Patria, iulie 1931 (Anul 13, nr. 151-167)
1931-07-11 / nr. 151
/ Á A POSTALA PLATINA ^ Of HUMBRAM No. 11178/1821 Aa«l «1: xm-ita Na. 151 SEDAOTIA «1 ADHDmnAtU dal ■trad* iUgfaui Mute Ma. It. |t Aávla. 1I-« DIRECTIA POLRIGii 0«nit«ttil de viată‘ al yaitidaíal națtenal uiinana, acdla Atdaalalai ABONAMENT ANUAL: Pitfaalaal Után « >— Lai M Famațlaaail •—>-->—• ii 71t AatazMIl |l teatlta|iaa! « IIN b abllmäteta dathL Lei 3 'liOr. Biblioteca Palatul D. lorga a declarat la Cameră că toată, viața'a fost contra votării legilor cu duiumul, dar acum e nevoit să o facă. — Nu vrea să piardă ocazia, recorului de viteză în materie legislativă! Spre dreapta sau spre stânga? Declarațiile publicate în ziarul Currentul și atribuite cui Aurel Vlad, au prwlus o mare impresie în toate cercurile politice și intelectuale. Dela üinceput, noi nu ne-am făcut nici-o iluzie asupra autenticității acestor declarații, cari dealtfel au și fost destaințite. Trebuie să iecunoaștem însă, că prin ele s’a sulerat o discuție care mi poate fi lipsită de interes și de utilitate pentru evoluția socială a României, mai ales împrejurarile politice dificile de astăzi Pretinsele declarații ale dlui Aurrel vlad, ridică la ordinea zilei o problemă fundamentală pentru așezarea viitoare a statului român- Partidul național-țărănesc nefiind o meschină coterie- politică, ci o vastă organizație de mase populare, orientarea lui la dreapta sau la stânga schimbă întreaga Mitopomie a țarii, lucru ce nu poate fi indiferent nici unui intelectual obișnuit să reflecteze. Numai să se explică, reacțiunea produsăîn toată presa din țară. In Adevărul de aseară d. Ghițu Pop, fost subsecretar ,de stat, ține o generoasă pledoarie pentru aceste masse populare, și prezintă dlui Aurel Tad omagiile unei întregi generații, la caii adăugăm și noi omagiile ce se cuvin unui luptător plin de francheță și de curaj. Intradevăr nouile tendințe sociale manifestate cu atăt de brutală sinceritate cu prilejul ultimelor alegeri generale, sunt hotărât opuse unei orientări, spre dreapta. In România unde clarificările sociale sunt puțin distincte și unde instinctul de clasă, abia își trăește aurora, categorisirea partidelor este mai mult artrara. E notoriu totuș faptul, că partidul liberal, ca reprezentant al latifundiarilor terieni înainte de reforma agrară, și ca reprezentant al plutocrației bancare după aceasta reformă, este un partid tipic de dreapta. întreg programul său de guvernare adus din uitate timpuri într-o societate complect tansformată de războiul mondial, este un program clasic reacționar cu perimate concepții economice cari răsunau atât de strident ,și mai apoi catastrofal, o în lumea nouă a interdependenții economice și politice ; program social bazat pe înguste concepții naționaliste, de un clericalismu sili genGaris, care a cioplit an de an din prestigiul Bisericei. Partidul liberal plusându-se de neurraezișul evoluției sociale a României a compromis orice autoritate în stat. Nu știu în ce măsură, acest partid mai reprezintă astăzi o realitate socială. Un lucru însă este cert, că în vechiul Regat a existat înainte de război o coaliție puternică împotriva masselor mizerabile și dezorganizate, coaliția, partidelor liberal și consemnlor. Lupta începută de grupul mic al ..generoșilor“ ,și dusă cu mult ereism vreme de douăzeci de ani, contra conspiratorrilor democrației, a fost o bătălie „fără morți și fără răniți“, o luptă, poate mai mult sentimentală. Ba, a eșuat din cauza neînțelegerii de către socialiști a structurii societății românești, desfășurând steagul unui marxism livresc prin grefarea unui socialism industrial pe un fond agrar. Ionel Brătianu a vroit să mențină și după război această coaliție, prin instituirea unei locotenențe averescană, care ținea locul partidului liberal, când acesta, pleca în concediu. Golul unui nou partid în vechiul Regat se resimțea mult și partidul țărănesc odată, creiat și-a făcut un drum prodigios, fiindcă era organul de canalizare al aspirațiilor populare, partidul protestatorilor sociali. Intre acest partid și puternica organizație politică, a Ardealului, ce se numea partidul național, s’a produs un fenomen natural de profundă, intermrenetrare mutuală, care a dus la fuziunea, ce nu poate și nu trebuie să se mai desfacă. Astfel fuziuna s a putea să fie compusă din bur’ghezimea rurală, — care dealtfel nici nu prea există și cu atât mai puțin ea n'a fost compusă niciodată din burghezimea libană, care e’a manifestat constant dmpottiva noastră. Ce împrejurar’e ar putea deci impune astăzi, când pozițiile partidelor au rămas aceleaș, cu mici deosebiri de nuanță, o orientare o a partidului național-țărănesc spre dreapta ! Să nu se uite, că protestul de zece ani al masseilor reprezentate prin partiduil național-țărănesc, contra partidului liberal, a fost în mod indirect și un protest contra capitalismului utural (aproape i mica formă a capitalismului român) reprezentat de către acest partid. După cum de asemenea, noul curent de stânga și de extrema stângă manifestatăfln lumea satelor la 1 iunie a acestui an nu este mărturisirea unei savante predilecții doctrinare asupra materialismului istoric, sau asupra plus-valutei, a cetățenilor cari au votat contra partidelor burgheze, ci el poate fi considerat mai de grabă ca forma cea mai netă de protestare, împotriva situației actuale. Pentru partidul național-țărănesc nu poate exista deci alternativa : la dreapta sau la stânga. Destinul acestui partid este să fie partid de stânga, să rămână și mai departe partidul masselor, și să organizeze marea procesiune democratică ce de pe acum se anunță a fi grandioasă, pentru binele și fericirea mulțimei. Pavel Pavel. Onvernalia facut apel In contra sentinței pronunțate In procesul Barilleann BUCUREȘTI. 10. - Ieri contenciosul administrativ de pe lângă Curtea de Apel din București, a rostit sentința în procesul intentat de d. Bintileani, fostul guvernator al Băncii naționale. Contenciosul a dat dreptate cauzei dini Buriileanu, reintegrându-l în post și obligând guvernul să-i plătească zilnic 5000 de lei pentru fiecare zi de la suspendare. Sentința a produs mare vâlvă în toate cerelurile politice. Guvernul Iorga a hotărât să facă apel în contra sentinței rostite. Cu aceasta guvernul actual se solidarizează cu fostul guvern Mironescu, care se știe că «din cauza sabotării tranșei a II, a împrumutului, a fost înlocuit cu d. Angelescu, actualul guvernator al băncii noastre de emisiune. L In ziua de 10 .Aprilie 1931, — însemnați-vă bine data, când s’a deslănțuit țicneala în țara, românească — d. lorga este adus la putere împotriva tuturor uzanțelor împotriva tuturor așteptărilor. Caracterul guvernului dsale, este fixat din prima zi, guvern în afară de partide, guvern de experți, cu sau fără parlament. Scopul: distrugerea sistemului de guvernare cu partidele. Mijloace semidictatoriale. Scopul final: dictatura pe față. Scopuri nemărturisite, mai multe.... Firește, că acest guvern a avut împotriva sa toate partidele politice. In afară de două: partidul german și partidul liberal ducist. Partidul german adera din două motive: întâi pentru că un membru fruntaș al partidului a fost numit ministru. Al doilea fiindcă acest guvern, unde Spiritul rector este d. Argetoianu, trece în fața lumii ca un guvern filogerman. Partidul liberal dueist încheie cartel cu guvernul. Motivele? Mărturisim, nici nu le cunoaștem și nici nu le pricepem. Cartel electoral, — considerând și anumite dispoziții ale actualei legi electorale — un partid încheie de obiceiu din două motive: 1. Dacă grupările cartelate sau una din ele e prea slabă, pentru că singură să se manifeste pe deplin. 2. dacă între partidele cartelate, există o omogenitate sau comunitate de vederi și interese. Astfel se poate explica în conformitate cu punctul 1, cartelul dintre steliști, ligiștii contra camerei și fracțiunea Omul Liber etc. Tot astfel se poate explica în baza punctului 1, cartelul dintre avereseani și iorghiști în anul 1928. Apoi cartelul diferitelor grupări ale minorităților etnice cu guvernul. Sau în baza punctului 2, se poate explica cartelul partidului național, pe care l-a încheiat în anul 1926 cu partidul țărănist. In, fine exemple »sunt multe. ~ DAR NU SPEȚA ? Liberalii duciști spun, că sunt tari, în tot cazul așa de tari să meargă singuri în alegeri. Iată noi, adversari politici, suntem gata să recunoaștem, că la începutul lunii Main (pentru că azi s’a schimbat situațial) liberalii duciști erau așa de tari, ca grupările iorghiste, argotoianiste, țepiste, împreună. Atunci? Rămâne motivul al doilea. Că anume, între liberali și între actualul guvern există o comunitate de interese și o simpatie reciprocă. Ca să zică, liberalii duciști au ajuns la convingerea, că sistemul cu partidele politice este, impropriu și ineficace în Țara Românească. Și mai departe, că singurul sistem de guvernare bun, ar fi cel dictatorial. In vederea acestui scop liberalii au încheiart cartel cu guvernul, chiar diminuuându-și pretentiunile lor, numai ea să ajute guvernul la izbândă. ASA AR FI LOGIC, ȘI RISCAM SA AFIRMAM, AȘA AR FI CINSTIT ȘI MORAL. Dar iată, că abia terminate alegerile, partidul liberal ducist dă din mâini și din picioare, și nu vrea să audă de vr’un acord politic cu guvernul. Fără ca să tragă însă...în mod urmare în pag. I. SItiMtia Cea mai mare escrocherie politica a erei postbelice urinn <iasa shihk» UDverBDl In alegeri deși știe, ca Intentiunea acestui anvern este sa distunda partidele $1 sa instapaneascA dictatura - Dupa piederi, liberalii paimasi In parlament prin fatsfficarea Micaia a rezultatnini roinini, ar vrea sa pozeze in romi opozitonisi, dar se feresc sa răstoarne Haremul - vesnica problema a raspunderilor — Ziarul personal al dlui Tancred Constantinischi, atitică și răstălmăcește cu o mutră amărâtă intervenția zgomotoasă a dlui Mihalaches pentru revizuirea averilor. Am știut noi, că liberalii și mai ales husarii dlui Tancred, nu se entuziasmează pentru revizuire. Că aprobăm ideia așa câine-câinește. Bate în fond se temeau de această eventualitate, care în urma presiunei opiniei publice, devine din ce în ce o problemă tot mai ardentă și mai actuală. Cu drept cuvânt, pamfletul dlui Tancred ,spune. ..o lege împotriva noastră”. Ea este adevărat. O lege împotriva sperțurilor. Nu pălmi cum proptmeau zilii, nici bani cum credeau al,fii, ci lege. O lege aspră. * Armonia dintre grupi detele, cari susfizi guvernul și mnai ales dintre guvern și liberali, este în toiul ei. Iată doctrinanul eminent al ticnelii — cine altul? — decât d. doktor de la München, își bate joc pe două coloane de „șeful“ Boca. Emisarul copii lui Costică, pune net problema, se caută un șef. Deocamdată atât. Mâine poimâine doktorul abil al laboratorului Satanei, va indica și numele șefului. Dar vorba vine „va indica“. Este pe buzele tuturor. Noi l-am indicat de mult. Proștii n’au vroit să ne creadă și lașii s’au făcut proști, că nu ne înțeleg, iar imoralii și-au frecat mâinile și au început cu ploconelile. « Gazetă guvernamentală din localitate, care deși discută într’un ton urban, în fond tradează față de noi o ură inexplicabiă, a săvârșit pe zi ud, de ieri o gafă nu tocmai admisibilă la niște abili creatori de atmosferă pentru guvern. Dior publică știrea reintegrării dlui Burilleanu la Banca Națională cu mare bucurie. Și uită pe cine a vizat instanța prin această judecată în primul rând. Și uită, că fapta dlui Burilleanu împotriva cui ,se îndrepta, în primul rând. La tot cazul noi stăm, act, și păstrăm, această atitudine ca titlu de document. Z. Sâmbătă, II Iulie 1931 liUramierea dela stamicșii II iulie lîn Rolul de ocrotitoare a creștinilor de lege răsăriteană, din țările supuse imperiului turcesc Rusia și-l luase încă în zilele lui Petru cel Mare.Așa apoi nu e mirare, că și ochii Românilor se indreaptă ,spre puternicul țar, de la care așteaptă să-i scape de jugul Turcului păgân. Constantin Brâncoveanu, domnul Munteniei, încheie chiar și o alianță secretă cu Hușii, iar pilda lui e urmată în curând și de Cantemir, domnul Moldovei. Țările române simt stăpânite de un puternc curent rusofil. In acelaș an (1711) izbucnește războiul ruso , turc, războiu pornit de Turci la îndemnul lui Carol al Xll-lea, regele pribeag al Suediei. Brâncoveanu nu se amestecă deocamdată în luptă, ci așteaptă mai întâi să se convingă despre forța ce o reprezintă armatele rusești. Cantemir însă trece cu întreaga sa oștire de partea Rușilor. i. Ezitarea lui Brâncoveanu nu e pe placul boierilor munteni rusofili. Cumnatul său Toma Cantacuzino se pune în fruntea călărimei și trece la Ruși. Se dau lupte grele, în cursul cărora Brâncoveanu se convinge, că de astădată norocul n’o să fie de partea armatei rusești și se dă fățiș cu Turcii. Această atitudine a lui Brâncoveanu contribuie la înfrângerea Rușilor. Petru cel Mare e cumplit bătut la Stănilești, lângă Prut, în 11 iulie 1711. Turcii ocupă Hotinul, iar Cantemir fuge în Rusia, unde urmașii săi se rusifică total. Tot o urmare, a înfrângerei de la Stănilești e și căderea lui Brâncoveanu. Atât Cantacuzineștii, cu cari se certase, cât și Racovițeștii, îl acuză de înaltă trădare. Dovedindu-se temeinicia acuzelor Brâncoveanu e arestat și dus împreună cu toată familia sa la Constantinopol. Soarta lui de mai apoi e prea bine cunoscuții. Iar țările românești sunt date în curând pradă Fanarioților, în cari. așa se vede. Turcii au mai multă încredere, și cari aduc cu ei o atmosferă grecească. Unul dintre rezultatele înfrângerii de la Stănilești e așadar „fanariotizarea" principatelor române. INT. Căsătorie Principesei Ileana se va celebra după ritul catolic București. 9. — Căsătoria Principesei Ileana se va celebra după ritul catolic. Ceremonia căsătoriei o va celebra P. S. S. episcopul catolic Cisar ■ Capitală. O situație intolerabilă — Cazul luliu Hațieganu trebuie rezolvat — Guvernul va trebui să arate odată, că are curajul să primească această demisie — Motivele, cari îndeamnă guvernul se observă o atitudine de temporizare - Reamintim tuturor, care i se interesează, că demisia dlui luliu Hațieganu nu este încă revolvată. Nu se știe nimic precis: este sau nu ministru d. Iuliu Hațieganu? Demisionat imediat după alegeri pentru fărădelegile săvârșite, și pentru permanenta sabotare a intereselor ardelenești, pentru un șir întreg de bruscări nemeritate. d. Iuliu Hațieganu continuă să stea la Cluj, să-și vadă de Catedră, de Rectorat, de pacientură și nici gând n’are să meargă la București. La rândul său, guvernul mi îndrăznește să se pronunțe. Ar primi demisia, căci d. Iuliu Hațieganu este doar un ministru cam incomod, și n’ar primi-o, căci îi e frică de urmări. Intr’adevăr, cari sunt motivele adevărate, cari îndeamnă guvernul la o tactică de temporizarea a afacerii? lailă-le, D. Iuliu Hațieganu a adus un aport mare acestui guvern bănuit și hărțuit din toate părțile. Respins în unanimitate de toate provinciile unite, guvernul vrea să paradeze cu Iuliu Hațieganu. Atâta tot. Dar d. Iuliu Hațieganu nu se pretează la o simplă paradare. Dlui ar fi vroit să muncească cinstit și pentru binele obștesc. Această dorință a dlui Iuliu Hațieganu, pare o utopie pentru cei dela ticneala națională. Și atunci iată unde a ajuns acest diferend. La o situație intolerabilă. Ai minstru ardelean și n’ai ministru. In Ardeal este un vechiu proverb: am pus mâna pe trurc, dar nu mă lasă. Să nu fie d. Iuliu Hațieganui un fel de turc... ---Bl--— stâlbunarea unei pseudo-dicve «e. ADELINA ISTRAIE Viața, de școlar își are durerile și bucuriile ei. E o viață de frământări ale unui crcer mic, menit să devină miaire, o viață de lupte pe-unfront redus, ori, mai bine zis, în anticamera frontului mult mai întins al adevăratei vieți. Cei opt, zece, unsprezece ori doisprezece ani ai vieții de școlar, cu zile întunecoase și senine, cu amare lacrimi și dulci zimb etc,se scurg însă, cu grăbire, cum spune Alexandri. Intr’o bună zi omulețul se trezește înafară de zidurile școalei. Var,să lacrimi de bucurie, dansează în neștire, își citește și recitește „testimoniul de maturitate” — „certificatul de absolvire" ori „diploma de bacalaureat”, își aruncă pălăria mulțumește lui Dumnezeu, că a ■^alăși de profesorii, ori profe'■ se uită la soarele ce strălluce pe o altă treaptă a zilei să-și răzbune apricinuitiitatea Țiuit mai sole mească jurăminte- Vent nu-și mai oare își înofta; ■•esc eu mare! ă a uitat pe ai cărei ochișori catedră, mușcâncă o să cresc eu maxele să-ți „ondulez” eu atunci părul!... Zilele se scurg iarăși, cu aceeaș grăbire, dar gândurile absolventului aleargă meru la urgisita școală. Profesorii, ori, profesoarele defilează mereu pe dinaintea gândurilor absolventului, dar el (ori Sa), îi vede ori le vede acum cu alți ochi și în altă lumină. 11 mai apucă uneori și dorul de școală, ar vrea să redevină mic, să „buchiseze ” iarăși plictisitoarele manuale, „să mai facă lucrări scrise, să mai capete câte-un „patru” și să se mai... înamoreze. E dorul irealizabil, dorul sfânt, care nu se poate stâmpăra, cu nimic, nici măcar cu dureroasa constatare, că: ,A fost un vis misterios”... Nu e mirare așadar, că oamenii citesc cu drag cărțile cu amintiri din viața de școlar, fără considerare la valoarea literară, ce o reprezintă. Am citit și eu câteva, re- trăind dulceața tuturor amărăciunilor vieții de elevă, compătimind pe câte-un profesor zeflemizat în paginile cărții și felicitându s e, autor pentru felul cum el totuși a știut să ni-l prezinte în culori simpatice. Școlărelul, ori școlărița ne prezintă scăderile profesorului, ori profesoarei, iar omul „matur” caută și găsește cauzele acestor scăderi și apără pe cei zeflemizați de școlărel ori școlăriță adresându-le chiar și cuvinte de recunoștință pentru neuitații „patru”, și pentru delicioasele îndrumări la ordine, ori „dulci pedepse” din... vremile, ce n’o să mai revină niciodată. Citirea fiecărei cărți de acest fel eu o încheiam fredonând versurile învățate încă în mult urgisita școală: De strălucirea stelelor Aminte mi-am adus. O, stelelor, stelelor. Unde v’ați dus? Cu drag am luat prin urmare în cartea întitulată „Clasă a TI-a”, scrisă mâini de dșoara Maria Rădulescu. Mi-s’a spus, că această carte zugrăvește stările dela cel dintâi liceu de fete al Clujului, un nou motiv, care m’a îndemnat să o citesc cât mai în grabă. Fac însă o mărturisire: înainte de citirea cărții am vorbit cu două prietene. Cea dintâi îmi spunea, că e o carte admirabilă, scrisă cu mult talent, o carte de valoare literară, care în același timp zugrăvește stări reale. E adevărul îmbrăcat în haina poeziei. Cea de-a două îmi vorbia cu ochii aprinși, dându-mi toate asigurările, că apariția acestei cărți e o rușine. Căreia sâ-i cred? Cea dintâi a avut o nepoată la liceul vizat,, dar într’o bună zi s’a văzut nevoită să o ducă la alt liceu, iar cea de-a doua o rudă cu una dintre profesoarele liceului Căreia să-i cred? O să vedem,, după citirea cărții. Cu toate că încă în prefață autoarea își sperie cititorii, spunându-le, că le va prezintă „un monstru cu ochi de viperă”, o „Meduză”, care face „româna”, apoi „un popă paiață” și alte monstruozități, asigurându-i, că totuși, „nu scrie cu ură", am citit-o. Și acum să-mi spun verdictul: prietena mea cea dintâi are puțintică dreptate. Cartea e scrisă cu oarecare talent. Dacă această carte ar fi scris-o într’adevăr o fată de nouăsprezece primăveri, i-aș profeți .Succese frumoase în literatură. Un strop de dreptate are însă și prietena mea cea de-a doua. Să vedem mimăi. Cartea „Clasa VII-a” nu e opera unei eleve, ci a unei fete de profesor universitar care la începutul anului școlar se duce la librărie și prezintă lista cărților și rechizitelor, pentru ca să i se trimită apoi, împachetate, acasă. Cu toată scânteia de talent îc .Se răsfrânge din, paginile cărți’, eroina pasivă a celor 186 pagini e o ,,fată de profesor universitar’”, ba, ceva mai mult, o „fecioară de 410 ani”, care afară de pisoii, în societatea cărora își petrece ceasurile n-^ bere, urește toată lumea, o fecioară îmbătrânită și răutăcioasă, chiar și în cazul, când actul ei de naștere ne-ar prezinta-o ,în floarea vieții”. La școală ea se duce totdeauna însoțită de valetul Constantin. Acesta merge înapoia ei, ducându-i geamantanul cu cărțile și apărându-o de... studeții, cari o acostează. In realitate valetul are alt rost: acela, de-a dovedi întregului liceu că Maria e o „fată de profesor universitar”, nu o elevă. Dorind să-și bată cu orice preț joc de studenții „boangheni”, îmbătrânită fecioară pune pe Constantin să-i amenințe cu bătaia și să le strige :,Puiul Roabelor!” Iar pe studenți ii prezintă luându-o la sănătoasa! Așadar, o îndrăzneață (ca să nu zicem obraznică) falsificare a adevărului. Studenții niciodată nu acostează pe fetele, cari nu le acordă vreo atenție. „Fata de profesor universitar” n’are culege de școală. Nefiind elevă, ea își bate jo. de eleve, mai ales dacă numele lor nu se termină în „oficii”. Ne prezintă pe „una din cele mai proaste din clasă”, care ..în treacăt spre catedră răspândește un vag miros raim cod", apoi pe alta, cu mutră de cretin, cu mărul lui Adam ca. o tușe, etc. Dealtfel, în afară de răutatea și dorul de răzbunare al ,,fetei de profesor universitar”, căreia nu i s’a apreciat îndeajuns această excelentă calitate, — „spiritul-rectorul" cării e ura năpraznică față de românii ardeleni. Asupra acestora „faita de profesor universitar” se năpustește cu diabolică furie, își bate joc chiar și de Ana Felecanu, spivitoarea „cu capul de dovleac și urâtă, ca un drac". Profesoara de gospodărie îi zice: ... Tu, Marlă, ehe dughe privește stratr I cu ceapă a Dlui Director! Maria ,se duce și smulge toată ceapa, iar văzând această „năzbâtie” a fetei de profesor universitar ,profesoara tipă ca școală din minți: — Așe! No, dă-i pacelui unghe tu jocăi In gura popii Vulcan, profesor de religie despre care ne spune că e o făptură, hidească la trup și la suflet, pune cuvinte ca acestea: — Budigăcii buni să dosească alte cele mi cărțile de religie... In pornirea ei sălbatecă împotriva religiei ortodoxe ardelene fata de profesor universitar nu se sinchisește să zeflemizeze biserica și orânduielile ei Are... îndrăzneala să spună, că Apologetica face pe Darwin mincinos și pe Hăckel falsificator, iar profesorul de religie „național-tărănist d’al lui H.țieganu și mâncător de legăteni” a venit să aducă dovezi, că pământul are o vârstă numai de șapte mii de ani. Papa, sărmanul, n’a mâncat-o. .Vii-app’O'. cpeace ar fi trebuit să-i spună și ceeace se va spune odată tuturor .„fraților" ar