Revista 22, ianuarie-iunie 2004 (Anul 15, nr. 722-747)

2004-01-06 / nr. 722

ăptămânal independent de analiză politică și actualitate culturală 6 - 12 ianuarie 2004 • 16 pagini • 15.000 lei www.revista22.ro MIRCEA IORGULESCU despre Mircea Prizonierul istoriei de Florin Țurcanu pag. 15 O­dessa, 1941 Arhiva Buteanu. Documentele secrete pag. 8-9 MIRCEA ELIADE St ffmnnifr r­t­ikishore presa și campanie PHILIPPE ETIENNE, ambasadorul Republicii Franceze în România L­aicitatea în Franța Un an electoral precum 2004 va fi și un an al politicii sau doar ocazia unui spectacol al politicienilor? O astfel de interogație își pier­de sensul atunci când politica este privită doar ca luptă pentru putere. Doar aparent suspendată pentru trei ani, politica electora­­listă reînvie cerând (nu întotdeauna convin­gător) românilor să redevină cetățeni. într-un sistem cu partid hegemonic (cum este cazul României), politica devine, în absența unei democrații participative compensatorii, o ac­tivitate de reproducere a clasei politice și de redistribuire preferențială a resurselor. Din acest motiv miza tuturor alegerilor din 2004 va fi nu guvernarea, ci sistemul politic, în special consolidarea sau transformarea ac­tualului sistem de partide. Dominația perspectivei mecaniciste asu­pra politicii, consecință a emergenței parale­le a mecanicii newtoniene și a parlamentaris­mului clasic englez în secolul al XVIII-lea, in­spiră încă analizele asupra guvernării. For­țele politice se confruntă într-un cadru relativ stabil (arena parlamentară) după un model al raportului dintre forță (partid sau coaliție de guvernare) și contraforță (opoziție), iar echili­brul nu este decât un reper ideal. Evoluția ști­ințelor pozitive nu a afectat semnificativ ste­reotipurile de interpretare a politicii, poate și deoarece cadrul par­lamentar continuă să funcționeze. Schimbările sociale și economice, mai apoi cele tehnolo­gice au transformat radical spațiul pu­blic și, în consecin­ță, politica, iar dacă astăzi viziunea tradi­țională rezistă, a­­ceasta nu explică decât tangențial di­versitatea fenome­nului politic. Răma­să doar la nivelul său parlamentar, po­litica se diluează, își pierde semnificația comunitară, reacția antiparlamentară (nu în­să și antipolitică) traduce în termenii percep­ției un blocaj comunicațional. Controlul pu­terii și al deținătorilor acesteia nu funcțio­nează coerent iar reacția publică nu face de­cât să ilustreze acest fapt, în încercarea de a restructura viața politi­că și de a crea oportunități, opoziția parla­mentară democratică, după o lungă perioadă de încercări individuale, a agreat, spre sfârșitul anului 2003, formula unei alianțe politice. Devenită rapid un actor politic redutabil (în sondajele CURS-CSOP de la sfârșitul lui noiembrie atingea 28%, iar în sondajul CURS din decembrie realizat în mediul urban era la egalitate cu PSD), alianța se conturează ca o alternativă încă timidă la PSD, are însă de înfruntat nu doar reacția previzibilă a adversarilor, ci și ambiguitățile datorate obiectivelor de etapă și strategiilor neclare. Distanța ideologică dintre social­­democrați și liberali, într-un moment în care social-liberalismul devine o referință pentru ambele curente politice, nu constituie un obstacol în crearea unei alianțe politice, nu doar electorale, structurate, însă armoniza­rea pozițiilor și depășirea egoismelor de par­tid, altfel spus ieșirea din nișa politicii parla­­mentarizate, sunt factori esențiali în creiona­rea unui autentic pol politic. Alianța PNL— PD a imprimat deja trei noi direcții ce vor in­fluența competiția politică în 2004: restructu­rarea spațiului politic prin surclasarea clară și lipsită de ambiguități a PRM, conturarea u­­nei alternative democratice la PSD și prelua­rea inițiativei în privința alegerilor preziden­țiale. Anunțarea candidaturii lui Theodor Stolo­­jan pentru funcția de președinte al României nu constituie o reală surpriză. Din 2002 de când a preluat conducerea PNL, sondajele de opinie îl situau permanent pe o poziție favorabilă pentru alegerile prezidențiale din 2004. Modul și momentul în care această candidatură a devenit publică relevă însă o nouă etapă în structurarea alianței dintre PNL și PD, inducând un element de stabi­litate câtă vreme rolurile liderilor, și implicit ale partidelor componente, par deja con­turate. Preluând inițiativa în acest context, alianța încearcă să profite de incertitudinile referitoare la candidatura lui Adrian Năstase din partea PSD pentru președinție. Strategia prezidențială a alianței mizează pe faptul că Theodor Stolojan se profilează ca un candi­dat cu șanse pentru prezidențialele de anul viitor, cu atât mai mult cu cât nu este la prima sa candidatură pentru această funcție. Primele alegeri pre­zidențiale la care Ion Iliescu nu va mai participa vor consti­tui un moment po­litic major în posi­bila restructurare a politicii românești, și în această con­junctură experiența politică, inclusiv candidaturile precedente la func­ția supremă în stat, vor contribui la de­partajarea candida­ților, în egală măsu­ră, candidatura lui Traian Băsescu la funcția de primar ge­neral la București dezvăluie o strategie asemănătoare, în condițiile în care PSD nu și-a desemnat încă nici pentru acest post un candidat. Punctul comun al celor două campanii îl constituie deci accentul pe rolul liderilor naționali, pe câtă vreme PSD, pentru care alegerile locale sunt prioritatea anului electoral, va încerca să profite de superiori­tatea pe care o deține în administrația locală. Aceste schițe de strategie fac însă abstracție de elementul social și rămân în sfera politicii competiționale, iar nu a politicii cu valențe comunitare. Dacă simultaneitatea alegerilor parlamen­tare și prezidențiale facilitează, în condiții normale de competiție politică, o tendință de bipolarizare a sistemului de partide, în special sub influența turului al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale, alegerile locale, anticipând cu nici o jumătate de an pe cele naționale, pot contribui la consolidarea hegemoniei unui singur partid; în acest context, anunțarea candidaturilor la alegerile prezidențiale și locale din partea alianței PNL—PD contribuie la bipolarizarea vieții po­litice. Dar echilibrele politice rămân fragile iar construcția politică artificială, și deci in­stabilă, dacă politica electoralistă nu va fi a­­justată în raport cu așteptările comunitare. CRISTIAN PIRVULESCU Echilibre fragile pag. 5

Next