Romînia Liberă, februarie 1958 (Anul 16, nr. 4141-4164)
1958-02-01 / nr. 4141
Pag. hu Să conducem cu competenţa economia locală Unele probleme ale gospodăririi oraşului Victoria Cel mai tînăr oraş al ţării noastre, Victoria, are şi cel mai tînăr sfat popular ; doar de trei ani a apărut pe una din clădirile oraşului o mică firmă cu inscripţia : sfatul popular al oraşului Victoria. Trei ani au fost totuşi suficienţi pentru a confirma o activitate pozitivă, plină de iniţiativă, a comitetului executiv şi a întregului sfat popular. Numai în ultimul an, oraşul s-a împodobit cu un parc, „7 Noiembrie“, în mijlocul căruia se află o fîntînă arteziană, s-au plantat pomi pe toate străzile, s-a amenajat aleea Ora’ş Combinat, s-a asfaltat str. Dr. Babeş, s-a construit o nouă şcoală elementară. Lista realizărilor ar putea fi mult prelungită, dacă spaţiul ne-ar permite. Importante lucrări sunt prevăzute pentru acest an. Astfel, vor fi terminate încă patru blocuri, actualmente „la roşu“ şi se va începe construcţia altora ; va fi dată în folosinţă eleganta cantină cu o capacitate de 1800 persoane; va fi terminată construcţia palatului cultural. Noi familii se vor muta în locuinţele individuale construite cu ajutorul împrumuturilor de la stat. In domeniul edilitar, se vor executa 40.000 m.p. trotuareîn acest scop va lua fiinţă o secţie de prefabricate care va executa dale din beton. Am asistat la o şedinţă a comitetului executiv avînd la ordinea de zi îmbunătăţirea asistenţei medico-sanitare şi am remarcat cu acest prilej interesul pe care întregul comitet executiv în frunte cu tovarăşul Ion Chitic, preşedintele, îl arată pentru nevoile oraşului. Am constatat atunci că şi comisia permanentă de sănătate condusă de dr. Fedeleş se preocupă activ de problemele asistenţei sanitare în oraş. Şi totuşi, încă nu se poate spune că sfatul popular al oraşului Victoria îşi îndeplineşte în bune condiţiuni toate artribuţiunile, că şi-a cîştigat prestigiul de care ar trebui să se bucure în mijlocul cetăţenilor. Cauzele sînt variate şi de cîteva dintre ele ne vom ocupa în rîndurile ce urmează Sfatul popular sau combinatul chimic? După cum se ştie, blocurile de locuinţe construite în oraşul Victoria au in primul rînd drept scop să găzduiască pe salariaţii combinatului chimic „I. V. Stalin“. Beneficiar al construcţiilor este combinatul. Dat fiind că pînă în urmă cu trei ani nici nu exista sfat popular, iar apoi acesta încă nu avea experienţa necesară, era normal ca şi întreţinerea imobilelor să intre în atribuţia combinatului chimic. Această situaţie s-a prelungit însă prea mult. Nici pînă în momentul de faţă sfatul popular nu a preluat încă gospodărirea propriu-zisă a noului oraş. Chiria continuă să fie încasată de combinat, iar de întreţinerea blocurilor se ocupă de asemenea (sau, mai bine zis are sarcina să se ocupe) tot combinatul chimic. In realitate însă, nimeni nu se ocupă de buna întreţinere, de repararea blocurilor; preocupată, după cum e şi normal, de problemele producţiei, conducerea combinatului nu se poate ocupa cum trebuie de întreţinerea locuinţelor. Surprinzător este însă faptul că, în ciuda acestei situaţii, conducerea combinatului se cramponează în refuzul de a preda sfatului popular administrarea oraşului, răspunderea întreţinerii locuinţelor. Deşi in cîteva rînduri în oraş au sosit diferite comisii pentru reglementarea acestei situaţii, ea nu s-a rezolvat nici pînă in momentul de faţă. Iată deci cum în oraşul Victoria se menţine situaţia paradoxală că administrarea şi întreţinerea blocurilor de locuinţe nu intră în sarcina organelor locale ale puterii de stat, ci în sarcina unei întreprinderi industriale. Aceeaşi situaţie se manifestă şi în domeniul transportului în comun. Cursele cu autobuzele în oraş şi la gară sunt efectuate de către combinat ca şi cum acesta n-ar avea altă treabă decât să se transforme şi într-o întreprindere de transport în comun. Trecerea atribuţiunii organizării transportului în comun asupra sfatului popular şi dotarea acestuia cu mijloacele necesare nu poate decît să ducă la îmbunătăţirea transportului, in folosul întregii populaţii a oraşului. Este o problemă care merită să fie studiată de către organele competente. Organizarea defectuoasă a reţelei comerciale împreună cu muncitorii flotanţi, care vin din împrejurimi pentru a lucra în cadrul combinatului chimic, în oraşul Victoria sunt aproape 10.000 cetăţeni. Aceşti oameni se aprovizionează cu toate cele necesare de la magazinele din oraş. Din păcate, sistemul actual de organizare a reţelei comerciale este nesatisfăcător. Aprovizionarea oraşului nu cade în sarcina sfatului popular orăşenesc, ci în sarcina O.C.L. din Făgăraş care e departe de a putea face faţă acestei obligaţii. Oraşul Victoria nu are abator propriu pentru tăierea vitelor. Transportul cărnii de la Făgăraş se desfăşoară defectuos pe de o parte din cauza lipsei unui număr suficient de autocamioane, iar pe de altă parte din cauza capacităţii insuficiente a abatorului din oraşul vecin. In sfîrşit, dificultăţile de aprovizionare care mai dăinuie în oraşul Victoria sunt provocate de reţeaua insuficientă de desfacere. Magazinul din oraş şi mai ales restaurantul sunt instalate în localuri cu totul improprii. Iată deci o seamă întreagă de probleme care trebuie să intre în sfera de preocupări a comitetului executiv al regiunii Stalin, înfiinţarea unei organizaţii comerciale locale mixte, studierea posibilităţilor în vederea construirii la Victoria a unui abator, precum şi a unei clădiri care să adăpostească un magazin universal, un restaurant şi eventual un hotel, pot contribui la asigurarea unor condiţii şi mai bune de viaţă pentru locuitorii tînărului oraş. Paralel cu rezolvarea tuturor acestor deziderate, credem că ar fi nimerit ca în oraş să se organizeze o Întreprindere de gospodărie comunală care să controleze activitatea fabricii de pîine locale, să preia aprovizionarea oraşului cu apă, gaz metan, să se ocupe de întreţinerea imobilelor, de transportul în comun, precum şi de alte probleme ce se ivesc pe măsură ce oraşul se dezvoltă. PAUL MARIAN PENTRU CEI MAI TINERI CETĂŢENI In Oraşul Victoria, pe Ungă numeroasele locuinţe, magazine şi instituţii construite au fost ridicate localuri speciale pentru creşele de copii. In clişeu : Creşa Combinatului „I. V. Stalin“ din Oraşul Victoria Foto NICU VASILE \QPaT) • o instituţie din reţeaua AOlyAH. (re ocrotire a sănătăţii) Pînă nu de mult, în mintea multora era puternic înrădăcinată greşita credinţă : „Leac pentru boala de inimă ? Sapa şi lopata !“ şi era firesc: oamenii cunoşteau urmările dezastruoase ale acestei boli, care secera pretimpuriu zeci de mii de vieţi. . „ . In anii puterii populare, politica de ocrotire a sănătăţii maselor s-a manifestat puternic şi pe tărîmul combaterii bolilor de inimă. O imagine vie a preocupării faţă de această problemă este activitatea centrului de asistenţă a cardiacilor - ASCAR. instituţia a ajuns cunoscută graţie zecilor de mii de bolnavi îngrijiţi aici. In cei peste 12 ani de activitate, ASCAR a devenit o unitate complexă care ocupă un loc de frunte în reţeaua de ocrotire a sănătăţii oamenilor muncii. Şi instituţia de astăzi, cu impunătoarea clădire din plin centrul Capitalei — Piaţa Kuibisev — nu sugerează deloc începuturile modeste şi greutăţile intîmpinate de-a lungul drumului. Ani şi ani de zile, truda şi eforturile profesorului C. C. Iliescu, directorul de azi al ASCAR, care a bătut in zadar la uşile dregătorilor vechilor regimuri, au fost inutile, ba chiar desconsiderate. In ţara noastră plaga bolilor de inimă reprezenta o tragică realitate. Totuşi, profesorul C. C. Iliescu nu a găsit ascultare şi înţelegere decit in anii regimului democrat-popular. In 1946 a luat fiinţă, în Capitală, prima unitate specializată de asistenţă a bolnavilor de inimă. Deinde la început bolnavii erau depistaţi prin controale medicale în colectivităţi (uzine, instituţii, şcoli, etc.) după un timp relativ scurt numărul celor ce se prezentau spontan la consultaţie s-a mărit, depăşind cu mult posibilităţile de asistenţă a centrului. A crescut şi numărul medicilor. ASCAR a fost înzestrat cu servicii noi ca radiologie, electrocardiografie, fund de ochi, laborator, etc. şi dezvoltîndu-şi activitatea pe baze curativo-profilactice, centrul de asistenţă a cardiacilor a contribuit la răspândirea principiului că boala de inimă, descoperită şi tratată la timp, poate deveni inofensivă, iar bolnavul de inimă redat vieţii şi societăţii. Astăzi ASCAR, o instituţie cu caracter complex, care are un rol de răspundere în opera de asistenţă a sănătăţii maselor, posedă un fişier cu peste 67.000 foi de observaţie ale bolnavilor de inimă din Capitală şi din întreaga ţară, ceea ce reprezintă o preţioasă documentaţie pentru cercetătorii ştiinţifici. In afară de activitatea de asistenţă propriu zisă a bolnavilor de inimă, în afară de munca ştiinţifică ce o duce, ASCAR are şi sarcina de for metodologic, for ce elaborează norme şi metode pentru organizarea asistenţei cardiacilor din întreaga ţară. In cadrul aceleiaşi misiuni, ASCAR contribuie la creşterea numărului de medici specialişti cardiologi din ţară. * Pentru un viitor foarte apropiat este proiectat un spital cu 120 paturi, care va fiinţa in incinta actualului imobil al ASCAR. Există întreg utilajul şi inventarul viitorului spital, de la aparatura perfecţionată pînă la mobilier, lenjerie de pat, halate etc. Dar, lucrările de amenajare ale acestei unităţi de tip deosebit, întîrzie. Şi despre aceasta, se cuvine de spus cîteva cuvinte în plus. In interiorul actualului local au rămas „moştenire“ patru locatari care ocupă un număr de încăperi absolut necesare amenajării unor anexe ale spitalului. Pentru acești patru locatari, care ar putea să locuiască într-altă parte, și de care sfatul popular al raionului I. V. Stalin nu se ocupă cu seriozitatea impusă pentru o imediată rezolvare, se amină lucrările de instalare ale spitalului. Cum este in puterea amintitilui sfat popular să rezolve în mod corespunzător mutarea acestor cetăţeni, vrem să credem că foarte curând ASCAR va avea posibilitatea să treacă la realizarea proiectatului spital, care va însemna o puternică bază clinică şi ştiinţifică. ALICE MIHALCEA Rominia libera La Teatrul C. F. R. Giuleşti Scenă din piesa „Mizerabilii" ce se joacă la Teatrul C.F.R. Giuleştiîn clişeu : Nicolae Sireteanu (Jean Valjan) şi Elena Căilă (Cosite). Foto : AGERPRES ! Cine plăteşte pagubele? Vrednicie ? Pricepere ? ! Competenţă ? ! Da, nu se măsoară în vorbe. Faptele sînt singurele în măsură să stabilească firea, intenţia, buna credinţă şi mai ales priceperea omului. Şi fapta in agricultură — căci la acest sector mă voi referi in rîndurile de faţă — se cintăreşte prin producţie. Sunt demne de laudă faptele muncitorilor şi inginerilor de la gospodăria agricolă de stat din Beşenova ! Peste 5.000 kg. griu la hectar de pe 200 hectare, nu e glumă. Nici 14.000 kg. porumb la hectar cît au cules cei de la gospodăria agricolă de stat din Grabăţ. Aci, pe drept cuvînt nu greşeşti dacă afirmi că vrednicia, priceperea şi competenţa au hotărît soarta recoltelor in 1957, dovedind încă odată rodnicia pămintului bănăţean. Anul trecut, numeroase dintre aceste unităţi: Grabăţ, Giarmata, Teremia Mare şi altele şi-au încheiat bilanţul cu beneficii însemnate. Dar, nepăsarea şi neglijenţa au dăinuit pe alocuri şi-n anul ce s-a scurs, ca o pălămidă bine înrădăcinată pe care trustul regional al gospodăriilor de stat nu s-a învrednicit s-o privească la timp. E vorba de gospodăria agricolă de stat din Mănăştur, pată de ruşine pentru cei care au pretins c-au condus-o, pentru cei care socotesc c-au controlat-o şi îndrumat-o. O adevărată calamitate a constituit pentru această gospodărie perioada cît a fost director aci Gheorghe Oargă, iar ca locţiitor de inginer şef Ion Ţîrlea, planificator. O „calamitate“ pentru care trustul regional n-a „dresat acte“ de... „compromitere“ la timp, ci a aşteptat rezultatele. Şi ele n-au întîrziat să se vadă. Nu numai că la nici o cultură nu au fost realizate producţiile planificate, pe deplin posibile, dar la porumb, floarea soarelui şi sfecla de zahăr, recoltele obţinute sunt sub orice as 9 Pe marginea activităţii \I economico-financiare \ la gospodăriei agricole de stat Mănăştur teptări (245 kg. porumb, 400 kg. floarea soarelui, 5000 kg. sfeclă de zahăr) Condiţii, au fost şi încă favorabile. Solul gospodăriei e în majoritate un cernoziom de calitate superioară. Clima, după cum se știe, a satisfăcut mai mult ca oricînd nevoile plantelor. N-a fost înzestrată gospodăria cu utilajul necesar executării la timp a lucrărilor ? E destul doar, pentru a demonstra inutilitatea unei asemenea motivări, să amintim că numai anul trecut, pe lingă utilajele existente, gospodăria a primit 10 combine tip C-1, 10 tractoare U.T.O.S.-2 şi U.T.O.S.- 26, şase pluguri, 10 prăşitoare cu tracţiune animală, 2 cultivatoare suspendate şi altele. Au existat şi fondurile necesare. Un singur exemplu: cheltuielile la producţia vegetală au depăşit mai bine de două ori sumele iniţiale, iar salariile directe şi comune au fost mai mari ca prevederile cu 10 la sută. Oricine îşi dă seama, cred, fără să mai concretizăm, cu preţul căror cheltuieli s-au produs recoltele de mai sus. Cauza? Una singură: o condamnabilă nepăsare atît a conducerii gospodăriei, cît şi a trustului regional al gospodăriilor de stat — care n-a smuls răul din rădăcină şi la timp. „Şi totuşi, ce s-a întîmplat ?!", veţi Întreba probabil indignaţi. Nimic mai simplu. In vremea cînd plantele de păioase creşteau şi se dezvoltau viguros, nimeni nu s-a gîndit sa Ie privească. „E an bun“ — îşi zicea directorul Gh. Oargă... „merge şi aşa‘‘. Cum a „mers“ s-a văzut. Asta mai ales că şi la recoltare s-a situat pe aceeaşi poziţie de tărăgănare, lăsînd cerealele să se scuture Porumbul, şi el trebuia prăşit- Dar conducerea gospodăriei n-a intre,prins nimic. Terenul insăminţat cu această cultură a ajuns in scurt timp o suprafaţă unde, un nepriceput in ale agriculturii, ar fi fost convins că s-au semănat buruieni care au fost — „îmburuienite“ — de... porumb. Cultura de porumb a fost astfel secătuită, în vreme ce inginerul I. Ticlea se ocupa cu sportul. „Is planificator ac“ — le răspundea indiferent muncitorilor care, cu inima strânsă pentru daunele ce aveau să vină, îi atrăgeau atenţia. Da, era planificator pe schemă, locţiitor de inginer şef in realitate. Şi făcînd abstracţie de aceste funcţii, era în primul rînd inginer agronom pe care statul l-a ajutat să studieze, să îmbrăţişeze o meserie, o meserie pe care pretinde c-o iubeşte. Curioasă dragoste ! Ce a făcut trustul regional al gospodăriilor de stat ? I-a tolerat pe aceşti incompetenţi în posturile ce le aveau; abia in toamnă i-au schimbat. A fost singura măsură cu care toţi au socotit că au scăpat de o răspundere, lată de ce credem necesar să intervenim. Statul nu trebuie, nu poate fi păgubit din pricina leneviei şi nepriceperii unora, din cauza neglijenţei altora. Procuratura regiunii Timişoara trebuie să intervină de urgenţă în acest caz. Să fie traşi la răspundere toţi cei vinovaţi de starea de lucruri arătate la gospodăria de stat Mănăştur. Asta şi ca 0^ pildă de viitor pentru cei care cred că-și pot neglija in modul acesta sarcinile Ing. VIRGIL LAZAR Corespondentul „Romîniei libere" In regiunea Timisoara iOOOOOOOOOOOOOOC. 8 gi o© ©o oo oooooooo«». -o 0 03 OO OC OO OO OO OO OO oooooooo 3oecaocc0 Simbătă 1 februarie isse nr. flfi DIN SĂLILE TRIBUNALELOR ★ * Huligani condamnaţi Teodor Răducanu din str. Mişca Petre 3, Marin Vasile din str. Davideşti 30 şi Ion Muşat din str. Ungheni 36 — toţi din Bucureşti — s-au dus la restaurantul „Rahova“ din Calea Alexandriei unde în loc să-şi consume liniştiţi cele comandate s-au apucat de scandal. Ei s-au încăerat, au spart lucruri, au devastat localul. Trimişi în judecată, au fost condamnaţi pentru huliganism la cîte trei ani închisoare Făcînd recurs, Tribunalul Capitalei a respins recursul lui Teodor Răducanu şi a redus pedepsele celorlalţi: lui Marin Vasile la un an şi lui Ion Muşat la şase luni. Tribunalul a avut în vedere vina fiecăruia dintre acuzaţi dozînd pedepsele după merit A furat din magazin Maria Alexandru, din Bucureşti, str. Buturugi 15 s-ar dus la magazinul „Universal“ ca să-şi facă cumpărături. Profitînd de afluenţa din magazin ea a furat un pulover şi l-a îmbrăcat. Vînzătoarea, ocupată cu alte cliente, a văzut-o plecînd şi s-a luat după ea. Totul s-a sfîrşit în faţa justiţiei unde Maria Alexandru a fost condamnată la trei ani închisoare. Recursul i-a fost respins ca nefondat. Mărfuri ascunse pentru speculă Vasile Georgescu, patronul atelierului de cismărie din Bucureşti, str. Şelari , a fost prins la un control cu marfadoosite sub un perete camuflat. El a avut concursul lui Osin Zaharian, care a fost încadrat ca tăinuitor. Judecaţi de către tribunalul raional Tudor Vladimirescu, au fost condamnaţi: primul la patru ani şi 6 luni închisoare, al doilea la trei ani închisoare. Hoţi fii avutului obştesc Ilie Damian din Bucureşti, str. Păunaşul Codrilor 80, şi Ion Aldea din str. Tufelor 34, au fost găsiţi cu un sac de ţevi de bumbac furat în gara Filaret pe cînd se descărca acolo un vagon de bumbac. Tribunalul raional i-a judecat pentru furtun avutul obştesc şi i-a condamnat la cite trei ani închisoare. Dădeau lipsă la cîntar La un control făcut O.C.L. „Aprozar“ din piaţa 16 Februarie Bucureşti, s-a dovedit că gestionarul Al. Gabor şi vînzătorul Gh. Sabie dădeau lipsă la cîntar. Trimişi în judecată, au fost condamnaţi la cîte trei ani închisoare. Pagini contemporane? Aşa s-ar fi putut, desigur, intitula — dacă ar fi fost, atunci, cuprinse într-un volum — reportajele și articolele strînse mai tîrziu în „Anii împotrivirii“. Volumul de acum însă s-ar putea intitula, mai degrabă, Cartea viitorului sau Călătorie in a patra dimensiune sau Marea poezie a viitorului sau Poarta grandioasă a noului ev. Căci în această carte, cotidianul este un aerodrom de pe care patetica fantezie a lui Bogza îşi ia zborul suprasonic deasupra imenselor domenii lirice ale viitorului. Perspectivă îndreptăţită, fiindcă totdeauna comuniştii au fost oamenii viitorului, clarvăzătorii în viitor, iar una din caracteristicile construirii socialismului este tocmai transformarea viitorului — altădată imperiu al hazardului, spaţiu haotic şi înspăimîntător — într-un domeniu apropiat prin înţelegere, domeniu uman. In cincinalele socialiste Bogza laudă capacitatea raţiunii omului eliberat de exploatare, conştient de forţele sale tehnice şi avîntaj de conştiinţa revoluţionară, de a vedea viitorul nu ca pe un spaţiu vid ci ca pe o protecţie a năzuinţelor şi posibilităţilor sale. Această capacitate a comuniştilor de a vedea viitorul ca pe o realitate, Bogza o denumeşte cea de a patra dimensiune. Iar volumul său cuprinde reportaje dintr-o călătorie în viitor. Cele douăsprezece capitole ale volumului ar putea fi asemuite cu cele douăsprezece semne ale unui ceasornic care ar suna orele viitorului. Aparent „materialul“, cum se spune prin redacţii, apare eteroclit. Volumul conţine texte apărute între 1944 şi 1956 în „diferite volume, broşuri, reviste şi ziare“, cum zice „nota autorului“. Sînt reportaje, articole, discursuri, versuri. Unitatea acestor „pagini contemporane“ însă, nu provine numai din faptul că ele toate sînt de fapt poeme ci mai ales din unitatea de preocupări, din unitatea viziunii, din unitatea mesajului artistic. Scriitorul care descrisese dezastrele războiului în ţara lui Goya şi care cu o profundă îngrijorare anunţase pregătirea unui incendiu mondial îşi deschide volumul de pagini contemporane cu suita de reportaje „Pe urmele războiului în Moldova“ (1945). Urmărind linia cazematelor şi a bordeielor, Bogza meditează asupra războiului, dezvăluie suferinţele nenumărate pe care cadavrul în descompunere al războiului continuă să le producă. Război şi pace, război sau pace, iată preocuparea majoră, patetică a volumului chiar cînd autorul, grav conversează cu cocorii. Ura faţă de război şi mînia teribilă împotriva imperialiştilor care pregătesc un altul sînt dominante în capitolele „Pagini de presă“ şi „In faţa atomului“. In acest din urmă capitol, meditind asupra atomului ca asupra unei alte constelaţii cuprinzînd o uriaşă energie care poate fi folositoare umanităţii dar care poate duce şi la distrugerea ei, patetismul spontan al scriitorului atinge mari înălţimi chemîndu-i pe oameni în numele umanităţii ameninţate. Dacă printr-o catastrofă întreaga operă a lui Geo Bogza ar dispare şi n-ar rămîne posterităţii decît acest articol — poem, „A fi sau a nu fi“, scriitorul ar merita numai pentru aceasta dragostea şi preţuirea cititorilor viitorului. Ascultaţi acest glas, cum poate de la „Cîntarea Romîniei“ nu s-a mai ridicat, hamletizînd cu globul terestru în mînă : „Vă privesc, continente, şi caut să aflu pe faţa voastră, răspuns. Cît sînteţi de mari, de frumoase şi de puternice! Cu cîtă forţă pulsează viaţa în vinele voastre! Oare veţi ajunge doar linii palide ale unui rece craniu geologic ? Răspunde, pămînt, pe care te ţin în mînă şi te întreb, răspunde tu, ţărînă, plină de uriaşe forţe creatoare, mama noastră a tuturor. Vă privesc continente ! Vă văd scăldate în uriaşele voastre oceane, străbătute de marile voastre fluvii, fecundate de mîndrele voastre popoare!“ E lesne de înţeles de ce, acest, scriitor, în capitolul „Pagini solemne“, avea să-i închine lui Walt Whitman o comunicare-poem. Autorul „ţării de piatră“, care scrisese pagini de neuitat despre mizeria muncitorilor din minele de aur, avea să-şi fixeze îndelung privirile, în „Oameni şi cărbuni din Valea Jiului“ (1947) asupra minerilor care, cu un suprem eroism ajutaseră atît de mult ţării eliberate ,,să-şi întoarcă faţa de la dezastrele războiului“. Şi iată reporterul care scrutează viitorul în ţara viitorului, („Meridiane sovietice“), contemplă explozia de bucurie a unui continent eliberat („China adorată"), încrederea unui popor în viitorul socialist („In Iugoslavia“). In „Porţile măreţiei", Geo Bogza laudă efortul omului socialist de a domoli vînturile secetoase, de a scoate pămîntul romînesc din întuneric, azvîrlind asupra nopţilor sale lumina electricităţii: „Atunci masa minerală a tenebrelor, care de la începuturile lumii a strivit cîmpiile şi munţii ţării,, va fi spulberată de puterea marilor uzine, şi fiecare sat va intra în noapte, ca un vapor oceanic, scăldat în sute de lumini“. („Lauda electricităţii“). E aici viziunea însăşi a cărţii, cîntare a Romîniei socialiste care, scăldată în lumini, pătrunde prin porţile măreţiei într-un nou ev. Volumul „Pagini contemporane“ se află sub semnul tutelar al lui Janus bifrons. Geo Bogza era un explorator al cotidianului în care descoperea fapte senzaţionale, raporturi inedite şi vaste simboluri ce zăceau în fapt asemeni energiei nucleare, în firul de nisip. Printr-o suită vertiginoasă de asociaţii istorice, faptul căpătă un ecou temporal colosal. Fiindcă La Geo Bogza — care uzează de aceşti brontozauri ai epitetului — colosal nu e un epitet ci o coordonată. Faptele, în realitate, nu se află izolate, ele fac parte dintr-un complex actual sau dintr-un şir istoric, fiecare fapt fiind un efect şi o cauză. In „Pagini contemporane“ procedeul e menţinut, dar o altă perspectivă devine dominantă, perspectiva viitorului. Cotidianul devine astfel un Janus bifrons ce-şi trage forţa din trecut şi o proiectează în viitor. Cea de-a patra dimensiune, viziunea în relief a viitorului, se întemeiază tocmai pe cunoaşterea fantasticelor legi obiective, deci pe cunoaşterea fenomenelor în trecut şi în prezent. Dar am vorbit cu alt prilej de acest aspect al perspectivei istorice şi nu vom reveni aici. Ceea ce apare ca o dominantă a volumului este perspectiva viitorului socialist şi acest viitor are în „Pagini contemporane“ trei aspecte: tehnic, social şi uman. Janus bifrons rămîne un raţionalist. Contemplind perspectivele fantastice deschise omenirii de eliberarea energiei nucleare, răsăritul pregătit în laboratoare de savanţi şi bucurîndu-se că „o mare poartă se deschide minţii omeneşti“ el nu uită să aducă elogiul uneltelor vechi cu care s-au ajutat şi s-au canonit strămoşii noştri: „drumul pe care omenirea l-a parcurs datorită acestor unelte este enorm, îneît nici o prăpastie nu poate părea mai adîncă decît aceea din fundurile căreia strămoşii noştri au Început să urce spre culmea de azi, cu o surdă şi eroică indirjire“ („Poem arheologic“, pag. 245). Munca e o geneză permanentă şi explozivă. Raporturile omului cu natura care păreau în vechile scrieri predominant paralele (B. Elvin), devin acum raporturi predominant de luptă. Natura e un vechi inamic care trebuie supus iar nu distrus. Munca este „laborioasa eliberare a omului“, cu ajutorul căreia această fiinţă terorizată de „puterea întunericului“ a „smuls“ naturii „secretul focului“, şi prin cuceriri treptate, prin victorii penibile, a ajuns la stadiul de azi cînd noi descoperiri îl îndreaptă spre „dulcele fluviu de miere al atomului“, îl îndreptăţeşte „să facă încă un salt în raporturile lui cu forţele naturii“. Geo Bogza poate spune modificînd pacific versul virgilian: „Cînt omul şi uneltele sale!“ Dar în perspectiva celei de-a patra dimensiuni, Întreg progresul tehnic anterior poate apare, în curînd, un simplu joc de copii în care, „cuţitul de bronz şi avionul vor fi pe aceeaşi treaptă a evoluţiei“ şi poate că „în istoria omenirii e de abia ora şase“ (pag. 53—54). Pentru Bogza toate cuceririle tehnice sînt semne ale biruinţei omului, semne ale forţei raţiunii asupra naturii neraţionale. Motorul acestei evoluţii explozive prin care omul, din fiinţă terorizată a devenit stăpînul lumii, este lupta de clasă, revoluţia socială fiind o mare descătuşare de energii. Iată un citat care e profund caracteristic pentru opera lui Geo Bogza (se foloseşte aici, din nou, procedeul paralelismului) : „Dar aşa cum mişcările tectonice ale pământului au făcut cu putinţă prefacerea vechilor păduri în cărbuni, pregătind din vreme materialul necesar erei noastre industriale, odată cu începutul ei, frământările sociale au pregătit, prin zguduiri dramatice, masa de oameni menită să facă istoria timpurilor viitoare. Pentru că în Valea Jiului, în locuri predestinate şi pline de măreţie, aceste două fapte capitale s-au petrecut : cu milioane de ani în urmă s-au frămîntat munţii şi s-au ivit cărbunii, cu un număr mult mai mare de calorii, iar în ultimul secol, s-au frămîntat oamenii şi a apărut o nouă clasă socială, cu o mult mai mare forţă de luptă şi cu un mult mai mare patos revoluţionar“. („Oameni şi cărbuni în Valea Jiului“, pag. ,169—170). Forţa care a declanşat zborul spre a patra dimensiune este „trecerea mijloacelor de producţie în stăpînirea întregului popor“ (pag. 197). „Planul erei socialiste de transformare a naturii conţine o forţă adîncă şi într-un anume fel e explozivă, asemeni nucleelor cosmice din care se dezvoltă lumi viitoare...“ (pag. 220). Nu se poate spune că Geo Bogza nu iubeşte natura. Iată-l într-o noapte de vară îmbătîndu-se de „marea frumuseţe a lumii“. La Leningrad a-nflorit liliacul: „Din fastuoasele parcuri ale oraşului mirosului năvălea pe străzi, învăluind oamenii, caii de bronz şi leii de piatră“ (pag. 291). El are senzaţia plutirii globului în spaţiu şi simte pămîntul virind la solstiţiu. Dar îl doreşte pe om stapîn pe forţele naturii, de aceea apreciază în cincinalele socialiste, In primul rînd, „conţinutul lor profund uman“ (pag. 222). Iar idealul său uman e prometeic. In „Aurora“, Bogza vede profilul navei legendare care a purtat marele vis de cutezanţă şi libertate al umanităţii. Dar prefaţa acestui volum, mai bine zis miezul său, este acel nobil „salut“ adus lui Prometeu şi prin ei umanităţii prometeice. Prometeu este acela care aducind focul oamenilor „ce se tirau înfricoşaţi in întunericul umed al peşterilor“ Ie-a dat prima armă în lupta pentru întrîngerea naturii şi i-a făcut să înţeleagă „frumuseţea răzvrătirii şi a îndrăznelii“... Zburînd cu avionul deasupra glorioşilor munţi ai Caucazului şi reamintindu-şi de cutezătorul Prometeu, „chip nobil al celei mai nobile legende, simbol al celor răzvrătiţi împotriva tiraniei“, cel a cărui minte „vedea departe un viitor“, scriitorul scoate acest nobil strigăt de triumf al umanităţii victorioase: „nu vulturul lui Jupiter zboară peste crestele Caucazului, ci neînfricaţii fini ai pămintului, purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. Te salut, cutezătorule Prometeu“... Geo Bogza e convins de forţe raţiunii umane, de perspectivele uriaşe ale viitorului socialist al umanităţii şi aude „tălăzuirea sonoră a lumii spre eternitate“... PAUL GEORGESCU CRONICA LITERARA GEO BOGZA: „Pagini contemporane“ Ed. Tineretului Discuri „Electrecord“ ce vor apare :: în luna martie (II) ! Basm* pentru copii I EXB 5151. A kerekkő (Piatra rotundă) (basm popular maghiar). Prelucrare de Eugen Sziklsi. Interpretează colectivul Teatrului Secuesc din Tg. Mureș: Andrási Marton — pescarul ; Csorba András — povestitorul ; Gomori Emma — femeia ; Lantos Bela — Împăratul ; Nagy Jolán — copilul ; Borovszki Oszkár — chiaburul ; Idem (faţa a doua). Micro 17 cm. EDO 127. Ciocolata (samba) Vik Mizzi. Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : Teodor Coama. Cântă : Gigi Marga. Cintecul nopţii (tango) Nicolae Valeriu. Orchestra de coarde. Dirijor : T. Cosma. Cintă : Dorina Drăghici şi Nicu Stoenescu . Haitnwech (Medium fox). Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor: T. Cosma. Cintă : Rodion Hodovanschi. Eşti dragostea mea (slowfox) Nicolae Kirculescu. Orchestra de Estradă Radio. Cintă : N. Niţescu. EDO 128. Saven lonely days (foxtrot). Orchestra Optimiştii din Sofia. Dirijor: B. Sachelarev. Cintă : Liana Antonova . Noapte albă (slowfox) P. Mandy. Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : T. Cosma. Cintă : Gigi Marga ; Tina Marie (foxtrot) Sextetul Günther Oppenheimer. Orchestra Kurt Henckels (R.D.G.). Cintă Fred Frohnberg . Mai spune-mi odată „Te Iubesc" (vals lent) Gherase Dendrino. Orchestra de Estradă Radio. Dirijor Sile Dinicu. Cintă : N. Niţescu. ♦ ♦ ♦ ♦„». E.D.C. 12«. Rose Marie (foxtrot). Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : T. Cosma. Cîntă : Sorina Dan . Intră Luna pe fereastră (slowfox) Em. Ionescu. Orchestra de Estradă Radio. Dirijor: Sile Dinicu. Cintă : Aida Moga. E.D.C. 128. Zambezi (foxtrot). Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : T. Cosma. Saxofon : Bebe Prisadă. Timiditate (slowfox) Camelia Dăscălescu. Orchestra de Estradă Radio. Dirijor: N. Patrichi. E.D.C. 129. Sixteen tons (erntee negru). Sextetul Günther Oppenheimer. Orchestra Kurt Henckels (R.D.G.). cinto : Fred Frohberg . Furtună intr-un pahar cu apă — Noru Demetriad. Orchestra de suflători. Dirijor : Noru Demetriad. Que sera, sera (vals) — G. Livingstone. Orchestra de muzică ușoară Electrecord. Dirijor : Teodor Cosma. Cintă : Gigi Marga. Roxana Matei. Simona Casian. De ziua ta (slowfox) - Aurel Giroveanu. Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : Teodor Cosma. Cintă : Dorina Drăghici. EDC 130. Jezebel (slowfox). Orchestra Optimiştii din Sofia. Dirijor : Boris Sachelarev. Cintă : Liana Antonova . Săniuţa (foxtrot) Jancy Korossy. Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : Teodor Cosma . Einsam Hegt mein Schiff Int Hafen (vals lent) — Walter Eichenberg. Sextetul Günther Orchestra Kurt Henckels (R.D.G.). Cântă : Fred Frohberg . Am adormit târziu (tumbă lentă) — Radu Şerban. Text Dan Cuniţă. Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor Teodor Cosma. Cintă : Aida Moga. * ► CARTINOI IN EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURA POLITICA: 520 de ani de la Răscoala popu. Iară de la Bobilna. 84 pagini,50 lei IN EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURA SI ARTA: ALEXANDRU SEVER: Regele, spionul si actorul. 264 pagini 515 lei HORIA STANCU : 132 pagini Cezar Petrescu. 2 lei IN EDITURA ACADEMIEI R.P.R . Acad. C. I. GULIAN: Metode si sistem la Hegel (vol. I). 380 pagini 28,50 lei IN EDITURA MEDICALA . VASILE IVAN: Cum să ne hrănim. 176 pagini 4 lei