Patria, august 1938 (Anul 20, nr. 158-176)
1938-08-07 / nr. 158
inul al XX lea. Nr. 18 Directori Dr. AUREL BUTEANU Redactor responsabil: VIRGIL DALEA Proprietar: S. A. „PATRIA*1, înscris reg. No. 96, Tribunalul Cin. Redacţia şi Administraţia: C L U J, Str. Regina Maria No. 36. T L E F O N : 13-31. BUN DE IMPRIMAT Organ al demnităţii naţionale CLUJ. PRBlincea 1 August 1938 ABONAMENTEI Abonament, anual . . . Lei 708 Fracţiuni de an, lunar . . Lei 60 Pentru funcţionari, anual Lai 500 Fracţiuni de an, lunar . , Lei 50 Preoţi, înv. itud. ţăr., anual Lei 500 Pt. autorht., Inat., bănci, etc. Lei 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU Taxa poştală plătită In numerar Nr. 11172-1928 LA MAPEAUACUVÂNTUL VATICANULUI PRINCIPIILOR Ceea ce am susţinut cu câteva săptămâni înainte, în coloanele acestui ziar, iată căi ,s-a confirmat de evenimente. Sfântul Părinte de la Roma a luat poziţie hotărâtă împotriva actualei politici a dlui Muisisoffoni, veştejind în numele, Bisericii catolice erezia rassismului. împrejurarea aceasta comportă două aspecte, pe care e bine să Ie analizăm mai de aproiape. Primuli aspect este negreșit de ordin politic, — ceea ce nu trebue să ne mire. Vaticanul în toate timpurile a făcut politică. Dreptul acesta nu i se poate răpi nici prin, exproprierea, de către regatul italian, a statului papal ,şi nici princoncilierea dintre Sfântul Scaun şi acest regat), realizată de d. Mussolini. Astfel cum s-adefinit creştinismul catolic de-a a lungul veacurilor, politica a trebuit în mod firesc să facă parte din preocupările sale. După însăşi dogme, Biserica de pe pământ reprezintă secţia militantă, luptătoare a marei comunităţi a lui Christos, care prin aceaistă concepţiei trebuesă ia atitudine faţăde trebile publice ale acestei lumi. De altfel orice confesiune organizată în instituţie eclesiastă face oanumită politică. Catolicismul, potrivit mentalităţii dinamice a omului occidental, se manifesta sub acest raport printr’o ţinută hotărâtă, poliitică. Fireşte, politica Vaticanulu a fost supusă cu timpul multor modificări determinatede euipsiui istoriei. Azi lupta catolicismului nu mai poate merge în acelaş sens ca înevul mediu. Azi nui mai poate fii vorba de stabilireaunui primat, ca în lupta de rivalitate dintre împăraţi şi papi. Tot astfel, azi Vaticanul nu mai desfăşoară acţiuni politice ICU Revendicări teritoriale. Lupta politică de ari a Vaticanului se apropie tot mai multde misiunea lăuriiriică, spirituală a Bisericii, apărând ideile generoase pe care e întemeiat,Creştinismul. Sub acest raport, Vaticanul a făcut o frumnoasă evoluţie tocmai în sensul progresului. Au fost şi timpuri când Biserica romană a dovedit semne retrograde. Un asemenea moment critic a însemnat Renaşterea, când Biserica s-a opus cuceriilor ştiinţei. Şi în veacul trecut uneori a manifestat tendinţi primejdiior, conservatoare, potrivnicei spiritului vremii. In genere însă, Biserica romană dispune de multă şi sănătoasă flexibilitate, care o face accesibilă tuturor timpurilor. Mai ales apoi, de la separaţia din Franţa, catolicismul a evoluat pecărări solide. Astfel îl înfloreşte azi în Franţa, departe de orice tendinţă reacţionară, reprezentând o intensăspiritualitate, generatoare de înalte valori. In Germania catolcism/Vil politic a stat în serviciul ideilor democratice, în fond atât de înrudite cu principiile de egalitate şi partitate ale creştinismului (In genere, opoziţia care a existat pe timpuri între raţionalism şi tradiţia scolastiică constitue azi un epizod istoric, ale cărui repercusiuni au fost depăşite). Puterea de azi a catolicismului este imensă. Deşi azi el a încetat să facă politică de stat, limită aduse la apărarea patrimoniului său spiritual, puterea sa este mai mare ca oricând. In Germania el reprezintă opoziţia cea mai dâbză, din pricinacăreia va eşua odială şi odată hitilerisihui. Insituaţiia actuală, lucrurile acestea sunt deosebit de importante, deoarece fiecare zi ne apropiem tot mai mult de, război. In vederea acestui om nicel, mai criminal ca oricare din trecut, anumite puteri lucreazăcu lozinci seducătoare, menite a crea diversiunii. Astfel Doctorul Goebbels a lansat o formulă care în multe locuri a prins, menită a slăbi puterea de rezistenţă a democraţiei. Exagerând peste măsură pericolul comunist, formula Doctorului Goebbels, tinde la crearea unor defecţiuni în sânul diverselor naţiuni. Punând fialsa alternativă a alegerii dintre comunism şi fascism, cu parola aceasta vrea să câştige adepţi în chiar isânul burgheziei democrate, pentru ca, cu ajutorull ei, să dărâm3 tocmai acea lume, la făurirea căreia a lucrat burghezia mai bine de un veac. Şi cum tocmai aceastăclasă numără mulţi creduli şi timoraţi, înclinând "Spre o primejdioasă lene, lipsită de bărbăţie, lozincile acesteia au începutsă-şi arate efectele. In aceste momente a intervenit însă Vaticanul, cu toată vigoarea. De mult s-a putut remarca împrejurarea că axa Roma-Ber- Iim nu este pe placul său. Potrivit cu această ţinta politică, Vaticanul a rămas cu totul insensibil la aşa zisul pact antikomintern al celor două state imperiale, el aadmis colaborarea unei părţidin clerul sincer catolic al Spaniei cu forţele republicane(Se ştie că întreg clerul naţionalist basc, în frunte cu scriitorul catolic José Bergemin a luptat eroic alături de republicani.) Tot astfel Vaticanul n‘a făcut nici o opoziţie guvernelor Franţei alcătuite de Frontulpopular, atât de burlit doi acei creştini dela noi, cari în fond nu cunosc micidoctrină şi nici morala creştină. Acea doctrină şi morală creştină, pentru care orice chestie de rassă este o erezie, ca atare "Socotind ca amtiisemitiisimiul drept poziţie necreştiniisasică. In adevăr, indiceacreştină şi antisemitismul nu se împacă. Creştinismul nu e niciodată anti, el nu poate urî sau diispreţui un neam. Faptul că unele neamuri împărtăşesc alte credinţi, nu este concludent pentru creştinism în aprecierea valorii omeneşti. Orice creatură umană a Domnului este ca atare egal de valoroasă înaintea lui Dumnezeu. Problema rassei este o altă problemă, care nu s-a desvoltat din sânul creştinismului. Ea este originar o problemă ipusă de pasivitism şi pe care creştinismiul, fie că ea ar fi profesatăde un Gobineau, fie de Chamberlain sau Alfred Rosenberg, o respinge ca pe o trezie primejdioasă. Căci iată, un antisemitism integral, ca acela profesat de naţionalsocial fiului germani,duce în mod consecvent la însăşi mngarea creştinismului, care şi el s‘a desvoltat in parte din iudaism — şi la hulirea lui Christos. In această poziţie trebui sa întrezărim al doulea aspect alatitudinii Vaticanului: consecvenţa şi sinceritatea. Antisemitismul este piatra de încercare a bunului creştin. Acela care cade în această erezie, oricât crede a rămâne creştin, s-a refuzat spiritului propovăduitde Mântuitor. Şi este bine că tocmai Sfântul Părinte de la Roma a luat iniţiativa acestei importante acţiuni de luminare. Cu aceasta, cea mai puternică confesiune a creştiniismului a ridicat un far care va putra mâine deveni de o semnificaţie istorică pentru însăşi unitatea Bisericii. Patriarhul dela Roma a luat în apărare o moştenire scumpă ideii creştine. O crede aceasta unul, care din părinţi se închină în legea Răsăritului. --------------, -VI----------------------------------V10 ^ tendința lor diversionistă, Ast- VICTOR IANCU. Când Blumenfeld a vândut canapeaua ca să rezolve scurt şi convenabil o complicată şi dureroasă problemă matrimonială, nu s-a gândit, probabil, că soluţia lui va fi vreodată bună şi la netezirea... asperităţilor sociale, întâmplarea a fost aşa: Blumenfeld ştia surprins soţia pe canapea alături de Salimsohn, vânzător în prăvălie, într’o poziţie dubioasă şi inestetică, şi care îl îndreptăţea să tragă cele mai nefavorabile concluzii Problema trebuia rezolvată. Dar se prezintă foarte complicat. De soţie nu se putea despărţi deoarece prăvălia şi toată averea erau dota ei. Pe Sulimsohn nu-l putea concedia din pricină că era foarte priceput în comerţ şiplătit cu un salar ridicol. Ce era de făcut? După o matură chibzuinţă Blumenfeld găsi în sfârşit soluţia: vându canapeaua cu pricina! Soluţia lui Blumenfeld se pare că îşi găseşte aplicare în viaţa socială şi politică. Lupta pe care odau statele totalitare, — la care s-a alăturat şi Ungaria, — împotriva cravatei," crezând că prin aceasta au soluţionat problema democraţiei burgheze, are ceva din raţionamentul lui Blumenfeld. Marii oameni de stat din ţările dictatoriale plictisiţi că democraţia din celelalte ţări nu vrea să moară, după cum doresc ei, ba mai mult chiar: le paralizează multe acţiuni şi le zădărniceşte multe planuri, au chibzuit, s-au socotit şi au decretat că numai cravata menţine democraţia. In consecinţă, luptă din răsputeri împotriva ei! Numai că soluţia nu-i nouă! Cravata, acest accesoriu al îmbrăcămintei masculine nu poartă cu ea ,sau înlăuntrul ei, nici un principiu social ori politic. Sunt oameni care vara nu poartă cravată, fără ca, prin această scădere a îmbrăcămintei, să simtă vreo schimbare a convingerilor sau principiilor politice. Şi din potrivă, sunt oameni cu cravatele asortate la feluritele lor costume, care îşi schimbă părerile şi convingerile după unele mirosuri ademenitoare Cei care nu poartă cravată viața o fac din anumite motive higienice. Şi fac acest lucru de anuui ani, de pe când nu erau pe harta Europei statele totalitare. Vasăzică, renunţarea, la cravată nu-i lucru nou! Ba mai mult: în Republica sovietelor cravata este de mulţi ani aruncată la coşniţa gunoaielor burgheze. Ceea ce dovedeşte că: „extremităţile se ating”. Dictaturile, oricum s’ar prezintă ele, de dreapta sau de stânga, au puncte comune şi principii de ocârmuire asemănătoare. înţelegem că în ţările dictatoriale cravata este un lucru inutil şi incomod. Inutil, pentru că acolo fiecare cetăţean poartă, strânsă pe gât, zgarda stăpânire, care se poate strânge uneori până la sufocare. In aceste condiţii cravata burgheză este inutilă. Dar este şi incomodă. Cine poartă două cravate una peste alta? Dacă ai zgarda dictaturei eşti scutit de orice fel de cravată Chestiunea aceasta, a cravatei simbol ,care tulbură profund dictaturile europene, este un fel de canapea care trebue oferită opiniei publice din ţările respective. O canapea a principiilor ce trebuesc salvate ,cu orice preţ. Opinia publică din ţările cu dictatură va avea de mozolit o nouă diversiune ce i se creiază. Defilările, părăzile, într’un i cuvânt circul sociali, a cam obosit lumea, care are circ dar nu prea are pâine. Trebuia ceva bou. Şi s’a găsit cravata! Lumea de-acolo va striga acum pe lângă acel ordonat şi... entuziast: „, trăiască” şi „fois Cravata?, nădăjduind că poate această formulă şi luptă, principială va aduce îmbunătăţirile promise, aşteptate dar nerealizate până acum. Ar auzit pe unii oameni ridiculizând această măreaţă luptă de -: principii împotriva cravatei-simbol. Şi nu au dreptate! Lupta contra cravatei se încadrează perfect între minciunile entuziaste, care şi-au găsit sălaş din ţările totalitare şi dictatoriale. De la ideologia „rasei pure”, — o imposbilitate ştiinţifică şi socială, — de la teoria „poporului ales şi superior”, — un fel de demenţă colectivă, — şi până la fericirea poporului, — fericire ordonată, dar absentă, — totul e minciună în aceste ţări. Nu contează prin urmare o minciună mai mică şi mai inofensivă, cum este chestiunea cravatei! E adevărat că dictaturile se dovedesc puţin inventive ridicând pe canapeaua principiilor această măruntă problemă de garderobă masculină. Dar... „omul la nevoe face ce poate!” Şi, deocamdată nu pot face mai mult! E sigur că ar fi vrut să mai provoace un război direct, pe lângă cel indirect din Spania. Insă, calculul probabilităţilor, le-a dovedit statelor dictatoriale, că un război le-ar duce la dezastru. Chiar uciderea poporului spaniol merge mult mai incet şi mult mai greu decât şi-ar fi putut închipui cei doi dictatori, care l-au provocat. In prezent, unul îşi frământă neputinţa la frontiera unui stat vecin pe care ar vrea să-l ingiită, iar celălalt îngrijorat foarte de foamea care ameninţă pe fericitul popor de sub fericita lui oblăduire, simte nevoia unui impămint extern, pe care nu-l poate dobândi decât cu oarecare condiţii anumite. Dar cu toate acestea trebuia găsit ceva pentru o diversiune în opinia publică. Şi au găsit cravata! Brumenfeld a vândut canapeaua! Numai de n’ar găsi scumpa lui soţie alt locuşor pentru iubire tăinuită! j $j 1 VLADIMIR NICOARA I Distrugătoarele „Regina Maria“ şi „Regele Ferdinand“ vor sosi in ţară BUCUREŞTI, 6 (SIR). Cele două unităţi ale Marinei Militare, distrugătoarele Regina Măria şi Regele Ferdinand, au fost vreme îndelungată la Malta unde au fost supuse unor reparaţii radicale. Reparaţiile s-au efectuat in şantierele marinei militare. Ambele unităţi vor pleca spre ţară la începutul săptămânei viitoare. 170 funcţionari ceferişti au fost scoşi la pensie BUCUREŞTI, 6 (SIR). — In baza dispoziţiunilor noului decret lege privitor la modificarea regulamentului statutului personalului CFR, Regia CFR a hotărât scoaterea în scurt timp la pensie, a unui număr de 160 funcţionari superiori din centrele ceferiste din ţară. Din oficiu, obligator la împlinirea vârstei de 60 de ani, excepţional în interesul serviciului până la 63 ani, facultativ pentru administraţie, oricând de la 57 ani împliniţi până la 60 de ani din categoriile 2-14 inclusiv îndeplinind orice funcţiune, înştiinţarea personalului CFR pus in retragere se va face cu cel puţin 90 zie înainte de data trecerii la pensie, iar formalităţile cuvenite se vor face la timp pentru ca în luna următoare sistării salarului personalul să-şi poată primi pensiunea. -0- Conflictul sovietojaponei departe de a fi aplanat Artileria sovietică bombardează neîncetat poziţiile japoneze Guvernul japonez protestează contra reînceperii luptelor MOSCOVA 6 (Rador), — Agenţia Havas transmiţând întrevederea dintre dd. Litvinov şi Sighuemitsu ambasadorul Japoniei la Moscova scrie că pentru prima oră după 20 iulie se vădi aceşti doi oameni politici în cercurile din Moscova. Corespondentul agenţiei Havas, adaugă că domneşte o vie satisfacţie între dd. Litvinov şi Sighitemitsu, ambasadorul Japoniei. Se subliniază că moderaţia guvernului sovietic a facilitat misiuneaambasadorului Japoniei de a se înceta ostilităţile considerându-se incidentul închis. Reglementarea provizorie a litigiului sovieto-japonez pare deci iminentă — termină corespondentul agenţiei Havas. SEUL, 6 (Radar). — înapoiat în Coreea din zona Ceang Ka Feng, coresp. ageniţiei Reuter telegrafiază că forţelesovietice se află într’o continuă activitate şi ■că artileria lor bombardează neîncetat poziţiile japoneze. Japonezii nui par a folosi artileriadecât pentru apărarea antiaeriană. Militarii japonezi cred că trupele sovieticepregătesc o nouă ofensivă, folosind infanteria spre a relua Ciang Ku Feng, ei sunt însă convinși că vor putea respige atacul. Corespondentul adaugă că toată regiunea învecinată este presărată de cratere făcute de bombele japoneze șisovietice.___ TOKIO, 6 (RADOR). _ Reprezentantul autorizat al Ministerului de Externe japonez, declară că ieri dimineață în zorii zilei, luptele au reînceput în zona Ciang Ku Feng. Artileria sovietică a deschis focul la ora 10.40. Japonezii au răspuns energic. Guvernul japonez a adresat imediat un protest contra reînceperii luptelor, guvernului din Moscova, prin intermediul însărcinatului cu afaceri la Tokio. D. LITVINOV RĂSPUNDE PROPUNERILOR GUVERNULUI JAPONEZ MOSCOVA, G (RADOR). — Răspunsul idlunl Litvinov la propunerile făcute de guvernul japonez prin ambasadorul său la Moscova sunt interpretate în cercurile politice japoneze în sensul că el lasă o poartă deschisă pentru negocieri. In aceleaşi cercuri se crede ca conversaţiile diplomatice vor continua. Această perspectivă este privită cu multă satisfacţie deşi între punctele de vedere ale celor două părţi continuă să existe isterioase divergenţe. 20.000 SOLDAŢI JAPONEZI , SPRE FRONTIERA SOVIETO-MANCIURIANA CHARRIN, 6 (SIR). — Agenţia Reuter anunţă că traficul de pasageri, şi mărfuri pe râul Sungari a fostsuspendat. La Nord de Sudeim şi Gianiusu localităţi situate în apropierede Ciang Ku Feng. După o telegramă din sursă chineză primită de la Hanken 20.000 soldaţi japonezi venind din i rina de Nord au trecut prin Tsen Tsin spre Lumiera sovieto-maeiuriană. DESTINDERE INTRE MOSCOVA ŞI TOKIO TOKIO, 6 (Rador). — Prinţul Konoye preşedintele Consiliului a plecat din Tokio ca să-şi petreacă vacanţa întro localitate în apropiere de Tokio. Faptul că şeful guvernului îşi îngădue să lipsească din Capitală este considerat ca un indiciut că în încordarea dintre Tokio şi Moscova a intervenit o destindere. i ■ v 4 SKHS-Vu • Punctele periculoase din Europa — „In Cehoslovacia este mai multă libertate politică decât în Germania“ — Constatările ziaristului englez Bernard Newman Autorul cărţii ,„Punetele periculoase din Europa“ (Danger Spots of Europe), ziaristul englez BERNARD NEWMAN, nu face parte dintre oamenii, cari se mulţumesc cu informaţii unilaterale şi mărginite. După cum spune el însuşi, el comite întotdeauna greşala de a întrebaşi partea cealaltă, de pe baricada opusă. Majoritatea protestărilor germane,spune încartea lui, sunt insinuări la adresa Cehilor. Germanii fac au posibilitatea de a-şi asigura drepturile omeneşti cele mai elementare şi libertatea desvoltării şi orientării lor politice? Acesta este un nonsens! In Cehoslovacia este, fără cea mai mică îndoială, cu mult mai multă libertate politică decât in Germania. La Praga, am fost primit în birourile partidului henleinist şi mi s-a dat acolo o literatură întreagă, pe care pot s’o caracterizez, cu toată dreptatea, ca AŢÂŢĂTOARE LA REVOLTĂ. La Berlin însă nu există nici un secretariat socialist, unde să-şi poată cineva culege informaţii. Germanii din Cehoslovacia au peste 150 (una sută cincizeci) de cotidiane şi săptămânale şi multe din articolele publicate în ele ar cădea sub foarfecele cenzurii şi în Anglia. Câte ziare publică partidele opoziţioniste in Germania? Am toată stima pentru compania pe care mi-au făcut-o funcţionarii partidului lui Henlein, dar au avut ghinion. NU M’AU CONVINS. Poate că mizeria populaţiei germane lovite nu a avut asupra mea efectul aşteptat — fiindcă şi în Anglia am văzut stuaţii chiar mai rele. Pentru însoţitorul meu henleinist, a fost foarte neplăcut faptul când s-a dovedit că prima familie ajunsă la cerşit, la care era dus, era o familie de Cehi (membrii ei ştiau şi nemţeşte) Şi mai mare ghinion a avut însă, când îmi povestea întâmplarea unei fabrici închise — fireşte, pentru el, din vina guvernului. O întâmplare nenorocită face însă ca să am obiceiul de a întreba asupra aceluiaşi lucru cel puţin doi oameni şi astfel s-a dovedit că fabrica şi-a încetat lucrul încă în anul 1914! Un orăşel a fost lovit de mizerie, fiindcă viaţa lui economică a fost distrusă de către taxele vamale germane ridicate la import. Absolut toate regiunile germane pe cari le-am vizitat sunt reprezentate in parlament prin deputaţii lor germani şi lucrul acesta, cred, că nu prea corespunde cu lipsa de drepturi şi libertăţi politice! Am vizitat şi o fabrică de sticlărie din regiunea germanizată. Avea atât de mult de lucru încât lucra şi peste timpul normal şi ni şiau prezentat planurile pentru lărgirea ei. Proprietarul fabricii Iuia primit cu salutul naţist şi cancelaria lui era ornată cu un mare portret al lui Hitler. Cu toate acestea nu ia întârziat să-mi înşire o samă idle plângeri neglijabile. — „Mi se pare că aveţi foarte mult de lucru şi că nu duceţi nici un fel de nevoi“, am observat eu. — „Da, în ce priveşte comerţul, nu avem de ce să ne plângem. In ultimii doi ani comerţul nostru şi-a mărit deverul cu 100%“. — „Cine sunt clienţii voştri cei mai importanţi?“. „Partea cea mai mare a mărfurilor noastre o exportăm în Franţa şi apoi cel mai mare client al nostru este piaţa din Praga“. încheierea convorbirii m-a făcut să întrevăd lucruri interesante şi semnificative. Clientul francez a început să cumpere din Cehoslovacia, din momentul când mărfurile germane îşi pierduseră popularitatea. Fenomenulacesta politic era aşadar baza succesului comercial al informatorului meu. Când apoi a început să mi se plângă iarăşi la Praga, i-am ripostat: — „Mi se pare totuşi că dacă prin absurd vaţi uni cu Germania, aţi pierde tot comerţul vostru de până acum!“. . — „DAR CINE VORBEŞTE DE UNIREA CU GERMANIA“, a întrebat într un suflet interlocutorul meu, care s-a declarat gata să proclame în public că întrucât priveşte pe Evrei, şeful său politic ar fi mers cam prea departe! Mi se pare că toţi oamenii din industrie şi comerţ din teritoriul germanizat al Cehoslovaciei, nu sunt adepţi ai naţismului, sau cel puţin in sută la sută! Doar e vorba de existenţa lor. Cel mai bun mijloc in contra propagandei naţiste in Cehoslovacia este PROSPERITATEA de acolo. Sunt zeci şi sute de neadevăruri răspândite de către propaganda germană, cari pot fi reduse unul după altul la adevărata lor măsură. Mi s’a spus: — „Minorităţile au depus la ■ Liga Naţiunilor, peste douăzeci de petiţii, — dintre cari nu a fost cercetată nici una, — ca să ducă la ameliorarea situaţiei“, îmi amintesc de una din ele. Era o petiţie în legătură cu presupusa interdicţie de a primi pe Germani în serviciile publice. Nici nu a fost necesară o anchetă, fiindcă s-a dovedit cu toată claritatea şi siguranţa că o astfel de măsură nici nu existase! De atunci m’am informat de soarta tuturor celorlalte petiţii şi am constatat că au fost luate în cercetare în mod foarte conştiincios şi anume de către comitetele fixate de către consiliul S. N., în care au luat parte şi delegaţi englezi. Toate fără excepţie fuseseră respinse ca absolut nejustificate. Regret că în privinţa aceasta jjurnalistica engleză nu s’a purtat idupă spiritul tradiţiei — şi nici nu a amintit vreodată realităţile acestea. „Este interzis ca rudele — din Germania să trimită daruri de Crăciun copiilor sudetogermani“ se spune mereu. Aceasta este fireşte o MINCIUNĂ GROSOLANĂ a propagandei, pe care nu o cred nici oamenii cei mai naivi. Aceasta este un tagument periodic mincinos ,asupra mizeriei minorităţilor germane, care dispare şi se evaporă ca şi ştirile de pe fronturi asupra sugacilor luptând la baionetă — de îndată ce cineva îşi dă cea mai mică silinţă ca să le controleze. Un asemenea lucru în Cehoslovacia este o imposibilitate categorică. Doar în Cehoslovacia am putut să-mi cumpăr oriunde toate ziarele din Germania şi aceasta într-un timp, când în Germania erau practic interzise chiar ziarele engleze, toate. „Sunt bătătoare la ochi şcolile ceheşti mari şi frumoase. Dar guvernul nu are bani pentru şcolile Germanilor Este drept că în privinţa şcolilor situaţia corespunde cu numărul populaţiei, dar şcolile germane sunt mici şi vechi“. Nu toate. Sunt şi multe şcoli germane noui şi foarte mari. Restul este numai jumătate adevărat, o minciună cu mult mai periculoasă. Şcolile ceheşti sunt noui şi frumoase, PENTRU CA ÎNAINTE DE 1918, CÂND STĂPÂNII ACESTOR REGIUNI ERAU GERMANII, ŞCOLI CENEŞTI NU AU EXISTAT DE LOC ŞI DEABIA GUVERNUL CEHOSLOVAC A PUTUT RE-PARA ACEASTĂ NEDREPTATE! Orişice ne-ar aduce viitorul, spune mai departe Newman, Cehoslovacia nu are idie ce să ruşina pentru trecutul său de douăzeci de ani. Ea merită mulţumirile Europei întregi pentru atitudinea ei calmă de astăzi, când panica şi şovinismul erau gata să provoace un nou războiu.