Romînia Liberă, decembrie 1956 (Anul 14, nr. 3779-3804)
1956-12-01 / nr. 3779
Pag. 2-a NOTE De ce numai pentru unii... În ultima vreme s-a îmbunătăţit simţitor calitatea confecţiilor şi s-au îmbogăţit sortimentele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte lenjeria şi încălţămintea. Cu toate acestea nu toţi cei ce vor să cumpere aceste articole îşi pot îndeplini dorinţa. De ce ? Pentru că nu li se potrivesc măsurile. Se fabrică mai mult măsuri mijlocii, astfel că cei mai înalţi, cu greu se pot îmbrăca altfel decât cu haine, lenjerie şi încălţăminte făcută de comandă. Într-o scrisoare primită la redacţie, un cititor ne relata pe bună dreptate că el ca şi destui alţii, nu găseşte costume măsura 52 talia 1, cămăşi numărul 42.43, pantofi sau ghete numărul 45—46. Desigur aceste măsuri trebuie produse în cantităţi mai mici, dar este inadmisibil să se găsească doar la... noroc. Asemenea neplăceri ar putea fi evitate dacă tovarăşii din Organizaţiile Comerciale locale ar cere fabricilor de resort să producă şi alte măsuri. Totuşi această lipsă trebuie remediată pentru ca cetăţenii să-şi poată procura fără dificultăţi îmbrăcămintea şi încălţămintea dorită. Scumpi la tărfiţe... După multe tărăgăneli centrul regional de librării şi difuzare a cărţii a deschis şi in oraşul Constanţa un magazin anticariat de cărţi. In lipsa rafturilor şi tejghelelor necesare, cărţile sunt împrăştiate pe duşumea, ori stau in pachetele in care au fost expediate de către anticariatul general. Amatorii de cărţi pot fi văzuţi, alături de resfronsabilul magazinului, căutind cărţile ce le trebuie. La această situaţie a contribuit şi Combinatul industriei lemnului din Timişoara, care printr-un contract cu Ministerul Culturii avea obligaţia să execute rafturile și care nu le-a livrat nici pină azi, fixind diferite termene ca: aprilie, septembrie, octombrie, etc. Pina la urmă, combinatul a comunicat că rafturile fiind gata nu le poate expedia, decit dacă C.L.D.C. Constanţa îi trimite 15 kg. hîrtie pentru a le ambala. Hirtia cerută a fost trimisă, dar rafturile tot n-au sosit. Credem că este necesar ca pe viitor Ministerul Culturii să lase mai multă iniţiativă unităţilor sale regionale în organizarea magazinelor şi nu să le ţină activitatea in loc prin centralizarea confecţionării mobilierului necesar la mari distanțe, cind se poate realiza mult mai operativ și mai ieftin pe plan local. l Gara este un uriaş organism, o uriaşă vietate, cu viaţă proprie şi complicată. Un port dacă vreţi, un port lipsit de poezia catargelor, prin care trenuri vin şi se duc, învăluite într-un fum iute şi sărat, în care trenuri se desfac şi se combină, ca intr-un cadril curios, dirijat de un maestru nevăzut ★ Coşlariu e un nod de cale ferată, tot atît de înecat în fumul alb-cenuşiu al locomotivelor, dominat de acelaşi miros pătrunzător şi iute ca al tuturor gărilor din lume, străbătut de aceleaşi chemări de sirenă. Aici munceşte, din zori şi pînă în zori, o armată de oameni, la primirea, etichetarea, dirijarea şi expedierea fiecărui vagon în parte. Despre unii dintre aceşti oameni vrem să vorbim astăzi. Ion loldoş de la „cocoaşă“ Un tren de marfă a intrat în gara Coşlariu. Un întreg mecanism se declanşează. Nu este vorba numai de telegraful prin care impiegaţii cer şi dau cale liberă, nu este vorba numai de semafoarele care indică mecanicului linia pe care trebuie să intre. Odată trenul intrat în gară, locomotiva se detaşează de vagoane. In momentul acela, trenul încetează să mai fie tren. El devine un brutto, vagoane cu încărcături, cu destinaţii deosebite, care vor trebui desfăcute unele de altele. Locul unde trenurile se descompun se numeşte „cocoaşă“. Este o pantă cu un anumit profil pe care se trage un tren de 50-60 de vagoane. La baza pantei se desface „lira“, ramificaţiile care duc spre liniile ferate ce alcătuiesc triajul Coşlariu. Sus pe „cocoaşă“ e cabina şefului r de manevră. De serviciu e Ion Joldoş, cel mai tînăr şi cel mai bun dintre şefii de manevră de aci. El descompune trenurile în timpii cei mai rapizi. Am asistat la o astfel de operaţie. Pe fiecare vagon e marcată cu cretă linia pe care trebuie să fie garat. Calculînd exact timpul de pauză între fiecare vagon, astfel ca să nu fie prea scurt şi vagoanele să se tamponeze, şi nici prea lung ca să se piatra secunde preţioase, Joldoş trimite unul după altul vagoanele pe panta „cocoaşei“. „E curajos, spun despre el oamenii. Nu se teme de tamponări,şi lucrează iute“. Dar Jordoş nu e mai curajos decit alţii In timp ce dă drumul vagoanelor atenţia sa , concentrată la maximum, calculează din ochi distanţele, astfel ca nici o tamponare să nu aibă loc. Tîmplele lui se acoperă cu broboane mici de sudoare din cauza încordării, dar liniştea lui aparentă nu-1 părăseşte şi vocea-i răsună mai departe, calmă, tărăgănată şi uşor nazală, în gura megafonului : — Două vagoane încărcate pe 22... urmează un vagon pe 11... urmează un vagon încărcat pe 17... două vagoane pe 9... Alte difuzoare instalate lingă cabinele revizorilor de a se transmit acarilor vocea lui Joldoş. Macazele se schimbă şi, ascultătoare, vagoanele alunecă pe drumul pregătit. Ziua şi noaptea, fără încetare. Ziua şi noaptea, vocea şefilor de manevră răsună în megafoane, dînd indicaţia necesară pentru fiecare vagon în parte. Acum iarna, lucrul merge mai greu. Uleiul de la roţile vagoanelor se îngroaşă de frig, vagoanele alunecă mai încet... Mîrza, şeful staţiei, vine în fiece zi să vadă ce se poate face ca treburile să meargă mai iute. Cu tot gerul din timpul zilei, cu tot întunericul din timpul nopţii, şefii de manevră sînt aici, sus, trimiţînd vagoane la vale. Acum Joldoş, la noapte Vîntu, — cel ce l-a învăţat meseria pe Joldoş, iar acum lucrează în schimb cu el — vor trimite sute şi sute de vagoane peste macazurile „lirei“. Cînd nu vine locomotiva Zona „compunerii“ este locul unde vagoanele trimise de sus, de la „cocoaşă“, se transformă în trenuri. Vagoanele sînt puse aci în ordinea în care vor fi lăsate în staţiile de pe parcurs. Deci primele vor fi cele care merg pînă la locul cel mai depărtat. La toate acestea trebuie însă să ţii seama de numărul de osii, de volumul încărcăturii, de frîne, ca totul să fie dispus în mod echilibrat de-a lungul trenului, la toate acestea trebuie adăugată înghesuiala din triajul Coşlariu — ca să ne dăm seama în ce condiţii se face aci o manevră. — Aici fiecare vine şi îşi deşartă buzunarul, obişnuiesc să spună cei din Coşlariu, într adevăr, fiind staţie la hotarul regionalelor Stalin, Timişoara şi Cluj, staţia Coşlariu le serveşte pe toate trei. Vin trenuri întîrziate şi regionala Stalin nu-şi respectă turnusul? Asta se resfrînge pe capul celor din Coşlariu. Timişoara nu-şi respectă angajamentul şi nu trimite suficiente locomotive? Zac trenuri în staţie, căci n-au cu ce pleca şi staţia se aglomerează peste măsură. La „compunere“, Mărian Hulea, şef de manevră, e negru de supărare. A „făcut“ un tren, de aseară e gata, pînă dimineața n-a avut cu ce pleca. Depoul Simeria n-a trimis locomotivă. — Dar aici cine credeți că va fi de vină ?, se uită el la mine. Și adaugă repede: Eu! Hulea! Și se bate pe piept cu pumnul mînjit de funingine. — Tovarășe Hulea, încerc eu să schimb „subiectul“, am auzit că sînteţi cel mai bun şef de manevră de la „compunere“ Ce metodă folosiţi? Hulea mă priveşte o clipă uşor încurcat. Apoi îl apucă, un rîs grozav : — Metodă? Apăi ce metodă să mai foloseşti? Nu vezi ce-i aici? Metoda trenurilor care pleacă fără maşină! Ride iar, ca şi cînd ar vrea să spună : grozav le-ar place celor de la Simeria o aşa metodă! Apoi devine serios şi-mi răspunde : — De fapt, folosim metoda Kovaliov. Asta e „metoda metodelor“. Tot ce face unul bun trebuie să aplice toţi ceilalţi şi dă rezultate straşnice. Apoi clipeşte, şiret , dar asta merge tot numai cu locomotivă. Se întoarce apoi brusc: trenul de Hunedoara trebuie să plece. Agită pe deasupra capului steguleţul galben, înegrit de funingine. — înainte! strigă în limbajul său mut steguleţul fîlfîitor. — Am plecat! îi răspunde cu un şuierat prelung şi ascuţit locomotiva, încet, apoi din ce în ce mai iute, trenul se depărtează, alunecă peste macazuri. Dacă tatăl e ceferist... Tot aici la „compunere“, într-o cabină de revizor de ace, lucrează bătrînul Urieş. Un adevărat „uriaş“ — înalt, voinic, pare că nu se dă pe cinci tineri. De cînd oare o fi lucrînd în Coşlariu? E din generaţia lui Mareş, magazionerul. Acesta lucrează aici de mai bine de 30 de anii. Aşa e obiceiul la Coşlariu, de altfel cum e pretutindeni, în orice familie de ceferist, sau de miner, sau de oţelar. Dacă tatăl e ceferist, fiul tot acolo va lucra. E o mîndrie. E o tradiţie. Dănilă, feciorul lui Todea Urieş, lucrează tot aici în gară. E electromecanic. In grija lui e toată instalaţia de semafoare, megafoane, radio şi telespikerul gării. Fraţii Marcu — Vasile şi Gligor — gemeni pe care abia-i deosebeşti unul de altul, lucrează amîndoi la „compunere“ şi sînt vechi aici în Coşlariu. Mareş are şi el doi feciori. Unul e lăcătuş la revizie. Ceferist. Cel mai mic însă... e student în anul IV la o facultate din Bucureşti. A copilărit şi a crescut şi el lingă gară, a tras în piept mirosul de fum şi a auzit cum trenurile, şuierînd, plecau spre locuri necunoscute de el, departe, după linia zării, unde şinele se unesc. Poate dorul de necunoscut, poate dorinţa de a cunoaşte ţări străine, limba oamenilor din ţări depărtate, s-a născut în el, acolo, în căsuţa de lingă gară. Poate asta l-a determinat să-şi aleagă altă meserie decit cea de ceferist. In casa lui Mareş, alături de regulamente feroviare şi ziarul ceferiştilor, găseşti acum cărţi în limba franceză, cărţi de Balzac, de Samain de Laffite. Sînt ale băiatului cel mic. Părinţii acestor tineri şi ai multor altora, şi-au petrecut toată viaţa în gară, între macazele trenurilor. A stat Urieş 30 de ani aici, în cabina aceasta de revizor de ace. Treizeci de ani în care mereu i-au trecut trenuri pe dinainte, trenuri care duceau marfă de tot felul, trenuri minate de mecanici pe care-i ştie de mult, de ani şi ani de zile.. Cînd a venit aici a fost tînăr, acum lumea îi zice „bătrînul“. Stă şi acum, tot în cabina 3 de la „compunere“ şi vede cum sub ochii lui se formează trenuri pline de cocs şi de minereu de fier rusesc pentru furnalele Hunedoarei, trenuri cu laminate din R. D. Germană, care merg spre Oraşul Stalin, trenuri cu maşini de cusut, cu mobilă, cu piizeturi... Ele trec, cu vagoanele lor prăfuite şi obosite, pe lingă cabina lui, signalul maşinii şuieră ascuţit pe limba locomotivelor: — Am plecat! Iar în urmă, între macazuri, rămîne silueta şefului de manevră, fluturînd deasupra capului stegulețul galben : înainte! înainte! Eva molho ll însemnări pe probleme ale sfaturilor populare ,000000000300000000000000000000000OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOC 88 Complexitatea sarcinilor ce stau în fața sfaturilor populare în con- 8 ducerea construcției economice şi culturale locale cere din partea acestora folosirea celor mai bune me- 8 tode de muncă, a tuturor resurselor şi forţelor de care dispun. Despre metodele de muncă, despre formele organizatorice ale sfaturilor popu-l lare, noi am scris deseori şi foarte 8 amănunţit. Copleşiţi uneori de mulgitudinea sarcinilor ce ie revin, de importanţa deosebită a unor campanii, unii conducători ai comitete 8 88 lor executive uită de metodele bune de muncă, de formele organizatorice existente, uită de sprijinul pe care l-ar putea primi din partea comisiilor permanente, a deputaţilor, a cetăţenilor. Aceasta se datoreşte şi faptului că formele organizatorice sunt privite ca un scop în sine şi nu ca un mijloc de a îndeplini mai bine sarcinile economice şi culturale. După aproape şase ani de activitate a sfaturilor populare nu mai putem scrie din nou despre fiecare formă organizatorică în parte, în mod amănunţit, intrucît acestea se cunosc. E drept însă că se uită deseori de ele şi tocmai de aceea ne propunem să amintim din cînd în cînd de existenţa lor, socotind că prin aceasta aducem un sprijin şi celor mai vechi şi celor mai noi activişti ai sfaturilor populare. începem de aceea publicarea unei rubrici intitulată ,,însemnări pe probleme ale sfaturilor populare“. Primele însemnări se referă la şedinţele comitetelor executive şi la activitatea comisiilor permanente. &ooooooooooocooc©oooooooooooooooooooooooc«cooooooooooooeoc Despre şedinţele comitetelor executive In perioada dintre sesiuni, întreaga activitate a sfaturilor populare o desfăşoară comitetele executive ale acestora — organe executive şi de dispoziţie ale sfaturilor populare. Forma organizată a comitetelor executive o constituie şedinţele care se ţin din zece în zece zile conform unor planuri trimestriale de şedinţe. Intrucît în şedinţe se discută problemele cele mai importante ale economiei şi culturii locale şi se adoptă hotărîri, este necesară participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor fiecărui comitet executiv. Participarea la şedinţe a tuturor membrilor comitetelor executive este deci şi obligatorie şi mai ales, necesară. In ce priveşte organizarea şedinţelor comitetelor executive există însă multe deficienţe. Dintre acestea cea mai principală este aceea a neparticipării tuturor membrilor comitetelor executive la şedinţe. Să luăm, de pildă, comitetul executiv al sfatului popular regional Stalin, compus din 17 membri. La şedinţele acestui comitet executiv participă în general doar nouă membri, adică limita admisă de lege. Rareori participă zece membri ai comitetului executiv. Despăgubiri plătite de ADAS . Asigurările de stat ADAS au despăgubit în ultimul timp mii de gospodării individuale şi numeroase gospodării agricole colective şi întovărăşiri agricole pentru pagube suferite în urma unor calamităţi ale naturii. In clişeu: Asiguratul Marin Trandafir din raionul Răcari primind de la ADAS despăgubiri pentru dauna avută la unele culturi agricole. Pentru asigurarea suprafeței agricole dăunate de grindină el plătise 9 lei anual. România liberă OOOOOCOOOOOOOCOC OOOOOOOOOOOOOOOOOCOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL* De obicei lipsesc la şedinţe cam aceiaşi membri ai comitetului executiv regional. Din cele 21 de şedinţe ale comitetului executiv care au avuit loc pînă la sfîrşitul trimestrului trei al acestui an, tov. István Dumitru, membru al comitetului executiv a lipsit la 18, tov. Szász Dominic la 13, tov. loan Fantaziu la 12, tov. Ştefan Ven la 16, tov. loan Dragoş la 12. Tovarăşii citaţi mai sus răspund de sectoare importante ale economiei locale. Tov. Szász Dominic este preşedintele U.R.C.C., tov. loan Fantaziu este împuternicit C.S.C., tov. loan Dragoş este preşedinte al U.C.E.C.O.M. Cu toate acestea ei nu socotesc necesar să participe la discuţiile privind problemele conducerii economiei locale. N-au fost prezenţi nici la şedinţa din 17 septembrie 1956 cînd s-au discutat propunerile planului local pe anul 1957, nici la şedinţa în care s-a discutat executarea planului de venituri şi cheltuieli pe semestrul I al anului 1956 şi nici la multe altele. In legătură cu aceasta, o vină însemnată are şi preşedintele comitetului executiv regional, tov. Nicolae Iorga, care priveşte destul de pasiv această situaţie. In calitatea sa ar trebui să tragă la răspundere pe acei membri ai comitetului executiv care nu-şi îndeplinesc această elementară sarcină, participarea la şedinţe. In asemenea împrejurări ar fi indicați să se propună în ultimă instanţă sesiunii, scoaterea din comitetul executiv a acelora care nu activează. O conducere colectivă în activitatea comitetelor executive nu se poate realiza decât cu participarea tuturor membrilor comitetelor executive. Numai astfel se poate îmbunătăţi activitatea de conducere a construcţiei economice şi culturale locale, îndeosebi acum cînd se pune problema lărgirii competenţei şi atribuţiilor sfaturilor populare, — unele măsuri pe această linie fiind deja luate — este necesar mai mult ca oricînd ca toţi membrii comitetelor executive să participe permanent la activitatea acestora, să cunoască şi să contribuie la rezolvarea problemelor locale. Comisii permanente doar pe hîrtie Nu este deloc exagerată afirmaţia de mai sus, dar este surprinzătoare pentru cei care au cunoscut şi înainte activitatea sfatului popular regional Cluj. Eram obişnuiţi ca aici să găsim întotdeauna comisii permanente cu activitate rodnică care meritau să fie popularizate în întreaga ţară, pentru experienţa lor pozitivă. Astăzi situaţia se prezintă cu totul altfel. Din cele zece comisii permanente ale sfatului popular regional, numai trei (buget-finanţe, gospodărie comunală şi drumuri), au avut o oarecare activitate. Majoritatea comisiilor permanente însă, nu au nici planuri de lucru, nici nu se întrunesc să discute problemele care cad din competenţa lor. Inactivitatea comisiilor permanente se datorează însă unor cauze şi greşeli iniţiale. In primul rînd, comisiile permanente au fost alcătuite formal la sesiunea de constituire care a avut loc în luna martie 1956. Fiecare deputat a fost încadrat într-o comisie permanentă fără să se ţină seama de specificul muncii sale şi de posibilităţile de a lucra intr-un domeniu sau altul. Aşa de pildă, comisia permanentă de sănătate publică nu cuprinde în alcătuirea ei decit un medic. Restul sunt ţărani muncitori care n-au nici o, contigenţă cu problemele de sănătate. La fel, comisia pentru artă şi cultură nu cuprinde în afară de preşedinte, nici un deputat intelectual. Tot aşa este şi cazul comisiei permanente pentru comerţ, aprovizionare şi cooperaţie şi al tuturor celorlalte. Deputaţi, au fost repartizaţi să lucreze în domenii cu care nu au nici o legătură. O altă cauză se datoreşte neînţelegerii rolului comisiilor permanente. In loc să fie considerate organe de studiu şi control ale sfaturilor populare, ele sînt socotite nişte organisme ajutătoare ale secţiilor. Mergînd pe această linie greşită, secretari ai comisiilor permanente de sănătate publică şi gospodărie comunală au fost aleşi şefii secţiilor sănătate şi respectiv gospodărie comunală. Aceasta este contrar normelor legale. La inactivitatea comisiilor permanente a contribuit de asemenea şi faptul că preşedinţii comisiilor permanente nu sunt întotdeauna chemaţi să facă corapoarte în şedinţele comitetului executiv şi la sesiuni. De asemenea, preşedintele sau vicepreşedintele comitetului executiv cu problemele organizatorice nu ţin şedinţe lunare de colaborare cu preşedinţii comisiilor permanente aşa cum prevede regulamentul de funcţionare a sfaturilor populare. In felul acesta, lipsa unor raporturi juridice juste între comitetul executiv şi comisiile permanente, pe de o parte, cit şi atitudinea de dezinteres a unor deputaţi pe de altă parte, face ca activitatea comisiilor permanente ale sfatului popular regional Cluj să fie inexistentă. Privind cu toată însemnătatea ce se cuvine problema activităţii comisiilor permanente, comitetul executiv regional Cluj îşi poate asigura măcar de aici înainte un serios sprijin în munca sa de conducere a construcţiei economice şi culturale locale. STAN VLAD IN CURÎND PE ECRANE In Noua Scoţie, în lumea colo- joiştilor, se desfăşoară acţiunea filmului „Hoţi de copii“, producţie a studiourilor engleze în regia lui Philip Leacock pe care o vom ad- mira în curînd pe ecrane. Foto: AGERPRES „Zilele filmului bulgar" Ministerul Culturii şi Institutul român pentru relaţiile culturale cu străinătatea organizează în Capitală, Brăila, Cluj, Iaşi şi Giurgiu între 10 şi 17 decembrie „Zilele filmului bulgar“. Cu acest prilej se vor prezenta în premieră filme artistice produse de studiourile cinematografice din R.P. Bulgaria. (Agerpres) Festivalul filmului pentru sate In scopul ridicării nivelului cultural al oamenilor muncii de la sate şi al popularizării metodelor agrozootehnice înaintate, Ministerul Culturii în colaborare cu Ministerul Agriculturii organizează între 15 decembrie şi 1 aprilie 1957 în întreaga ţară Festivalul filmului pentru sate. Filmele vor fi prezentate la cinematografele săteşti şi raionale precum şi de caravanele cinematografice. Timp de 4 săptămîni în fiecare comună vor rula cîte 3 zile un film artistic însorit de un film documentar agricol şi un jurnal agricol. (Agerpres) CÂRTI NOI ! ÎN EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURA ŞI ARTA: I. L. CARAGIALE: Momente şi Schiţe vol. 1 308 pag. 3,20 lei vol. 11 300 pag. 3 lei SCARLAT CALIMACHI: Căderea Babilonului 200 pag. 2,05 lei MIRCEA ZACIU: începutul sfârşitului 136 pag. 1,50 lei W. SHAKESPEARE: Hamlet (In romîneşte de Petru Dumitriu) 232 pag. 4,50 lei HOWARD FAST: Cina cea de taină (în romîneşte de D. Mazilu) 168 pag. 1,50 lei IN EDITURA TINERETULUI : ŞTEFAN IUREŞ: Fructe în mai 196 pag. 3,50 lei DUMITRU ALMAŞ: Alei codrule fîrţate 640 pag. 11 lei FR. NANSEN : Spre pol (în romîneşte de B. Marian) 288 pag. 4,75 lei ! O problemă de „vad" Săptămîni şi luni la rînd s-a tot aminat şi în sfirşit, de citva timp, in Capitală a fost deschis Bufetul „Expres" din strada Cimpineanu colţ cu strada Sft. Ionică. Frumos amenajat, elegant chiar, acest Bufet ,,Expres" te îmbie, dacă îi păşeşti pragul, căci este bine asortat cu mîncaruri variate, gătite şi semifinite. Precizăm : dacă lipăşeşti pragul. Căci, cu toate calităţile sale, bufetul este situat într-un loc nu destul de propice. Fără îndoială că intr-un loc mai frecventat, în apropierea unor mari instituţii sau întreprinderi, pe o arteră principala cum ar fi B-dul Bălcescu sau B-dul 6 Martie, un asemenea local ar fi cu mult mai apreciat. Sugerăm celor din Direcţia Generală a Alimentaţiei Publice din cadrul Ministerului Comerţului Interior, ca şi secţiilor comerciale al sfaturilor populare care intenţionează să lărgească in raza teritoriului respectiv reţeaua bufetelor „Expres“ să aleagă locul după temeinică chibzuială. Cu aceleaşi cheltuieli de investiţii se pot obţine rezultate diferite, uneori vînzări duble sau chiar triple cînd vadul este bine ales. r\j r\j f\j OkJ f\j f\j Ciudată „aprovizionare"! In centrul oraşului Tg Mureş există un mare magazin Alimentara, modern utilat şi bine amenajat . Alimentara nr. 1, cum îi spun tîrgumureşenii, care s-au obişnuit cu existenţa magazinului. Alimentara nr. 1, fiind o unitate comercială modernă, este deschisă de dimineaţa pînă seara la orele 22. De aceea se şi bucură de un mare aflux de cumpărători. Oamenii ocupaţi în timpul zilei s-au obişnuit să vină la orice oră să facă cumpărături, mai ales să-şi procure alimente pentru masa de seară. Dar se vede că tovarăşilor din conducerea O.C L. Alimentara nu le place această „obişnuinţă" a oamenilor. De la un timp încoace la orele 8 seara nu mai găseşti mai nimic la raionul cu alimente şi delicatese. Încă de la ora 5 vînzătorii imperturbabili rostesc, acelaşi refren: § 'X- <\.J i\j i*V '“'y tvi r\j r\j ry s-au terminat! Aceasta, în timp ce la magazinele din vecinătate şi vis,avis unde se trag obloanele la orele 19,45, rafturile adăpostesc mari cantităţi din aceleaşi alimente pe care cumpărătorii le solicită — degeaba — in magazinul deschis pînă la orele 22 Ciudată „aprovizionare"! Datorită ei, mulţi cumpărători pleacă neserviţ şi mai ales nemulţumiţi de la Alimentara nr. 1, mulţi se întreabă de ce acest magazin este deschis pînă la orele 22 cind cele mai solicitate mărfuri se vînd pînă la ora 57 Şi mai mulţi se întreabă însă: pînă cînd nu tolera secţia comercială oraşului asemenea maifestări de birocratism? Un mic detaliu Librăria „Cartea Rusă din Piteşti are o secţie , cartea prin poştă". Există un cumpărător pennanent, dintr-un colţ de \ X \ VIV X \ \ regiune, care, o dată cu o nouă cerere de cărţi, trimite şi o lădiţă solicitind să i se expedieze în ea cărţile, pentru mai multă siguranţă că vor ajunge intacte. Cumpărătorul doreşte să aibă o carte fără colţurile coperţilor îndoite, cu cotorul întreg, etc. Şi dorinţa sa este legitimă. Intre pretenţiile acestui cumpărător şi neglijenţa organelor C.F.R. din staţia Piteşti şi a organelor P. T. T. R. se poate face o anumită legătură. Nu credem că cetăţeanul respectiv a asistat vreodată la descărcarea pachetelor cu ziare, reviste, cărţi, pe peronul gării Piteşti. Altfel ar fi trimis o ladă de fier. Felul cum se face această descărcare lasă foarte mult de dorit. Pachetele sunt aruncate pe peronul ud, plin de noroi uneori, la voia întimplării, unele peste altele. La rampa P. T. R. se petrece acelaşi fenomen. De aceea, nu este de mirare că anumite ziare nu se mai vînd fiind murdare, iar in librări, cărţile au coperţite murdare, rupte, ori şifonate Ce se poate face ? Pe lingă educaţia ce trebuie făcută manipulanţilor, este necesar ca pe peronul gării să se amenajeze un mic adăpost acolo unde se descarcă aceste materiale. De asemenea la imobilul P.T.T.R. Astfel, pachetele corsta ferite de ploaie şi ninsoare. VXj X XVMXVXVV <\j IX tr t l l l l l l l l l l l l l l lJV )c l l l l l l "V/ '"V/ 'V/ r\j r\j GXJG'VJUV-'LAJ <"V> '“V» f Stmbătă letembric îfSinn», ffff ********———jy CRONICA MUZICALĂ Concertele de cameră Enescu Cu cit trece timpul profilul creator al lui George Enescu ne apare mai puternic conturat, publicul nostru avînd prilejul să asculte, în interpretarea artiştilor de frunte ai ţării, fie lucrări ce nu-şi cunoscuseră prima audiţie, fie altele — necîntate încă din vremea prezenţei marelui muzician printre noi. Prin, colaborarea dintre Uniunea Compozitorilor şi Filarmonică, am avut în ultimele zile, bucuria a două festivaluri dedicate în întregime lucrările de cameră ale lui George Enescu. Cel dinţii, care a avut loc marţi 20 noiembrie, s-a bucurat de prezentarea plină de căldură făcută de academicianul Mihail Jora, care a evocat personalitatea lui George Enescu şi, în puţine dar substanţiale cuvinte, a arătat însemnătatea lucrărilor cîntate şi meritul interpreţilor lor, fraţii Valentin şi Ştefan Gheorghiu. Intr-adevăr, realizarea lor excepţională merită să se insiste asupra ei. E întotdeauna un semn bun cînd tinerii virtuozi lasă un timp pe planul al doilea preocupările solistice, pentru a se îndrepta spre domeniul mai bogat în esenţă artistică, al ansamblului. De obicei fenomenul se întîmplă spre maturitate cînd „leii“ estradelor de concert, obosiţi de viitoarea recitalurilor în care apar ca solişti, şi a înfruntărilor cu orchestra, se decid, alături de alţi muzicieni de aceeaşi anvergură, să slujească în templul mai puţin spectaculos, dar nu mai puţin sacru, al muzicii de cameră. Şi dacă faptul s-ar generaliza pe o scară mai largă, atunci desigur capodoperele acestui gen şi-ar împărţi popularitatea universală cu lucrările simfonice de aceeaşi valoare. In cazul fraţilor Gheorghiu se poate spune că, de pe acum, ei fac operă de cultură în acestdomeniu, cu o abnegaţie şi o conştiinciozitate artistică demnă de toată lauda. Şi dacă regretăm uneori că nu l-am mai auzit de mult pe Valentin Gheorghiu într-un recital propriu, avem în acelaşi timp mulţumirea mai puternică de a fi putut urmări dezvoltarea admirabilă ca muzician de cameră. Atît publicul cit şi pianistul simt deopotrivă cit de mult a cîştigat el în această activitate, dusă cu consecvenţă în ultimii ani. Acelaşi lucru se referă şi la violonistul Ştefan Gheorghiu, care ne-a apărut încă de la prima execuţie a sonatei a treia de Enescu —in stagiunea trecută — şi cu atît mai mult în recitalul din 20 noiembrie pe o treaptă nouă a evoluţiei sale artistice. Seriozitatea, migala studiului, au început să se îmbine tot mai mult cu fantezia artistică, cu simţul mai rafinat al culorilor sonoare. Desigur că atunci cînd această muncă şi dăruire artistică de o asemenea calitate e pusă în serviciul popularizării creaţiei, lui Enescu, rezultatul e cu atît mai îmbucurător pentru viaţa noastră artistică. începe să se facă tot mai multă dreptate unui mare nedreptăţit Şi aici, mă refer îndeosebi la punctul de atracţie al celor două concerte, la suita „Impresii din copilărie“ Opus 28. Ştiu cât de greu a fost să se procure interpreţilor notele, încă netipărite. E un lucru de mirare ca în vremea noastră o capodoperă contemporană într-un gen atît de rar cultivat ca acela al suitei programatice pentru vioară şi pian să fie încă atît de necunoscută. însuşi Enescu, cu modestia lui legendară, o cînta arareori, iar înregistrarea pe care a făcut-o cu Dinu Lipatti la pian e ca şi pierdută. Iată de ce revelaţia artistică pe care ne-au oferit-o fraţii Gheorghiu a fost dublată de o strîngere de inimă — de astă dată trecătoare. E bine că interpreţii, fără să se gîndească la oboseală, au cîntat la primul recital suita de două ori la rînd şi au înscris-o şi în programul celui de al doilea. In felul acesta imaginile ei ni s-au întipărit mai bine în inimă, şi nu vine vorba din întîmplare de inimă. Spre deosebire de creaţiile altor compozitori contemporani, muzica lui Enescu, produsul unei sensibilităţi artistice unice — nu ezit să o afirm — în vremea noastră, trebuie simţită cu toate tainiţele sufletului deschise. Numai aşa vom pătrunde sfîşierea armoniilor cu care pianul anunţă episodul „Bătrînului cerşetor“, numai astfel vom simţi, pe deasupra sunetelor imitative îngînate, undeva pe sus, de vioară, drama „Păsării din colivie“, ne vom înfiora de involburarea cromatică evocatoare a „Viatului în horn“ sau ne vom bucura de „Răsăritul soarelui“. S-ar putea vorbi de influenţe multiple, de faptul că improvizaţia violonistică a „lăutarului“ seamănă cu „Tzigane“ de Ravel, sau că întreaga concepţie a lucrării aminteşte de Debussy, dar asta n-are mare importanţă. Vibraţia sufletului lui Enescu e tot timpul prezentă, şi dacă n-ar fi să pomenim decit de acel melancolic „Cîntec de leagăn“ cu fermecătoarele-i schimbări de măsură, adus de unisonul celor două instrumente, şi încă ar fi de ajuns pentru a arăta valoarea originală a unei lucrări care, alături de „Suita sătească“, leagă şi mai mult geniul enescian de meleagurile unde a copilărit marele compozitor român. Interpretarea fraţilor Gheorghiu a avut, la primul recital, o mare forţă de evocare, un suflu emotiv care, legînd diferitele episoade, le-a luminat în acelaşi timp frumuseţile de detaliu. Pianul, mîngîiat de Valentin Gheorghiu a avut scînteieri de vis, fluiditate şerpuitoare de pîrîu, duioşie ; în coloritul diafan al nuanţelor de „piano“ ni s-a arătat îndeosebi vibraţia artistică a interpretului. Ştefan Gheorghiu a înţeles bine natura de improvizaţie violonistică a unor episoade cum ar fi „Lăutarul“ sau „Vîntul în horn“, iar imitînd ciripitul păsărelei sau ţîrîitul greerului a ştiut să supună amănuntul enomatopeic emoţiei. Tot în cadrul celor două festivaluri „Enescu“ fraţii Gheorghiu ne-au oferit — pentru prima oară în interpretarea lor — sonata a doua, opusă, pentru vioară şi pian. Ascultînd-o, am înţeles mai bine de ce Enescu o situează în rîndul primelor lucrări prin care se simţea „devenind el însuşi“. Intr-adevăr, deşi nu e greu de desluşit înrîurirea maeştrilor francezi geniul compozitorului român se face simţit în unele turnuri melodice ale temelor, în melancolia doinită a mişcării lente, în unele figuraţii de acompaniament din final, amintitoare ale ţambalului. Această îmbinare are, aci, un farmec deosebit, după cum Enescu dă o valoare poetică aparte principiului „ciclic“ al dezvoltării muzicale prin felul genial în care face sa apară de-a lungul celor trei mişcări ale lucrării, melodia sinuoasă a temei cu care începe şi se încheie sonata. Caracterul expresiei muzicale enesciene ar putea fi caracterizat în această sonată printr-un singur cuvînt: discreţie. E sentimentul dominant ce se degajă din acea incomparabilă — şi din fericire păstrată — interpretare înregistrată pe discuri de către compozitor şi Dinu Lipatti. Dramatismul atins în dezvoltarea primei părţi e mai mult o înfiorare, iar durerea mişcării a doua e ca un plins ascuns. Din acest punct de vedere, redarea părţii violonistice de către Ştefan Gheorghiu n-a fost întotdeauna destul de interiorizată, mai cu seamă în expunerea temei părţii lente. Intenţiile celor doi parteneri s-au contopit cel mai deplin în final care a fost redat cu brio şi nu limitele unei stilizări de bun gust. Experienţa artistică a concertelor Enescu de anul trecut a fost rodnică, şi acest lucru s-a vădit în interpretarea sonatei a treia pentru vioară şi pian, în caracter popular romînesc, care se înscrie printre realizările cele mai depline date cuplului Gheorghiu. In mai mică măsură a fost însă realizată sudura expresivă între cei patru instrumentişti in execuţia cvartetului în re minor, cu pian, care a figurat la sfîrşitul programului din 23 noiembrie. In acest al doilea concert, basul Gabriel Năruja, un harnic propagator al creaţiilor vocale ale lui Enescu, a interpretat, alături de bine cunoscutele cîntece pe versuri de Clement Marat şi alte patru cîntece, lucrări de tinereţe. Aducînd ecouri din Brahms sau Schumann, fără să fie reprezentative pentru personalitatea — pe atunci încă nedeplin conturată — a compozitorului, ele au fost ascultate cu plăcere pentru faptul că, ne luminează mai bine începuturile minunatului drum creator al lui George Enescu. ALFRED HOFFMAN ' u ■V »V» tV «V ?V <V »V 'V <V <V f Vt.VtV tV <V *V <V »V r^