Rampa, august 1937 (Anul 20, nr. 5865-5890)

1937-08-08 / nr. 5872

LUNI 9 AUGUST 1937 Interview cu o ar­­tistă foarte tânără: WmBMBBMtMM—K ———M—W— realitatea — cruda realitate, — implică și alte obligații cărora nu te poli eschiva, — nici chiar cu diplomația caracteristică fe­meii. ...Figurina japoneză mi-a ofe­rit o clipă iluzia unei fete de pension, care în cinstea musafi­rului... nepoftit, a lepădat şorţul — uniforma austeră — schim­­bându-l pentru o rochiţă de ca­să, aşa cum îi şade bine unei „domnişoare’’. Nu a reuşit însă să-şi masche­­cheze îndeajuns tinereţea, nici aşa — şi nici în timpul convor­birii, când evocările, pe alocuri, au cuprins-o în mantia-i nostal­gică. O clipă de visare, — apoi un râs șăgalnic i-a trădat felul de a fi. Și pentru că sgomotul canin nu înceta cu lătrăturile, gazda a re­curs la prezentările de rigoare : — Ți-o recomand pe Museta, un cadou al lui Iancovescu, — progenitură a faimoasei lui Muşa... SCENA NU-I ÎNTOTDEAUNA ficţiune Dacă scena şi întreg mirajul ei este o ficţiune, — o spun chiar cei mai indicaţi oameni de tea­tru, — dacă însăşi înfăţişarea in­terpreţilor la rampă este o ficţ­iune, ei fiind în realitate altfel decât în închipuirea noastră, — apariţia primăvăratecă a d-rei Fifi Harand are darul de a do­vedi tocmai contrariul, că scene nu-i întotdeauna ficţiune şi că mai ales — actorul dincolo de scenă, poate fi exact ca pe scân­durile ei. Dar nici o deosebire între înfăţişarea tinerei actriţe pe scenă şi dincolo de luminile reflectoarelor : aceiaş gingăşie, aceiaş frăgezime — şi, chiar cu riscul de a mă repeta, aceiaş ti­nereţe şi aceiaş vioiciune. ...Figurina japoneză de porţe­lan de Sevres e însă surprinsă de vizita inopinată a mandari­nului nemilos. O ARTISTA CARE FUGE DE INTERVIEWURI ŞI DE „POZA’ LA GAZETA — Un interview ?! Eu fug de așa ceva. Nu-mi place să dau in­­terviewuri, — după cum nu-mi place să-mi văd poza la gazete. Nu vreau ca publicul să se în­trebe : cine-i asta ? — ci să știe cine sunt din teatru. Să fie exces de modestie ? Poate ! D-ra Fifi Harand e sim­plă și modestă în toate : e dea­­juns s’o vedeţi pe stradă, îm­brăcată de o simplicitate surprin­zătoare, adesea în capul gol,­­ pentru a vă da seama că artista Teatrelor Comedia şi Vesel nu pozează în „vedetă”. De ce ? Explicaţia e simplă : tinereţea nu se lasă înlănţuită. UN INTERIOR CARE RESPIRA Tinereţe Un haii elegant, modern, aran­jat cu gust, cu fantezie, — mobi­le uşoare, culori şi linii graţioa­se. Câteva caricaturi de actori în loc de orice altă podoabă, un aparat de radio care ar face cinste oricărui amator, — iar pe fan fotoliu, un câine artificial, lu­crat cu artă, care pare a fi o co­pie fidelă a Muşeţei. ...E un interior care respiră tinereţe. Fiecare colţişor evocă clipe de sburdiinicie — şi în general, un interior adecvat fiin­ţei care-l ocupă.­E un cadru ca­re adăposteşte o carieră tânără — trei ani de activitate teatrală: d-ra Fiji Harand e încă pe pri­ma scară a vieţii care­ i se aş­terne la picioare ca un covor presărat cu flori... O INTERVIEW ata ne­dormita Am găsit-o pe d-ra Fifi Ha­­rand, după două nopţi de neo­­dihnă , repetase, până la exte­nuare, în „Om de încredere”, — repetiţii grele, generale, în care se cheltuesc efort şi muncă u­­riaşe pentru realizarea perfectă a spectacolului. Azi, când premiera s’a consu­mat, când spectacolul a pornit 77­0 recomand pe Muşeta, al lui Iancovescu, progen faimoasei lui Muşa, „pe lângă serie” cum se spune in limbajul teatral, — publicul care-i aplaudă, entuziasmat, pe actori, nu bănueşte nici pe de­parte câtă energie se cheltueşte până la punerea la punct a unui spectacol. ...Şi eu, care am venit să de­săvârşesc opera. Desigur că nu­mai datorită unei deosebite soli­citudini urmează cele de mai jos. «­ORAŞUL VISURILOR MELE” Sunt născută la Viena. ..ora­şul visurilor mele’’. Când pri­vesc azi trecutul, am impresia că sunt eroina unui „merchen”, — o fetiţă cu scufiţa roşie pe care nu a mâncat-o lupul, — pentru că la venirea ei pe lume, ursitoarele au hotărât altfel. In timpul războiului, mama ve­nind în ţară să-şi vadă neamuri­le am rămas în Bucureşti. Aci, în şase săptămâni am uitat limba natală — germană — şi m’am po­menit vorbind româneşte. DIN CUPA SPUMOASA IA NAŞTERE BASMUL Au urmat anii copilăriei, în epoca cea mai crudă, — ignorând insă, din cauza vârstei, grăzăviile care se petreceau în jurul meu. Nu auziam bubuiturile tunurior, ţipătul de moarte al celor căzuţi şi­­ nu simţiam valurile de sân­ge care cotropiseră omenirea. ...Eram fetiţa cu scufiţa roşie, venită din pădurile vieneze, unde valsturi melodioase îi legănaseră zidurile copilăriei. Venisem cu o casă întreagă de jucării. Pe care camarazii de joacă mi le luaseră, făcându-mă să plâng. Şiroi de la­crimi au curs pentru o păpuşică sau pentru un maimuţoi galben, păros. OPT ANI DE INTERNAT Anii copilăriei s’au scurs însă repede. Am fost dată internă la Şcoala Centrală, unde cei opt ani petrecuţi îmi evocă cele mai fru­moase amintiri. In primul an, despărţirea de mama, a fost foarte grea. Am plâns, m’am agăţat de poalele ei în ziua când m’a dus de mână, m’am ţinut de poarta şcolii al că­rei prag nu vroiam să-l trec, — pentrucă apoi, obişnuindu-mă, să nu mai vreau să părăsesc interna­tul. E, desigur, meritul bunelor profesoare pe care le-am avut — şi se cuvine să relev cu acest pri­lej pe excelenta d-nă Flora care preda istoria artelor. Cu ea am studiat monumentele Greciei — şi avea un asfel de dar de a preda, încât le am şi azi în minte, deşi nu am vizitat niciodată aceasta ţară. Eram totuşi o elevă dintre ace­lea care­­sunt calificate „brânză bună în burduf de câine”. POZNELE UNEI IZOLĂRI­­ ŞI „'ATLANTIDA’’ I SUB PERNA Motivele acestui calificativ sunt numeroase. De pildă, în urma u­nui caz de scarlatină în şcoală, am fost izolată în infirmerie. Furioasă, am spart tot ce mi-a venit la îndemână, — fapt pentru care am fost scrisă pe tabla nea­gră cu denumirea: „­Distrugătoa­re”, chestiune căreia i-a pus vârf apoi, când am fost prinsă citind „Atlantida”, — carte pe care o ţineam ascunsă sub pernă. •­­ DESTINUL SE FRÂNGE... CONSECINŢELE UNEI INVITAŢII — Totuși, mi-am luat bacalau­reatul și m’am înscris la litere. Destinul părea dinainte hotă­rât: aveam să devin poate pro­fesoară. — Gau să practic dreptul. Iată însă că destinul se frânge: pe când eram la facultate sunt invitată de profesorul universitar conferenţiarul Vlădescu,, într’un cerc în care se aflau: Ion Ianco­vescu, Sică Alexandrescu şi Tu­dor Muşatescu. Nu mică a fost surpriza pentru, mine, când mi s’a propus să fac teatru. Am in­vocat licenţa în litere pe care toc­mai mi-o luasem, — argument de care însă ,,cei trei” nu s’au lăsat convinși. fIntre două perspective — și cum mi-am dat seama că in realitate cu licența nu am ce face, am ales teatrul. O MĂRTURISIRE — Trebuie să spun că nu m’am gândit niciodată să fac teatru, după cum, pe de altă parte,, tre­buie să mărturisesc că teatrul îmi plăcea de totdeauna. Am fost și sunt îndrăgostită de arta aceasta, de farmecul pe care-1 oferă, de mirajul ei uluitor. Desigur însă că dela pasiunea mea pentru tea­tru și până la a face teatru — e un salt pe care nu mi-am închi­puit vreodată c’o să-l fac. Dar, minunea s’a întâmplat — și gată­­mă abandonând totul, pentru a mă lăsa înlănţuită de ispita sce­nii... — Primele repetiţii le-am făcut cu regisorul Aurel I. Maican. Fu­siesem distribuită din „Valsul di­mineţii”,, marele succes de acum trei ani al Grădinei Marconi. Mi-am dat seama, chiar din pri­mele repetiţii, că teatrul e o me­serie mult mai grea decât se pa­re. In seara premierii — jucam ro­lul unei mirese — am apărut ţi­nută de Geo Maican: tremuram toată de emoţie. De atunci, datează cariera mea, şi sunt abia trei ani... PRIMUL TURNEU — După epuizarea succesului a urm­at un turneu de 17 zile. Pri­mul turneu. Zile de vagabondaj şi de veselie dealungul şi deala­­tul ţării, cu vizitarea frumoaselor colţuri pitoreşti. Iată şi o întâm­plare, să-i zicem ,,,amuzantă”, ca­re a ilustrat primul meu turneu. Când am ajuns la Ploeşti, am ple­cat cu Annie Capustin şi Dr. Et­­terle, într’o excursie la o vie din apropiere. Nu ştiu cum s’a întâm­plat însă că eu am înţeles că via este situată la o staţie precedentă locului ei de origine — şi am co­borât. Etterle observând confuzia mea abia după ce trenul a ple­cat, a sărit din mers — şi a venit să mă ia. Rezultatul: un marş for­ţat pe jos, până la via respecti­vă. URMAREA UNUI ÎNCEPUT FERICIT — Fericitului început din „Val­sul dimineții’’, i-a urmat­ un rol mic, de subretă, în ,,Birlic”,­­ ,,Microbii Bucureştilor” unde am jucat un rol care mi-a plăcut ni­­ţeluş, — apoi un rol simpatic în ,­Otto­­Elefantu”, a urmat tur­neul — al doilea şi de atunci ul­timul — care mi-a lăsat amintirea unei înzăpeziri la Călăraşi, — a­­poi ,,La iarbă verde’’, — în seara premierii căreia, când am apărut în maillot, deşi era o seară răco­roasă, pe când vedeam cucoanele tremurând de frig în loji,­­- pe mine, de emoţie s mă treceau căl­duri tropicale. IN TOAMNA, ÎNCEPÂND CU „PRIMA ZI DE PRIMA­VARA’’ — In toamna anului trecut, am debutat în cel de al doilea tea­tru de sub direcţiunea d-lui Sică Alexandrescu, jucând în „Pri­ma zi de primăvară”, — apoi la Vesel în „Călugărul din vechiul schit” şi concomitent în rolul Ju­­lietei din „Poveste de iubire”, — urmează „Crai de tobă’’ — într’un rol care mi-a plăcut prin tipul pe care l-am creat şi care a însemnat în seara premierii, un succes ca­tegoric, consacrând, pe scena Tea­trului Vesel, un nou autor , apoi joc în Ora „H” şi în sfârşit, iată­­mă în actualul succes al Teatru­lui Comedia, în „Om de încrede­re”, jucând rolul Fernandei. O ETAPA. OROARE DE TOALETE * — Rolul din ,Om de ncredere” marchează o etapă în cariera mea: pentru prima oară joc un rol de cochetă, — gen de roluri care trebuie să mărturisesc că nu e pe placul meu: prefer roluri fă­ră toalete — cum a fost de exem­plu cel din „Crai de tobă’’, unde jucam cu o singură rochie. APROPOS DE „,CRAI DE TOBA’’ ’ ’ — Am fost deseori întrebată de ce mi-a plăcut rolul din ,,Crai de tobă”. E greu să precizez. Poate pentru că jucam pentru prima oa­ră într’o lucrare originală, — poa­te pentru că a însemnat un suc­ces. Nu mă pot lăuda însă că mi-a plăcut de la început: când mi-a fost încredinţat am plâns, m’am văicărit, — dar până la urmă a ieşit bine. Dovadă că actorii nu reuşesc să se vadă anticipat în rolul care li se încredinţează. E drept că la realizarea rolului a contribuit în largă măsură d. Ion Sahighian, care mi-a dat mul­tă libertate, nu mi-a îngrădit miș­cările prin text și punere în sce­nă... — Desigur că rolul care mă ten­tează, — este tocmai acela pe care nu l-aș putea juca. In altă ordine de idei însă, fără nici o legătu­ră cu primul răspuns, pot spune că un rol care mă jenează este acel al ingenuei din „Damme Na­ture” de Birabeau. De ce?... E un complex sufletesc asupra căruia fie-mi îngăduit să trec. DINCOLO DE PREOCUPĂ­RILE ARTISTICE — îmi petrec timpul liber citind — numai franţuzeşte şi mai ales cărţi scrise de femei. Lectura mea de preferinţă în acest gen, sunt cărţile lui Viky Baum, — această eminentă răscolitoare de suflete. In limitele timpului disponibil, frecventez Spectacolele de tea­tru — şi cinematograf. Mă simt nenorocită când vin turneele ma­­relor trupe străine, iar eu sunt ocupată, jucând — şi neputând să le văd. Pentru că suntem la capitolul teatrului fie-mi îngăduit să fac o paranteză şi să vorbesc de marea artistă care este Sidy Thal. Am văzut-o în ultimele ei creaţii; nu am înţeles prea mult — din cau­za limbii — cele ce se petreceau pe scenă, dar mi-am dat seama că e o extraordinară actriţă. Desigur că e locul să vorbesc şi de talen­tul realizatorului Iacob Sternberg care a pus în scenă ultimele spec­tacole ale lui Sidy Thal. Ador cinematograful,­­ dar fil­me care tratează conflicte sufle­teşti. Nu-mi place ,­genul ameri­can de revistă, cu toalete, bazate pe exterior şi lux. Şi când am ocazia să văd un film pe gustul meu, — cea mai mare plăcere a mea este să-mi petrec 2—3 ore în sala cufundată în întuneric, urmărind cele ce se desfăşoară pe ecran, o recreaţie. Astfel a fost cazul cu „,Lac au,x dammes”, pe care l-am văzut de trei ori, — poate pentru că avea ca interpretă pe acea admirabilă Si­mon Simon, vedeta mea prefera­tă. Mi-a plăcut în acest film, mai mult decât în toate filmele. Actorul meu prefrat: Charles Boyer. Mai puţin preferate: Ka­therine Hepburn şi Mariene Die­trich, pe care nu o consider mare artistă, — succesul ei fiind bazat pe farmecul ei fizic. — iar deasu­pra tuturor, divina Greta Garbo, care rămâne neegalata, dominan­­ tă... * I 1 " --- . e O ZI IN CARE AM PLANS — Iubesc animalele, — în spe­cial câinii. Dacă aş avea bani mulţi, aş strânge toţi căţeii de pe stradă. Acum doi ani, mi-a murit un câine. Am suferit mult: a fost o zi în care am vărsat lacrimi a­­m­are. i i . UN VOIAJ CARE TREBUIE SA SE REALIZEZE — Sunt de mult tentată să fac un voiaj — căci până azi, nu mi­­am putut permite așa ceva. Sunt mereu ocupată cu teatrul. Chiar recent aveam proectul unui vo­iaj, — dar a survenit distribuirea mea în „Om de încredere’’. Cred insă că-l voiu realiza la toamnă, — când ţin neapărat să plec la Viena. „Stadt meiner traume”. EMOŢIA­­PRIMULUI INTER­VIEW Aceasta-i convorbirea avută cu d-ra Fifi Harand. E primul inter­view. Când am plecat, în timp ce mă conducea, d.sa a adăugat, grijulie: , — Vezi să iasă frumos. ...Și am lăsat-o pradă unor emo­ții teribile. F. O. FOSIAN Continuare din pag.I-a DEBUTUL. MIREASA TREMURA ( CARE ) \ •V.-”- ,V^-’VX:rry..--VT. w*.** * - w. *■ / UN ROL TENTANT...tf „RAMPA’’ Pagina 3-a NUMĂRUL VIITOR AL ZIARULUI RAMPA SE GĂSEŞTE MARȚI LA TOATE CHIOȘCU­RILE DE ZIARE. înscrierile şi reinscrierile la Conservatorul „Pro Arte“ La 1 Septembrie încep înscrie­rile şi reînscrierile la Conserva­­torul de muzică, coregrafie şi artă dramatică ,,Pro Arte” de sub înaltul patronaj al M. S. Re­gina Maria. Director fondator: George Cocea. Se primeşte ele­vi de orice naţionalitate, fără limită de vârstă, indiferent de studii şi fără examen de admi­tere. Cursurile sunt predate de următorul corp profesoral: Pian, d-na Cella Delavrancea, d-ra Madeleine Cocorăscu, d-na Syl­via Şerbescu. Pian curs prepa­rator : d. Miron Şoarec. Vioară: d. Alex. Theodorescu, d-na Nina Alexandrescu. Violoncel: d. George Cocea. Harpă : d-na Sa­bina Nicolescu. Canto : d-na Ma­ria Snejina, d. George Niculescu- Basu, d. Const. Stroescu. Teorie și Solfegii: d. Theodor Rogalski. Armonie, Contra Punct, Fugă : d. Alfred Alessandrescu, d. N. Agârbiceanu. Muzică de Came­ră : d. George Cocea, d. Alex. Theodorescu. Istoria şi Estetica Muzicei: d. Emanoil Ciomac. O­­peră : d. Ionel Perlea. Orchestră şi Dirijat: d. George Georgescu. Coregrafie : d. Anton Romanow­sky. Dramă şi Comedie : d. Vla­dimir Maximilian. Istoria Uni­versală a Dramei și Teatrului: d. Paul Prodan. Estetică : d. Tu­dor Vianu. Orele de înscriere sunt de la 9­1 a. m. și 4-7 p. m. in localul conservatorului din strada Basarabiei No. 14. Tele­fon 3.79.86. ACORDEONE A. BRAUN Cel mai mare depozit din străi­nătate și din industria română TIMIŞOARA I. Eugen de Savoya No. 10 Cereţi Catalog grafia

Next