Romînia Liberă, decembrie 1954 (Anul 12, nr. 3160-3186)

1954-12-01 / nr. 3160

Pag. 2-a CMe’mm mimim „De cîteva zile s-a lăsat frigul. Ca să mă apăr mai bine împotriva lui, îmi tre­buia uri pulover gros, cu minecă lungă. Ob­servasem unul fru­­mos colorat în vitrina magazinului „Uni­versal“ și doream să-l cumpăr — ne scrie cititoarea Ioana Stoica din Oradea. Am intrat deci in ma­gazin unde am fost întîmpinată de o vîn­­zătoare foarte amabilă care s-a oferit să mă șerpească. Puloverul care-mi plăcuse însă avea nasturi lipsă. „Sînt slab cu­suți, de aceea cad la prima probă", îmi explică vînzătoarea și-mi oferi un al doilea.. Și acesta era frumos, fără îndo­ială, dar ce păcat că tocmai lingă gule" avea cîteva pete de ulei. .probabil că maşina ne-a fost curăţată cum trebuie", se grăbi,să mă lămurească vînzătoarea, dar mai avem şi altele. Al treilea pulover În­cercai insă avea defecte­ de ţesătură, aşa că am renunţat şi la el. Curiozitatea m-a împins să cercetez care anume fabrică lucrează atît de ne­îngrijit şi citind eticheta am­ aflat că este fabrica orădeană „Irina Sencovici". Pină la urmă am cumpărat un pulover fără defecte, dără literat de altă fabrică şi m-am întors acasă mulţumită. Totuşi îmi pun mereu­ întrebarea, de ce nu se strădueşte colectivul fab­ricii de tricotaje „Irina Sen­­comei" să dea produse de bună calitate? 3 MUSC M«l FAti HI MIC ieeiVMUiWt Ce thai bind de ju­mătate an...pe valea Buzăului, in raionul Cîslău, s-at­ deterio­rat­­ cîteva poduri. Din cauza imposibi Umili mmm tor, “ circulaţia este in■.. trem­ptă, călătorul fi­­in­d nevoit să oco­lească drum lung pină la destinaţie •— ne scrie un cititor al ziarului nostru. In urma reclamaţiilor făcute, sfatul popular raional Cislău s-a hotărit să re­zolve această problemă, construind două poduri noi peste apa Buzăului. In acest scop, s-au adus maşini şi materiale şi s-au început lucrurile. De la un timp Însă, nu se ştie de ce, lucrările s-au oprit, ma­şinil­e au fost retrase, materialele se iro­sesc, iar şoseaua a rămas răscolită. De poduri, sfătul popular raional nu mai po­meneşte nimic Oficiul Gaze Com­­presoare Băicoi a trimis acum cîtva timp un motocom­presor la uzin­a din More­ni, pentru a i se face fin­ere reparaţii. In cursul lunii octom­­brie uzina din Mo­­reni a anunţat că motocompresorul este reparat şi că urmează a fi ridicat. Corespondentul voluntar, Gh. Macov­­schi care ne-a scris "despre acest lucru ne corhunică că motocompresorul nici pină în­­ziuă de astăzi nu a fost înapoiat la Băicoi, cu toate că este absolut nece­sar producţiei. Aceasta se dator­eşte Ofi­ciului Central Auto (O.C.A.)-Ploeşti care deşi a fost anunţat din timp nu a luat măsuri pentru transportarea motocompre­sorului la Băițoi. -(A ^ ~ 1 D ) Apariţia în Editura de Stat pentru litera­tură­ politică a voluriului,­­XIV din operele lui­ Leton constituie un­­eveniment deosebit de îmbucurător pentru oamenii de cultură din ţara noastă. Acest­ Volum cuprinde , in­tr-o traducere nouă, îmbunătăţită, cea mai importantă operă filosofică a lui Lenin „Ma­terialism şi empliiorhiticism“. In anul 194­ s, genială operă a lui Lenin a fost tipărită pen­tru prima oară în româneşte. Din această primă ediţie de cîţiva ani nu se mai găseşte nici un exemplar în librării. Opera lui Lenin care a început să devină carte de căpătîi a intelectualităţii înaintate din Romînia lumi­nează activitatea ştiinţifică din ţara noastră şi îi dă o orientare materialist-dialectică. Opera­­ lui Lenin „Materialism Şi empirio­­criticism" înarmează lupta împotriva idea­lismului şi metafizicii, împotrivă filosofiei reacţionare de toate soiurile. Ea este o pildă vie de spirit partinic în filo­sofie şi totodată un exemplu clasic de dezvoltare creatoare a marxismului pe baza generalizării datelor celor rm­ai noi ale ştiinţei şi ale practicii sociale. V­orumul al patrusprezecelea al Operelor lui Lenin cuprinde — pe lingă lucrarea „Materialism şi empiriocriticism“ — şi te­zele „Zece întrebări puse referentului“ scrise de Lenin în primăvara anului 1908. Aceste teze au fost pregătite de Lenin — aşa cum se­­arată în nota redacţiei — pentru delegatul centrului bolşevic şi al redacţiei ziarului „Proletarii“ I. F. Dubrovinski (Inokenţii), care trebuia să le expuie la Geneva, pe marginea referatului filosofic, prezentat de A. A Bogdanov. „Zece întrebări puse refe­rentului“ au servit drept bază pentru deli­mitarea publică a bolşevicilor de concepţiile filosofice ale machistului Bogdanov şi ale adepţilor acestuia. Ca toate celelalte opere ale clasicilor mar­­xism-teninismului şi opera lui Lenin „A mate­­rialism şi empiriocriticism“ răspunde unor necesităţi obiective izvorâte din condiţii is­toric concrete. In prefeţele la ediţia întîi şi a doua a cărţii sale, Lenin a arătat, că această lu­crare îşi pune ca sarcină directă demascarea pleiadei de ideologi, care, camuflîndu-se sub­ ­ Redlinger steagul marxismului, porniseră în anii reacţi­­unii stolî­piniste o campanie înverşunată îm­potriva marxismului. Lente se referea la acei intelectuali social-democraţi, ca Bazarov, Bogdanov, Lanacearski, Berman, Helfand, Iuşkevici şi alţii care, sub pretextul „îmbună­tăţirii“ marxismului, atacau filosofia mar­xistă. Aceştia încercau să inducă la eroare militanţii de rîmd ai partidului propagînd fi­­losofia empiriocritică machistă. Opera lui Lenin a înfăptuit neasemuit mai mult decît zdrobirea revizioniştilor din acea vreme — propusă în prefaţa lucrării. „Ma­terialism şi empiriocriticism“ este o armă de luptă împotriva curentelor idealiste de tot soiul şi în zilele noastre. Ea constituie în fapt elaborarea bazelor teoretice ale partidu­lui de tip nou. Primele trei capitole ale cărţii lui Lenin sunt îndreptate împotriva filosofiei reacţio­nare şi făţarnice a empiriocriticismului, în special cu privire la teoria cunoaşterii. Lenin a dovedit că Mach, Avenarius şi empiriocri­­ticii ruşi repetau doar argumentele berkelierie, ascunzîndu-se după o terminologie pseudo­­ştiinţifică. Ducînd lupta împotriva idealismului ma­chist, Lenin a dezvoltat teza marxistă des­pre unitatea materială a lumii şi a elaborat definiţia leninistă a materiei. „Materia e ca­tegoria filosofică care desemnează realitatea obiectivă, dată omului prin­ senzaţiile lui, copiată, fotografiată, oglindită de senzaţiile noastre şi existentă independent de ele“. A­­ceastă definiţie porneşte de la teza primor­dialităţii materiei şi a faptului că mişcarea este modul de existenţă a materiei, că miş­carea materiei se desfăşoară în spaţiu şi timp. Supunînd pe machişti unei critici nimici­toare, Lenin a dezvoltat tezele fundamentale ale teoriei materialist-dialectice a cunoaşterii ca oglindire a lumii materiale obiective, te­zele despre adevărul obiectiv, absolut şi relativ, despre rolul practicii în cunoaştere. Lenin a formulat trei concluzii principale din teoria marxist-lenini­stă a cunoaşterii: 1) realitatea materială există în mod obiec­tiv, independent de conştiinţa noastră ; 2) nu există o barieră de netrecut între feno­men şi „lucrul în sine“; deosebirea este între ceea ce-i cunoscut şi ceea ce încă nu e cunoscut; 3) teoria cunoaşterii stabi­leşte pe ce cale necunoaşterea devine cu­noaştere, iar cunoaşterea parţială şi aproximativă, cunoaştere mai deplină şi mai exactă. În opoziţie cu idealismul, materialismul dialectic susţine că cunoştinţele noastre des­pre lumea înconjurătoare au valoare de adevăr obiectiv; că nu există o graniţă de netrecut între adevărul relativ şi cel abso­lut. Procesul cunoaşterii omeneşti este fără sfîrşit, după cum fără sfîrşit este materia în­ veşnică dezvoltare. De aceea omul nu poate oglindi realitatea obiectivă dintr-o­­dată, în întregime, absolut. In acest sens cunoştinţele noastre despre lumea exteri­oară sunt istoriceşte determinate şi ca atare relative Dar, fiecare adevăr relativ este o părticică,­o treaptă spre adevărul ab­solut. Lenin a dat în cartea sa o profundă ana­liză a rolului practicii social-istorice, ca bază a întregului proces al cunoaşterii . El a combă­tut pe machiştii care rupeau practica de teorie şi reduceau practica la experienţa înţeleasă în sens idealist, ca totalitate a senzaţiilor subiective. Cea mai bună desminţire a tu­turor afirmaţiilor idealiste despre imposibi­litatea cunoaşterii lumii, este practica, ex­perienţa. „Punctul de vedere al vieţii, al practicii, trebuie să fie punctul de vedere prim şi fundamental al teoriei cunoaşterii“ — arăta Lenin. VS Cartea lui Lenin constituie un exemplu de felul­­cum trebuie să apreciem concepţiile filosofice burgheze. Misiunea idealismului contemporan este să servească burghezia im­perialistă cu idei reacţionare, să satisfacă in­teresele duşmanilor păcii şi democraţiei. Pentru a aprecia just orice şcoală filosofică, pentru a lămuri esenţa ei, trebuie de aceea ■să lămurim locul pe care-l ocupă aceasta în lupta dintre materialism şi idealism, dintre tendinţele progresiste şi cele reacţionare, ca ■reflectare a luptei de clasă. Astăzi neotomismul, pragmatismul,­­per­sonalismul, semantismul şi celelalte şcoli filosofice reacţionare vor să apară ca ten­dinţe filosofice distincte, opuse între ele. De fapt lupta nu se duce între nenumăratele şcoli filosofice idealiste, ci între cele două tabere din filosofie. In lupta împotriva ta­berei materialiste toate şcolile filosofice bur­gheze reprezintă un singur front — frontul reacţiunii şi obscurantismului. Trăsătura spe­cifică, cea mai caracteristică e filosofiei bur­gheze contemporane, este iraţionalismul. Ur­mărind să submineze încrederea în gîndirea ştiinţifică, să îi substituie aşa zise , procedee de cunoaştere „nemijlocită", procedee a logi­­cei neştiinţifice, mistice, ca instinctul, voinţa, intuiţia — apare limpede că iraţionalismul nu e altceva decît fideismul contemporan. Sprijinul cel mai frecvent în „fundamentarea" luptei împotriva valorii cui­oaşterii raţionale este agnosticismul. Astfel B. Russel, pentru a abate pe oameni de la ştiinţă, spre misti­cism, susţine că „Ştiinţa vorbeşte despre ceea ce noi putem cunoaşte, dar ceea ce noi putem cunoaşte este foarte puţin“. Lozinca agnosti­cilor de astăzi este „Nu cunoaştem şi nici nu dorim să cunoaştem ! Clar reiese aceasta din cele spuse de Herbert Dingi, profesor al universităţii londoneze: „Dacă lumea obiec­tivă ar exista — ea ar fi incognoscibilă, iar în cazul că este cognoscibilă — ştiinţa n-are nevoie de această cunoaştere“. În lucrările lor, clasicii marxismului au dat lovituri nimicitoare agnosticismului. Toată istoria ştiinţei, întreaga practică so­­cial-istorică a omenirii desminte agnosti­cismul. ★ In cel de al şaselea capitol al cărţii sale, Lenin a supus unei critici nimicitoare idea­lismul subiectiv al machiştilor în problemele staiale, a dezvoltat mai departe şi a îmbogă­ţit­ cu noi teze materialismul istoric. Lenin a arătat că ideile sociologice ale machişti­lor n-au nimic com­ult cu marxismull. Ma­­chiştii ruşi Bogdanov, Suvorov, Bazarov şi alţii au urmărit să denatureze materialis­mul istoric, să „unească“ marxismul cu machismul. Falsificînd materialismul istoric, Bogdanov a încercat să transfere legile bio­logice în domeniul fenomenelor sociale. El reducea viaţa socială la activitatea psihică şi ăstfel a ajuns la identificarea idealistă a existenţei sociale cu conştiinţa socială. Le­nin a supus unei critici nimicitoare şi pe machistul Suvorov, care a considerat lupta de clasă în general, cît şi lupta revoluţio­nară a proletariatului ca fenomene negative, antisociale. In lupta împotriva sociologiei imperialiste contemporane, critica leninistă a sociologilor machişti îşi păstrează pe de­plin actualitatea. In paragraful intitulat „Partidele în fi­­losofîe şi acefalii filosofiei“, Lenin a ela­borat şi dezvoltat principiul marxist al par­tinităţii în filosofie. Lenin sublinia că ge­nialitatea lui Marx şi Engels a constat toc­mai în materialismul lor consecvent, în fap­tul că au combătut de pe poziţiile materia­lismului eclectismul, dualismul, scepticismul, şi toate nuanţele „drumului de mijloc“ în filosofie, că au demascat faptul că aceste curente fac parte din tabăra idealismului. Lenin a demascat cu tărie „partidul de mijloc“ şi a arătat că materialismul stă la antipodul „neapartenenţei la vreun partid“. Lenin a arătat că aşa zisul „obiectivism“ este o armă în mâna burgheziei, cu ajutorul căreia burghezia maschează caracterul de partid al filosofiei sale. Nu te poţi aştepta, arăta Lenin, la o ştiinţă nepărtinitoare din partea profesorilor salariaţi ai burgheziei. Marea forţă a filosofiei marxist-leniniste constă, printre altele, tocmai în făptul că ea afirmă făţiş caracterul său de clasă, de par­tid. Aceasta contribuie în mare măsură la faptul ca teoria marxist-leninistă să surprin­­dă masele, să se transforme îrntr-o uriaşă forţă materială. ★ Cartea lui Lenin are o însemnătate deose­bit de mare pentru dezvoltarea ştiinţelor naturii. La sfîrşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului al 20-lea ştiinţele naturii au trecut printr-o perioadă de revoluţie. Au fost făcute descoperiri deosebit de mari în dome­niul fizicii: razele röntgen, radioactivitatea, structura atomului etc. Cercetările au arătat că masa electronului nu rămîne neschimbată, ci se schimbă în raport cu viteza mişcării sale. Acest fapt a permis oamenilor de ştiinţă să fundamenteze teoria electromagnetică a structurii materiei. Descoperirea radioactivi­tăţii a arătat că atomii se pot transforma unul într-altul Marile­ descoperiri ştiinţifice, dintre care am amintit doar unele, dovedesc uriaşele succese obţinute în cunoaşterea naturii. Aceste succese au dus la negarea vechilor concepţii metafizice, la confirmarea justeţei concepţiei materialist dialectice asu­pra lumii. Dar marea majoritate a oamenilor de ştiinţă din acea vreme, datorită condiţiilor sociale din orînduirea burgheză, n-au putut depăşi materialismul metafizic Şi astfel nu şi-au putut explica noile descoperiri. De a­­ceste greutăţi s-au folosit filosofii idealişti, mai ales machiştii. Pe idealiştii care susţi­­neau că materialismul s-a năruit odată cu năruirea vechilor concepţii metafizice asupra structurii materiei, Lenin i-a denumit idealiști „fizici“ Demascînd idealismul fizic, Lenin a arătat că materialismul nu e legat în mod exclusiv de nici un tablou fizic al lumii. Materialisatul dialectic socotește că lurtica este Infinit de complexă, că orice tablou fizic al lumii nu e decît o etapă tre­cătoare în cunoaşterea de către om a mate­riei la nesfîrşită mişcare. Se poate spune cu siguranţă că orice nouă­ descoperire în ştiin­ţele naturii, interpretată în mod just, va fi o confirmare directă a principiilor materia­lismului dialectic. Materialismul dialectic consideră descoperirile ştiinţifice, ca trepte în dezvoltarea fără sfârşit a cunoaşterii ome­neşti. Ştiinţele, contemporane ale naturii merg mereu înainte pe drumul indicat de Lenin. Descoperind rădăcinile sociale şi gnoseolo­gice ale „crizei“ fizicii, Lenin a fundamentat ştiinţific victoria desăvârşită a materialismu­lui în fizică, necesitatea trecerii oamenilor de ştiinţă pe poziţiile materialismului dialec­tic. * Opera lui Lenin „Materialism şi empirio­­orhticism“ are o uriaşă însemnătate pentru partidul clasei muncitoare, pentru că este unul din principalele izvoare ale unităţii sale ideologice. Ea ne arată cît de necesară este lupta pentru puritatea teoriei marxiste şi ne învaţă cu cîtă intransigenţă trebuie dusă această luptă. Prin măreţele sale idei această operă luminează drumul partidului nostru în construirea socialismului. O semnificaţie deosebită are faptul că acest volum al operelor nepieritoare ale lui Lenin se publică în această perioadă premer­gătoare felul de al doilea Congres al parti­dului. Proiectul Statutului modificat al par­tidului Mujicitoresc Român sublinniază că în întreaga sa activitate Partidul se călăuzeşte după învăţătura atotbiruitoare a lui Marx- Engels-Lenin-Stalin şi după experienţa is­torică a Partidului Comunist al Uniunii So­vietice, in însuşirea tezaurului de idei ale marxism-leninismului studierea acestei lu­crări are o însemnătate deosebită, ea grăbind procesul de însuşire tot mai temeinică a nemuritoarelor învăţături ale lui Marx, En­gels, Lenin şi Stalin. RECENZIE V. I. LENIN: „Opere" (ed­. XIV) ★ CRAIOVA (de la corespon­dentul nostru), s-a int­rat. in sala pavoazată, bine futtu­­nată şi încălzită a sediului gospodăriei agricole colec­tive din Băileşti, in băncile pregătite din timp au luat loc colectiviştii care participă la cursurile agrozootehnice. Unii dintre ei au mai lu­at parte şi anul trecut la cursuri, alţii vin pentru prima oară. Preşedintele îm­parte fiecăruia cite un creion şi cite un păet. La prima lec­ţie iau parte cei 20 de co­lectivişti înscrişi la grupa a­­grotehnică, împreună cu cei 15 de la grupa zooteh­nică. După ce tov. Constantin Badea, şeful secţiei agricole a sfatului popular raional, le vorbeşte colectiviştilor des­pre importanţă cursurilor a­­grotehnice de troasă, despre felul în care ele vor funcţio­na, începe prima lecţie din program. Despre „Statutul model, legea de bază a gos­podăriei agricole colective“ le-a vorbit colectiviştilor tov. Ion Şerbanu, îndrumătorul or­ganizatoric al gospodăriilor agricole colective din raionul Băileşti. Unele probleme nu le sunt Prima lecţie cunoscute tuturor colectiviş­tilor, altele, deşi cunoscute, au fost privite de ei ,cu uşu­rinţă. De aceea multe au avut de învăţat colectiviştii din lecţia despre statutul rhodel Exemplele concrete date din gospodăria Idr, precum şi­­din alte gospodării din raion, i-au făcut să-şi dea seama şi mai bine despre importanţa respectării­­statutului, legea de bază a gospodăriei agri­cole colective. Folosind tractoarele şi ma­şinile agricole ale S.M.T.-u­­luii, aplicînd metodele agro­zootehnice înaintate, aşa cum prevede statutul, anul trecut colectiviştii din Băl­ceşti au obţinut la bumbac o producţie de 1.300 kg. la ha şi­­3.500 kg. orz la ha., iar anul acesta 2.500 kg. mazăre la ha. (de 3 ori cît prevedea planul). Succese însemnate cu obţinut şi în ceea ce priveşte dezvoltarea multilaterală a gospodăriei colective. In pre­zent, gospodăria are o fermă de 1.000 de păsări, peste 300 de oi, 17 vaci cu lapte, 22 scroafe, 93 stupi, 39 iepuri d­e casă pentru reproducţie. Din lecţie, colectiviştii au învăţat că uneori pre­vederile statutului sunt în­călcate, aşa cum se întâmplă şi în gospodăria lor unde unii din membri nu respectă statutul. Aceasta desigur, în dauna întregului colectiv. Nu toţi colectiviştii sunt pătrunşi încă de grija ce trebuie s-o aibă faţă de bunul obştesc. Din cauza neprezentării uno­ra dintre colectivişti la muncă în perioadele de vîrf, adeseori tiu s-a respectat principiul de organizare a muncii pe bri­găzi şi echipe. Şi conducerea gospodăriei agricole colective are vina de a nu fi convo­cat cu regularitate adunarea generală, aşa cum prevede statutul, spre a se lua hotărîri intr-o serie de probleme pri­­vind bunul mers al gospo­dăriei.... şi de existenţa altor asemenea greşeli, ca şi de căile pentru îndreptarea lor şi-au putut da seama mai bine bbe­fectiviştii chiar după prima lecţie. Pe nesimţite au trecut două ore. Lecţia s-a sfîrşit, dar niciunul n-a pledat acasă. Discuţiile sînt încă un toi­ Im­­preună cu conducerea gospo­dăriei, cu inginerii de la ra­ion şi profesorii de La şcoala medie de agricultură, colecti­viştii pun acum la cale în­ființarea linei case laborator. Român­ia liberă Pentru însuşirea cunoştinţelor agro-zootehnice Mai multă atenţie învăţămîntului agricol A venit iarna. Acum, la ţară va începe, ca şi im anii trecuţi învăţâmfetul agricol de masă. Pe alocarea, cei care vor studia şi cei care vor organiza studiul au început să se pregătească pentru munca ce-i aş­teaptă. Sunt comune unde s-au făcut în­scrieri pentru cursurile agro-zootehnice, unde s-au stabilit localurile cele mai potri­vite, etc. O seamă de comitete executive raionale au trimis la comune, în gospodă­riile colective şi de stat, în întovărăşiri şi S.M.T.-uri, activişti care să se informeze şi să ia parte la­ selecţionarea viitorilor cursanţi, au expediat la sate broşuri şi cărţi care vor servi ca material bibliografic. Măsuri cu caracter asemănător trebuiau luate şi in raionul Roman. Dar nu s-a în­­tîr­plat aşa. Cel care străbate în aceste zile satele raportului Roman, cel care ia cu­noştinţă de activitatea unităţilor agrico­­le socialiste de aici, poate constata că nu s-a luat niicio­ măsură în sensul celor arătate mai sus. Să ne adresăm fapte- Idr. întovărăşirea din comuna Bozienii de Sus a terminat de mult atît aratul cît și semănatul de toamnă. Membrii săi se întâl­nesc adeseori, mai ales seara, la sediu. Nimeni nu s-a gîridit însă pînă acum să dea un rost acestor „adunări", ni­meni n-a găsit de cuviință să discute cu asemenea prilejuri cum să se pre­gătească pentru începerea cursurilor agro­zootehnice, să discute — ţinted seama de experienţa anului trecut în această privin­ţă — măsurile cele mai potrivite ce trebuie luate. Gospodăria de stat Secueni este o unitate de prim rang, o unitate în cadrul căreia, pe baza însuşirii şi aplicării agro­tehnicii înaintate, s-au obţinut frumoase succese Totuşi nici aici nu s-au luat încă măsuri pentru pregătirea cursurilor Nu s-a procurat materialul bibliografic, nu s-a­ sta­bilit locul şi felul aplicaţiilor practice. A­­rceeaşi situaţie există şi la staţiunea de ma­şini şi tractoare Roman şi în alte cărţi.. De buna seamă că o parte importantă a vinei pentru lipsurile arătate o poartă con­ducerile unităţilor respective. Comitetul de conducere al întovărăşirii din comuna Bo­riorule de Sus, bunăoară, a avut prilejul să se convingă de importanţa studierii agro­tehnicii. In primul an al existenţei întovă­răşirii, membrii acesteia au dat atenţie în­văţăturii şi aplicînd cele aflate la cursuri au gunoit o însemnată parte de teren. Anul trecut însă, ei „s-au lăsat pe tînjală“. Nu s-au mai dus decit la cel mult trei lecţii Recolta de grîu de anul acesta a ilustrat a­­titudinea faţă de învăţătură a întovărăşiţi­­lor din Bozienii de Sus în cei doi ani. Ei n­-au gunoit tot terenul. De pe parcelele gu­noi­te s-au scos cite 1.800 kg. grîu la hec­­­tar, pe cînd de pe celelalte abia cite 1.000 kg. Totuşi după cît se pare, nici acest ar­gument nu este destul de Coh strigător pen­tru comitetul de conducere al unităţii, res­pective. Exemple asemănătoare s-ar mai pu­tea da. Ele vorbesc despre amorţeala care a cuprins o­ seamă de cadre de conducere din agricultura raionului Roman, unde s-au obţinut — ce e drept — rezultate frumoase la în­sămînţari şi colectări, succese care nu îndreptăţesc însă automulţumirea de care dau dovadă aceşti tovarăşi. Era de datoria comitetului executiv raional să intervină, era obligaţia sa să accelereze pregătirile pentru noul an de învaţămînt agro-zootemnic. Dar n-am făcut-o. Şi vina lui este mai mare. Comitetul executiv n-a dat atenţie unei o­­bligaţii elementare, care-i revenea, aceea de a repartiza pe centre de comune şi pe uni­tăţi agricole, tehnicienii care vor trebui să fie lectori. Ori de cite ori aduci vorba de pregătirea attului de învăţăm­înt la sate, to­varăşii din comitetul executiv raional Ro­man spun : ,,Să terminăm cutare acţiune şi după aceea ne vom ocupa şi de învăţătură“ Se fixează termene peste termene, care pînă la urmă nu se respectă Această atitudine a membrilor comitetu­lui executiv raional Roman arată că ei neso­cotesc importanţa studierii şi însuşirii agro­tehnicii, nu o consideră, aşa cum arată proiectul de Directive, baza recoltelor mari Se înţelege de la sine că ei greşesc pro­fund. Ei trebuie să dea toată atenţia pregă­tirilor pentru deschiderea noului an de în­văţămînt la sate. Comitetul executiv raional Roman va trebui să trimită la sate activişti care să impulsioneze organizarea cursurilor agro-zootehnice, să fixeze materia de stu­diat, localurile unde urmează a se ţine a­­ceste cursuri. Acolo unde există condiţii, tri­mişii comitetului executiv raional vor trebui să stabilească de asemenea aplicaţiile prac­tice care vor trebui experimentate pentru a se pregăti materialele necesare reuşitei lor. Invăţămîntul agricol de masă nu este o acţiune oarecare, iar pregătirile pentru în­ceperea lui nu pot suferi la nesfîrşit amînări peste animări. Comitetul executiv raional Roman trebuie să ştie că neîndeplinindu-şi această obligaţie a sa, lipseşte oamenii mun­cii de pe ogoare de un ajutor important în strădania pe care o depun pentru sporirea producţiei agricole. Pregătirea în bune con­­diţiuni a noului an de învăţămînt agricol con­tribuie la răspîndirea largă a agrotehnicii şi prin aceasta la obţinerea de recolte mari, contribuie la traducerea în viaţă a uneia din­tre cele mai importante prevederi a proiec­tului de Directive ION PAVELESCU NOTE Achitarea sumelor pentru sfecla e­e zahăr contractată Extinderea suprafeţei cultivate cu sfeclă de zahăr a fost şi în acest an în atenţia or­ganelor noastre de stat. Datorită muncii po­litice desfăşurate la sate s-a încheiat un mare număr de contracte cu producătorii a­­gricoli. Şi ţăranii muncitori din raionul Brăneşti, regiunea Bucureşti, au înţeles că mai multă sfeclă înseamnă mai mult zahăr pentru oa­menii muncii. De aceea, mulţi dintre ei au contractat cu fabrica „Popa Şaipcă“ din Giurgiu, cultivarea acestei plante.­­ Urmînd, sfaturile tehnicienilor ei au în­grijit cu toată atenţia sfecla de zahăr se­mănată şi recolta a fost bogată. Conform prevederilor contractelor încheiate, ei au­ predat fabricii, cantităţi însemnate de sfe­clă de zahăr. Au trecut de atunci cîteva săptămîni. Dacă pînă la predarea cantităţilor, dele­gaţii fabricii s-au arătat foarte interesaţi, a­­tunci cînd au trebuit să achite sfecla de za­hăr, au început să fie văzuţi mai rar prin comunele raionului. Dintre cei 170 ţărani muncitori din co­muna Fundeni, care au de primit bani pen­tru sfecla predată, numai cîţiva au intrat în posesia sumelor cuvenite. Pe lingă aceştia însă, alţi 200 producă­tori din comuna Podu Pitarului, 118 din Vasilaţi, numeroşi producători din Gălbina­­şi, etc. aşteaptă ca fabrica „Popa Şapcă“ să respecte contractele încheiate, tot aşa cum s-au străduit şi ei să le respecte. Ministerul Industriei Alimentare are da­toria să urmărească felul cum fabricile de zahăr îşi îndeplinesc sarcinile ce le revin, luînd măsuri pentru achitarea imediată a banilor cuveniţi producătorilor. Săpun sau alifie? Săpun se află în cantităţi mari atît la centrele unde se distribuie mărfuri raţiona­lizate, precum şi la oricare alt magazin. Dar săpunul de rufe pus în vînzare este de calitate proastă. Acest săpun nu face spumă şi este atît de moale tacit în timpul spă­lării se întinde pe rufe ca o alifie. Cauza pentru care populaţia este nevoită să folo­sească un săpun de rufe cu totul necorespun­zător se datoreşte faptului că acest produs se distribuie la puţin timp după ce a fost fabricat, fără să se mai aştepte usca­rea lui. Livrarea săpunului neuscat se da­toreşte faptului că unele fabrici nu au o producţie ritmică. De pildă la fabrica „Ste­la“ se mai lucrează în salturi, ceea ce face ca săpunul fabricat să fie expediat înainte de a se usca. Ca în rafturile magazinelor să se găseas­că săpun de rufe de bună calitate şi uscat, ■tiu este un lucru imposibil. Din contră, există toate posibilităţile. Se pot lua măsuri din timp şi se poate organiza munca în aşa fel încât să nu se mai ridice astfel de pro­bleme. Direcţia Generală Organică din Ministe­rul Industriei Chimice ar trebui să aibă un rol mai activ şi să sprijine fabricile de să­pun ca să dea produse de bună calitate. „Spectacol Cehov“ pe scena Teatrului de Stat din Timişoara TIMIŞOARA (de. la corespondent:!!! no­stru). — Teatrul de Stat din Timişoara pre­zintă în premieră spectacolele „Unsul“, „Ce­rerea în căsătorie“ şi „Jubileul“ de Cehov. Dornici să cunoască operele marelui clasic rus, oamenii muncii din oraşul nostru par­ticipă, în mare număr, la spectacolele anun­ţate. ..............................­ I­I Miercuri 1 decembrie 1954 nr. 3160 CRONICA MUZICALA Al doilea concert al Orchestrei Filarmonice din Dresda Interesul viu stîrnit de turneul artistic al Orchestrei Filarmonice din Dresda a crescut , odată cu prima apariţie în sala Ateneului, în seara de 22 noiembrie, a acestei excelente formaţii simfonice. Cel de al doilea concert s-a bucurat de aceeaşi masivă şi entuziastă participare a publicului muzical din Capitală. De data aceasta, programul a fost dedicat în întregime compozitorilor germani din­ veacul al 19-lea înceipînd cu Beethoven — a cărui creaţie a dus pe culmi nemaiintîlnite clasicismul muzical, deschizînd totodată o eră nouă în istoria artei — și sfirşind cu Max Reger, urmaş tîrziu al romantismului în pragul secolului nostru. Ascultînd orchestra din Dresda, ne-am bucurat din nou de­ înalta calitate muzicală a ansamblului. Deși a interpretat de data a­­ceasta lucrări în care conţinutul emoţional nu era exprimat prin culori sonore, străluci­­toare, orchestra şi-a arătat pe deplin calită­ţile. Ceea ce se cuvine subliniat în deosebi e aportul expresiv însemnat pe care diferitele partide instrumentale, încadrându-se în con­cepţia generală interpretativă determinată de stilul propriu compozitorului respectiv, îl aduc în cursul execuţiei. Ne putem da astfel seama de ceea ce înseamnă într-adevăr timbrele orchestrate şi diversele resurse pe care le pun ele la îndemâna creatorilor de muzică. Sunetul viorilor e dulce şi catifelat; nici în cele mai puternice pasaje el nu îşi pierde calitatea specifică. Din familia Instru­mentelor cu arcuş iese în evidenţă grupul violonceliştilor; deşi nu e mai mare decît la alte orchestre, el se impune prin omogeni­tate şi amploare sonoră, făcîndu-şi simţită de fiecare dată intrarea şi aducînd — chiar atunci cînd nu prezintă un element tematic principal — o căldură omenească impresio­nantă. Suflătorii de lemn constituie — cre­dem — compartimentul cel mai de preţ al orchestrei, îndeosebi sunetul adine, nostal­gic al primului oboist, în cantilenele din andantele, brahmsten sau în variantele lente de Reger îţi lasă în suflet o amintire de neşters. Alămurile, care în primul concert ne-au apărut cîteodată cu un atac prea aspru, au sunat de data aceasta echilibrat — bineînţeles acomodindu-se mai bine cu acustica specifică sălii Ateneulu­i. O men­ţiune specială se cuvine timpanistului orchestrei; atent, de o perfectă muzicalitate, el nu abuzează de resursele instrumentului său de percuţie, dozînd cu grijă nuanţele şi ju­cînd într-adevăr rolul de­ suport al între­gului­ ansamblu în momentele de maximă tensiune dramatică sau emotivă. In ce priveşte prima harpistă, a ■ cărei, contribuţie tor fi avut­ prlejul să o admirăm în execuţia variaţiilor de Reger, rareori ne-a fost dat să preţuim caracterul specific al intrumeritului său în aparatul orchestral ca — de pildă — în prima din aceste variaţii, unde arpegiile diefane ale harpei sporesc impresia poetică, gingaşa, care se degajă din inspirata pagină a compozitorului german. Uirijorul Heinz Bongartz s-a dovedit acelaşi muzician conştiincios, ponderat, mai puţin înclinat spre expansiuni năvalnice, dar care ştie să pună în valoare cu autenticitate valoarea lucrărilor interpretate. Concertul a început cu uvertură „Leonora a treia“, cea mai desăvârşită printre cele patru­­preludii orchestrale pe care Beethoven l­e-a destinat singurei sale lucrări în genul operei ,,Fidelio“. In mod just, Wagner caracteriza această uvertură drept o chinte­­zență a dramei lirice a lui Beethoven, ade­vărată sinteză a întregii opere, cea poate fi considerată ca premergătoare poemelor sim­fonice de mai tîrziu prin caracterul precis conturat, concret, al imaginilor ei artistice. Heinz Bongartz, temeinic cunoscător al operei­­.Fidelio“ pe care a dirijat-o în seara de joi 25 noiembrie pe scena Teatrului de Operă şi Balet al R.P.R. — a dat uverturei semnificaţia adîncă pe care i-a încredinţat-o însuşi Beethoven ; rezumînd întreaga desfă­şurare a acţiunii, ea reprezintă un Uriaş ,i crescendos de la întuneric şi desnădejde către zorile luminoase ale libertăţii. Chiar din primele acorduri, a fost evocată atmos­­fera dramei, fragmentul din aria lui Flores­­tan, redând suferinţele şi chinul moral al prizonierului întemniţat pe nedrept a răsu­nat dureros, interiorizat, creînd o tensiune accentuată de sunete susţinute pline de gravitate ale suflătorilor de lemn. Coborîrea sonorităţii pînă la un pianissimo, abia auzit a sugerat apoi aştep­tarea înfrigurată, pre­gătind intrarea temei­­ principale, ce întruchi­pează zbuciumul sufletesc al Leonorei şi lupta ei pentru a-şi salva soţul de la pieire. Nobila­­expresivitate cu care a fost intonată această­ temă, puternica ei creştere dina­mică au dominat desfăşurarea întregii uverturi, contribuind la sublinierea conflictului dra­matic ce-ş! află rezolvarea In momentul de maximă încordare cînd din depărtare trom­peta vestește apropiata eliberare a eroului. Orchestra îi răspunde mai întîi timid, dar demnatui repetat înlătură îndoiala. De aci încolo, desfăşurarea uverturii merge către momentul — pregătit de dirijor cu mult simţ al gradaţiei — cînd, parcă din adâncuri iureşul pasajelor instrumentale de coarde, la care se adaugă strălucirea alămurilor, întru­chipează definitiva în­frîngere a forţelor în­tunericului şi triumful măreţei idei de liber­tate, atît de dragă marelui om şi cetăţean care a fost Beethoven. Cu toate că, pe alocuri­ la începutul uverturei, au fost unele momente cînd unitatea de execuţie a suferit, interpretarea uverturei „Leonora a treia“ a redat cu convingere conţinuitul genialei pagini simfonice beethoviene. A urmat apoi, în programul concertului, o literare arareori prestentă în programele con­certelor noastre simfonice: „Variaţiuni şi frrgă“ de Max Reger pe o temă de Mozart. Desfăşurindu-şi activitatea creatoare î­n Ulti­mul pătrar al secolului al 19-lea şi în primul deceniu al celui de al 20-lea, Max Reger face parte dintre acei compozitori neoromantici germani care, în perioada de decădere a artei şi culturii burgheze şi-au îndreptat privirea către trecut, căutând să cheme la o viaţă nou­ă vechile forme muzicale şi tradiţiile maeştri­lor lor. Alături de compoziţiile sale pentru orgă, ce preiau învăţătură marelui Bach, Reger a creat pagini de o adevărată frumu­seţe in variaţiile pentru pian sau pentru orchestră pe teme de Bach, Telemann, Beethoven şi Mozart Variaţiunile şi fuga pe o temă de Mozart, opus 132, datează din Ultimii ani ai vieţii compozitorului şi ni-l arată pe Roger to cea mai deplină stăipînire a măiestriei artistice. In afară de cunoscuta sa ştiinţă contrapunctică, această lucrare dovedeşte capacitatea — asemănătoare lui Brahms — de a dezvălui în chip multilateral resursele poetice ce izv­orăsc dintr-o melodie Clasică, plină de simplitate. De-a lungul celor doi variaţiuni, tema luată din sonata în La major de Mozart­he apare sub diferite m­fă­­ţişări. Senină şi transparentă în prima Variaţie, ea e umbrită treptat de zbuciumul romantic, răsunând răscolitoare, în variaţiu­­niile a doua şi a cincea, că o îndepărtată aducere aminte — în a treia — dinamizată de un ritm agitat, ca de marş — în varia­­ţiunea a patra — întreţesută în efuziuni lirice, ca în cea de a şaptea. Neliniştea culminează în variaţiunea a opta, tratată liber, unde tema iniţială, desfăcută în m­­­tive care se frămintă şi îşi răspund patetic unul altuia — abia se mai recunoaşte. Echi­librul e restabilit însă de fuga — rigu­ros echilibrată ; în finalul acesteia sonorităţile învolburate d­c către apariţia temei iniţiale. Care intonată de alămuri, şi-a regăsit lim­pezimea şi maiestatea clasică. ^ Sîntem recunoscători dirijorului Bongartz şi orchestrei din Dresda pentru frumoasa execuţie a acestei lucrări, pe care au lumi­nat-o printr-o redare clară, sensibilă, apro­piind-o de înţelegerea publicului larg; nici o clipă nu s-au creat confuzii sau m­omente de îmbîcseală sonoră, greu de evitat în exe­cuţia unei compoziţii atît de polifonice şi pe alocuri încărcate cum sînt variaţiunile de Reger. In partea a doua a programului, muzi­cienii germani au interpretat cunoscută simfonie NT. 1 în do minor de Brahms. Uriaşa ei construcţie a fost reconstituită cu rigurozitate. Intr-un stil sever, doar în Ultima parte, eliberată parcă de, un balast, m­uăria a răsunat avântată şi generoasă. S-a vădit astfel încă odată că dirijorul Bongartz ştie să rezolve în finalurile lucrărilor pro­blemele puse de-a lungul desfăşurării muzi­cale ce le-a precedat. Căldura cu care publicul din sală a primit execuţia simfoniei a determinat şi de asta­­dată pe dirijor şi orchestră să interpreteze, ca supliment, două piese simfonice de mare popularitate; uverturile „Egmont“ de Beet­hoven şi „Mannhäuser“ de Wagner. Alfred Hoffman

Next