Romînia Liberă, februarie 1958 (Anul 16, nr. 4141-4164)

1958-02-01 / nr. 4141

Pag. h­u Să conducem cu competenţa economia locală Unele probleme ale gospodăririi oraşului Victoria Cel mai tînăr oraş al ţării noastre, Victoria, are şi cel mai tînăr sfat popular ; doar de trei ani a apărut pe una din clădirile oraşului o mică fir­mă cu inscripţia : sfatul popular al oraşului Victoria. Trei ani au fost totuşi suficienţi pentru a confirma o activitate poziti­vă, plină de iniţiativă, a comitetului executiv şi a întregului sfat popular. Numai în ultimul an, oraşul s-a împo­dobit cu un parc, „7 Noiembrie“, în mijlocul căruia se află o fîntînă ar­teziană, s-au plantat pomi pe toate străzile, s-a amenajat aleea Ora’ş­ Combinat, s-a asfaltat str. Dr. Babeş, s-a construit o nouă şcoală elementa­ră. Lista realizărilor ar putea­ fi mult prelungită, dacă spaţiul ne-ar permite. Importante lucrări sunt prevăzute pentru acest an. Astfel, vor fi termi­nate încă patru blocuri, actualmente „la roşu“ şi se va începe construcţia altora ; va­ fi dată în folosinţă ele­ganta cantină cu o capacitate de 1800 persoane; va fi terminată construcţia palatului cultural. Noi familii se vor muta în locuinţele individuale con­struite cu ajutorul împrumuturilor de la stat. In domeniul edilitar, se vor executa 40.000 m.p. trotuareîn acest scop va lua fiinţă o secţie de prefa­bricate care va executa dale din beton. Am asistat la o şedinţă a comite­tului executiv avînd la ordinea de zi îmbunătăţirea asistenţei medico-sani­­tare şi am remarcat cu acest prilej interesul pe care întregul comitet exe­cutiv în frunte cu tovarăşul Ion Chi­tic, preşedintele, îl a­rată pentru ne­voile oraşului. Am constatat atunci că şi comisia permanentă de sănătate condusă de dr. Fedeleş se preocupă activ de problemele asistenţei sani­tare în oraş. Şi totuşi, încă nu se poate spune că sfatul popular al oraşului Victoria îşi îndeplineşte în bune condiţiuni toate artribuţiunile, că şi-a cîştigat prestigiul de care ar trebui să se bucure în mij­locul cetăţenilor. Cauzele sînt variate şi de cîteva dintre ele ne vom ocupa în rîndurile ce urmează Sfatul popular sau combinatul chimic? După cum se ştie, blocurile de lo­cuinţe construite în oraşul Victoria au in primul rînd drept scop să găzdu­iască pe salariaţii combinatului chi­mic „I. V. Stalin“. Beneficiar al con­strucţiilor este combinatul. Dat fiind că pînă în urmă cu trei ani nici nu exista sfat popular, iar apoi acesta încă nu avea experienţa necesară, era normal ca şi întreţinerea imobilelor să intre în atribuţia combinatului chimic. Această situaţie s-a prelungit însă prea mult. Nici pînă în momentul de faţă sfatul popular nu a preluat încă gospodărirea propriu-zisă a noului o­raş. Chiria continuă să fie încasată de combinat, iar de întreţinerea blocuri­­lor se ocupă de asemenea (sau, mai bine zis are sarcina să se ocupe) tot combinatul chimic. In realitate însă, nimeni nu se ocupă de buna întreţi­nere, de repararea blocurilor; preocu­pată, după cum e şi normal, de pro­blemele producţiei, conducerea combi­natului nu se poate ocupa cum trebuie de întreţinerea locuinţelor. Surprinzător este însă faptul că, în ciuda acestei situaţii, conducerea com­binatului se cramponează în refuzul de a preda sfatului popular adminis­trarea oraşului, răspunderea întreţine­rii locuinţelor. Deşi in cîteva rîn­­duri în oraş au sosit diferite comisii pentru reglementarea acestei situaţii, ea nu s-a rezolvat nici pînă in mo­mentul de faţă. Iată deci cum în oraşul Victoria se menţine situaţia paradoxală că admi­nistrarea şi întreţinerea blocurilor de locuinţe nu intră în sarcina organelor locale ale puterii de stat, ci în sar­cina unei întreprinderi industriale. Aceeaşi situaţie se manifestă şi în domeniul transportului în comun. Cursele cu autobuzele în oraş şi la gară sunt efectuate de către combinat ca şi cum acesta n-ar avea altă trea­bă decât să se transforme şi într-o în­treprindere de transport în comun. Trecerea atribuţiunii organizării trans­portului în comun asupra sfatului popular şi dotarea acestuia cu mij­loacele necesare nu poate decît să ducă la îmbunătăţirea transportului, in folosul întregii populaţii a oraşu­lui. Este o problemă care merită să fie studiată de către organele compe­tente. Organizarea defectuoasă a reţelei comerciale împreună cu muncitorii flotanţi, care vin din împrejurimi pentru a lu­cra în cadrul combinatului chimic, în oraşul Victoria sunt aproape 10.000 cetăţeni. Aceşti oameni se aprovizio­nează cu toate cele necesare de la magazinele din oraş. Din păcate, sistemul actual de or­ganizare a reţelei comerciale este ne­satisfăcător. Aprovizionarea oraşului nu cade în sarcina sfatului popular orăşenesc, ci în sarcina O.C.L. din Făgăraş care e departe de a putea face faţă acestei obligaţii. Oraşul Victoria nu are abator pro­priu pentru tăierea vitelor. Transpor­tul cărnii de la Făgăraş se desfăşoară defectuos pe de o parte din cauza lip­sei unui număr suficient de autocami­oane, iar pe de altă parte din cauza capacităţii insuficiente a abatorului din oraşul vecin. In sfîrşit, dificultăţile de aprovizio­nare care mai dăinuie în oraşul Vic­toria sunt provocate de reţeaua insu­ficientă de desfacere. Magazinul din oraş şi mai ales restaurantul sunt in­stalate în localuri cu totul improprii. Iată deci o seamă întreagă de pro­bleme care trebuie să intre în sfera de preocupări a comitetului executiv al regiunii Stalin, înfiinţarea unei or­ganizaţii comerciale locale mixte, stu­dierea posibilităţilor în vederea cons­truirii la Victoria a unui abator, pre­cum şi a unei clădiri care să adăpos­tească un magazin universal, un res­taurant şi eventual un hotel, pot con­tribui la asigurarea unor condiţii şi mai bune de viaţă pentru locuitorii tî­­nărului oraş. Paralel cu rezolvarea tuturor aces­tor deziderate, credem că ar fi nime­rit ca în oraş să se organizeze o În­treprindere de gospodărie comunală care să controleze activitatea fabricii de pîine locale, să preia aproviziona­rea oraşului cu apă, gaz metan, să se ocupe de întreţinerea imobilelor, de transportul în comun, precum şi de alte probleme ce se ivesc pe măsură ce oraşul se dezvoltă. PAUL MARIAN PENTRU CEI MAI TINERI CETĂŢENI In Oraşul Victoria, pe Ungă numeroasele locuinţe, magazine şi instituţii construite au fost ridicate localuri speciale pentru creşele de copii. In clişeu : Creşa Combinatului „I. V. Stalin“ din Oraşul Victoria Foto NICU VASI­LE \­QP­a­T) • o instituţie din reţeaua AOlyAH. (re ocrotire a sănătăţii) Pînă nu de mult, în mintea mul­tora era puternic înrădăcinată gre­şita credinţă : „Leac pentru boala de inimă ? Sapa şi lopata !“ şi era f­iresc: oamenii cunoşteau urmările dezastruoase ale acestei boli, care secera pretimpuriu zeci de mii de vieţi. . „ . In anii puterii populare, politica de ocrotire a sănătăţii maselor s-a manifestat puternic şi pe tărîmul combaterii bolilor de inimă. O ima­gine vie a preocupării faţă de a­­ceastă problemă este activitatea centrului de asistenţă a cardiacilor - ASCAR. instituţia a ajuns cunoscută graţie zecilor de mii de bolnavi în­grijiţi aici. In cei peste 12 ani de activitate, ASCAR a devenit o unitate complexă care ocupă un loc de frunte în reţeaua de ocrotire a sănătăţii oamenilor muncii. Şi insti­tuţia de astăzi, cu impunătoarea clădire din plin centrul Capitalei — Piaţa­­ Kuibisev — nu sugerează de­loc începuturile modeste şi greută­ţile intîmpinate de-a lungul dru­mului. Ani şi ani de zile, truda şi efor­turile profesorului C. C. Iliescu, di­rectorul de azi al ASCAR, care a bătut in zadar la uşile dregăto­rilor vechilor regimuri, au fost inutile, ba chiar desconsiderate. In ţara noastră plaga bolilor de inimă reprezenta o tragică realitate. To­tuşi, profesorul C. C. Iliescu nu a găsit ascultare şi înţelegere decit in anii regimului democrat-popular. In 1946 a luat fiinţă, în Capitală, pri­ma unitate specializată de asistenţă a bolnavilor de inimă. De­­inde la început bolnavii erau depistaţi prin controale medicale în colectivităţi (uzine, instituţii, şcoli, etc.) după un timp relativ scurt nu­mărul celor ce se prezentau spon­tan la consultaţie s-a mărit, depă­şind cu mult posibilităţile de asis­tenţă a centrului. A crescut şi nu­mărul medicilor. ASCAR a fost înzestrat cu servicii noi ca radiolo­gie, electrocardiografie, fund de ochi, laborator, etc. şi dezvoltîndu-şi activitatea pe baze curativo-profi­­lactice, centrul de asistenţă a car­diacilor a contribuit la răspândirea principiului că boala de inimă, des­coperită şi tratată la timp, poate deveni inofensivă, iar bolnavul de inimă redat vieţii şi societăţii. Astăzi ASCAR, o instituţie cu caracter complex, care are un rol de răspundere în opera de asisten­ţă a sănătăţii maselor, posedă un fişier cu peste 67.000 foi de obser­vaţie ale bolnavilor de inimă din Capitală şi din întreaga ţară, ceea ce reprezintă o preţioasă documen­taţie pentru cercetătorii ştiinţifici. In afară de activitatea de asis­tenţă propriu zisă a bolnavilor de inimă, în afară de munca ştiinţifică ce o duce, ASCAR are şi sarci­na de for metodologic, for ce ela­borează norme şi metode pentru or­ganizarea asistenţei cardiacilor din întreaga ţară. In cadrul aceleiaşi misiuni, ASCAR contribuie la creşterea numărului de medici spe­cialişti cardiologi din ţară. * Pentru un viitor foarte apropiat este proiectat un spital cu 120 pa­turi, care va fiinţa in incinta ac­tualului imobil al ASCAR. Există întreg utilajul şi inventarul viito­rului spital, de la aparatura perfec­ţionată pînă la mobilier, lenjerie de pat, halate etc. Dar, lucrările de amenajare ale acestei unităţi de tip deosebit, întîrzie. Şi despre aceas­ta, se cuvine de spus cîteva cu­vinte în plus. In interiorul actualu­lui local au rămas „moştenire“ patru locatari care ocupă un număr de încăperi absolut necesare amenajă­rii unor anexe ale spitalului. Pen­tru acești patru locatari, care ar putea să locuiască într-altă parte, și de care sfatul popular al raionului I. V. Stalin nu s­e ocupă cu serio­zitatea impusă pentru o imediată rezolvare, se amină lucrările de instalare ale spitalului. Cum este in puterea amintitilui sfat popular să rezolve în mod corespunzător mu­tarea acestor cetăţeni, vrem să credem că foarte curând ASCAR va avea posibilitatea să treacă la realizarea proiectatului spital, care va însemna o puternică bază clinică şi ştiinţifică. ALICE MIHALCEA Rominia libera La Teatrul C. F. R.­­ Giuleşti Scenă din piesa „Mizerabilii" ce se joacă la Teatrul C.F.R. Giu­leşti­în clişeu : Nicolae Sireteanu (Jean Valjan) şi Elena Căilă (Co­site). Foto : AGERPRES ! Cine plăteşte pagubele? Vrednicie ? Pricepere ? ! Competen­ţă ? ! Da, nu se măsoară în vorbe. Faptele sînt singurele în măsură să stabilească firea, intenţia, buna cre­dinţă şi mai ales priceperea omului. Şi fapta in agricultură — căci la acest sector mă voi referi in rîndurile de faţă — se cintăreşte prin producţie. Sunt demne de laudă faptele munci­torilor şi inginerilor de la gospodăria agricolă de stat din Beşenova ! Peste 5.000 kg. griu la hectar de pe 200 hec­tare, nu e glumă. Nici 14.000 kg. po­rumb la hectar cît au cules cei de la gospodăria agricolă de stat din Gra­­băţ. Aci, pe drept cuvînt nu greşeşti dacă afirmi că vrednicia, priceperea şi competenţa au hotărît soarta recolte­lor in 1957, dovedind încă odată rod­nicia pămintului bănăţean. Anul tre­cut, numeroase dintre aceste unităţi: Grabăţ, Giarmata, Teremia Mare şi al­tele şi-au încheiat bilanţul cu benefi­cii însemnate. Dar, nepăsarea şi neglijenţa au dăi­nuit pe alocuri şi-n anul ce s-a scurs, ca o pălămidă bine înrădăcinată pe care trustul regional al gospodăriilor de stat nu s-a învrednicit s-o privească la timp. E vorba de gospodăria agri­colă de stat din Mănăştur, pată de ru­şine pentru cei care au pretins c-au condus-o, pentru cei care socotesc c-au controlat-o şi îndrumat-o. O ade­vărată calamitate a constituit pentru această gospodărie perioada cît a fost director aci Gheorghe Oargă, iar ca locţiitor de inginer şef Ion Ţîrlea, planificator. O „calamitate“ pentru care trustul regional n-a „dresat acte“ de... „compromitere“ la timp, ci a aş­teptat rezultatele. Şi ele n-au întîr­­ziat să se vadă. Nu numai că la nici o cultură nu au fost realizate producţiile planificate, pe deplin posibile, dar la porumb, floarea soarelui şi sfecla de zahăr, recoltele obţinute sunt sub orice as­ 9 Pe marginea activităţii \­I economico-financiare \ la gospodăriei agricole­ de stat Mănăştur teptări (245 kg. porumb, 400 kg. floa­rea soarelui, 5000 kg. sfeclă de zahăr) Condiţii, au fost şi încă favo­rabile. Solul gospodăriei e în majori­tate un cernoziom de calitate supe­rioară. Clima, după cum se știe, a sa­tisfăcut mai mult ca oricînd nevoile plantelor. N-a fost înzestrată gospodăria cu utilajul necesar executării la timp a lucrărilor ? E destul doar, pentru a demonstra inutilitatea unei asemenea motivări, să amintim că numai anul trecut, pe lingă utilajele existente, gos­podăria a primit 10 combine tip C-1, 10 tractoare U.T.O.S.-2 şi U.T.O.S.- 26, şase pluguri, 10 prăşitoare cu tracţiune animală, 2 cultivatoare sus­pendate şi altele. Au existat şi fon­durile necesare. Un singur exemplu: cheltuielile la producţia vegetală au depăşit mai bine de două ori sumele iniţiale, iar salariile directe şi comu­ne au fost mai mari ca prevederile cu 10 la sută. Oricine îşi dă seama, cred, fără să mai concretizăm, cu preţul căror cheltuieli s-au produs recoltele de mai sus. Cauza? Una singură: o condamnabilă nepăsare atît a condu­cerii gospodăriei, cît şi a trustului re­gional al gospodăriilor de stat — care n-a smuls răul din rădăcină şi la timp. „Şi totuşi, ce s-a întîmplat ?!", veţi Întreba probabil indignaţi. Nimic mai simplu. In vremea cînd plantele de pă­­ioase creşteau şi se dezvoltau viguros, nimeni nu s-a gîndit sa Ie privească. „E an bun“ — îşi zicea directorul Gh. Oargă... „merge şi aşa‘‘. Cum a „mers“ s-a văzut. Asta mai ales că şi la re­coltare s-a situat pe aceeaşi poziţie de tărăgănare, lăsînd cerealele să se scu­ture­ Porumbul, şi el trebuia prăşit- Dar conducerea gospodăriei n-a intre,­prins nimic. Terenul insăminţat cu această cultură a ajuns in scurt timp o suprafaţă unde, un nepriceput in ale agriculturii, ar fi fost convins că s-au semănat buruieni care au fost — „îm­­buruienite“ — de... porumb. Cultura de porumb a fost astfel secătuită, în vreme ce inginerul I. Ticlea se ocupa cu sportul. „Is planificator ac­“ — le răspundea indiferent muncitorilor care, cu inima strânsă pentru daunele ce aveau să vină, îi atrăgeau atenţia. Da, era planificator pe schemă, locţii­tor de inginer şef in realitate. Şi fă­cînd abstracţie de aceste funcţii, era în primul rînd inginer agronom pe care statul l-a ajutat să studieze, să îmbrăţişeze o meserie, o meserie pe care pretinde c-o iubeşte. Curioasă dragoste ! Ce a făcut trustul regional al gos­­podăriilor de stat ? I-a tolerat pe aceşti incompetenţi în posturile ce le aveau; abia in toamnă i-au schimbat. A fost singura măsură cu care toţi au socotit că au scăpat de o răspundere, lată de ce credem necesar să intervenim. Sta­tul nu trebuie, nu poate fi păgubit din pricina leneviei şi nepriceperii unora, din cauza neglijenţei altora. Procura­tura regiunii Timişoara trebuie să in­tervină de urgenţă în acest caz. Să fie traşi la răspundere toţi cei vinovaţi de starea de lucruri arătate la gospo­dăria de stat Mănăştur. Asta şi ca 0^ pildă de viitor pentru cei care cred că-și pot neglija in modul acesta sar­cinile­ Ing. VIRGIL LAZAR Corespondentul „Romîniei libere" In regiunea Timisoara iOOOOOOOOOOOOOOC. 8 gi o© ©o oo oooooooo«». -o 0 03 OO OC OO OO OO OO OO oooooooo 3oecaocc0 Simbătă 1 februarie isse nr. flfi DIN SĂLILE TRIBUNALELOR ★ * Huligani condamnaţi Teodor Răducanu din str. Mişca Pe­tre 3, Marin Vasile din str. Davideşti 30 şi Ion Muşat din str. Ungheni 36 — toţi din Bucureşti — s-au dus la restaurantul „Rahova“ din Calea Ale­xandriei unde în loc să-şi consume li­niştiţi cele comandate s-au apucat de scandal. Ei s-au încăerat, au spart lu­cruri, au devastat localul. Trimişi în judecată, au fost condamnaţi pentru huliganism la cîte trei ani închisoare Făcînd recurs, Tribunalul Capitalei a respins recursul lui Teodor Răducanu şi a redus pedepsele celorlalţi: lui Marin Vasile la un an şi lui Ion Mu­­şat la şase luni. Tribunalul a avut în vedere vina fiecăruia dintre acu­zaţi dozînd pedepsele după merit­­ A furat din magazin Maria Alexandru, din Bucureşti, str. Buturugi 15 s-ar dus la magazinul „Universal“ ca să-şi facă cumpără­turi. Profitînd de afluenţa din maga­zin ea­ a furat un pulover şi l-a îm­brăcat. Vînzătoarea, ocupată cu alte cliente, a văzut-o plecînd şi s-a luat după ea. Totul s-a sfîrşit în faţa justi­ţiei unde Maria Alexandru a fost con­damnată la trei ani închisoare. Recur­sul i-a fost respins ca nefondat. Mărfuri ascunse pentru speculă Vasile Georgescu, patronul atelieru­lui de cismărie din Bucureşti, str. Şelari , a fost prins la un control cu marfad­oosite sub un perete camu­flat. El a avut concursul lui Osin Za­­harian, care a fost încadrat ca tăi­­nuitor. Judecaţi de către tribunalul raional Tudor Vladimirescu, au fost condamnaţi: primul la patru ani şi 6 luni închisoare, al doilea la trei ani închisoare. Hoţi fii­ avutului obştesc Ilie Damian din Bucureşti, str. Păunaşul Codrilor 80, şi Ion Aldea din str. Tufelor 34, au fost găsiţi cu un sac de ţevi de bumbac furat în gara Filaret pe cînd se descărca acolo un vagon de bumbac. Tribunalul raio­nal i-a judecat pentru furt­un avutul obştesc şi i-a condamnat la cite trei ani închisoare. Dădeau lipsă la cîntar La un control făcut O.C.L. „Apro­zar“ din piaţa 16 Februarie Bucureşti, s-a dovedit că gestionarul Al. Gabor şi vînzătorul Gh. Sabie dădeau lipsă la cîntar. Trimişi în judecată, au fost condamnaţi la cîte trei ani închisoare. P­agini contemporane? Aşa s-ar fi putut, desigur, intitula — dacă ar fi fost, atunci, cuprinse în­tr-un volum — reportajele și artico­lele strînse mai tîrziu în „Anii împo­trivirii“. Volumul de acum însă s-ar putea intitula, mai degrabă, Cartea viitorului sau Călătorie in a patra di­mensiune sau Marea poezie a viitoru­lui sau Poarta grandioasă a noului ev. Căci în această carte, cotidianul este un aerodrom de pe care patetica fantezie a lui Bogza îşi ia zborul su­­prasonic deasupra imenselor domenii lirice ale viitorului. Perspectivă în­dreptăţită, fiindcă totdeauna comu­niştii au fost oamenii viitorului, clar­văzătorii în viitor, iar una din carac­teristicile construirii socialismului este tocmai transformarea viitorului — altădată imperiu al hazardului, spaţiu haotic şi înspăimîntător — într-un domeniu apropiat prin înţelegere, do­meniu uman. In cincinalele socialiste Bogza laudă capacitatea raţiunii o­­mului eliberat de exploatare, conşti­ent de forţele sale tehnice şi avîntaj de conştiinţa revoluţionară, de a ve­dea viitorul nu ca pe un spaţiu vid ci ca pe o protecţie a năzuinţelor şi posibilităţilor sale. Această capacitate a comuniştilor de a vedea viitorul ca pe o realitate, Bogza o denumeşte cea de a patra dimensiune. Iar volumul său cuprinde reportaje dintr-o călăto­rie în viitor. Cele douăsprezece capitole ale vo­lumului ar putea fi asemuite cu cele douăsprezece semne ale unui ceasor­nic care ar suna orele viitorului. A­­parent „materialul“, cum se spune prin redacţii, apare eteroclit. Volumul conţine texte apărute între 1944 şi 1956 în „diferite volume, broşuri, reviste şi ziare“, cum zice „nota autorului“. Sînt reportaje, articole, discursuri, versuri. Unitatea acestor „pagini con­temporane“ însă, nu provine numai din faptul că ele toate sînt de fapt poeme ci mai ales din unitatea de preocupări, din unitatea viziunii, din unitatea mesajului artistic. Scriito­rul care descrisese dezastrele războiu­lui în ţara lui Goya şi care cu o profundă îngrijorare anunţase pregă­tirea unui incendiu mondial îşi deschi­­de volumul de pagini contemporane cu­ suita de reportaje „Pe urmele războ­iului în Moldova“ (1945). Urmărind linia cazematelor şi a bordeielor, Bog­za meditează asupra războiului, dez­văluie suferinţele nenumărate pe care cadavrul în descompunere al războiu­lui continuă să le producă. Război şi pace, război sau pace, iată preocupa­rea majoră, patetică a volumului chiar cînd autorul, grav conversează cu cocorii. Ura faţă de război şi mî­­nia teribilă împotriva imperialiştilor care pregătesc un altul sînt dominante în capitolele „Pagini de presă“ şi „In faţa atomului“. In acest din urmă ca­pitol, meditind asupra atomului ca a­­supra unei alte constelaţii cuprinzînd o uriaşă energie care poate fi folosi­toare umanităţii dar care poate duce şi la distrugerea ei, patetismul spon­tan al scriitorului atinge mari înălţimi chemîndu-i pe oameni în numele u­­manităţii ameninţate. Dacă printr-o catastrofă întreaga operă a lui Geo Bogza ar dispare şi n-ar rămîne pos­terităţii decît acest articol — poem, „A fi sau a nu fi“, scriitorul ar me­rita numai pentru aceasta dragostea şi preţuirea cititorilor viitorului. As­cultaţi acest glas, cum poate de la „Cîntarea Romîniei“ nu s-a mai ridi­cat, hamletizînd cu globul terestru în mînă : „Vă privesc, continente, şi caut să aflu pe faţa voastră, răspuns. Cît sînteţi de mari, de frumoase şi de puternice! Cu cîtă forţă pulsează via­ţa în vinele voastre! Oare veţi ajunge doar linii palide ale unui rece craniu geologic ? Răspunde, pămînt, pe care te ţin în mînă şi te întreb, răspunde tu, ţărînă, plină de uriaşe forţe crea­toare, mama noastră a tuturor. Vă privesc continente ! Vă văd scăldate în uriaşele voastre oceane, străbătute de marile voastre fluvii, fecundate de mîndrele voastre popoare!“ E lesne de înţeles de ce, acest, scriitor, în capitolul „Pagini solemne“, avea să-i închine lui Walt Whitman o comunicare-poem. Autorul „ţării de piatră“, care scrisese pagini de neui­tat despre mizeria muncitorilor din minele de aur, avea să-şi fixeze înde­lung privirile, în „Oameni şi cărbuni din Valea Jiului“ (1947) asupra mine­rilor care, cu un suprem eroism aju­taseră atît de mult ţării eliberate ,,să-şi întoarcă faţa de la dezastrele războiului“. Şi iată reporterul care scrutează viitorul în ţara viitorului, („Meridiane sovietice“), contemplă explozia de bucurie a unui continent eliberat („China adorată"), încrede­­rea unui popor în viitorul socialist („In Iugoslavia“). In „Porţile măre­ţiei", Geo Bogza laudă efortul omului socialist de a domoli vînturile sece­toase, de a scoate pămîntul romînesc din întuneric, azvîrlind asupra nopţilor sale lumina electricităţii: „Atunci ma­sa minerală a tenebrelor, care de la începuturile lumii a strivit cîmpiile şi munţii ţării,, va fi spulberată de pu­terea marilor uzine, şi fiecare sat va intra în noapte, ca un vapor oceanic, scăldat în sute de lumini“. („Lauda electricităţii“). E aici viziunea însăşi a cărţii, cîntare a Romîniei socialis­te care, scăldată în lumini, pătrunde prin porţile măreţiei într-un nou ev. Volumul „Pagini contemporane“ se află sub semnul tutelar al lui Janus bifrons. Geo Bogza era un explorator al cotidianului în care descoperea fapte senzaţionale, raporturi inedite şi vaste simboluri ce zăceau în fapt a­­semeni energiei nucleare, în firul de nisip. Printr-o suită vertiginoasă de asociaţii istorice, faptul căpătă un ecou temporal colosal. Fiindcă La Geo Bogza — care uzează de aceşti bron­­tozauri ai epitetului — colosal nu e un epitet ci o coordonată. Faptele, în realitate, nu se află izolate, ele fac parte dintr-un complex actual sau dintr-un şir istoric, fiecare fapt fiind un efect şi o cauză. In „Pagini con­temporane“ procedeul e menţinut, dar o altă perspectivă devine dominantă, perspectiva viitorului. Cotidianul de­vine astfel un Janus bifrons ce-şi tra­ge forţa din trecut şi o proiectează în viitor. Cea de-a patra dimensiune, viziunea în relief a viitorului, se în­temeiază tocmai pe cunoaşterea fan­tasticelor legi obiective, deci pe cunoaş­­terea fenomenelor în trecut şi în pre­zent. Dar am vorbit cu alt prilej de acest aspect al perspectivei istorice şi nu vom reveni aici. Ceea ce apare ca o dominantă a volumului este perspectiva viitorului socialist şi acest viitor are în „Pagini contemporane“ trei aspecte: tehnic, social şi uman. Janus bifrons rămîne un raţionalist. Contemplind perspectivele fantastice deschise omenirii de eliberarea ener­giei nucleare, răsăritul pregătit în la­boratoare de savanţi şi bucurîndu-se că „o mare poartă se deschide minţii omeneşti“ el nu uită să aducă elogiul uneltelor vechi cu care s-au ajutat şi s-au canonit strămoşii noştri: „dru­mul pe care omenirea l-a parcurs da­torită acestor unelte este enorm, îneît nici o prăpastie nu poate părea mai adîncă decît aceea din fundurile că­reia strămoşii noştri au Început să urce spre culmea de azi, cu o surdă şi eroică indirjire“ („Poem arheolo­gic“, pag. 245). Munca e o geneză permanentă şi explozivă. Raporturile omului cu natura care păreau în ve­chile scrieri predominant paralele (B. Elvin), devin acum raporturi predo­minant de luptă. Natura e un vechi inamic care trebuie supus iar nu dis­trus. Munca este „laborioasa elibe­rare a omului“, cu ajutorul căreia a­­ceastă fiinţă terorizată de „puterea întunericului“ a „smuls“ naturii „se­cretul focului“, şi prin cuceriri trep­tate, prin victorii penibile, a ajuns la stadiul de azi cînd noi descoperiri îl îndreaptă spre „dulcele fluviu de miere al atomului“, îl îndreptăţeşte „să facă încă un salt în raporturile lui cu forţele naturii“. Geo Bogza poate spune modificînd pacific versul virgilian: „Cînt omul şi uneltele sale!“ Dar în perspectiva celei de-a patra dimensiuni, Întreg progresul tehnic anterior poate apare, în curînd, un simplu joc de copii în care, „cuţitul de bronz şi avionul vor fi pe aceeaşi treaptă a evoluţiei“ şi poate că „în istoria omenirii e de abia ora şase“ (pag. 53—54). Pentru Bogza toate cuceririle tehnice sînt semne ale bi­ruinţei omului, semne ale forţei ra­ţiunii asupra naturii neraţionale. Mo­torul acestei evoluţii explozive prin care omul, din fiinţă terorizată a de­venit stăpînul lumii, este lupta de clasă, revoluţia socială fiind o mare descătuşare de energii. Iată un citat care e profund caracteristic pentru opera lui Geo Bogza (se foloseşte aici, din nou, procedeul paralelismu­lui) : „Dar aşa cum mişcările tecto­nice ale pământului au făcut cu pu­tinţă prefacerea vechilor păduri în cărbuni, pregătind din vreme mate­rialul necesar erei noastre industria­le, odată cu începutul ei, frământările sociale au pregătit, prin zguduiri dramatice, masa de oameni menită să facă istoria timpurilor viitoare. Pentru că în Valea Jiului, în locuri predestinate şi pline de măreţie, a­­ceste două fapte capitale s-au petre­cut : cu milioane de ani în urmă s-au frămîntat munţii şi s-au ivit cărbunii, cu un număr mult mai mare de ca­lorii, iar în ultimul secol, s-au fră­­mîntat oamenii şi a apărut o nouă clasă socială, cu o mult mai mare forţă de luptă şi cu un mult mai mare patos revoluţionar“. („Oameni şi cărbuni în Valea Jiului“, pag. ,169—170). Forţa care a declanşat zborul spre a patra dimensiune este „trecerea mijloacelor de producţie în stăpînirea întregului popor“ (pag. 197). „Planul erei socialiste de trans­formare a naturii conţine o forţă a­­dîncă şi într-un anume fel e explo­zivă, asemeni nucleelor cosmice din care se dezvoltă lumi viitoare...“ (pag. 220). Nu se poate spune că Geo Bogza nu iubeşte natura. Iată-l într-o noapte de vară îmbătîndu-se de „marea fru­museţe a lumii“. La Leningrad a-n­­florit liliacul: „Din fastuoasele parcuri ale oraşului mirosul­­ui nă­vălea pe străzi, învăluind oamenii, caii de bronz şi leii de piatră“ (pag. 291). El are senzaţia plutirii globului în spaţiu şi simte pămîntul virind la solstiţiu. Dar îl doreşte pe om stapîn pe forţele naturii, de aceea apreciază în cincinalele socialiste, In primul rînd, „conţinutul lor profund uman“ (pag. 222). Ia­r idealul său uman e prometeic. In „Aurora“, Bogza vede profilul navei legendare care a purtat marele vis de cutezanţă şi libertate al umanităţii. Dar prefaţa acestui vo­lum, mai bine zis miezul său­, este a­­cel nobil „salut“ adus lui Prometeu şi prin ei umanităţii prometeice. Pro­­m­eteu este acela care aducind focul oamenilor „ce se tir­au înfricoşaţi in întunericul umed al peşterilor“ Ie-a dat prima armă în lupta pentru în­t­­rîngerea naturii şi i-a făcut să în­ţeleagă „frumuseţea răzvrătirii şi a îndrăznelii“... Zburînd cu avionul deasupra glorioşilor munţi ai Cauca­­zului şi reamintindu-şi de cutezăto­rul Prometeu, „chip nobil al celei mai nobile legende, simbol al celor răzvrătiţi împotriva tiraniei“, cel a cărui minte „vedea departe un vii­tor“, scriitorul scoate acest nobil stri­găt de triumf al umanităţii victorioa­se: „nu­ vulturul lui Jupiter zboară peste crestele Caucazului, ci neînfri­caţii fini ai pămintului, purtaţi de ro­dul enorm al îndrăznelii tale. Te sa­­lut, cutezătorule Prometeu“... Geo Bogza e convins de forţe ra­ţiunii umane, de perspectivele uriaşe ale viitorului socialist al umanităţii şi aude „tălăzuirea sonoră a lumii spre eternitate“... PAUL GEORGESCU CRONICA LITERARA GEO BOGZA: „Pagini contemporane“ Ed. Tineretului Discuri „Electrecord“ ce vor apare :: în luna martie (II) ! Basm* pentru copii I EXB 5151. A kerek­kő (Piatra rotun­­­­dă) (basm popular maghiar). Prelucrare de Eugen Sziklsi. Interpretează colec­tivul Teatrului Secuesc din Tg. Mureș: Andrási Marton — pescarul ; Csorba András — povestitorul ; Gomori Emma — femeia ; Lantos Bela — Împăratul ; Nagy Jolán — copilul ; Borovszki Osz­kár — chiaburul ; Idem (faţa a doua). Micro 17 cm. EDO 127. Ciocolata (samba) Vik Mizzi. Orchestra de muzică uşoară E­­lectrecord. Dirijor : Teodor Coama. Cân­­tă : Gigi Marga. Cintecul nopţii (tan­go) Nicolae Valeriu. Orchestra de coar­­de. Dirijor : T. Cosma. Cintă : Dorina Drăghici şi Nicu Stoenescu . Haitn­­wech (Medium fox). Orchestra de mu­zică uşoară Electrecord. Dirijor: T. Cosma. Cintă : Rodion Hodovanschi. Eşti dragostea mea (slowfox) Nicolae Kirculescu. Orchestra de Estradă Radio. Cintă : N. Niţescu. EDO 128. Saven lonely days (foxtrot). Orchestra Optimiştii din Sofia. Dirijor: B. Sachelarev. Cintă : Liana Antonova . Noapte albă (slowfox) P. Mandy. Or­chestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : T. Cosma. Cintă : Gigi Mar­ga ; Tina Marie (foxtrot) Sextetul Gün­ther Oppenheimer. Orchestra Kurt Henckels (R.D.G.). Cintă Fred Frohn­berg . Mai spune-mi odată „Te Iubesc" (vals lent) Gherase Dendrino. Orchestra de Estradă Radio. Dirijor Sile Dinicu. Cintă : N. Niţescu. ♦ ♦ ♦ ♦„». E.D.C. 12«. Rose Marie (foxtrot). Or­chestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : T. Cosma. Cîntă : Sorina Dan . Intră Luna pe fereastră (slowfox) Em. Ionescu. Orchestra de Estradă Radio. Dirijor: Sile Dinicu. Cintă : Aida Moga. E.D.C. 128. Zambezi (foxtrot). Or­chestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : T. Cosma. Saxofon : Bebe Pri­­sadă. Timiditate (slowfox) Camelia Dăscălescu. Orchestra de Estradă Ra­dio. Dirijor: N. Patrichi. E.D.C. 129. Sixteen tons (erntee ne­gru). Sextetul Günther Oppenheimer. Orchestra Kurt Henckels (R.D.G.). cin­­to : Fred Frohberg . Furtună intr-un pahar cu apă — Noru Demetriad. Or­­chestra de suflători. Dirijor : Noru De­­metriad. Que sera, sera (vals) — G. Livingstone. Orchestra de muzică ușoa­ră Electrecord. Dirijor : Teodor Cosma. Cintă : Gigi Marga. Roxana Matei. Si­mona Casian. De ziua ta (slowfox) - Aurel Giroveanu. Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : Teodor Cosma. Cintă : Dorina Drăghici. EDC 130. Jezebel (slowfox). Orchestra Optimiştii din Sofia. Dirijor : Boris Sachelarev. Cintă : Liana Antonova . Săniuţa (foxtrot) Jancy Korossy. Or­chestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor : Teodor Cosma . Einsam Hegt mein Schiff Int Hafen (vals lent) — Walter Eichenberg. Sextetul Günther Orchestra Kurt Henckels (R.D.G.). Cântă : Fred Frohberg . Am adormit târziu (tumbă lentă) — Radu Şerban. Text Dan Cuniţă. Orchestra de muzică uşoară Electrecord. Dirijor Teo­dor Cosma. Cintă : Aida Moga.­­­ * ► C­ARTINOI IN EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURA POLITICA: 520 de ani de la Răscoala popu. Iară de la Bobilna. 84 pagini­­,50 lei IN EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURA SI ARTA: ALEXANDRU SEVER: Regele, spionul si actorul. 264 pagini 515 lei HORIA STANCU : 132 pagini Cezar Petrescu. 2 lei IN EDITURA ACADEMIEI R.P.R . Acad. C. I. GULIAN: Metode si sistem la Hegel (vol. I). 380 pagini 28,50 lei IN EDITURA MEDICALA . VASILE IVAN: Cum să ne hră­nim. 176 pagini 4 lei

Next