Romînia Liberă, aprilie 1955 (Anul 13, nr. 3262-3287)

1955-04-01 / nr. 3262

Pan. 2-0 Pentru continua îmbunătăţire a activităţii cultural-educative de masă la sate4) Cum am organizat şi noi „Seara sfatului agrotehnic“ Nu de mul am citit în ziarul „Romînia liberă“ despre frumoasa iniţiativă pornită în regiunea Bacău, aceea de a organiza „Joia sfatului agrotehnic“. Atunci ne-am gîndit că ar fi tare nimerit dacă am face şi în comuna noastră un astfel de sfat. Cu, sprijinul organizaţiei de partid şi al co­­ mitetului executiv al sfatului popular co­munal, am pornit la treabă. Noi ştiam că oamenii din Işalniţa se string adesea pe la răscruci ca să mai schimbe o vorbă despre mersul lucrărilor agricole. Numai că acest lucru se făcea, la întâmplare şi nu totdeauna se găsea cineva care să lă­murească unele chestiuni ce se ridicau de vreun ţăran muncitor. Pe cîtă vreme cu cei care participă la „Joia sfatului agrotehnic“ lucrurile se schimbă. După cum am înţeles din mate­rialul publicat în ziar, sfatul organizat în sfeatele din regiunea Bacău are o seamă ide părţi bune. Mai întâi că discuţiile se fac pe circumscripţii, deci oamenii se cu­nosc bine între ei, ştiu care-i mai iute la treabă şi care-i mai domol, care are mai multă experienţă şi care nu, cine are nevoie de unelte şi în felul acesta ajuto­rul şi-l pot da oamenii mai uşor unii altora. Apoi discuţiile ajută la răspân­direa experienţei fruntaşilor şi la apli­carea pe plan local a metodelor înaintate agrotehnice. Un alt folos al organizării „foii sfa­tului agrotehnic“ este după părerea mea şi faptul că participă şi deputaţii. Ei ţin astfel legătura între cetăţeni şi sfatul popular putând înlătura mai repede lip­surile semnalate de oameni. Aşa stînd lucrurile, am plecat împreună cu secretarul organizaţiei de partid din comună la sfatul popular să ne sfătuim cu tovarăşul preşedinte dacă e bine ori nu să facem şi în comuna noastră o zi a sfatului agrotehnic. La sfatul popular Constantin Firu deputat In circumscripţia 23, comuna Işalniţa,­ raionul Craiova era şi Dumitru Paraschiv, deputat în cir­cumscripţia 25, aşa­ că am chibzuit îm­preună şi am căzut de acord că este ni­merit să organizăm şi în Işalniţa o ast­fel de zi. Dumitru Paraschiv a spus că vine cu mine să mă ajute la organizarea primei seri a sfatului agrotehnic in cir­cumscripţia mea şi apoi l-oi ajuta şi eu să-şi organizeze sfatul în circumscripţia lui. Pe urmă am mers prin casele oamenilor din circumscripţia 23 în care hotărîsem să ţinem prima seară a sfatului agroteh­nic şi le-am cerut să se gândească şi ei care sânt treburile pe care să le punem la punct în discuţia noastră. In ziua hotărîtă am așteptat până s-au întors oamenii de la cîmp, apoi am mai dat o raită pe­ la casele lor să le reamin­tesc. Curind către casa lui Dumitru Co­toşman se îndreptau cîteva pâlcuri de oameni. Acum aș vrea să spun cîte ceva din cele ce am discutat noi în acea primă zi a sfatului agrotehnic. După ce şi-au spus părerea şi Dumitru Paraschiv şi Dumitru D. Stancu şi Con­stantin Mălăescu şi toţi ceilalţi despre lucrările cele mai urgente pe care trebuie să le facem noi în următoarea săptămînă, am hotărât că muncile care trebuie termi­nate săptămâna viitoare sunt: grăpatul arăturilor de toamnă şi grăpatul griului, precum şi însămînţatul ovăzului şi a floa­­rei-soarelui. La legumicultură — căci mai toţi în sat la noi se ocupă şi cu le­gumicultura — trebuie să terminăm în­­sămînţarea arbagicului, a usturoiului şi a sâmînţei negre. Şi pentru că în discuţiile noastre a venit la un moment dat vorba despre în­­sămînţarea în cuiburi aşezate în pătrat, ne-am hotărît să construim un marcator pe care să-l folosească toţi cetăţenii din circumscripţia noastră. Către sfârşitul discuţiei, oamenii au vor­bit şi cîte ceva despre necazurile ce le-au­­avut în ultimul timp. Unii au spus că deşi au predat surplusul de produse coo­perativei din comună, nu au primit mate­rial lemnos pentru roţile de irigat, alţii că din centrul de închiriat unelte din co­mună n-a mai rămas decât numele şi ei nu au cum să-şi procure în special grape. Eu mi-a­m notat toate chestiunile sezi­­sate de cetăţenii din circumscripţia mea şi le-am făgăduit că sâmbăta viitoare — zi hotărîtă să rămînă „Seară a sfatului agrotehnic“ — le voi comunica Ce hotă­râri s-au luat în această direcţie de către sfatul popular. Printre cei care şi-au spus părerea în discuţiile noastre au fost şi deputaţii Vir­gil Nicolaescu şi Dumitru Paraschiv din alte circumscripţii care au ţinut să spună la sfârşitul adunării noastre că vor or­ganiza şi ei în circumscripţiile lor o zi a sfatului agrotehnic. După ce am terminat sfatul am mers cu toţii la căminul cultural unde venise caravana cinematografică. Pentru sîmbăta următoare, după ce vom discuta muncile urgente de făcut în săptămînă, pentru a face mai plăcută consfătuirea noastră, l-am invitat şi pe Constantin Beli­acă, să ne zică din fluer cîteva cîntece de-ale noastre, olteneşti... In felul aceala, îmbinînd discuţiile des­pre muncă cu cântecul şi vorba de duh sînt sigur că „Seara sfatului agrotehnic“ în comuna Işalniţa îi va ajuta pe ţăranii muncitori să obţină o recoltă sporită. Roadele unei strînse colaborări cu sfatul popular comunal Căminul cultural din comuna Cojasca Ii luminat până seara tîrziu. Tineri şi bă­­trîni vin să schimbe o vorbă, să afle nou­tăţi, să audă despre o nouă metodă în agricultură sau să vadă repetiţia echipei artistice. Asta în zilele de lucru. Cît despre du­minici, ce să mai vorbim. Vin ţărani şi din satele vecine la căminul cultural din comuna Cojasca. Ei vin pentru că au ce vedea... Cam pe la jumătatea lunii tre­cute, noi am deschis în sala căminului nostru cultural o expoziţie agricolă. Ea a fost alcătuită pe lingă cercul agrotehnic, cu sprijinul organizaţiei de partid, al organizaţiei U.T.M., al sfatului popular comunal şi al cadrelor didactice. Pînă acum această expoziţie a fost vi­zitată de peste 2000 ţărani muncitori din comuna noastră şi din împrejurimi. Suc­cesul se datoreşte faptului că în mod prac­tic i se arată ţăranului ce are el de făcut pentru a obţine o recoltă sporită. Pe un planşeu machetă, sînt arătate cum se fac semănatul în cuiburi aşezate în pătrat, germinaţia seminţelor, polenizarea supl­­menţiară artificială. Pe un grafic sînt ară­tate compoziţia chimică a gunoiului de grajd şi cantitatea de îngrăşămînt nece­sară diverselor culturi, păstrarea şi selec­ţionarea seminţelor, etc. Intr-o vitrină special amenajată sînt expuse cărţi şi­­broşuri cu caracter agro­tehnic, care pot fi împrumutate de la bi­blioteca sătească din comuna Cojasca sau pot fi cumpărate la librăria cooperativei din comuna noastră. Expoziţia agricolă nu este singura manifestare culturală cu care ne mîndrim *) Vezi „Romînia liberă", Nr. 3247, 3250, 3253, 3257, 3260. Mihail Georgescu directorul căminului cultural din comuna Cojasca, raionul Ploeşti noi cei din Cojasca. Mai avem echipa artistică formată din 60 tineri şi tinere care vin cu regularitate la căminul cul­tural alcătuind frumoase programe de cor, teatru, recitări, dansuri, la serile culturale şi la şezătorile duminicale. Ceea ce ne-a preocupat îndeosebi a fost să axăm întreaga activitate a cămi­nului cultural, în sprijinul muncilor agri­cole de primăvară. Ince­pînd cu programele artistice, conferinţele şi terminând cu cercurile de citit şi aplicaţiile practice ale cercului agrotehnic toate au fost legate de apropiatele lucrări agricole de primă­vară. Tehnicienii agricoli şi cadrele didactice dau întotdeauna un sprijin preţios în activitatea culturală a căminu­lui cultural. Conferinţele sunt adaptate specificului comunei dîndu-se drept exemplu în ele numele ţăranilor munci­tori din comuna noastră, fruntaşi în mun­cile agricole de primăvară, care au lucrat cum trebuie. întrebările şi discuţiile care urmează după fiecare conferinţă arată că ţăranii din Cojasca vor să muncească mai bine pentru a obţine recolte mai mari. Un sprijin deosebit în activitatea cămi­nului nostru l-am avut şi din partea bi­bliotecii săteşti care a pus la îmd­emîna ţă­rănimii muncitoare din comuna noastră un mare număr de cărţi agrotehnice şi a căutat să ducă o intensă muncă de propagandă prin cele opt cercuri de citit. Un rol însemnat în munca cultural-edu­­cativă din cadrul căminului nostru îl are cinematograful, îndrăgit şi frecventat de ţăranii muncitori din această comună. Vrem acum ca prin auto­impunere să mă­rim sala căminului care a devenit neîncă­pătoare şi să ne procurăm mobilierul pentru sala de şedinţe. Colectivul gazetei de perete de pe lingă căminul cultural a popularizat prin ar­ticole pe fruntaşii în agricultură, care şi-au reparat din timp uneltele şi pe cei care şi-au achitat cotele către stat la timp, criticînd pe cei codaşi în aceste ac­ţiuni. Im comuna Cojasca va lua fitiinţă în curând o întovărăşire. Aceasta se­­ dato­reşte într-o oarecare măsură şi muncii culturale dusă de colectivul căminului. Dacă noi am reuşit să ne ducem munca în bune condiţiuni şi să avem unele re­zultate bune, aceasta se datoreşte­ într-o mare măsură şi faptului că între colec­tivul căminului cultural şi sfatul popular comunal există o str­însă colaborare. In toate acţiunile căminului cultural sfatul popular ne-a dat un deosebit sprijin. Astfel, pentru mărirea scenei ne-a pus la îndemână materialul necesar, la fel şi la organizarea expoziţiei agrotehnice, pre­cum şi la asigurarea întregii baze mate­riale a căminului cultural. Tovarăşul pre­şedinte al comitetului executiv al sfatu­lui popular comunal care face parte din comitetul de conducere al căminului cul­tural se interesează personal de munca căminului şi cere periodic dări de seamă despre munca culturală. Datorită muncii susţinute în activitatea culturală a căminului nostru, încă din toamna anului 1953 noi deţinem steagul de cămin fruntaş pe raion. Vom căuta să ne organizăm în aşa fel munca şi de aci înainte pentru a reuşi să-l păstrăm cît mai mult timp. Străzile largi, lumi­nate din belşug de becurile electrice, ră­măseseră de mult în urmă. Maşina înainta pe o şosea pietruită, printre şirurile de stâlpi noi, negri, ai re­ţelei electrice. De o parte şi de alta, căsuţe curate, aproape toate de o culoare, cu gar­duri de Şipci şi grădiniţe. Însoţitorul meu, fost muncitor la uzinele „23 August“, uzine care de fapt au şi dat numele cartierului, îmi vorbeşte despre rapida dezvoltare a­ a­­cestui colţ de oraş. — Acum vreo zece-doisprezece ani, pînă spre inima cîmpului se întindeau gropile, la­­nurile cu porumbi şi marăcimnişurile. Cartie­rul s-a dezvoltat mai mult de vreo şapte opt ani încoace, cînd oamenii au­ devenit mai avuţi şi au început a-şi face aici case. Cele ce auzeam de la însoţitorul meu, Pe­tre Gherţog, vicepreşedinte al sfatului popu­lar al raionului 23 August din Capitală mă făceau să mă gîndesc cît de strîns legată e viaţa acestui colţ de oraş­ de cea­ a uzine­lor In lutul peste care nu s-a aşezat încă pia­tra pavajului, se văd încrustate adine roţile camioanelor mari ale uzinelor care au adus pe aici :piatră pentru pavaj, stîlpi pentru cu­rentul electric sau po­mişori pentru plan­taţii. Se lăsa uşor amurgul. Pe unde treceam se vedea tot mai lămurit cum în noua aşe­zare pătrunde civilizaţia, cu beculeţele ce se aprind de-a lungul şoselei principale cu stră­duţe lăturalnice aliniate ca după sfoară, şi care vor fi mîine umbrite de frunzişul des al castanilor. In jurul meu văd rodul acţiunii comune a sute de locuitori, ajutorul uzinei, sprijinul sfatului popular. La lumina farurilor Maşina opri pe una din străzile liniştite învăluită în tainele amurgului. In jurul ei se strinseră 15—20 de cetăţeni. — Noroc bun, tovarăşe vicepreşedinte... — Noroc!... noroc ! — Ce se aude cu piatra ? Ne mai daţi ceva ? — Dar cu depozitul de var? — Dar cu fundătura?... La multe­­întrebări trebuie să răspundă Petre Gherţog. In fiecare zi oamenii de aci născocesc alte lucruri, menite să le înfrumu­seţeze cartierul şi viaţa de fiecare zi. Pe iarba abia răsărită, la lumina faruri­lor maşinii, în aer liber („să ne saturăm de primăvară“ — cum spune în glumă Aurelia Savu, deputata) a început şedinţa comitetu­lui de stradă. Mircea Fediuc, un om de sta­tură potrivită, e preşedintele comitetului. El lucrează la un birou de statistică, pe undeva ■prin centrul oraşului. El are în grijă gospo­dărirea a cinci străzi, o şcoală, o piaţă şi multe alte locuri. In faţa adunării el arată ce s-a făcut pînă acum, de cînd primăvara a început să se arate. — ...Cincizeci de cetăţeni au muncit volun­tar la adunatul pietrei pentru pavaj şi la des­­cărca­tul ei din camioane... La şcoala elemen­tară s-au spoit trei clase... Pe străzile... s-au plantat... .puieţi de pom... Avem nevoie, tovarăşi, ca şi de aci Înainte să mobilizăm cetăţenii la transportul pietrei, la căratul stîlpilor, fiindcă o să fie gata și stîlpii... Mircea Fediuc își termină raportul său scurt și luă cuvîntul îlarie Gusman, unul din comitet — F­u, tovarăși, îmi iau angajamentul să mobilizez douăzeci de cetățeni. Să descărcăm patru camioane cu piatră. — Patru or să fie cu toatele­ ? se auzi vorba lui Toader Zaina, care mai mult voia s-o zădărască pe deputată. — Ba n-or să fie patru. Ci de patru ori cîte patru — îi răspunse Aurelia Savu, de­putata circumscripției 229. Ascultătorii aprobară cu mulțumire. Știau că deputata lor nu se dă bătută. îşi luase angajamentul să aducă piatră cît mai multă şi va aduce. Spre sfîrşitul adunării, vorbi şi Petre Gherţog. — ...Chiar de mîine, tovarăşi, va veni in­ginerul să vă ajute la retrasarea străzilor la amplasarea stilpilor pentru reţeaua elec­trică... Cit priveşte piatra de pavaj se gă­seşte din belşug pe unele din străzile raio­nului... Sfatul popular vă dă încuviinţarea să o ridicaţi... — Şi uzinele „Republica“ ne dau camioa­nele pentru transport — zîse Aurelia Savu. In seara aceea, sub cerul primăvăratec,­­s-au pus la cale rosturile a noi treburi de seamă. In carnetele lor, Mircea Fediuc şi tovarăşii săi din comitet au însemnat noi obiective ale muncii lor. Privind viitorul în faţă Trecuseră abia cîteva zile de cind avusese loc şedinţa comitetului de stradă şi cetăţenii acestui cartier mărginaş erau în mare fier­bere Zilele calde ale primăverii parcă le dădeau­­aripi. Dumitru Creţu, împreună cu Sultana soţia sa şi cu Lenuţa, pioniera, sădeau în grădiniţa din faţa casei flori şi cîteva stra­turi cu salată, cu ceapă şi cu altele. Radu Stancu, muncitor la uzinele „23 August“, îşi repara gardul. Vasile Nistor săpa în faţa casei sale rigola şi groapa pentru stâlpul reţelei electrice. La uzinele „Republica“, după orele de schimb, muncitorii, cetăţeni ai cartierului, împărţiţi pe echipe, confecţionau din deşe­­urile de ţeava pe care li le dăduse sfatul popular, stilipi trainici, care vor purta, lumi­nile cartierului. Alte echipe, în frunte cu Mircea Fediuc, cu Aurelia Savu, cu Niculae Chitic, Viorica Mi­­halache şi alţi vreo douăzeci de cetăţeni, co­­lindau cu camioanele de-a lungul Bulevardu­lui Muncii şi alte străzi, ad­un tod piatra ră­masă de la pavaje făcute aici, piatră care nu mai era folosită pe aceste străzi şi care era foarte bună pentru trotuarele şi străduţele liniştite ale cartierului. In fiece după amiază se descărcau în car­tier, pe cele cinci străzi, grămezi mari de piatră, spre mulţumirea cetăţenilor care ve­deau că deputaţii lor se ţin de cuvîint. Daca-i fi stat să le masori, ai fi văzut că s-a a­­dunat în grămezi un tren cu piatră şi ăsta era semn bun. Intr-o altă după amiază, camioanele uzinei au început să aducă stilipi de fier sudaţi proaspăt, cu ceşti de piatră albă, pe care vor fi întinse reţelele aducătoare de lumină. Cînd primii stîlpi de fier au fost înfipţi în păm­înt, Mircea Fediuc, Aurelia Savu, Vasi­le Nistor, Ana Petruşan, Alexandru Preo­teasa, Gheorghe Gheorghiu şi ceilalţi aveau în priviri emoţia puţin solemnă a celor ce trăiesc un moment însemnat. Gîndeau fără îndoială cum, peste o generaţie, feciorii lor se vor plimba pe aceste străzi care au cres­cut şi azi se împodobesc, acolo unde era nu­mai cimipie întinsă. Aurelia Savu, deputata, şi Mircea Fediuc, privesc în depărtările amurgului stîlpii de fier aliniaţi de-a lungul străzilor şi îi ase­muiesc cu nişte cercetaşi ai luminii ce vor cuceri tot mai mult şi mai mult întune­catele tăceri ale c­­mp­ului Ei cred cu tărie, ca şi toţi oamenii din partea locului, că în­­tr-un viitor nu prea îndepărtat locurile a­­cestea vor deveni cartiere cu vile, cu grădini. Cred cu tărie în zilele cînd marginile ora­şului vor fi pe undeva pe departe, pe unde azi in amurgul vioriu se desluşesc lumini­ţele unui sat de cîmpie. Această credinţă îi însufleţeşte, pe ei şi pe toţi cetăţenii de aci, în munca lor de pionieri ai primăverii şi ai tinereţii. TUDOR MANDA A Primăvară în marginea oraşului Comitetul de stradă la lucru ★ România libera Scrisoare către redacţie Am difuzor şi totuşi n-am Dorind să-mi Instalez un difuzor acasă, in strada Timişului nr. 2 la­ara prezentat la centrul de radioficare din Oraşul Stalin unde locuiesc şi am depus o cerere. Era în 9 aprilie 1954. Tovarăşa Mureş, operatoare la staţia de radiofica­re nr. 1, m-a asigurat că într-o săptămînă voi avea difuzorul in­stalat. Am aşteptat trei săptămâni, dar n-a venit nimeni. Prezen­tîndu-mă din nou la centru, tov. Mureş m-a lămurit imediat, spunîndu-mi că instalaţia existentă e veche şi până nu i se fac unele modificări nu se pot face noi instalări de difuzoare. Am ve­nit iar, după expirarea termenului stabilit, dar tov. Mureş mi-a făcut cunoscut că nu are momentan cine-mi face instalaţia. To­tuşi, mi-a s­pus să mai încerc peste cîtva timp. Am revenit în luna august. La acea dată, am aflat de la tov. Mureş că staţia existen­tă este­­prea mică şi că este în curs de insta­lare o nouă staţie. Pînă la terminarea lu­crării, am fost invitat să aştept. Astfel, me­reu amânat am ajuns în luna noiembrie, cînd ,prezentim­du-mă din nou la staţie, tov. Mureş mi-a spus să cumpăr difuzorul. Cu difuzorul cumpărat, am mai aşteptat un timp şi văzind că centrul de radioficare ■nu se grăbeşte să-l instaleze, m-am adresat tov. diriginte Bondoc, în urma dispoziţiei căruia mi s-a executat comanda. In aceeaşi zi, la data de 25 noiembrie 1954, am achitat taxa pe trei luni şi am, primit chitanţa nr. 11.566. Eram fericit. E drept, avusesem cîteva mici greutăţi neprevăzute, acum însă mă pu­team bucura în linişte. La data de 14 februa­rie 1955, a venit însă acasă la mine tov. Mu­reş însoţită de un electrician şi fără să in­tr­ebe pe nimeni, bănuind că n-am plătit a­­bonarr­entul, a tăiat sîrma. Am făcut o re­­clamaţie arătând situaţia şi am cerut să mi se repare instalaţia, dar n-a venit nimeni. Eu aş vrea să ştiu, cum se poate ca a­­tunci cînd statul face toate eforturile să pună la îndemîna cetăţenilor acest mijloc de cul­turalizare sunt tolerate asemenea atitudini. Tov. diriginte Bondoc ar trebui­­să ia măsuri pentru ca în unitatea pe care o conduce tre­burile să nu sufere asemenea poticneli. VASILE PETRESCU corespondent voluntar In vizită la muncitorii Forestieri Mare a fost bucuria muncitorilor forestieri din comunele Breaza şi Sadovai, raionul Câm­pulung, regiunea Suceava cînd zilele tre­cute a poposit şi la ei caravana cinemato­grafică a trustului pentru exploatări fores­tiere pentru a le prezenta filmul „Întoarcere victorioasă“. Caravana cinematografică a fost pusă la dispoziţia lor, prin grija Minis­terului Industriei Lemnului, Hîrtiei şi Celu­lozei şi a Comitetului Central al Sindicatului Lemn-Forestier. Ea va merge din sat în sat, în sectoare de muncă pînă la gurile de ex­ploatare pentru a da muncitorilor posibilita­tea să se destindă, să înveţe, să-şi însu­şească noi cunoştinţe. Este o nouă realizare în cadrul planului de culturalizare a munci­torilor forestieri. S-au bucurat nespus de mult şi muncitorii, fabricii de cherestea din Vama, care au pri­mit nu de mult o staţie de amplificare şi un aparat cinematografici modern, venit din Uniunea Sovietică. Cu acelaşi entuziasm au primit două aparate de proiecţie noi nouiţe şi muncitorii I.F.E.T.-ului Mol­doviţa. ARTEMIZIA IGNATESCU corespondent voluntar RĂSADNIŢELE COLECTIVIŞTILOR DIN CEACU Colectiviştii din satul Ceacu, raionul Călăraşi se preocupă de dezvoltarea multilaterală a gospodăriei. Pe lîngă preocuparea pentru cultura cerealelor, ei cresc animale şi păsări, cultivă legume şi zarzavaturi. Prin înfiinţarea unor noi ramuri de producţie şi prin dezvoltarea celor existente se urmăreşte folosirea cit mai deplină a posibilităţilor existente. Nu mai departe decit aşezarea colec­tivei lingă rîul Borcea, i-a îndemnat să cultive orez, să înfiinţeze o grădină de legume. In preajma primăverii, colectiviştii au construit răsadniţe şi au semănat în gunoi de grajd semifermentat sămânţă de ardei, roşii şi vinete. Răsadurile au crescut frumoase. Nu e zi în care membrii brigăzii legumicole să nu muncească la răsadniţe. In clişeu , Brigadierul Vasile Pascu, cercetează împreună cu colectivistul Gheorghe Peicu, dezvoltarea tinerelor plante. Foto: AGERPRES FOILETON Principii şi pasiuni — Şi s-a încins un chef, frate... Opt kilograme de vin am băut. — ? ? ? ! 11 — Da, da ! Aşa cum mă vezi şi te văd. Am băut opt kilograme... —???!!! — Eram nouă oameni şi... Răsufli uşurat. Aşa mai înţelegi. Sînt unii cărora le place să se laude. Mă rog, treaba lor. Dar nici aşa ! Opt kilograme ! Pină să te dumireşti că au fost mai mulţi, nu-ţi vine să faci altceva decit să tragi de minecă pe cel ce-ţi înşiră bra­­şoave. Şi imaginaţia are anumite limite; nu poţi înflori lucrurile pină la absurd, căci rişti să nu fii crezut. Dacă mi-ar spune însă cineva că a băut o sută de kilograme de vin, nu l-aş trage de mine că, ci l-aş privi aşa... ca pe unul care şi-a pierdut „uzul raţiunii". Iată de ce, cind Grigore Poenăreau­u mi-a măr­turisit că a băut zece mii de litri de vin mi s-a ridicat părul măciucă. — Eh ! Să nu crezi că eram singur. Mai erau ciţiva de la gospodărie... Grigore sughiţa şi povestea. Povestea şi sughiţa. — Da, frate. A fost un chef ca In o mie şi una de nopţi. Curgea vinul grilă. Zece mii de kilograme. Zece mii... Ba, iartă-mă ! Am greşit ! Am ciulit urechile, in timp ce Grigore scoase o hirtie din buzunar. Speram că poate işi revine. De unde! — Erau .. erau... uite aici ! Exact, ăăă... zece mii şapte sute două zeci şi trei litri! Asta e ! l-am luat hirtia din mină, am citit-o şi am văzut că are dreptate. Omul acesta era un adevărat fenomen... vinicol. în­ghiţise, bietul, peste zece mii de litri vin. Negru pe alb. Scripte. Ce poate fi mai convingător? O mare de vin! De fapt insă totul a fost doar un ape­ritiv, deoarece Grigore Poenăreanu a în­ceput cu „vinişorul" doar ca să-şi deş­tepte pofta; a înghiţit apoi altele şi mai şi. Grigore acesta este valorificator şi tre­buie să recunoaştem că e un adevărat artist in specialitatea sa. Valorifică omul te miri ce, scoate omul te miri cît­ din gospodăria agricolă de stat Dilga — de­spre care te miri cum de l-a suportat atita amar de vreme ! — și bagă in bu­zunarele proprii de care te miri cit pot să ducă. Specialist in valorificări, Grigore este neîntrecut şi in scripte. Cît ai zice ... vin, el a şi întocmit un rină de facturi pe nu­mele cooperativei „6 Martie“ din Bucu­reşti. Cit ai bea o înghiţitură, el a şi pus la punct alt rind de facturi pe acelaşi nume, „sorbind“ cu o mină de prieteni 10.723 litri, vinduţi cu o bagatelă de 65.195­­lei şi 84 de bani. — Să ştii, frate ! Mi-o place mie vinul şi mai ales banii ce-i ciştig de pe urma lui. Ştii, de pe urma diferenţelor. Că doar nu era să-l dau cu preţul din factură. Dar află că principiile ... Iar mă apucară năduşelile. Grigore vorbea de principii... — Da, da ! Degeaba te miri ! Eu, dom­nule, mă conduc după cele mai înalte principii. Grija pentru consumator, dom­nule. Care va să zică, să cumpere și el cit mai ieftin. Mă crezi ori nu, dar inima mea generoasă ... Iar bate câmpii — mă glndii, dar îl ascultai totuși cu interes. — Eu, frate .. 25.800 ouă de găină şi 420 kilograme carne de curcă am vin­­dut oamenilor mei. Celor simpatici, bine­înţeles. Sub preţul oficial, domnule I Mai ieftin decit pe piaţă. Să se ştie cine sunt eu I Nu mă crezi ? Uite I Imi arătă o factură. Clientul era Stu­dioul cinematografic „Bucureşti". — Aha ! Spuneai simpatici ! E vorba de artişti, nu-i aşa ? Grigore izbucni în ris. — Ce artişti, omule ? Asta e de formă numai. Oameni mai simpatici ca la noi, la gospodărie nu găseşti. Nu toţi, bine­înţeles. Dar nici n-am vindut la toţi. Artişti spuneai ? Vezi, aici ai răscolit in mine marea pasiune c­are mă mistuie de mic copil: arta, domnule, este pasiunea mea ! Şi nu numai a mea, ci şi a ceior din co,aducerea gospodăriei. Pentru artă ne dăm In vint. Vino ! Tonul era atît de imperaliv, că l-am­­ urmat. M-a dus la colţul roşu al gospo­dăriei. Aici Grigore mi-a arătat cu un gest grandilocvent, cîteva tablouri în ulei destul de prost executate. — Uite artă! Știi cit costă ? Optspre­zece mii nouă sute șaptezeci și cinci de lei. Să mai spună careva că nu avem fire de artiști. Le-au luat ai noștri din secto­rul particular de asta au prins un ase­menea chilipir. Intr-adevăr, curat chilipir. Tablourile respective valorau cel mult cîteva sute de lei, cu ramă cu tot. — „Stabii" din gospodăria noastră nu au de unde ști tot — îmi făcu el, cu ochiul. Is vigilenţi, frate ... Dar eu... is legal. Unde e hirtie la mină, e și pace bună. Nici dracu nu se leagă de tine. Mă înţelegi, legal, legal, dar îmi vine şi mie cit­eodată să păşesc pe delături. De, ca omul. Dacă ar şti ! Hat Hal A­r folosi probabil cuvinte ... neelegante, cum ar fi, de pildă, delapidare sau fur­. Pentru sen­sibilitatea mea, înţelegi, ar fi prea greu cum să spun... Mi-am făcut o socoteală. Ceea ce am vindut „legal" prietenilor din gospodărie cu facturi iscălite de contabi­lul șef, Dumitru durea, ei bine, după calcule, ar însuma 123.736 lei. Bani, nu glumă ! Grigore rămase puţin pe gînduri, apoi rise scurt, sughiță și continuă: — Ce să-mi bat eu capul! Am hîrtii in regulă? Nici de dracu nu mă tem! — De dracu nu, dar de procuror ? — Ptiu ! Nu cobi frate, că faci păcat! ★ Probabil că am cobit „intr-un ceas rău", căci, după cîte am aflat ulterior, Grigore Poenăreanu și prietenii săi din gospodă­rie, copărtași la fărădelegile sale, vor trebui să povestească din nou tot ce au făptuit — de astădată in faţa judecăto­rului. Aceasta, spre satisfacţia oamenilor cins­tiţi care înfierează cu minte pe jefuitorii bunului obştesc. SANDU MANEA Vínen / aprilie 1955 — Nr. 3252 Cărţi noi de literatură beletristică M. EMINESCU : Poezii. — Cu o prefaţă de Mihail Sadoveanu (Biblioteca pentru toţi) Editura de stat pentru literatură şi artă. 288 pag. E. GIRLEANU: Opere alese (Colecţia Biblioteca pentru toţi). Editura de stat pentru literatură şi artă. 3­ 50 lei pentru toţi). 352 pag. A­L. CAZABAN : Grija stăpinului. Editura tineretului 4.20 lei 80 pag. FRANCISC MUNTEANU: Ciocîrlia — nuvelă. Editura de stat pentru literatură şi artă 60 bani 144 pag 1,40 lei 308 pag. 3.05 lei ZAHARIA STANCU: Dulău­, — roman—ediţia a IlI-a (Biblioteca Editura de stat pentru literatură și artă

Next