Renaşterea Bănăţeană, mai 2000 (Anul 12, nr. 3114-3139)

2000-05-29 / nr. 3137

Breviar intern Divizia D "Omniasiq" Timiș U ltimul "gong O dată cu disputarea etapei a 34- a (ultima) s-au derulat ultimele sec­vențe ale campionatului Diviziei D "Omniasig" Timiș,ediția 1999-2000. Ultima et­apă a fost deosebit de inte­resantă, așteptată cu mult interes pen­tru faptul că doar în ultima fază a campionatului se stabileau atât echipa care va promova în eșalonul superior, cât și echipa care va activa în ediția viitoare în Campionatul Județean. Astfel, în șase din cele șapte meciuri, se stabileau aceste obiective. Dar iată rezultatele tehnice, Calor Timișoara - Dacia Timișoara 2-4 (2-2). Oaspeții au deschis scorul în minutul 6, prin Munteanu, pentru ca, în minutul 9, Udrea să restabilească egalitatea. în minutul 14, Rod­ian preia din nou conducerea pe tabela de marcaj, dar în minutul 36 Chifan egalează, la pauză fiind consemnat 2-2. în repriza secundă, Koller (min. 60) aduce din nou avantaj pentru Dacia, pentru ca, în minutul 62, Nicolici să mărească avantajul (2-4) pe tabela de scor, astfel că echipa Dacia obține cele trei puncte, salvându-se de la retro­gradare. Au arbitrat Adrian Micu­­lescu, Daniel Ionescu și Paia Pekarov. Au evoluat formațiile: Calor, F. Popa, Haba, Georgescu, Bohak, Chifan, Zamfirescu,Bosnea,Tudor,Majoran, F.C Jimbolia-Sporting Tabac Textila­natul Județean. (I.O.) Udrea,Miclea. Au mai jucat: Horn, Minda și Berceanu; antrenor: Cristian CLASAMENT Ignea și Laiu. Au arbitrat Zoltán Er- Notă: Pentru stabilirea echipei care va retrograda, s-au luat în calcul doi:Sava Coici și Marcel Boboc. Tur- rezultatele obținute în tur și retur a celor patru formații (între ele) care au nnrul Deta - Obilici Sânmartinu Sar- totalizat 30 de puncte rezultând următorul clasament: besc 4-0 (2-0). Gazdele, în tentativa 1, Comtim Timișoara 6 4 1 1 11-6 13 (min. 64) și Cârnu (min. 84). Au jucat formațiile: Furnirul, Suciu, Veghe, Prelipcean, T­omeniuc, Țuică, Pluștea, Pripas, Stoica, Rujan, Moldovan, Câr­­nu. Au mai jucat: Cazancicu,Köning, Morocila și Bandi; antrenor: Ștefan Lörincz. Obilici, Martin, Nicolici, Guga, Fort, Ilici, Radu, Bocoș, Bălăjel, Bindea,Chiuș,Deac; antrenor: Gheor­­ghe Ilici. Jucătorii Tomeniuc, Végze (Deta), Chiuș, Ilici (Obilici) au văzut cartonașul galben pentru atac peri­culos, ținere de tricou, iar jucătorul Fort (Obilici) a văzut cartonașul roșu pentru fault în poziție de ultim apă­rător. Au arbitrat Cornel Fănuță, Gheorghe Nicola și Gabriel Stoicovici. Timișoara 3-1 (2-0). Singurul meci fără miză s-a disputat la Jimbolia, unde gazdele au obținut victoria prin punctele realizate de Buhaș (min. 26), Ilina (min. 29) și,din nou, Ilina (min. 47). Pentru timișoreni a marcat Popa în minutul 54, Conprest Lugoj - Ce­luloză și Oțel Timișoara 4-3 (2-0). Echipele Unirea Sânnicolaul Mare și Vulturii Lugoj au stat în această etapă, ca urmare a retragerii din campionat a formațiilor Bancom Fructus Lunga și Meget Remetea Mare. în urma acestor rezultate echi­pa A.S. Politehnica Timișoara a pro­movat în Divizia C, iar formația Fur­nirul Deta a retrogradat în Campion Jocul dintre cele două formații disputat pe terenul de lângă Aeroportul din Timișoara, în fața a aproximativ 350 de spectatori nu s-a ridicat la nivelul așteptat, atât din cauza căldurii excesive, cât mai ales datorită mizei întâlnirii. Jucătorii Po­litehnicii nu-și puteau permite, în această ultimă etapă, nici un pas gre­șit, în tentativa lor de promovare în Divizia C. Ei au evoluat prudent, cu teată la poarta lui Sziklai, acesta res­pinge balonul până la Biro, aflat la circa 16 metri, care șutează violent, direct în vinclul porții echipei gazdă, deschizând scorul: 0-1. Repriza a doua se desfășoară cu atacuri de am­bele părți, dar timpul trece în favoarea celor de la Politehnica care se îndrep­tau spre o victorie meritată. în minu­tul 85, Rotariu pleacă din apropierea liniei de centru a terenului de joc Urb­an.Dacia, Ponea,Iancu,Țigănaș, I. A.S. Politehnica 32 26 4­2 97-31 82 +34 Vereș, Mureșan, Gligorovici, Min- 2. Conprest Lugoj 32 26 1­5 80-31 79 +31 gea, Baltă,Munteanu,Bungău,Ro- 3. Vulturii Lugoj 32 19 4 9 68-43 61 +13 chian. Au mai jucat: Nicolici, Koller, 4. Sporting Tabac Textila 32 17 6­9 73-48 57 +9 Duțu și Cercegă; antrenor: Doru Vuș­ 5. F.C. Jimbolia 32 17 6 9 70-52 57 +9 can. Bosnea (Calor) a văzut cartona­ 6. Unirea Peciu Nou 32 17 4 11 69-49 55 +7 șut galben pentru joc periculos iar 7. Calor Timișoara 32 15 4 13 48-46 49 +1 Minda (Dacia) cel roșu pentru fault 8. Celuloză și Oțel Șag 32 14 5 13 52-39 47 +4 în poziție de ultim apărător. Unirea 9. Tehnomet Timișoara 32 13 6 1­3 46-58 45 -2 Peciu Nou - Comtim Timișoara 4­ 4 10. Șomii Timișoara 32 13 5 14 52-45 44 -2 (4-3). Oaspeții au condus la un mo­ 11. Unirea Sânnicolaul M. 32 14 1 17 68-34 43 -3 meni dat cu 3-0, după care gazdele 12. Obilici Sânmartinu S. 32 11 7 14 58-52 40 -8 au reușit să egaleze și,în final, scorul 13. Bayern Timișoara 32 8 6 18 44-58 30 -18 a devenit 4-4, prin punctele reușite 14. Comtim Timișoara 32 9 3 20 40-69 30 -18 de Cuverdean, Barbu și Paleacu (2). 15. Dacia Timișoara 32 7 7 18 51-70 30 -18 toți pentru Peciu Nou. Pentru Corn­ 16. Furnirul Deta 32 9 3 20 54-94 30 -18 tim au înscris Sâlhan Moldovan, D. 17. Fructus Lunga 32 0 1 31 11-152 1 -44 lor de a evita retrogradarea, au obținut 2. Bayern Timișoara 6 2 2 2­9-4­8 o victorie la scor, prin punctele mar- 3. Dacia Timișoara 6 2 2 2­6-3­8 cate de Țuică (min. 7 și 34), Pripas 4. Furnirul Deta 6 114 4-17 4 "Dacă n-avem valoare, sa retrogradăm!" • Bayern Timișoara - Tehnomet Timișoara 2-2 (1-0) Gazdele aveau nevoie de victo­rie, pentru ca rezultatele celorlalte contracandidate la retrogradare să nu mai conteze în ceea ce le privește. Majoritatea celor prezenți se așteptau la un meci strategic, în care oaspeții vor pleca înfrânți la un gol diferență, pe buzele clevetitorilor fiind scorul de 2-1. Că s-au înșelat și că meciul se va juca "pe bune" s-a observat din primele minute, când gazdele atacau cu insistență, iar jucătorii Teh­­nometului încercau în limitele posi­bilităților să se opună. Dominarea Bayernului s-a concretizat în minutul 4, când Rak­i a executat rapid o lovi­tură liberă până la Mândruț, care, profitând de lipsa de reacție a adver­sarului, a înscris din opt metri, la colțul lung. Bayern-ul nu se mulțu­mește cu diferența minimă și atacă în continuare, dar ineficacitatea ata­canților își va spune cuvântul, Anghel (min. 8, 21 și 29) și Turcuș (min. 20 și 33) ratând incredibil. După pau­ză, gazdele realizează un contraatac­­fulger, Turcuș servindu-l perfect pe Anghel, care duce scorul la 2-0. Era, însă doar minutul 49... în continuare partida se joacă pe centre, Popescu (min. 63) lovind bara, iar Lupășel (min. 68), scăpat singur cu Dabâcă, nu găsește spațiul porții. Dominarea oaspeților va avea finalitate în minu­tul 73, când Leoveanu transformă precis o lovitură de pedeapsă dictată, în semnalizarea asistentului Milei, ca urmare a hențului comis pe linia porții de Bar, "întâmplător",centralul Cier n-a văzut nimic, și nici nu l-a eliminat pe "trișor" după cum se cu­venea. Peste numai două minute sur­vine egalarea, Leoveanu servindu-l ideal pe Tomuș, care, rămas cu poarta goală, înscrie lejer cu capul. La sfârși­tul partidei, organizatorul de compe­tiții al oaspeților îi "reproșa" antre­norului Damacsek: "de ce n-ați venit să vorbim, că v-am fi dat meciul, dar așa...". Răspunsul a fost cât se poate de tranșant: "Dacă n-avem va­loare , să retrogradăm!". Bayern: Ivan, Danciu (min. 62, Bar), Banu, Isam Sami, Parlea, Adil, Turcuș (min. 81, Blidariu), Botezatu (min. 51, Lăpu­­șel), Anghel (min. 67, Golea), Mân­druț, Raici; antrenor: G. Damacsek. Tehnomet: Dabâcă, Purda, Fenics (min. 32,Cătănescu),Caraivan (min. 32, Mândru), Izime, Căprărin (min. 32, Daneliuc), Roșu, Leoveanu, Po­pescu (min. 66, Tomuș), Bias, Bor­dei; antrenor: V. Caraivan. Au arbi­trat: Z. Ciev, I. Spătaru și G. Miloi, observator fiind V. Țig. RAUL POP 29 mi 2000 Renașterea DBANATEAHĂ i­ezultat firesc Șoimii­­ A.S. Politehnica 0-2 (0-1) accent pe apărare, inițiind contra­atacuri periculoase și dominând ma­joritatea celor 90 de minute de joc. încă din primele minute ei au inițiat câteva acțiuni ofensive, cea mai clară consumându-se în minutul 12, când Rotariu l-a deschis pe Goșa, acesta, din careu, a șutat puternic la colțul scurt, obligându-l pe portarul Sziklai să respingă în corner. La rândul lor, gazdele încearcă și ele deschiderea scorului, în minutul 23 fiind aproape de a o înfăptui, când Apostol l-a văzut nemarcat pe Stoica, acesta din urmă a înaintat cu balonul la picior spre poarta lui Ionuț și, de la circa 14 metri, trimite balonul violent, puțin pe lângă stâlpul din dreapta portarului advers. Acțiunile ofensive se succed, atacurile jucătorilor de la Politehnica sunt ceva mai închegate și, în minutul 35, Rotariu centrează pe partea stân­gă, mingea ajunge la Olari, care șu­spre poarta echipei Șoimii și, la un schimb de pase cu Comescu, îl depă­șește pe fundașul advers Bodescu, trece cu balonul la picior, pasează la Comescu și acesta din urmă șutea­ză puternic de la circa 15 metri, în­vin­­gându-l pe portarul Sziklai și stabilind scorul final al întâlnirii: 0-2. Jocul a fost condus de o brigadă alcătuită din Tiberiu Lajos (la centru), Ovidiu Maier și Sorin Caia (asistenți). Au evoluat următoarele formații: Șoimii, Sziklai, Popescu, Mita, Bodescu, Cibi, Goanță, Stoichescu, R?­­­i, Apostol, Tudor (min. 85, Top. ~), Butnărașu (min. 55,Cap strâmb); an­trenor: Ionel Bungău, A.S. Politeh­nica: Ionuț, Biro, Roth, Gh. Goșa, Teglás (min. 75, Comescu),Tătaru, Trandu, Olaru­ Bota (min. 88, Fiat), Rotariu (min. 86 Novac),Gheju (min. 85 C. Goșa); antrenor: Ilie Rotariu. IONOARGĂ 2 .Karting Marele premiu al Banatului . S-a desfășurat, sâmbătă, la Sânnicolaul Mare Kartingul este un sport spectaculos, chiar dacă nu stă în centrul atenției. Dar, iată, la Sânnicolaul Mare, la Clubul elevilor, frecventat de 120 de copii, s-au sărbătorit 30 de ani de activitate. Micii sportivi sunt îndrumaț de dl ing. Dorin Ilieș. Sâmbătă dimineața în oraș circulația rutieră a deviată, localnicii, mulți, s-a adunat pe strada principală, să asiste la o astfel de întrecere­ rară. S-a desfășurat "Cupa Marele premiu al Banatului" la care au participat sportivi de la Palatul Copiilor din Timișoara, Arad, Reșița, și de la cluburile elevilor din Sebiș, Oravița, Lugoj și Sânnicolaul Mare. Cei 38 de concurenți, înscriși la trei categorii de vârstă, 10-12 ani, 13-15 ani și 16-18 ani, și-au desemnat, în final, câștigătorii. Iată clasamentul: locul I - Clubul elevilor din Sânnicolaul Mare, locul II - Palatul Copiilor din Reșița, locul II - Palatul Copiilor din Timișoara. Pe baza clasamentului final s-au stabilit și câștigătorii fazei județene, aceștia fiind sportivii din Sânnicolaul Mare, ce vor participa, probabil în luna august, la Campionatul național de karting ce se va desfășura la Târgu Secuiesc. Competiția nu s-ar fi putut ține fără sprijinul sponsorilor S.C. "Delphi" Packard, S.C. "Jumbo Service" ,S.C. "Accelerația" SRL. în finalul întrecerii, spre încântarea asistenței, numeroase, dl lașa Datcu, maistru-instructor la Liceul Auto din Timișoara a făcut o demonstrație de virtuozitate, spre admirația micuților concurenți, purtători de căști și salopete, la fel ca și idolii de pe marile circuite, Schumacher, Häkkinen, pe care îi admiră. DUMITRU OPRISOR

Next