Revista 22, ianuarie-iunie 2004 (Anul 15, nr. 722-747)
2004-01-06 / nr. 722
ăptămânal independent de analiză politică și actualitate culturală 6 - 12 ianuarie 2004 • 16 pagini • 15.000 lei www.revista22.ro MIRCEA IORGULESCU despre Mircea Prizonierul istoriei de Florin Țurcanu pag. 15 Odessa, 1941 Arhiva Buteanu. Documentele secrete pag. 8-9 MIRCEA ELIADE St ffmnnifr rtikishore presa și campanie PHILIPPE ETIENNE, ambasadorul Republicii Franceze în România Laicitatea în Franța Un an electoral precum 2004 va fi și un an al politicii sau doar ocazia unui spectacol al politicienilor? O astfel de interogație își pierde sensul atunci când politica este privită doar ca luptă pentru putere. Doar aparent suspendată pentru trei ani, politica electoralistă reînvie cerând (nu întotdeauna convingător) românilor să redevină cetățeni. într-un sistem cu partid hegemonic (cum este cazul României), politica devine, în absența unei democrații participative compensatorii, o activitate de reproducere a clasei politice și de redistribuire preferențială a resurselor. Din acest motiv miza tuturor alegerilor din 2004 va fi nu guvernarea, ci sistemul politic, în special consolidarea sau transformarea actualului sistem de partide. Dominația perspectivei mecaniciste asupra politicii, consecință a emergenței paralele a mecanicii newtoniene și a parlamentarismului clasic englez în secolul al XVIII-lea, inspiră încă analizele asupra guvernării. Forțele politice se confruntă într-un cadru relativ stabil (arena parlamentară) după un model al raportului dintre forță (partid sau coaliție de guvernare) și contraforță (opoziție), iar echilibrul nu este decât un reper ideal. Evoluția științelor pozitive nu a afectat semnificativ stereotipurile de interpretare a politicii, poate și deoarece cadrul parlamentar continuă să funcționeze. Schimbările sociale și economice, mai apoi cele tehnologice au transformat radical spațiul public și, în consecință, politica, iar dacă astăzi viziunea tradițională rezistă, aceasta nu explică decât tangențial diversitatea fenomenului politic. Rămasă doar la nivelul său parlamentar, politica se diluează, își pierde semnificația comunitară, reacția antiparlamentară (nu însă și antipolitică) traduce în termenii percepției un blocaj comunicațional. Controlul puterii și al deținătorilor acesteia nu funcționează coerent iar reacția publică nu face decât să ilustreze acest fapt, în încercarea de a restructura viața politică și de a crea oportunități, opoziția parlamentară democratică, după o lungă perioadă de încercări individuale, a agreat, spre sfârșitul anului 2003, formula unei alianțe politice. Devenită rapid un actor politic redutabil (în sondajele CURS-CSOP de la sfârșitul lui noiembrie atingea 28%, iar în sondajul CURS din decembrie realizat în mediul urban era la egalitate cu PSD), alianța se conturează ca o alternativă încă timidă la PSD, are însă de înfruntat nu doar reacția previzibilă a adversarilor, ci și ambiguitățile datorate obiectivelor de etapă și strategiilor neclare. Distanța ideologică dintre socialdemocrați și liberali, într-un moment în care social-liberalismul devine o referință pentru ambele curente politice, nu constituie un obstacol în crearea unei alianțe politice, nu doar electorale, structurate, însă armonizarea pozițiilor și depășirea egoismelor de partid, altfel spus ieșirea din nișa politicii parlamentarizate, sunt factori esențiali în creionarea unui autentic pol politic. Alianța PNL— PD a imprimat deja trei noi direcții ce vor influența competiția politică în 2004: restructurarea spațiului politic prin surclasarea clară și lipsită de ambiguități a PRM, conturarea unei alternative democratice la PSD și preluarea inițiativei în privința alegerilor prezidențiale. Anunțarea candidaturii lui Theodor Stolojan pentru funcția de președinte al României nu constituie o reală surpriză. Din 2002 de când a preluat conducerea PNL, sondajele de opinie îl situau permanent pe o poziție favorabilă pentru alegerile prezidențiale din 2004. Modul și momentul în care această candidatură a devenit publică relevă însă o nouă etapă în structurarea alianței dintre PNL și PD, inducând un element de stabilitate câtă vreme rolurile liderilor, și implicit ale partidelor componente, par deja conturate. Preluând inițiativa în acest context, alianța încearcă să profite de incertitudinile referitoare la candidatura lui Adrian Năstase din partea PSD pentru președinție. Strategia prezidențială a alianței mizează pe faptul că Theodor Stolojan se profilează ca un candidat cu șanse pentru prezidențialele de anul viitor, cu atât mai mult cu cât nu este la prima sa candidatură pentru această funcție. Primele alegeri prezidențiale la care Ion Iliescu nu va mai participa vor constitui un moment politic major în posibila restructurare a politicii românești, și în această conjunctură experiența politică, inclusiv candidaturile precedente la funcția supremă în stat, vor contribui la departajarea candidaților, în egală măsură, candidatura lui Traian Băsescu la funcția de primar general la București dezvăluie o strategie asemănătoare, în condițiile în care PSD nu și-a desemnat încă nici pentru acest post un candidat. Punctul comun al celor două campanii îl constituie deci accentul pe rolul liderilor naționali, pe câtă vreme PSD, pentru care alegerile locale sunt prioritatea anului electoral, va încerca să profite de superioritatea pe care o deține în administrația locală. Aceste schițe de strategie fac însă abstracție de elementul social și rămân în sfera politicii competiționale, iar nu a politicii cu valențe comunitare. Dacă simultaneitatea alegerilor parlamentare și prezidențiale facilitează, în condiții normale de competiție politică, o tendință de bipolarizare a sistemului de partide, în special sub influența turului al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale, alegerile locale, anticipând cu nici o jumătate de an pe cele naționale, pot contribui la consolidarea hegemoniei unui singur partid; în acest context, anunțarea candidaturilor la alegerile prezidențiale și locale din partea alianței PNL—PD contribuie la bipolarizarea vieții politice. Dar echilibrele politice rămân fragile iar construcția politică artificială, și deci instabilă, dacă politica electoralistă nu va fi ajustată în raport cu așteptările comunitare. CRISTIAN PIRVULESCU Echilibre fragile pag. 5