Patria, ianuarie 1933 (Anul 15, nr. 1-22)

1933-01-01 / nr. 1

Anul al XV-lea No REDACŢIA Şi AD­MINIS­TR Cluj, Strada Regina Maria î mr.^nv I Redacţia şi Adu I Direcţiunea direcţia politicA Comitetul de presă al parl paţional-ţărănesc, sect. Ard ABONAMENT ANUAI Profesiuni libere-------1 Funcţionari-------------­Autorităţi fi inşti ta |i uni in străinătate dubi p­agini TAXA POŞTALĂ PLĂTITĂ­­ IN NUMERAR­­ No. 11178/1929. SI Organ al Partidului Naţional Ţărănesc Tipografia Naţională S. A. Cluj Str. Regina Maria 36. Exemplarele legale. 1 exemplar. Asoc. pt. Cultura şi literatura poporului Român SIBIU ror prietenilor,­­oratorilor şi ci­titorilor noştri le do­rim din toată inima. An nou fericit. Duminecă, 1 Ianuarie ÎP33 Anii 19, an de lupta? După o egemonieralâ, care a durat 15 ani şi a însemnat în toate direcţiile,­­ Şi mate­riale, administrative-g'sktive, o debandada şi un du, după o permanenta, gei princapatanutâ şi neruşinata falsi­ a voinţei naţionale. In sfârşit, amna anului 1928 a fost lăsat ,ia la putere partidul naţional-tsc, cel mai capabil instrumentale din ţară şi Singurul partid ic românesc cu organizaţii rea­ toate pro­vinciile Ţarii. Moştenirea extide grea, pe care a primit-o giul naţional­­ţârânesc de atunca si dublata in pasive prin desluea unei crize mondiale. In ace­a împrejurări era evident, ca sa­­lvata va face din acest partid cuima a păca­telor altora. Dar­iul guvern na­­ţional-ţarânesc ştacut totuşi pe deplin datoria, sad onoarea Ţarii şi pregătind o tee solidă pen­tru refacerea non economica. In pnmavara ai 1931, când se socotea, co­piul naţional-ţâ­­rânesc a devenit­ ajuns de odios In faţa opiniei Mice, adversarii acestui partid am dat o formula prin care credeau-1 pot docorî şi Inlâtura dela mâ, spre binele lor eîemtr, dar e iaui Ţarii, 8’a venit cu îormu guvernant fci/'/i/nctfcwt.iteralu au fost prea slabi peni a veni singuri. Cu mentalitatea obişnuita la du­­plicitațe, ei au tntet o revenire deghizată și curată. N’au luat direct raspundt pentru noua for­mula de guvdrn a technicienilor, dar au sprijini! indirect pe toata lima. N’au inki tardt braț cu ei In alegeri, iluatIn primire pu­terea in oraşe in j­udeţe, iar la Ministere au râs siapâm, ca mai înainte. Guvernarea^ technicieni a în­semnat aproa 0 catastrofă irepa­rabilă. Puţin Şi ţara nu mai putea fi salva alunecată pe panta povârnişului. I este locul şi nu este nevoie să ritmi din nou toate po­ziţiile din bilanţ îngrozitor. Sunt în mint tuturor. Amintim o singură cifraGuvernul technicie­­nilor a lus dbstanţe în suma de 6 miliarde 60 millioane lei. A fost dificu chemat partidul naţional-ţârăsc să facă faţa situa­ţiei cu mult mai grele, ca cea din toamna anul 1928. In câteva mi de zile lumea s’a liniştit, optismul a revenit în suflete, artee vieţii economice au început să ocneascâ de sângele infiltrat, pungiul Ţâtii a fost re­stabilit. Plite angajaţilor publici au fost adate prompt şi la zi. Iar prin lefurile aduse s’au poto­lit agitaţul pe sate şi in oraşe in jurul probinelor de asanare a da­toriilor. Succese! regimului naţional-ţără­nesc au pvocat individia şi ura liberalilor.Dacă guvernarea noastrâ ar fi fos slabă şi fără rezultate liberalii s’r fi mulţumit cu bombâ­­­neli conviţionate. Dar cu succes dumnealo nu se Împacă. Sfat au ţinut şi a hotărât să înjghebeze un front antibolşevic, în realitate antiden­oiatic şi antiprogresist. Şi au hotărî cu multa c­ună şi necaz, dar cu prin elan, pornirea unei violente ampanii de răsturnare. Nu ştii întrucât hotărârile lor sunt sinere. Dar dacă este aşa, răspunse nostru este simplu: vom ridica mnuşa fără nici o ezitare, dar cu atât mai multă hotărâre. Vom mbitiza şi noi lumea noastră, tabăra densă a celor exploataţi, a muncipiilor adevăraţi, a celor necăjiţi, a celor înşelaţi, de atâtea ori înşeaţi şi îi vom duce împo­triva forâreţei reacţiunii, a cămă­tarilor ş­i spertanlor. Vom arăta, că cei, cari au interese vitale să apere marea finanţă­rii se vor in­­ ­­ voi una cu capul într’o legiuire fă­cută în semnul dreptăţii sociale. Vom reaminti celor, cari au uitat-o, câ guvernele liberale timp de 15 ani ar fi realizat toate reformele dătătoare de viaţă nouă dacă ar fi voit. Dar dimpotrivă, ei au împie­decat permanent, conştient sau in­conştient nu impoarta, refacerea Ţârii. Vom liehula trecutul , com condu­ce ţara spre ca­­rarea dreaptă, sigură şi luminoasa a prog­esului, a bunăstării şi a dreptăţii sofitae. Dr. George Ohâbeanu Lucrările comisiei con­­tigentărilor Bucureşti 31 — Comisia conti­gentărilor insedinţa ta de ieri a confirmat alegerile uniunii camrilor de comerţ in cepnveşte numirii uniunii can Vor face parte din comisiune. Comisiunea a rezolvat apoi mai multe cereri de import. —exp— Semnarea conven­ţiei clearing cu Italia BUCUREŞTI 31 —D. Iuliu Maniu pre­şedintele consiliului de miniştri a avut ieri o lungă consfătuire cu d. Virgil Madgearu ministrul finanţelor în le­gătură cu convenţia de clearing cu Italia După toate probabilităţile con­venţia provizorie va fi semnata astazi la Roma. Provizoratul economic romano-maghiar a fost prelungit cu­­­ncă doua zi­ni ........ Bucureşti 31.­­ D. dr. Viorel V. Tilea insârcinatul României pentru tratativele de clearing cu U­garia a comunicat guver­nului român ca a parafat la Budapesta prelurg­rea cu doua luni a vechii convenţii. Cele două ministere de externe vor no­tifica astăzi această prelungire. Roxo— D. Ion Mihalache sărbă­torit lui Atena Atena — 31. D. Langa Râşcanu minis­trul plenipotenţiar al României la Atena a oferit ieri un dineu în onoarea dlui Ion Mihlache ministrul de­ interne. La dineu au luat parte de preşedinte al consiliului de miniştri grec precum şi membri gu­vernului. —oxo— Bancnote false de ÎOOO Lei I Bucureşti 31 — Banca Naţională atrage­­ atenţiunea publicului că s’au pus în cir­­­­culaţie bancnote false de 1000, — de Lei Intr’o cantitate care nu s’a putut sta­bili incâ. Exemplarele falsificate cercetate cu atenţie cu uşurinţă pot fi descoperite deoarece hârtia este de o calitate inferi­oară și chiar și culoarea diferă de a celor originale. Literatură şi loialitate - Ungurii despre noi — Sfârşit de an, zile de verificări de socoteli, cte comparaţii, de Duanpuri— itasidiesc revistele şi gazetele literare din latine cun urma şi găsesc ia tmi­­marm ae iune (apărut la Septem­vrie, a eiegaaiLiei reviste a dlui a., nu­­cuţa „icoape ae grau“, articolul „Ca­­stelul cu poeţi" pe care directorul re­vistei il consacră sinodului scriitori­lor unguri cin Ardeal, ţinut in luna August in castelul aii­­brăncoveneşti al paronului Ion Kemény. Un articol în care spiritul de nobilă camarade­rie literara se împleteşte cu observa­ţia justă a acestui drumeţ neastâm­părat, în stare a descifra, printr-o in­tuiţie a cărei siguranţă ţine aproape de divinaţie, din conversaţii purtai­­te în alte limbi decât cea maghiară, liniile generale ale preocupărilor in­telectualităţii maghiare din Ardeal. Şi acest articol al dlui Bucuţă îl mai găsesc, aproape în aceeaşi termeni, cu titlul identic şi în n­r. din 27 Au­gust al „României“ literare. — Mai ştiu că d. Bucuţă a ţinut o conferen­­ţă la radio despre acelaşi subiect şi că în coloanele „Boabelor“ dsa a ofe­rit un loc de cinste romanului lui Co­lom­an Mikszáth, „Nevestei© din Să­­lişte“. Faţă cu această atitudine de sta­ de I. SOCOLEANU • tornică şi loială preţuire a literaturii magmare, nu va fi, poate, lupeit de interes, să se v­adă cam ce se spune despre noi în publicaţiile vecinilor noştri. 1) Iată în primul rând „O scrisoa­re din Bucureşti“ asupra teatrului, liter­alturii şi artelor in România, pu­blicată în Nouveji© Revue de Hon­­grie (Budapesta, 1932 Nr. 3—4). Citi­­torul româin va găsi în aceasta scri­soare lucruri cu adevărat uimitoare. Obişnuit să creadă că literatura ro­mânească — literatura în care el se recunoaşte — este o spovedanie a ro­mânismului, obiectivarea a ceea ce este mai substanţial, mai central în sufle­tul­­acestui românism, cetitorul no­­stru este invitat de către autorul scri­­sorii arătate, să creadă că această biată literaltură românească se defi­neşte dimpotrivă — contrar tuturor literaturilor din lume, desigur, — prin ceea ce ea are mai periferic, mai exotic. O grijă foarte susţinută a autorului este, să îndepărteze din ca­pul licului Bucureştii din discuţie, căci dacă, prin romanul legiomilist, bunăoară, — ne putem aştepta ca scriitorii români sa-şi facă un drum în literatura universală, „în ceea ce­­ priveşte romanul care analizează via­j­ţa socială a Bucureştilor e, poate, preferabil ca streinul să nu-l cumoar­­scă“. Şi ceea ce e mai ciudat în ace-­­­astă suverană îngropare sub povara­­ unui verdict ermetic, este că, în a­­ceeaşi glosă pe marginea literaturii bucureştene, cronicarul are generosi­­tatea de a const­ata, că Demetrios (sic!) are, nici mai mult, nici mai pu­ţin, un condeiu vrednic­­de Zola (,«La plume est celle d‘un Zola“) — ace­asta însă, bine­înţeles numai pentru a arăta proporţiile răului bucu­­reştean, pe care numai un talent ma­siv ca la cet al naturalistului francez lear putea zugrăvi în toată prăpăsti­­oasa lui adâncime. Bucureştii puşi la index, surghiu­niţi din cuprinsul literaturii române, ne rămâne însă, alături de literatura cultă cu caracter regional, folklorul, poesia poporană, care „n‘are să invi­dieze nimic nici unei poezii poporane din Europa“. Liricii care s’au inspirat din ea, „Transilvănenii în primul rând, ating nivelul literaturii mondiale“. Dar Alecsandri ? — Veţi întreba, cu nedumerire, preocupaţi mai puţin de această veşnică şi ridicolă raportare la Univers cât mai mult de rostul adânc şi roditor pe care cântăreţul de la Mir­­caşti l-a avut la noi tocmai prin larga voioşie câmpenească a viersului lui. Nu vă neliniştiţi . Culegătorul doinelor şi cântecelor bătrâneşti, „Vasile Ale­­csandri, care, deşi născut din tată şi din mamă Italian a devenit Român, a fost răpit literaturii noastre prin poli­tică— printr’un portofoliu ministe­rial“. — Atât şi nimic mai mult despre rostul lui Alecsandri în gospodăria noa­stră literară. Peste Eminescu expeditivul nostru cronicar nu a putut trece cu aceeaşi des­­involtură, dar pentru a-şi salva for­mula preferită a regionalismului, l-a făcut oare­cum Ardelean şi l-a pus la remorca culturii ungureşti După acea­stă inconştientă originalitate „aproape nu ne mai mirăm aflând, că Goga, Coş­­buc, Iosif îşi datoresc existenţa lor li­terară aproape numai „erudiţiei lor un­gureşti“. Ai impresia că Goga s-a năs­cut numai şi numai pentru a traduce pe câţiva poeţi unguri de „universală celebritate“. Dar întreg pasagiul acesta merită să fie transcris. Iată-l: ... .„în­tâiul în ordine cronologică, este Emi­nescu, care, deşi născut în Moldova, a crescut şi şi-a făcut studiile în Unga­ria, pe când Goga, Coşbuc, Iosif — (or­dinea este a autorului) — sunt Ardeleni neaoşi, care graţie erudiţiei lor literare ungureşti, au îmbogăţit poezia româ­nească cu noui şi strălucitoare culori. Trebuie să mai spunem de asemenea, că traducerile lor, au avut o influenţă fecondantă asupra poeziei române. Ast­fel, Goga, după ce a tradus mai multe poezii din cei doi poeţi de renume uni­versal, Petőfi şi Arany, a mântuit anul acesta, după o muncă de mai muţi ani, traducerea capodoperei lui Madách, „Tragedia omului“, a cărei reprezenta­ţie va avea loc, anul acesta, pe una din scenele Bucureştilor“... Etalonul dramei româneşti este soco­tit după „Prometeu“ al lui Victor Ef­­timiu, implicat în următorul melanco­lic bilanţ: „Din nenorocire, în litera­tura noastră dramatică ce nu are o ve­chime mai mare de o sută de ani, nu se găsesc valori, care să poată avea pretenţia unei celebrităţi mondiale şi astfel nu ne-a fost posibil să oferim Ungurilor, în schimb, ceva mai bun decât poemul dramatic al lui Eftimiu“. Cât pentru Caragiale, „autor spiritual al atâtor comedii bufe“, acesta ar pu­­t­­ea deveni „o valoare internaţională“, opinează cronicarul nostru, dacă cine­­­­va „şi-ar lua osteneală să-i modernizeze piesele şi să le ridice la înălţimea eter­nului omenesc“. (Nu anexează însă, din păcate, şi reţeta „eternului omenesc“...) Insuficient documentat în materie de raporturi literare româno-maghiare (nu ştie decât de o singură antologie de traduceri din româneşte în ungureşte), autorul nostru este, în schimb, extrem de zelos în a stabili starea civilă a scriitorilor şi artiştilor de care se o­­cupă. Cetitorul va fi edificat, aflând, că Panait Istrati este „un un Grec din România“, pictorul Satmari „un emi­grant ungur“, Aman, „un profesor ar­mean“ etc. Nu e cazul să epilogăm asupra de­finiţiei a ceea ce înseamnă o naţiune. Recunoaşterea elementului spiritual ca factor hotărâtor în această privinţă, este un loc comun aşa de vechiu, încât chiar autorul scrisorii nu crede necesar a releva originea sârbo-slovacă a lui Petőfi, şi la rândul nostru nu avem ni­mic de spus despre profesorul Elemér Csasza care, în acelaşi număr al re­vistei, vorbind într-un studiu despre romancierul Francisc Herczeg, nu au- JANUS... Mi-e prospătă la memorie ziua de acum un an, sentimenuu­ pe care l-am încercat atunci, când am ar­un­­­­cat o privire peste anul care bătea la­­ poartă, mă cutremură şi acum. A­­veam senzaţia puternică a unui deza-­­­stru iremediabil, atât în exterior cât şi în interior, atât în vieaţa socială­­ cât şi în cea particulară, atât în cele materiale cât şi in cele spirituale, luatele catastrofei apropiate nu-mi erau lămurite; atât oamenii cât şi cărţile pe cari îi întrebam nu mă sa­tisfăceau prin răspunsurile lor. Sen­timentul dezastrului era însă în at­mosferă, îl simţeam prin toţi porii fiinţei. In politica externă ceea ce îmi hră­nea mai presus de toate sentimentul de care vorbesc era ascensiunea hit­­lerismului şi comunismului, în Ger­mania. Comunismul rus a fost şi este încă o experienţă impresionantă, un act care va lăsa urme adânci în istoria universală. El este însă, dacă nu în afara Europei, la marginea ei. Un câmp de experimentaţie socială situat departe, asemenea unei ferme afară din oraş. Ceea ce se petrece a­­colo este extrem de interesant, numă­rul Europenilor cari îl vizitează este tot mai mare, cărţile cari se scriu de­spre el au invadat toate pieţele, to­tuşi experienţa tentează pe foarte puţini, priveliştea este destul de co­modă pentru burghezul european. Si­tuaţia se schimbă cu totul când ex­perienţa se mută în centrul oraşului, în inima organismului cu care ai a­­tâttea legături. E cazul comunismului germ­an. Ascensiunea şi vigoarea lui ne dădea multora din noi senzaţia că sistemul capitalist european trosneşte din Încheieturi. Când contemplam în­să uriaşul care se inălţa în faţa lui: hitlerismul, atunci eram cu totul de­concertat­. Ce se va alege din aceasta apocaliptică încleştare nu ştiam. Sim­ţeam însă foarte puternic că ceea ce va rezulta din experienţa acelui imens laborator social va avea reper­cusiuni nebănuite asupra organismu­lui european, deci şi asupra noastră. In politica internă sentimentul de­zastrului era şi mai puternic, şi mai dureros pentru că îl simţeam pe pro­pria noastră piele. Vedeam cu toţii că guvernarea Iorga­ Argetoianu ne impinge in prăpastie. Organismul de stat se destrăma pe zi ce merge, iar in locul lui se ridica, tot mai hâdoa­­să, anarchia. In istoria României mo­derne guvernarea aceasta este o pa­tă pe care nici­odată nu vom putea-o şterge. Ne aducem aminte cu groază de zilele amare pe care ne-a fost dat să le trăim. Alăturea de bunul comun vedeam cum se distruge bunul individual. Cei ce îşi strânseseră cu trudă şi priva­ţiuni, o fărâmă d­e avere o vedeau perdută, fără ca adevăraţii vinovaţi să fie pedepsiţi. Tinerii nu aveam înaintea lor de­cât perspectiva şoma­jului. Ştiinţă, artă tot atâtea idealuri pe cari începusem să le îndrăgim, se stângeau pe rând, ca neşte lumânări suflate de vânt. Dacă astăzi in preajma anului ca­­îv v.»ne Încercam sa pătrundem vii­torul nu mai avem acelaş sentiment. Anul trecut a fost o crudă experien­­ţ­ă pentru noi toţi. O mulţime de va­lori în care am crezut, sau am spe­­s­, le-am abandonat. Timpul este cel m­ai bun sfătuitor — maxima ace­­a va s‘a adeverit încă odată. Primej­­duite cam­ acum un an ni­ se păreau fantastice, au fost reduse la propor­ţii mai modeste. Nu ne mai stăpâ­neşte acelaş sentiment de catastrofă universală. Apele departe de a se fi liniştit, astăzi însă începem să cre­­d,­im că tulburarea lor nu este atât de epocală pe cât credeam. Hitlerismul nu este atât de viguros cum îl vedeam, comunismul chiar dacă a crescut e departe de a Învin­ge. Mult mai departe decât credem .Arată. In interior stările s‘au mai mulcu­­mit. Viaţa politică a reintrat în con­­tituţionalism. Calmul se impune în­cetul cu încetul. Viaţa economică s‘a mai animat. Funcţionarii îşi primesc refurile. Dacă optimismul e departe de noi, totuşi avem în inimi o undă de sentiment de încredere. Experienţa dureroasă din ultimii ani, mai ales cea din anul trecut ne-a dat o credinţă nouă, pe care am cam neglijat-o, credinţa în puterii© noa­stre proprii. Credinţa aceasta nu este încă atât de puternică încât să fi pus stăpânire pe toate inimile, ea se im­pune Insă tot mai mult. In preajma anului care vine ea este singura nă­dejde ear© licăreşte plăpând în zarea noastră. * încrederea aceasta în puterile pro­prii nu va putea fi însă valorificată făr­ă o virtute, care ne-a lipsit tot* ;'«v 'ira, dar a cărei lipsă nici­odată n‘am simţit-o atât de dureros ca a­­cum. Virtutea aceasta este floare ra­ra, acolo unae careşie aduce insa no­bleţă stletească şi bunăstare mate­riala. Fericit poporul care are mai mulţi indivizi împodobiţi cu această floare! Este virtutea muncii şi a jertfei pentru binele comun, virtutea socia­lă. Noi Românii nu am prea fost hă­răziţi cu ea. Un individualism anar­hic crescut din temperamentul no­stru a fost hrănit până la diforma­­re de vitregele împrejurări ale vea­curilor. Criza de astăzi pare că a cre­scut şi mai mult acest individualism. Sentimentul primejdiei, de care vor­beam a trezit pretutindeni egoismul. Şi cu cât ne urcăm mai său pe sca­ra socială cu atât lipsa acestei vir­tuţi de jertfă pentru binele comun e mai evidentă şi mai dureroasă. Tinerimea, care ar trebui să o ai­bă în cea mai mare măsură, nu o cu­noaşte nici cât înaintaşii ei. Indivi­dualismul, jemantisismul, parveni­tismul a devenit o doctrină a acestei tinerimi. O parte din ea se compla­ce în savante „tumbe“ spirtuale; a­­ceastă „experienţă sufletească“ — cum le place să o numească cei cari se laudă cu ea, — durează de prea multă vreme şi n‘are nici un rezultat social. Ea n‘a făcut Încă pe nimeni mai bun, mai gata de a se jertfi pen­tru binele comun, mai plin de milă pentru năpăstuiţii soartei. Nu ne-a dat încă eroul social. Şi vremurile p® el îl aşteaptă. „Pătrundeva-ţi de sfinţenia vieţii sociale!“ — a spus Nicolae Bălcescu, compatrioţilor lui la 1851. Strigătul hii este astăzi tot de atât de actual, dacă nu mai mult decât atunci. Fiecare Român să-şi aşeze la căpă-­ tâia această maximă, în unul care vine! TITUS BUNEA ' ‘ ■ K-flS Pregătirea bugetului pe anul­­viitor Eri după amiază, la orele 4, a avut loc la ministerul de industre şi correrţ sub preşedinţia d-lui prm-ministru Iuliu Ma­niu­ şedinţa delegaţiei economice a gu­vernului. In urma expunerii d-lui ministru de fi­nanţe V. Maflg­aru, delegaţia economică a guvernului a hotărât ca toate depaşa­mentele să accelereze lucrările cerute de ministerul de finanţe pentru simplificarea aparatului de stat In legătură cu pregât­i­rea bugetului pe exercit­ul 1933—1934. Delegaţia economică a aprobat conven­ţia pititoare la canalul Bega, Încheiată Intre guvernul român şi guvernul jug­oslav S’au aprobat instrucţiunile cari urmează să fie date consilierului nostru economic dela Roma — d. prof. E. Poni — în sco­pul încheerei unui acord provizoriu rela­tiv la plăţile dintre România şi Italia, pentru evitarea măsurilor represive luate de ambele ţâri. In ultimul timp, Delegaţia economică a luat act de a­­cordul interneţonal petrolifer înahoat la Paris şi a autorizat ministerul de indu­strie şi com­erţ să ia toate măsurile pen­tru ca societăţile petrolifere să dea de lucru muncitorilor cari ar putea să fie puşi in disponibilitate în urma restrânge­­rei producţiei. In acelaş timp ministerul de industrie şi comerţ va lua măsurile necesare pen­tru ca să se evite scumpirea preţurilor in­terne la produsele petrolifere. In urma expunerei făcute de d. Voicu­l­­escu, ministrul agriculturii şi dome­niilor, deligiţia economică a aprobat li­citaţia privitoare la construirea abatorului de la Constanţa, destinat exportului de carne în orient. D. Eduard Millo, ministrul lucrărilor publice şi al comunicaţiilor, a făcut o largă expunere asupra politicii combusti­bilului necesar căilor ferate, in legătură cu ultima licitaţie ţinută la C F. R. pen­tru aprovizionarea cu cărbuni. D. ministru al comunicaţiilor a fost autorizat să continue tratativele cu socie­­taţle carbonifere, în scopul aprovizionării căilor ferate. Şedinţa s-a terminat la orele 8 seara. ! Un bilanţ al mizeriei bilanţul în toate dom­eaile , o tra­­diţie de sfârşit ae un­ boule­u trauxţie a am­or buni, cană el era vont mai pentru miraj uie ispititoare ale iti­­videndelor Noi câştigul realizat Azi sunt deficitare pe toată linux. Be­­rmtul e trecut astfel am an în an în contul crizei, a acelei otrăvi gene­rale, care la fel cu­ undele elecrice e nevăzută ci simţită doar în efectele Ce este criza ? Un bilanţ al ei na fost întocmit încă, ei nu a fost cântărit un nici un gând. Laturile multiple ale crizei diversitatea infinită a aspecte­­lor ei, scapă şi celui mai iscusit econo­mist, încercând s’o încorseteze in reguli și în legi logice el s’ar trezi că face a­­celaș lucru sterp, pe care l-a făcut să­­cuod din poveste, — care uitând să-și facă ferestre a vrut să-și umple casa cu lumină cărată cu ciubărul. Risipit în deficitele tuturor bugetelor, în dure­rile tuturor neajunsurilor materiale tot morale, bilanţul crizei deşi nu poate fi prins între degete, e simţit totuşi prin toţi porii societăţii umane. Ochitanul prin care se poate vedea mai mult din el, e însă, desigur, bilanţul acelei in­dustrii de vreme grea a falsificării de bani, care a devenit o adevărată in­dustrie a mizeriei. In anii din urmă, concurenta parti­culară cu Banca de emisiune, a îmbrăcat forme dintre cele mai alarmante. Fal­sificarea de bani, în special de monetă metalică, a fost ca un refugiu al celor cari n’au mai putut răbda muşcătura sălbatică a dinţilor mizeriei. O su­r­s­­ă oficială, a constatat că organele de control au descoperit nu mai puţin de 300 de cazuri, cu tot atâtea maşini pri­­m­ive sau dibaci construite pentru tur­narea manetelor zimţuite. Se prea poa­te, ca o bună parte din slujbaşii nemei industrii să fie adepţii inflaţiei, şi să fi luat în serios vorbele agenţilor dlui dr. Lupu­ cu faimoasa maşină de emisiune, care va fi purtată din sat în sat. Ceea ce e sigur însă, e faptul că cei mai mulţi falsificatori sunt recrutaţi din pătura ffti'ăneeneă şi-a şoverilo'' »cHrirldK şi 'pă :'ir:-'■- fa 4'iZé tg léte­de 2, 5, 10, 20 și 100 i­i. Li. pan-Nr­­ i»V . trebuințe mărunte. Acest lucru ia nani­lor falsificatori de bani vraja aventu­rilor îndrăsnețe practicate în Uccut și le îmbracă în haina cernită a mizeriei. Falsurile nu s’au făcut pentru lux, pen­tru cuceriri sau pentru fenei, ci mai ales pentru o bucată de pâine, pentru un codru de mămăligă. Statistica aceasta ne permite să pi­păim şi locurile durerilor mai mari. Ea oglindeşte şi un fel de regionalism al mizeriei, unde cazurile de falsificare sunt mai frecvente şi neajunsurile mai grele. Nordul Ardealului, cu judeţele Cluj, Someş şi Turda este în frunte, după cum în frunte este şi în contingen­­tul de bolnavi, de cerşetori şi de pri­begi pe la porţile străine. In avalanşa de bilanţuri ale anului, toate deficitare, bilanţul singurei in­dustrii prospere, cea a falsificării de bani care înfloreşte cu toate măsurile poliţieneşti şi de control, va­ trece după cum e firesc, neobservat. Totuşi el este ciobul de oglindă în care se resfrâng un aspect caracteristic al crizei. E bi­lanţul mizeriei, pe care am dori ca anul ce vine să nu mai fie nevoit a-l înre­gistra: TEOFIL BUGNARIU.

Next