Revista Economică, 1936 (Anul 38, nr. 1-52)
1936-01-04 / nr. 1
2 Nr. 1 — 4 Ianuarie 1936. REVISTA ECONOMICA mortală deasupra capului lor, ca şi o sabie a lui Damocles, nesiguranţa în care trăiau, şi atmosfera ostilă, cu care aveau să se lupte, ca urmare a spiritului, din care a răsărit ideea conversiunii în general. Să fi despuiat de avutul unei trude cinstite de mai multe decenii, şi în plus să mai fiintuit şi la stâlpul infamiei, fără să fi meritat! Aceasta era situaţia noastră a băncilor, creată de demagogia politică şi de incapacitatea de a cuprinde problema în întreaga ei complexitate, de către toţi cei ce aveau să o soluţioneze. De nedreptatea, ce ni s’a făcut nu s’a sinchisit nimenea, decât numai după ce amputarea rezervelor noastre s’a făcut deodată cu cea a agoniselei depunătorilor de bani pentru fructificare, şi mai ales, când între aceştia au ajuns bisericile, şcolile, instituţiunile culturale, societăţile filantropice şi diverse organizaţii profesionale. Chiar şi acum numai indirect ni s’a recunoscut crunta nedreptăţire. Acţiunea „Solidarităţii“, a asociaţiunei băncilor româneşti de dincoace de Carpaţi, din anul trecut, a sguduit conştiinţele adormite şi graţie concursului primit de la cele două Biserici româneşti am izbutit să facem un reviriment favorabil nouă în opinia publică. Dacă acest lucru, pus la cale cu atâta elan din iniţiativa vrednicului nostru preşedinte Dr. Aurel Vlad, s’ar fi putut face în primăvara anului 1932, poate că ţara ar fi putut fi scăpată de paralizia economică, prin care trece azi. In fine ne-am regăsit. Purtăm recunoştinţă tuturor, cari ne-au ajutat să organizăm memorabilul congres economic de la Cluj, îndeosebi ne îndreaptă recunoştinţa noastră către reprezentanţii cele două Biserici româneşti, cari nu numai prin aderare au asigurat reuşita, ei şi prin prezenţa lor au ridicat valoarea congresului. Deşi băncile sunt slăbite şi nu au trecut prin convalescenţă, totuşi, credem că deoparte reabilitarea, ce le-a dat-o, — deşi cam târziu, — opinia publică prin reuşitul Congres economic dela 28 Noemvrie 1935, de altă parte promisiunile Guvernului, ne îndreptăţesc să privim cu mai mult optimism viitorul. Sperăm, să putem salva mai multe băncuţe româneşti dela moarte şi să redăm provinciei noastre organizaţia financiară din trecut, care se va putea cu vremea amplifica şi consolida pentru a răspunde necesităţilor reale ale vieţii economice progresive ale Ardealului, Banatului şi Crişanei! Azi nu mai suntem singuri, opinia publică românească conştie e cu noi. Deci fie binevenit 1936! VERAX. Scurtă privire retrospectivă. La începutul fiecărui an, se obişnueşte să se facă o urare. Urarea cea mai călduroasă care s’a făcut anului ce s’a scurs, a fost, să scoată economia mondială din criza în care s’a împotmolit de câţiva ani încoace. Era de sigur dorinţa fierbinte a tuturor naţiunilor, să poată ieşi din marasmul fără pereche, în care se ciocnesc străduinţele lor, fără sorţi de izbândă. Progresul general e determinat şi condiţionat de relaţiuni normale între popoare, ori astăzi toate naţiunile se găsesc în răsboiu economic. E curios că pentru curmarea răsboiului dintre ele, se încheie pacte şi învoeli, dar acestea nu durează, decât cel mult până la ratificare; imediat ce s’a efectuat această formalitate, pactul e denunţat de toate ţările cari l-au subscris. Natural că în această situaţiune, când învoelile reciproce sunt atât de uşor repudiate de fiecare naţiune, economia particulară a fiecărui popor se resimte amarnic în mersul ei. Sunt încheieri comerciale pe care o ţară trebue să le facă, oricât ar fi ele de oneroase. In felul acesta, sforţări supraomeneşti se depun de naţia respectivă, spre a putea face faţă, situaţiei. Ţara noastră se găseşte cam în această stare de lucruri. Ea e silită să încheie târguri pentru a importa mărfuri scumpe, pe care le plăteşte prin exportul unor mărfuri depreciate. Cerealele au scăzut ca preţ internaţional şi povestea se ştie cât este de tragică pentru noi. Noroc că pentru anul 1935, darurile divine au fost mai puţin îmbelşugate (dacă aceasta se poate numi un noroc). Recolta noastră din cauza secetei n’a dat un prea mare excedent exportabil. Cu patruzeci—cincizeci mii vagoane de grâu şi cu cincizeci—şaizeci mii vagoane porumb, cerealele româneşti n’au înregistrat la export o prea mare contravaloare. De aceea a fost posibil ca preţurile interne să se ridice. Naţia întreagă a plătit astfel din punga ei, prin premiile de export, preţuri mari pentru produsele naţionale, mai mari decât acelea pe cari le-a înregistrat comerţul internaţional, încât nu numai acum.