Realitatea Ilustrată, 1927 (Anul 1, nr. 3-48)

1927-02-20 / nr. 3

REALITATEA FOAIE SĂPTĂMÂNALĂ ILUSTRATĂ REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Cluj, strada Regina Maria Nr. 36. PREŢUL ABONAMENTULUI Pe un an întreg .... Lei 200 Pe o jumătae de an.....................110 Pe trei luni........................... 60 PENTRU STRĂINĂTATE Pentru America........................ $2 Iugoslavia şi Cehoslovacia . Lei 300 Editor şi Redactor: J. B. Sima DUMINECĂ 20 FEBRUARIE 1927 Baia politică Boală urâtă, conaminantă dar nepericuloasă. Mâncărimile epide­mice sunt plictisitoare dar nu atacă organismul individului. Vindecarea e simplă şi uşoară: băi şi curăţenie. Satele noastre au început a fi contaminate de o astfel de râie: CLU­BURILE POLITICE. In­cânturarea vorbăriei demagogice,capanagiu al partidelor politice în general şi al partidului liberal în special, deoa­rece democraţia scrisă în program este negată violent în fapte,—po­liticianii s’au repezit asupra satelor ardelene încercând să zăpăcească naivitatea ţăranilor complect străini şi de pretinsele doctrine politice şi de nenorocita tradiţie a politicianis­mului. Şi cluburile prind a se înfiripa anemice şi şovăitoare sub influenţa directă a unor agenţi locali cari, cu răbdare şi perseverenţă, aşteaptă dreapta lor răsplată la viitoarea gu­vernare. Aceste mici centre de mâncărime a epidemiei politice vor provoca, poate, uşoare răni locale cari se vor vindeca rapid, când conştiinţa in­divizilor contaminaţi va fi activată de faptele concrete. * * * Că votul universal îi sileşte pe electori să se scoboare la sate pen­tru a capta puhoiul voturilor rurale copleşitor pentru minoritatea „pan­­talonarilor“, este destul de expli­cativ.­­Bizară şi ilariantă e numai credinţa acestor electori, — îmbă­­trîniţi în obiceiuri urâte, — că vor putea împărţi satele în partide po­litice diferenţiate pe chestiuni de principii şi program. Ca şi cum ţă­ranul ar putea jongla cu doctri­nele politice! Dacă în organizaţiile centrale 80 la sută dintre membri habar n’au de doctrina pe care se bazează partidul respectiv şi sunt grupaţi numai în vederea unor re­compense budgetare sau a unor tranzacţiuni de conştiinţă, ce-o să priceapă ţăranul din această fină dantelare ideologică? Imaginaţi-vă că în Sărăcenii de sus, Costache Gavril membru al partidului liberal pătruns de doctrină şi îndopat cu principii, sprijinit în coada sapei la prăşitul porumbului,, va discuta furtunos cu Vasile Clem­­pu, membru al partidului naţional. Ba nu zău, nu-ţi vine să mori de râs!!... Ţăranul are numai dureri indi­viduale şi trebuinţe locale. El mai este pătruns de un mare adevăr: că toţi oamenii chemaţi să guverneze nu sunt duşmanii ţării; toţi, cu mici deosebiri de metodă, caută să con­solideze STATUL, persoană foarte abstractă pentru el. El cere de la toţi dreptate şi trai omenesc şi toţi sunt datori să se îngrijească de el căci e „talpa tărei“ Iată pentru ce țăranul va fi instinctiv guvernamental. * *­­* dacă în satele noastre raia po­litică va provoca scărpinături lo­cale, ele vor fi numai superficiale, mărginindu-i-­­3 așa zisa elită ru­rală cu interese precise și cu recom- . . .. .­ ......­­.... . tar* n .ască va rămânea toi ^«cunosca­­t ire a sinistrei ideologii politice şi n \ va pricepe o silabă din vocabu­larul InoAlcit al politicei, care are ca supremă ţintă mirajul puterii. Cncat de furioasă ar fi furUi­i pe mare, ea nu poate ridica dr cât valuri uriaşe la suprafaţă, pe Duşmanii culturii noastre Cultura în ţara noastră are doi duşmani cari o calcă în picioare. Aceştia sunt: politicianismul şi materialismul. Cu fiecare zi criza culturii se desfăşură în adevărata ei goli­ciune. Falimentul culturii este aproape un fapt împlinit. Nu mai vorbesc de falimentul moral. Pricina îngrijorătoarei crize in­telectuale o datorăm crizei mo­rale,, în primul rând. Puţini oameni să interesează în ziua de astăzi despre ridica­rea nivelului cultural al poporu­lui nostru. Majoritatea intelectualilor s’au lăsat târâţi de vanităţi în mo­cirla unei profesii necinstite, ca­re se numeşte: politicianism. Este şi politicianism cinstit, numai cât acela nu se prea prac­tică. Politicianismul nostru de du­pă răsboiu duce cea mai perfi­dă luptă împotriva noastră în­săşi. Acest politicianism brutal şi fără consideraţii şi consecinţe a admis toate nedreptăţirile. A to­lerat hoţii, a infectat populaţia cinstită, a duşmănit pe fraţi în­tre ei, a călcat legile, a creat îm­bogăţiri personale, a protejat pa­namale, a lăsat pe particulari să se înfrupte din bogăţia publică, a delăturat pe oamenii cinstiţi din slujbele înalte unde mun­ceau cu dragoste şi desinteres şi a dou­ frâu liber,celor favoriţi ca să săvârşească abuzuri de orice natură. Astfel sentimentul tinerei noa­stre pături intelectuale a fost grav rănit. Aceasta este o crimă comisă în contra culturei ţării de către politicianismul specific românesc de după războiu. Indivizii intraţi odată în făga­­şurile politice, uită cu totul de a mai cerceta idei, cari duc la ac­ţiuni înălţătoare. O spunem fără intenţiuni de jignire şi accentuăm fiindcă este fapt adevărat. Multe procente la sută dintre parlamentarii noştri dacă i-ai supune la un examen riguros de literatură, sau politi­cianism cinstit, ar trebui să ra­mâie repetenţi. Lucrul acesta nu ne ar surprinde, pentru că aşa sunt vremurile de astăzi. Mulţi n’ar fi ştiind să-ţi spună o sin­gură boabă despre un Kant, un Shhakespeare, un Aristotele, un Haşdău, un Schiller un Tolstoi, un Baudelaire, un Eminescu, un Creangă, un Ady, sau despre un Coşbuc. Ar fi deci lucru foarte la loc, dacă partidele şi-ar alege candi­­taţii pe sprânceană nu să-i ducă în Casa Ţării ca să se întindă,, să caşte şi să se plictisească tolă­niţi pe băncile parlamentare. Criza intelectuală este provo­cată încă şi de situaţia economi­că anormală. Aici principalul vi­novat este statul care nu retri­­bueşte munca salariaţilor săi aşa cum se cuvine.­ E evident deci că statul însuşi este un gâde al culturei lui pro­­prii Dacă guvernele nu ar tolera tot ceea ce este în detrimentul f­a­tei şi moralei şi ar pune destrăbălării publice, situa­ţia s îndrepta spre bine nu­mai de " tot asemenea de ies­­trici te mate-societatea şi caiiţa “fără să se în- I trebe, pe orice căi, cum ar pu­tea ajunge mai grabnic prin mi­nimum de sforţări fizice şi inte­lectuale la maximum de reali­­­­zări, de câştiguri. Bani, bani, bani şi iarăşi banii Acesta este ţipătul cotidian, ace­sta este visul etern, aceasta este dorinţa din urmă şi după ace­stea se sbat gloatele, aleargă cu febrilitate înspăimântătoare şi I caută să-i scoată din fundul pă­mântului. In crâşme se şopteşte­­despre banii, în palate se nu­­­mără bani, în colibe se visează I bani. Toată lumea urlă: bani! Aceste manifestaţiuni dove­desc cu prisosinţă şi din belşug slăbiciunea societăţii contimpo­rane, care nici după atâţia ani de la încheerea păcii nu şi-a re­stabilit echilibrul. Dar va trebui să muncim cu toţii cei cinstiţi ca această stare bolnăvicioasă şi amorală să dis­pară pentru totdeauna. Intelec­tualii puşi în serviciul ideilor nobile trebue să ia aminte. Materialismul trebue înăbuşit fără milă şi fără cruţare, iar în locul lui va trebui infiltrat adânc în inimile semenilor noştri: idea­lismul — singurul mântuitor al culturei. Problema culturală la noi este foarte nesocotită. Ici-colo se mai aude câte-un slab strigăt de alarmă, pentru a o anunța din nou. Ori, aceasta nu este de ajuns. Toate porţile cin­stite vor trebui să-şi întindă mâ­na, vor trebui grupate la un loc. O contra-ofensivă serioasă este de datorinţa noastră să o înce­pem. E necesară o reacţionare mult mai puternică decât des­trăbălarea, care inundă cu ape­le ei otrăvite plaiurile ţării noa­stre şi plaiurile întregului bătrân glob pământesc.­­ Majoritatea I deslegaţi de îdiviziior se simt b­otitorii ,rice legături cu­­ marea în­­adâncul ei, este liniştită şi neştiutoare de spumegoasele fră­mântări de sus. Când satele vor recunoaşte că dra­gostea politicianilor nu le poate aduce decât mâncărimi locale şi profit real numai trepădaşilor poli­tici, toată alcătuirea cluburilor ru­rale se va sparge ca o fragilă băşică de săpun. Baia de adevăr şi curăţenia mo­rală va vindeca noua râie a clubu­rilor politice la sate. Gât ne la Statul D­UPĂ raportul administrato­rului financiar din Cluj, statul a adunat în cursul anului 1926 de la locuitorii oraşului şi judeţului Cluj suma de 1 miliard (un miliard face 6 mi© de mili­oane sau de zece ori câte o sută de milioane) şi 346 milioane. După curți jud. Cluj are 228.000 locuitori şi dacă suma de mai sus o îm­părţim după locuitori, reiese că fiecare om, femeie şi copil din acest oraş şi judeţ, a plătit statului în cursul anului 1926, 480 lei 75 bani România are 71 judeţe, cu un total de 17 milioane locuitori înmulţind suma de mai sus cu numărul de judeţe, presupunând că, fiecare judeţ a plătit statu­lui tot atât cât judeţul Cluj, ar reeşi că statul încasează 95 mi­liarde 556 milioane de lei pe an, înmulţită ,per capita, adecă de fiecare cap, presupunând că fie­care plăteşte 480 lei 75 bani, ca în judeţul Cluj­, ar urma că sta­tul pune la buzunar pentru aco­perirea cheltuelilor sale famili­are şi gospodăreşti, suma de 817 miliarde, 275 milioane lei în fie­care an. Şi totuşi, statul abea încasea­ză 35 până la 40 miliarde lei pe an, după cum se arată din bu­getul anului întocmit de vister­­nicul nostru de la Bucureşti. Care este cauza? Plătesc cele­lalte judeţe, luate ca judeţe, mai puţin ca judeţul Cluj? Şi dacă sunt judeţe mai mici, care, fi­reşte, trebuie să plătească mai puţin, cum ne explicăm atunci că împărţind după capete, lă­sând la o parte judeţele, câte 480 lei 75 bani, statul nu înca­sează cele 817 miliarde lei? Sau, plătesc locuitorii Clujului şi ju­deţului Cluj dări mai mari ca ceilalţi locuitori ai ţării? Asupra, ardeii important fapt vom m a; n :'.'nă atunci,­­ vântul. „Realitatea“ pomniu Adevărata pricină a războiului din Caxinu înţelegerea în partidul naţional-ţărănesc Păpuşa vorbitoare

Next