Patria, februarie 1932 (Anul 14, nr. 23-39)
1932-02-02 / nr. 23
Amitral »V-tea No. 23 REDACȚIA fl ADimilSTRATU Cluj, Strada Refina aaxla Mo. 38. ■tm0wmj.fDirectlino* . . . 18-S4 fl Adnilo. IB ^1 DIRECȚIA POAnCA: CoDiitetul da pmi al partidului țărinoM, nocția Ardealalni. ABONAMENT ANUAL: Ptoleaiuil libáit-----------Sol 800 Func lonazi - — — •. 700 Anloiiläti fl lasMtmtiiial in fträinAtato dabin. 1600 Lai 3 Mitică Mitică este scriitor. (De dragul celo lalți: nu cancelist, ci adevărat scriitor, autor de romane și nuvele.) Dar de dragul eufemismului, în contactul social, el girează: publicist. Pentru că sună mai frumos. Iar pe biletul de vizită stă tipărit: publiciști et Journaliste Bucarent t, Rue Brezoiano 137 bis sau Rue Printemps (Primăverii) nr. 5 et. 1 etc. Locul de obârșie al dlui Mitică este greu de verificat, in jurul acestei chestiuni planează un mister. Fosta ei la Galați, a urmat liceul la București, trei clase la Brașov, Universitatea la Iași, politehnica la Timișoara. Și acum, dacă am căuta după ocupația lui Mitică, ne-am încurca rău în labirintul documentelor și certificatelor. Ne arată ce-i drept un certificat de frecvență de la Facultatea de Litere, dar nici în ruptul capului nu ne poate arăta diploma de bacalaureat. Cică pe vremea aia nu se eliberau diplome. Directorul a trimis o adresă la Minister, dar Ministerul nu i-a răspuns, căci tocmai căzuse guvernul. Care director ? Aici se încurcă treaba și mai rău. El a făcut examenul de bacalaureat la Brașov, dar liceul l-a urmat la București, însă președintele comisiunii era un profesor de la Cernăuți, care s-a dus în America de când cu premiul Rockefeller... Bine, dar îl intreb, ce ocupație are, fiindcă cetesc în ziare că-i „advocat, care a pledat la Consiliul de război etc.“, iar la congresul advocaților el a vorbit în numele Maramureșului. Ori, conform certificatului, el este absolvent al Facultății de Litere. Aici Mitică zimbește. Așa este. El a fost numit ca advocat-profesor la un liceu la catedra de „constituție“, dar a suplinit pe profesorul de geografie, care era la un curs. Evident Mitică bate câmpii... Dealtfel, adaugă el, cu dispreț suveran, nici Eminescu n'a luat bacalaureatul. Dar acum e scriitor. E gazetar. Reporter n’a fost niciodată, deși a scris numeroase reportagii, a fost numit de adreptul redactor. In perioada istorică-eroică a tinereții, el a fost antisemit și fascist. (Mai nou, tinerii în această perioadă sunt comuniști.) A făcut și războiul. Ați ghicit... A fost la Mărășești. A trecut și Tisa și a intrat în Budapesta la braț cu d. general Huiban. E înrudit cu toată lumea. Nu există familie dincolo sau dincoace de Carpați pe care să n’o cunoască. Cutare? „Apoi nu-i știu eu? E nepotul dlui fost ministru și cumnat cu fratele dlui director general, a luat de soție pe... etc.“. Mitică a ajuns redactor la cutare gazetă. In această calitate el nu cunoaște nici o autoritate în lume. Nu recunoaște nici un merit și nu ia nimic în serios. Patriarhul? Un popă mincinos și unsuros. D. Maniu? Un zevtec zăpăcit. D. Vaida? Un boanghen prost D. Averescu? Un catâr bătrân și cherchelit. D. Duca? Un grec perfid. D. George Bratianu? Un cretin obraznic. D. dr. Lupu? Un bețiv trăsnit. Profesorii dela Universitate sunt niște idioți și mișei. Toți oamenii politici sunt negustori ticăloșiți și fără suflet. Funcționarii sunt hoți fără excepție. Preoții sunt pești mizerabili, etc, etc. In această cloacă a imoralității și imbecilității — ce noroc pe biata nație — dlui Mitică i-a revenit rolul ingrat să reprezinte geniul neamului. El este purificatorul, îndrumătorul, animatorul. De el trebuie să tremure toată lumea. Pe cine l-a făcut odată Mitică ramolit, nu mai are ce căuta în viața politică. Cine a îndrăsnit să-l contrazică sau să nu se sinchisească de povețile lui, este înjurat într’un ton, cum nu înjură nici ultimul salahor din port. In haosul acesta moral se întâmplă totuși, ca Mitică să-și continue meseria neconturbat. Nu-1 întreabă nimeni de unde a venit și cum îl chiamâ. Nu-1 întreabă cine îl plătește să scrie. Nu se interesează nimeni de viața lui, pentru că să vadă cu ce drept dă lecții de morală publică. Mitică operează cu avânt și chiar cu râvnă. Și de când a pus mâna pe întâiul pachet de la B. N. R. el devine aristocrat. Și începe să înjure democrația. El, al cărui tată este de obiceiu incert, și acasă dormea la un prietin, pentru că nu putea dormi cu toată familia într’o singură cameră, strâmbă din nas, când vede un popă sau un advocat din provincie. Politica nu-i pentru rumânii puturoși de la țară. Boierii ne-au condus și în trecut și trebuie să ne conducă și în viitor. Și simțindu-se înrudit prin directă descendență cu Maria Antoinette acoperă cu înjurături postume pe Robbespierre. Ideile și garanțiile de libertate? Fleacuri și basme bune pentru copii. Poporul nu este copt pentru viață politică. La conferința cutărui profesor? „Nu mă duc, ce să-l ascult pe idiotul acela. De altfel am treabă mai serioasă. Trebuie să iau parte la o ședință a automobil-clubului-regional...“ Astăzi, Mitică își face de cap. E considerat, dacă nu chiar respectat. Dar suntem convinși — și ar trebui să disperăm dacă ar fi altmintrelea, — nu-i departe timpul, când d. Mitică va fi apucat de urechi și dat afară din conclavul oamenilor cinstiți și sănătoși la cap. Dr. George Ohabeami. Discufii In Junoi audienței dini raniu Unele ziare discută cele expuse de d. Maniu Suveranului, cu prilejul ultimei audiențe. I se atribuie dlui Maniu părerea, că dsa „este pentru un guvern de concentrare“, „că a cerut un guvern al partidului liberal”, etc. Suntem autorizați a constata, că toate știrile referitoare la audiență și mai ales părerile concrete atribuite dlui Maniu, sunt lipsite de orice temeiu și sunt fanteziste. Intrevederea miniștrilor de citenie al Micei Ințevederi PARISS. 1. — Miniștrii de externe ai Micei înțelegeri s’au întrunit azi înainte de masă la Montreux. Cu acest prilej s’a pus la punct atitudinea comună a statelor Micei înțelegeri la Conferința dezarmării. TAXA FOST Al FLITITI j IN NUMERAR NR. 1117B/1B28. ; I1 ‘~-03S0~ J.o Marți 2 Februarie 1932 ni, rîdîcai-va e de alegător! Se pare că guvernul se va mai menținea câtăva vreme. Așa reiese cel puțin din declarațiile câtorva membri ai cabinetului cât și din gazetele afiliate „țicnelii naționale‘‘. In acest caz se pune, în mod logic, o întrebare: cine va răspunde pentru catastrofa pe care o pregătește din Iorga—Argetoianu, țării? Știm că acest cuvânt RĂSPUNDERE a fost pronunțat de atâtea ori de la război încoace, încât astăzi nu mai produce nicio impresie. Mareșalul Averescu și-a făcut cariera sa politică excluziv cu acest cuvânt, pe care l-a banalizat apoi în mod iremediabil. Este adevărat, că REA pe care vroia s’o RĂSPUNDEconcretizeze dsa s’a referit, la perioada incertă a războiului, la defetiștii nenumărați pe cari i-au dat evenimentele a căror înălțime etică și semnificație politică n’au știut s’o aprecieze oamenii crescuți în cea mai coruptă atmosferă ce credem a existat in vr’o Capitală. Și desigur, răspunderea ar fi scos la iveală lucruri, cari pentru prestigiul poporului românesc permanent exploatat, e bine, că rămas nerăscolite. Considerația aceasta ne mai existând în materia politică de după războiu, cuvântul rapundere își recapătă întreaga lui importanță. Căci în definitiv, e necesar să se sancționeze odată neglijarea intereselor superioare ale țării. Și este evident, că guvernul actual, periclitează însăși baza de existență a statului. D. C. Argetoianu s’a declarat — la Roma fiind — pentru revizuirea tratatelor de pace alături de d. Mussolini. La Riga s-au antemat negocieri în mod ușuratec pentru a furniza dlui Litvinov o armă sigură împotriva noastră, la Conferința dezarmării. Polonia și Cehoslovacia ne-au im- Ipus restricțiuni economice dezastruoase, deși diplomatul de „carieră“, prințul D. Ghika a consumat câteva mpe de șampanie în ,sănătatea“ amiciției polone și ceho-română. Trapele de inspirație ale ,prințului“ din palatul Sturdza, au un miros prea mucegăit. Iți face impresia, că „prințul“ dela externe plutește în plină atmosferă degajată acum un veac și mai bine din Conferința de la Viena. Situația din țară este atât de grea, încât nu este nicio speranță să-i poată face față un alt guvern afară de unul ieșit din libera manifestare a DOcorului. DEMISIA! Aceasta este singura ieșire pentru moment. D. C. Argetoianu a avut atât de lamentabile eșecuri în străinătate, încât demisia guvernului este și o chestiune de prestigiu pentru țară. Nu se mai poate tolera în fruntea țării o „adunătură de oameni de pe stradă“, cari lucrează în mod inconștient împotriva intereselor națiunei. Guvernul trebuie să plece. Altfel toată răspunderea o vor suporta aceia cari se cramponează de putere și cari informează greșit țara. Ori în România se mai poate guverna cu minciună? Situația Cine Tu răspunde pentru premniflr ca acloniei UnTCțn Dinllonia? Demisia ! Ca este sinifora holarire conforma costinatio delaforabila 1 din fara, mai ales da ia rasunatorul eșec al dial Argoloiano i Sârbâtorirealui mareșal Averesculal.Seferia Partizanii mareșalului ratifică articolele apărute in „îndreptarea" BUCUREȘTI. 1. — Organizația partidului poporului din Turnu-Severin a oferit :Duminică un banchet în onoarea mareșalului Averescu, la banchet au fost invitat și celelalte organizații averescane din vechiul Regat. Mareșalul a rostit un discurs în care a arătat că a urmat întotdeauna numai calea cea dreaptă. ..Mareșalul Averescu va sosi de alt Tefanu în Capitală pentru a întâlni pe d. Octavian Goga inainte ca acesta să fie primit în audiență de M. S. Regele. In cercurile averescane se desminte categoric svonul convocării comitetului executiv al partiduluii, cei inițiați arată că nu poate fi vorba de convocarea comitetului executiv cu scopul de a examina atitudinea politică a partidului, deoarece în Congresul general din toamnă, d. mareșal Averescu a fost încredințat cu depline puteri să hotărască tactica cea mai potrivită pe care să o urmeze partidul în actualele lî imprejurări politice. Dacă până acuma am crezut, că lucrurile merg prost, de acuma înainte nu vom avea nici o îndoială palidă, că trăim întrun Canaan biblic. Ne asigură d. ministru Tătaru prin declarațiile dsale solemne. Cică n’a avut Ardealul un guvern mai bun dela invaziunea tătarilor... Cineva i-a spus dlui Argetoianu: Bine că ai venit odată de ministru, pentru că d. Iorga săvârșește una după alta țicneli... Iar d. Argetoianu ar fi răspuns: Ce vreți să le săvârșească toate deodată?! întâlnirea dlui Iorga cu d. Argetoianu se spune, că ar fi fost amuzantă. Ca cea dintre cei doi surzi, cari mergeau la pescuit. — Bine ai venit din Argetoianu. Credeam că ai făcut împrumutul. — Bine v’am găsi. Credeam, că ai spus ceva despre împrumut. ■— Nu, eu credeam, că ai încheiat împrumutul?! —A nu, m’ai înțeles rău, n’am încheiat nici un împrumut. Eu credeam, că dia crezi, că am încheiat un împrumut. Z. curiful Bipinareti Domnului 2 februarie Iii a. N. c. Uo oon. uitat de Dummezeu pe pâalâmit e tu pândă de diminieața până seara, la poarta marelui templu din Ierusalim. E bătrânul Simeon, cel luat în râs de oameni și căruia Dumnezeu îi promisese în vis, că înainte de moarte va vedea pe ultimul prooroc al lui Israil. Fără să-și bată capul cu zimbetele răutăcioase ale oamenilor, el aruncă priviri de"O idilipă fiecărei femei,, care din toate părțile Iudeei, Galieleii, Pereei și Samariei vin cu copiOiași în brațe ia templul cel mare,, umplimea și că râu iduieli die legii — N’a venit încă, —^ oftează din vreme în vreme bunul bătrân. — N’a venit încă,dar va veni, pentru că e aproape plinirea vremilor... ._Intr’o schimdineață se uită„așa, ca în treacăt, la o feminie tânără, care venise însoată ide un biet, tâmplar. E o privire mașina balicească, dar urmată de o veselă tresărire. .Copilașul îi zimbește, iar el tremură în toate membrele și îl smulge din brațele mamei sale, strigând: — A venit, a venit! Fiică a lui Israil, ksă-mi-l, să-l duc eu !în templu... E el, e el... Fără să aștepte răspunsul, eu copilașul în brațe, urmați de femeie și de tâmplar deschide ușa templului. Pare reîntinerit, ochii lui strălucesc iar buzele lui murmurau cuviințe ■,nemumai auzite. " — Acum sloboziește pe robul tău, Stăpâ-nie, după cuvântul tău în pace ! Că văzură ochii miei mântuirea, ta, care iai gătit-o tuturor popoarelor... Așteptarea mea nu a fost zadarnică. — De-acuma, pot să mor... Am văzut pe Mântuiitorul... CRONICARt. —0X0— CCI mai proaspăt nimic PaliiS: Profesoriîl loiori, subsecretar al stat al aracului Nu odată am arătat cât de profundă greșeală săvârșește actualul guvern, atribuindu-și un caracter aconstituțional, afirmând, că actualul guvern este um guvern personal al Hegelui. Fuga aceasta de răspundere este dea dreptul revoltătoare. Incassarea laudelor i pe seama lor și aruncarea ochiului răspunderii pe seama Regelui, este o procedură, care nu mai poate fi tolerată. Iapă declarațiile dlui Iorga, că n’are decât doi miniștri, ceilalți fiind ai Regelui, după declarațiile dlui Argetoianu, că „proiectul de lege este al Suveranului”, acum iată-l pe Coriolan Tătaru ținând acest limba d. glu inatorsibil. Noul d. subsecretar de stat al Ardealului a convocat pe reiprezentanții presei, pentru că să-și expună „programul”. Nu vrem să insistăm asupra acestui caraghioslâc. Când d. Tătaru constată larga soliicitudine a dlui Iorga pentru școlile din Ardeal, când prezice, că legea doversiunii va avea „darul să producă o ameliorare în viața economică“, când vorbește de „întrebuințarea largă a elementelor ardelene“ din viața noastră de stat, într’un timp, când în majoritatea județelor ardelene nu este nici un șef de serviciu ardelean, noi nu putem discuta serios cu dsa. Dar d. Tătaru termină zicând: ,,Activitatea mea viitoare este animată de un crez caracteristic politacei întregului guvern și anume crezul de servire M. La Regele In îndepliniarea tuturor intențiunilor sale etc. 3. Nu înțelegem una cu capul amestecul persoanei Suveranului, acest amestec direct în trebile guvernării, nu are un program, bun sau Guvernău, dar acela nu poate fi al Suveranului. Regele stă deasupra partidelor fidele având programe diferite, partiu poate deci avea programe diferite. Regele nu poate avea programe, pentru că domnește și nu guvernează. Atâta e cel puțin putea învăța și domni ministru Tătaru din dreptul constituțional... —0x0— VOCAȚIA (Cu ocazia scrierii dlui C Rădulescu-Motru, apărută cu acest titlu) de: N. NATO, drd. în filosofie î. ■ _ Din punetuili de vedere las eulituridi avmm popor l în primiull râmd, din punctul de vedere all progrresului 'socolail în gerier © în ai ■ doiiieia rând, probbleam ivocațiiei și a omnului , de vocație stă ca însemnătate pe primul plan. Cu un aibundent material de observa I țde, sociologia a demonstrait-o commingâtor, că individuil conisideriat în sine însuși^ dislocat din ambianța mediului social,,, individul .abstract este numai o existență imaginaă. Omul este într’adleviăr om, numai întru- I ,cât e o ființă socială. OmulI există în specieitate, se spiondrează organic în structura vieții sociale. Numai la conținuitul vieții sociale, mptivitatea isa. are un sens și e direcționată de o finalitate. După ce au fost precizate aceste concluzii ale științei sociogice, era natural să se ridice 'în idiiscuiție și problema menirii omului, a rostului activitățții sale pentru viața socială și progresul general al culturii. De maximă valoare și interes devenea atunci cunoașterea omului de vocație. Vocației, considerată, din toate punctele de vedere, privită subb totalitatea aspecelor îi închină d. prof. C. RMotru volumul acum aparut: „Vocația“ Editura Casa Școalelior, București Prețul lei 40. In culitura popoarelior a fost ignorat până acuma rostul vocației.Care stă în raport direct cu însuși destinul unei culturi Vocația nu se leagă numai de individualitatea unui om ,i stă în legătură cu existența totalităților culturale în care trăește omul. Aceste totalitățți de cultură, este îndeobște omoBinut, sunt realiăți cari trec peste capul indivizilor, și într’o mare măsură dispun de soarta, 'de 'direcțiunea vieții individuale. Omul de vocației existent 'în islamul colectivitățior socialie organizate, prin aptitudinile sale de redința, inteligență și sentiment, dovedește în mod convingător acest lucru. El, omul de vocație, reliefeaiza pregnand originiailitatea rasei, a totalității, în mijlocul căreia apare. Selectarea și cultivarea lui, este atunci în mod firesc una dintre problemele fundamentale ale pedagogiei sociale: înainte de a inzista asupra ei, să vedem ce este vocația, ce putem cunoaște și distinge pe omul de vocație de restul micii’vizior comuni, și al profesioniștilor, cu carii, adeseori, nejustificiat, este "Confundat. Problema speciiala a vocației, studiată l'arborios de d. prof. C. R. Motru, o vom înțelege mai bine și mai precis dacă o vom pune în legătură cu concepția personalismului energetic, în amsamblul căreia își găsește justificarea teoretică cea mai amplă. Pentru filosofia personalismului, care, să ne fie permis a o recunoaște și spune, reprezintă sinteza cea mai înaltă și mai expresivă din Cultura română comtemporană,, ideea de personalitate este cheia de boltă pentru înțelegerea și explicarea lumii. Personalitatea face posibilă o înțelegere mai adânca a vocației. Originile vocației se împletesc doar cu originile personalității, iar prin resorturile acesteia, se împletește cu profunzimiea naturii. Dinamismul general care animă și caracterizează natura, se continuă, căpătând contur și precizie, în însăși, persoana omului. Evoluția generală a energiei cosmice este definită prin aceea că tinde spre un proces de crescândă personalizare. Procesul acestei continue personalizări a realității generale ia oarecum cornștiință de sine, îmbrăcând o eignesivitate sintetică supremă, în cristalizarea personalității umane. Personalitatea energetică,, forma pură și perfectă a oricărui tip de personalitate, reprezintă așadar un termen final complex, termenul cel mai ridicat al procesului evolutiv al energiei cosmice. Ivită în mod natural, dar și necesar totodată, personalitatea se leagă așadar de întregimea mediului cosmic, printr’un determinism universal, în virtutea principiului căruia cauizalitatea este o lege generală. Totul se înseriază în același lanț de condiționări. Și omul deci se încadrează în univers după aceeaș lege. Prin această integrare organică a lui,, prin ce are mai caracteristic și semnificativ,personalitatea, în Ordinea generală a existenței, omul dobândește o înaltă valoare, metafizică și etică. In structura personalității lia se rezolva finalitatea generală a naturii. Iată in scurte rânduri, schema esențială a filosofiei personalismului energetic. In ce raport stă personalitatea cu vocația? Vom răspunde că personalitatea este însuși piedestalul vocației. lU structura ei,, vocațiaeste constituită din idispozițiile profunde ale personalității. Virtualitățile acesteia, găsite în adâncul sufletului, simțirea originară a eului, dispozițiile caracterului, sunt elemente cari stau la baza vocației, care-i condiționiează constelația. Firește o constelație excepțională,, neobișnuită. Aceasta explică și raritatea constatată a oamenilor i de vocație. Totdeauna când se produce vocația, personalitatea iese pregnant în relief. Structura dinamică prin excelență a personalității' prin vocație se conturează ipotemic. Omul de vocație realizează de aceea un tip aparte, un model excepțional de personalitate. Prin aceasta sparge el 'linia camunăi. Cu tot excepționalul constituției sale sufleteși, omul de vocație nu poate lipsi din evoluția vieții umane. Nu poate lipsi pentru că, deși cu totul excepțional, el este ceva necesar.. Ceva cerut de însăși necesitatea vieții umane. Apariția omului de vocație nu este ceva lăsat la voia în'tâmplării, după cum în lumea biollogică mutația nu este arbitrară. El, omul de vocație ,servește totalității în care apare: rasă, popor, grup social. Pentru că societate, o totalitate organizată, pentru a o exista,pentru a se conserva dealungul timpului și pentru a progresa, are nervoe de două instincte, absolut indispensabile; instinctul de conservare, căruia îi corespund tradiționaliștii, conservatorii,și instinctul de înoire, care este imenlta prin funcția și intermediul căreia societatea se adaptează ritmului evoluției. Acestei funcții de învire îi corespunde, omul de vocație. El este o formă egal de indispensabilă ca și forța de conservare. Pentru progres chiar și mai necesară. Aci, în acest fapt se ascunde și unotivil care separă,pe omul ,de vocație de simplul profesie'niist. Intre ei stă o diferență fundamentală de structură și de finalitate. Profesionistul, precizează d. Motru, este acela care muncește din interes egoiști Omul de vocație-'muncește iustiții-li-v', și'de'S