Revista Economică, 1929 (Anul 31, nr. 1-52)
1929-01-05 / nr. 1
2 REVISTA ECONOMICA Nr. 1. —6 Ianuarie 1920 bânzilor, în orice caz va constitui o piedecă pentru scăderea lor. Insă cea mai nedreaptă este sporirea impozitului pe venitul global, pentru veniturile globale impozabile până la 40.000 de Lei inclusiv cu 10 la sută și pentru veniturile globale mai mari de 40.000 de Lei eu 20°o. Dl Ministru de finanţe justifică în expunerea sa de motive aceasta majorare susţinând, că: „In vremuri de grea cumpănă însă şi pentru asigurarea unei stări mai bune la sporurile de sarcini trebuie să participe toţi cetăţenii ţării şi întro măsură cât mai apropiată de puterea lor contributivă. Veniturile impozabile la global constitue elementul cel mai apropiat de realitate sub acest raport, căci concretizează totalitatea veniturilor realizate de cetăţean. lată de ce, împinşi de necesitate, majorarea s’a făcut asupra acestui impozit. Noi credem că dl Ministru de finanţe greşeşte când afirmă că la aceasta majorare de impozit participă toţi cetăţenii. Participă de fapt numai contribuabilul cinstit şi îndeosebi salariaţii. Şi în bugetul pentru anul în curs impozitul cel mai mult îl plătesc salariaţii publici şi particulari, mai mult decât industria şi comerţul, — pentrucă salariatul nu-şi poate ascunde venitul său, până când toate celelalte profesiuni, excepţie cei oneşti, — foarte puţini de altcum, — pot şi şi ascund venitul lor real. Pentru nevoile imperioase ale statului acel spor de 200 milioane pe care-l aşteaptă dl Ministru de finanţe de la majorarea acestor impozite directe le-ar avea fără aceasta lege menită să îngreuneze foarte mult formarea marilor capitaluri mobiliare, a cărora necesitate este recunoscută şi de guvernanţii noştri. Le-ar avea prin urmărirea şi impunerea riguroasă a tuturor cetăţenilor, împiedecând eludările şi sustragerile de sub impunere. Sunt oameni cu venituri notorie foarte mari, mai ales în Capitală şi în genere în vechiul Regat, dar şi la noi, cari plătesc impozit global mai puţin decât un impiegat sau alt umil funcţionar. Protestăm contra acestor legiferări pripite şi nenorocite, pentrucă noi, ca şi marea majoritate a opiniei publice, am aşteptat şi aşteptăm, după promisiunile şi asigurările continue, ce s’au făcut şi dat, ca noul regim să însemneze schimbare radicală de sistem. Decepţia este generală şi prea timpuriei Corneliu Cioranu. — O sărbătorire a muncei şi a capacităţii. — O sărbătorire înălţătoare a avut loc, la 15 Decemvrie 1928 la Banca Naţională a României în Bucureşti. A fost sărbătorit, din prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, Directorul în retragere şi actualmente prezidentul Consiliului de Censori a Băncii Naţionale a României, dl Corneliu Cioranu. Sărbătoritul, unul din cei mai vechi, dintre cei mai harnici şi cei mai pricepuţi funcţionari ai Băncii Naţionale, a ajuns la înaltul post de director al băncii noastre de emisiune numai şi numai graţie însuşirilor sale personale distinse. Trecut în serviciul Băncii Naţionale a României, de la banca „Albina“ Sibiiu, al căreia funcţionar a fost de la 1879—1881, dl Cioranu a desvoltat, în noul său post, o activitate extraordinară, de adevărat pionier şi excelent organizator, care a concrescut, în cursul timpului, cu toate fibrele sufletului său, cu banca, ce o servia. Prin munca sa neobosită şi rodnică şi iniţiativele sale şi-a câştigat nu numai recunoştiinţa conducătorilor şi acţionarilor Băncii Naţionale, cari l-au ridicat la locul, ce i se cuvenea, ci a reuşit să concentreze asupra persoanei sale — ceea ce puţinor oameni de situaţia D-Sale le este dat în viaţă — şi stima şi dragostea nefăţărită a colegilor, colaboratorilor şi subalternilor săi Modest din cale afară, Directorului Cioranu nici când nu i-a plăcut zgomotul şi reclama în jurul persoanei şi a activităţii sale, suprema sa mulţămire şi satisfacţie aflându-o totdeauna în conştiinţa datoriei împlinite şi în roadele durabile ale activităţii sale. Manifestarea entuziastă de simpatie şi recunoştinţă, dela 15 Dec. Directorul Cioranu, însă nu a putut-o evita, nici împiedeca. Ea s-a produs spontan, chiar cu riscul de a nu-i fi pe voie, din iniţiativa unul