Rampa, aprilie 1947 (Anul 36, nr. 75-77)
1947-04-20 / nr. 76
MIUL XXXVI (Seria IV) Nr. 76 Redacția şi Administraţia Bucureşti, Str. Sărindar 6 Tel. 6.34 78 Proprietatea: S. A. R Europolis 8 PAGSN și 10.000 Lei Avem o şcoală de N e plângem adesea că in teatrele noastre nu se joacă aşa cum ar trebui, că ne lipsesc directorii de scenă, că actori noştri au talent dar sunt foarte des alături de rol, alături de piesă, alături de marele înţe de I lucia Demetrius les al teatrului. Că nu avem o adevărată mişcare teatrală, orientată spre marile ţeluri, şi că acolo unde ea încearcă să se înfiripe, întâlneşte obstacole, lucrează cu un material nepregătit, lipsit de maleabilitate, câteodată ostil şi, câteodată totuşi prmitor. Lucrul nu e explicabil şi nu poate avea altă pricină decât lipia şcoalei pregătitoare pentru teatru Avem, freşte, un Conservator fundat cu mulţi ani în urmă, avem şi conservatoare particulare, de care nu vrem să ne ocupăm în clipa de faţă, dar e de presupus că aceste conservatoare nu-şi pricep şi nu-şi îndeplinesc rolul dacă în teatru se strecoară atâţia Nechemaţi şi pe atâtea căi străine de talent, de vocaţie, şi dacă atâţia oamen de a căror chemare nu te pofi îndoi când îi vezi pe scenă, nu joacă totuşi ca nişte oameni car pricep rostul lor acolo şi rostul teatrului în sine. In legile conservatorului stă scris ca cei primiţi la examenul de intrare, (examen superfical, alcătuit dintr-o singură recitare), să aibă minimum patru clase de liceu. Această regulă nu se respectă, şi nu pentru talente excepţionale, cea ce ar fi drept ci pentru alte considerente, care sunt câteodată înfăţişarea spilcuită a candidatului, relaţiile lui cu rudele profesorului sau alte motive asemănătoare. In conservator, ca şi în unele teatre partculare a rămas încă prejudecata că actor poate fi numai tânărul spătos cu păr ondulat, cu haine bine călcate sau fata foarte bine îmbrăcată, foarte bine fardată, cu trei mele în glas sau cu ifose de psică răsfăţată. Nu vreau să jicnesc pe niciunul dintre profesorii actuali, ai conservatoriului de stat (adică Academia Regală de Muzeă şi Artă Dramatică) îi stimez ca actori, dar am asistat la două sesiuni de examene şi mi-am dat seama ce deformată e eptea lor de un teatru învechit, plin de compromisuri, în care ştim prea bine, şi cu multă durere cât rol au jucat p cioarele frumoase, posibilitatea de a avea cape de vulpi, aerul de fante liric şi declamatoriu confundată cu temperamentul şi cu elanul nur. Când se trece dlar peste nevoi ca viitorul actor să aibă o oarecare cultură sau măcar interes pentru ea, nu se trece din singurele considerente valabile, acelea ale talentului adevărat. Ce urmează pe urmă e tot atât de incomplet- Profesori vin și nu vin. Sunt actori care joacă, repetă şi sunt obosiţi, înlocuitorii lor abea au depăşit câteodată stadiul de elevi, şi nu ştiu mai mult decât ei, pentru că au fost pregătiţi la fel. Elevul e lăsat să ducă mai departe moştenirea cu care a venit de acasă: propriul tui dar sau lipsa de elan, servizi- B Continuare în pagina 2-a ■ „Volpone“ (la Teattrul Muncitoresc „I. Frimu“) Anca Balaban, George Iliescu, Paul Florin.Dorwagen, Dimitrie Mugur, Nic. Ene. VM Vlasin Cine va beneficia de reducere la teatre Printr'o decizie ministerială s'au stabilit următoarele: Fimcţonarii publici cu familiile lor (soţie şi copii minori) elevii şi studenţii vor beneficia de o reducere de 30’/s din tari,fele de intrare pentru orice spectacol şi în orice proporţie pentru toate categorile de locuri. G TAXA POSTALA plătiă Ia aaneni, la conform aprobări p.r. Gen, p. t. T.. NT. m.6W 94. ! Apare in fiecare Sâmbătă ■ * *.. ' v' *■*!' • ■”' " Revista de teatru, muzică, plastică și cinema .• ' *VT-V.. Vt .1 '• . . . * . .'* -*. • , • ' V*A*/ *t”• ‘ †• *'V. f. ' ... *••. .3 •. !V. V ' -‘v £ _ ‘ *-C V ■ ■ ■ . . 'USlc N u există, in lumea noastră artistică, om bine informat şi de bună credinţă, care să nu fie convins şi să nu declare categoric că aşa zisele noastre „conservatoare" şi ,,academii“, de muzică, de artă dramatică şi de belearte sunt — In condiţiile in care funcţionează azi — nişte şcoli nu numai neroditoare dar direct dăunătoare vieţii artistice româneşti. În coloanele acestei gazete, aceste lucruri au fost spuse, în repetate rânduri, sub simitură, de către persoane competente şi autorizate. S-a cerut cu argumente şi cu autoritate, ca învăţământul nostru artistic să fie de urgenţă reformat, rezidit pe noi temelii, cu adevărat solide, şi îndrumat pe căi crelatoare în modul şi în ritmul vremii. Ministerul Artele«* sesîsaft,« 1 ’ avem satisfacţia să constatăm că cele scrise în această gazetă »vau fost în zadar, că au avut efectul dorit. — că autoritatea competentă s-a sesizat. Primă dovadă: instituirea de către Ministerul Artelor — „,în vederea reorganizării învăţământului artei dramatice“ — a unei comisii „care să elaboreze principiile după care va urma să se alcătuiască legea Şi regulamentul de funcţionare a învăţământului artei dramatice“. Luăm act de acest prim pas făcut în această direcţie, şi — sperând că nu se va reduce totul la o sterilă paperaserie de comitete şi comiţii, ci lăudabilele silinţa vor ajunge şi la rezultate efective — aşteptăm din partea Ministerului Artelor, preocupări similare Şi In privinţa învăţământului muzical şi a învăţământului plastic, „Rampa“ continuă consultările... ar nu vom aştepta impasibili. Până cina reorganizarea pe alte baze a Învăţământului nostru artistic nu va deveni o realitate, nu vom înceta s debare problemele şi stările de azi ale acestui Învăţământ transmiţând celor Indicaţi constatările şi sugestiile noastre, — atenţi totdeodată la ritmul activităţii !, la rezultatele comisiilor Instituite de minister. Comisia are cuvântul! C omisia pentru reorganizarea învăţământului artei dramatice, instituită de Ministerul Artelor, e alcătuită de următoarele persoane: d-na Lucia Sturdzn Bulandra, profesoară de artă dramatică; d. Zaharia Stancu, directorul Teatrului Naţional; d. Sergiu Morisn, consilier al ministerului artelor; d. Al. Şahighian, autor dramatic şi d. Sandu Eliad, director de scenă, de C. Cristobal. Când îşi va termina lucrările, comisia va prezenta d-lui Ion Pas, ministrul artelor, propunerile practice pentru reorganizarea învăţământului artei noastre dramatice. Până vor fi stabilite şi vor putea fi cunoscute în litera lor, propunerile ce le va face Ministerului, comisia, am considerat nimerit — pentru informarea cu un ceas mai devreme a cititorilor noştri — să consultăm în această privinţă pe însăşi membră comisiei. Azi ne-am adresat d-lui Sandu Eliad L-am găsit la fostul teatru Gioconau, unde, împreună cu d. Aurel Ion Mai sunt racilele de care suferă teatrul românesc Sunt aceleaşi, natural mai agravate de care suferă acest teatru şi azi. Conservator fără local propriu ezumând în câteva rânduri revelatoarea Şi instructiva conversase avută cu d. Sandu Eliad sperăm să nu-i desfigurăm ralatările decât prin cuvinte, nu şi in substanţa lor. — Cât de primitiv e învăţământul nostru teatral, reiese la primul rând din faptul că după atâţia zeci de ani de existenţă, el funcţionează încă laolaltă cu învăţământul muzical, şi că acest „Conservator de muzică şi artă dramatică“ nu are încă un local propriu, mutându-se de mai fiecare Sft. Gheorghe sau Sf. Dumitru nu cât a o altă hardughie, cu încăperi puţine şi improprii, încât prea adesea o clasă de comedie se află lângă aceea de trombon, şi e lesne de Înţeles cam cum se învaţă în aceste condiţii, şi trombonul şi comedia. Invăţătuml empiric, pe principii false pot, din punct de vedere strict didactic. Învăţământul nostru teatral de azi e predat absolut empiric şi după principii pedagogice cu totul false învăţătura nu e compartimentată pe discipline, ci pe persoane, pe ,,clase“. Nu există catedre distincte, de: deţie Interpretare, regie, scenografie istoria costumului psihologie, etc. Ex*»*a clasa d-nul profesor Cutare şi clasa d-nei profesoare CUtare* Aceşti profesori, recrutaţi dintre actori de vârste înaintate şi de oareca- B Continuare în pagina 4-a B § Conservatorul de arta dramatică O şcoală înapoiată Fără program de studii şi cu putini profesori calificaţi, ea dă rezultate dezastruoase pentru teatrul românesc De vorbă cu d. $ANDI]ULIAD^ in cimtrii in Comisia de reorganizare a învățămărcii din artei dramatice R A D. SANDU ELIAD Subiectul în pictură S ubiectul in pictură, tiu este Un titlu ce ne vine pe cala accidentală, nici nu este o simplă şi diversă inspiraţie de moment. Ci este astăzi una din temele de bază ale afirmării noastre plastice in această epocă de biruinţă asupra poziţiilor şi teoriilor de artă pe care epoca barbară a civilizaţiei negre a fascismului a încercat s’o istaureze în ultimul deceniu. Cred că n’aşi greşi daca aşi face afirmaţiunea că analiza noastră este îndreptăţită şi în raport cu situaţia turbure şi contradictorie a spiritelor cari au fecundat întreaga atmosferă din art® secolului în care ne găsim Deasemeni, îmi plece să cred că interesul, mai ales pentru lumea noastră pretemeeasea, trebue să fie evident, chiar când subiectul este considerat ca un accesoriu fără importanţă de către unii sau ca un element de care se lipsesc cu totul, ca în acele manifestări ale artei abstracte. Pentru a determina poziţia acestei teme în spaţiul nostru activ, cred că ar fi bine să luăm contact pentru acest scop, ca poziţiile astei teme dealungul istoriei artelor europene de pildă, şi în special în epocile cam legate între ele pe o anumită tracolorie duc firul unui adevăr mai departe şi peste epoca noastră. Spune Taine: „acum aproape 3000 de ani apare pe coastele şi insulele Mări, Egee o rasă frumoasă şi inteligentă care înţelege viaţa de o manieră cu totul nouă. Ea nu s'a lăsat absorbită nici prin trio concepţia religioasă aga ca Hinduşii sau Egiptenii, nici printr’o organizaţie socială ca Asirienii şi Perşii, nici prinîro practică industrială si comercială ca Fenicienii şi Cariagienii. In locul ——— de "a unei teooraţii şi a unei erarhii a castelor, în locul unei monarhii şi a unei erarhii de funcţionari, în locul unor stabilimente de trafic şi comerţ, oamenii acelei rase, au avut o invenţie proprie: cetatea, fiecare din ele produceau altele la rând”. Pentru desvoltarea cetăţii sale, cetăţeanul îşi petrece timpul său în piaţa publică, unde îşi aduce aportul constructiv pentru mărirea patrimoniului său după cum el merge in războia pentru apărarea cetăţii. Pentru atingerea acestor scopuri, el suportă o disciplină conştientă. Pentru a învinge, el îşi fortifică corpul. Soldatul de atunei nu putea fi ca cel de astăzi un automat de precizie în mâna unui strateg cu un element de forţă, un gladiator Astfel de exemplare sociale se obţin cu sacrificii sentimentale şi morale Copii prost conformaţi, trebuiau svârliţi cât colo, femeile erau date în zestre bărbaţilor în vigoare şi de caracter. Oamenii astfel formaţi pe aceste baze duceau o viaţă în comun, intr’o disciplină şi practică in funcţiune de scopurile propuse. Gimnastica, boxul, lupta, lansarea discului, fortificau corpul, dar şi-l înfrumuseţeau. Aceste practici şi moravuri au ■ Continuare in pagina 6-a , H+ M«a*y 1 ■ e ,« ... 7i mohorîtă. Marţi 25 totdeauna cu ploaie şi vânt. Soarele nu va apare decât pe la sfârşitul lui Aprilie. Neavând galoşi m’am udat pe picioare până la Teatrul Vohtangov. Trebuia să mă duc la repetiţie, pentru că de mâine reîncep să asist şi la repetiţiile Teatrului de Artă. Aşa că zilele săptămânii am să le împart între aceste două teatre. Ceia ce mi-a reţinut azi în deosebi atenţia la repetiţia de la Teatrul Vohtangov, a fost cum repetă electricienii. Alături de munca actorilor, fără de Mihail Dancu filca, deocamdată să intervină regisorul, „electrica” tatonează şi ea să încadreze cât mai natural momentele din piesă. Aşi putea spune că şeful electrician e şi el un regisor. Bineînţţeles că în caetul de regie pe care l-a primit încă de la începutul repetiţiilor, indicaţiile de lumină ocupau şi ele un loc important. Dar, celariajul definitiv se obţine în timpul repeţiiior. Cabina electrică se află pe scenă, jos, lângă rampă. De aici şeful electrician poate urmări toate schimbările pe can le face. Unul din principiile de bază, pe care l-am mai amintit mi se pare,,e să se urmărească actorii şi jocul lor, prin deplasarea luminii în cadrul fondului stabilit ca neschimbat pentru momentul respectiv. Astfel actorul se mişcă tot timpul în lumină, îngăduind spectatorului să concentreze toată atenţia asupra lui. După modificările de misă în scenă (aşa zise tatonări) pe care le face regisorul în timpul repetiției electricienii îşi schimbă şi ei fără consfătuiri . Continuare pe pag. 2 a B Duminică 20 Aprilie 1947 ean şi tovarăşii lor de crez artistic, pregăteşte activitatea victorului teatru al Confederaţiei Generale a Munci. Suferă de nult teatrul românesc O veche amiciţie şi îndelungă constraternitate ne-au prilejuit să-l ştim pe d. Sandu Eliad preocupat de mulţi ani de zile, de problemele teatrului românesc şi ale învăţământului nostru teatral, — preocupări ce a ştiut dealtfel, cu activitatea d-sale regizorală şi gazetărească s ă şi le facă cunoscute şi public, încât prezenţa d-sale în această comisie este foarte indicată. Regizor, d. sandu Eliad a urmă« o înoire In teatrul românesc, a repertoriului,a stilului de montare Şi de joc, realizând, acum P®ste douăzeci de ani, cutezătoare înscenări avantgardiste ,e texte clasice şi moderne străine şi româneşti: Moltore, Strindberg, Lemormand, Marcel Achard, caragiale, petre Locusteanu, Gheorghe Brăescu (teatrele: popular, sărindar sindicatul Ziariştilor, 1925—1933), fiind — Impreună cu celălalt novator, Aurel Ion Matcan, care făcea în acelaş timp similare revoluţii pe scenele teatrelor naţionale din provincie — unul dintre deschizătorii de noi drumuri teatrului românesc. Critic teatral, d. Sandu Eliad a Pledat (««n cotidianele și periodicele »■ nilor dela 1925 încoace) pentru un teatru românesc integrat ritmului progresist al teatrului universal, proclamind pentru aceasta strict necesară o reformă a teatrului nostru, operată la înseși temeliile lui și începută chiar de la abecedar. Incă de acum 15—20 de ani Indica 4, Sandu Eliad, prin scrisul său. car* Expoziţia Riceano-Bulgară Al. Dimitroff: „Nuntă“ Legăturile de prietenie şi apropierea culturală între noi şi poporul bulgar, îşi găseşte — în expoziţia de pictură deschisă în săptămâna aceasta — o expresie caldă şi de luminoase perspective. Schimbul de experienţă şi de viziune artistică, inaugurat cu acest prilej, poate duce deopotrivă la desvoltarea posibilităţilor artistice şi la cimentarea unei comuniuni spirituale fructuoase ambelor popoare Sofiştii români şi muzica naţională Folosind făptui ca o nouă lege a învăţământului superior se află în curs de pregătire, d. prof. H. Brauner atrage atenţia, în numărul trecut al ,.Rampei“, asupra unor grave lacune programatice din învăţământul nostru muzical superior. Este vorba de Introducerea folklorului ca materie autonomă în programa analitică, pentru ca viitorii compozitori să capete o cunoştinţă aprofundată şi amplă a adevăratei creaţii muzicale ţărăneşti, şi să lărgească şi să adâncească, astfel, orizonturile artei noastre naţionale. Este drept că avem o Şcoală muzicală naţională, dar aceasta s'a format printr'o iniţiativă am spune individuală, la întâmplare. In orice caz neorganizat şi insuficient. In majoritatea cazurilor, spune d-sa, materialul folkloristic a fost utilizat superficial in muzica cultă, şi anume în aspectul lui sumar-pitoresc, ornamental. Fără o cunoaştere suficientă a legilor sale proprii, cu implicaţi în însăşi tehnica şi structura compoziţiei. Fără acea rotunjire, acea decantare de esenţe, care duce la crearea unui stil. Dealtfel compozitorii noştri au scris muzică românească, dar un stil românesc nu a fost creiat încă tocmai din această insuficientă cunoaştere a folklorului. însuşi Enescu şi-a subintitulat Sonata treia pentru vioară şi pian, „un caracter românesc“. Dar necesitatea acestui studiu nu se referă numai la viitorii compozitori, el va trebui îmbrăţişat şi de elevii care nu se consacră compoziţiei. Soliştii noştri, foşti elevi ai Conservatoarelor româneşti, se plâng că străduinţele şi munca lor nu sunt asistate de stat Dar observăm la aceştia aceiaşi lipsă de atenţie pentru muzica românească. Aproape unanimitatea programelor dovedeşte că, cu puţine excepţii, pentru soliştii noştri muzica sa reduce la clasici şi la contimporanii străini, piese de compozitori români sunt foarte rar programate în recitalele lor. Uni dintre ei pretind că muzica românească nu oferă o substaniţă muzicală suficientă pentru munca, pe de Andrei Tudor care o necesită. Dacă uneori motivarea este justificată, ea nu trebuie sa constituie un sistem. Cu atât mai mult, cu cât sunt suficiente opere de valoare în literatura noastră muzicală. Dacă și publicul ar aplica aceste criterii stricte, atunci, pentru bani lui, el nu ar asculta decât pe soliştii de clasă Internaţională, iar artiştii noştri ar rămâne fără clientelă. Este în această lipsă de solidaritate artistică, o neglijenţă, care frizează dispreţul. O judecată nesănătoasă, cu consecințe grave pentru arta noastră . Continuare pi pag. 2-a . Actualităţi teatrale pariziene Fiica lui Pierre Blanchiar joacă la Jourel De la corespondentul nostru special la Paris Dorothea Cristescu cea mare se numeşte Pierrette Cea mică Dominique, sau, cum se spune acasă „Minou“ Cea mare are douăzeci de ani, Cea mică. optăsprezec®. In Ianuarie trecut, Pierrette era condusă de către tatăl ei la Milano unde sub ocrotirea celebrei Toţi Dai Monte ea va studia bel-canto-ul timp de cinci ani. O lună mai târziu, acelas tată asista la succesul celei de a doua fiice în rolul lui Agnesto ,Şcoala Femeilor“. Fericiul tată nu este altul decât actorul de cinematograf pierre Blanchar. Iată cum s-au petrecut lucrurile: Blanchar tatăl — deşi acceptase ca Pierrette să devină cântăreaţă nu vroia ca Dominique să se urce pe scenă* cel puţin deocamdată. Dominique însă, nu visa decât scenă rampă şi aplauze ! Acum un an, Dominique cade la bacalaureat. Tatăl ei îi spune: „Te vei prezenta din nou la toamnă“. Apoi pleacă în Anglia unde îl cheamă un contract cu o firmă cinematografică. Acolo primește o scrisoare de la Dominique în care ea îi spune categoric: „Nu mă voi prezenta la bacalaureat. Vreau să fac teatru şi am să fac teatru“. (E atât de uşor să scri unui tată când nu ai îndrăsneala să-i spui ce ai de spus în faţă !) Tatăl se supără nici de cum , el răspunse fiicei sale într'o scrisoare Pe lângă care aceea a lui Franz Liszt către fiica sa nu este decât un bileţel de nimica_ iar odată reîntors acasă, *• începe să se ocupe serios de educaţia dramatică a Dominichei. „Vei juca abia în 1943“, — îi spune el- Minou este cuminte şi ascultătoare. Dar... într'o seară ea îşi însoţeşte tatăl la piesa lui Giraudoux : „La Folle de Chaillot“. In antract, Blanchar o prezintă lui Jouvet. ,,Vrea să facă teatru" — precizează el — ,dar deocamdată îi dau lecţii“. „Perfect, perfect" — răspunde Jouvet. Apoi după o pauză- „Vino să mă vezi Marţi după masă, îmi vei recita ce şti- Vreau să te aud“. Minou este nebună de bucurie. Ii recită un fragment din „Psyché" şi o parte din rolul Henriettei din ,Les Femmes savantes“. „Bravo fetiţo! ia învaţă-mi pentru Marţia vigoare rolul lui Agnes din , L'Ecole des femmes". Iar Marţia următoare odată audiţia terminată, , perfect micuţo! Vei juca Agnes". Iar când, la repetiţia generală cortina s'a lăsat, toată lumea înţelesese că această nouă Agnés, brună, roză şi atât de tânără, cu vocea ei pură şi obrajii copilăreşti, este adevărata Agnés, aşteptată, de atâta vreme de textul lui Molière. Baty, Pierre Brasseur şi Marcell® Genial Piesa lui Pierre Brasseur „Un Angerrsse“, se joacă mereu la teatrul Bruyère. Numaică obligat, să respecte angajamentele cinematografice contractate actorul-autor a fost nevoit să-și cedeze rolul. Iar cum niciunul dintre actori care ar fi putut relua personagiul bunicului Florisse nu era disponibil Brasseur a încredințat rolul admirabilei Marcsné Geniat (neuitata Mamouret), transformându-l pentru circumstanţă, din bunicul Florisse, în bunica Florisse. Câteva repUci schimbate, multă atenţie din partea partenerilor obişnuiţi cu răspunsuri la masculin şi,, le tour est joué! Gaston Báty asista la premiera acestei transformări. Vechiu și încercat om de teatru el este un, debutant în arta cinematografică. Dar ce debutant! In aceiași seară el a profitat de o ocazia că toată presa era reunită, pentru a face cunoscut gazetar l or că primul său film va fi inspirat diiatr‘o suită de caricaturi de ale lui Daumier: „Robert Macaire". Rolul lui Macaire va fi susţinut de Pierre Brasseur- Baty care în cursul ultimelor săi* vacanţe ce iarnă în zăpada munţilor Ceveni a pus la punct o nouă tehnică de machiaj speră să obţină graţie a acestui sistem necunoscut încă de spanialişti, acea lumină şi profunzime specială care sunt caracteristicele a®, grului catifelat întrebuinţat în litografiile lui Daumier. Yves Montand san , vedeta-fulger“ cântă din nou la scena teatrului Etoire, apărut acum doi ani ca un adevărat fulger Montand, care făcea parte din ansamblul „Les Compagnons de la Route“ al lui Edith piaf, este astăzi cântăreţul numărul 1 a canţonetei pariziene Viguros, sănătos suplu şi surâzător, cu o voce bărbătească şi contrastând puternic cu graţiile feminine şi catifelate ale unui Tino Ross re detronează gloria de prea lungă durată a aşa numiţilor chahteurs de charme, şi instalează, temeinic şi sincer, adevăratul persolagiu de cântăreţ al vieţii. Continuare în pag. 4 a B MADELEINE SOLOGNE DOMINIQUE BLANCHAR