Rampa, aprilie 1947 (Anul 36, nr. 75-77)

1947-04-20 / nr. 76

MIUL XXXVI (Seria IV) Nr. 76 Redacția şi Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar 6 Tel. 6.34 78 Proprietatea: S. A. R Europolis 8 PAGSN și 10.000 Lei Avem o şcoală de N­ e plângem adesea că in teatrele noastre nu se joacă aşa cum ar tre­bui, că ne lipsesc direc­torii de scenă, că actor­i noş­tri au talent dar sunt foarte des alături de rol, alături de piesă, alături de marele înţe­ de I lucia Demetrius les al teatrului. Că nu avem o adevărată mişcare teatrală, orientată spre marile ţeluri, şi că acolo unde ea încearcă să se înfiripe, întâlneşte ob­stacole, lucrează cu un mate­rial nepregătit, lipsit de malea­bilitate, câteodată ostil şi, câte­odată totuşi prmitor. Lucrul nu e explicabil şi nu poate a­­­vea altă pricină decât lipia şcoalei pregătitoare pentru teatru­ Avem, f­reşte, un Con­servator fundat cu mulţi ani în urmă, avem şi conserva­toare particulare, de care nu vrem să ne ocupăm în clipa de faţă, dar e de presupus că a­­ceste conservatoare nu-şi pri­cep şi nu-şi îndeplinesc rolul dacă în teatru se strecoară a­­tâţia Nechemaţi şi pe atâtea căi străine de talent, de voca­ţie, şi dacă atâţia oamen de a căror chemare nu te pofi îndoi când îi vezi pe scenă, nu joa­că totuşi ca nişte oameni car pricep rostul lor acolo şi ros­tul teatrului în sine. In legile conservatorului stă scris ca cei primiţi la exame­nul de intrare, (examen super­­fical, alcătuit dintr-o singură recitare), să aibă minimum patru clase de liceu. Această regulă nu se respectă, şi nu pentru talente excepţionale, cea ce ar fi drept ci pentru alte considerente, care sunt câte­odată înfăţişarea spilcuită a­ candidatului, relaţiile lui cu rudele profesorului sau alte motive asemănătoare. In con­­servator, ca şi în unele teatre partculare a rămas încă pre­judecata că actor poate fi nu­mai tânărul spătos cu păr on­dulat, cu haine bine călcate sau fata foarte bine îmbrăca­tă, foarte bine fardată, cu trei mele în glas sau cu ifose de psică răsfăţată. Nu vreau să jicnesc pe niciunul dintre pro­fesorii actuali, ai conservator­­iului de stat (adică Academia Regală de Muz­eă şi Artă Dra­matică) îi stimez ca actori, dar am asistat la două sesiuni de examene şi mi-am dat sea­ma ce deformată e ept­ea lor de un teatru învechit, plin de compromisuri, în care ştim prea bine, şi cu multă durere cât rol au jucat p cioarele fru­moase, posibilitatea de a avea cape de vulpi, aerul de fante liric şi declamatoriu confun­dată cu temperamentul şi cu elanul nur. Când se trece dlar peste ne­­voi ca viitorul actor să aibă o oarecare cultură sau măcar interes pentru ea, nu se tre­ce din singurele considerente valabile, acelea ale talentului adevărat. Ce urmează pe urmă e tot atât de incomplet- Profesori vin și nu vin. Sunt actori care joacă, repetă şi sunt obosiţi, înlocuitorii lor abea au depă­şit câte­odată stadiul de elevi, şi nu ştiu mai mult decât ei, pentru că au fost pregătiţi la fel. Elevul e lăsat să ducă mai departe moştenirea cu care a venit de acasă: propriul tui dar sau lipsa de elan, servizi- B Continuare în pagina 2-a ■ „Volpone“ (la Tea­­t­­trul Muncitoresc „I. Frimu“) Anca Balaban, George Iliescu, Paul Florin.Dorwagen, Dimitrie Mugur, Nic. Ene. VM Vlasin Cine va beneficia de reducere la teatre Printr'o decizie minis­terială s'au stabilit urmă­toarele: Fimcţonarii publici cu familiile lor (soţie şi copii minori) elevii şi stu­denţii vor beneficia de o reducere de 30’/s din tari,­fele de intrare pentru orice spectacol şi în orice proporţie pentru toate ca­­tegori­le de locuri. G TAXA POSTALA plătiă Ia aaneni,­ la conform aprobări p.r. Gen, p. t. T.. NT. m.6W 94­. ! Apare in fiecare Sâmbătă ■ * *.. ' v' *■*!' • ■”' " R­evista de teatru, muzică, plastică și cinema .• ' *VT-V.. Vt .1 '• . . . * . .'* -*. • , • ' V*A*/ *t”• ‘ †• *'V. f. ' ... *••­. .3 •. !V. V ' -‘v £ _ ‘ *-C V ■ ■ ■ . . 'USlc N­ u există, in lumea noastră arti­stică, om bine informat şi de bu­nă credinţă, care să nu fie con­vins şi să nu declare categoric că aşa zisele noastre „conservatoare"­ şi ,,aca­demii“, de muzică, de artă dramatică şi de belearte sunt — In condiţiile in care funcţionează azi — nişte şcoli nu numai neroditoare dar direct dăună­toare vieţii artistice româneşti. În coloanele acestei gazete, aceste lucruri au fost spuse, în repetate rân­duri, sub sim­­itură, de către persoa­ne competente şi autorizate. S-a cerut cu argumente şi cu autoritate, ca în­văţământul nostru artistic să fie de ur­genţă reformat, rezidit pe noi temelii, cu adevărat solide, şi îndrumat pe căi crelatoare în modul şi în ritmul vre­mii. Ministerul Artele«* sesîsaft,« 1 ’ avem satisfacţia să constatăm că cele scrise în această gazetă »vau fost în zadar, că au avut e­­fectul dorit. — că autoritatea compe­tentă s-a sesizat. Primă dovadă: instituirea de către Ministerul Artelor — „,în vederea re­organizării învăţământului artei dra­matice“ — a unei comisii „care să e­­laboreze principiile după care va ur­ma să se alcătuiască legea Şi regula­mentul de funcţionare a învăţămân­tului artei dramatice“. Luăm act de acest prim pas făcut în această direcţie, şi — sperând că nu se va reduce totul la o sterilă pa­­peraserie de comitete şi comiţii, ci lău­dabilele silinţa vor ajunge şi la rezul­tate efective — aşteptăm din partea Ministerului Artelor, preocupări simi­lare Şi In privinţa învăţământului mu­zical şi a învăţământului plastic, „Rampa“ continuă con­sultările... ar nu vom aştepta impasibili. Până cina reorganizarea pe alte baze a Învăţământului nostru ar­tistic nu va deveni o realitate,­­ nu vom înceta s debare problemele şi stările de azi ale acestui Învăţământ transmiţând celor Indicaţi constatările şi sugestiile noastre, — atenţi totdeo­dată la ritmul activităţii !, la rezulta­­tele comisiilor Instituite de minister. Comisia are cuvântul! C­ omisia pentru reorganizarea în­văţământului artei dramatice, in­stituită de Ministerul Artelor, e alcătuită de următoarele persoane: d-na Lucia Sturdzn Bulandra, profe­soară de artă dramatică; d. Zaharia Stancu, directorul Teatrului Naţional; d. Sergiu M­orisn, consilier al minis­terului artelor; d. Al. Şahighian, au­tor dramatic şi d. Sandu Eliad, direc­tor de scenă, de C. Cristobal. Când îşi va termina lucrările, comi­sia va prezenta d-lui Ion Pas, minis­trul artelor, propunerile practice pen­tru reorganizarea învăţământului ar­tei noastre dramatice. Până vor fi stabilite şi vor putea fi cunoscute în litera lor, propunerile ce le va face Ministerului, comisia, am considerat nimerit — pentru informa­rea cu un ceas mai devreme a citito­rilor noştri — să consultăm în această privinţă pe însăşi membră comisiei. Azi ne-am adresat d-lui Sandu Eliad L-am găsit la fostul teatru Gioconau, unde, împreună cu d. Aurel Ion Mai­ sunt racilele de care suferă teatrul ro­mânesc Sunt aceleaşi, natural mai agravate de care suferă acest teatru şi azi. Conservator fără local propriu ezumând în câteva rânduri re­­velatoarea Şi instructiva conver­sase avută cu d. Sandu Eliad sperăm să nu-i desfigurăm ralatările decât prin cuvinte, nu şi in substanţa lor. — Cât de primitiv e învăţământul nostru teatral, reiese la primul rând din faptul că după atâţia zeci de ani de existenţă, el funcţionează încă la­olaltă cu învăţământul muzical, şi că acest „Conservator de muzică şi artă dramatică“ nu are încă un local propriu, mutându-se de mai fiecare Sft. Gheor­ghe sau Sf. Dumitru nu cât a o altă hardughie, cu încăperi puţine şi im­proprii, încât prea adesea o clasă de comedie se află lângă aceea de trom­bon, şi e lesne de Înţeles cam cum se învaţă în aceste condiţii, şi trombo­nul şi comedia. Invăţătuml empiric, pe principii false pot, din punct de vedere strict didactic. Învăţământul nostru teatral de azi e predat absolut empiric şi după principii pedagogice cu totul false învăţătura nu e comparti­mentată pe discipline, ci pe persoane, pe ,,clase“. Nu există catedre distinc­te, de: d­eţie Interpretare, regie, sce­nografie istoria costumului psiholo­gie, etc. Ex*»*a clasa d-nul profesor Cutare şi clasa d-nei profesoare CU­tare* Aceşti profesori, recrutaţi dintre actori de vârste înaintate şi de oareca- B Continuare în pagina 4-a B § Conservatorul de arta dramatică O şcoală înapoiată­ Fără program de studii şi cu putini profesori calificaţi, ea dă rezultate dezastruoase pentru teatrul românesc De vorbă cu d. $­ANDI]­ULIAD^ in cim­­trii in Comisia de reorganizare a învățămărcii din artei dramatice R A­ D. SANDU ELIAD Subiectul în pictură S­ ­ubiectul in pictură, tiu este Un titlu ce ne vine pe cala accidentală, nici nu este o simplă şi diversă inspiraţie de moment. Ci este astăzi una din temele de bază ale afirmării noastre plastic­­e in această epocă de biruinţă asupra poziţiilor şi teoriilor de artă pe care epoca barbară a ci­vilizaţiei negre a fascismului a în­cercat s’o istaureze în ultimul de­ceniu. Cred că n’aşi greşi daca aşi face afirmaţiunea că analiza noa­stră este îndreptăţită şi în raport cu situaţia turbure şi contradicto­rie a spiritelor cari au fecundat întreaga atmosferă din art® se­colului în care ne găsim Deasemeni, îmi plece să cred că interesul, mai ales pentru lumea noastră pretemeeasea, trebue să fie evident, chiar când subiectul este considerat ca un accesoriu fără importanţă de către unii sau ca un element de care se lipsesc cu totul, ca în acele manifestări ale artei abstracte. Pentru a determina poziţia aces­tei teme în spaţiul nostru activ, cred că ar fi bine să luăm contact pentru acest scop, ca poziţiile a­­stei teme dealungul istoriei arte­lor europene de pildă, şi în spe­cial în epocile cam­ legate între ele pe o anumită tracolorie­ duc firul unui adevăr mai departe şi peste epoca noastră. Spune Taine: „acum aproape 3000 de ani apare pe coastele şi insulele Mări,­ Egee o rasă fru­moasă şi inteligentă care înţelege viaţa de o manieră cu totul nouă. Ea nu s'a lăsat absorbită nici prin trio concepţia religioasă aga ca Hinduşii sau Egiptenii, nici printr’o organizaţie socială ca A­­sirienii şi Perşii, nici prinîro prac­tică industrială si comercială ca Fenicienii şi Cariagienii. In locul ——— de "a unei teooraţii şi a unei erarhii a castelor, în locul unei monarhii şi a unei erarhii de funcţionari, în locul unor stabilimente de trafic şi comerţ, oamenii acelei rase, au avut o invenţie proprie: cetatea, fiecare din ele produceau altele la rând”. Pentru desvoltarea cetăţii sale, cetăţeanul îşi petrece timpul său în piaţa publică, unde îşi aduce aportul constructiv pentru mări­rea patrimoniului său după cum el merge in războia pentru apăra­rea cetăţii. Pentru atingerea aces­tor scopuri, el suportă o disciplină conştientă. Pentru a învinge, el îşi fortifică corpul. Soldatul de a­tunei nu putea fi ca cel de astăzi un automat de precizie în mâna unui strateg cu un element de forţă, un gladiator Astfel de exemplare sociale se obţin cu sa­crificii sentimentale şi morale Copii prost conformaţi, trebuiau svârliţi cât colo, femeile erau date în zestre bărbaţilor în vigoare şi de caracter. Oamenii astfel formaţi pe aceste baze duceau o viaţă în comun, intr’o disciplină şi practi­că in funcţiune de scopurile pro­puse. Gimnastica, boxul, lupta, lan­sarea discului, fortificau corpul, dar şi-l înfrumuseţeau. Aceste practici şi moravuri au ■ Continuare in pagina 6-a , H+ M«a*y 1 ■ e ,« ... 7i mohorîtă. Marţi 25 totdeauna cu ploaie şi vânt. Soarele nu va apare decât pe la sfârşitul lui Aprilie. Ne­având galoşi m’am u­­dat pe picioare până la Tea­trul Vohtangov. Trebuia să mă duc la repetiţie, pentru că de mâine reîncep să asist şi la repetiţiile Teatrului de Artă. Aşa că zilele­­ săptămânii am să le împart între aceste două teatre. Ceia ce mi-a reţinut azi în deosebi atenţia la repetiţia de la Teatrul Vohtangov,­ a fost cum repetă electricienii. Ală­turi de munca actorilor, fără de Mihail Da­ncu fil­ca, deocamdată să intervină re­­gisorul, „electrica” tatonează şi ea să încadreze cât mai natural momentele din piesă. Aşi putea spune că şeful e­­­­lectrician e şi el un regisor. Bineînţţeles că în caetul de re­gie pe care l-a primit încă de la începutul repetiţiilor, indi­caţiile de lumină ocupau şi ele un loc important. Dar, c­­elariajul definitiv se obţine în timpul repeţi­i­ior. Cabina electrică se află pe scenă, jos, lângă rampă. De aici şeful electrician poate ur­mări toate schimbările pe can le face. Unul din principiile de bază, pe care l-am mai amintit mi se pare,,­e să se urmărească actorii şi jocul lor, prin deplasarea luminii în ca­drul fondului stabilit ca ne­schimbat pentru momentul re­spectiv. Astfel actorul se miş­că tot timpul în lumină, îngă­duind spectatorului să concen­treze toată atenţia asupra lui. După modificările de misă în scenă (aşa zise tatonări) pe care le face regisorul în tim­pul repetiției electricienii îşi schimbă şi ei fără consfătuiri . Continuare pe pag. 2­ a B Duminică 20 Aprilie 1947 ean şi tovarăşii lor de­ crez artistic, pregăteşte activitatea victorului teatru al Confederaţiei Generale a Munci. Suferă de nult teatrul românesc O veche amiciţie şi îndelungă constraternitate ne-au prilejuit să-l ştim pe d. Sandu Eliad preocupat de mulţi ani de zile, de problemele tea­trului românesc şi ale învăţământului nostru teatral, — preocupări ce a ştiut dealtfel, cu activitatea d-sale re­gizorală şi gazetărească s ă şi le facă cunoscute şi public, încât prezenţa d-sale în această comisie este foarte indicată. Regizor, d. sandu Eliad a urmă«­ o înoire In teatrul românesc, a reperto­riului,­a stilului de montare Şi de joc, realizând, acum P®ste douăzeci de ani, cutezătoare înscenări avantgardiste ,­e texte clasice şi moderne străine şi româneşti: Moltore, Strindberg, Lemor­­mand, Marcel Achard, caragiale, pe­tre Locusteanu, Gheorghe Brăescu (teatrele: popular, sărindar sindicatul Ziariştilor, 1925—1933), fiind­ — Impre­­ună cu celălalt novator, Aurel Ion Matcan, care făcea în acelaş timp si­milare revoluţii pe scenele teatrelor naţionale din provincie — unul dintre deschizătorii de noi drumuri teatrului românesc. Critic teatral, d. Sandu Eliad a Ple­dat (««n cotidianele și periodicele »■ nilor del­a 1925 încoace) pentru un tea­tru românesc integrat ritmului progre­sist al teatrului universal, proclamind pentru aceasta strict necesară o refor­­mă a teatrului nostru, operată la în­seși temeliile lui și începută chiar de la abecedar. Incă de acum 15—20 de ani Indica 4, Sandu Eliad, prin scrisul său. car* Expoziţia Riceano-Bulgară Al. Dimitroff: „Nuntă“ Legăturile de prietenie şi apropierea culturală între noi şi poporul bulgar, îşi găseşte —­ în expoziţia de pictură deschi­să în săptămâna aceasta — o expresie caldă şi de luminoase perspective. Schimbul de ex­perienţă şi de viziune artistică, inaugurat cu acest prilej, poate duce deopotrivă la desvolta­­rea posibilităţilor artistice şi la cimentarea unei comuniuni spirituale fructuoase ambelor popoare Sofiştii români şi muzica naţională F­­olosind făptui ca o nouă lege a învăţământului superior se află în curs de pregătire, d. prof. H. Brauner atrage atenţia, în numărul trecut al ,.Rampei“, asupra unor gra­ve lacune programatice din învă­ţămân­tul nostru muzical superior. Este vorba de Introducerea folkloru­­lui ca materie autonomă în programa analitică, pentru ca viitorii compozitori să capete o cunoştinţă aprofundată şi amplă a adevăratei creaţii muzicale ţă­răneşti, şi să lărgească şi să adâncea­scă, astfel, orizonturile artei noastre naţionale. Este drept că avem o Şcoa­lă muzicală naţională, dar aceasta s'a format printr'o iniţiativă am spune in­dividuală, la întâmplare. In orice caz neorganizat şi insuficient. In majorita­tea cazurilor, spune d-sa, materialul folkloristic a fost utilizat superficial in muzica cultă, şi anume în aspectul lui sumar-pitoresc, ornamental. Fără o cunoaştere suficientă a legilor sale proprii, cu implicaţi în însăşi tehnica şi structura compoziţiei. Fără acea ro­tunjire, acea decantare de esenţe, ca­re duce la crearea unui stil. Dealtfel compozitorii noştri au scris muzică ro­mânească, dar­ un stil românesc nu a fost cre­iat încă tocmai din această in­suficientă cunoaştere a folklorului. în­suşi Enescu şi-a subintitulat Sonata treia pentru vioară şi pian, „un carac­ter românesc“. Dar necesitatea acestui studiu nu se referă numai la viitorii compozitori, el va trebui îmbrăţişat şi de elevii care nu se consacră compoziţiei. Soliştii noştri, foşti elevi ai Conser­vatoarelor româneşti, se plâng că stră­duinţele şi munca lor nu sunt asistate de stat Dar observăm la aceştia ace­iaşi lipsă de atenţie pentru muzica ro­­mânească. Aproape unanimitatea pro­gramelor dovedeşte că, cu puţine ex­cepţii, pentru soliştii noştri muzica sa reduce la clasici şi la contimporanii străini, piese de compozitori români sunt foarte rar programate în recita­­lele lor. Uni dintre ei pretind că mu­zica românească nu oferă o substaniţă muzicală suficientă pentru munca, pe de Andrei Tudor care o necesită. Dacă uneori motiva­rea este justificată, ea nu trebuie sa constituie un sistem. Cu atât mai mult, cu cât sunt suficiente opere de valoa­re în literatura noastră muzicală. Da­că și publicul ar aplica aceste criterii stricte, atunci, pentru bani lui, el nu ar asculta decât pe soliştii de clasă Inter­naţională, iar artiştii noştri ar rămâne fără clientelă. Este în această lipsă de solidaritate artistică, o neglijenţă, care frizează dispreţul. O judecată nesănătoasă, cu consecințe grave pentru arta noastră . Continuare pi pag. 2-a . Actualităţi teatrale pariziene Fiica lui Pierre Blanch­iar joacă la Jourel De la corespondentul nostru special la Paris Dorothea Cristescu c­ea mare se numeşte Pierrette Cea mică Dominique, sau, cum­­ se spune acasă „Minou“ Cea mare are douăzeci de ani, Cea mică. optăsprezec®. In Ianuarie trecut, Pierrette era condusă de către tatăl ei la Milano unde sub ocrotirea­ celebrei Toţi Dai Monte ea va studia bel-canto-ul timp de cinci ani. O lună mai târziu, ace­­las tată asista la succesul celei de a doua fiice în rolul lui Agnes­­to ,Şcoala Femeilor“. Fericiul tată nu este altul decât actorul de cinemato­graf pi­erre Blanchar. Iată cum s-au petrecut lucrurile: Blanchar tatăl — deşi acceptase ca Pierrette să devină cântăreaţă nu vroia ca Dominique să se urce pe sce­nă* cel puţin deocamdată. Domini­­que însă, nu visa decât scenă rampă şi aplauze ! Acum un an, Dominique cade la bacalaureat. Tatăl ei îi spune: „Te vei prezenta din nou la toamnă“. Apoi pleacă în Anglia unde îl cheamă un contract cu o firmă cinematografică. Acolo primește o scrisoare de la Domi­nique în care ea îi spune categoric: „Nu mă voi prezenta la bacalaureat. Vreau să­ fac teatru şi am să fac tea­tru“. (E atât de uşor să scri unui tată când nu ai îndrăsneala să-i spui ce ai de spus în faţă !) Tatăl se supără nici de cum , el răspunse fiicei sale într'o scrisoare Pe lângă care aceea a lui Franz Liszt că­tre fiica sa nu este decât un bileţel de nimica_ iar odată reîntors acasă, *• începe să se ocupe serios de educa­ţia dramatică a Dominichei. „Vei juca abia în 1943“, — îi spune el- Minou este cuminte şi ascultătoare. Dar... într'o seară ea îşi însoţeşte ta­tăl la piesa lui Giraudoux : „La Folle de Chaillot“. In antract, Blanchar o prezintă lui Jouvet. ,,Vrea să facă teatru" — precizează el — ,dar deo­camdată îi dau lecţii“. „Perfect, perfect" — răspunde Jou­vet. Apoi după o pauză- „Vino să mă vezi Marţi după masă, îmi vei recita ce şti- Vreau să te aud“. Minou este nebună de bucurie. Ii re­cită un fragment din „Psyché" şi o parte din rolul Henriettei din ,Les Femmes savantes“. „Bravo fetiţo! ia învaţă-mi pentru Marţia vigoare rolul lui Agnes din , L'Ecole des femmes". Iar­ Marţia următoare odată audiţia terminată, , perfect micuţo! Vei juca Agnes". Iar când, la repetiţia generală cor­tina s'a lăsat, toată lumea înţelesese că această nouă Agnés, brună, roză şi atât de tânără, cu­­ vocea ei pură şi o­­brajii copilăreşti, este adevărata Ag­nés, aşteptată, de atâta vreme de textul lui Molière. Baty, Pierre Brasseur şi Marcell® Genial Piesa lui Pierre Brasseur „Un Ange­­rr­sse“, se joacă mereu la­­ teatrul Bruyère. Numai­­că obligat, să respec­te angajamentele cinematografice con­tractate actorul-autor a fost nevoit să-și cedeze rolul. Iar cum niciunul dintre actori care ar fi putut relua personagiul bunicului Florisse nu era disponibil Brasseur a încredințat ro­­lul admirabilei Marcsn­é Geniat (ne­uitata Mamouret), transformându-l pentru circumstanţă, din bunicul Flo­risse, în bunica­ Florisse. Câteva re­pUci schimbate, multă atenţie din partea partenerilor obişnuiţi cu răs­punsuri la masculin şi,­, le tour est joué! Gaston Báty asista la premiera a­­cestei transformări. Vechiu și încer­cat om de teatru el este un, debutant în arta cinematografică. Dar ce de­­butant! In aceiași seară el a profitat de o o­cazia că toată presa era reunită, pen­tru a face cunoscut gazetar l or că pri­­mul său film va fi inspirat diiatr‘o suită de caricaturi de ale lui Daumier: „Robert Macaire". Rolul lui Macaire va fi susţinut de Pierre Brasseur- Baty care în cursul ultimelor săi* vacanţe ce iarnă în zăpada munţilor Ceveni a pus la punct o nouă tehnică de machiaj speră să obţină graţie a a­­cestui sistem necunoscut încă de spa­ni­al­işti, acea lumină şi profunzime specială care sunt caracteristicele a®, grului catifelat întrebuinţat în lito­grafiile lui Daumier. Yves Mon­tand san , vedeta-fulger“ cântă din nou la scena teatrului Etoire, apărut acum doi ani ca un adevărat fulger Montand, care făcea parte din ansamblul „Les Compagnons de la Route“ al lui Edith piaf, este astăzi cântăreţul numărul 1 a canţonetei pariziene Viguros, sănă­tos suplu şi surâzător, cu o voce băr­bătească şi contrastând puternic cu graţiile feminine şi catifelate ale unui Tino Ross r­e­ detronează gloria de prea lungă durată a aşa numiţilor chahteurs de charme, şi instalează, temeinic şi sincer, adevăratul pers­ol­­agiu de cântăreţ al vieţii.­­ Continuare în pag. 4­ a B MADELEINE SOLOGNE DOMINIQUE BLANCHAR

Next