Revista 22, ianuarie-iunie 2006 (Anul 17, nr. 826-851)

2006-01-03 / nr. 826

www.revlsta22.ro 20 pagini 2 LEI (20.000 lei) DRRGOȘ PAUL pag RLIGICfi 14 Frontul din spatele frontului VICTOR ALISTRR £ ag. Corupția la zid CATALIN AVARMESCU Colhozul p2 educației Am început 2005 cu incertitudini și cu multă speranță. Tocmai l-am încheiat cu suficient de mul­te certitudini și cu ceva mai puțină speranță. A fost un an greu, cu inundații, cu introducerea cotei uni­ce de impozitare și cu lupa Comisiei Europene­­ vntită asupra domeniilor menționate în clauza de salv­gardare, care ar putea trimite România în prelungirile aderării la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, prestația guvernului, născut cu forcepsul mânuit de Traian Băsescu, a fost peste așteptări, iar bâlbâie­lile inerente începutului de mandat au fost puține. Cea mai plăcută surpriză a lui 2005 a fost pres­tația Monicăi Macovei, în fruntea Ministerului Jus­tiției. După 15 ani de cârpeli, încercări timide de re­formă și puseuri contrareformă, avem certitudinea că Justiția din România a încăput, în sfârșit, pe mâinile unui administrator priceput. Era și timpul, sabia Uniunii Europene atârna amenințător. Prin­tre restanțele Monicăi Macovei se numără menține­rea serviciului secret al Ministerului Justiției și păs­trarea în funcția de procuror general a lui Ilie Bo­­toș. în 2005, instituțiile care blochează reforma au căpătat nume: în structura actuală, CSM e princi­palul obstacol în calea unei Justiții la standarde europene, iar CNSAS obstrucționează desprinde­rea Justiției de trecutul totalitar. Mai puțin surprinzătoare au fost confirmările că Administrația și Internele, ca și Agricultura, dome­nii în care România înregistrează întârzieri pe drumul aderării, au în fruntea lor miniștri eficienți. Serio­zitatea și competența lui Vasile Blaga și Gheorghe Flutur pot fi atuurile României pentru obținerea unui raport favorabil, de la Bruxelles, la începutul lunii mai, în ultimele luni, Eugen Nicolăescu a de­monstrat că nu va fi o figură ștearsă în fruntea Să­nătății și că are un proiect (cât de coerent, rămâne de analizat) de a reforma un domeniu amenințat de colaps. Prestația celor trei era oarecum previzibilă. Nesperat de pozitivă la ora bilanțului este activi­tatea lui Sebastian Bodu, care, în ciuda tentației ju­venile spre spectacolul mediatic, a transformat ANAF într-o instituție care seamănă tot mai mult cu suratele sale din Occident. Zvonurile tot mai puter­nice privind înlocuirea lui Bodu confirmă faptul că, făcându-și datoria și respectând legea, a deranjat mai multe grupuri de interese. Traian Băsescu a demonstrat în 2005, cu asu­pra de măsură, că este un „președinte jucător“, ceea ce a promis încă din campania electorală. Om politic bazat pe instinct, și nu pe calcule sofistica­te, Băsescu și-a cheltuit energia, în prima jumătate a anului, pentru a-și pune în operă proiectul alege­rilor anticipate. în a doua lui jumătate, Băsescu a urmărit pedepsirea lui Călin Popescu Tăriceanu ARMAND GOLU 2005 pentru că i-a sabotat proiectul, renunțând în ulti­mul moment să-și dea demisia. Prins în corsetul unei Constituții care nu-i dă prerogative pe măsura ambițiilor sale și a voturilor contabilizate în alegeri, Băsescu a relansat dezbaterea asupra reformării sistemului politic, prin instituirea parlamentului unicameral, a votului uninominal și fixarea juridică precisă a raporturilor dintre președinte și primul ministru. Șansele lui Băsescu de a modifica, dacă nu Constituția, măcar legea electorală, în sensul dorit de el, sunt încă și mai mici decât cele avute de proiectul anticipatelor. De altfel, nici nu este un proiect al lui Băsescu, cât o nouă etapă din lunga dezbatere privind reforma sistemului politic din România, dezbatere care multă vreme s-a consu­mat doar în zona organizațiilor nonguvernamenta­le. Singurul proiect pe care Băsescu a izbutit să-l realizeze a fost cel al Comunității Naționale de In­formații. Paternitatea proiectului însă nu-i aparține lui Băsescu, ci lui Ioan Talpeș. Cu totul surprinză­tor de bine s-a mișcat Băsescu pe arena internațio­nală, în doar câteva luni, politica externă a Româ­niei a căpătat alte contururi, Bucureștiul devenind un jucător activ în zonă. Tăriceanu a dezamăgit ca om politic, pentru că a refuzat să facă echipă cu Băsescu și n-a înțeles miza alegerilor anticipate. A preferat scenariul cla­sic al disputei dintre palate, călcând pe urmele lui Radu Vasile și Adrian Năstase, însă, spre deosebi­re de predecesorii săi, Tăriceanu a luat poziția sa­cului de box. Astfel, în PNL, s-a dovedit un abil poli­tician, parând loviturile venite dinspre Theodor Stolojan și Mona Muscă, în spatele cărora e ușor de distins umbra lui Băsescu, începe să se contu­reze ca o certitudine faptul că actuala prezență a li­beralilor în fruntea României e cântecul de lebădă al PNL. Tot o certitudine, neagră de data asta, este și lipsa de apetit a noii conduceri a PSD pentru refor­mă. Alegerea lui Mircea Geoană în fruntea PSD a fost salutată cu interes și speranță. Acum e limpe­de că nu e Geoană omul care poate să schimbe destinul acestui partid. Lipsit de susținere, el nu face decât să navigheze printre clanuri, așteptând ca Daniel Morar și DNA, prin instrumentarea dosa­relor de mare corupție, să-i consolideze poziția din fruntea partidului. 2005 a confirmat faptul că Băsescu, și numai el, poate echilibra scena politică în defavoarea PSD și ar putea fi o garanție că, după următoarele alegeri parlamentare, anticipate sau nu, România nu va mai fi încălecată de un partid-stat, cum s-a întâm­plat între 2001-2004. Experiența Emil Constanti­­nescu impune pragmatism și calcule reci, pe ter­mene medii și lungi. Și nu iubiri necondiționate pen­tru vreunul dintre actorii majori ai scenei politice.

Next