifei, adecă dintraceia cari sunt căpetenii şi îndemnători acestei răutăţi îl va prinde şi prins îl va da înainte. Această dară preamilostivă a Înălţatei Împărăţii rezoluţie sau hotărâre din porunca Impărătu Sul crăiescul guverniu prin acest Patenis tutur cărora se cuvine vruta a o face de ştire. Dat în Sibiiu în zilele 23 Novembrie a. 1784.6. Samuil de Bruckenthal Guy. Populaţia din comunele amintite s’a adunat cu toate acestea la o consfătuire în care au hotărât să ceară arme dela ofiţerii imperiali, să ceară bucate şi ştergerea iobăgiei dela împăratul, în schimb dânşii Îşi oferă împărăţiei pământurile cari le biruiesc. La consfătuire au luat parte Boţea Tanase, Frenţ Dumitru, Tămaş Alexa, Ilieş Onuţ şi Prodan Pintea din Chiuieşti, Muncelean Mihaiu din Sălisca, Precup Pop primar comunal, Pura Alexa, Vancea Simeon, Prundiş loan, Pura Dumitru, Pura Petre, Pura Dimiar, Dregan Mihaiu, Mânzat Lupu, Bujor Alexa, Prunduş Teodor, Daboc loan şi Hăşmăşan George din Căşeiu, iar din Cuzirioara Niste Grigore. Umblând din casă în casă au comunicat hotărârile luate în adunare tuturor locuitorilor. Acestea au fost primite 6) D. a. 1784, rwm-i-------r.......-T-TTT-T-n— BÎ0. Sâmbătă, 1 Noimvrie 1930 Naţional-ţărănismul este acea doctrină, sau mai exact acel curent politic-social, care pe bazele democraţiei şi ale civilizaţiei, urmăreşte desvoltarea societăţii româneşti, spre forme sociale superioare. CLIPE SI VEACURI Intrarea lui ramal» «Iba-lalia Nocmvrle »99 După strălucita biruinţă de la Şelimbăr, Mihai Viteazul porni spre Alba-Iulia. Satele prin cari a trecut l-au primit cu daruri, salve de puşti şi frenezie de entuziasm. Locuitorii Albei-Iulii l-au întâmpinat cale de-o leghe în frunte cu episcopul catolic Dimitrie Naprazdi, înconjurat de întreg clerul, urându-i fericire şi domnie lungă asupra Ardealului. Ceremonia intrării triumfale a fost impresionantă şi de un lux orbitor, demn de măreţia şi importanţa clipei istorice, pe care sufletul ambiţios al voevodului a dezmierdat-o ani dearândul. Dela poartă Sfântul Gheorghe, prin care s‘a făcut memorabila intrare, până la palatul domnesc, două şiruri de soldaţi cu ochii scăpărători de solemnitatea momentului, străjuiau calea. In dosul lor miile poporului se zgăiau curioşi la alaiul sărbătoresc, care înainta domol în frunte cu episcopul catolic şi clerul Capitalei. După el urmau corporaţiunile oraşului, apoi o bandă de muzici cu trâmbiţe, tobe de oţel turceşti, flaute şi fluere. In urma orchestrei, pe un cal alb, Înconjurat de opt copii de casă, îmbrăcaţi cu mare eleganţă, venea Domnul, Mihai Cuceritorul. „Purta pe cap un calpac unguresc, împodobit cu o iulie neagră, cu pene de cocor, legată cu o copcă de aur, o mantie lungă, albă, de mătase, ţesută cu fir, având pe laturi ţesuţi vulturi de aur. O tunică albă de aceeaş materie; lungi ciorapi de mătase albi, cusuţi cu pietre scumpe şi cizme de saftian galben; de brâu îi atârna o pală de Taban, împodobită cu aur şi rubine". Alături de el, desfăcute şi plecate la pământ, steagurile lui Andrei. Batori, capturate la Şelimbăr. In urma lui zece lăutari cântând cântece naţionale. Apoi opt seizi duceau de frâu opt cai acoperiţi cu şele preţioase, lucrate în aur şi argint, împodobiţi la cap cu pene mari. Cortegiul era încheiat de boieri, ofiţeri, călări şi trupe de soldaţi. In uralele mulţimii, în sunet de muzici şi glas sărbătoresc de clopot, primul domnitor al tuturor românilor, proiectând în sfinţenia clipei pe zările viitorului idealul unui neam, trase la palatul domnesc, iar oştirea în linişte se risipi pe la ospătării şi sălaşuri. AZLEC Azi , a scapie azi vccfind d. Lepădata tace D. Alexandra Lepfictatu a fost lorghist până In momentul când cu ajutorul dlui prof. lorga a ajuns profesor la Universitate. A devenit apoi colaboratorul ziarului „Patria“, până In momentul când d. Brătianu a început recrutările In Ardeal. A devenit fervent liberal pentru un portofoliu. Acest d. Lepădatu dă directivele unui ziar la Cluj. Acest ziar acum sunt şeapte zile, a afirmat că d. Maniu ar fi dorit să fie sărbătorit cu prilejul jubileului Universităţii. A afirmat, că d. Rector Iuliu Haţieganu, a intervenit pe lângă d. Maniu să renunţe la acestgând. Dar d. Maniu a refuzat să renunţe, stăruind în sărbătorirea dsale. L-am invitat atunci pe d. Lepădatu să binevoiască a-fi dovedi afirmaţiunile, sau să dea ordin ziarului „Naţiunea“, să vină cu dovezi. Şaapte zile au trecut şi d. Lepădatu preferă să tacă. Până când ?