Revista Economică, 1944 (Anul 46, nr. 1-52)
1944-01-12 / nr. 1-2
împrejurări şi o mizerie. O creştere a populaţiei produce o tensiune atât în interior cât şi în exteriorul ţării, şi dacă populaţiunea prisositoare nu mai are mijloace de traiu în interiorul ţării, sau nu se poate scurge spre alte spaţii, atunci urmează crize sociale şi războaie cari verifică teoria. In epoca modernă au fost şi teoreticiani, în frunte cu Adam Smith, cari credeau că echilibrul dintre populaţiune şi producţiune se regulează în mod automat de natura lucrurilor. Natura se îngrijeşte că dacă creşte populaţiunea, să crească şi mijloacele de traiu. Alţii iară, ca Quesnay, fondatorul școalei fiziocrate, nu se bizuiau pe pronia cerească, și insistau mai mult asupra majorării mijloacelor de existență decât asupra creșterei populațiunei. Economistul Say, unul dintre cei mai de frunte doctrinari ai liberschimbului, era de părere, că trebue să ne îngrijim numai de majorarea produefiunei pentru ca în mod automat să se producă şi creşterea populafiunei. Dar au fost doctrinari cari s’au întors în oareşicare formă, iarăşi la teoriile din anticitate şi propuneau pentru fericirea omenirei, nu o majorare a produetiunei, ci o reducere a natalităţii. Aceştia nu recomandă stânca tarpeiană ei mijloace mai morale. Astfel Malthus, în opul său despre principiul populatiunei, propune abstinenţă dela căsătorie. După teoria sa creşterea populatiunei merge în ritm geometric, pe când a producţiunei numai în ritm aritmetic. După observafiile sale de atunci (a. 1766— 1834) populaţiunea unei ţări se dublează în timp mediu de 25 ani. Din cele de mai sus rezultă, că viitorul aparţine popoarelor cu vaste spaţii uitate. Aceste le găsim în Africa, Australia, însă mai cu seamă în America şi Asia de Nord care aparţine Rusiei. In Africa avem azi trei țări autohtone, cari fac numai o mică parte a continentului. Dintre acestea Egiptul nu oferă decât un spațiu foarte limitat pentru populațiune. O fâşie îngustă în partea de jos a Nilului, peambele sale maluri, este spațiul pe care se înghemuesc azi 14 mii de oameni. Abisinia are un teritoriu disproporţionat de mare pentru cele 10 mii. locuitori ai săi, iar Biberia, al treilea stat independent, la un teritoriu cât a treia parte din România, are 21/* mii. locuitori, ca să zică un spaţiu uitat foarte mare în proporţie. Restul continentului îl formează diferite colonii ale Europenilor. Africa se vede a fi predestinată pentru colonizării* viitoare ale statelor europene. Poate ei războiul actual s’ar fi putut euita, daci Germania îşi primea înapoi coloniile di Africa.* Celelalte continente nu pot venin combinațiune. Doctrina lui Monroe a declarat ambele Americi de domeniu Americanilor, iar Australia formează un imens spațiu uitat pentru cele 12 mii. Locuitori anglo-saxoni ai săi. Japonia formulează deja acuma pretențiuni asupra ei, ea făcând parte din moştenirea Sa din Pacific. Ce va putea face Europa de dupe războiu, în fața acestor organizațiuni vaste geopolitice ? Cum va putea rezista acest mic continent, divizat într’o mulţime de ţări şi ţărişoare, toate cu ambiţii de independenţă ? Aceasta este problema pe care şi-o pun azi economiştii europeni. Ei ajung la solufia lui Napoleon, o Paneuropă, sau o Nouă Europă după doctrina socialistă-naţională. Ce va pretinde această Nouă Europă de la componentele sale ? Perspectivele nu sunt chiar ademenitoare pentru obişnuitele soluţii individualiste. Se va cere adecă, să se renunțe la unele principii cari până acuma au format baza străduinţelor de independenţă. Acestea sunt acuma în interesul nouilor teorii — stigmatizate de „meschine“ şi nemai corespunzând „vederilor moderne“. N’ va mai fi vorba de independentă etnic ei se va cere ca să se renunțe la anmite „interese locale“, pentru a cec „interesului general european“. Asta se va face trecerea de la complexul statelor nationale la acela al complexul statelor de interes comun economic. MERCATOR: Goliţi podurile casselor de orice fel de materii inflamabile. Intindefi un strat de nisip in podul oaselor, pt. a împiedeca efectul bombelor incendiare.