Romînia Liberă, aprilie 1955 (Anul 13, nr. 3262-3287)
1955-04-01 / nr. 3262
Pan. 2-0 Pentru continua îmbunătăţire a activităţii cultural-educative de masă la sate4) Cum am organizat şi noi „Seara sfatului agrotehnic“ Nu de mul am citit în ziarul „Romînia liberă“ despre frumoasa iniţiativă pornită în regiunea Bacău, aceea de a organiza „Joia sfatului agrotehnic“. Atunci ne-am gîndit că ar fi tare nimerit dacă am face şi în comuna noastră un astfel de sfat. Cu, sprijinul organizaţiei de partid şi al co mitetului executiv al sfatului popular comunal, am pornit la treabă. Noi ştiam că oamenii din Işalniţa se string adesea pe la răscruci ca să mai schimbe o vorbă despre mersul lucrărilor agricole. Numai că acest lucru se făcea, la întâmplare şi nu totdeauna se găsea cineva care să lămurească unele chestiuni ce se ridicau de vreun ţăran muncitor. Pe cîtă vreme cu cei care participă la „Joia sfatului agrotehnic“ lucrurile se schimbă. După cum am înţeles din materialul publicat în ziar, sfatul organizat în sfeatele din regiunea Bacău are o seamă ide părţi bune. Mai întâi că discuţiile se fac pe circumscripţii, deci oamenii se cunosc bine între ei, ştiu care-i mai iute la treabă şi care-i mai domol, care are mai multă experienţă şi care nu, cine are nevoie de unelte şi în felul acesta ajutorul şi-l pot da oamenii mai uşor unii altora. Apoi discuţiile ajută la răspândirea experienţei fruntaşilor şi la aplicarea pe plan local a metodelor înaintate agrotehnice. Un alt folos al organizării „foii sfatului agrotehnic“ este după părerea mea şi faptul că participă şi deputaţii. Ei ţin astfel legătura între cetăţeni şi sfatul popular putând înlătura mai repede lipsurile semnalate de oameni. Aşa stînd lucrurile, am plecat împreună cu secretarul organizaţiei de partid din comună la sfatul popular să ne sfătuim cu tovarăşul preşedinte dacă e bine ori nu să facem şi în comuna noastră o zi a sfatului agrotehnic. La sfatul popular Constantin Firu deputat In circumscripţia 23, comuna Işalniţa, raionul Craiova era şi Dumitru Paraschiv, deputat în circumscripţia 25, aşa că am chibzuit împreună şi am căzut de acord că este nimerit să organizăm şi în Işalniţa o astfel de zi. Dumitru Paraschiv a spus că vine cu mine să mă ajute la organizarea primei seri a sfatului agrotehnic in circumscripţia mea şi apoi l-oi ajuta şi eu să-şi organizeze sfatul în circumscripţia lui. Pe urmă am mers prin casele oamenilor din circumscripţia 23 în care hotărîsem să ţinem prima seară a sfatului agrotehnic şi le-am cerut să se gândească şi ei care sânt treburile pe care să le punem la punct în discuţia noastră. In ziua hotărîtă am așteptat până s-au întors oamenii de la cîmp, apoi am mai dat o raită pe la casele lor să le reamintesc. Curind către casa lui Dumitru Cotoşman se îndreptau cîteva pâlcuri de oameni. Acum aș vrea să spun cîte ceva din cele ce am discutat noi în acea primă zi a sfatului agrotehnic. După ce şi-au spus părerea şi Dumitru Paraschiv şi Dumitru D. Stancu şi Constantin Mălăescu şi toţi ceilalţi despre lucrările cele mai urgente pe care trebuie să le facem noi în următoarea săptămînă, am hotărât că muncile care trebuie terminate săptămâna viitoare sunt: grăpatul arăturilor de toamnă şi grăpatul griului, precum şi însămînţatul ovăzului şi a floarei-soarelui. La legumicultură — căci mai toţi în sat la noi se ocupă şi cu legumicultura — trebuie să terminăm însămînţarea arbagicului, a usturoiului şi a sâmînţei negre. Şi pentru că în discuţiile noastre a venit la un moment dat vorba despre însămînţarea în cuiburi aşezate în pătrat, ne-am hotărît să construim un marcator pe care să-l folosească toţi cetăţenii din circumscripţia noastră. Către sfârşitul discuţiei, oamenii au vorbit şi cîte ceva despre necazurile ce le-auavut în ultimul timp. Unii au spus că deşi au predat surplusul de produse cooperativei din comună, nu au primit material lemnos pentru roţile de irigat, alţii că din centrul de închiriat unelte din comună n-a mai rămas decât numele şi ei nu au cum să-şi procure în special grape. Eu mi-am notat toate chestiunile sezisate de cetăţenii din circumscripţia mea şi le-am făgăduit că sâmbăta viitoare — zi hotărîtă să rămînă „Seară a sfatului agrotehnic“ — le voi comunica Ce hotărâri s-au luat în această direcţie de către sfatul popular. Printre cei care şi-au spus părerea în discuţiile noastre au fost şi deputaţii Virgil Nicolaescu şi Dumitru Paraschiv din alte circumscripţii care au ţinut să spună la sfârşitul adunării noastre că vor organiza şi ei în circumscripţiile lor o zi a sfatului agrotehnic. După ce am terminat sfatul am mers cu toţii la căminul cultural unde venise caravana cinematografică. Pentru sîmbăta următoare, după ce vom discuta muncile urgente de făcut în săptămînă, pentru a face mai plăcută consfătuirea noastră, l-am invitat şi pe Constantin Beliacă, să ne zică din fluer cîteva cîntece de-ale noastre, olteneşti... In felul aceala, îmbinînd discuţiile despre muncă cu cântecul şi vorba de duh sînt sigur că „Seara sfatului agrotehnic“ în comuna Işalniţa îi va ajuta pe ţăranii muncitori să obţină o recoltă sporită. Roadele unei strînse colaborări cu sfatul popular comunal Căminul cultural din comuna Cojasca Ii luminat până seara tîrziu. Tineri şi bătrîni vin să schimbe o vorbă, să afle noutăţi, să audă despre o nouă metodă în agricultură sau să vadă repetiţia echipei artistice. Asta în zilele de lucru. Cît despre duminici, ce să mai vorbim. Vin ţărani şi din satele vecine la căminul cultural din comuna Cojasca. Ei vin pentru că au ce vedea... Cam pe la jumătatea lunii trecute, noi am deschis în sala căminului nostru cultural o expoziţie agricolă. Ea a fost alcătuită pe lingă cercul agrotehnic, cu sprijinul organizaţiei de partid, al organizaţiei U.T.M., al sfatului popular comunal şi al cadrelor didactice. Pînă acum această expoziţie a fost vizitată de peste 2000 ţărani muncitori din comuna noastră şi din împrejurimi. Succesul se datoreşte faptului că în mod practic i se arată ţăranului ce are el de făcut pentru a obţine o recoltă sporită. Pe un planşeu machetă, sînt arătate cum se fac semănatul în cuiburi aşezate în pătrat, germinaţia seminţelor, polenizarea suplmenţiară artificială. Pe un grafic sînt arătate compoziţia chimică a gunoiului de grajd şi cantitatea de îngrăşămînt necesară diverselor culturi, păstrarea şi selecţionarea seminţelor, etc. Intr-o vitrină special amenajată sînt expuse cărţi şibroşuri cu caracter agrotehnic, care pot fi împrumutate de la biblioteca sătească din comuna Cojasca sau pot fi cumpărate la librăria cooperativei din comuna noastră. Expoziţia agricolă nu este singura manifestare culturală cu care ne mîndrim *) Vezi „Romînia liberă", Nr. 3247, 3250, 3253, 3257, 3260. Mihail Georgescu directorul căminului cultural din comuna Cojasca, raionul Ploeşti noi cei din Cojasca. Mai avem echipa artistică formată din 60 tineri şi tinere care vin cu regularitate la căminul cultural alcătuind frumoase programe de cor, teatru, recitări, dansuri, la serile culturale şi la şezătorile duminicale. Ceea ce ne-a preocupat îndeosebi a fost să axăm întreaga activitate a căminului cultural, în sprijinul muncilor agricole de primăvară. Incepînd cu programele artistice, conferinţele şi terminând cu cercurile de citit şi aplicaţiile practice ale cercului agrotehnic toate au fost legate de apropiatele lucrări agricole de primăvară. Tehnicienii agricoli şi cadrele didactice dau întotdeauna un sprijin preţios în activitatea culturală a căminului cultural. Conferinţele sunt adaptate specificului comunei dîndu-se drept exemplu în ele numele ţăranilor muncitori din comuna noastră, fruntaşi în muncile agricole de primăvară, care au lucrat cum trebuie. întrebările şi discuţiile care urmează după fiecare conferinţă arată că ţăranii din Cojasca vor să muncească mai bine pentru a obţine recolte mai mari. Un sprijin deosebit în activitatea căminului nostru l-am avut şi din partea bibliotecii săteşti care a pus la îmdemîna ţărănimii muncitoare din comuna noastră un mare număr de cărţi agrotehnice şi a căutat să ducă o intensă muncă de propagandă prin cele opt cercuri de citit. Un rol însemnat în munca cultural-educativă din cadrul căminului nostru îl are cinematograful, îndrăgit şi frecventat de ţăranii muncitori din această comună. Vrem acum ca prin autoimpunere să mărim sala căminului care a devenit neîncăpătoare şi să ne procurăm mobilierul pentru sala de şedinţe. Colectivul gazetei de perete de pe lingă căminul cultural a popularizat prin articole pe fruntaşii în agricultură, care şi-au reparat din timp uneltele şi pe cei care şi-au achitat cotele către stat la timp, criticînd pe cei codaşi în aceste acţiuni. Im comuna Cojasca va lua fitiinţă în curând o întovărăşire. Aceasta se datoreşte într-o oarecare măsură şi muncii culturale dusă de colectivul căminului. Dacă noi am reuşit să ne ducem munca în bune condiţiuni şi să avem unele rezultate bune, aceasta se datoreşte într-o mare măsură şi faptului că între colectivul căminului cultural şi sfatul popular comunal există o strînsă colaborare. In toate acţiunile căminului cultural sfatul popular ne-a dat un deosebit sprijin. Astfel, pentru mărirea scenei ne-a pus la îndemână materialul necesar, la fel şi la organizarea expoziţiei agrotehnice, precum şi la asigurarea întregii baze materiale a căminului cultural. Tovarăşul preşedinte al comitetului executiv al sfatului popular comunal care face parte din comitetul de conducere al căminului cultural se interesează personal de munca căminului şi cere periodic dări de seamă despre munca culturală. Datorită muncii susţinute în activitatea culturală a căminului nostru, încă din toamna anului 1953 noi deţinem steagul de cămin fruntaş pe raion. Vom căuta să ne organizăm în aşa fel munca şi de aci înainte pentru a reuşi să-l păstrăm cît mai mult timp. Străzile largi, luminate din belşug de becurile electrice, rămăseseră de mult în urmă. Maşina înainta pe o şosea pietruită, printre şirurile de stâlpi noi, negri, ai reţelei electrice. De o parte şi de alta, căsuţe curate, aproape toate de o culoare, cu garduri de Şipci şi grădiniţe. Însoţitorul meu, fost muncitor la uzinele „23 August“, uzine care de fapt au şi dat numele cartierului, îmi vorbeşte despre rapida dezvoltare a acestui colţ de oraş. — Acum vreo zece-doisprezece ani, pînă spre inima cîmpului se întindeau gropile, lanurile cu porumbi şi marăcimnişurile. Cartierul s-a dezvoltat mai mult de vreo şapte opt ani încoace, cînd oamenii au devenit mai avuţi şi au început a-şi face aici case. Cele ce auzeam de la însoţitorul meu, Petre Gherţog, vicepreşedinte al sfatului popular al raionului 23 August din Capitală mă făceau să mă gîndesc cît de strîns legată e viaţa acestui colţ de oraş de cea a uzinelor In lutul peste care nu s-a aşezat încă piatra pavajului, se văd încrustate adine roţile camioanelor mari ale uzinelor care au adus pe aici :piatră pentru pavaj, stîlpi pentru curentul electric sau pomişori pentru plantaţii. Se lăsa uşor amurgul. Pe unde treceam se vedea tot mai lămurit cum în noua aşezare pătrunde civilizaţia, cu beculeţele ce se aprind de-a lungul şoselei principale cu străduţe lăturalnice aliniate ca după sfoară, şi care vor fi mîine umbrite de frunzişul des al castanilor. In jurul meu văd rodul acţiunii comune a sute de locuitori, ajutorul uzinei, sprijinul sfatului popular. La lumina farurilor Maşina opri pe una din străzile liniştite învăluită în tainele amurgului. In jurul ei se strinseră 15—20 de cetăţeni. — Noroc bun, tovarăşe vicepreşedinte... — Noroc!... noroc ! — Ce se aude cu piatra ? Ne mai daţi ceva ? — Dar cu depozitul de var? — Dar cu fundătura?... La multeîntrebări trebuie să răspundă Petre Gherţog. In fiecare zi oamenii de aci născocesc alte lucruri, menite să le înfrumuseţeze cartierul şi viaţa de fiecare zi. Pe iarba abia răsărită, la lumina farurilor maşinii, în aer liber („să ne saturăm de primăvară“ — cum spune în glumă Aurelia Savu, deputata) a început şedinţa comitetului de stradă. Mircea Fediuc, un om de statură potrivită, e preşedintele comitetului. El lucrează la un birou de statistică, pe undeva ■prin centrul oraşului. El are în grijă gospodărirea a cinci străzi, o şcoală, o piaţă şi multe alte locuri. In faţa adunării el arată ce s-a făcut pînă acum, de cînd primăvara a început să se arate. — ...Cincizeci de cetăţeni au muncit voluntar la adunatul pietrei pentru pavaj şi la descărcatul ei din camioane... La şcoala elementară s-au spoit trei clase... Pe străzile... s-au plantat... .puieţi de pom... Avem nevoie, tovarăşi, ca şi de aci Înainte să mobilizăm cetăţenii la transportul pietrei, la căratul stîlpilor, fiindcă o să fie gata și stîlpii... Mircea Fediuc își termină raportul său scurt și luă cuvîntul îlarie Gusman, unul din comitet — Fu, tovarăși, îmi iau angajamentul să mobilizez douăzeci de cetățeni. Să descărcăm patru camioane cu piatră. — Patru or să fie cu toatele ? se auzi vorba lui Toader Zaina, care mai mult voia s-o zădărască pe deputată. — Ba n-or să fie patru. Ci de patru ori cîte patru — îi răspunse Aurelia Savu, deputata circumscripției 229. Ascultătorii aprobară cu mulțumire. Știau că deputata lor nu se dă bătută. îşi luase angajamentul să aducă piatră cît mai multă şi va aduce. Spre sfîrşitul adunării, vorbi şi Petre Gherţog. — ...Chiar de mîine, tovarăşi, va veni inginerul să vă ajute la retrasarea străzilor la amplasarea stilpilor pentru reţeaua electrică... Cit priveşte piatra de pavaj se găseşte din belşug pe unele din străzile raionului... Sfatul popular vă dă încuviinţarea să o ridicaţi... — Şi uzinele „Republica“ ne dau camioanele pentru transport — zîse Aurelia Savu. In seara aceea, sub cerul primăvăratec,s-au pus la cale rosturile a noi treburi de seamă. In carnetele lor, Mircea Fediuc şi tovarăşii săi din comitet au însemnat noi obiective ale muncii lor. Privind viitorul în faţă Trecuseră abia cîteva zile de cind avusese loc şedinţa comitetului de stradă şi cetăţenii acestui cartier mărginaş erau în mare fierbere Zilele calde ale primăverii parcă le dădeauaripi. Dumitru Creţu, împreună cu Sultana soţia sa şi cu Lenuţa, pioniera, sădeau în grădiniţa din faţa casei flori şi cîteva straturi cu salată, cu ceapă şi cu altele. Radu Stancu, muncitor la uzinele „23 August“, îşi repara gardul. Vasile Nistor săpa în faţa casei sale rigola şi groapa pentru stâlpul reţelei electrice. La uzinele „Republica“, după orele de schimb, muncitorii, cetăţeni ai cartierului, împărţiţi pe echipe, confecţionau din deşeurile de ţeava pe care li le dăduse sfatul popular, stilipi trainici, care vor purta, luminile cartierului. Alte echipe, în frunte cu Mircea Fediuc, cu Aurelia Savu, cu Niculae Chitic, Viorica Mihalache şi alţi vreo douăzeci de cetăţeni, colindau cu camioanele de-a lungul Bulevardului Muncii şi alte străzi, adun tod piatra rămasă de la pavaje făcute aici, piatră care nu mai era folosită pe aceste străzi şi care era foarte bună pentru trotuarele şi străduţele liniştite ale cartierului. In fiece după amiază se descărcau în cartier, pe cele cinci străzi, grămezi mari de piatră, spre mulţumirea cetăţenilor care vedeau că deputaţii lor se ţin de cuvîint. Daca-i fi stat să le masori, ai fi văzut că s-a adunat în grămezi un tren cu piatră şi ăsta era semn bun. Intr-o altă după amiază, camioanele uzinei au început să aducă stilipi de fier sudaţi proaspăt, cu ceşti de piatră albă, pe care vor fi întinse reţelele aducătoare de lumină. Cînd primii stîlpi de fier au fost înfipţi în pămînt, Mircea Fediuc, Aurelia Savu, Vasile Nistor, Ana Petruşan, Alexandru Preoteasa, Gheorghe Gheorghiu şi ceilalţi aveau în priviri emoţia puţin solemnă a celor ce trăiesc un moment însemnat. Gîndeau fără îndoială cum, peste o generaţie, feciorii lor se vor plimba pe aceste străzi care au crescut şi azi se împodobesc, acolo unde era numai cimipie întinsă. Aurelia Savu, deputata, şi Mircea Fediuc, privesc în depărtările amurgului stîlpii de fier aliniaţi de-a lungul străzilor şi îi asemuiesc cu nişte cercetaşi ai luminii ce vor cuceri tot mai mult şi mai mult întunecatele tăceri ale cmpului Ei cred cu tărie, ca şi toţi oamenii din partea locului, că într-un viitor nu prea îndepărtat locurile acestea vor deveni cartiere cu vile, cu grădini. Cred cu tărie în zilele cînd marginile oraşului vor fi pe undeva pe departe, pe unde azi in amurgul vioriu se desluşesc luminiţele unui sat de cîmpie. Această credinţă îi însufleţeşte, pe ei şi pe toţi cetăţenii de aci, în munca lor de pionieri ai primăverii şi ai tinereţii. TUDOR MANDA A Primăvară în marginea oraşului Comitetul de stradă la lucru ★ România libera Scrisoare către redacţie Am difuzor şi totuşi n-am Dorind să-mi Instalez un difuzor acasă, in strada Timişului nr. 2 laara prezentat la centrul de radioficare din Oraşul Stalin unde locuiesc şi am depus o cerere. Era în 9 aprilie 1954. Tovarăşa Mureş, operatoare la staţia de radioficare nr. 1, m-a asigurat că într-o săptămînă voi avea difuzorul instalat. Am aşteptat trei săptămâni, dar n-a venit nimeni. Prezentîndu-mă din nou la centru, tov. Mureş m-a lămurit imediat, spunîndu-mi că instalaţia existentă e veche şi până nu i se fac unele modificări nu se pot face noi instalări de difuzoare. Am venit iar, după expirarea termenului stabilit, dar tov. Mureş mi-a făcut cunoscut că nu are momentan cine-mi face instalaţia. Totuşi, mi-a spus să mai încerc peste cîtva timp. Am revenit în luna august. La acea dată, am aflat de la tov. Mureş că staţia existentă esteprea mică şi că este în curs de instalare o nouă staţie. Pînă la terminarea lucrării, am fost invitat să aştept. Astfel, mereu amânat am ajuns în luna noiembrie, cînd ,prezentimdu-mă din nou la staţie, tov. Mureş mi-a spus să cumpăr difuzorul. Cu difuzorul cumpărat, am mai aşteptat un timp şi văzind că centrul de radioficare ■nu se grăbeşte să-l instaleze, m-am adresat tov. diriginte Bondoc, în urma dispoziţiei căruia mi s-a executat comanda. In aceeaşi zi, la data de 25 noiembrie 1954, am achitat taxa pe trei luni şi am, primit chitanţa nr. 11.566. Eram fericit. E drept, avusesem cîteva mici greutăţi neprevăzute, acum însă mă puteam bucura în linişte. La data de 14 februarie 1955, a venit însă acasă la mine tov. Mureş însoţită de un electrician şi fără să intrebe pe nimeni, bănuind că n-am plătit abonarrentul, a tăiat sîrma. Am făcut o reclamaţie arătând situaţia şi am cerut să mi se repare instalaţia, dar n-a venit nimeni. Eu aş vrea să ştiu, cum se poate ca atunci cînd statul face toate eforturile să pună la îndemîna cetăţenilor acest mijloc de culturalizare sunt tolerate asemenea atitudini. Tov. diriginte Bondoc ar trebuisă ia măsuri pentru ca în unitatea pe care o conduce treburile să nu sufere asemenea poticneli. VASILE PETRESCU corespondent voluntar In vizită la muncitorii Forestieri Mare a fost bucuria muncitorilor forestieri din comunele Breaza şi Sadovai, raionul Câmpulung, regiunea Suceava cînd zilele trecute a poposit şi la ei caravana cinematografică a trustului pentru exploatări forestiere pentru a le prezenta filmul „Întoarcere victorioasă“. Caravana cinematografică a fost pusă la dispoziţia lor, prin grija Ministerului Industriei Lemnului, Hîrtiei şi Celulozei şi a Comitetului Central al Sindicatului Lemn-Forestier. Ea va merge din sat în sat, în sectoare de muncă pînă la gurile de exploatare pentru a da muncitorilor posibilitatea să se destindă, să înveţe, să-şi însuşească noi cunoştinţe. Este o nouă realizare în cadrul planului de culturalizare a muncitorilor forestieri. S-au bucurat nespus de mult şi muncitorii, fabricii de cherestea din Vama, care au primit nu de mult o staţie de amplificare şi un aparat cinematografici modern, venit din Uniunea Sovietică. Cu acelaşi entuziasm au primit două aparate de proiecţie noi nouiţe şi muncitorii I.F.E.T.-ului Moldoviţa. ARTEMIZIA IGNATESCU corespondent voluntar RĂSADNIŢELE COLECTIVIŞTILOR DIN CEACU Colectiviştii din satul Ceacu, raionul Călăraşi se preocupă de dezvoltarea multilaterală a gospodăriei. Pe lîngă preocuparea pentru cultura cerealelor, ei cresc animale şi păsări, cultivă legume şi zarzavaturi. Prin înfiinţarea unor noi ramuri de producţie şi prin dezvoltarea celor existente se urmăreşte folosirea cit mai deplină a posibilităţilor existente. Nu mai departe decit aşezarea colectivei lingă rîul Borcea, i-a îndemnat să cultive orez, să înfiinţeze o grădină de legume. In preajma primăverii, colectiviştii au construit răsadniţe şi au semănat în gunoi de grajd semifermentat sămânţă de ardei, roşii şi vinete. Răsadurile au crescut frumoase. Nu e zi în care membrii brigăzii legumicole să nu muncească la răsadniţe. In clişeu , Brigadierul Vasile Pascu, cercetează împreună cu colectivistul Gheorghe Peicu, dezvoltarea tinerelor plante. Foto: AGERPRES FOILETON Principii şi pasiuni — Şi s-a încins un chef, frate... Opt kilograme de vin am băut. — ? ? ? ! 11 — Da, da ! Aşa cum mă vezi şi te văd. Am băut opt kilograme... —???!!! — Eram nouă oameni şi... Răsufli uşurat. Aşa mai înţelegi. Sînt unii cărora le place să se laude. Mă rog, treaba lor. Dar nici aşa ! Opt kilograme ! Pină să te dumireşti că au fost mai mulţi, nu-ţi vine să faci altceva decit să tragi de minecă pe cel ce-ţi înşiră braşoave. Şi imaginaţia are anumite limite; nu poţi înflori lucrurile pină la absurd, căci rişti să nu fii crezut. Dacă mi-ar spune însă cineva că a băut o sută de kilograme de vin, nu l-aş trage de mine că, ci l-aş privi aşa... ca pe unul care şi-a pierdut „uzul raţiunii". Iată de ce, cind Grigore Poenăreauu mi-a mărturisit că a băut zece mii de litri de vin mi s-a ridicat părul măciucă. — Eh ! Să nu crezi că eram singur. Mai erau ciţiva de la gospodărie... Grigore sughiţa şi povestea. Povestea şi sughiţa. — Da, frate. A fost un chef ca In o mie şi una de nopţi. Curgea vinul grilă. Zece mii de kilograme. Zece mii... Ba, iartă-mă ! Am greşit ! Am ciulit urechile, in timp ce Grigore scoase o hirtie din buzunar. Speram că poate işi revine. De unde! — Erau .. erau... uite aici ! Exact, ăăă... zece mii şapte sute două zeci şi trei litri! Asta e ! l-am luat hirtia din mină, am citit-o şi am văzut că are dreptate. Omul acesta era un adevărat fenomen... vinicol. înghiţise, bietul, peste zece mii de litri vin. Negru pe alb. Scripte. Ce poate fi mai convingător? O mare de vin! De fapt insă totul a fost doar un aperitiv, deoarece Grigore Poenăreanu a început cu „vinişorul" doar ca să-şi deştepte pofta; a înghiţit apoi altele şi mai şi. Grigore acesta este valorificator şi trebuie să recunoaştem că e un adevărat artist in specialitatea sa. Valorifică omul te miri ce, scoate omul te miri cît din gospodăria agricolă de stat Dilga — despre care te miri cum de l-a suportat atita amar de vreme ! — și bagă in buzunarele proprii de care te miri cit pot să ducă. Specialist in valorificări, Grigore este neîntrecut şi in scripte. Cît ai zice ... vin, el a şi întocmit un rină de facturi pe numele cooperativei „6 Martie“ din Bucureşti. Cit ai bea o înghiţitură, el a şi pus la punct alt rind de facturi pe acelaşi nume, „sorbind“ cu o mină de prieteni 10.723 litri, vinduţi cu o bagatelă de 65.195lei şi 84 de bani. — Să ştii, frate ! Mi-o place mie vinul şi mai ales banii ce-i ciştig de pe urma lui. Ştii, de pe urma diferenţelor. Că doar nu era să-l dau cu preţul din factură. Dar află că principiile ... Iar mă apucară năduşelile. Grigore vorbea de principii... — Da, da ! Degeaba te miri ! Eu, domnule, mă conduc după cele mai înalte principii. Grija pentru consumator, domnule. Care va să zică, să cumpere și el cit mai ieftin. Mă crezi ori nu, dar inima mea generoasă ... Iar bate câmpii — mă glndii, dar îl ascultai totuși cu interes. — Eu, frate .. 25.800 ouă de găină şi 420 kilograme carne de curcă am vindut oamenilor mei. Celor simpatici, bineînţeles. Sub preţul oficial, domnule I Mai ieftin decit pe piaţă. Să se ştie cine sunt eu I Nu mă crezi ? Uite I Imi arătă o factură. Clientul era Studioul cinematografic „Bucureşti". — Aha ! Spuneai simpatici ! E vorba de artişti, nu-i aşa ? Grigore izbucni în ris. — Ce artişti, omule ? Asta e de formă numai. Oameni mai simpatici ca la noi, la gospodărie nu găseşti. Nu toţi, bineînţeles. Dar nici n-am vindut la toţi. Artişti spuneai ? Vezi, aici ai răscolit in mine marea pasiune care mă mistuie de mic copil: arta, domnule, este pasiunea mea ! Şi nu numai a mea, ci şi a ceior din co,aducerea gospodăriei. Pentru artă ne dăm In vint. Vino ! Tonul era atît de imperaliv, că l-am urmat. M-a dus la colţul roşu al gospodăriei. Aici Grigore mi-a arătat cu un gest grandilocvent, cîteva tablouri în ulei destul de prost executate. — Uite artă! Știi cit costă ? Optsprezece mii nouă sute șaptezeci și cinci de lei. Să mai spună careva că nu avem fire de artiști. Le-au luat ai noștri din sectorul particular de asta au prins un asemenea chilipir. Intr-adevăr, curat chilipir. Tablourile respective valorau cel mult cîteva sute de lei, cu ramă cu tot. — „Stabii" din gospodăria noastră nu au de unde ști tot — îmi făcu el, cu ochiul. Is vigilenţi, frate ... Dar eu... is legal. Unde e hirtie la mină, e și pace bună. Nici dracu nu se leagă de tine. Mă înţelegi, legal, legal, dar îmi vine şi mie citeodată să păşesc pe delături. De, ca omul. Dacă ar şti ! Hat Hal Ar folosi probabil cuvinte ... neelegante, cum ar fi, de pildă, delapidare sau fur. Pentru sensibilitatea mea, înţelegi, ar fi prea greu cum să spun... Mi-am făcut o socoteală. Ceea ce am vindut „legal" prietenilor din gospodărie cu facturi iscălite de contabilul șef, Dumitru durea, ei bine, după calcule, ar însuma 123.736 lei. Bani, nu glumă ! Grigore rămase puţin pe gînduri, apoi rise scurt, sughiță și continuă: — Ce să-mi bat eu capul! Am hîrtii in regulă? Nici de dracu nu mă tem! — De dracu nu, dar de procuror ? — Ptiu ! Nu cobi frate, că faci păcat! ★ Probabil că am cobit „intr-un ceas rău", căci, după cîte am aflat ulterior, Grigore Poenăreanu și prietenii săi din gospodărie, copărtași la fărădelegile sale, vor trebui să povestească din nou tot ce au făptuit — de astădată in faţa judecătorului. Aceasta, spre satisfacţia oamenilor cinstiţi care înfierează cu minte pe jefuitorii bunului obştesc. SANDU MANEA Vínen / aprilie 1955 — Nr. 3252 Cărţi noi de literatură beletristică M. EMINESCU : Poezii. — Cu o prefaţă de Mihail Sadoveanu (Biblioteca pentru toţi) Editura de stat pentru literatură şi artă. 288 pag. E. GIRLEANU: Opere alese (Colecţia Biblioteca pentru toţi). Editura de stat pentru literatură şi artă. 3 50 lei pentru toţi). 352 pag. AL. CAZABAN : Grija stăpinului. Editura tineretului 4.20 lei 80 pag. FRANCISC MUNTEANU: Ciocîrlia — nuvelă. Editura de stat pentru literatură şi artă 60 bani 144 pag 1,40 lei 308 pag. 3.05 lei ZAHARIA STANCU: Dulău, — roman—ediţia a IlI-a (Biblioteca Editura de stat pentru literatură și artă