Romînia Liberă, decembrie 1957 (Anul 15, nr. 4089-4115)

1957-12-01 / nr. 4089

Pag. 2-a LUNA CULTURII Luna Culturii care se va desfăşura în acest decembrie 1957 în cinstea a-niversării a zece ani de la proclamarea Republicii în ţara noastră, va însemna o puternica demonstraţie a realizărilor noastre în toate sectoarele culturale. Pe lîngă aceste multiple manifestări concrete, bilanţ strălucit a tot ce a putut da în decurs de zece ani sufletul descătuşat al unui popor cu un bogat dar artistic şi cu o sete neostoită de cultură. Luna Culturii va fi prilej de adîncire a procesului cultural din ţara noastră, şi de analiză a cauzelor şi efectelor avîntului nostru cultural fără pereche. Toate aspectele acestei vaste probleme vor fi desigur dezbătute în luna aceasta de mulţi cărturari, fiindcă la acest popas cînd ne aruncăm o privire în urmă, trebuie să ne dăm bine seama de realitate, de punctul cultural la care ne găsim, de ceea ce l-a determinat, pentru a şti care sînt perspectivele de viitor şi calea de atins, cele mai înalte ţeluri la care aspirăm. Aş vrea să semnalez aici, în aceste cîteva rînduri „causa causorum“ a dezvoltării cu totul neobişnuite a culturii noastre în aceşti ultimi zece ani, în care prestigiul nostru cultural peste hotare este o realitate necontestată. Cauza cauzelor, este regimul de democraţie populară în plină aplicare a învăţăturii leniniste, regim care îşi vede tăria, nu ca cel trecut, în întunecare şi ignoranţă, ci în cultură şi lumină, înflorirea culturii noastre , este aşadar, mai presus de toate datorită învăţăturii marxist-leniniste cu ajutorul căreia partidul şi guvernul a îndrumat, încurajat şi a sprijinit toate ramurile de cultură. Prin lupta pentru stirpirea analfabetismului, prin crearea condiţiilor de învăţămînt pentru toţi copiii, prin şcoli, prin universităţi şi institute, prin oferirea unei cărţi ieftine, printr-un sistem de burse şi cămine, prin reviste de specialitate, prin încurajarea inovaţiilor, prin zeci şi zeci de alte măsuri ingenioase şi eficace, partidul şi guvernul au dat putinţe de culturalizare celor mai largi mase ale poporului, s-au creat condiţiile şi climatul pentru dezvoltarea culturii. Să ne aducem aminte că în şedinţa Marii Adunări Naţionale din 19 martie 1957, tovarăşul Chivu Stoica în numele guvernului a rostit „Declaraţia asupra politicii interne şi externe a guvernului“ în care, după ce a pus accentul pe rolul reformei învăţământului din 1948 ca temelie a noului învăţămînt realist ştiinţific, şi pe reforma învăţămîntului general ce atunci era in pregătire, a spus : „Partidul şi guvernul dau o mare preţuire intelectualităţii, oamenilor de ştiinţă, scriitorilor, artiştilor. Guvernul acordă întregul său sprijin stimulării activităţii ştiinţifice şi creaţiei literare şi artistice...“ Pentru traducerea în fapt a acestui program, a acestui interes superior faţă de ştiinţă, literatură şi artă, bugetul pe 1957 a creat baza materială necesara. Din expunerea făcută de tov. Aurel Vijoli, ministrul Finanţelor în şedinţa Marii Adunări Naţionale din 21 martie 1957 cu privire la prevederile bugetului pe 1957, se constată nu numai că fondurile alocate pentru acțiuni social-culturale întrec cu mult pe cele din 1956, ceea ce ara-tă interesul mereu crescînd al guvernului pentru cultură, dar că ele ating un procent de 23,3 la sută din totalul cheltuielilor prevăzute în bugetul statului însunînd zece miliarde 497 milioane lei, din totalul bugetar de 45 miliarde 247 milioane lei. Numai pentru ştiinţă şi cultură, prevederile bugetare au fost pe 1957 de 3 miliarde 807 milioane Iei. în laconismul cifrelor de mai sus se includ toate mijloacele materiale de încurajare a literaturii şi artei , fondurile literare plastice şi muzicale, premiile de stat şi academice, finanţarea editurilor în aşa măsură încît elanul literaturii şi artei să nu cunoască vreo piedică. Dar înflorirea culturii noastre nu are drept cauză majoră numai această bază materială. De o egală importanţă este baza ei ideologică, îndrumarea susţinută pe care o dă partidul şi guvernul întregii activităţi ştiinţifice, literare şi artistice pentru ca ea să devie strîns legată de nevoile şi viaţa poporului şi pentru ca să atingă un nivel ştiinţific şi artistic cît mai înalt. O altă cauză majoră a dezvoltării continue a culturii noastre este un alt fapt, semnalat şi subliniat de tovarăşul Chivu Stoica, în declaraţia guvernului sus-menţionată. E faptul că „cele mai largi şi variate domenii ale artei şi culturii au devenit un bun al celor ce muncesc. Aceasta îşi găseşte o expresie vie în larga mişcare culturală de masă care se desfăşoară în căminele culturale săteşti, în casele de cultură şi în cluburile întreprinderilor, în marea sete de citit care se exprimă prin creşterea însemnată a numărului de cititori în biblioteci, cît şi prin triplarea vînzărilor de cărţi în librării şi cooperative faţă de 1951. Instituţiile de artă şi cultură nu mai sînt concentrate cu exclusivitate în Capitală sau în cîteva centre. Un număr însemnat de instituţii au fost create pentru satisfacerea cerinţelor culturale ale minorităţilor naţionale : şcoli, instituţii de învăţămînt superior, teatre, muzee, biblioteci etc.“ Nu este aşadar vorba de o spuză culturală, de o pojghiţă subţire de intelectuali, sub care să zacă în întuneric milioane de oameni, cum concepea mult lăudata cultură de odinioară, cu contrastele ei uluitoare şi paradoxele ei inumane, ci de o cultură care cuprinde întreaga masă a poporului, una menită să dea rezultate tot mai măreţe şi mai masive. Aş mai adăuga că tot datorită acestei „cauze a cauzelor“, în bilanţul acestor zece ani de la proclamarea Republicii, trebuie trecută şi stingerea analfabetismului care este una din cele mai importante victorii ale regimului de democraţie populară. Am menţionat aceasta, fiindcă stirpirea analfabetismului se prenumără şi ea printre cauzele majore ale extraordinarului nostru progres cultural. Oamenii de ştiinţă, scriitorii, artiştii, datorită acestui fapt, se recrutează din întreaga masă a poporului printr-o selecţie naturală, nefalsificată de nici un artificiu, de nici un privilegiu, de nici o stare de inferioritate. Toţi pornesc în marea întrecere a vieţii de la aceeaşi tulpină. Demostene Botez România liberă Sărbătoare la Timişoara — Parcă pentru a împlini cuvintele marelui Ovidiu... „dacă ai voce, cîntă, dacă ai membre gingaşe dansează şi prin orice artă dacă poţi produce plăcere să produci“ — Opera de Stat din Timişoara îşi deschidea în 1947 larg porţile în faţa unui public iubitor de muzică. Inaugurindu-şi prima stagiune cu spectacolul „Aida“ de Verdi — interpreţii aclamaţi cu frenezie, între care Fenia Nicolau, Filomela Piteiu Georgescu, Traian Nicolau — azi artişti emeriţi — şi alţi cîţiva recunoscuţi unanim drept fondatorii noii instituţii, n-au ascuns publicului bucuria prilejuită şi de succesul premierei şi de faptul că au găsit la organele centrale şi locale competente, înţelegerea şi sprijinul necesar inaugurării unei opere la Timişoara. ...Azi, opera din Timişoara unanim recunoscută ca una din principalele instituţii de cultură ale ţării numără în rîndul colectivului său pe aceeaşi care, cu zece ani în urmă, au deschis cu prima stagiune şirul de succese ale operei bănăţene... In una din sălile de repetiţii o întîlnim astfel pe maestra de balet Mercedes Pavelici. N-a fost nevoie de nici o introducere. — Știu, știu, vă interesează începutul și... — Prezentul. — Bănuiam, însă, vă rog să mă iertați dacă mă voi referi numai la... — E rîndul nostru sa.... bănuim : la specialitatea dvs., nu ? — întocmai... Ansamblul de coregrafie a început cu 16 oameni. Primul nostru spectacol — în 1947 — s-a numit „spectacol de balet“ şi a cuprins bucăţi în cîte un act: „Sperietoarea de păsări", „Serenada“ de Mozart, „Invitaţie la vals“ de Weber. „Sperietoarea de păsări“ cu o temă pe motive populare ruseşti a fost creaţia colectivului nostru. Eu am scris libretul, iar orchestraţia a aparţinut actualului dirijor Ladislau Roth, pe atunci corepetitor. A fost, ca să zic aşa, un dublu debut: al ansamblului coregrafic şi al tînărului Ladislau Roth, care şi-a făcut apariţia la pupitru cu acest modest spectacol. Apoi în repertoriu au urmat „Şeherezada“, „Fîntîna din Baccisarai“, „Surale“... — Care dintre acestea v-a dat cea mai mare satisfacţie? Zece ...i de la înfiinţarea Operei de Stat din Timişoara — O menţiune: la repertoriul amintit de dvs. a contribuit şi colegul meu Trixi Checais. Şi acum, la subiect: „Fîntîna din Baccisarai“ a lui Asafiev mi-a creat o mare mulţumire sufletească. Ansamblul are azi 46 de membri bogat în elemente talentate ca : V. Fonta, Nectara Toma, Elisabeta Fereti, Inge Statnic... aşa că, vedeţi, era şi cazul să luptăm pentru un spectacol de o înaltă ţinută artistică. Sunt sigură, de altfel, că aţi auzit de succesul repurtat, cred eu, pe merit, la Russe în R.P. Bulgaria. — Soliştii cîntăreţi ,au fost la fel de apreciaţi în Bulgaria ? — Foarte mult. Operele „Lakroe“, „Nunta lui Figaro“, dar mai ales opereta „Ana Lugojana“ — a bănăţeanului nostru Filaret Barbu — au stirnit entuziasmul general al publicului. De fapt, soliştii noştri au fost cunoscuţi şi apreciaţi şi cu prilejul turneului operei din Russe la Timişoara. Vă dau un mic exemplu edificator. Am lucrat mai multe săptămîni la Russe. In timpul şederii mele acolo, Maria Bohacek — renumita solistă a operei din Russe — (aţi auzit-o probabil în „Mazzepa“ şi „Cavaleria rusticană“) a cîntat la Milano. In urma succesului de acolo, i s-au propus studii de canto în Italia. Ea a preferat să se întoarcă la Russe unde ştia că e invitată Fenia Nicolau din Timişoara pe care a cunoscut-o cu prilejul turneului din ţara noastră. Maria Bohacek s-a exprimat la Milano că doreşte să înveţe de la Fenia Nicolau... — Pe viitor ? — Da, am şi... planuri. Visul meu este să montez „Romeo şi Julietta“. Consider că forţe avem, apoi... — Lucrarea dvs., nu? — Nimic nu scapă ziariștilor ! Intr-adevăr, scriu un balet pe o temă de fabulă. Dar deocamdată atît , să nu anticipăm... Am înitîlnit aci și un oaspete de seamă al colectivului operei din Timișoara , pe regizorul bulgar Evgheni Nemirov. L-am găsit antrenat intr-o muncă grea : pregătea punerea în scenă a operei „Trubadurul“, aceasta după ce a semnat regia şi scenografia „Cavaleriei rusticane“, care s-a bucurat de un mare succes în rîndurile publicului timişorean. „Am găsit la Timişoara — ne povesteşte tov. Nemirov — un colectiv capabil, entuziast şi cu multă dorinţă de muncă artistică. „Cavaleria rusticană“ e o lucrare mică dar dificilă. Insă colectivul de aici a avut forţele necesare ca numai după o lună de repetiţii s-o prezinte îrntr-o formă bună. Cîntăreţii au o serioasă pregătire muzicală. „Trubadurul“ — după mine, cea mai grea operă a lui Verdi — va îmbogăţi repertoriul operei din Timişoara. Opera din Timişoara se poate mîndri că în cei 10 ani a crescut solişti de talia lui Tisus Moraru şi Gaby Ganea, elemente de mari perspective. E cunoscut succesul lor şi la Russe şi la Tîrnova şi la Plovdiv, oraşe ale patriei mele“. Şi întimp ce tov. Nemirov îşi aprinse o ţigară, mi-an amintit pentru o clipă, în această ordine de idei, şi de aplauzele culese de Adriana Ciuciu pe scenele operelor din R. P. Polonă, şi Marieta Grebenişan în Cehoslovacia etc. Adresîndu-ne tov. Mircea Popa, artist emerit, prim dirijor al Operei, ce ne poate spune despre soliştii străini oaspeţi ai Operei din Timişoara, am primit următorul răspuns: — Au cîntat pe scena operei noastre mulţi solişti străini — vestiţi pentru vocea şi talentul lor. Dintre ei trebuie să amintim în primul rînd pe Evgheni Belov, care a cîntat în „Evghenie Qneghin“, pe F. Crivcenia în „Bărbierul din Sevilla“ şi R. Stammtot în „Bărbierul din Sevilla“. — A încurajat oare conducerea operei creaţia originală ? — Cel mai bun exemplu în acest sens este opera „Făt Frumos“ de Herman Klee — maestru de cor al operei noastre şi după cum ştii, artist emerit, pusă în scenă de tînăra regizoare Marianti Banu. Dar parcă bilanţul, n-ar fi bilanţ dacă lipsesc cifrele, oricât de „seci“ le socotesc unii : repertoriul celor 10 ani numără 42 de spectacole de operă, operetă şi balet; cu ele s-au dat 2.000 de reprezentaţii în Timişoara şi 1.000 în centrele muncitoreşti Anina, Reşiţa, Oţelul roşu-Arad.., la care au luat parte un total de 1.200.000 de oameni ai muncii. * Vorbind în termeni gazetăreşti am plecat de la Operă cu... „tolba plină“. Ieşim prin scenă conduşi de directorul Lucian Grebşeanu. Aici un... obstacol. — Psst ! — !?!! ■— Opera „Marin pescarul“, după nuvela „Păcat boieresc“ a lui M. Sadoveanu şi muzica lui Marţian Negrea e în curs de „finisare“, ne şopteşte directorul. — Bine, daraceşti tineri par balerini ? ! — încerc eu, tot în şoaptă, să clarific o nedumerire cauzată de un grup ce aştepta în jurul cabinelor. — Intr-adevăr . Au fost în repetiţie cu „Priculiciul“, compus de Zeno Vancea. Baletul acesta va fi prezentat în curând în cuplu cu „Marin pescarul“. Deci, două sărbători, 10 ani de activitate şi „Luna culturii româneşti“. Drept garanţie, pregătirile de azi. VIRGIL LAZAR O scenă din opera „Cavaleria rusticană“ Cu J. Perahim despre un proiecte şi plastica noastră Caustic, incisiv şi inepuizabil grafician, artistul emerit T. Perahim îţi păstrează în „intimitate" toate aceste atribute, ba mai mult — am putea spune — le sporeşte „pe viu“ printr-o vervă ardentă şi mereu neobosită. Nu poate fi deci decit ademenitoare, acum la deschiderea Săptamînii Plasticii din „Luna Culturii“, o discuţie cu el pe ţintarul atît de divers al plasticii noastre. Despre ce anume ? Aici este mai dificil, deoarece multiplele preocupări ale lui Perahim, numai din anul acesta, îmbrăţişează o sferă foarte largă, cu greu de cuprins în tiparele înguste ale unui lapidar interviu. Dar să încercăm... Nu mai departe, în ultima vreme, Perahim a scos primul album de proverbe, a ilustrat „Stihuri pestriţe“, cartea maestrului Tudor Arghezi, a participat la Trienala de la Milano debutînd ca ceramist cu nouă lucrări şi a făcut decorurile la piesa „Baia“ de Maiakovski pe scena Teatrului C.F.R. Giuleşti şi la „Tragedia optimistă“ pe scena Teatrului de Stat din Craiova. In timp ce reconstituiam acest apreciabil bilanţ, Perahim a ţinut să-mi rectifice un lapsus, amintindu-mi despre ilustraţiile la cartea pentru copii „Cel mai mare Guliver“ apărută recent... Şi iată ce mi-a mărturisit el: — Am un motiv foarte familiar. Eroul acestei cărţi este chiar băiatul meu Matei, un „Guliver“ în vîrstă de 8 ani care mi-a fost un excelent şi apropiat model pentru acest aventuros personaj... Cum s-ar spune, mi-a „pozat" la domiciliu. — As vrea să-mi vorbiți despre albumele de proverbe pe care său că le pregătiți în continuare. — Primul a apărut. Acum îl pregătesc pe cel de al doilea. In fișele mele am peste 3000 de proverbe. Este un proiect mai vechi şi munca aceasta mă pasionează. In fond, proverbul este o esenţă filozofică a unei experienţe de viaţă foarte îndelungată căreia nu poţi să-i găseşti izvorul în timp. Din proverbe văd că pînă la urmă am reuşit să „nasc“ un personaj avînd ca simbol o nelipsită căciulă. — Pentru mulți a fost o surpriză, debutul dumneavoastră ca „ceramist“. In orice caz este o noutate. — Desigur, căci pînă anul acesta nici gînd n-a fost de așa ceva. Totul a pornit de la o comisie de juriu care selecta lucrările pentru trienala de la Milano. Ca membru al ei, mi-am expus obiecţiile în legătură cu faptul că ceramica noastră merge pe un drum de imitaţie a ceramicei populare şi — uneori — numai la atît... Creaţia olarilor de tîrg are un spirit mult mai unitar şi o valoare artistică mai fermă. Atunci mi s-a spus ironic : „Poate ştii dumneata să faci mai bine“... Şi am încercat, din dorinţa inovatoare căci nu se poate face arta cultă numai initînd. Şi primele mele lucrări s-au bucurat de succes. Iar acum de abia aştept să am puţin timp liber, să plec într-un sat şi să fac... vase. — Ce aţi putea să-mi spuneţi despre recenta activitate de scenograf ? — Mi-am reluat o veche deprindere. Poate este una din formele spiritului meu polemic de a lupta împotriva șablonului. In general, în domeniul scenografiei mă ridic împotriva manifestărilor formaliste. Eu cred, și am să încerc să arăt, că pe scenă, modul de expresie al realismului socialist, este mult mai divers. De aceea pledez pentru teatralizarea decorului, nu pentru punerea lui în urma textului. Evident, aceasta este în funcţie şi de text, de piesă. De pildă „Baia" lui Maiakovski este un excelent teren în acest sens. — Și în afară de toate aceste diverse preocupări, ce „surprize“ ne mai pregătit! ? — Am să-ți spun un „secret". In felul acesta sînt sigur — mi-a mărturisit zîmbind Perahim — că o să-l înserezi în interviu. Să nu te miri, dar fac acasă diverse experiențe în legătură cu tehnica și rezolvarea plastică a picturii monumentale, adică — mai precis — decorarea monumentală a clădirilor. Acesta este visul meu și mă voi strădui să izbîndesc pînă la urmă. Nici vorbă nu poate fi de moartea picturii pe șevalet, dar într-o lume socialistă, cred că se va naște această artă de masă, de mari proporţii... O pictură monumentală, amplă, pe case, în cluburi, pe clădiri, în parcuri, accesibilă tuturor, care să fixeze spiritul socialist al epocii. — Aş vrea să-mi vorbiţi cite ceva despre frămîntările creatoare din plastica noastră. — In ultima vreme este de subliniat o încercare de a se face o mai mare diversitate de expresii plastice. Am văzut multe lucrări în ultima vreme și vreau să spun că unii tineri artiști, desigur, pornind pe această linie de a înnoi, de a împrospăta modurile de expresie, uneori nu găsesc limita lor și scapă cîteodată obiectivele principale ale artei. Socotesc de aceea să subliniez că este important ca artiştii să nu uite că toate aceste înnoiri sunt făcute pentru a îmbogăţi arta şi pentru a arăta că în cadrul metodei realismului socialist nu există o limită a valorii artistice, dar toată această pasiune a artistului, pe care o depune, trebuie să demonstreze că el aparţine unei lumi care construieşte socialismul... are cît timp a trecut ? Se pare că minutarele ceasului ne-au jucat o festă şi l-au răpit pe Perahim unor irevocabile şedinţe. De aceea şi-a luat rămas bun grăbit, amintindu-mi — cu memorie grafică — unul din cele 3000 de proverbe din sertarele lui: „Vorbă multă“... Dar de data aceasta — după discuţia noastră — mi s-a părut că uneori pot să fie şi proverbele infirmate. Ceea ce — să recunoaştem — era cazul!... D. TABACU O ! Din bogata activitate a lui Jules Perahim, vă oferim cu prilejul interviului de faţă o ilustraţie de... sezon, din volumul „Stihuri pestriţe“ al poetului Tudor Arghezi. o diagramă poate să înfăţişeze, cu uşurinţă şi plastic, creşterea şi micşorarea numărului de cititori, comparativ, ori raportate la unităţi de timp. Cit priveşte oglindirea schimbărilor de ordin calitativ, schimbări privind gradul de reflexivitate faţă de cuvîntul tipărit, asimilarea lecturii şi orientarea spre anumite genuri, cele mai ingenioase diagrame s-au dovedit sărace şi neputincioase. Posibilităţile materiale, astăzi la dispoziţia tuturor instituţiilor editoriale din ţara noastră, sunt opera regimului democrat popular. Tiraje mari, condiţii bune de tipărire, selecţii exigente, asigură pătrunderea in toate căminele a unor cârti de calitate şi in număr suficient. Aceste condiţii nu s-au ivit singure, ca scop în sine , odată cu creşterea cantitativă a tipăriturilor şi putinţa difuzării cărţii in mase cit mai largi a apărut un alt cititor: cititorul nou, el însuşi una din cele mai remarcabile creaţii ale puterii populare. Gindul unei confruntări cu alte realităţi , mi-a venit un minte trezit de fapte cotidiene, şi aflînd dintr-o publicaţie mai veche o caracterizare a cititorului „modern", făcută de un om de cultură şi de bun simț. Semnatarul acelor rînduri constata cu amărăciune continua îndepărtare a cititorilor de partea bună, în profitul poncifelor, a literaturii de duzină și, oricit ar părea de paradoxal, a așa-numitului „fapt divers" inserat în coloanele ziarelor. Această răceală era pusă pe seama unei diformări spirituale a omului contemporan, a cărui sensibilitate a suferit sub presiunearitmului de viaţă modern o inversiune de preferinţe şi de concepţii. „Nu mai suntem sensibili, in interiorul limitelor noastre morale si geoarace decit la evenimente dure, repezi puţin hazlii, putin scandaloase, la bir fell, fapte diverse, anecdote si, indiscretii mondene, politice si poliţiste zvonuri nedelicate ori trăncăneli de culise Din păcate, aceste afirmaţii şi-au găsit şi continuă să-şi afle confirmare, la noi, pînă Intr-un trecut nu prea îndepărtat, iar în Apus, continuă şi azi Dacă în urmă cu un deceniu şi jumătate o casă de editură din vechea Rominie şi-ar fi luat asupra ei sarcina editării operei lui Shakespeare este infin probabil că ar fi făcut vlnzare bună, că ar fi obţinut succes de librărie. Cititorul de mijloc, abonat credincios al colecţiei celor 15 lei, cu greu s-ar fi încumetat să parcurgă in întregime şi cu atenţie cele cinci acte ale lui .Mamiot“ pentru ca, in finalul tragediei, să afle contrariat că de fapt este vorba de ucideri şi o otrăvire ca multe altele despre care poţi lua cunoştinţă mai repede şi cu eforturi intelectuale minime la rubrica de „fapte diverse" a unui ziar. Desfăşurat un timp mai îndelungat şi pe nesimţite, procesul reeducării gustului artistic al cititorului a stirpit preferinţa pentru lectura uşoară, la propriu şi la figurat, a deprins masele de cititori să se apropie de carte cu seriozitate, să îndrăgească scrierile bune, să respingă falsa literatură. Din piese de muzeu, înconjuraţi de o îngăduitoare condescendentă, clasicii au devenit prieteni apropiaţi ai iubitorului de lectură. Obişnuit să-şi ofere sugestiile acolo unde socoteşte că ajutorul său va fi şi altora de folos, cetăţeanulcititor îşi exprimă cu sinceritate dorinţele in registrele speciale aflate in fiecare librărie. Zilnic, pe paginile prevăzute cu dată, ca un jurnal de familie, apar alte şi alte inscripţii, de obicei cereri, solcitind noi apariţii de cărţi. „Ar fi foarte bine dacă s-ar retipări volumul „Antologia poeziei romîneşti“. Credem că se va ţine cont de cerinţele noastre“ „Vrem o Mitologie“. (Concis şi categoric I). „Doresc reeditarea poeziilor lui Topîrceanu“. „Aş dori o nouă ediţie a romanului „Spartacus“ pe care vreau să-l recitesc“. „Veţi satisface dorinţa multor cititori dacă veţi reedita Shakespeare vol. I. Mark Twain - vol. I, volumele epuizate din Gogol şi Turgheniev“. „Rugăm un volum frumos ilustrat (colorat) cu poeziile lui Eminescu, cuprinzând şi cele mai bune postume. La fel, reapariţia poeziilor lui St O. Iosif“. „David Copperfield şi Contele de Monte Cristo au apărut într-un tiraj prea mic pentru a satisface cererile tuturor cititorilor“. Gindindu-mă la definiţia cititorului „modern“ citată cu cîteva rînduri mai înainte, am căutat cu de-amănuntul doar-doar voi afla cerinţe care să se încadreze in gusturile acestuia : literatură in hapuri, menită să dea in două duzini de pagini acţiunea din „Doamna Bovary", „Război si Dace" in rezumat, ori paginile cele mai palpitante din „Macbeth“, reeditarea colecţiilor de 15, 8... lei, ori a cărţilor lui Pitigrilli. Strădaniile mi-au fost zadarnice. N-am găsit nimic din toate acestea. Pe fiecare pagină Eminescu, Caragiale, Creangă, Toplrceanu, Sadoveanu, Arghezi, Shakespeare şi Dickens, Tolstoi şi Şolohov, alături de scriitorii noştri din generaţia mai tînără. ...Citim un gînd sau cu glas tare, la bibliotecă ori acasă în scopuri didactico-practice sau numai pentru plăcerea noastră, citim in tramvai, dimineaţa, citim autorul preferat ori gazeta seara înainte de somn. De la răsplndirea mai largă a cârtii şi a tiparului s ar crede că oamenii, in toate zilele anului şi pe toate meridianele au un rol comun de a citi. Şi totuşi... acolo unde a învins Revoluţia, oamenii citesc altfel. Altfel şi altceva. BORIS BUZILA Alți cititori, alte preferințe *0] Duminică 1 decembrie 1957 — nr. 4089 Dramaturgia Tomineasca a început a fi cunoscuta pesta hotar,e mai ales după 23 August 1944, iar in ultimii ani, operele de seamă ale autorilor noştri dramatici sunt jucate pe numeroase scene ale lumii. I. L. Caragiale, despre care a existat zeci de ani credinţa că nu poate fi înţeles decit în ţară, e jucat în felurite limbi, pe diferite scene. In ziua de 21 noiembrie crt. Teatrul Naţional Flamand din Anvers a prezentat în premieră „O scrisoare pierdută“ de Ion Luca Caragiale, în traducerea Urb. de Wael şi în regia lui Maurits Balfoort. Helene van Herck a interpretat pe Zoe, van ' den Brande pe Ţipă» tescu, Gaston Vandermeulen pe Catavencu, Cu acest prilej, teatrul a tipărit cărţi poştale pe care este consemnată distribuţia piesei lui Caragiale, cum se vede în textul de mai sus, iar pe verso, în spaţiul rezervat corespondenţei, se află cîteva date asupra „Scrisorii pierdute“ şi autorului. Ion Luca Caragiale este prezentat ca „un scriitor de format european“. Cartea poştală a fost adresată de Sică Alexandrescu, maestru emerit al artei din R.P.R. aflat în Belgia, directorului muzeului Teatrului Naţional, cu menţiunea : „de adăugat la dosarul Caragiale". 66 O Scrisoare pierdută pe scena Teatrului Naţional Flamand din Anvers * In cadrul »»Lunii Culturii“ DIN CALENDARUL SĂPTĂMÎNII VIITOARE Astăzi se deschide „Săptămîna artelor plastice" prin manifestări dedicate picturii, sculpturii şi graficii romîneşti din cei zece ani de la întemeierea Republicii Populare Române. Pe ore, programul va cuprinde următoarele manifestări : Ora 11,30, pictorul Al. Ciucurencu vorbeşte la Muzeul Zambaccian. Ora 12, deschiderea festivă a Săptămînii cu inaugurarea expoziţiei retrospective „Zece ani de creaţie plastică (1947—1957)“, la Muzeul Simu. Ora 12, sculptorul Medrea se va întîlni cu vizitatorii Muzeului Medrea din str. G-ral Budişteanu 16. Ora 12, Barbu Slătineanu vorbeşte la Muzeul Slătineanu despre „Originea ceramicii romîneşti“. Ora 12, criticul de artă Petru Comarnescu va prezenta colecţiile Muzeului Dona în incinta muzeului. Ora 15, la Casa de cultură germană „Fr. Schiller“ din str. Batiştei 15, are loc deschiderea expoziţiei de gravură „Th. Aman“. O activitate febrilă se desfăşoară zilele acestea pentru organizarea manifestaţiilor ce se vor desfăşura în cadrul Lunii Culturii. Astfel, marţi 3 decembrie la Ateneul R.P.R., la orele 20, va avea loc concertul orchestrei de cameră dirijată de Mircea Cristescu. In program : Vivaldi, Bach, Sabin Drăgoi, Dvorak, Honegger. Joi 5 decembrie, la orele 20, în sala Ateneului R.P.R., va avea loc un concert dat de laureaţii Concursurilor internaţionale de la Geneva, Toulouse şi Vercelli. Interpretează Vladimir Orlov, laureat al Premiului de Stat. Ladis-Ora 17, la Muzeul Tattarescu va avea loc conferinţa cu titlul „Pictorul Tattarescu şi revoluţia de la 1848“. Ora 18, criticul de artă Tancred Bănăţeanu vorbeşte la Casa de Cultură a Sindicatelor din b-dul 6 Martie 25 despre „Frumuseţea şi bogăţia creaţiilor artistice din ţara noastră“. Mîine, luni 2 decembrie, vor avea loc la : Ora 18, o seară plastică pe tema „Viaţa şi opera celor trei sculptori Storck“. Vorbeşte Gabriela Storck la Muzeul Storck. Ora 18, un simpozion despre „Tradiţie , şi contemporaneitate“ la sediul Uniunii Artiştilor Plastici din calea Victoriei 155, în cadrul căruia vor lua cuvîntul N. Argintescu Amza (Actualitatea lui Grigorescu), Petru Comarnescu (Permanenţa preocupărilor compoziţionale in plastica noastră) şi Eugen Schiieru (Spiritul contemporaneităţii), Ion Konya, Teodora Lucaciu, Mihaela Botez, Leila Cincă, Ion Prisăcaru, Geta Marinide, Crimhilda Cristescu şi Dumitru Constantin. La pian : Suzana Caruso şi Ferdinand Weisz. Tot în cadrul Lunii Culturii va avea loc sîmbătă 7 decembrie, orele 20 în sala Dalles un concert de lieduri interpretat de Arta Florescu, Cornelia Gavrilescu, artiste emerite ale R.P.R., laureate ale Premiului de Stat, Valentin Teodorian, laureat al Festivalului „Primăvara la Fraga“ și cvartetul vocal al Filarmonicii de Stat „George Enescu“. La pian: Nicolae Rădulescu şi Lisette Georgescu.