Romînia Liberă, iulie 1958 (Anul 16, nr. 4268-4294)

1958-07-01 / nr. 4268

4 Proletari­­din toate ţările, unîţi-vă! Uman lini Anul XVI nr.4268 4 pagini — 20 bani Marți 1 iulie 1958 ORGANUL SFATURILOR POPULARE DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMÎNĂ O PRIETENIE PE CARE O PREŢUIM CA LUMINA OCHILOR Entuziasta manifestare a prieteniei romîno-sovietice de la Constanţa­ ­ CONSTANŢA — In marea sală a Palatului Sporturilor din oraşul Con­stanta a avut loc sîmbătă după a­­miază o entuziastă manifestare a prieteniei romîno-sovietice. In preajma înapoierii în patrie a trupelor sovie­tice, peste 2.500 de oameni ai mun­cii din întreprinderile oraşului, os­taşi, sergenţi şi ofiţeri romîni s-au întîlnit cu ostaşi, sergenţi şi ofiţeri ai armatei sovietice. Erau prezenţi în sală oameni ai muncii şi militari din oraş, pe piepturile cărora alături de decoraţii romîneşti, strălucesc decora­ţii sovietice, primite pentru participa­rea în războiul comun dus împotriva hitlerismului, ostaşi, sergenţi şi ofi­ţeri sovietici, pe piepturile cărora se disting ordine şi medalii ale R. P. Române, recent conferite. Participan­ţii ovaţionau şi scandau chemări în cinstea prieteniei veşnice ce leagă po­poarele român şi sovietic, a unităţii şi coeziunii lagărului socialist. Intîlnirea a fost deschisă de tov. Ilie Ionescu, prim-secretar al Comi­tetului orăşenesc de partid. Au fost intonate imnurile de stat ale R.P. Române şi Uniunii Sovietice. In cuvîntul său, tov. Tudose Va­­siliu, membru în Biroul Comitetului regional de partid, preşedintele sfa­tului popular regional, a adresat în numele tuturor oamenilor muncii din oraşul şi regiunea Constanţa un căl­duros salut ostaşilor şi ofiţerilor Ar­matei Sovietice. Vorbitorul a înfăţi­şat apoi preţiosul şi multilateralul a­­jutor dat de Uniunea Sovietică pen­tru dezvoltarea ţării noastre. In regiunea noastră, a spus prin­tre altele tov. Tudose Vasiliu, roa­dele colaborării frăţeşti cu Uniunea Sovietică sunt concretizate nu numai în construirea de noi întreprinderi, dar şi în reutilarea şi dezvoltarea capacităţii de producţie a vechilor întreprinderi. Nu există muncitor în portul Con­stanţa, de la Şantierul naval şi din alte întreprinderi, care să nu vor­bească cu căldură despre poporul so­vietic, despre generozitatea acestui mare popor cu ajutorul căruia între­prinderile lor au fost dotate cu ma­şini moderne şi de­­ înaltă tehnicitate. De la oamenii sovietici, miile de muncitori din regiunea noastră au învăţat metode înaintate, care le-au u­­şurat munca şi le-au dat posibilitatea să obţină produse mai multe şi mai ieftine. Vorbind despre succesele obţinute în agricultura regiunii, tov. Tudose Vasiliu a spus: La obţinerea acestor rezultate au contribuit vizitele pe care colhoznicii şi oamenii de ştiinţă sovietici le-au făcut în regiunea Con­stanţa, împărtăşind ţăranilor noştri muncitori bogata lor experienţă, me­todele pentru sporirea producţiei a­­gricole, vegetale şi animale. De ase­menea, vizitele pe care ţăranii mun­citori din această parte a ţării le-au făcut în Uniunea Sovietică au consti­tuit un prilej de cunoaştere şi însuşire a practicii nemijlocite a construcţiei colhoznice. In curînd, a spus apoi vorbitorul adresîndu-se ostaşilor şi ofiţerilor Ar­matei Sovietice, ne vom lua rămas bun de la voi cu un sentiment de a­­dîncă prietenie. Prietenia noastră, cimentată prin lupta comună împotri­va fascismului, se dezvoltă şi se în­tăreşte necontenit, pentru că la baza ei stau interesele noastre comune, de apărare a cauzei păcii şi socialismu­lui, stă ideologia comună marxist-­le­­ninistă. Vă asigurăm, tovarăşi, că­ ni­meni şi nimic nu va putea destrăma această prietenie pe care noi o pre­ţuim ca lumina ochilor. Cu multă căldură a fost primit cuvîntul generalului maior V. E. Ko­­pienko, care a vorbit în numele os­taşilor şi ofiţerilor sovietici din Con­stanţa. Pentru noi, militari ai Armatei So­vietice, a spus , printre altele gene­ralul maior V. E." Kopienko, este"" o deosebită bucurie să vă mulţumim pentru această călduroasă, manifes­tare care are loc în preajma marii sărbători naţionale a poporului român, cea de-a 14-a aniversare a eliberării României de sub jugul fascist. Elibe­rarea Romîniei a marcat începutul unei ere noi în Istoria poporului ro­mân, a deschis o pagină nouă în isto­ria relaţiilor sovieto-romîne, care se bazează pe marile principii ale inter­naţionalismului proletar, îndeplinind datoria noastră ostă­şească şi aceea de internaţionalişti pe teritoriul patriei voastre, noi am cu­noscut bine harnicul popor român, bogata şi originala lui cultură naţio­nală. Pe militarii ţărilor noastre socia­liste — a spus mai departe vorbito­rul — îi unesc ideile nobile ale mar­­xism-leninismului, ale internaţiona­(Continuare in pag. 3-a) .­­a Mamaia, utemiştii constănţeni au primit oaspeţi dragi, comsomo­ț­­işti din Armata Sovietică. „Hoţul de păgubaş“ E zăduf, nu glumă. La ora asta, nici tramvaiul nu mai este aglo­­merat. Soarele a făcut o piruetă şi se pregăteşte să clipească pe geana cerului. Se apropie seara. In tramvaiul 4 (turul 12) în vagonul 430, este de servici taxatoarea cu numărul 6616. E furioasă rău. Călătorii (ah ! nesuferiţi mai sunt) nu-i dau deloc pace. Ba vor bilete, ba „unde-i staţia cutare“, ba unii (auzi tupeu) vor şi... rest. Curată neobrăzare ! Iată, tocmai s-a urcat în tramvai un tînăr destul de timid și... grăbit. — Ce dorești ? îl întreabă implacabilă și plictisită taxatoarea... — Un bilet vă rog, pînă la Mămulari. Şi îi întinde o hîrtie de zece lei. Taxatoarea îi dă biletul, trînteşte exasperată cleştele pe masă şi... „uită“ să-i dea restul. Uită şi tînă­­rul să i-l ceară. Dar după puţin timp îşi aminteşte şi — pe tonul cel mai politicos — „îndrăzneşte" : — Dacă nu vă supăraţi, nu mi-aţi dat restul de la 10 lei. — Restul ? Care rest ? Tînărul explică. Inutil. Cetăţenii care au urmărit scena, şi ştiau care-i adevărul Și deci de partea cui e dreptatea, intervin prompt. — Dar am văzut şi noi că ţi-a dat banii şi nu i-ai dat restul. Aş, ţi-ai găsit. Taxatoarea nici nu vrea să audă. Totuși, se hotă­răște să adauge concesiv : — Să meargă dumnealui pînă la capăt. Vom vedea acolo. Dar ce ne facem că tînărul este tare grăbit. — Vă rog, totuși, a văzut toată lumea. De ce să mă duceți pînă la cap ? Dar taxatoarea i-o retează scurt și definitiv : — Lasă că vă știu eu... Toată ziua tot dau din pungă resturi... Tocmai cînd indignarea cetățenilor era în toi, s-a urcat în vagon controlorul cu numărul 352. Uf! Răsuflă călătorii ușurați. In sfîrșit i s-a înfundat taxatoarei. Gata. De data asta nu mai scapă. Dar stați, să nu ne grăbim... Controlorul ascultă faptele şi apoi hotărăşte şi el. — Mergi matale pînă la capăt. Acolo o să numărăm banii, şi vom vedea care este adevărul. Ce să facă tînărul ? S-a resemnat şi s-a dus la capul liniei. Aici să vezi minune. A intervenit şi controlorul cu numărul 12. După nu­mărarea banilor — vînzarea biletelor plus 60 de lei anunţaţi ca bani personali de către încasatoare — s-a constatat că acesteia... îi lipsesc 23 lei. De ce ţinea în geanta în care încasa costul biletelor, aşa zişi „bani personali“ n-au încercat să afle cei doi controlori care s-au mul­ţumit doar să hotărască că păgubaşul nu are dreptate. Ba mai mult decît atît. „Hoţul de păgubaş“ are o vină deosebit de gravă. Şi anume pentru că a ţinut tramvaiul la capul liniei, ca să se facă verificarea, i s-a cerut să plătească paguba provocată. Şi pentru că nedumerit şi revoltat în acelaşi timp a refuzat, i s-a încheiat proces-verbal. Să plă­tească şi să se înveţe minte altă dată. Şi să nu mai fie obraznic să­­ceară restul. ...Intîmplarea noastră nu trebuie să se încheie aici. La vinovăţia taxatoarei s-a adăugat şi complicitatea am spune a celor doi contro­lori I.T.B. puşi, de fapt, să vegheze la buna rînduială a circulaţiei tramvaielor.. Iată un caz pe care îl aducem pe această cale la cunoştinţa con­ducerii I.T.B. Care luînd cunoştinţă va... lua (sperăm) şi măsurile de rigoare. . D. TABACU ­­ 1 Pe un mare şantier al patriei BLUMINGUL DE LA HUNEDOARA, IN PREAJMA INTRĂRII IN FUNCŢIUNE P­urtam imaginea Hunedoarei ani­lor 1954 şi 1955, a Hunedoarei cu trotuare de unde noroiul era curăţat cu lopata, a Hunedoarei fremătînd la anumite ore de cîntecul bărbătesc şi ritmic al brigadierilor, a Hunedoarei cu locuinţe şi cinemato­grafe puţine şi aglomerate. Şi deşi încercam să revizuiesc totul cu aju­torul povestirilor confraţilor mei în­torşi de fiecare dată cu o serioasă doză de exuberanţă, de admiraţie şi romantism chiar, nu reuşeam. Bănu­iam transformări surprinzătoare deşi pentru mine rămîneau nedefinite, ne­conturate, in spaţiul şi peisajul Hu­nedoarei. De aceea aşteptam revede­rea Hunedoarei cu teama pentru sur­prizele pe care avea să mi le ofere şi cu acea emoţie şi încordare cu care aştepţi lucrurile care exercită asupra ta o puternică atracţie. Voiam să nu scap nimic — dacă fireşte ar fi fost cu putinţă. Odinioară Hunedoara în­cepea de la gară. Cu halda mare de zgură vineţie, buretoasă şi încreme­nită ca lava răcită a unui vulcan. O­­dinioară... Adică acum 3—4—5 ani. Acum Hunedoara începe cu mult mai departe, unde se află impresionante depozite de materiale pentru lamino­rul bluming. Hunedoreanul cu care puţin mai înainte stăteam pe banchetă venise şi el lingă geamul vagonului. Era negri­cios, cu obrazul uşor ciupit, cu nasul ca de faţă şi cu o frunte mare care anunţa o chelie pretimpurie. Purta un costum de gabardină fină. Era poate inginer sau tehnician, sau poa­te muncitor la furnalele noi sau de la oţelăria nouă, venit de aiurea ca atîţia alţii, sau poate hunedorean get-beget. In orice caz era tipul hu­­nedoreanului în stare să-ţi vorbească ceasuri întregi despre ceea ce era şi ce este acum Hunedoara, uzînd bine­înţeles de cam prea mult patriotism local. Comparam ceea ce ştiam cu ceea ce era acum. Intr-o zi, îmi spuse ve­cinul meu zîmbind, ne-am dus dimi­neaţa cu o echipă de fotbal la Deva — ca susţinători. Cînd ne-am întors n-am mai văzut construcţia blumin­­gului. O ştiam în stingă liniei. Ne-am cam zăpăcit un pic deşi de băut nu băusem nimic. Dar nu înţelegeam. Dimineaţa era acolo, o văzusem cu toţii şi acum ? Am alergat de la o fe­reastră la alta. — Şi? — Trenul era pus pe linia nouă şi blumingul „se mutase" pe partea dreaptă a acesteia. Am reţinut faptul ca atare, povestit mai mult ca o nostimadă, şi am des­prins din el ritmul uluitor al trans­formărilor care se petrec la Hune-ELISABETA PETREANU =0= Vedere parţială a halei cuptoarelor şi a transportorului. Foto I NICU VASILE (Continuare In pag. 3-a) TELEGRAMĂ ■■ ■ ■-­­ Tovarășului Walter Ulbricht, prim-secretar al C. C. al P. S. U. G. Berlin Scumpe tovarășe Ulbricht, Cu prilejul Împlinirii a 65 de ani, Comitetul Central al Partidului Mun­citoresc Român vă trimite dv., fiu de­votat al poporului german, luptător de frunte pentru cauza clasei mun­citoare şi militant eminent al mişcă­rii muncitoreşti internaţionale, cal­de felicitări frăţeşti. Vă urăm, scumpe tovarăşe Ul­bricht, ani mulţi şi noi succese în ac­tivitatea dv. neobosită închinată con­struirii socialismului în R.D. Germa­nă, făuririi unei Germanii unite, în­tăririi păcii și prieteniei între po­poare. COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI MUNCITORESC ROMÍN Ieri s-a sărbătorit „Ziua învăţătorului“ Luni s-a sărbătorit în întreaga ţară „Ziua învăţătorului“, ziua celor peste 100.000 de educatori ai fiilor oameni­lor muncii din patria noastră. Cu prilejul adunărilor festive care au avut loc pe raioane, atît în Capi­tală cît şi în ţară, au fost scoase în evidenţă rezultatele frumoase obţinu­te de învăţători şi profesori în mun­ca nobilă de instruire şi educare a tinerei generaţii, precum şi în activi­tatea desfăşurată pentru ridicarea ni­velului cultural al maselor. Adunările festive au constituit totodată un pri­lej de manifestare a recunoştinţei pe care cadrele didactice o poartă parti­dului şi guvernului ţării noastre, pen­tru eforturile făcute în vederea ridi­cării continue a nivelului lor de trai şi pentru crearea unor condiţii optime de muncă, învăţătorilor şi profesorilor care s-au evidenţiat în activitatea desfă­şurată în cursul anului şcolar 1957— 1958 11 s-au înmînat distincţii de „în­văţător fruntaş“ şi „Profesor fruntaş“ acordate de Ministerul Invăţămîntu­­lui şi Culturii, precum şi diferite pre­mii şi diplome acordate de comitetele executive ale sfaturilor populare ra­ionale. PORTARUL: — Unde vrei să intri, nu vezi că nu mai e joc?!...­­ Desen de GH. CHIRIAG IP­R­R­MI D­E SACI CU ORZ In fotografie se văd doar şapte. Sînt primii saci din recolta de orz pe care Lixandra Stan, Tudor Lupu, Dumitru Buzdugan şi Tănase Ionescu din gospodăria colectivă din comuna Bolintin Deal se grăbesc să-i ducă la cîntar. Cîţi le vor mai urma ? E greu de spus acum cu precizie. Cu siguranţă însă, că alţi şi alţi saci vor umple hambarele gospodăriei, răsplătind astfel munca harnicilor colectivişti. Foto ! NICU VASILE Pe ogoarele colectiviştilor din Topraisar • O suprafaţă de 1000 ha cu gru se apropie de coacere • De pe întreaga sur­prafaţă se vor obţine cel puţin 150—160 vagoane de grîu • Utilajul existent asi­gură strîngerea recoltei în cel mult 8 zile • Treierişul şi livrarea cerealelor con­tractate vor începe fără întîrziere Ionus Caiali este de mai bine de 5 ani preşedintele colectivei din To­praisar şi, judecind după dezvoltarea pe care a luat-o gospodăria, pricepe­­rea sa nu poate fi pusă la îndoială. Totuşi, pina acum cîtva timp el era cam abătut. — Are ceva pe inimă — spuneau colectiviştii. Nu s-au înşelat. Preşedintele lor era preocupat de campania recoltărilor. De cînd li s-au alăturat întovărăşiţii din sat — şi lucrul acesta s-a petrecut a­­nul trecut — suprafaţa gospodăriei a crescut la , mii de ha. De cîteva­ zile s-au terminat sece­ratul şi treieratul rapiţei de pe o su­prafaţă de 200 ha. S-a isprăvit şi se­ceratul oazului de toamnă. Dar tre­burile nu s-au terminat. Abia acum vine greul. Colectiva aceasta are nu mai puţin de 1000 ha, semănate cu grîu. Şi iată că „mia" asta nu-l lasă pe preşedinte să doarmă liniştit. Doar un an de zile colectiviştii au muncit cu tragere de inimă. Plivitul a fost e­­xecutat pe o suprafaţă de 300 ha. pe cale chimică ; pe o suprafaţă destul de însemnată s-au aplicat îngrăşă­minte chimice. Strădaniile colectivişti­lor din Topraisar vor fi răsplătite de recolta care se anunţă încă de pe a­­cum destul de bogată : 1500—1600 kg. la ha. — Asta-i media — ne spune pre­şedintele. In cîteva parcele. Îndeosebi la cele ale brigăzilor nr. 1 şi 3, producţia medie la ha. va fi în jurul cifrei de 2000 kg. Intr-adevăr, să strîngi 150—160 de vagoane de grîu nu-i lucru uşor. Dar colectiviştii din Topraisar sunt oameni care nu se dau bătuţi cu una cu două. Biroul organizaţiei de partid a chemat la sfat consiliul de condu­cere, conducerea S.M.T. Topraisar, care îi deserveşte pe colectivişti. S-au analizat posibilităţile ce le au pentru a strînge întreaga recol­tă de urme la timp și fără pierderi. Din timp, în atelierele colectivei au fost puse l­a punct cele 16 secerători simple. Cu aceste mașini abia se puteau recolta în termeni optimi cel mult cîteva sute de­ ha. S.M.T. Topraisar are de recoltat în raza sa de activitate peste 6.000 ha. cu grîu. La colectiva din comună poate trimite doar 4 secerători-legători. Atunci s-a luat legătura cu gospodăria de stat din comună. Aici în remiză stăteau nefolosite mai multe secerători-legă­tori. Opt mașini au venit să complec­­teze utilajul cu care se va lucra pe ogoarele colectivei din Topraisar la strîngerea recoltei. După socotelile făcute, secerişul celor 1000 ha. cu grîu nu va dura mai mult de 8 zile. Există toate condiţiile ca perioada optimă, de recoltare a griului să fie scurtată, astfel ca întrea­ga suprafaţă să fie secerată în faza de COACERE IN PIRGA. Dar, rezolvarea problemei maşinilor de recoltat nu este suficientă. Trebuiau aleşi oameni care vor lucra cu sece­­rătoriie simple și cu secerătorile legă* Ing. TH. MARCAROV (Continuare In p­ag. 3-a) O problemă de larg interes cetăţenesc: PRODUCŢIA DE MOBILĂ • De ce nu se găsesc pe piaţă cantităţi suficiente de mo-­ bilă • Numeroase noi fabrici în construcţie • Sortimen­­e te noi­., dar nu pe măsura necesităţilor • Lipsuri calita­tive ce trebuie lichidate. Producţia, calitatea şi sortimentele de mobilă, iată o problemă care inte­resează pe toată lumea. In primul rînd pentru că mobilă este, alături de locuinţă, îmbrăcăminte şi hrană unul dintre lucrurile de primă însem­nătate pentru om ; în al doilea rînd fiindcă în acest domeniu, al fabrică­rii mobilei, există încă o seamă în­treagă de greutăţi. Problema cantităţii pe primul plan Primim adesea din partea cititori­lor scrisori prin care ni se sezisează fie insuficienţa cantităţilor de mobilă aflată pe piaţă, fie calitatea sau sor­timentele necorespunzătoare. De la început trebuie făcute cîteva precizări. In anii puterii populare producţia de mobilă în cadrul unită­ţilor Departamentului Materialelor din Ministerul Construcţiilor a spo­rit în procente cu adevărat impresio­nante, de circa nouă ori in 1958 faţă de 1948. Această realizare a fost po­sibilă atît datorită intrării în func­ţiune a unor noi capacităţi de pro­ducţie, cit şi sporirii continue a pro­ductivităţii muncii (de 4,6 ori în pe­rioada amintită). Se fabrică mobilă de asemenea, în numeroase unităţi ale cooperaţiei meşteşugăreşti, ale industriei locale şi chiar ale altor de­partamente industriale. Şi totuşi producţia de mobilă nu satisface astăzi după ultimele statis­tici, decît 60—65 la sută din cererile consumatorilor, asta în timp ce în 1948 de pildă, industria de mobilă a­­coperea în general cerinţele. Cum se explică această anomalie ? Prin faptul că păturile largi ale popu­laţiei ţării — datorită ridicării nive­lului­­ lor de trai — au ajuns în ultimii ani in stare să cumpere mobi­lă din ce în ce mai multă, din ce în ce mai bună. Intr-adevăr, înaintea ultimului război mondial, în imensa majoritate a gospodăriilor ţărăneşti şi muncitoreşti nici nu putea fi vorba de mobilă adevărată. Un pat şi o masă din scînduri albe, în cel mai bun caz trase la rindea, eventual şi un dulap sau nişte poliţe din bucăţi de cheres­tea, la atît se reducea „mobila“ în trecut. Ţărănimea noastră ca şi clasa muncitoare nici nu prea auzise pe a­­cele vremuri de furnir sau panel. Cît despre saltele, ele erau de cele mai multe ori umplute cu paie, dacă nu chiar cu frunze de fag sau pănuşe de porumb. Producţia de mobilă ale ce­lor cîteva mici fabrici şi ateliere din ţară, era atît de redusă incit nu aco­perea nici nevoile marii burghezii care îşi aducea adesea mobilă din străinătate. In ultimii ani, populaţia oraşelor a crescut simţitor ; mediul rural a de­venit şi el un mare consumator de mobilă. Toate acestea au creat o si­tuaţie nouă care a determinat ca în ciuda uriaşelor eforturi depuse pentru sporirea producţiei de mobilă, aceas­ta să nu acopere încă necesităţile. Prin continuarea şi lărgirea efor­turilor unităţilor producătoare de mobilă şi prin efectuarea de noi in­vestiţii, în acest sector, într-un viitor relativ apropiat, aprovizionarea cu mobilă a populaţiei va fi rezolvată. Astfel, pe baza fondurilor de investi­­ţii acordate de stat, în perioada 1959 —1965 vor intra in producţie noi fa­brici moderne de mobilă la Balta Sărată, Iaşi, Bucureşti, Tîrgu Jiu, Blaj, Suceava, etc. La acestea se a­­daugă fabrica de mobilă din plăci a­­glomerate ce se va construi la Brăila, precum şi noi secţii de producţie ce se vor organiza pe lingă unităţile existente. Se va ajunge astfel la o spo­rire a producţiei anuale de mobilă de aproximativ 60.000 garnituri numai în cadrul Departamentului Materialelor. Cîteva cuvinte despre sortimente... Şi în direcţia sortimentelor de mo­bilă în ultimii ani s-au făcut paşi înainte. Numai în cursul acestui an piaţa internă a primit şapte tipuri de camere combinate şi dormitoare, pa­tru tipuri de dulapuri pentru haine, cinci tipuri de canapele studio şi di­vane, trei tipuri de fotolii, etc. Alte sortimente au fost produse de coope­rație şi de industria locală. In ciuda acestor progrese se poate PAUL MARIAN (Continuare in pag. 3­ a)­ ­ !

Next