Patria, iunie 1935 (Anul 17, nr. 122-123)

1935-06-01 / nr. 122

REDACTIA SI ADMINISTRAŢIA: CLUJ, Strada Regina Maria Str. 36 TELEFON: 13­81. ABOIVASIERT (DE LA 1 APRILIE 1934.) Abonament anual....................... Fracţiuni de an, lunar.. Pentru funcţionari Fracţiuni Prer'' î. ► Frat Pt. a Democrafie ... Cunoaşteţi fenomenul mime­tismului? Anumite vieţuitoare ne­­îndestul de înarmate în lupta pentru existenţă, îşi adaptează culoarea exterioară culorii me­diului, se deghizează sub mască streină ca să se poată strecura printre adversităţile vieţii, se camuflează în îmbrăcămintea adversarului ca să nu­­ înfrunte făţiş. împotriva mişcării naţionaliste a Frontului Românesc se între­buinţează mimetismul. D. Ion Mihalache declară că este naţio­nalist, dar este împotriva lui nu­merus valachicus, d Iuliu Maniu declară că este împotriva lui numerus valachicus, dar este naţionalist. Naţionalist nu este, însă, cine se declară naţionalist, naţionalist nu este orice Român, naţionalist este cine are con­ştiinţa intereselor neamului, con­ştiinţa misiunii istorice a poporu­lui nost­r. Orice Român are, însă, dreptul să fie naţionalist, dacă are conştiinţa intereselor naţionale şi dacă este hotărît să lupte pentru idealurile neamului său, sacrificându-şi, dacă e ne­voie, chiar şi viaţa. Naţionalismul partidului naţio­nal-ţărănesc nu este decât mi­metismul capitalului ocult faţă de numerus valachicus. Mimetismul naţional ţărănist se prelinge, însă, în toate dome­niile. La Braşov, unde apare „Ga­zeta Transilvaniei“, partidul na­ţional ţărănesc dă la iveală un nou ziar. Şi cum îl întitulează? Gazeta Braşovului. Iar ziarul apare în acel aş format şi cu ace­leaşi caractere tipografice ca şi Gazeta Transilvaniei. Gazeta Bra­şovului publică un articol îm­po­triva lui numerus valachicus şi ca să aibă ecou, ce credeţi ce semnătură uzurpă. Semnătura d lui V. Branişce, directorul „Gazeta Transilvaniei“. Lumea e consternată că un nume cinstit e în mijlocul trădătorilor ideiei naţionale. D. V. Branişce des­minte, dacă mai era nevoie de desminţire. Canaliile jubilează. Lovitura a reuşit. Şi la corul infamiilor se asociază un alt ziar cu inspiraţie ocultă, un alt ziar de camuflaj, ziarul „Carpaţi“, care-şi freacă mâinile perfide de bucurie. D. V. Branişce e îm­potriva lui numerus valachicus. La Bucureşti un grup de evrei naţionali ţărănişti finanţează o nouă foaie imundă, pe care o întitulează cum ? Fron­tul Naţional. După chipul şi asemănarea ziarului Frontul Ro­­mânesc o întitulează Frontul Naţional. Şi ca falsificarea să fie suficient de complectă, ziarul apare în acelaş format şi cu ca­ractere tipografice similare ca şi confratele nostru întru luptă na­ţională. Şi falsificarea aceasta e trimisă pe sate, pentru zăpăcirea bieţilor noştri ţărani. Jidovimea luptă împotriva ideiei naţionale. La Orăştie, unde apare ziarul de luptă naţională, „Solia Dreptăţii“, ziarul d lui Aurel Vlad, naţional ţărăniştii d-lui Ion Mihalache scot un ziar. Cum îl întitulează? Solia. Şi ca să se poată stârni confuzie în mijlocul sătenilor, această imitaţiune apare în acelaş format şi cu aceleaşi caractere grafice ca şi Solia Dreptăţii. Şi în această foaie imundă a unor secături încon­­ştiente, d. Aurel Vlad e atacat cu cele mai infame arme. Infa­mia nu e depăşită uneori decât de ridicolul atacurilor. lata, de­ pildă, un domn, d. Iustin Pop împroaşcă cu noroiu în d. Aurel Vlad. Omul acesta de bun simţ declară că se so­­coate „dispensat de considera­­ţiunile binevoitoare“ (Vai, pe ce lume democratică trăim!) ce „­ ar fi acordat“ d lui Aurel Vlad şi de acea nu se va mărgini să­­ atace numai pe d. Aurel Vlad, ci va aşeza la stâlpul infamiei şi pe dna Vlad. Iţi stă mintea în loc. Şi d. Iustin Pop se şi ţine de cuvânt. Şi aduce următoarele acuzaţiuni dnei Vlad: a) a de­clarat: „Nu­­ las pe Aurel să meargă cu Maniu; b) a spus ţăranilor: „Ce tot vreţi cu Maniu ăla? Daţi­­ pace. El nu vă face ispravă; c) a declarat că dacă va merge cineva la Vlad cu vre o propunere, îl va da afară din casă.“ etc. Şi d. Iustin Pop povesteşte consternat că dna Vlad s’a şi ţinut de cuvânt. Iată, ce scrie la acest punct de d. Iustin Pop: (Lectorul ne va îngădui s-­­ reproducem în tocmai pe d. Iustin Pop, căci altfel articolul nostru n’ar avea haz. Pentru greşelile de ortogra­fie, de lim­bă şi de ştil ne în­­gădui­m să cerem noi iertare­: „5. In ziua de 3 Aprilie 1935, conform hotărîrei comit. jud. al nostru s’a prezentat la d. Vlad în Orăştie o delegaţie compusă din cei mai de frunte oameni ai noştri, aproape toţi foşti parla­­mentari şi anume: 1., Dr. Leo Parasca, medic, f. deputat şi senator. 2., Dr. Emil Şelariu, advocat, f. deputat. 3., Dr. Mihaiu Tirea, advocat, f. deputat. 4., Dr. George Dănilă, notar public 5., Dr. Ieronim Au­­­rescu, advocat, f. prefect. 6., Va­­leriu Paveleniu, protopop, f. de­putat. 7., Dr. Zer­o Draia, advo­cat, f. deputat. Aceştia erau în­credinţaţi, ca în numele org. noastre să depună din nou toată stăruinţa şi rugămintea, ca d. Vlad să rămână la locul de pre­zident al nostru reîntrând în dis­ciplina de partid. Această dele­gaţie abia a ajuns, să i se pre­zinte dlui Vlad, doamna Anuţa şi-a şi făcut apariţia, care le-a tras solilor noştri o dăscălire straşnică într’un glas, care nici câtuş de puţin nu era expresiu­­nea bunelor maniere, ce se mai ales unei dame de situaţia dnei Vlad. Iată între alte dojene ce a spus hegemona noastră: „Dacă Aurel vi ar fi zis, să mergeţi cu bolşevicii şi atunci trebuia, să-l ascultaţi şi să­­ urmaţi.“ Ce să zic de opăreala celor 7 soli, atinşi de comportare­a ne mai pomenită a hegemonei. Toţi stăteau ca bietul Socrates, când nemuritoarea Xantippa a turnat asupra lui un vas cu apă." Şi ştiţi cine este acest spadism­ al verbului, acest cavaler fără prihană al democraţiei? Ni e ru­şine să spunem. Dar înfrângând jena noastră, cu sângele dogo­rând în obraz, declinăm calitatea d-lui Iustin Pop. D. Iustin Pop este alăturea de d. Victor Deleu preşedintele organizaţiei partidu­lui naţional ţărănesc din jud. Hunedoara, Sever Stoica. ­UnisteiBi Human a Honst o biMiotetă MareiBi Vonod Mihai Bucureşti 1. Minis­terul instrucţiunii a donat Marelui Voe­­vod Mi­hai o b­ibliote­că cu lucruri literare şi istorice. Eri­c mi­nistru dr. Angh­eleseu a mers la Palat unde a prezentat darul Ma­relui Voevod.­­După aceea d. dr. Anghe­leseu a asistat la lec­ția­­ de igenă a clasei Marelui Voevod. Advocaţii ieșeni au protestat în striga împanior fiscale exonerate IAŞI­­. Advocaţii ieșeni sunt în fierbere pe chestiunea impu­nerilor fiscale exagerate. Avoca­ţii au trimis o telegramă de protest ministrului de finanţe şi în cazul când nu li se vor satis­face doleanţele vor declara greva generală. I - TAXA POȘTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR NO. 11178/19­95 „Numerus valachicus por­neşte din sufletul neprihănit şi plin de iubire al celui mai bun şi al celui mai iubit fiu al neamului nostru“ «Nu­meris valach­icais ptscuitdte întrân­sul Jalea de «eri* durerea dte azi şi Îmb­­rarlOL cfe mâine" Inspirata cuvântare a preotului lom Petculescu La adunarea naţională de la Brăila, preotul Ion Petcule­scu a sostit următoarea cuvântare in­spirativ, care a impresionat adânc inimile : Domnule Preşedinte, Fraţi Români, Din atmosfera groaie şi plină de ceaţă, a politicianis­­mului distrugător de suflete, se ridică azi spre zările clare şi pline de cântec românesc, suprema chemare a neamu­lui : Români şi Românce, la luptă sfântă, românească, pen­­tru Patrie şi Lege! Această chemare, răscolitoare de su­flet, menită să grăbească îm­brăţişarea frăţească a tuturor Românilor, pentru deplina isbândă a naţionalismului constructiv, isvorăşte dintr’o frumoasă împerechere de cu­vinte, dintr’o formulă înde- I lung vorbitoare, care ne pi­cură în suflet nădejdi pentru ziua de mâine: Numerus Va­lachicus. Această formulă, profund românească, care conţine într’însa, voinţa dârză a unui neam întreg de a se vedea singur stăpân în ho­tarele lui însemnate cu lacrimi şi cimentate cu sânge, este imnul de bucurie al biruinţă nepieritoare, care ţâşneşte din adâncurile sufleteşti ale po­porului românesc, asuprit la el acasă, lovit şi batjocorit, insultat şi tâlhărit ca’n codru... Acest Numerus Valachicus sub învelişul căruia se află ectenia nădejdilor noastre româneşti şi creştineşti în acelaş timp, este temelia indestructibilă, pe care se va clădi România de mâine, ROMANIA ROMA­NILOR. Numerus valachicus a răsărit dintr’o con­ştiinţă românească Numerus Valachicus, nu este o întâmplătoare îngrămădire de litere, menită să producă o nouă diversiune în viaţa no­astră politică, cum îndrăs­­n­i­c să creadă şi să grăiască cei streini de noi şi de cre­dinţele noastre. Nu, hotărât nu. Numerus valachicus este o realitate românească, care născându-se în chip minunat, dintr’o conştiinţă sincer şi definitiv onvertită la idealu­rile senine ale naţionalismului,­­ aleargă pe plaiurile ţării, le­­­­gându se pe aripile doine­lor străbune, ca să sporească puterile sufleteşti ale Va’achi­­lor şi să le dăruiască pâine, pentru ei şi pentru copiii lor. „Braţul valah va curaţi calea şi va desăvârşi izbânda“ Şi ceea ce constitue vraja particulară a acestei formule salvatoare şi plină de duh românesc, ceea ce ne face să credem cu toată puterea şi cu toată căldura sufletelor noastre umbrite de greutăţile zilei, în biruinţa ei desăvârşită, este faptul că Numerus Valachicus, porneşte din sufletul neprihănit şi plin de iubire al celui mai bun, al celui mai încercat şi al celui mai micit dintre fiii de azi ai neamului nostru, d. dr. Alex. Vaida-Voevod. Dom­­nia-Sa, a înţeles mai mult şi mai bine ca oricare altul cu­vintele : Patriae, tu nos fecisti ad te... şi înţelegându-le în intimitatea lor sublimă şi plină de miresme dumnezeeşti, iată-l, cu sufletul plin de iubire pentru Naţie şi Rege, pentru Patrie şi Lege, se dărueşte fara preţ şi fara răsplata, ca să se regaseasca mâine în iubirea şi’în binecuvântarea Patriei. Domnia Sa, într’o supremă inspiraţie naţională, ce depă­şeşte hotarul priceperii noa­stre, ne-a dat în două cu­vinte . Nmv­e,­v Valachicus — simbolul de credinţă al neamului românesc, născut din încrucişarea solemnă a sufletului Patriei. Acest sim­bol de credinţă, care ascunde într’însul, jalea de em­, du­rerea de azi şi bucurie de mâine, se cuvine să fie măr­turisit cu adâncă cucernicie de toţi Valahii, ca să cu­noască lumea că suntem uce­nici ai bunelor vestiri naţio­nale şi să ’nţeleagă streinii şi duşmanii noştri, că de azi înainte şi până la capătul vremii, Valahii şi numai Va­lahii v­r fi stăpâni în ţara aceasta, şi să mai înţeleagă iarăşi, că dacă ne-or sta îm­potriva, dacă s'or pune dea­­curmezişul vrerilor noastre, drepte şi sfînte, braţul valah, bătut de soare şi vânt, de­­apururea biruitor, va curăţi calea şi va desăvârşi isbânda. Naţia să se împăr­tăşească din vraja cuvin­tului salvator Domnilor, In aceste vremuri de grele încercări pentru naţiunea ro­mâneasca, când specificul nea­mului nostru este umbrit de trădarea câtorva fraţi de-ai noştri şi înăbuşit de sumedenia streinilor, care ne-au copleşit în toate ramurile de activitate, chemarea d-lui Vaida-Voevod, care porneşte par’că de dincolo de lume, din acele meleaguri pe care noi muritorii de rând, abia le întrezărim din când în când, în pornirea noastră după visia vieţii, este supre­mul comandament naţional, în jurul căruia va trebui să granditeze tot gândul, toată simţirea şi tot entuziasmul Valahilor. Toată suflarea ro­mânească, legată prin legă­mântul sângelui ce-a curs din trupurile sfârticate ale eroilor noştri de em­ şi de totdeauna, este datoare să se împărtu­­­şească din vraja cuvântului salvator, pe care-l propovă­­dueşte astăzi, apostolul neamu­lui, d. Vaida-Voevod. Toţi fiii neamului, care au păcătuit şi care n’au păcătuit, uniţi în gânduri şi simţiri comune, să-şi plece genunchii, fiindcă numai în genunchi omul devine­­ mare, şi ţinându-şi suflarea, ca să nu tulbure tăcerea şi măreţia clipelor, să asculte liturghia neamului, care se săvârşeşte astăzi în biserica firii din cetatea Brăilei, de către îngerii naţiei noastre, în frunte cu marele arhanghel, Vaida- Voevod. Cum se lămuresc lacrimile nopţii pe crinii câmpului, să se lămurească numeros­ valachicusul. Domnule Preşedinte, In această zi de sărbătoare românească, prilejuită de pre­zenţa dumneavoastră, când ţara întreagă îşi pleacă urechea, ca să şi desluşească destin nou şi viaţă dreaptă din puterea re­născătoare a cuvântului dv., îngăduiţi minţii mele frământată de bucurii nepieritoare, să vă prezint urări sincere şi căldu­roase. Cum se lămuresc lacri­mile nopţii, picurate pe crinii câmpului In revăr­satul sorilor, aşa să se lămurească. Numerus Va­lachicus, pe ’atinsele me­leaguri ale patriei noastre; cum scânteiază stelele ce­­­rului în nopţile cu lună plină în triluri de privi­ghetori, aşa să scânteiesc Nunerus Valachicus, în noaptea durerilor noastre; cum străluceşti la soare pajiştea verde şi plină de fluturi, făcând valuri de umbre, când vântul o atinge pe deasupra, aşa să stră­lucească Numerus Valachi­cus, pe fruntea na­iei noa­stre, cum creşte nufărul şi înfloreşte,hrănit de adăncu­­rile şi de murmurul ape­lor, aşa să crească şi să î nscrească Numerus Vala­chicus, hrănit de adâncu­rile sufletelor şi de priso­sul dragostei noastre , cum striveşte bolul de grâu bul­­gărele de pământ şi odrăs­­leşte spornic pe brazdele ţării, aşa să stri­vească Nu­merus Valachicus păcatele politicii noastre şi să ro­dească sută ’n sută pentru hambarele Patriei noastre. Cum sporesc florile câm­pului, sub rasa binefăcă­toare a soarelui de primă­vară, aşa să sporească să­nătatea şi zilele Conducă­­torulu­i, su­b binecuvântarea Domnului, pentru împli­nirea năsuiinţelor noastre: Naţie şi Rege, pen­tru Patrie şi Lege. din ţara noastră poţi să critici biserica, poţi să critici pe Rege, să faci orice, nepedepsit, dar să te fe­rească Dumnezeu să ceri în partidul tău desfiinţarea trusturilor sau pro­­porţionalitatea elementului românesc, fiindcă atunci eşti alungat şi se for­mează cartel între capitalul internaţio­nal şi cei cari se bat cu pumnul în piept că sunt „naţional-ţărănişti“, ca să împiedece promovarea elementului românesc“. AL VAIDA-VOEVOD. Generaţia misionară Problematica generaţiilor a stârnit cele mai aprinse dis­­cuţiuni întotdeauna. Chiar punctul de plecare al dis­cuţiilor, a fost şi este o serie de teze şi antiteze din an­samblul cărora se desprinde o adevărată năvală de opinii încrucişate sau diametral opuse, ideal. Câteva cuvinte cari pot închide, plastic, în sensul lor, energetica unor destine şi tragismul unor existenţe is­torice. Uneori generaţiile trec pe lângă idealuri fără să le în­tâlnească şi fără să le cu­noască. Alteori, cotropesc forţa de realizare şi capaci-In epoca de frământare, s­tatea de înţelegere a genera­­între asfinţitul care a uni­­ţiilor. Sunt etape cu aspect creşte o lume şi răsăritul de declin şi tragism de ne­­care luminează o cale nouă, împlinire. Dar paralel cu viaţa — generaţia este în stadiu diluată a acestor generaţii, de căutare. Un fel de fel­ istoria cunoaşte momente de mentare a rosturilor şi desti- coexistenţă creiatoare, gene­nelor ei, o alergare înspre adevăratele ţeluri o tendinţă de regăsire, de stabilizarea şi definire. Generaţia se convulsionează într’o încleştare continuă, în chinul unor prefaceri ce tind spre netezirea unui rost şi stabilizarea unui drum. Un proces de geneză în ce priveşte fixarea în tiparele unei misiuni impuse de co­titura istoriei, în momentul în care obiectivele au fost prinse clar şi fixate precis, generaţia se desprinde din penumbra îndoielii şi întră în dinamica unui activism gal­­vanizat de lumina certitu­dinii. Procesul de căutare şi de­raţie şi ideal. Apar genera­ţiile misionare. Acestea nu sunt nicio simplă verigă în lanţul continuativ al gene ■ raţiilor, nici o stridenţă de­­plasată. Ele sunt un fenomen de osmoză, în ce priveşte fondul de trăinicie şi conti­nuare istorică, — între ge­neraţii, — un proces de lichidare şi răsturnare pentru şubrezenia credinţelor peri­mate, o încadrare organică în rosturile vremii şi tiparele misionare şi o perfectă sin­cronizare cu trăirea în destin istoric. Generaţia misionară răstoarnă şi zideşte lumi, închide şi deschide drumuri. Generaţia misionară ştie ce vrea şi e activă. Existenţa ei finite, în viaţa multor gene­ : se surcolează în realizare şi raţii, se consumă, uneori,­­ împlinire, sub aspectul lui de tendinţă.­­ In România de azi­ trăeşte Istoria va înregistra o exi- o generaţie misionară. Asi­­stenţă în timp, dar nu se va matorul e prezent. E în mijo­serie o pagină de misiune lol nostru. Idealul e sedi­­împlinită. O astfel de gene­raţie şi-a cheltuit întreg capi-Imentat în sufletele tuturor. Cuvântul de ordine a fost talul energetic în chinurile rostit. Viziunea istorică a în­facerii, împlinirea idealului întrezărit revine altor ge­neraţii. Sunt generaţii sterile, in­capabile să se ridice până la nivelul de transcendenţă al unui ideal transformator şi creiator. Idealul le depăşeşte. Trece pe lângă inerţia lor, consumându-le prin amploarea lui prea mare. Generaţii cari trăesc absenteist în marşul de vâltoare istorică. Existenţa lor e un simplu accident şi un hiatus al destinului. Un lapsus, pe plan istoric, care nu spune nimic. O astfel de generaţie îşi pulverizează existenţa sub pavăza unei prezenţe involuntare în arena istoriei şi sub blestemul unei continuităţi insignifiante şi mecanice. Nimeni şi nimic nu va putea să sfarme li­niştea aceasta de statică is­torică, pentru că se va lovi de obstacolul nonvalorilor şi de lipsa unei substanţe creia­toare. Alte generaţii cresc în dogoarea setei de ideal. Dar lipsesc animatorii. Lipsesc vizionarii cari pot desprinde lumi noui din negura viito­rului şi din imperativele pre-­­ zentului neînţeles, în sens [ ^ ziandoi „N t onalul Nou*­re istoric, de colectivitate. In '»"*« “rele­­ga-­­ acest caz nu s’a născut tem­a comandanţilor transfigu-­­ raţi de poezia gândurilor mari şi de romantismul unei vi­ziuni fulgerătoare de foc is­­băvitor. Pentrucă — în ul­timă analiză — toate sensurile înalte ale existenţei şi activi­tăţii, se confundă cu poezia, în înţelesul ei esenţial. Şi politica e poezie spunea Mi­guel de Unamuno — în la­tura ei profetivă şi vizionară. Ideal — cu, şi fără gene­raţii. Generaţii - cu, şi fără cadrat energiile pe şantierul rosturilor adevărate. Generaţia misionară s’a contopit cu naţiunea, pentru­ că naţiunea este idealul. E o trăire armonică, o identificare în finalitatea istorică, un aliaj dur, care va rezista dealun­­gul drumului, oricât de lung ar fi el. Naţiunea ideal. Ge­neraţie şi ideal, sub egida unei prezenţe istorice per­fecte. Ei un proces de în­cadrare totală. Idealul creşte, vulcanic, în întâlnirea aceasta mare cu generaţia misionară. Naţiunea şi generaţia au por­nit, mână’n mână. Naţiunea a glăsuit în chemare dură. Generaţia misionară a răs­puns. In tranşeele dinamicei creia­toare, soldaţii Frontului Ro­­mânesc aşteaptă comanda. MIRCEA ȘOIM­ARH. La Vlaşca d.D. R. Ioanifesen stopâneşte situafia Corespondentul din Giurgiu „La naţional,ţărănişti, or­­ganizaţiunile comunale con­tinuă să fie frământate în urma scindării acestui par­tid. E cert, că d. D. R. Ioaniţescu, şeful organiza­­ţiunii vaidiste a avut un succes real în alegerile mu­nicipale şi a reuşit ca şi în judeţ să-şi aproprie or­­ganizaţiunile comunale cu toată lupta furibundă dusă de d. Alex. Cartojan, şe­ful organizaţi­un­ii naţionale ţărăniste.“

Next