Realitatea Ilustrata, 1938 (Anul 12, nr. 598-623)

1938-09-07 / nr. 607

CMK­W, mm /ti petrecut micum CUM când teatrele îşi vor deschide în curând porţile, munca grea actoricească începând din nou, un buchet de talentaţi artişti ai scenei noastre ne-au vorbit despre vacanţă, acel fermecător anotimp, în care se strâng proviziile de forţă, în vederea unei activităţi interesante şi rodnice. CE NE SPUNE D-NA NELLY CARACIONI A M a avut o minunată vacanţă. Mi-am odihnit trupul şi sufletul, departe, într-un loc izolat. Din preajma locuinţei mele începea pădurea, cu o potecă care se pierdea până în inima ei. Mulţi oameni nu se prea aventurau spre sihăstria mea şi eu mă simţiam atât de bine, în acest regat al linişte!, c'aş fi rămas acolo, dacă s'ar fi putut, până la capăt... Aveam în sfârşit linişte, pace. Modesta mea persoană nu mai servia ca ţintă nimănui. Nu mai jucam niciun rol, aşa că nu mai puteam fi confundată cu femeea de pe scenă. Oraşul are frumuseţile şi surprizele lui, dar acea pace, de care am pomenit mai sus, n'o poţi avea decât în afară de el. De asta m-am convins, în ultima vreme. Dacă oamenii ar fi mai cu înţelegeri, dând dreptul fiecăruia de-a trăi în deplină libertate, oraşul ar avea şi el o marcă de ospita­litate. Vorbesc prin prisma convingerilor mele. Alţii văd şi gândesc, poate, altfel... D-NA WALLY TEODORESCU URESC meseria pe care am îmbrăţişat-o, cu o pasiune ce n'ar putea fi depăşită de nimic. Ea constituie visul cel mare al vieţii mele. A trăi pe scenă un şir nesfârşit de personagii, e o plă­cere plină de emoţii. Lumina rampei îmi încălzeşte sufletul, că uneori mă las ispitită de dorinţa de a mângâia decorul, în care am rostit cuvinte ce întruchipează idealuri greu de atins, în iureşul luptei din care se plămădeşte viaţa. In vara aceasta am avut o vacanţă ocupată. Am petrecut câteva săptămâni în oraşul copilăriei mele, pe malurile Moldovei, oprindu-mă asupra unui buchet de roluri pe care aş dori să le joc, dealungul carierei mele. A fost ca o renaştere, care mi-a dat imbold la muncă, dublată de puterea de a lupta... Cea mai spinoasă meserie îţi oferă reale satisfacţii, pentru care poţi muri,­in năzuinţa de a le ajunge. D-NA AGNIA BOGOSLAVA ACANŢA!.. Ce amintiri plăcute păstrez din vacanţa asta !.. Pentru mine, adevărata vacanţă a început în seara când Mihai, soţul meu, a venit acasă cu biletele de tren, fiindcă deşi cu celelalte formalităţi eram de mult în regulă, mi-era teamă să nu se ivească — în ulimul moment — ceva care să ne silească să amânăm plecarea, în sfârşit ! Puteam să-mi fac bagajele — vorbă să fie, căci totdeauna te face Mihai — ...şi a doua zi, seara, eram în tren. (Ce-i drept, clasa treia, dar ce importanţă are la „Rapid11... şi pe urmă... plecam, doar, în străinătate). Când am ajuns la Viena, am şi uitat de obseala a două nopţi nedormite, aşa mi-era de dor s’o revăd. Apropos de asta... In 1932, vara, am mai fost la Viena, cu o excursie şi tot în timpul acela se găsia şi Mihai acolo, cu un alt grup. Totdeauna mi-a părut rău că nu ne-am întâlnit de atunci unul cu altul. Am fi avut trei ani mai mult, ca vechime de soţi. Am petrecut zece zile minunate, cu soare şi hoinăreală dimineaţa, cu vizite la muzee după amiază şi — bine­înţeles — cu teatru, seara. Am văzut operă, operetă, dramă, comedie, revistă, de toate. Un repertoriu extrem de variat, dar pe care nu-l înşirui, din prudenţă, la inchipuiţi-vă că în cursul stagiunii viitoare, îmi vine gust să imit vreo vedetă vieneză, în vreun rol al meu. De ce să-mi cunoaşteţi, cu toţii, sursa de inspiraţie? In cea de-a unsprezecea zi, am plecat cu trenul la Linz, de unde cu un vapor de lux al Campaniei D. D. S. G. (Helios), am venit pe Dunăre, până la Giurgiu. Aici a fost o adevărată minune. Cinci zile pe Dunăre, m-au făcut să uit toate decepţiile trecutei stagiuni, şi să pornesc o nouă serie de iluzii, pe drumul celei viitoare. Şi un alt amănunt. Peste tot ni se spunea : „soţii Zirra". Am dat în sfârşit şi peste oameni cari nu se mai munceau să se întrebe : de ce, dacă sunt soţia lui Mihai Zirra, mi se spune, totuşi, Agnia Bogoslava ... şi nu mai trebuia să le explic la toţi că ăsta e numele meu de teatru. Vorbia paşaportul, în locul meu. Când m’am înapoiat în Bucureşti, îmi părea rău că se sfârşise vacanţa. Mă rog ! Mi-am petrecut, doar, vacanţa dincolo de graniţă, la Viena, în oraşul valsului. D-NA MARGA HAGIESCU ACANŢA mea a fost o continuă încântare. Cele mai minunate privelişti din ţară mi-au trecut pe dinainte, în goana automobilului, începând de pe Valea Prahovei şi sfârşind în pitorescul ţinut al munţilor Apuseni. Pe ici, colo, făceam câte un scurt popas şi atunci alergam pe câmpie, sorbind cu nesaţ aerul proaspăt, sau mă căţăram prin pomi, ca un Tarzan femenin. Purtam hotărîrea de a căpăta puteri, odihnindu-mi spiritul şi trupul, pe care le înoim în mijlocul măreţiei naturii. Sunt o îndrăgostită de libertate, care e acea descătuşare ce te întoarce la primi­tivism. Aceasta numai sub cupola de cleştar a cerului, printre verdeaţă şi flori. Revenind la oraş, îmi reiau cu mult drag frumoasa mea în­ I V V A D-na Nelly Caracioni Cascada de la Tismana. (Fotografie comu­nicată de d-ra Ivanca B. Gheorghe, profesoară din T.­Severin). D-na Agnia Bogoslava Pe­tăpșan. D-na Wally Teodorescu Pag. 20 No.607

Next