Patria, iunie 1936 (Anul 18, nr. 122-144)

1936-06-03 / nr. 122

Anul al XVil­ea No. 122 f ? DIRECTOR: Dr AUREL BUTEANU Redacţia şi Administraţia: Cluj, Strada Regina Maria No. 36 Telefon: 13—31 ABONAMENT: (Dela 1 Aprilie 1935). Abonament anual — — Lei 7u(J.-­­Fracţiuini de an, lunar — Lei 60.— Pentru funcţionari, anual Lei 60.— Fracţiuni de an, lunar — Lei 55.— Preoţi, înv., stud., ţărani an. Lei 500__ tracţiuni de an, lunar — Lei 45.— Pt. autorităţi, uist. banei, etc. Lei. 1000 In străinătate dublu. VAU VQI SAU' GĂTITĂ IM KDMKMAK Mr. 1I17I/1S2S fcxe­mplarele legale. Miercuri, 3 Iunie 1036Asm. pt- C“,iura * Organ al Partidului Mafional Terin# Tipografia Naţională S P J str. Regina Mana 36 A. cauj , Iteratin'» poporului r­omân nvinocinic noastre nu punem calcule interesate. Nn num­ni siB,u Ha rece In principiul monar­­jiltri wirsuiof ionul. Noi odnerm speranţe vii si Iubire pentru o concepţie nona de stat, in care iese in lumina conlucrarea armonică a celor doua realitati natio­nale: Betele si Taratul care au sa asi­gure noul echilibru al României Noul '. ION MIHALACHE (In discursul de la „Arenele Romane“) 200.000 de pumnii la manifesta­ţie In vederea marei manifestări care­­ a avut Joia Duminecă in Capitala, con­­­­ducerea partidului a luat­ din vreme toate măsurile pentru ca reuşita ei să fie cât mai strălucită. Comanda a fost­­încredinţată dlor generali Rujinschi şi Rosetti, iar organizarea transportu­rilor dlui ing. Priboianu, încă din zorii zilei uliţele Capitalei au început să se împânzească de miile de ţărani şi orăşeni îmbrăcaţi în hai­ne de sărbătoare. 16 trenuri speciale având un total de 716 vagoane, peste 300 de autobuse şi câteva sute de că­ruţe şi maşini, au adus în Bucureşti ■aproane 130.000 de oameni, cărora a­­poi li s'au adăugat alte 70.000 for­mate din locuitorii Capitalei şi acei ai comunelor sub­urbane şi învecinate. La orele 10 a. m. o delegaţie com­pusă din membrii­­garai­­ studenţilor din Muscel s'a prezentat la Clubul central al P­­. Ţ. din str. Clemen­­cean, pentru a invita pe conducători la defilare. La această oră se aflau în­­ saloanele clubului dd. Ion Mihalar­ehe, N. Lupu, Mihai Popovic, Virgil Madgearu, Ion Răducanu, Oct. Tăslă­­oanu, Ghiulea, generalii Rujinschi, din­­Jupituca, Rosetti și Burileanu, prof. Stoicar­ing, Iorgovici, etc. etc. In uratele nesfârşite ale mulţimii conducătorii au luat foc în fruntea co­loanei plecând apoi s­pre tribuna ce s'a ridicat în Piaţa Română. De o parte şi de alta a străzilor Clemen­­ceau şi N. Bălces­cu mii de ţărani au aclamat frenetic pe conducători. După ce fruntaşii au luat loc în tri­buna a început defilarea, ea fiind des­chisă de organizaţia centrală a Ca­pitalei K­cond­usă de d. dr. N. Lupu, asistat de do. generali Rujinschi Jillianu, şefii sectoarelor de Galben, Albastru, Negru şi Verde, secţiile fe­menine conduse de dna Ella Negruzzi, organizaţiile de sectoare şi comunale. Plancarde, urale, steaguri şi entu­ziasm, tot şi toate au predominat tre­cerea lor. Impresionant şi disciplinat trece a­­vând în frunte pe dd. Petrescu şi Şuta, judeţul Muscel. Organizaţia din Topoloveni ca şi cea din Dobreşti poartă plancarde cu inscripţia: Tră­iască Ion Mihalache, iubitul nostru consătean! şi alături de ele altele cu: Trăiascu Iuiiu Maniu, lucreafărul Ro* Marele apozeu­ al dlui Ion Mataladie Să trăiţi! Aţi înfăţişat astăzi, credinţă, spe­ranţă, devotament pentru Partidul Naţional Ţărănesc, pe steagurile căruia stă scris: „O nouă Românie, prin Sta­tul Naţional Ţărănesc“! Aţi mai înfăţişat astăzi hotărârea de muncă ostăşească pe viaţă şi pe moarte, pentru a duce la biruinţă steagul. Şi, în desăvârşită ordine şi disciplină aţi mai înfăţişat forţa pu­­s­ă în slujba Ţârii celei Nouă. Sub pasul cadenţat a peste o sută douăzeci de mii de camarazi am sim­ţit pulsul viguros al sângelui sănătos al naţiei întinerite. Braţul vostru încordat ne-a părut că fac timpul în două: Lumea lor, ca­re se duce — şi Lumea noastră, care vine. In coloanele de ţărani, pornind din Piaţa Victoriei, spre Arenele Roma­ne, mi se părea că văd vechile legiuni romane reînviate, străbătând străzile Capitalei României Mari ca să amin­tească lumii şi cu acest prilej, că a noastră este, a Românilor, a tuturor Românilor, de pretuti­ndeni şi pen­tru totdeauna. Iar pe estrade unde prime­a defi­larea, mi se părea că înşiră alături de noi camarazii din război eşiţi din morminte să privească şi ei cum trec sub steaguri şi trâmbiţe cei hotărâţi să le împlinească visul lor din urmă: „Dreptate nouă în Ţară nouă!" (Urmare pe pag. IIT ^ Alini iiv ol Maia iUJij va românei/ utsemnaia cu litere ue joc ui istoria L­ upuuiii rwmaruei Mari. L,eeaee a just xjuuu­eca ui ceiuiea lui uueur n­u / ost numai u auuuure ue parau, o ruum­­jctfugie puid­uca, nu oucuresU a just a jir marea unuiuma u miresei juri, a [Dar strigatul ae fiuertuie fi arepiute. ul neamului romanesc. .Si cu atat mai vartos este mare aceasta zi, eu cat cei peste 200-UUU ae traji am toate satele Munteniei, fi.au strigat durerea fi do­­rinjeie, nu m prufeie lor ci in cetatea ■anpuraieasca, acolo de unae se con­­duc toate. Privind din balcoanele palaidor, bu­­curefienii fi-au aai seama de adevă­rul, că in această țara nu stăpânii Li­muzinelor fi block-hausurilor, cari strâmcesc dealungul frumoaselor bu­levarde, hotărăsc, ci milioanele de pal­me bătătorite, cari s’au ridicat pentru a-fi preaslavi conducătorul, pentru a -fi cinsti căpitanul, ieşit fi el din aceeaf oaste de dăcufi fi purtând aceeaf hai­na, albă, curată, ţărănească. Manifes­taţia de ieri din Bucureşti, a fost in­­tr’adevăr demnă, prin grandoare fi nu­­măr, de marele parică cât fi de neîn­fricatul lui preşedinte. Ea a intrecut tot ceea ce a văzut bătrânul Bucureşti până acum şi a executat prin elan, or­dine şi frumuseţe. S’au cutremurat zidurile metropolei de uralele ieşite din piepturile sutelor de mii de ţărani şi văzduhul senin al ultimei zile de Mai abia a putut cu­prinde elanul pălmaşilor mânaţi in o­­raşul domnesc să-şi ceară dreptul la viaţă. 1 . : . ,,­ Prin faţa tribunei aşezată în Piaţa Română au trecut cu paşi de defilare, cu paşi hotârâţi şi ura­je mai mare tot ce are frumoasa Muntenie mai de sea­mă. Au trecut cetăţenii capitalei, ze­cile de mii de orăşeni aclamând pe­ conducătorii lor de totdeauna; murce­le nu in pitoreşti costume cu plancar­­de şi fanfare, mândri că îşi pot oma­gia pe marele lor frate, pe d. Ion Mi­­nulache, teleormanii, argeşenii, ialo­­miţenii ,dâmboviţenii, prahovenii, o­­răşcenii, toţi frumoşi şi Hotărâţi să bis­i­ruiască!­­ Dar n’au trecut numai cetele ţără­neşti, n’au defilat pe străzile Capitalei numai muncitorii auritelor ogoare. Prin faţa conducătorilor s’au dus şi or­ganizaţiile femenine ale partidului, mii de femei şi fete, îmbrăcate în costume de basm, au ţinut să manifesteze şi de­­data aceasta adeziunea şi credinţa lor neclintită faţă de aceia cari sunt che­maţi să dea României strălucirea şi bu­năstarea de mâine. Tineretul intelectual a format bata­lioane de neclintit şi a arătat lumii că el nu poate sta decât acolo unde stă ţara întreagă. In sunetul fanfarelor a trecut, vre­me de cinci ceasuri, în rânduri strân­se de câte 4, toată ţara. Ardealul încă şi-a adus aportul său prin cei peste cinci mii de ardeleni din Capitală. Apariţia lor, cu plancardele, TRAIASCA ION MIHALACHE şi TRA­­IASCA IULIU MANIUI, a fost subli­niată cu nesfârşite aplauze şi urate. Defilarea a început la orele 10.35 a. m. şi s’a încheiat la 31/2 d. m. ea fiind considerată ca cea mai mare demon­straţie politică a României Mari şi impresionând toate cercurile,­manilor ! sau: Trăiască Regele şi Ta­­j nanii. Înlături cu cei care iî despart! Urmează apoi Argeşul sub comanda di ui Armânii Călioescu, ilc­ovul cu d. Virgil Madg­earu, Vlaşea, Teleorma­nul, Ialomiţa, Dămboviţa şi Prahova, care poartă următoarea plancardă: . Prahova, leagănul Dinastiei cere M. S. Itepelui dreptate“! Şirurile nu se mai sfârşesc iar ura­lele cutremură văzduhul. La orele 3 d. m. defilarea luând sfârşit, fruntaşii s'au îndreptat spre Arenele Romane, unde a avut loja ma­rea adunare populară. Adunarea poporală citiră Arenele Romaine La orele­ 4 a avut loc la Arenele Ro­mane marea adunare populară, în ca­re d­. preşedinte Ion Mihalache a ros­tit marele expozeu pe care-l publicăm în rândurile de mai jos. Din Piaţa Romană şi până la­­Par­cul Carol un singur val ere oameni o­­prise un loc întreaga circulaţie a Ca­pitalei. Părea un fluviu uriaş de ca­pete, drapele şi pancarde, de culoare şi entuziasm. Şi această avalanşe de energie a fost pusă la încercare. Câţi­va studenţi sau derbedei, închinători la Crucea tocărligată au crez­ut că şi pot permite să atace un grup de ţărani care ajunsese în faţa Universităţii. S-a întâmplat ceea ce era şi de prevă­zut. Agenţii Berlinului au primit pe loc corecţia, iar zdrenţele lor verzi şi ■albastre au fost puse pe fugă de albe­le cămăşi ţărăneşti. Acelaş lucru s-a mai întâmplat apoi şi la Arenele Romane, dar de data aceasta din partea «de­mentelor din extrema stângă, cari în­cercând să-şi manifesteze sentimen­tele lor, au fost puse la punct cu a­­ceiaş energ­ie de către bravii purtători ai cămăşii româneşti. Cu aceasta s-a putut vedea şi verifica rolul şi abso­luta necesitate a gărzilor hrăneşti, menite să asigure ordinea şi să apere demnitatea fruntaşilor şi a partidului faţă de atacurile adversarilor. Amfiteatrul Arenelor e o imensă mare de capete steaguri, plancarde şi braţe înălţate spre car. Văzduhul clo­coteşte de mulţimea uralelor peste cari acordurile Marşului P. N. Ţ. străbat spre ceriul senin. Apariţia dlui preşedinte Mihalache şi a celorlalţi conducători, trezeşte noui orale. De departe din Dealul Pa­triarhiei se aude clocotul mulţimii, ca­re se imbină admirabil cu dangătul clopotelor de vecernie. După câteva minute de clocot, mul­ţimea se linişteşte pentru ca d. Virgil Madgearu să anunţe marele discurs al dlui preşedinte Mihalache. Un niciu val de urale, care cutremură zidurile Ate­nelor compleetează cuvintele dlui se­cretar general al P. N. Ţ. Mii de palme bătătorite şi arse de soare s’au îndrep-­­ tat în spre tribună. Privindu-le îţi fac impresia unei păduri răscolite. Cu glas de arhanghel d. preşedinte Mihalache rosteşte apoi următoarele: noastră este Ţara! Pentru ca cu toţi, în oastea care o întăreşte şi o înnoeşte! Şi oastea ţării este oastea Partidului Naţional Ţărănesc, pe care aţi făcut-o să stră­lucească azi, încă odată, să trăiţi! La 14 Noembrie 1935 era să aibă foc adunarea cea mare a Partidului Na­ţional Ţărănesc din tot cuprinsul Ţă­rii. O sută cincizeci de mii de mem­bri i­­au picurat dinarul văduvei ca să-şi plătească singuri drumul. Piedi­cile puse in caie de guvern, nu ne-au pu­utut opri. Dar a venit apelul regal al Suveranului. Şi astfel a trebuit să amânăm. N‘am sabolit necesar s‘o fa­cem a­­cum aşa cum o plănuiseră atunci. Am socotit mai potrivit să complec­tăm adunările regionale n­eam­eh­eiate anul trecut. La Constanţa, la Beiuş, la Timişoa­ra zeci de mii de partizani s-au înşi­rat în coloană de marş sub steagurile­­partidului, jurând că vor lupta pen­tru ţara cea nouă, aşa cum în vara trecută sute de mii de oameni au fă­cut la Craiova, la Iaşi, la Cluj, la Bra­şov, la Chişinău, la Cernăuţi. Strălucita manifestaţie de azi aici în Capitală, cum­ şi în judeţele din restul Provinciilor unde s-au adunat alte sute de mii, încununează şirul demonstraţiunilor de forţe, discipli­nă, credinţă făcute în toate reguinile ţării. Hârbolu împotrivit guvernului uberul Ce voim? Să dărâmăm un regim, o stăpân, i seculară. S'a împlinit un an de când Partidul Naţional­­ţărănesc strâns unit împre­jurul unui crez şi unui program, bo­tezat in congresul din Aprilie 1935, a declarat răsboi regimului liberal, prin campania de răsturnare a guvernului. Guvernul n'a fost încă răsturnat. Cine insă ar putea spune că guver­nul este puternic? Cine nu ştie că guvernul era să sa­ră în aer încă de acum doi ani ta Maiu ? Cine nu ştie că Partidul Naţional- Ţârănesc, din proprie şi firească ini­ţiativă l-a scăpat atunci — guvernul aflând uluit abia a doua zi ? Pentru­­că nu interesa atât guvernul, ci inte­res­a guvernul, ci interesa sistemul care rămânea în picioare. Cine nu ştie că de atunci crengile copacului guvernamental s'au tot us­cat că viermele și carii îl rod până în inimă? Nu poate deci fi vorba de vigoare proprie a guvernului, care l-ar face să reziste. Nu este vorba numai de răsturna­rea guvernului ci de răsturnarea re­gimului. Voim smulgerea totală a guvernului din rădăcini, să nu­mai țara noua, moravuri nour! Ia la jos un cei mare al campaniei noastre. Tara de aceasta, se chiam­a ca vexam la guvern tară sa guvernam noi, ca răspundem ne comanda, iara ea sa fie in mana noastră comanda. Răspunderile ne sunt prea mari — crezul prea adanc — ou,razul prea cu­rat, pentru a ne bate joc de ele. ţara a experimentat ultimele­­încer­cări de guvernare n­ehralâ. Astfel de guvernări­­au dat fau­meat pretutindeni. Nu se putea renaşte li­beralismul tocmai la noi. E bine că el piere pri­n el însuşi, ca nimeni să nu-i mai dorească. Ţara cere Stat Nou, adică Stăpâni­re nouă, după chipul şi asemănarea sa — şi după zodia timpurilor. Intr'o ţară de ţărani, sângele care în care munca se aşează pe scaunul dreptăţii, statul cel nou nu poate îi altul decât. Statul naţional şi ţără­nesc, intra ţară de ţărani, sângele care ieste sânge ţărănesc. Transfuzia de­curge prin arterele şi vinele statului, sânge prin clasele dominante a putut ţine o viaţă şubredă de stat când lumea trece prin zodia robilor. Robii s-au trezit, robii cer lumină­­de­­soate, robii cer braţele libere, robii umbla pe picioare libere, robii cer să te stă­pâni acasă; şi acase e toată ţara lor, cât ţin hotarele descoperite şi văzute cu ochii lor, trăite doi ani înfipţi în tranşeele lor, cu oase de­ ale lor dretat hotare între două epoci istorice; —­­este ţara pe care au visat-o cronicarii, cântăreţii şi cărturarii. Este ţara p® care a dibuit-o Iioria peste munţi, în­că din timpul când abia mira Revo­luţia Franceză, care a distrus iobăgia de secoli. Este ţara pe care o voia Domnul Tudor, sosit la Bucureşti cu pandurii lui din plaiurile Mehedinţu­­lui. Este ţara lui Horia şi ţara lui Tu­dor şi tocă pe deasupra ţara Moldovei lui Cuza şi Kogălniceanu, întregită cu Basarabia şi Bucovina. Iată ce este Ţara Ţăranilor Români din vremea Regelui Carol al II-lea. In Ţara Nouă — ţăran nou, numai aşa se va simţi acasă la el şi stăpân. Şi num­ai aşa Statul se va simţi şi el înoit şi întărit pentru veci. Ţăran nou, înseamnă spirit nou şi trup nou, ......­­ România, este cangrenată şi retezată şi ea, că sprijinul de dinafară se va opri şi că guvoiioii se va prăbuşi, şi prin ei, şi pe calea aceasta, şi regimul. Dacă totuşi ne-am înşela, atuna vom ascuţi toate sculele gospodăreşti ale Partidului. Vom pipăi dela mar­ginile ţării pre centru şi dela centru spre marginile ţării, şi-i vom scoate toate ţâţânile, şi va trebui să-i răstur­­năm cu orice mijloace. Nu „strada“ va face acest lucru, ci ţara. Ţara ca­re a făcut raz­boiul, Ţara care ţine Statul, fiindcă dăinuirea unui astfel de guvern şi unui astfel de sistem duc în primejdie Ţara şi Coroana. Ceia ce voim deci să răsturnăm nu — repetăm — este numai un guvern ci un regim un nărav, o viaţă veche; să întronăm obiceiurile noui şi cura­te la cârma Ţării, primind cununa ţ puterii în numele Ţării, din mâna ma­relui arhiereu, în f­aţa uşilor împără­teşti din faţa Altarului. Şi lovim în acest guvern şi în unel­tele care îl sprijină, pentru că el sin­tetizează putreziciunea vechiului re­gim, pentru că el serveşte de instru­ment păturilor corupte şi parazitare ale Ţării, folosind orice diversiune, gata a se hrăni din orice turpitudini, numai ca să îşi lungească agonia. Spirit luminat cu ferestre deschise la minte — ca să poată ceti şi în­ţelege ce ţară i-a dat Dumnezeu, ce rost, ce datorii şi ce drepturi are el între ceilalţi fii ai ţării. Trup curat, sănătos, bine hrănit, în ţara în care belşugul curge prin bra­ţele lui, iar stomacul lui rămâne gol. Stăpân pe munca lui şi pe produ­sele muncii lui cu preţuri potrivite, după cum şi el clăteşte pentru sculele din fabrici şi pentru dăjdiile publice. Cu gospodărie înfloritoare cu fami­lie în care intră bucuria traiului bun şi a belşugului, cu viaţă de repaos în petreceri sufleteşti, după munca grea şi disciplinată ce i se va cere. Cu respectul libertăţilor lui, în sat şi în stat. Atunci satele vor înflori şi oraşele vor înflori şi ele, căci vor avea cui vinde, de unde cumpăra, pe cine lu­mina. Atunci industria şi comerţul v­a­­înflori, dar va înflori adevărata industria naţională, care prelucrează materia primă a ţării (mai ales indu­stri­e agricole) şi întrebuinţează munca românească; deasemen­ea co­merţul cinstit, acela care având baze sigure se mulţumeşte să câştige câte puţin, de la marfă multă, pe care are cine şi are cu ce s‘o cumpere. ţFTŢ " r‘ ?• Program­­ stătu­lui­­Stânesc Un întreg program de prefacere a vieţii econmiice, culturale, morale, ad­ministrative, juridice, militare, etc. ■este urmarea nouei concerte de stat impusă de spiritul timpului şi de ţe­sătura econmică şi socială a ţării. Statul Naţional-Ţărănesc va fi: — Zidire din blocuri ale populaţiei ţării: cooperative, sindicate, asociaţii profesionale; —­­­râns lipite prin cimentul ideii naţionale constructive; -- Cu uşi şi ferestre larg deschise la soare, care desinfectează şi la aer care oxigenează; — Cu cheia casei în mâna stăpânu­lui, stăpânul fiind munca, oaspetele bine omenit fiind capitalul; — Clădire larg spaţioasă, putând a* Românie prin statu­l Naţiona­lăvănesc“ Uriaşa demonstraţie a Partidului­­ I. din bucureşti In rânduri de câte şase, coloanele massate ale celor 150.000 manifestanţi au defilat timp de şase ceasuri încheiate prin faţa d-lui Ion Mihalache şi­ a conducătorilor partidului Alte grandioase manifestaţii au avut loc la: Iaşi, Craiova, Bacău, Cernăuţi, Galaţi, Vaslui, Focşani, Bistriţa, etc. — Marele cipozeu al d-lui Ion Mihalache la Arenele Romane — Tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi a­­ crească pe pământul curat al ţării al­tui la fel ca el, sterp şi viermânos d­ ■pe pământ curat şi luminat să crea­scă pom tânăr şi pite de roade coap­te la soarele ţării. Am lovit rădăcinile constituţionale, adică pe cele hrănite şi împrospătate după bună lege de către Ţară, şi am­ scormonit adâuc să desgăr­dinam ră­dăcinile îmbat­rănită şi­­ îmbujurite cu obârşii din vremea Bizanţului. Am ocolit, rădăcinile, aşa zicând, „adventive“, de pe delatori, şi am re­­fuzat să credem că Suveranul va spri­jini un guvern căruia Ţara îi refuză sprijinul. Am arătat acestea unde tre­­bue şi de câte ori a trebuit, socotind că aşa e mai bine pentru Ţară şi Co­roană; şi că aşa este constituţional; şi demn pentru un partid mare şi in­­termite;­ şi tmai specttod iarăşi, că a­tun­ci câ­nd celelalte rădăcini vor fi tăiate, guvernul nu va cuteza ca să rămâe descoperit; iar dacă guvernul ar fi să cuteze totuşi, cine trebue, îi va spune: „Asta nu!“ Credem că munca noastră este spre sfârşite; că rădăcinile constituţiona­le ale guvernului sunt uscate şi tăiate; că rădăcina bătrână, care se hrănea din pivniţele băncilor şi dică tradiţia Fanarului odinioară atotstăpânilor în imperativul asilist dle mâine, n­ufioxial şi­ ţărănesc D. ION MIHALACHE

Next