Realitatea Ilustrata, 1946 (Anul 20, nr. 941-952)

1946-01-01 / nr. 941

2 ETERNUL REGRET A m cunoscut o femee de peste șaptezeci de ani, cumplit pustiită de ani mulți și de nopți ne­dormite, care trăia din închirieri de camere mobilate cu „pensiune”. Femeea se considera o regină detronată. Trăsătu­rile alterate arătau totuși o frumusețe apusă, estom­pată. Se vopsea îngrozitor de mult. Kilograme de fard își dădeau osteneala să acopere șanțurile feței își vopsea părul în roșu violent, ba și-l ondula chiar. Purta niște cercei de contesă italiană. Rochia inde­cent de scurtă, lăsa că se vadă niște picioare care altă dată fusese desigur de rasă Femeea trăgea toată ziua la tutun de calitate proastă, — ținea o țigare groasă între două unghii îngrozitor de roșii — și vorbea cu o voce altădată de bariton. De câte ori mă întâlnea femeia, extrem de locvace, învârtea niște ochi, care ar fi vrut cu tot dinadinsul să fie perverși, și mă îmbia să-mi dea în cărți. Și în timp ce întindea cărțile soioase pe un macaz înflorat, frumusețea apusă, cu gesturi de curtezană trecută la rebut, începea să-mi povestească: — Ei, maică, să mă fi văzut mătăsuță cum eram acum douăzeci de ani, nu mai mult. Să mă fi văzut atunci! Când treceam, picior peste picior, aruncată în trăsura lui Mișka, își scurgeau ochii beizadelele după mine. Eram frumoasă de picam, nu cu astea­­ e acum! Să-ți spun una grozavă... Și femeia, aplecându-mi-se la ureche, îmi povestea, în termeni grosolani, aceiași întâmplare, pentru ca s’o sfârșească într’un imens hohot de râs. Femeia mă întrista și pe cât puteam o evitam. Mi-am amintit însă de ea azi, când întâmplarea a făcut să întâlnesc o fostă actriță, astăzi o babă en­cârjită. Fosta actriță, cu ochii pierduți, a început să evoce alte vremuri: — Ehe, să mă fi văzut mătăluță pe mine în „Călă­toria Lizetei”, în „Cinci săptămâni în balon” sau in „Microbii”. Inebuneam sala, nu alta. Erau unii care veneau de câte cinci ori la piesă, să mă vadă. Și-mi trimiteau flori in cabină, de parcă murisem iu alta! Apoi că eram frumoasă, nu glumă! Da'ce c’astea de azi? Nu dădeam atâtica roșu pe buze și eram ca un boboc de trandafir. Intr’o zi m’am pomenit tam­ne­­sam in cabină, cu unul elegant și chipeș de pica. M a luat pe franțuzește și, ce să mai intid vorbă lungi, era un conte polinez care mi-a declarat „sans fason” că-mi pune toate milioanele lui la picioare, numai să-l iau de bărbat, înțelegeți că nu puteam să prec din țară, ca să mă duc după el la Moscova, sau de unde Dumnezeu era! Proastă am fost de am dat cu piciorul la atâta bănet, că acum trebue să aștept o nenorocită de pensie. Aoleo, unde pusei carnetul. A ustel­l. Ia privește și d-ta cum eram înainte! Și în­tr'adevăr fotografia de pe carnetul de pensie arăta niște trăsături fine, încadrate de un păr bogat. Femeia m’a impresionat. Actrițele n’ar trebui să îmbrătrânească niciodată. Fosta actriță mi-a amintit fosta demimondenă care închiria camere mobilate. O vomu evita de acum înainte, nu pentru că este un cimitir al amintirilor. Căci cimitirul amintirilor nu mă indispune, ci mor­ții viL IOAN MASLOF SIDONIA DRAGUȘEANU : MORTA, CREATA ȘI GRASU LA BAL P­oveștile nu sunt scrise sau povestite pentru a fi crezute de cititori sau de ascultători, mai ales atunci cân­d ele iși l ' au tâlcul­­ lor , definit și pentru oameni».„mari. Poveștile Sidoniei Drăgușanu se adresează și oamenilor mari, ș’ar putea lesne spune,­­«mai­ ales“ oamenilor mari’C.In­flrcape din,,istorioa­rele tipărite cu multă îngrijire în Editura Fundațiilor Regele Mihai I se ascunde o morală sănătoasă, o explicațiune, de cele mai multe ori sentimentală, a reacțiunilor copilărești pe cari fiecare dintre noi le purtăm în suflet Aceste reacțiuni sunt în­cadrate într-o acțiune fictivă, întotdeauna atrăgătoare, de cele mai multe ori simbolică. Acest fapt învederează și talentul­­ Sidoniei Drăgușanu, și origin­itatea puterii ei de pătrundere sau de gândire. I-ar fi fost mult mai ușor cunoscutei scriitoare să schițeze temperamentele eroilor săi de basme în nuvele sau chiar romane psihologice, căci materialul ei literar, abundent și variat, i-ar fi îngăduit acest lucru. A încadra însă anumiți fac­tori psihologici în feerii copilărești, dovedește o siguranță de sine și un spirit auto-critic cu cari publicul nostru nu este obișnuit . „Moara, Creața și Grasu la Bal­­e, deci o carte bună, pe care ori­ce copil o va citi cu plăcere. O vor reciti, pentru ei, și părinții, și vor afla, desigur, în povestea întitulată: „Grădina însuflețită“ filosofia simplă a vieții de care s’au lepădat, cândva, cu rușine și lașitate. In „Adevăratul sau ne-adevăratul Moș Crăciun“ Sidonia Drăgușanu pune problema îndoielii, iar des­fășurarea intrigii acestui basm e dramatică, puternică, naivă ea însăși primele conflicte sufletești, sau primele cazuri de duali­tate ce se nasc în cugetul unui adolescent care și-a croit, din singurătatea sa morală, un personagiu fictiv și arbitrar. Dar problema îndoielii în prietenie, pusă cu atâta gingășie în pove­stea întitulată: „O prietenie în pădure ?“ „Cea mai frumoasă amintire a unor pantofi de lac, a unui frac și a unei căciuli" este, fără îndoială, una din cele mai fru­moase povestiri ale Sidoniei Drăgușanu. Aceste obiecte vechi și disprețuite acum de către stăpânul lor, își macină tristețea și uitarea in care zac, își aduc aminte de vremurile fericite pen­tru ele, când erau faima și mândria personagiului care le purta. Acest personagiu le-a întipărit, la toate, o personalitate de care cu greu se leapădă acum, la bătrânețe... Jocul „De-a­ce-ar fi..." este, pentru oamenii mari, sintetizarea "tuturor năzuinților și a viselor nemăsurate și neizbăvite. Intervine realitatea și le fărâ­mițează avântul, dar din nimic, ele își făuresc o nouă vlagă, un nou rost de-a fi. Volumul acestor povești de copii e ilustrat cu desemne de Magdalena Rădulescu și de W. Siegfried. Am regăsit cu duioșie în schițele atât de artistice ale d-lui Siegfried delicateța de sentimente și verva spirituală ale acestui mare pictor. E. M. RECOMANDĂM: Bilciurescu: „Bucureștii și Bucureștenii de altă dată", Edit. „Vatra". E. Relgis: „Romain Rolland in Uniunea Sovietică", Editura „Universul". Atanasiu: „Femeea, eterna poveste..." (Georgescu-Delafras). NUMĂRUL VIITOR VA APARE JOI 3 IANUARIE 1946 REALITATEA ILUSTRATA REVISTA SAPTAMANALA ÎNSCRIS REGISTRUL PUB. PER. No. 239 J1f JUMESULB »DACIA TRAIAN­UL% ST­ U SARIND AB K* $&| Redocr în și Administrația Editura „ZIARUL" S. A. R. București, Str. T. Mazurykî? Telefon 2­76-25 «•Ilistrat Comers. 300­?3B Cont CEC No. 4«83 Red. resp. ȘT. IONESCU A­BO­N­A­M­E­N­T £ 3 luni . . . . 2.6VU (uni . . ..206 A FOARTE BUNI „Franța eliberată“ (Scala) Un film documentar, prin care cineaștii sovietici au ur­mărit și realizat un dublu țel: de a înfățișa tragedia poporului francez în anii de invazie hit­­leristă și de a aduce un omagiu Franței luptătoare care nu ,și-a plecat capul în vremurile de restriște, continuând să păstre­ze neîntinate toate virtuțile sale. Totuși, contribuția regizorului sovietic Turkevici a fost masi­vă. Iscusința teh­nicianului s-a făcut remarcată prin coeziunea filmului și prin ritmul său di­namic, iar fantezia cineastului s’a vădit în fragmentele de iro­nizare a „Fuehrerului“ și regi­mului său (remarcabilă simboli­zarea prăbușirei svasticei). Am aplaudat deasemeni mirabila viziune panoramică ad­a Parisului dinainte de războiu, viziune de un netăgăduit efect psihologic menită să apropie pe spectacoi de sufletul Franței. Filmul „Franța eliberată” tre­­bue privită în primul rând prin prisma bogatei sale documen­tări, strecurată aii dealungul unei acțiuni uneori pasionantă. BM­­­I.Cocktail Cabaret" Nu este un" film ci un amal­gam de completări, unele iz­butite, altele dimpotrivă... O „listă" variată, atrăgătoa­re, cuprinzând două interesante documentare de lung-metraj — „Academia West Point“, „Or­chestra Aviației Statelor­ Unite ‘ — și câteva ..cabarete muzica­le“, produse de Studiourile Uni­versal și Warner Bros. Nota predominantă a progra­mului o constituie muzica de jaz, interpretată de câteva or­chestre, mai mult sau mai puțin faimoase, din America. „ Subliniem acest lucru pentru a... pune în gardă pe­ adepții lui Bach­­­,cari nu vor putea de­­cât să i se plictisească —și pen­tru a suscita interesul... moder­niștilor, cari, di­mpotrivă, se vor delecta cu prisosință. Cunoștințele vagi pe cari le are, în materie de muzică ușoa­ră, semnatarul acestor rânduri, nu-i califică să dea decrete ca­tegorice... Va sublinia totuși,­­ „en amateur“ câteva din com­pletările­ care i s’au părut va­­loroase: „Valsul de Brahms“, transpus în ritm de jazz Har­ry James și trompetele sale”, și cabaretul „Hit Tune Jambo­ree“, în care apar iluștrii Mills Brothers. (Preferam săi auzim fără să-i vedem). De Un amănunt interesant, par­din componentele acestui „Cocktail Cabaret” au fost tur­nate în regia compatriotului nostru Jean Negulescu căruia i-am prețuit talentul în monta­re „Valsului de Brahms“. I. LRa­­L­.ANII EXCEPȚIONALE: „Sergen­tul York” (Capitol) și „Parada sporturilor 1945“ (Excelsior). BUN • „Conflict conjugal” (Luxor). MEDIOCRU: „Topper și fan­tomele". PARFUMERIA „ s­uc­E­S” Bd. BRĂTIANU Nr. 26 DEȚINE­­ SECRETUL SUCCESULUI FEMEILOR FRUMOASE TEL. 5.34.21 c SUPERSTIȚII DIN HOLLYWOOD l­a Hollywood nimenea nu flueră. Bette Dewis s a­­u despărțit de garderobiera ei fiindca­ 1 ■“ loje Această superstiție e împărtășită de multe vedete americane, care ca toți actorii, se tem mult de nenoroc, trac sau insucces. _ Chariot este cel mai superstițios dintre toți Iri pă­strează toate costumele vechi. Cel puțin odata film, se încalcă cu prima lui pereche de ghete, acelea cu care a devenit Chariot. Tot restul timpului aceste ghete sunt ascunse W... Ta H<Xwoon flec.­,­ pr­i­n amintirea primului succes. Boris Karloff, acel ce pe monștrii, cere să intre pe „set” pe aceiași ușe P, care a intrat când a interpretat pe „Frankenstein, film care l’a făcut celebru. Odată s’a înșelat ac­ușe. Când și-a dat seama, a întrerupt scena, a ieșit, a in­trat pe ușa bună și a reluat tot de l­a început. Dacă încrucișezi degetul median pe index, ești fo­rit de multe rele. „Încrucișați degetele”, spun vede­tele, aceasta îndepărtează ochiul rău, înainte de a începe o scenă, sau înainte de orice dificultate, actorii iși pun mâna dreaptă pe umărul stâng, sau pe spate, având neapărat degetele încru­cișate. Asta le aduce noroc. Cam nenorociri tot se întâmplă. Unii actori mor. Atunci... nu trebuie să atingi scaunul din studio mar­cat cu numele lor. Scaunul trebuie să dispară brusc, fără ca nimeni să știe de dânsul. William Powell îl păstrase pe acel al lui Jean Har­low, dar nimeni nu a vrut să se așeze pe el. CRĂCIUNUL COPILĂRIEI MELE de MICHAELA CATARGI Pe acea vreme. Crăciunul preluda cu grija pentru binele aproapelui. Poate in sensul unei jertfe ispășitoa­re? In tot cazul, in conștiința lumii a­­vute, ne-existănd încă noțiunea asis­tentei sociale, se vorbea de ..caritate", sau mai evoluat —i de „filantropie". Era bine și era rău. Pe de-o parte fie­care se simțea mai direct răspunzător față de oropsiții soartei, decât astăzi când își potolește neliniștea cu nepă­sare. Pe de altă parte, ce putea cântări aportul individual, față de nevoile co­pleșitoare? Noi copiii, nu ne puneam asemeni întrebări tulburătoare. Lucram de zor. In tot timpul anului adunasem re­viste ilustrate și poze din acele pe planșe lucioase legate unele de altele cu petecuțe albe care se tăiau, despăr­­țind grupui de copii, evantalii, ool­ifei rir căciulite de zăpadă și brazi.. "()­cu­ to tunici înstelate, său buckué­e flori prezentate de câte o mână roz. Toate astea — împreună cu Hut­­frățiile decupate cu grijii, — compu­­ s jțpJlf. tocoUam ia artă, legate în caete voluminoase din hârtie colorată, cumpărate la librăria Buretea, alături de Biserica Albă. Mer­geau teancuri, in seara de Ajun, la spitalul de copii. In timpul recreației, pe când tăiam, lipeam, împleteam ciorapi și tricouri, sau depărtam lâna pe vârtelnițe, — anume cumpărate din vreme. La Moși­a ni se citea din contesa de Ségur, Jules Verne, Walter Scott, Zénaide Fleuriot sau Marlitz, fiecare etapă a a­­cestei literaturi, însemnând o dunga pe răbojul tinereței noastre. Seara, lecturile și lucrul se făceau in jurul unei mese lungi, luminată cu două lămpi burtoase în care ardea­u­­lei­ne răpită, această lumină fiind so­cotită mai prielnică pentru vedere de­cât a petrolului. Una era cu o friză pompeiană, cealaltă, cu o ghirlandă de ederă. Se întorceau ca ceasornicele, to o chee mare de alamă, și la sfâr­șitul unei operații misterioase ce se petrecea Mânhtrul pântecului de păr­­fâlăn, cheea te opret­a un sughiț fi­­decent, căru­ia ii răspundeau vadul crivățului, sau zurgâlăile Săniilor et­in șoseaua Kistelet. •AU* cumpărături si­stemtre la Luca Niculescu, încă din timpul ve­rii, când calfele stropeau in formă de opt­ serpentine pe podele. Se prelu­crau apoi timp de luni de zile, hăi­nuțele de barghet și albiturile din a­­merică, și împlinindu-se cu împletitu­rile noastre și cu încălțămintea cum­părată la Bărătie, se adunau, morma­ne de pachete, pe mese mari în antre­­ul de sus deasupra scării, daruri pen­tru slujitorii casei, pentru curtea de la țară, pentru săracii mahalalei, pen­tru diverșii fini. Eu îngrijeam cu deo­sebire pachetele coșarilor, nedeslușind bine dacă era din atracție pentru as­pectul lor romantic, sau din spaima focului și a zaverei ce se isca în casă la auzirea vorbelor nărasnice­ .Sa­u a­­prins un coș!"... Pe fiecare pachet se încolăceau căr­­nași, se răsfățau sferturi de tobă. Porci, veneau de la țară căci trebuiau, fiind imbucătățiți în hârtine mari în fundul curții, peste care prezida Roza, bucătăreasă noastră unguroaică. Di­chisurile mesei se făceau atunci cu chibzuială, oricâte altă treabă să fi avut gospodina. De pildă mama, —­e care își făcuse studiile la Paris și iși trecuse bacalaureatul, spre uimirea contimporanelor sale — își cultivase, împreună cu alte daruri, un minunat talent de Șef bucătar. Petele venite „de dincolo” pe la casele bucureștene, se transformau în adevărați ..Cordons­­briut*. Aio­m Cu Roză: jangta to termenii msieri curti franceze de bu­cate a lui Briot de la Reynim,­­su num* și personalități ale tuturor cea­surilor, iar pe Condé, Soubist, Orloff, Xmt­red, Melba, U­v*d*a tub tug**, tul exclusiv de sosuri, gra­nuri, spi­­curi, înghețate sau sol­­turi. Mai lipseau, ici colo, părți anatomi­ce ale ucișilor în hârdac, dar Hoza% era peremptorie. „Le-a­u furat câinii" Văzând că firama nu spuneș nimic, ne minunau darurile acrobatice câinilor din mahalaua Dracului, ale de care ne despărțeau uluci de o înălți­me ce ne punea pe gânduri. In acele pachete, în ale noastre, ale rudelor și ale prietenilor, așezate de Moș Crăciun în jurul bradului nostru, jucării aduse de la Nuerenberg, anun­țate de cataloage cât enciclopedii ..«v.­taseră câțiva gologani, sau un număr neînsemnat de lei. Era mare concurență cu împodobi­rea pomilor de Crăciun. înălțimea lor se măsura după a tavanului In afară de povara de mărunțișuri, pentru care imaginația fabricanților de la Nueren­­berg nu cunoștea limite, copiii își a­­duceau și ei contribuția, împletiseră ghirlande, învârtiseră sute și suli de forțe din care ei­seră trandafiri, mai ales îmbrăcaseră cu o soluție li­si­picioasă și un praf auriu, nuci alese pe sprânceană, în care fusese bătut un cui susținând o sforicică. Tainul lui Dumnezeu se mai împli­nea în două feluri: In ajunul Crăciu­nului, mai fiecare familie își ducea «­­draslele la o altă familie, nevoiașă tan Kăpătată. de obietiv cu tm număr 4* Wii la fu­ rit « r­ Ritualul sârbi,­­torit ct dvm st Pin& t* repetă ttcoh, aducându-se in brad, cu pmumbt, fee cârti daruri, d­eVhaci și dt-edi «ta* JContinuutrs nn pag,

Next