Realitatea Ilustrata, 1939 (Anul 13, nr. 624-649)

1939-01-31 / nr. 628

înainte vreme trebuia SĂ FUGI DE-ACASĂ J­ UDECATA lumii despre meseria actoricească este cu totul alta astăzi, decât acum vreo treizeci­­patruzeci de ani. Astăzi, ar fi socotită cu mirare împotrivirea vre­unui părinte pentru ca odrasla-i să se facă actor. Poate că la început părintele ar căuta să scoată din capul copilului ideia năstruşnică, dar in orice caz, împotrivirea-i nu ar merge până la isgonirea din casă, cum se întâmpla înainte, când o seamă de părinţi se socoteau în doliu, dacă vre­un băiat sau fată îşi arătau dorinţa de-a fi „râsul lumii". Nu numai boerii nutreau idei atât de proaste pentru meseria de „actor", egală cu aceia de paiaţă, ci şi burghezimea, care în realitate a căutat întotdeauna să ţină pasul celor „nobili" — nu avea părere bună despre „soitarii", adică după bufoni. Nu că actorii nu erau simpatizaţi de public, dar meseria lor era legată, pe vremea aceia, de multe suferinţi, pricină a unei proaste stări materiale, îmbunăţită mult mai târziu. „Proasta părere" n-a împiedicat totuş pe atâţia tineri, mai puţin tinere, din burghezia de sus şi chiar din neam de boeri, să îmbrăţişeze meseria, fără să le pese de apriga luptă, cu nevoile vieţii, ce-i aştepta. Matei Millo, viţă de boer, a luptat cu o clasă întreagă, pentru a se urca pe scenă. Trimis în străinătate, chipurile „să uite", s'a înapoiat mai îndărătnic în a se închina Thaliei. Şi toate au fost de prisos, iar numele lui Matei Millo, lăstarul socotit o ruşine a familiei, a făcut să se perpetueze această familie şi nu spre ruşinea ei. „LENEŞII DE PRIN ŞCOLI" Nu-i vorbă, mult timp — spun istoricii — „la Con­servator se înscriau leneşii de prin şcoli". Unul dintre cei mai de seamă actori ai noştri, Grigore Manolescu, a avut și el de purtat grele lupte pentru a înfrânge „ideile fixe" ale familiei. S'a înscris la Conservator fără știrea tatălui, care a aflat de isprava fiului din ziare, cu prilejul examenului anului întâi. Manolescu-tatăl, abonat la „Trompeta ASTAZI, LUCRURILE SAU SIMPLIFICAT». CE-AU PĂŢIT GRIGORE MANOLESCU, ŞTEFAN IULIAN, NOTTARA ŞI ALŢII ■ ■ Carpaţilor", a cetit mirat laude la adresa fiului scrise de Cezar Bolliac. Părintele se gândea, desigur cu durere, că băiatul, deşi înzestrat cu un cap frumos, avea numeroase defecte fizice: braţe disproporţionat de lungi,, picioare întoarse înăuntru şi, culmea, mai era şi peltic. Şi Manolescu a absolvit Conservatorul, tot fără ştirea părinţilor, debutând la Teatrul Bessel în piesa „Un bal din lumea mare", alături de Matei Miilo şi Frosa Serandî. întâmplarea îşi are bizareriile ei, şi astfel in seara debutului, tatăl lui Manolescu se găsea în sală şi aplauda, neştiind că fiul său se află printre actori. In ciuda succesului, tatăl rămâne neînduplecat şi tânărul fuge de-acasă. Mama, mai uşor de convins, îl ajută, pe sub mână, pentru ca viitorul mare actor să nu moară de foame. După zile de cumplite lipsuri, Mano­lescu găseşte un angajament la teatrul "Walhala", un fel de baracă aşezată în colţul străzii Carol cu Calea Victoriei. Şi numai peste ani, când Grigore Manolescu, societar al Teatrului Naţional, ajunsese actor cu mare UN MARE COMIC Ştefan Julian, nu a fost dintr’un neam de aristocraţi, ci era „băiat din Dealul Spirei" şi totuş mult a avut de luptat pentru a avea îngăduinţa alor săi să se urce pe scenă. Lucru mai grav a fost că Julian a fugit de la şcoală, încă din clasa treia de liceu, pentru a juca pe scena unui teatru aşezat prin mahalaua Izvor : „Grădina cu cai". S'a înscris bine'nţeles fără să plătească vreo taxă, la cursul de declamaţie al lui Costache Carageally, unchiul lui Ion Luca. Marele precursor care a fost Costache Carageally nu prea îşi bătea capul cu elevii, mai ales cu cei la care vedea o chemare deosebită, căci avea obiceiul să ie spună: „ce să-ţi arăt eu ai inimă, simţi, ia hârtia, ceteşte şi spune!“ — metodă care, să recunoaştem, nu e de dispreţuit, în comparaţie cu aceia a profesorului care cere elevului să spună la fel ca el. Şi suferinţele îndurate de Julian nu au fost mici. Disperat, pentru a rămânea în mediul teatrului, Julian, când nu a găsit angajament de actor a intrat în cuşca sufleurului, atât în trupa lui Fanny Tardini, cât şi, mai târziu, în aceia a lui Mihail Pascaly. Turneele se făceau pe vremea aceia în chervane, actorii stând claie peste grămadă, dormind câteodată sub cerul liber. Odată Julian, pus în urmărire de părinţi, a fost prins şi dus înapoi la liceul Matei Basarab. E greu insă să înveţi carte cu sila şi rămânerea lui Julian la şcoală a fost de o scurtă durată. Aci, la liceu, mai mult decât cu învăţătura, se îndeletnicia cu imitarea glasului şi gesturilor profesorilor, în special ale profesorilor de greceşte Colocatide şi Francudî. A fugit a doua oară şi fugit a rămas. Peste câţiva ani a fost aclamat pe scena Teatrului Naţional. Dar mizeriile din tinereţe lasă urme. înainte de-a împlini 40 de ani, Ştefan Iulian, neajuns până astăzi de vre­un actor, în genul comediei, a murit, în acelaş an cu Grigore Manolescu. /faciaanifanfacfer Grigore Manolescu SftRfiBDl­FROSft Pag. 8 No. 628 renume, tatăl său l-a... recunoscut — din nenorocire nu pentru multă vreme, căci înainte de-a împlini 40 de ani, el a murit pe masa de operaţie, de bună seamă din pricina cancerului. ŞI ALŢII MULŢI Nottara povesteşte în „Amintirile" lui ce-a păţit de la un epitrop hapson care nu ştia ce-i acela „focul sacru" şi care-l urmărea prin umilele săli de teatre prin care aciuise începătorul, cu gândul să-l ia cu forţa acasă şi să-i ascundă... ghetele. Viitorul mare interpret o sbughea însă încălţat cu ghetele băiatului servitoarei. Vasile Toneanu şi Ion Brezeanu au trăit zile întregi cocoţaţi într-un corcoduş care le dădea hrană şi culcuş, că trebuiseră să fugă de-acasă. La fel s-a întâmplat cu Petre Liciu şi cu Ion Livrescu, aceştia fii de magis­traţi cari nu înţelegeau să-şi lase odraslele să se facă de râsul lumii. înainte vreme, teatrul cerea eroism. Astăzi, mama îşi duce de mână plodul la Conservator, încredinţată că progenitura va rupe inima târgului cu talentele ei. IOAN MASSOFF O SĂRBĂTORIRE IN LUMEA TEATRULUI Comitetele de direcţie ale Teatrului Naţional au luat fericita iniţiativă de a sărbători în seara de Vineri, 27 Ianuarie cor. pe d. profesor loan Petrovici, cu prilejul împlinirii a treizeci de ani de când funcţionează neîn­trerupt ca membru în comitetele de lectură ale Teatrului Naţional, contribuind, într-o la nci măsură, prin compe­tenţă, la propăşirea scenei româneşti.

Next