Patria, octombrie 1933 (Anul 15, nr. 214-237)

1933-10-01 / nr. 214

Anul al XV-lea No. 214 j^| «g* REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA ij, Strada Regina Maria Nr. 36. DIRECTOR: DR. AUREL BUTEANU ABONAMENT ANUAL. Profesiuni libere-------Lei 800 Funcționari----------------„ 700 Autorităţi și in­idtaţiuni „ 1000 In străin&tate dublu. Kufceiu­ Asoci TAXA POȘTALA PLĂTITĂ DE NUMERAR Nr. 11178/1*31. Qrgart al Partidului National Țărănesc PROPUNERILE ROMÂNIEI pentru plata datoriei publice în timpul suspendării transferului Termenul fixat de guvernul român pentru încheierea unui acord cu Asociaţia creditorilor externi a expirat la 25 Septemvrie, fără ca tratativele să fi putut avea loc. In linia de conduită a programului său de refacere financiară a ţării, guvernul a lansat azi către Asociaţia purtătorilor de rente româneşti, o propunere definitivă, care ţine seamă în egală măsură atât de posibilitatea noastră de plată cât şi de interesele creditorilor. Pentru haosul financiar în care se sbate lumea de azi, propunerea gu­vernului, constituie un punct de echilibru şi o oglindire fidelă a respectu­lui purtat obligamentelor noastre, coordonate cu posibilităţile de plată ale ţării. După cum în timpul răsboiului România şi-a onorat obligamentele morale cu sacrificiul imens al jertfei supreme, tot astfel azi ea realizează faţă de creditorii externi, maximum-ul de efort pe care îl permite situaţia financiară de azi . î­nvăţătorii Ziarul este un vad al plângerilor şi doleanţelor. Un oficiu de înregistrare a nevoilor, şi de transmiterea lor prin coloanele deschise marelui public, la cunoştinţa celor chemaţi să le împli­nească. Numirile recente de învăţători ne-au adus o serie impresionantă de astfel de dureri şi de cereri. Iată-le în rezumat. Deciziile din vară ale ministerului instrucţiunii anunţau facerea numiri­lor noui în învăţământ, la inspectora­tele regionale, cu precădere pentru în­văţătorii fără posturi ai ţinutului re­spectiv. O decizie din ultimul moment a hotărât altfel. Nouile numiri se fac din seria 1929 pentru băieţi şi 1930 ^ . ft rr •- 3—4 învăţători ardeleni de judeţ. Ceea­perdru fete. Tnarea cererilor şi deci­­ ce va da lmai aies în comuiJiele \n care numirea persoanelor sa făcut la Bu- ! sunt şi câte doi-trei învăţători local­nici, fără posturi, prilej la fricţiuni ine­vitabile cu sătenii, la neînţelegeri şi cureşti, urmând ca la inspectoratele locale să se execute doar partea de secundară importanţă a distribuirii locurilor.­­In urma acestei hotărâri, dat fiind faptul că în Ardeal sunt foarte puţini învăţători neplasaţi din aceste serii, în comunele judeţelor noastre au fost numiţi în covârşitoare majoritate în­văţători din alte provincii şi în special din Vechiul Regat. Ştim că vom fi timbraţi iar cu acu­zaţia regionalismului, apărând intere­sele învăţătorilor români din Ardeal, rămaşi în afara şcolii. In ceea ce pri­veşte însă românismul şi patriotismul nostru, nu-i recunoaştem nimănui în­dreptăţirea să ne dea lecţii. Noi cre­dem, şi ne exprimăm deschis această credinţă, că prin aplicarea singurului criteriu al vechimii, s-a făcut o greşa­­lă. Şi, după cum se va vedea, nu nu­mai într-o singură privinţă. Conform fundamentelor acelui re­gionalism educativ care este o cuceri­re a spiritului modern şi realist în în­văţământ şi educaţie, şcoala şi învăţă­torul îşi pot îndeplini într-adevăr che­marea, numai dacă prind rădăcini adânci şi puternice în viaţa satului. Nu numai noul spirit al şcoalei, dar sătenii înşişi cer dascăli cunoscutori ai locului, ai oamenilor şi ai realită­ţilor regionale, învăţători ieşiţi din mijlocul lor şi statorniciţi cu toate in­teresele între ei. In urma nouilor numiri, sunt cazuri că învăţători din Cetatea Albă vin să profeseze în Munţii Gilăului. Lucrul însemnează ca răul de care a suferit mai mult şcoala primară, continuă să înflorească. Toţi aceşti învăţători nu­miţi din alte regiuni, vor gravita, aşa cum e firesc şi aşa cum sa întâmplat şi înainte, să se transfere sau detaşe­­ze în­ ţinuturile lor de origină, acolo unde-i chiamă toate interesele lor per­sonale.­­ Munca de învăţământ, cu schimba­rea în fiecare an a învăţătorului, va fi discontinuă şi anemică în rezultate, iar analfabetismul şi întunericul vor creşte şi pe mai departe, cu toată ch­el­­tuiala imensă a statului în mare parte zădărnicită, tocmai prin această situa­ţie. Şcoala nu poate ieşi decât cu de­ficit moral şi material din toată acea­stă operaţiune. Acolo unde nu are ră­dăcini învăţătorul, nu are nici şcoala. Nouile numiri sunt izvorul viitoarei migraţiuni învăţătoreşti, iar şcoala pri­mară rămâne şi după cincisprezece ani de la unire, pentru o mare parte a co­munelor noastre, un provizorat dure­ros şi păgubitor. Un provizorat descu­­rajant şi primejdios. O statistică şcola­ră cuprinzând schimbările an de an a învăţătorilor din o mulţime de comune cum şi situaţia reală a ştiinţii şi ne­­ştiinţii de carte din acestea, ar fi desi­ gur nu numai semnificativă, dar de­ d­­reptul uluitoare, dacă în Ardeal nu sunt decât puţini în­văţători fără posturi din seria anului 1929 şi 1930, se datoreşte nu faptului că ardelenii ar fi fost ocrotiţi, ci îm­prejurării că normaliştii din Vechiul Regat, abia sunt câţiva ani de-atunci,­­ erau numiţi în posturi cu doi ani îna­intea ardelenilor care rămâneau să to-­­ cească băncile alor încă două clase pe­­ cari colegii lor nu le cunoşteau. I In urma acestei situaţii, s’a ajuns ca la numirile de-acuma să fie doar câte nemulţumiri. ^ Sunt aici numai o parte din motivele pentru cari se agită învăţătorii arde­leni rămaşi fără posturi, după ce mulţi dintre ei au funcţionat câte 2—3 şi chiar 4 ani. O vechime aproximativă, fără luarea­­ în consideraţie şi a altor elemente şi­­ împrejurări, credem că nu poate forma singură criteriul pentru numiri. Slăbi­ciunea acestui criteriu o arată de altfel în mod evident lipsa de rădăcini a şcoalei în viaţa satului, situaţia ei de provizorat şi continua migraţiune a în­văţătorilor. Prin numirile recente, credem că s’a­­ făcut o greşală, asupra căreia cerem dlui ministru Gusti, care cunoaşte sa­tul românesc, psihologia şi nevoile lui, să dispună să se revină. învăţătorii ti­neri ai unei provincii întregi, nu pot­­ fi excluşi dela opera de educaţie şi lu­minare a satelor în care s-au născut şi trăiesc. „Patria“ ca organ nu numai al unui partid politic, dar şi al unanimităţii conştiinţei româneşti ardelene, ridică glasul ei alături de învăţătorii tineri ai Ardealului, cerând altă soluţie pentru problema lor. Mai dreaptă şi mai ome­ vine din faptul de a nu şti să stea liniştit într'o nească. cameră ♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ ♦♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦»♦♦»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦ »ee»»eeeee»»e»»»»»»»»­wM In urma refuzului creditorilor de a se prezenta la trata­­tivele de la Paris, guvernul a făcut Asociaţiilor d­e purtă­tori de rente române . ‘ Din cuponul scadent România oferă 20% plata finidevize şi 80%în bonuri­ de cassă din Vaida Voevod şi Virgil Madgearu , au avut o consfătuire ieri după masă , hotărând convocarea unui consiliu de­­ miniştri pentru Duminecă în care se va hotărî definitiv asupra chestiunii creditorilor. Ziarul „Adevărul“, afirmă că întru­cât delegaţii creditorilor au părăsit Parisul, aceasta este o dovadă a eşuării intervenţiei pe care a făcut-o­­ d. Auboin. In urma acestor fapte, în Consiliul de miniştri de Duminecă, gu­­­­vernul va aduce o hotărâre definitivă învăţătorii ardeleni rămaşi fără pas- ' în această chestiune bazându-se pe al­­turi nu se mai plâng însă şi de altceva, timul memoriu făcut de d. ministru Pe câtă vreme înainte la şcoalele noa- ! Virgil Madgearu­ , stre normale erau 8 clase şi pe urmă 7. * Tot în cursul zilei de ieri d. ministru — în Vechiul Regat erau numai 6. Deci , Virgil Madgearu a avut o lungă con­vorbire cu d. Costin Stoicescu, direc­tor al Băncii Naţionale pentru a se in­forma asupra punctului de vedere al in­stitutului de emisiune. Pe de altă parte d. Auboin a cerut guvernului un pro­^9. . ,9d­.1di;vAiexan' ! *ec*" concret asupra felului cum înţe- ■ cel acord, guvernul român a declarat la 18 Februarie 1933 textual: „In caz când în primele 5 luni din exerciţiul bugetar 1933—34 suma totală a veni­turilor statului este inferioară preve­derilor bugetare, sau dacă balanţa co­mercială nu procură suma devizelor necesare, vor trebui să se aducă redu­ceri complimentare la serviciul dato­riei publice pentru al 11-lea semestru pentru a adapta acest serviciu la con­statările făcute. Măsurile practice destinate a reali­za această adaptare vor fi supuse în •ii \/nirln \//~v mrA ri m V irrfil l\/1 o nrtonr’ii ! 1««« nn ______"iVj *1 . Í . _ __ *•' . . _ lege să facă plata anuităţilor. Guver­nul a arătat că nu refuză plata şi chiar în situaţia grea de astăzi înţe­lege să plătească parţial ce are de plă­tit, dar şi statele cari au de primit dela noi, să ne ajute pentru a ne putea în­deplini angajamentul. Acest ajutor s’ar produce prin importarea de produse româneşti. Guvernul a stabilit împreu­nă cu d. Stoicescu, modalităţile de pla­ta, precum şi suma cât se va plăti în lei şi cât în devize. In ceea ce priveşte plata anuităţii scadente la 1 Octomvrie în sumă de 350 milioane lei, ea a fost depusă la Banca Naţională, guvernul înţelegând să mai aştepte ca detentorii să înceapă tratativele. Faţă de atitudinea creditorilor şi pentru informarea tuturor cercurilor, Ministerul de Finanţe a dat presei ur­mătorul prealabil reprezentanţilor, purtători­lor“. La aceasta declaraţie a guvernului român, purtătorii au răspuns: „Repre­zentanţii purtătorilor declară, dacă eventualităţile prevăzute în declaraţia delegaţiei române se vor realiza pe baza constatărilor experţilor comitetu­lui financiar al Soc. Naţiunilor şi vor îndreptăţi un efort complimentar, ei vor examina, împreună cu guvernul român, la 1 Sept. 1933, dacă este ne­cesar, modalităţile unui acord adiţio­nal comportând noui uşurări“. Comunicat: România în urma stabilirii monedei sale naţionale a făcut toate eforturile pentru a îndeplini cu punctualitate toate obligaţiile sale faţă de streinătate. Cu toate că în decursul ultimilor 4 ani venitul ei naţional s-a înjumătăţit din cauza urmărilor crizei mondiale şi a restricţiunilor mereu crescânde puse toalitate integral toate angajamentele sale. Abia la sfârşitul anului trecut, după­ce toate celelalte state agricole înceta­seră de mult a-şi îndeplini integral ob­ligaţiile lor financiare externe, Româ­nia s-a adresat purtătorilor de rente iftîfiâi­e din streinătate pentru a obţine de toate ţările importatoare de produ- ^^ea 'dateiSd sale pu­se agTM016 S.1 matern prime m calea bUc£ la posibilităţile actuale de p£ta comerţului şi a schimburilor interna- • t f t, * * ționale, România a continuat să facă * imense sacrificii şi să execute cu pune­CE REDUCERI AU FOST­ CE­­RUTE Cu acest prilej guvernul român a cerut pentru exerciţiul bugetar 1933— 34 o reducere de 3 jum. miliarde lei, corespunzând sumei de resurse extra­bugetare folosite în cursul anului bu­getar precedent, pentru a face faţă ce­ mijloace extrabugetare nu s‘a izbutit de a se evita deficitul bugetar din a­­cel an. Asociaţiile de purtători au convenit însă prin aranjamentul din 18 Februa­rie 1933 numai la reducerea amortis­mentului care nu însemna decât 1016 milioane lei şi s‘a putut ajunge la o reducere totală de 2.127 milioane numai datorită amânării generale a datoriilor de răsboi, suspendării a­­mortismentelor unor datorii cu carac­ter comercial și unor economii reali­ c.i­­­fi&f VAI ŞI-AMAR Se răspândi­se ieri vestea cu aripi de vânt a unei crize de guvern şi toată lumea alerga după noutăţi precise, pentru a vedea şi a ştii ce va aduce sorocul zilei de mâine. Gluma a­­ceasta a pus-o în circulaţie un mic şoarece de club, care şi-a ronţăit toată noaptea bucuria de a vedea alergând atâţia înţelepţi după o pie- t­­or mai stricte nevoi deşi nici CU aceste tricică aruncată în valurile lumii de un mucalit. Taberele liberale de nuanţe contrarii puteau fi văzute în fapt de seară cum forfotesc din restaurant în restaurant pentru a afla ceva po­zitiv. Poate pentru că „în vino veritas“. — Ce-o fi ? — N'ai auzit nimic precis ? ......... — Ian hai şezi ici şi spune ce ştii! ? Cam în felul acesta se vorbea în întreg Clujul trezit din somn, al opoziţiei. — Cică la poliţie ar fi venit o telegramă. — Atunci să ştii că aşa este. Şi farsa a durat până la apariţia soarelui, care a făcut lumină în întunerec. Pentru toţi aceia cari nu au putut dormi în noaptea aceasta, re­latăm următoarea învăţătură : Pascal spunea : „toată nenorocirea omului pro­ die: N. Dan Bacalaureaţii în ateliere••• vagoane şi locomotive reparate de mâi­nile lor şi n’avem nici un motiv de a ne plânge de calitatea muncii prestate. Ea trădează şi pricepere rapidă şi acli­matizare perfectă în atmosfera de ate­lier. P­elân§! At^CF.J^dtaa«i J toate direcţiile vieţii moderne, nimic .­ demen­se fiinţează o şcoală de ucenici, ale că­ nu era deci mai logic şi mai firesc de­rei cursuri durează 4 ani. Din absolu­t cât o îndrumare a surplusului de popu­­lenţii acestei şcoale se recrutează an­u­laţie de la sate spre murmurul sfânt al de an noile generaţii de muncitori ai [ muncii din ateliere. Pătura mijlocie atelierelor, a căror capacitate de pro­­j lipsindu-ne aproape cu desăvârşire, rlnnlin o frvol orv^fito moron dloi nnn f­olnliornlo crinnlni roni nln înolilnlîîl rvT ducţie a fost sporită mereu atât prin lărgirea cât şi prin înzestrarea lor cu un utilaj tehnic din ce în ce mai mo­dern, din ce în ce mai perfect. Este în­deobşte cunoscut că în anul preluării imperiului de către statul român în aceste ateliere lucrau exclusiv minori­tari; era firesc deci ca Direcţia Gene­rală a Căilor Ferate să se unzuiască într’acolo ca rând pe rând elementul muncitoresc să se romanizeze şi el şi aceasta din mai multe motive. Amin­tim două mai însemnate: a) instituţia Căilor Ferate având o importanţă co­vârşitoare în opera de consolidare a ţării şi mai ales în eventualitatea unui răsboi, o inteligibilă raţiune de stat pre­tindea ca instituţia aceasta să se pri­­jine, în primul rând, în toate ramurile ei de activitate, pe oameni siguri, pre­gătiţi sub raportul tehnic, dar pătrunşi şi de dragostea de neam trebuitoare; b) societatea românească din Ardeal îşi cerea, după Unire, dreptul la viaţă, în atelierele statului sau ale instituţiilor mari naţionale erau chemate în cel mai înalt grad să o creeze, fără întâr­ziere. Şi trebue să recunoaştem că munca depusă, în această direcţie,­­ la atelierele C. F. R. din Cluj, a înregis­trat succese lăudabile, am putea zice, aproape satisfăcătoare, încetul cu înce­tul braţele româneşti şi dragostea de muncă românească a început să dislo­ce blocul compact al muncitorimei mi­noritare, care — s’a dovedit nu oda­tă —, a fost adesea condusă şi de alte sentimente decât acelea de ataşament loial faţă de noul stat român întregit. Au fost suficienţi abia câţiva ani pen­tru a demonstra foştilor noştri stăpâ­­nitori, că „valahul“ ştie să muncească şi altundeva decât la „coarnele plugu­lui“ şi că nu e tocmai atât de ,,sălba­tec“ cum îl prezentau stampele vechi ungureşti sau cunoscuţii legiuitori feu­dali ai Ardealului de odinioară. Am văzut, după trecere de câţiva ani, titlui uman din ateliere, este faptul că azi statul nu mai este el iniţiatorul, ci însuş societatea românească, care acor­dă posibilităţilor de muncă de la ate­liere o atenţie covârşitoare, în conti­nuă sporire. Iată dovada acestui fenomen îmbu­curător. In primii ani următori un trei candi­daţii la şcoala de ucenici veneau ex­clusiv de la sate. La sfârşitul lunei Septemvrie când se făceau­­ examenul medical şi de primire, feţele cari aştep­tau cu înfrigurare rezultatele, erau toate ale unor flăcăiaşi rumeni la o­­braz, având colie în pălărie şi cioareci de lână, primii crainici ai neamului do­ritor de a cuceri un nou domeniu de iţă românească. Exodul principal era atunci spre şcoalele secundare, căci visul de aur al Românilor din Ar­deal era în acei ani ai începuturilor să ajungă — domni . . ., adică slujbaşi la se înmulţiră peste măsură. Atinseseră, mai precis, un procent social, care, da­torită crizei şi nevoilor de comprimare pe toată linia, nu mai putea fi plasat organic la stat, la instituţiile particu­lare sau în largul vieţii româneşti, în­seşi şcoalele secundare vărsau apoi, an de an, un număr tot mai impresio­nant de „nechemaţi“ sub raportul căr­ţii. Cei ce nu rezistau deci disciplinei severe din învăţământul secundar se văzură deci „opriţi“, la mijlocul dr a­şezătorile pe la sate cu diploma de ba­calaureat ascunsă în fundul lăzii pen­tru vremuri mai bune. Dar gestul celor 4 bacalaureaţi mai e vrednic şi de o altă judecată şi găsim că e bine să o înfăţişem cititorilor no­ştri. Din lipsă de cultură spirituală, muncitorimea noastră a fost înşelată de nenumărate ori de comunişti sau iredentişti. Dovezi sângeroase am înre­gistrat chiar în cursul acestui an. Vor mai putea pescui oare agitatorii de profesie, în tulbure, dacă pr­intre mun­citori se vor găsi oameni cu bacalau­reat? Ne îndoim. Agenţii altor interese decât ale neamului, vor fi neutralizaţi şi scoşi de pe arenă imediat. Şi aceasta cred că este aspectul cel mai îmbucu­rător al gestului celor 4 bacalaureaţi, cari şi-au luat inima în dinţi şi au a­­lergat spre intrarea uzinelor cari ro­desc pâine, demnitate şi linişte sufle­tească, în locul neajunsurilor de tot felul. N. Dan­ţel, ci aşteptând cu inima îndoită ver­­­­­dictul comisiei care selecţionează. Na­­t­­ural, oamenii au buchisit 8 ani pentru o altă carieră, dar înţelegând spiritul as­pru al vremilor au avut curajul de a lua o hotărâre bărbătească şi sperăm că gestul lor nu va rămâne fără răsu­net în lumea bacalaureaţilor fără rost. Calea Ferată plăteşte azi munca şi pri­ceperea mai bine decât alte instituţii, plăteşte regulat şi, desigur, este mai românesc a consuma o pâine câştigată mulţii, adică constrânşi să îmbrăţişeze­­ demn şi prin sudoare decât a colinda meseriile, căci înapoi, la sate, întoarce­rea era şi imposibilă şi umilitoare. Atelierele C. F. R. au putut recruta atunci ucenici din absolvenţi a 2—3—4 clase secundare. Fireşte, spre uşurarea părinţilor, dar şi spre bucuria altora, care vedeau elementul muncitoresc viitor că se înalţă sub raport calita­tiv. Iată însă că tulburarea fără pereche a vieţii economice de azi ne-a impus şi ne impune şi alte constrângeri. Avem azi mii şi mii de bacalaureaţi, care nu-şi pot găsi „plasare“ şi nici nu pot „continua“ din aceeaş universală lipsă de mijloace materiale. Un an doi ei s’au refugiat la casa părintească, ajunsă şi la limita puterilor, dar traiul ,pe spinarea părinţilor“ a devenit şi el stat, profesionişti liberi, funcţionari la­­ un­chin, bănci, etc, cine avea „oarecare cvalifi- ! Aşa se face că in acest an, printre cuţie“ nu se îmbulzea la uşa uzinelor­­ candidaţii la şcoala de ucenici deja învăluire în zgomot asurzitor şi funin-­­ Atelierele C. F. R., se arală 4 bacalau­­gine grea. Rând pe rând însă „domnii“ c­reaţi. Şi încă fără sentimnetul umilin­ unii S I I că^ 1 Octomvrie 1933?9S» dar nu- Posibilităţile ele plată Situaţia din primele trei luni ale exerciţiului curent învederând că prevederile guvernului român în ce priveşte posibilităţile financiare de plată şi transfer ale serviciului dato­riei publice s-au realizat, încă pe la 6 iulie trecut, guvernul român a preve­nit în scris Asociaţiunile de Purtători de Rente Româneşti şi agenţii financia­ri ai împrumuturilor româneşti şi i-a solicitat să înceapă noui negocieri la 15 August. ______ Avansarea acestei date cu 15 zile înainte de 1 Septemvrie prevăzută în acordul din Februarie trecut, s-a fă­cut din cauza înrăutăţirei situaţiei în aşa măsură, încât efectuarea transfe­rului scadent la 15 August, pentru sca­denţa de plată dela 1 Octomvrie cu­rent, a devenit imposibilă. De aceea în invitaţia adresată încă dela 6 Iulie Asociaţiunilor de Purtători şi agenţi­lor financiari s-a spus textual: „In a­­celaş timp în urma reducerii cifrelor comerţului exterior în ultimele luni au apărut grave dificultăţi“, care sili­seră chiar în luna iunie a se solicita agenţilor financiari ai împrumuturilor româneşti să aştepte fracţionarea transferului sumelor scadente atunci. Suspendarea transferului .Asociaţiilor de purtători şi agenţi- j Acest fapt este cu atât mai conclu­­lor financiari ai împrumuturilor ro- j denb cu cât România nu a înţeles nici mâneşti cari au solicitat amânarea odată să nu-şi respecte angajamentele _____________• *1 _ -I V -\ n î« «... 1 *1 1A91 • 1A90 şi a făcut în cursul anilor 1931 şi 1932 chiar sacrificiul de a nu-şi plăti func­ţionarii, pensionarii şi furnzorii statu­lui, ca să poată continua plata inte­grală a datoriei publice. Conform celor convenite delegaţii guvernului român s-au prezentat la Paris în ziua de 5 Septemvrie pentru a începe negocierile­ datei negocierilor, după 1 Septemvrie li­ s‘a fixat data de 5 Septemvrie, de comun acord. Din această cauză guvernul român s‘a aflat într'un impas şi faţă de impo­sibilitatea materială de a executa transferul sumei scadente la 15 Au­gust pentru scadenţa de plată de la 1 Octomvrie a fost silit să ia măsura ‘ suspendării transferului plăţilor sta­­­­tului.­­ Această măsură luată în împrejură­­­­ri de forţă majoră, nu a avut caracte­­­­rul unei măsuri unilaterale vexatorii, deoarece toate plăţile scadente până­­ la 1 Octomvrie fuseseră transferate și deci rămânea deschisă posibilitatea discuţiunii pentru scadenţa de 1 Oc­­■ tomvrie cu prilejul negocierilor ce urmau să înceapă la 5 Septemvrie. Astfel măsura luată, nu avea decât J , , ' ^ t UlUOUi U XUUlClj ii LI U Y V/Cl VAV^C/U zate în administrarea datoriei publice, un caracter de conservare şi de ele faţă de această situaţie, încheind a­­mentală prevedere. CREDITORII REFUZĂ SĂ­­ TRATEZE Asociaţiunile de Purtători au refu­zat a începe negocierile, punând la în­ceput condiţiuni prealabile, cari în mod normal trebuiau să facă tocmai obiectul negocierilor deoarece prin schimbul de declaraţii făcute cu pri­lejul încheierii acordului din Februa­rie trecut, se fixează obiectul discu­­țiunilor care îngloba chestiunile, puse (Continuate In pagina 4)

Next