Revista 22, ianuarie-iunie 1993 (Anul 4, nr. 1-24)

1993-01-07 / nr. 1

suficientă disponibilitate pentru compromis” GABRIEL ANDREESCU MONARHIA INCOMODEAZĂ " ROMÂNIA • 3 “RĂZBOIUL RECE” CONTINUĂ PROTESTUL INTELECTUALILOR CUI I PASA DE U.S.? Anchetă la plecarea lui MIRCEA —, DINESCU « Pag. 1 GABRIELA ADAMEȘTEANU Lipsa apei este noutatea iernii '93 (tipică iarnă românească, în straie vechi recondiționate), care s-a prezentat punctual, odată cu iluminația kitsch și petardele revelionului. Promisiunile electorale din toamnă au ajuns inevitabil față în față cu frigul din apartamente, cu pronosticurile sumbre ale vocilor autorizate care vorbesc despre oprirea reformei sub eticheta “economie socială de piață”, și cu prețurile umflîndu-se la urcușul dolarului ca un aluat bine dospit. Președintele Ion Iliescu ne-a oferit în schimb de pe ecran cîteva urări și cîteva direcții directive. Deși rostite în momentul de destindere aflat “la cumpăna dintre ani”, urările președintelui au fost umbrite de reproșuri (abia mascate în aluzii) și însoțite de un zîmbet cînd prea tăios, cînd de-a dreptul resentimental. Președintele are totdeauna de rostit unele reproșuri și firea impulsivă fiindu-i de-acum cunoscută, nu-și face o problemă de tact din a le servi prompt în sintaxa de lemn cu care ne-a obișnuit. Un adevărat soare cu dinți încît, chiar dacă în casă n-ar fi fost frig, tot te-ar fi apucat frigul. Cuvintele fiind ca frunzele, unele mai cad, altele mai cresc, dar sintaxa dacă a fost de lemn, de lemn rămîne. Cel mult capătă o patină de vechime. Iar după '89, dacă realitățile nu s-au lăsat schimbate, moda lingvistică măcar le-a machiat: domn a înlocuit tovarăș, unanimitatea care a dus departe faima președinților români se cheamă acum consens național. Cei ce s-au arătat într-un fel sau altul rebarbativi la consensul național (de la fostul ministru de interne, Victor Babiuc, care nu s-a lăsat destituit atunci cînd președintele Ion Iliescu o decisese, pînă la fostul președinte CDR Corneliu Coposu, veșnicul “țap ispășitor” al opoziției) au fost menționați de pe ecran în așa fel încît telespectatorul să înțeleagă a cui ar putea fi vina dacă în casa lui are frig în loc de apă. Și (de astă dată, fără zîmbet) a recomandat să se înăsprească măsurile legislative contra speculei, contrabandei. (Dar ce altceva făcea predecesorul său, decît astfel de campanii care, în momente de criză, zguduiau justiția și miliția?) După o mai veche (comunistă) rețetă de escamotare a adevărului, care ajunge drept la țintă, președintele a retușat puțin și tînăra noastră istorie post-comunistă. Aflînd că reducerea săptămînii de lucru, returnarea fondurilor sociale etc. s-au făcut ca urmare a unei “presiuni sociale justificate”, telespectatorul nu va mai lega inflația, dezastrul economic și suita de victorii ale președintelui Iliescu de măsurile populiste prin care s-au cumpărat voturi la 20 mai. Atîta doar că, așa cum politicienii opoziției democratice nu se arată îndeajuns de conștienți de înfrîngere, nici președintele nu pare satisfăcut de victoriile sale. Doar bovarismul unanimității ar putea explica de ce îl nemulțumește o opoziție care continuă să se fărîmițeze și după ce a fost învinsă. O opoziție numai bună de alibi. SOARE CU DINȚI ANUL IV • NR. 1 (153) • 7-13 ianuarie 1993 • 16 PAGINI • 40 LEI i