Pentru Socialism, ianuarie 1972 (Anul 22, nr. 5577-5600)

1972-01-04 / nr. 5577

* * 1 < ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN MARAMUREȘ AL P.C.R. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Revelionul e o sărbătoare tuturor, a familiei și a uzinei, a a orașului și a satului, a colecti­vului și individului. Fiecare are de sărbătorit o împlinire, un bi­lanț sufletesc de care își leagă numele anul ce se stinge. Ma­ramureșul face din sosirea nou­lui an un prilej de meditație a­­supra omului și se bucură cind vede că acesta a devenit mai înțelept și mai harnic, că a crescut media de virstă a ela­nului său, durata prieteniei, media de rezistență a fidelității față de năzuințele sale, consu­mul de răspundere și înțelep­ciune pe cap de locuitor. Revelionul este insă prin ex­celență o seară care se exaltă în fiecare prag cu colinzi vechi și plugușoare noi, intuind desti­nul comun ce ni-1 făurim cu rîvnă și dragoste. Maramureșe­nii i-au ieșit in cale noului an cu brațele încărcate de izbinzi și cu dorința de a le înmulți în al doilea an al cincinalului. Mi­neri, metalurgiști, chimiști, constructori, forestieri, coopera­tori, educatori și-au adus masa veseliei robustețea idealu­lu­rilor cu care își animă existen­ța și-și încununează calitatea de constructor al societății so­cialiste multilateral dezvoltate. Gândurile lor se îndreaptă lu primul rind către partid pentru cutezanța cu care se apără idea­lurile. Colinzi vechi și plugușoare noi au traversat de revelion sa­te și orașe, speranțe și năzuinți spre mai bine, gînduri încărca­te de bucurie, inimi răscolite de îndrăznețe chemări către îm­pliniri umane, la mulți ani. O urare ce trece peste hotarul necunoașterii, nefiind nicicând atinsă de aripa orgoliului pen­tru că ea exprimă o Înaltă sta­re de spirit a inimii. La mulți ani tuturor? „Dacă anul vechi v-a fost / Bun în rînduieli îmi rost, / Fie anul '72 / Leagăn de victorii noi...” Reportaj în noaptea ANULUI NOU Ceasuri de seară. Toată lumea ni se pare grăbită. Așa și este. Pînă la începerea revelionului Umpul se măsoară în minute. V-ați uitat vreodată, în clipele acestea, la oamenii care trec pe lingă dv.? Poate numai în treacăt. Toți eram grăbiți. Păcat. Este atît de reconfortantă buna lor dispoziție și atît de plăcută goana spre în­­tîlnirea solemnă cu noul an! Un singur lucru ne-ar putea incomoda: luna, atît de explozivă în lumina pe care numai ea știe s-o dăruie, caută zadarnic ninsoarea care nu a venit. Clopoțeii plugușoarelor pornite în alai recompensează această lipsă, asociindu-se cu celebra exclamare a poetului: „Hei, voi sănii, sănii.. Dar, nu este timp pentru a „critica" natura. Orologiul bate ul­timele ore ale unui an ce-și încheie existența. Poposim la cîteva din locurile unde colective de muncă băimărene și sighetene își petrec această noapte despărțitoare de ani. Ne aducem aminte de drumul străbătut Clubul Platformei Ferneziu U.M.M.N. La mesele pregătite de o sărbătoare­ iau foc salariații uzi­nei, încă n-au sosit toți. Este ora începutului sărbătorii și al repor­tajului nostru. Facem cunoștință cu cîțiva participanți. Aici, la a­­ceastă masă, prezența este mai numeroasă. S-au reunit familiile (Continuare in pag. a 3-a) DATOIlIA-IDATIBIE Nu încape nici o îndoială. In noaptea dintre ani toate feres­trele au fost luminate. Unele de veselie, de sclipirile argintii ale cupelor înălțate întru pace și sănătate, altele, și nu puți­ne la număr, luminate de paza „focului nestins", de freamătul muncii de toate zilele. — Chiar „de toate zilele*1 n-aș spune, ne mărturisea îna­inte cu mai puțin de două ore de „secunda" anilor, inginerul șef al U.M.M.N. Ioan­­ Costea. In trimestrul al IV-lea din 1971 colectivul de la Platfor­ma Firiza s-a întrecut pe sine. Mai ales in ultimele zile ale lui­ decembrie, o sarcină supli­mentară ne-a electrizat pe toți. I-am dat dreptate inginerului șef. In noaptea revelionului, continuîndu-și tradiția seculară, topitorii, chimiștii de la Firiza au fost la posturile lor de muncă. Cuptorul V.I. — refă­cut și revizuit in mai puțin de 15 zile — azvîrle flăcări ca un vulcan, „zeii" moderni din e­­chipa maistrului Florian Margi­ne, îndrumați de specialistul Lazăr Borcutean, îl strunesc, si­­lindu-i sa le lase cît mai mul­tă mată. — Cînd am intrat în acest penultim schimb al anului, ne spune tov. Lazăr Borcutean, ne-am pus în gînd să obținem atîta dată cît n-am realizat nici­cînd, să lăsăm schimbului ul­tim — condus de colegul meu Martin Bodnar, specialist topi­­tor și el, o sarcină doar de „ajustare" a realizărilor. Grăbiți de trecerea secunde­lor, n-am mai așteptat să ve­dem rezultatele topitorilor. Dar, la convertizare, am aflat că ele sunt foarte bune. De altfel și aci, schimbul lui Vasile Drago­­mir era la posturi. Dumitru Ro­man, Aurel Matei, Ciortea își conduceau Valentin fiecare postul său, avind la fel aceeași hotărîre: ultimul schimb al­l a­nului 1971, condus aici de Ti­­beriu Hamuth, să aibă doar sarcina de a rotunji cu citeva tone de cupru convertizat, rea­lizările cu care întregul colec­tiv al uzinei închide bilanțul lui ‘71. .. .In toate casele, veselie, voie bună. Unii petrec, alții­ s la locurile de muncă. ♦ Anul XXII nr. 5577 Marți 4 ianuarie 1972 ♦ 4 pagini — 30 bani In pagina a 2-a Tinerețea la ea acasă Odată cu lumina, urări și gînduri bune... Printre făurarii de mobilă de la C.E.I.S. Cei de pe ultima cursă In locuințe noi Fabrica de tricotaje „Unitatea" din Sighetu Marmației.­­speti de lucru din secția de Cuvintarea tovarășului NICOLAE CE­AUȘESCU rostită la posturile noastre de radio și televiziune cu prilej Stimați tovarăși și prieteni. Cetățeni ai României socialiste. A devenit o tradiție ca de Anul nou să trecem în revistă munca pe care am desfășurat-o, cu roa­dele Și bucuriile ei, împlinirile și neajunsurile din anul încheiat și, totodată, să scrutăm viitorul cu hotărîrea de a trăi și munci și mai bine, de a da viață altor și altor năzuințe de progres și pros­peritate. Anul pe care îl vom încheia peste cîteva minute va rămîne in Istoria patriei ca anul în care am intrat intr-o nouă etapă a re­voluției noastre economico-sociale — etapa făuririi societății socia­liste multilateral dezvoltate. Pre­vederile primului an al cincinalu­lui 1971—1975 au fost îndeplinite și depășite. Producția Industrială a continuat să se dezvolte în ritm înalt, cunoscînd o puternică di­versificare și modernizare. Agri­cultura noastră socialistă a dat a­­nul acesta cea mai înaltă recoltă de cereale din istoria țării. Au fost luate noi măsuri pentru dez­voltarea învățămîntului, științei și culturii — factori de seamă ai făuririi noii civilizații socialiste în România. Dezvoltarea ascen­dentă a economiei noastre se re­flectă sintetic în creșterea venitu­lui național — care in acest an este cu circa 12 la sută mai mare decit in 1970 — ceea ce a per­mis trecerea la realizarea hotărî­­rilor Congresului al X-lea privind ridicarea nivelului de trai mate­rial și cultural al întregului po­por. Anul care a trecut s-a caracte­rizat printr-o intensă și multila­terală activitate de perfecționare a relațiilor socialiste de produc­ție, a organizării societății. S-a amplificat și s-a îmbunătățit ca­drul instituțional care permite participarea tot mai activă a ma­selor de muncitori, țărani și inte­lectuali la conducerea întreprin­derilor și instituțiilor, a întregii țări. A fost adoptat un șir de noi legi menite să reglementeze mai bine normele de bază ale activi­tății economice și sociale, dreptu­rile și îndatoririle oamenilor mun­cii în calitatea lor de producă­tori și proprietari ai mijloacelor de producție, de membri ai so­cietății socialiste, să întărească ordinea și legalitatea in întreaga noastră viață publică. Programul adoptat de plenara din 3-5 noiem­brie a.c. a trasat jaloanele ridi­cării nivelului muncii ideologice, dezvoltării cunoașterii și îmbună­tățirii educației socialiste a ma­selor, formării omului nou, afir­mării eticii și echității socialiste în întreaga viață socială, deschi­­zînd o perspectivă largă de par­ticipare tot mai activă, conștientă, a întregului popor la făurirea propriei sale istorii, a destinului său luminos. Marile succese obținute în rea­lizarea grandiosului program ela­borat de Congresul al X-lea, constituie o nouă confirmare a justeței politicii creatoare mar­­xist-leniniste a Partidului Comu­nist Român — al cărui semicen­tenar glorios a fost sărbătorit a­­nul acesta de întregul nostru po­por — a consecvenței și capaci­tății cu care el își îndeplinește rolul de forță politică conducă­toare a societății, a tuturor do­meniilor activității economice sociale. Aceste realizări sunt ro­­i­dul muncii pline de eroism și ab­negație a clasei muncitoare, a ță­rănimii și intelectualității, a tu­turor oamenilor muncii, fără deo­sebire de naționalitate, care tra­duc în viață cu fermitate politica partidului nostru corespunzătoare intereselor vitale ale întregii na­țiuni. Acum, la sfîrșitul unui nou an de avîntată construcție economică și socială care a ridicat patria noastră pe noi trepte de progres, adresez, în numele conducerii partidului și statului, al meu per­sonal, cele mai calde felicitări cetățenilor Republicii Socialiste România. Intrăm în noul an cu un pro­gram precis conturat, care des­chide orizonturi largi de muncă, de creație, de noi și mari înfăp­tuiri pe calea dezvoltării econo­mice, sociale și culturale a Ro­mâniei, pe calea îmbunătățirii condițiilor de viață materiale și spirituale ale tuturor celor ce muncesc. Plănui pe 1972 prevede continuarea în ritm înalt a indus­trializării, diversificarea și dernizarea și mai accentuată­me­producției, creșterea eficienței e­­­­conomice, ridicarea calității pro­duselor și sporirea productivității muncii. Se prevede, de asemenea, întărirea bazei tehnico-materiale a agriculturii, îmbunătățirea organi­­nizării muncii în vederea dez­voltării intensive a producției, în special a zootehniei. Va trebui să se intensifice participarea ac­tivă a oamenilor muncii la gos­podărirea avutului socialist, la conducerea unităților economice și a instituțiilor, la efortul pen­tru întărirea ordinii și disciplinei în producție. Va continua dezvol­tarea ascendentă, pe toate planu­rile, a orînduirii noastre, se vor perfecționa planificarea și condu­cerea vieții sociale, se vor afirma tot mai puternic principiile socia­lismului în întreaga societate, se vor lua noi măsuri pentru satis­facerea cerințelor materiale și spirituale ale maselor. Realizarea planului în anul care vine va a­­vea un rol hotărîtor pentru în­făptuirea cu succes a întregului cincinal. îndeplinirea prevederilor sale cere din partea noastră, a tu­turor, eforturi sporite, o înaltă conștiință revoluționară, patrioti­că, un profund spirit de răspun­dere în realizarea sarcinilor ce ne revin fiecăruia, în postul, în locul de muncă pe care ni l-a în­credințat partidul, societatea. Dis­punem de toate condițiile necesa­re pentru a obține în anul ce vi­ne noi și importante progrese în toate domeniile de activitate. Sunt pe deplin convins că bravul nos­tru popor, sub conducerea încer­cată a partidului comunist, va merge neabătut înainte, va face ca anul 1972 să înscrie în croni­ca contemporană a României, noi și mari victorii pe calea făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate. Dragi tovarăși. In anul 1971 s-au produs noi și profunde schimbări în viața in­ternațională, în raportul de forțe mondial. Politica imperialistă de forță și dictat, de amestec în tre­burile interne ale altor popoare, a suferit noi eșecuri. S-a afirmat cu tot mai multă putere voința po­poarelor de a deveni stăpîne pe propriile lor bogății naționale, pe rodul muncii lor, de a-și asigura dezvoltarea de sine stătătoare pe calea progresului material și so­cial. Anul care a trecut a adus noi confirmări justeței politicii mar­­xist-leniniste promovate de parti­dul și statul nostru pe arena in­ternațională, a înregistrat o nouă și puternică afirmare a României în lupta pentru progres și pace, a adus noi prieteni poporului ro­mân pe toate meridianele glotbu­­lui.S-au dezvoltat și adîncit cola­borarea multilaterală și prietenia noastră frățească cu toate țările socialiste. S-a întărit solidaritatea internațională a partidului nostru cu celelalte detașamente ale miș­cării comuniste și internaționale. S-au muncitorești intensificat contactele, schimburile și convor­birile cu reprezentanții mișcările de eliberare națională, ai forțe­lor politice democratice și pro­gresiste de pretutindeni. Anul 1971 a marcat extinderea colabo­rării României cu toate țările lu­mii, fără deosebire de orînduire socială, a conlucrării sale cu toa­te statele și popoarele iubitoare de pace in efortul gene­ral pentru destindere, pen­tru însănătoșirea vieții internațio­nale. Am pornit și pornim neabă­tut în politica noastră externă de la premisa că cerința actuală vi­tală, fundamentală, a tuturor po­poarelor, condiția esențială de care depinde salvgardarea păcii pe pământ, este respectarea ne­știrbită a independenței și suve­ranității naționale a tuturor po­poarelor, a dreptului lor de a trăi liber, de a-și organiza viața așa cum o doresc, respectarea e­­galității depline între națiuni și neamestecul în treburile interne, eliminarea totală din relațiile in­terstatale a folosirii forței și a amenințării cu forța. Fie ca anul 1972 să ducă la afirmarea și mai fermă în viața internațională acestor principii, care constituie o singura cale pentru instaurarea unor relații de colaborare și pace în întreaga lume. Concluzia de bază care se des­prinde și la acest început de an este necesitatea intensificării e­­forturilor tuturor statelor — fie ele mari sau mici — pentru a a­­păra și impune principiile drep­tului și legalității internaționale, creșterea răspunderii maselor largi populare, a tuturor forțelor politice progresiste, a Organiza­ției Națiunilor Unite și a celor­lalte organisme internaționale în promovarea unei politici de cola­borare și pace între popoare. Unul din imperativele cele mai urgente care trebuie să prevaleze în politica tuturor statelor este stingerea focarelor de război, li­chidarea conflictelor, a factorilor de încordare și animozitate.­­Să se oprească războiul dus de Sta­tele Unite împotriva popoarelor din Indochina, popoarele vietna­mez, cambodgian și laoțian, să fie lăsate să-și hotărască singure destinul! Să se lichideze conflic­tul din Orientul Apropiat pe baza rezoluției Consiliului de Securi­tate din 1967! Mai mult ca ori­­cînd, este necesar să se facă to­tul pentru ca diferendele dintre state să se soluționeze pe cale politică, pașnică, pentru a nu se ajunge la ciocniri militare arma­te, pentru a se evita războiul! Un obiectiv de seamă căruia îi vom consacra și în viitor efortul nostru este înfăptuirea dezarmă­rii, eliberarea omenirii de coșma­rul unui război termonuclear, re­ducerea uriașelor cheltuieli mili­tare. Trăind în Europa și avind încă proaspătă în memorie experiența tristă a celor două războaie mon­diale ale acestui secol, poporul nostru acordă un loc central în politica sa internațională înfăp­tuirii securității europene, orga­nizării unei conferințe general­­europene, stabilirii unor relații de bună vecinătate și conviețuire pașnică între toate popoarele a­­cestui continent. In acest cadru, acordăm o atenție permanentă dezvoltării colaborării fructuoase între toate țările din Balcani, trans­formării acestei regiuni într-o zo­nă a păcii și cooperării pașnice. Fie ca anul 1972 să ducă la consoli­darea colaborării și păcii în Eu­ropa, punîndu-se bazele instaură­rii trainice a securității pe con­tinentul nostru." Desigur, destinderea internațio­nală, dezvoltarea nestingherită a colaborării între popoare necesită încă multe eforturi, multe străda­nii, dar sîntem convinși că for­țele sociale și politice antiimpe­­rialiste, de o amploare fără pre­cedent în istorie, pot împiedica politica imperialistă de agresiu­ne și dictat, pot asigura înfăptu­irea aspirațiilor de pace și pro­gres ale umanității. România, par­tidul și guvernul nostru sînt ferm hotărîte să desfășoare și în anul ce vine o intensă activitate pentru întărirea unității țărilor socialiste, a mișcării comuniste și muncito­rești, a forțelor antiimperialiste, să-și aducă contribuția la cauza colaborării, progresului și păcii in lume. Stimați tovarăși și concetățeni. Peste cîteva clipe va răsuna prima bătaie de orologiu a nou­lui an, începem anul nou cu de­plină încredere în forțele crea­toare ale poporului nostru, în capacitatea lui de a ridica, sub conducerea partidului, patria so­cialistă pe noi culmi de civilizație și progres. Totodată, inaugurăm noul an cu convingerea că lup­­tînd unite, popoarele vor ști să-și apere existența, să salvgardeze pacea și securitatea internaționa­lă, să creeze condițiile pentru fă­­urirea unei lumi mai bune, mai drepte. Cu aceste gînduri, ridic paharul în sănătatea și fericirea poporului român! Pentru pace și colaborare in­ternațională! Toastez pentru împlinirea celor mai nobile năzuințe ale fiecăruia dintre dumneavoastră! Vă urez tuturor un an nou, rod­nic, plin de satisfacții in activita­tea socială și în viața personală! Multă sănătate și fericire! la mulți mii dragi prieteni și tovarășii Anului . IV<*

Next