Realitatea Ilustrată, 1931 (Anul 5, nr. 206-230)

1931-01-08 / nr. 206

­ ianuarie 1931 REALITATEA ILUSTRATA S­Ă OBSERVĂM mai întâi modul de funcţionare al unui protozoar şi spre o mai complectă înţelegere, să comparăm această fiinţă cu un bun meşteşugar, capabil să exercite 20 meserii deodată, sa­tisfăcând toate micile cereri ale clienţilor săi. Munca sa îi va aduce exact atât, cât îi trebue ca să existe. Iată că după un timp îndemânarea sa aduce comenzi, pe care nu le mai poate satisface, e nevoit să-și ia un ajutor. Afacerile sale prosperă tot mai mult și iată-l la un moment dat directorul unei mari fabrici, unde fiecare lucrător îşi are specialitatea sa. Din etapă în etapă ajunge in culmea carierei sale; îl vedem în fruntea unei fabrici imense, unde milioane de oameni lucrează sub ordinele sale, unde munca e împăr­ţită şi specializată, unde fiecare gest e măsurat, calculat şi studiat, pen­tru a obţinea mult profit cu efort şi timp puţin. Astfel omul a reali­zat o avere. Acum e încărcat de griji şi de răspunderi. Dacă un specialist s cade, întreaga colonie e periclitată, pentru că nimeni nu e capabil să-l în­locuiască. In organizaţia sa sunt atâţi oameni cu funcţiuni aşa de d­iferite — atâtea maşini şi atâtea roţi! Tot acest personal şi tot acest material, depind într’atât unul de altul, încât cel mai mic accident opreşte în­treaga activitate, provoacă panică, desordine şi confuzie în armata de muncitori care se împrăştie, lăsând la un moment dat fabrica deşartă şi pe proprietar, ruinat. Evoluţia animalelor a urmat o linie, la fel cu cea arătată mai sus. Fie vorba de celulele corpului sau de persoane orga­nizate, vom vedea mai târziu, că această tendinţă spre aso­ciaţie, de conlucrare spre o cât mai mare diviziune a muncii, pare să fie o lege generală, căreia trebue să le supunem şi cu noi poate, întregul univers. Protozoarele dela începutul vieţii animale, cari continuară să trăiască, fără să se schimbe, şind­ o formulă care li s’a părut mai eficace , menţinându-se prudent în ea, au fost urmate de specii mai îndrăsneţe şi mai intrepide, datorită poate unui climat­­ unei hrăni mai bune, sau pe de­ltă parte, forţate să lupte cu noui di­­icultăţi, pe care predecesorii lor­­■ iu le-au cunoscut. Vom încerca să ex­­dicăm într’un capitol viitor, cauzele acestei evoluţii şi în acelaş timp vom avea grijă, să arătăm sub ce forme şi pentru care motive suntem expuşi morţii, în tot cursul vieţii noastre. Rolul morţii în lume e să redea materiei inerte, elementele împrumu­tate de viaţă, spre a construi. Pentru «Hl II AI'M Ilii II1« I—W« OF­­RENE THEVENIN a-şi atinge scopul, moartea se serveşte de orice mijloace, provoacă lupte între fiinţe, aţâţând în ele gustul pentru ferocitate. Apoi, în mole­culele adunate de animal, spre a-şi construi trupul, moartea îşi intro­duce bătrâneţea şi degenerarea, împotriva cărora animalul zadarnic încearcă să lupte, în fel şi chipuri. Din prima clipă a apariţiei sale pe pământ, vedem că animalul îşi a­­pără viaţa în dauna altora, luptând totodată împotriva distrugerii, al cărui germen îl poartă în sine. Vom trece peste perioadele când creatura vie — omul — subiectul principal al acestui studiu, nu apăruse încă. In tot acest timp, omul exista în stare potenţială, ca puiul în ou şi stejarul în ghindă, pentru că animalele, ale căror specii s’au transformat, evoluând secol după secol, sunt strămoşii săi. Putem spune că încearcă să se formeze, printre a­­ceste forme ciudate şi ezitânde, care se succed, corectându-se mereu. La un moment dat, animalele au făcut o mare greşeală, în evoluţia lor, greşeală, care era să le extermine, periclitând şi existenţa descen­denţilor lor. E vorba de dezastroasa perioadă a marilor dinosauri. La prima vedere, se pare că aceste puternice animale, cari luaseră toate măsurile, spre a se prevedea cu mijloace de apărare invincibile, aveau dreptul să se creadă la adăpost de orice pericol. Dușmanilor vii le opuseră formidabile armuri, carapace pe care nu le-ar fi putut pă­trunde nici o ghiară și nici un dinte, ba mai erau acoperite cu ţepi şi coarne, de care numai atin­­gându-se duşmanul, s’ar fi di­strus­ o viaţă de trândăvie, care cruţă orice efort al sistemului nervos şi de circulaţia sângelui, mai avea un aparat digestiv, în stare să înmagazineze enor­me rezerve de hrană, puse la dispoziţie de o vegetaţie, a cărei exuberanţă e palid sugerată de pădurile equatoriale ale zilelor noastre. Astfel liniştite, ignorând pericolul, păreau construite să trăiască etern. Dacă condiţiunile de trai nu s’ar fi schim­bat, e foarte probabil că dinosaurii, ar fi fost cea mai perfectă formă de viaţă pe pământ şi ar fi rămas singurii săi reprezentanţi, până în ziua de astăzi. In timp ce aceştia moţăiau încrezători, alte animale mai inteligente şi mai prevăzătoa­re, se pregătiau să reziste ostilităţilor na­turii. Pe de o parte insectele luară un drum, care era să le ducă la rezultate tot atât de minunate, ca şi cele obţi­nute de om; dar vom vorbi de insecte mai târziu. Pe de altă parte, păsările, şi apoi mamiferele îşi îndreptară ....iar animalele preisto­rice, marile reptile, sur­­prinse de această schim­b­ are şi incapabile a se­­apia noului mediu, dispăriră imediat.

Next