Romînia Liberă, iulie 1954 (Anul 12, nr. 3030-3056)

1954-07-01 / nr. 3030

Pad­. 2-a Să rezolvăm operativ cererile şi propunerile cam Din însemnările unui deputat Filele pe care le frunzăream erau acoperite cu un scris stîngaci, lăbărţat, rod al trudei unei mîini puternice, deprinsă mai mult cu cleştii şi menghinele. Stilul era şi el la fel de puţin pretenţios. Nu aveam de a face cu fraze rotunjite ci cu simple însemnări privind lucruri concrete, cu date şi nume de oameni, cu linii, cerculeţe şi sublinieri care arătau ordinea importanţei diferitelor probleme con­semnate. Dar aplecîndu-mă mai atent asupra acestor pagini, am găsit lucruri in stare să stîrnească emoţie, am simţit vibraţia unui suflet înflăcărat, plin de patos şi optimism, avînt­at spre frumuseţea viito­­­­rului. De altfel, autorul paginilor pe care le citeam se afla alături de mine şi, cu un glas potolit, sfătos, îmi tălmăcea rostul fiecărei însemnări, al fiecărei prescurtări sau sublinieri, înfăţişînd cu simpli­tate un fragment din marea poezie a vieţii noastre de azi. Se numeşte Gheorghe Fulga. Un om înalt, bine legat, cu mişcări energice, vioaie, pare în ciuda celui de-al cincilea deceniu de viaţă pe ca­re-l străbate, şi-n ciuda vitregiei trecutului, nu are încă nici un fir argintiu în podoaba bogată a părului. Povestea lui e simplă, asemănătoare cu a multora din ţara noastră. Acum mai bine de 30 de ani, el, Gheorghe, unul din cei II copii ai unui argat la oile chiaburilor din Săcele a plecat în lume să-şi cîştige bucata amară de pîine. A slugărit de atunci la nenumăraţi patroni de ateliere, „furînd" meseria care-l plăcea, învăţînd tehnica. De abia acum, în anii regi­mului nostru democrat-popular priceperea şi rîvna lui au căpătat în sfîrşit meritata preţuire. Feciorul ciobanului conduce cu destoinicie secţia nr. 1 Reparaţii Auto a cooperativei de producţie meşteşugă­rească „Scînteia“ din Ploeşti, iar la 20 decembrie anul trecut, cetă­ţenii de pe strada Movilei, (circumscripţia electorală nr. 86) l-au ales ca reprezentant al lor în conducerea treburilor obşteşti ale oraşului, însemnările cu pricina se referă tocmai la activitatea lui ca deputat deşi, din modestie, nu se referă decît arareori la sine însuşi — şi atunci mai mult indirect. Iată ce cuprind ele. IANUARIE: începutul muncii practice pe teren. Discuţii cu cetă­ţenii pentru a alege în comitetul de cartier, oameni buni şi cinstiţi, cu Iniţiativă gospodărească. In prima jumătate a lunii s-a ţinut şedinţa de constituire a comi­­tetului de cartier. Au fost aleşi patru muncitori şi trei gospodine. In planul de muncă al comitetului, s-a stabilit sarcina de a se cere sec­ţiei comerciale a comitetului executiv al oraşului, deschiderea unui magazin Aprozar. De asemenea, s-a stabilit să fie făcute demersuri pentru deschiderea unei farmacii, a unui atelier pentru reparaţii de uz casnic, a unui depozit de lemne şi a unui chioşc pentru schimba­rea buteliilor de aragaz. (In paranteză fie spus, pe alte file, scrise ulterior toate aceste sarcini sunt înscrise ca realizări). Participanţii la discuţii au mai ridicat următoarele probleme: 1) Maidanul plin de gunoaie de pe strada Movilei să fie parcelat şi distribuit cetăţenilor pentru a-şi cultiva legume şi zarzavaturi, iar loturile să fie împrejmuite cu un gard viu, pentru a le da un aspect cît mai plăcut. 2) Fiecare cetăţean e dator să păstreze curăţenia străzii (cei care aruncau gunoaiele la voia întîmplării au fost aspru criticaţi). 3) Să se tragă conductă de gaze pe stradă. 4) Să se facă radioficarea străzii. FEBRUARIE : In rezumat, însemnările din această lună vorbesc despre mobilizarea cetăţenilor pentru acţiunea de deszăpezire. S-a făcut urgent deblocarea părţilor carosabile ale străzii, in afară de aceasta, s-a amenajat un local unde se ţin şedinţele şi adunările pentru dezbaterea treburilor gospodăreşti. La propunerea deputatului, în cadrul comitetului de cartier, a luat fiinţă un colectiv pentru problemele de asistenţă socială care să acorde eventualele ajutoare de urgenţă şi să intervină pentru ca aceste aju­toare să fie date la timp. MARTIE : După topirea zăpezii, 90 la sută din cetăţenii circums­cripţiei au participat voluntar la nivelarea străzilor, împrăştiind pie­trişul care a fost adus cu căruţele puse la dispoziţie de sfatul popular al oraşului. S-au construit şanţuri pentru scurgerea apei. Au fost plantaţi circa 60 de pomi pe marginea rigolelor. Cei 5000 metri pă­traţi de teren, cît cuprindea locul viran, au fost împărţiţi, cetăţeni­lor. Un lot de 300 metri pătraţi a fost acordat şcolii mixte Nr. 2 pentru a-l folosi ca teren de experimentare. In ce priveşte curăţenia străzii, la intervenţia deputatului, Trustul de construcţii al rafinăriilor petrolifere le-a pus la dispoziţie într-o după amiază trei autocamioane pentru căratul gunoaielor. APRILIE: In majoritatea caselor de pe stradă au fost instalate difuzoare. Cetăţenii cei mai activi din circumscripţie, şi în primul rînd cei din comitet, au lu­at iniţiativa de a scoate o gazetă cetă­ţenească de stradă, pentru a­ oglindi realizările şi lipsurile de pe strada lor. Deputatăl s-a angajat că-i va sprijini. Ion Măglan, muncitor fruntaş la rafinăria Nr. 1 Ploeşti şi membru în comitetul de cartier, a fost ales responsabil al grupului de voturi individuale. Intr-o şedinţă el a evidenţiat pe muncitorul Constantin Libiu şi pe gospodinele Elena Mihăilescu, Anna Cretişteanu şi Zoi­a Ivanov pentru modul exemplar în care s-au îngrijit de însămînţatul loturilor cultivate. Ana Cretişteanu a propus să se instaleze o ţeava de apă pentru Irigatul grădinii. Propunerea a fost acceptată de co­mitetul executiv orăşenesc. Ţeava a şi fost procurată de la depozitele de fiare vechi, iar instalarea urmează să fie făcută prin muncă voluntară. MAI : In cadrul unei şedinţe s-a citit lista celor înscrişi pentru instalaţia de gaze. S-au mai înscris pe foc şi alţii. Deputatul a in­format cetăţenii despre demersurile pe care le-a făcut la sfatul popu­lar regional pentru a obţine aprobarea pentru procurarea conductei. La propunerea lui a fost ales un comitet de iniţiativă care să coor­doneze munca în această problemă. Tot cu acelaşi prilej s-a stabilit că banii vor fi încasaţi de către comitet care-i va depune la C.E.C. încasările vor fi făcute în trei rate chenzinale (de la 1 iunie la 15 iulie). IUNIE : Ţeava de­ apă pentru irigarea loturilor de zarzavaturi şi legume a fost instalată. întrucît însă sădirea arbuştilor pentru gar­dul viu a întîrziat şi acum nu se mai pot prinde, după ce deputatul a fost criticat, această sarcină a rămas să fie realizată la toamnă. In schimb s-a luat hotărîrea de a se­­confecţiona tăbliţe pe care să scrie că este interzis accesul trecătorilor şi al vehiculelor pe loturile cultivate pe fostul maidan. Grădinile de altfel sînt frumoase. Oame­nii au putut consuma verdeţuri, ceapă şi cartofi, cultivaţi de ei. Deputatul este necăjit că trei dintre cei 60 de pomi sădiţi, nu s-au prins. Şi în sfîrşit, una din sarcinile înscrise recent în plan, este aceea de a se cultiva flori şi îndeosebi trandafiri, de-a lungul străzii. Deputatul locuieşte tot­­pe strada Movilei, într-o căsuţă bătrîneascâ, construită într-un autentic stil romînesc. Pînă sus pe acoperişul prid­vorului se caţără trandafiri încărcaţi de Flori roşii ca focul, in faţa odăii dinspre stradă e un strat prej­muit cu pietre mari, spo­ite cu var. Aici cresc într-o plăcută neorînduială panseluţe multico­lore, petunii, tufănele, un fir de mac, o gladiolă, cîteva garoafe şi muşcate. In faţa casei e o boltă pe care se răsucesc coarde lungi de viţă. Ciorchinii,­­plini de floare, împrăştie în răcoarea jilavă a curţii dichisită cu mult gust, acel miros nespus de fin care prevesteşte aroma de mai tîrziu a bobului de strugur şi buchetul vinului. Aici, la umbră, în liniştea odihnitoare, se sfătuieşte adesea deputatul cu cetăţenii care l-au ales. Şi pornind de aici se încheagă­­ideea mul­tora dintre realizările viitoare, menite să facă aspectul străzii mai frumos şi viaţa oamenilor mai uşoară şi mai plină de bucurii. AL. N. TRESTIENI Teoretic, primirea cetăţenilor la comitetul executiv al sfatului popular regional Bacău se des­făşura pînă acum cîtva timp în condiţiii bune. Pe uşa cabinetului era afişat programul orelor de primire la tovarăşul preşedinte, Moise Ilie, la tovarăşii vicepreşe­dinţi A. Costescu şi S. Ungu­­raşu, la tovarăşul secretar Pa­vel Lazăr. Luni între orele 10— 13 primea tovarăşul preşedinte Moise Ilie; marţi şi miercuri la aceleaşi ore cetăţenii se puteau adresa tovarăşului vicepreşedin­te Alexandru Costescu, joi şi vi­neri tovarăşului vicepreşedinte S. Unguraşu, iar sîmbătă tova­răşului Paval Lazăr, secretarul comitetului executiv regional. Asta însă numai pe afişul scris cu slove mari şi prins la Intra­rea în cabinet. Practic, primirea cetăţenilor pentru discutarea problemelor care îi frămîntau se petrecea cu totul­ altfel. Cetă­ţeanul venea pl'fl de încredere, dădea bineţe şefei de cabinet şi întreba dacă poate fi primit. — Mai aşteptaţi puţin că e o­­cupat... are şedinţă... curgeau argumentările tovarăşe' Lazăr — şefă de cabinet. Holba omul och'1 la afiş, încreţea fruntea şî se aşeza nedumerit pe scaun. De primit trebuia să fie primit. Era doar după ora 10 şi cu mult înainte de ora 13, el aştepta. Tare greu mai trec orele cînd aştepţi. Greu, uşor, realitatea e că trec. Şi ca orice oră trece şi ora 13.­­ ? ? Afişul e — Poate mai poţi dumneata să treci data viitoare, dacă mai ai vreo ocazie. Azi a fost tare ocu­pat,­ spunea nu fără să roşească tovarăşa Lazăr, şefă de cabinet. Scena se repeta în foarte dese rînd­uri. — Cînd primeşte tovarăşul preşedinte ? — Lunea între orele 10—13... — Dar tovarăşul vicepreşe­dinte... — Marţea şi miercurea la ace­leaşi ore (sau joia şi vinerea — după caz). In ziua programată, cu o oră de vină? şi chiar două mai de dimineaţă cetăţeanul cu pricina se instala frumuşel pe un scaun în biroul şefei de cabinet : — Pot vorbi cu tovarăşul... — Nu e încă ora. Mai aştep­taţi puţintel. Pe la zece, zece şi jumătate cred că veţi fi primit. Aştepta omul cu aceeaşi răb­dare ca şi data trecută. Se a­­propia ura indicată... — Acum se poate?... — Ceva mai tîrziu... e puţin ocupat... are o treabă urgentă de rezolvat... Azi aşa, mîine la fel, cu u­nele excepţii, pînă cînd tovarăşa La­zăr şi-a epuizat­ bagajul de jus­tificări, cauze, motive, argumen­­­­te şi altele. Asta şi datorită in­sistenţelor unor cetăţeni care nu le ascultau pentru prima oară. Toate la timpul lor. Odată, de două ori se mai inttmplă, mai merge să spui oamenilor veniţi de la distanţe nu preia mici să mai aştepte, să vină altădată. Dar pînă cînd ? Şi ca să iasă din încurcătură şefa de cabinet, tovarăşa Lazăr a descoperit un mijloc foarte simplu. A desprins frumuşel programul de pe uşă şi l-a închis în sertar. Nu de alta dar să n-o mai contrazică ni­meni. Vorba ceea ori cu afiş, ori fără afiş, tovarăşii conducă­tori ai comitetului executiv tot la fel primesc cetăţenii. Şi în­­tr-adevăr lucrurile s-­au schim­bat. — Se poate intra la... ? — Acum nu. Veniţi mai tîrziu că are şedinţă... e ocupat... etc Răspunsurile sînt date cu con­vingere fără o clipire din ochi Vezi bine că afişul n-o mai poa­te contrazice pe tovarăşa Lazăr Argumentele şi-au recăpătat va­labilitatea. Zadarnic caută cetă­ţenii sprijinul afişului. Afişul e încuiat în sertar, iar conducătorii comitetului executiv al sfatului popular regional Bacău, sînt în­cuiaţi în birouri. I. BECHERU corespondentul „României libere" în regiunea Bacău Două De la bun început, să mă recomand : sînt registrul de evidenţă, aflat la birou­ pentru primirea şi rezolvarea cererilor şi se­­zisărilor oamenilor muncii de la comitetul executiv al sfatului popular orăşenesc Cra­iova. Vă rog să nu-mi luaţi în nume de rău îndrăzneala de a vă scrie aceste rînduri. Sper c­ă ele îşi vor ajunge scopul. Precum bine ştiţi, sau dacă nu ştiţi, aflaţi acum, tovarăşa Ciucă înregistrează zilnic numeroase cereri, de m-am săturat şi eu de numărul lor. Pentru că sînt multe şi mai ales pentru că nimeni nu prea se intere­sează de ele, socot c-a sosit timpul să vor­besc. Şi pentru aceasta am să vă povestesc cele ce urmează : • Mai zilele trecute, în biroul în care mă afla­ţi,au făcut apariţia doi cetăţeni. Din cît mi-am putut da seama, veniseră şi ei cu nişte cereri. Deodată, am auzit pe unul din ei spunînd : „Ce-ar fi dacă ne-am uita să vedem cum sînt rezolvate cererile, oamenilor muncii primite de la începutul anului pînă în prezent?“. Celălalt aprobă. S-au aşezat pe un scaun şi au început să-mi răsfoiască filele. Pe cele mai multe din ele, au citit multe numere, date şi nume de oameni, dar la multe cereri intrate n-au mai găsit nici un fel de indicaţie din care să reiasă ce s-a mai întîmplat apoi cu ele. Şi după cum bănuiţi şi dvs. pentru mo­ment, ei iau fost puşi la încurcătură. Proba­bil că şi-au adunat puţin gîndurile şi au gă­sit o soluţie ca să-i zic aşa, salvatoare. Mi-au răsfoit din nou filele şi s-au oprit cu dege­tul la cererea nr. 37.606 din 17 mai­ a.c. prin care cetăţeanul Ion Sbora din str. Tudor Vladimirescu nr 82 solicita aprobare pentru demolarea casei sale. « Cei doi cetăţeni au stat puţin de vorbă, s-au sfătuit şi au pornit glonţ spre secţia de gos­podărie comunală şi Industrie locală. Acolo­ ­ — ce-i drept — n-au trecut nici cinci minute şi au găsit nu urna, ci două cereri ale cetă­ţeanului susamintit. Şi tot atît de drept este şi faptul că în fiecare din ele cetăţea­nul cerea altceva, in prima, cea cu nr. 37606 solicita dărîmarea imobilului său, în cea de a doua care este din 1 iunie a.c. şi poartă numărul 38573, cerea avizarea favo­rabilă pentru începerea lucrărilor de repa­raţii a aceluiaşi imobil. Au rămas amîndoi uimiţi. Apoi i-am auzit pe cei doi cetăţeni spunînd că aşa se întîmplă atunci cînd co­mitetul executiv uită să rezolve la timp ce­rerile oamenilor muncii. Că vorba ceea, aşa-i cetăţeanul învăţat, să aştepte şi să în­cerce. Omul nu putea să stea cu casa în pa­ragină. A văzut că nu-i vine nici un răs­puns cu dărîm­atul s-a gîndit să încerce să obţină materiale pentru reparaţii. Poate că s-a îndura comitetul executiv să-i dea vreun răspuns şi-a spus el, atunci cînd a­­ făcut cea de a­ doua cerere. Cei doi cetăţeni s-au aşezat pe cite un scaun şi au î­nceput să citească referatele de pe cererile respective. Citeau şi nu le ve­nea a crede. Primul referat întocmit de re­ferentul tehnic Mihăileanu, aviza Favorabil dărîmarea clădirii din str­. T. Vladimirescu nr 82. Al doilea referat întocmit de data aceasta de conducătorul arhitect V. Sărăţea­­nu, aviza favorabil începerea lucrărilor de reparaţii la imobilul cu pricina. Şi cum din fericire, la lectura referatelor era de faţă şi arhitectul C. Pîrvulescu, au îndrăznit să-l roage să-i lămurească cum se poate ca doi specialişti din cadrul ace­leiaşi secţii de gospodărie comunală şi in­dustrie locală, să meargă pe teren să cer­ceteze şi să ajungă la două concluzii diferite. Om cumsecade, arhitectul C. Pîrvulescu i-a lămurit imediat, adresîndu-li-se : — Să vedeţi, la prima cercetare pe teren a fost referentul tehnic Mihăileanu, dar de fapt el este pichet de drumuri. Mulţumindu-i pentru bunăvoinţă, cetăţenii s-au privit lung, unul pe celălalt, şi au în­ceput de, ca între oameni să discute, uitînd probabil că sînt şi eu acolo. . — Spune, dragă tovarăşe, — zise unul din ei — ce m-aş face dacă imobilul, în care lo­cuiesc ar prezenta pericol de dărîmare ? Şi pentru că eu sînt convins că la cercetarea justeţei cererii mele nu are ce căuta un pi­chet de drumuri, ci mai degrabă inginerul A. Nicolaic, şeful sectorului de construcţii din cadrul secţiei de gospodărie comunală şi industrie locală, cred că trebuie să discutăm toate acesteia cu tov, preşedinte Năzdrăvan, vicepreşedinte Minulescu şi secretar To­­mescu. După cum am aflat mai tîrziu, cei doi ce­tăţeni au­ rămas nemulţumiţi de răspunsuri Fiecare din aceşti trei , tovarăşi le-a răspuns în felul său. Ceva comun au avut totuşi răs­punsurile lor, cel puţin aşa susţin ei, şi anume : atitudinea acestora de înregistratori­­, celor semnalate, de conducători care pre­feră să nu se obosească prea mult cu re­zolvarea cererilor oamenilor muncii. Spuneţi şi dvs. tovarăşi din comitetul executiv al sfatului popular orăşenesc, Cra­iova, dacă am sau n-am eu dreptate, dacă ceea ce faceţi voi se poate numi treabă fă­cută ca lumea ? In încheiere vă cer iertare pentru deranj, dar nu v-aş fi scris dacă nu aş fi fost con­vins că puteţi îndrepta lucrurile. Răm­în deci în aşteptarea răspunsului şi vă doresc mult spor la muncă. Registrul de evidenţă a cererilor şi sezisărilor oamenilor muncii pt. conformitate, P. VASILIU cerem­, două referate... Român­ia liberă Din poşta redacţiei Lucrurile trebuie să meargă mai bine Poşta a adus un maldăr de scrisori. O mînă dibace le împarte pe regiuni. Oradea, Iaşi, Constanţa... toate cele 18 regiuni ale ţării sînt prezente aci. Două plicuri galbene au poposit de pe plaiurile craiovene. Din două raioane diferite : Vînju Mare şi Co­rabia. Raioanele se găsesc în părţi opuse ale regiunii Craiova, dar scrisorile tratează a­­ceeaişi problemă: desfăşurarea­­ lucrărilor de în­grijire a culturilor agricole şi pregătirea pen­tru campania de vară. Des­pre aceste probleme ne scriu corespondenţii voluntari Sandu Bălă­­şoiu şi Corneliu Dumitrescu. Dăm glas scri­sorilor primite... VÎNJU MARE: Aici lucrările de îngrijire a culturilor agricole se desfăşoară foarte încet, faţă de posibilităţile existente. Ţăranii mun­citori din comunele Gogoşu, Balaţi, Devesel, Bur­ila Mare, şi altele nu sînt îndrumaţi de tehnicienii secţiei agricole raionale în vede­rea transformării rariţelor în prăşitori. Ba mai mult, în comuna Gogoşu, de pildă, agen­tul agricol, Ion Vasiliescu, tiu numai­ că n-a făcut nimic pentru transformarea rariţelor în prăşitori, , dar mai popularizează răriţatul chipurile că „sporeşte producţia la hectar“. O mare vină în această direcţie o au comite­tele executive şi nu deosebi tehnicienii agri­coli de la raion. Unii tehnicieni agricoli - cum ar fi Ion Trusca şi Florin Dunaru pun in­teresele lor personale mai presus de princi­piala lor sarcină de a îndruma ţărănimea muncitoare. CORABIA. Cu toate că în comunele Ianca, Obîrşi­a, Vişina Nouă, pregătirile pentru cam­pania de vară sînt pe sfîrşite, există în ra­ion o seamă de lipsuri. In comunele Grajdi­­bodu, Cilieni, Orlea, Brastavăţu şi Rusă­­neştii de Jos, de pildă, pînă nu de mult uti­lajul necesar campaniei de recoltare şi tree­­riş nu era reparat nici pe jumătate. La gos­podăria agricolă de stat din Rusăneştii de Jos din secerătorile-iegători nu s-au reparat pînă în prezent nichina. Asemenea delăsări î­ntîlnim şi la S.M.T. Corabia. Proprietarii de batoze, chiaburii Zamfiri Du­mitru din comuna Orlea, Nicu Teodorescu din Grajdibodu, Marin I. Marinescu şi Ion Delea din Celeiu, Dumitru Stănescu din Rusăneştii de Jos profitînd de lipsa de vigilenţă a orga­nelor locale ale puterii de stat, nici nu s-au apucat de repararea batozelor. CĂTRE SFATUL POPULAR RAIONAL... Cu această adresă vor pleca spre conducă­torii raioanelor Vînju Mare şi Corabia sezi­­sările celor doi corespondenți voluntari. Poa­te că­ astfel comitetul executiv al sfatului popu­lar al raionului Vînju Mare şi îndeosebi tov, Ioan Filimon, şeful secţiei agricole vor în­ţelege că grăbirea lucrărilor de îngrijire a culturilor agricole este sarcina lor de sea­mă. Poate că astfel comitetul executiv al sfa­tului popular al raionului Corabia (preşedinte Gheorghe Cristea) şi secţia agricolă (şef de secţie Nicolae Chirea) vor îndruma şi con­trola mai temeinic comunele şi unităţile agri­cole socialiste din raion. Noi construcţii obşteşti in cinstea zi­lei de 23 August PITEŞTI (de la corespondentul nostru). — In cadrul adunărilor populare care au dez­bătut problema autoimpunerii, ţăranii munci­­tori s-­au angajat să întîmpine ziua de 23 August­ cu noi şi importante realizări. In raionul Găeşti de exemplu, vor fi ter­minate pînă la 23 August un număr de cinci localuri de şcoli elementare, în comunele Produleşti, Mogoşani, Crîngurile, Scheiu şi Răscăeţi. Tot pînă la acea dată vor fi date în fo­losinţă noile localuri de cămine culturale în comunele Pătroai®, Ioneşti, Hulubeşti,­ Morteni Ulieşti, Slobozia, Ştefan cel M­are, Ludeşti, Vi­şina şi Gura Foii. Prin autoimpunere, muncă voluntară şi re­­surse locale, vor fi construite în comunele Valea Mare, Hulubeşti, Ludeşti din raionul Găeşti 10 poduri de lemn de lungimi diferite. La 40 de ani de la moartea lui Emil Gîrleanu La 2 iulie 1914, sa stins din viaţă în vîrstă de 36 ani Emil Gîrleanu, scriitorul ce ne-a mîn­­gîiat copilăria cu delicatele lui schiţe „Din lumea celor care nu cuvîntă“. A păşit în literatură alături de Sadoveanu şi I. A. Bassianabescu, cu care se înrudeşte atît prin atitudinea faţă de oropsiţii­­ vieţii, cît şi prin înclinaţiile artistice. Dar, descen­­­dent al unei familii boereşti, cu tradiţie mi­litară, el însuşi destinat carierei armelor, tînă­­rul şi firavul Emil a trăit intr-un mediu neprielnic pe care l-a dezaprobat şi abando­nat pînă la urmă. Apropierea lui de „Sămă­­nătorul" lui N. Iorga, l-a împiedicat adesea pe scriitor să dea glas sentimentelor înalte pe care le nutrea pen­tru poporul clo­dit. Vi­ciat de concepţia pa­triarhală, Gîrleanu scrie în acei ani de început despre viaţa apusă a boierilor moldoveni, în­­c­ercînd să descopere, potrivit canonului să­mănătorist, virtuţile de altădată. Acest senti­ment de regret pentru a inchipuita viaţă idilică, este însă repede în­vins de cruda realitate ce i se impune scrii­torului. Dramele din lumea satului înapoiat, ţinut de clasele exploatatoa­­re în cel m­ai negru obscurantism, l-au soli­citat cu deosebire „ pe Emil Gîrleanu. Fără să facă o precisă dis­tincţie socială, scriitorul observă că bătrînul răzeş Toader Odobac („Nucul lui Odobac“), păstrător al tradiţiilor sănătoase ale poporu­lui, cade răpus de Ruja, soţia unui nepot al său, femeie haină şi acaparatoare. De fapt ciocnirea­­ nu se reduce la un simplu conflict familiar, ci semnifică înfrun­tarea dintre ţărănimea patriarhală, credin­cioasă unei morale străvechi şi elementele capitaliste de la sate, avide după cîştig şi înavuţire. In alte nuvele ca „înecatul“, „Bolnavii“, Emil Gîrleanu surprinde tragismul vieţii oa­menilor simpli, năpăstuiţi de urgiile regi­mului de oprimare, critica scriitorului vizînd mai ales odioasele instituţii burgheze. Aşa este de pildă armata, care seamănă nume­roase victime în rîndurile tinerilor îngroziţi de tirania vieţii cazone („Ochiul lui Turcu­­leţ“, „Fugitul“). Compasiunea scriitorului pentru cei loviţi de nedreptate, pentru cei fără putinţă de îm­potrivire, apare însă cu evidenţă în volumul „Din lumea celor care nu cuvîntă", care ne oferă timbrul specific al contribuţiei lui Gîr­leanu la dezvoltarea literaturii noastre. Fime observator al naturii, scriitorul reuşeşte să surprindă momente emoţionante din viaţa fiinţelor gingaşe, a gîzelor, păsărilor şi ani­malelor. Descrierile diferitelor acţiuni pe care le întreprind aceşti „eroi" ai lui Gîrleanu ne descoperă o viaţă palpitantă, plină de efor­turile şi dramele unei autentice societăţi omeneşti. Scriitorul îşi urmăreşte eroii d­in st­­tuaţiile cele mai semnificative care dezvă­luie mai totdeauna o trăsătură generală umană. Astfel, sîntem încîntaţi de umor, cu care e povestită anevoioasa ascensiune a gîndăcelului pe lujerul unei flori, („Studăce­­lul'” şi ne impresionează pină­­3 lacrimi eroismul matern al căprioarei ce se aruncă înaintea lupului, spre a-şi salva puiul de la moarte („Căprioara"). Un sentiment de duioşie, de compasiune pentru cei oropsiţi, se desprinde aproape din fiecare schiţă. Dar nu mai puţin este prezentă dragostea de viaţă a scriitorului, care zugrăvind un ase­­menea sector al reali­tăţii, găseşte în perma­nent prilejul de a-şi exprima concepţia sa optimistă. Volumul de schiţe ,.Din lumea celor care nu cuvîntă" este al unui scriitor realist de o deosebită sensibi­litate şi de o remarca­bilă artă. Acelaşi cald umanism se exprimă In povestirile închinat războiului pentru in­dependenţă din volu­mul „IS77, schiţe di­n război". Pe cîmpul Plev­nei, Gîrleanu a văzut şi pe vitejii înfrăţiţi în lupte, cu­ceritori ai redutelor, ruşi şi romîni, dar s-a apropiat şi de sufletul oamenilor, că­ le-a cunoscut şi înţeles suferinţele, iată un dialog între bran­cardierii romîni din schiţa „Răniţii", ce se opresc privind spre un ostaş turc rănit, frag­ment ce ni se pare grăitor tn această pri­vinţă : — „Pe ista îl luăm don­ capnar ? Căprarul stătu puţin pe gînduri, pe urmă vorbi ■ hotărît : — Cum să nu-l luăm ? Se chiamă că-i om, că-i rănit ? Să-l luăm !“ Este înfăţişat aici chipul omului din popor, omenia lui. Impiedicat în activitatea sa de ideologia sămănătoristă, care-i adumbreşte mai cu seamă primele scrieri, Emil Gîrleanu a iz­butit, în pofida unei asemenea influenţe,­ să creeze o operă realistă, durabilă, prin acea chemare la viaţă ce pulsează în fiece strop de rouă şi în fiece fir de iarbă, descris de pa­n­a sa. La 40 de ani de­­ moartea lui Emil Gîr­leanu, poporul nostru azi liber, ale cărui su­ferinţe l-au îndurerat pe scriitor, îi acordă preţuirea pe care o merită, citindu-i cu şi mai multă dragoste schiţele „Din lumea celor care nu cuvîntă“. AL. SANDULESCU ­ Tămăduitori de tablouri O pînză pe care penelul Inspirat al artis­tului a plămădit cu măestr­ie un crîmpei de viaţă emoţionează şi umple de admiraţie. Dar dacă imaginea de pe pînză s-a născut în urmă cu decenii şi veacuri, ea dăruieşte şi un alt simţămînt : respectul adine, pios chi­ar, pentru artistul a cărui creaţie s-a înăl­ţat peste revărsarea anilor, ca un mesaj trimis nouă din vremurile trecute. Alte opere de artă — Simfonia eroica, Co­media umană sau Hamlet — au fost multi­plicate, larg răspindite în sute de mii şi mi­lioane de exemplare şi trăiesc aevea prim valoarea lor monumentală. Pe cîtă vreme un tablou înfruntă singur nu numai trecerea vremii, dar şi inamicii proprii lui : umezeala, lovirile şi luminile nepotrivite. Vizitînd mu­zeele, mulţi oameni nu ştiu dealtfel că pînză­ pe care o au în faţă a trăit clipe de primej­die, că bătălia ei cu deceniile a fost pe viaţă şi pe moarte, că a fost tămăduită de mntimi meştere. Tămăduitorii acestor opere de artă sînt pictorii restauratori — ca acei ce lu­crează în­ colectivul Atelierului, de restaurare a picturilor care funcţionează la Muzeul de Stat al R.P.R. In urmă cu cîteva luni o comisie de experţi a descoperit într-o magazie a unui muzeu din ţară un tablou valoros de Cornelis Bega, pic­tor olandez din secolul XVI, intitulat „Interior de bucătărie“. Ta­bloul era de mare va­loare. Îmbinarea armo­­nioasă­­a culorilor, jocul de lumini şi umbre, întreaga compoziţie a lucrării dovedeau înal­tul meşteşug­­al artistu­lui olandez. Din păcate, însă, tabloul se găsea într-o sta­re deplorabilă. Oameni nepricepuţi l-au lăsat pradă umezelii şi l-au lovit în transporturi neatente. Culorile îi erau închise şi se des­compuneau, vernilul se îngălbenise, pînză, acoperită pe alocuri de murdărie, era putre­dă şi începuse să se rupă. In starea aceasta gravă, în­ care pierduse strălucirea iniţială, tabloul a fost trimis pen­tru tămăduire la atelierul de restaurare. Aici, el a fost luat în primire de mîini îndemîna­­tice şi grijulii. Pictorii restauratori l-au e­­xaminat cu luare aminte. Pentru a-i stabili un diagnostic exact l-au cercetat şi într-o ca­meră obscură, la lumina lămpii de cuarţ, denunţătoare a eventualelor încercări de re­­pietrare. A urmat un şir de operaţii com­­plicate pentru­ transpunerea picturii pe o pîn­ză nouă. In săptămîni de trudă migăloasă s-au îndepărtat murdăria şi vechile repictări care au acoperit o parte din pictură şi s-a regenerat vernilul. Astăzi­ tabloul e vin­decat şi întinerit, fără să-şi fi­ pierdut din autenticitatea sa, şi în curînd, la o expo­ziţie care se va deschide în Capitala patriei noastre, vizitatorii îl vor putea admira. Atelierul de restaurare e tiner m­ere doi ani, o fărîmă abia din s vîrştia majorităţii ta­blourilor pe care le-a întinerit. El a umplut un mare gol în pictura noastră, în pictura care a dat talente de seama­ lui Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Theodor Aman, Octav Băncilă. Restaurarea tablourilor, e drept, există de multă vreme, dar restauratori adevăraţi au fost foarte puţini. Lucrînd la tablourile pe care vremea şi-a înscris pecetea ei distrugă­toare, unii restauratori, puţin scrupuloşi, şi-au îngăduit -o să­ le picteze, să „îmbogă­ţească“ originalul şi să profaneze spiritul în care au creat marii artişti. Pe cunoscuta pînză „La Smirdan“ a lui Nicolae Grigorescu, care a suferit cu ani în urmă din cauza di­feritelor mutări, un restaurator şi-­a îngăduit chiar să repicteze cerul întreg 11 Activitatea atelierului de restaurare este strîns legată de vasta şi bogata experienţă a artei plastice sovietice. Aici lucrează un consilier sovietic, pictorul Alexei Alexeevici Feodorov, artist experimentat care împărtă­şeşte tinerilor pictori restauratori, absolvenţi ■a­ Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu", secretul tehnicii subtile a restaurării. Tinerii restauratori care lucrează în cadrul colecti­­vului sînt pictorii­ Pravena Anastasiei, Cons­tanţa Crişan, Octav Coroiu, Lucreţi® Szász şi Gheorghe Zidaru. Muzeele noastre s-au îmbogăţit cu zeci de picturi pe care le-­a îmbătrînit vremea şi pe care restauratorii le-au tămăduit şi înti­nerit. „Carul cu boi“ de Grigorescu, „Peisaj marin“ de un anonmn olandez din secolul XV. „Cei patru evangheliști" de Correggio, „Portret de femeie“ de Lecca sînt numai cîteva din operele smulse vicisitudini­lor vremii. Recent, în atelier a fost adus un tablou al unui picior Italian neidentificat încă. Motivul laic și maniera lucrării indică școala ita­liană a secolelor XV—­XVI. Starea deplora­bilă în care la fost găsit — cu porţiuni de pic­tură căzute pînă la lemn — au cerut eforturi deosebite colectivului. Din păcate, unele frag­mente ale tabloului — figurile unor persona­je — erau șterse. Pentru a nu se impieta spiritul lucrării, aceste fragmente sînt retu­şate în tonuri neutre care nu stînjenesc cer­­cetarea picturii şi arată totodată că nu apar­ţin originalului. Nu peste multă vreme şi a­­ceastă operă va fi ex­pusă în Secţia Apuse®, nă a Muzeului de Artă al R. P. R. Tămăduitori de ta­blouri..". In zilele noas­tre, cînd arta şi pictura se află- tn plin avînt, munca celor care tă­­măduiesc şi întineresc tablourile, este preţuită, pentru că datorită lor pot fi păstrate şi trans­mise generaţiilor urmă­toare opere ale marilor maeştri din trecut, scumpe privirilor şi id­e­niilor noastre, tr. VALUREANU „Portretul lui Aricescu" de Gh. Tattarescu, înainte și după restaurare foi I Iulie 13S4 - Mr. SOLO S-am deschis noi teatre de Ţara ARAD (de­­ corespondentul nostru). — De curînd peste 2.000 spectatori din oraşul Arad au participat la primul spectacol dat pe scena noului teatru de vară. Cu această ocazie ei au ascultat un concert de estradă dat de orches­tra şi corul Filarmonicii de Stat din Arad şi cîteva piese muzicale interpretate de soliştii Lya Hubic şi Constantin Ursulescu, de la O­­pera de Stat din Cluj. Teatrul de vară din Arad are 2500 locuri şi a fost construit prin grija comitetului execu­tiv al sfatului popular orăşenesc, folosindu-se resurse locale. HOREZU (de la corespondentul nostru). — In comuna Horezu —■ reşedinţa raionului cu acelaşi nume — s-a inaugurat de curind un teatru de vară, realizat prin munca volun­tară a cetăţenilor şi prin folosirea resurselor locale. Exemplul deputatului Ilie Pavleacu, al can­tonierului Gheorghe Diaconu, al ţăranilor muncitori Constantin Ionescu­ şi Gheorghe Us­­catu, care au muncit cu multă rîvna pentru terminarea construcţiei, a fost urmat de mulţi cetăţeni ai comunei. Teatrul de vară din Horezu are o capacitate de 1500 locuri.

Next