Revista 22, iulie-decembrie 2003 (Anul 14, nr. 695-721)
2003-07-01 / nr. 695
săptămânal independent de analiză politică și actualitate culturală 1 - 7 iulie 2003 • 16 pagini • 15.000 lei www.revista22.ro <comentariii politice •RODIICA 1 fl w■ w% ■ II v- N. C. MUNTEANU ILIE ȘERBĂNESCU BRONISLAW GEREMER pag. 10 -11 Relația Est-Vest-SUA Norman Manea întoarcerea huliganului cronici de pag. CARMEN MUȘAT și 14-15 MIRCEA IORGULESCU O știre de fapt divers, aproape ignorată, mi se pare de maxim interes. Un jurnalist, Vasile Horea, obligă prin justiție SRI să predea listele ascultărilor telefonice, autorizate sau nu. Nu e un secret pentru nimeni că obiceiul de a asculta convorbirile capului de locuitor nu a dispărut în 1989, nici în 1996, nici în 2000. De fapt, nu a încetat niciodată în ultimii cincizeci de ani și mai bine. Că românul e născut cu frică de Dumnezeu nu știu, dar sigur are frica serviciilor speciale. Cine e serviciul respectiv? E un ins care se furișează pe lângă ziduri, ascultă reflex pe la uși. Interoghează prietenii, anturajul, vecinii, curios să afle cu cine trăiești, ce simpatii politice ai, câți bani câștigi. E același care pune o ureche vinovată în căști și nimerește între tine și partenerul de conversație telefonică. Acest rău a intrat atât de adânc în noi, încât ni se pare normal ca lucrurile să se întâmple așa. E ca aerul pe care îl respirăm. Trăim această situație de mult și cu resemnare. Avem prejudecata îndreptățirii statului de a se amesteca în viața personală a oricui, pentru că ar avea „interese superioare, care țin de siguranța națională“. De fapt aceste rațiuni adesea nu există. E vorba doar de folosirea de către diverse grupuri de interese, ajunse vremelnic la guvernare, de situația lor de moment. E un abuz grav. De fapt o poliție politică, atunci când nu e mai puțin decât atât, o simplă mizerie omenească, o curiozitate bolnavă sau teama de celălalt. Scopul este prelungirea stadiului petrecut la putere, lovirea rivalilor personali, politici și economici, strângerea de piese compromițătoare la dosar, în caz că... Obsesia campaniilor electorale când va trebui înfruntată opoziția duce la această spionare cvasioficială. Comunismul românesc în perspectivă comparată Piața în formare oferă și ea destule prilejuri de curiozitate. Nu se știe niciodată când ai nevoie de o frântură de conversație, de o cifră suspectă, de o intrigă sentimentală. „Și pac la Războiul, Agamiță Dandanache era mai prost ca Farfuridi și mai ticălos decât Cațavencu. Dar înțelegea jocul cu mult înaintea altora. Și o ducea bine, la vârsta când alții își caută de treabă, senil, se vedea iar în Parla STELIAN TĂNASE Faptul divers ment și, paradoxal, izbândea. Șantajul, compromiterea celuilalt, anihilarea lui sunt, de fapt, „rațiunile superioare de stat“ care determină un asemenea comportament, în timp s-a făcut dovada existenței acestor ascultări. Chestiunea nici nu ar mai trebui pusă. Parchetul, la cererea serviciilor speciale, aprobă fără să judece asemenea cereri de interceptare a convorbirilor telefonice. Din când în când, aflăm, din diverse rapoarte, cam câte asemenea cazuri s-au aprobat. Cam 2—3.000 pe an. Dar avem motive să bănuim că aceste statistici sunt aproximative. în plus, sunt ascultările neautorizate. Mult mai multe și ale căror rațiuni nu sunt greu de descifrat. Oricine lucrează într-un centru de ascultare poate să se amuze, să colecteze informații confidențiale, interceptând convorbiri telefonice. Nimeni nu veghează ca acest lucru să nu se întâmple. Faptul e privit ca o distracție nevinovată, un obicei al casei. Nu e! E un fapt foarte grav de încălcare a libertăților cetățenești. Persoanele implicate sunt răsplătite pentru informațiile pe care le aduc, și nu pedepsite pentru încălcarea legii. Cazurile derulate până azi descurajează pe cei ce ar îndrăzni să încalce codul tăcerii și ar denunța asemenea situații. In plus, sunt ascultările efectuate de serviciile „private“. Ele se ascund sub tot felul de denumiri: „firme de pază“, „de siguranță“, „agenții de detectivi“. Sunt formate de vechi securiști, milițieni și SPP-iști. Și ele, săracele, ce să facă? Se îndeletnicesc tot cu ascultarea, singura meserie pe care o cunosc. Nu știu de ce se spune că prostituția ar fi cea mai veche meserie din lume. Mai curând a fost spionarea celorlalți. Cert este că bietul cap de locuitor e lipsit de protecție în fața acestui flagel. O veritabilă ciumă. Nu știu cine mai are viață privată, intimitate. Dacă faci parte din vârfurile mass-media, politicii, lumii de afaceri etc., sigur cineva din umbră se interesează îndeaproape de viața ta. Informația de acest tip, subterană, e un argument tare în orice dispută. „Urechea și timpanul” fac mari servicii oricărei cauze, mai mizere sau mai... nobile. E un fenomen la fel de răspândit ca și corupția. Marfa e la mare preț și are căutare. Printre politicieni, oamenii de afaceri, în presă. Se vinde bine, ca profit; în acest sens, nu se poate spune că România nu ar fi o țară „ascultată“. E foarte bine „ascultată“. Cineva e cu urechea pusă pe noi, ca un stetoscop. Ne știe toate necazurile, bucuriile, speranțele, dezamăgirile, resentimentele. Știe și că (Continuare în pag. 3) pag. 3-4 & revista edita de VLADIMIR TISMĂNEANU MUik' j à .ÆâLW . ■ ■ • ; pag. 7-9 * « • ' : Hü» ■ [UNK] '' "